Mistere

Sus, în 'naltul cerului,
Deasupra Pământului,
Sus, pe bolta cea senină,
Ce de oameni nu-i străină,
Stau de veghe nopţi în şir
Neobositele făclii,
Înşirate pe un fir,
Firul de mătase al nopţii.
Şi cu astfel de mărgele
Perdeaua nopţii e ţesută;
Ele-s minunatele stele,
Ce stăpânesc zarea tăcută.
Pe Pământ totu-i pustiu
Şi cuprins de nemişcare,
Privind sus, pare mai viu
Cerul cel plin de mistere.
Doar Pământu-i adormit
Şi-n tăcerea lui absurdă,
Uită de faimosul infinit
Şi pare a fi o planetă surdă;
Surdă, adormită, mută,
Dar zarea albastră o înfruntă.
Şi-şi arată tot ce are
Mai frumos, mai de mirare.
Toate minunăţiile
Şi miracolele toate,
Le adună cu miile,
Le adună în fiece noapte.
Dar cine să le privească
Din lumea cea adormită?
Cine să le preamărească,
Când e lumea obosită?
Cine doreşte a vedea
Minunea bolţii – o stea?!
În a nopţii grea putere
Şi în adânca tăcere?
Cine să cunoască vrea
Şi doreşte ca să ştie,
Poate să privească o stea
Şi a ei minunăţie.
Dacă-ţi trezeşte interesul
Mai poţi afla chiar şi restul:
Într-o carte de astronomie,
Găseşti informaţii – o mie;
O mulţime ordonată,
Ca la carte aranjată;
Asta-i o poveste aparte,
Ce e scrisă ca la carte.
Dar în cartea naturală
E-o altfel de-ngrămădeală,
Care-n loc să lămurească
Toate lucrurile-n parte
Şi-n loc să le limpezească,
Le încurcă, tot ca-n carte!
Însă totul se descurcă
Dacă ai răbdare multă.
Căci ştiinţa aşa este,
Nu-i doar o simplă poveste.
E ceva mai complicată,
Dar poate fi descifrată,
De-o minunată fiinţă,
Ce-i făcută pentru ştiinţă.
Omul e fiinţa care
În taine poate pătrunde,
Omul e-o creaţie mare,
Nimic de el nu se ascunde.
Fiindcă umana făptură,
De curiozitate împinsă,
Înţelege întreaga natură,
Ce se recunoaşte învinsă.
Însă nu-n totalitate,
Ci numai în mică parte.
Căci natura îşi păstrează
O parte din a ei putere
Neînvinsă, dar treptat cedează,
Spre a omului plăcere.
Şi când totu-i cunoscut,
Omul priveşte satisfăcut,
Cu ochii săi luminoşi,
Ai omului ochi frumoşi.
Două stele vii, aprinse,
De întuneric cuprinse.
Dar în bolta cea cerească
Minunea pare să crească.
Cu cât ceru-i mai cunoscut,
Cu atât ne ascunde mai mult.
Dacă ceva s-a lămurit,
Apare altă taină mai mare;
De şi aceea s-a limpezit,
Apar multe alte semne de-ntrebare.
Natura ne demonstrează
Că multe secrete şi le păstrează
Mai intacte ca oricând.
Ea ne arată neputinţa
Omului în faţa ei,
Atâta vreme cât ştiinţa
Nu dă răspunsuri cu temei.
Căci natura-i mai puternică,
Chiar dacă-i şi darnică.
În Univers ea e stăpâna
Şi aşa va fi întotdeauna!

poezie de Cornelia Georgescu din Tăcere... (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!