+amintirea +mamei

Chiar şi după ce a păşit în viaţă, fiecare copil, cu grijile, nevoile şi tentaţiile lui, tot se adresează mamei pentru o mângâiere sau un sfat. Gandurile bune şi curate pe care le-a sădit în mintea copiilor, devin fapte bune, chiar şi mult după moartea ei. Şi, când n-a rămas decât amintirea, copiii o binecuvântează.

Samuel Smiles în Fii om de caracter!..., Puterea căminului
Adăugat de Violeta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Icoana

(În amintirea mamei mele, Alexandra)

Când eram de-o şchioapă,
mama mă ducea la biserică
şi se ruga în faţa unei icoane
a Maicii Domnului.
Dar eu,
de-acolo, de jos,
zăream doar chipul mamei,
reflectat de sticla protectoare
şi nu înţelegeam
de ce trebuia să vină până aici,
pentru a se ruga la ea însăşi,
când aveam şi acasă oglindă.
Abia când am crescut
şi am putut să văd
mai bine chipul Sfintei,
am sărutat-o,
mulţumindu-i lui Dumnezeu

[...] Citeşte tot

poezie de Pavel Lică din Ecouri din lumină
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

Mamă, cuvânt sfânt,
Lumină ce mi-ai fost pe acest pământ,
Din gândul meu la tine sus,
Altar imi fac, dar nu-i de ajuns!

În amintirea noptilor albite,
Când prunc fiind, tu mă vegheai duios,
Şi pentru toate clipele-ţi jertfite,
Eu iţi aduc al meu prinos,
Dar nu-i de ajuns!

Cu calda ta iubire am crescut,
Iar anii peste mine au trecut,
Ca dulcea adiere a unui vânt,
Şi daca astăzi sunt ce sunt,
Recunoştinţă-ţi datorez, măicuţa mea de sus.
Dar nu-i de ajuns!

Nimic în astă lume nu e de ajuns,
Pentru atâtea lacrimi ce s-au plâns,

[...] Citeşte tot

poezie de Gheorghe Alionte (14 aprilie 2021)
Adăugat de Gheorghe Alionte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inocenţă

Prin florile copilăriei
Adeseori mă rătăcesc...
Găsesc Lumina Bucuriei
Şi-ntoarcere, nu-mi mai doresc.

Îi văd pe mama şi pe tata,
Crescându-mă cu al lor Dor
Şi cu IUBIRE nepătată,
Clară, ca apa de izvor.

Merg să colind niţel prin crâng.
Mă prinde ploaia... şi îmi place.
M-adăpostesc după un gând,
Umblând desculţă prin băltoace.

Un fulger îmi aduce-aminte
Să nu mă tem de DUMNEZEU,
Că, după ploaie, vrea s-alinte
Ai săi copii, c-un curcubeu.

[...] Citeşte tot

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi, lângă mine, am rămas doar eu

Mai pot copile, azi, să te mai chem
Şi tu mai poţi răspunde la chemare.
Cu fiecare zi, mai mult mă tem...
Să-i dau răspuns tăcerii, la-ntrebare.

Mai pot copile, azi, să te privesc,
În ochii mei mai picură lumină,
Dar pozele prin care te găsesc,
Nu ştiu, cum dorul mamei se alină.

Tu nu ai timp şi nici nu înţelegi...
Să fii bătrân şi doar cu amintirea,
În câte zile... câte nopţi întregi,
Doar golul îţi acoperă privirea.

Atâta gol m-apasă şi doboară...
Şi parcă m-a uitat şi Dumnezeu,
Prin tot pustiul care mă-nconjoară,
Azi, lângă mine, am rămas doar eu.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De Sânziene

Cununi de sânziene se-aruncă pe case,
Străbunii privesc... Coroniţele cad...
A vieţii cunună aş vrea să revină,
Dar ţigla e udă sub lacrimi de jad.

Se tânguie clopote-n vechea biserică,
Surâd sânziene pictate pe cer,
A mamei cunună n-a vrut să rămână....
Demult, îngropată-i sub lacrimi de ger.

În sat pregătite-s în corliţe seceri,
Recoltele-aşteaptă, ţăranu-i avid,
Eu, secera morţii, nicicând n-oi ierta-o...
Mi-a dat amintirea... Azi, câmpu-i arid.

Şi plâng sânziene când rupt le e trupul
De mâini plămădite în câmpuri cu dor...
Eu trec mai departe... Sărut, trist, o cruce,
Iar viaţa îmi pare floral, trist, decor.

poezie de Mugurel Puşcaş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La mormântul tău, "Măicuţă"

Se opreşte lângă o cruce, înnegrită peste vreme
Şi-nchinându-se încearcă cu o frază să o cheme:
- Mamă! Chipul tău trăieşte, l-am avut mereu cu mine,
Pribegind în lumea mare, el mi-a dat puteri depline.
Apoi... tace şi se pleacă peste piatra-mbătrânită,
Cu tristeţe o măsoară, c-o privire-ncremenită.
Dacă ar putea sunt sigur, s-ar îmbrăţişa cu dor
Şi o lacrimă fierbinte ar cădea din ochii lor,
El, iar spune toate cele, cum a fost şi ce-a făcut,
De când ea se odihneşte, generaţii au crescut.
Ea, ar întreba desigur: Dragul mamii, cum o duci?
Te-am "lăsat" copil de-o şchioapă, ai nevastă, ai şi prunci?
- Am venit maică la tine, de la mare depărtare,
Memorându-ţi amintirea, să mă-nchin, să las o floare
La mormântul tău cel sumbru şi castanul ce se-ndoaie,
Ce-a crescut şi-mbătrâneşte de atâta vânt şi ploaie,
Lângă crucea ce-nverzeşte, de licheni şi mucegaiuri,
Într-un cimitir ce-mi este amintiri pe aceste plaiuri,
Ca să-ţi povestesc viaţa, ce-am trăit-o şi-o trăiesc,
Anii buni sau trişti de-o vreme, ce mereu mă-nbătrânesc.

[...] Citeşte tot

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa dispărută

Cei mai mulţi navigatori găsesc drumul către casă,
dar unii se pierd pe drum.
Unul a fost aruncat de ape pe ţărm, la Algarve,
iar casa pe care o ştia nu era acolo.
Doar amintirea unui foc de buşteni şi a mamei
care citea romane şi care rar ridica privirea
pentru a vedea unde-i sunt copii.
Acum e prea târziu; navigatorul trăieşte-o altă viaţa.

poezie de Jan Oskar Hansen, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu-mi furi visul

O lume-a nemuririi îmi este cartea scrisă
Cu dorul din baladă pe portativ de gânduri,
Zăpada netopită ţesută cu matisă,
Măslinul, ramul păcii, înţelenit pe prunduri.

Şi amintirea mamei şi dudul de la poartă
Şi prispa casei albe şi cuibul, gol, de păsări
Şi-un plug ce rugineşte şi-o cană fără toartă,
Şi-o mare de cuvinte, zăcând în nepăsări!

Azi, mâzgălesc hârtia să nu rămână albă,
Cu-nchipuiri şi vise ascunsă prin sertare!
Nu sunt o hologramă în văl de floare dalbă,
Sunt om şi simt durere, la Cer, îmi cer iertare!

Născut-am fost din pântec, din stranie sămânţă,
Am supt laptele mamei, scăldată în iubire,
Semnat-am pe o frunză c-o ultimă dorinţă,
Pământului o carte, să las ca moştenire!

poezie de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimă de soare

Sădeşte lacrimă de Soare pe chipul mamei - vis şi zbor -
Înger din sete de lumină, poem născut din adevăr...
E vară-n suflet şi lumina se-mparte-n inimi creştineşte...
Liana netezeşte calea şi drumurile ne păzeşte.
E astăzi blândă adiere, un fluture, semn al dreptăţii,
Simbolul de purificare pe culmile eternităţii...
E curcubeul peste care, revarsă flori de liliac
din cupa florilor, lumina... E neam din neamul geto-dac...
E libertatea şi unirea cu dragostea de neam. Ea e
Pe veci, eterna bucurie, e infinita dragoste...
Ea luminează astăzi drumul etniei macedoniene,
Lucind, simbol solar, în imnul nepieritoarelor însemne.
Este a treia sărutare lipsită de trădări şi fast,
E-n amintirea tuturora, căci pe vecie ne-a rămas.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!