La mormântul tău, "Măicuță"
Se oprește lângă o cruce, înnegrită peste vreme
Și-nchinându-se încearcă cu o frază să o cheme:
- Mamă! Chipul tău trăiește, l-am avut mereu cu mine,
Pribegind în lumea mare, el mi-a dat puteri depline.
Apoi... tace și se pleacă peste piatra-mbătrânită,
Cu tristețe o măsoară, c-o privire-ncremenită.
Dacă ar putea sunt sigur, s-ar îmbrățișa cu dor
Și o lacrimă fierbinte ar cădea din ochii lor,
El, iar spune toate cele, cum a fost și ce-a făcut,
De când ea se odihnește, generații au crescut.
Ea, ar întreba desigur: Dragul mamii, cum o duci?
Te-am "lăsat" copil de-o șchioapă, ai nevastă, ai și prunci?
- Am venit maică la tine, de la mare depărtare,
Memorându-ți amintirea, să mă-nchin, să las o floare
La mormântul tău cel sumbru și castanul ce se-ndoaie,
Ce-a crescut și-mbătrânește de atâta vânt și ploaie,
Lângă crucea ce-nverzește, de licheni și mucegaiuri,
Într-un cimitir ce-mi este amintiri pe aceste plaiuri,
Ca să-ți povestesc viața, ce-am trăit-o și-o trăiesc,
Anii buni sau triști de-o vreme, ce mereu mă-nbătrânesc.
După cum știi măiculiță, am plecat, copil, în lume
Și crescut călit de "timpuri" eu mi-am făurit un nume,
Munca mi-a fost călăuza, din multe rele m-a scos,
Iar îndemnul tău cu lacrimi, mi-a adus numai folos.
Am fost slugă, am fost calfă, muncitor într-o uzină,
Am cărat fiară cu roaba, la Trasia, într-o mină,
Apoi... mi-am luat licența, "Economist" pe un șantier,
Dar destinul mi-a dus pașii să mă fac un "Ofițer".
Viața aspră și cazonă, dură, chiar umilitoare,
Mi-au sădit în minte noima, "omului din închisoare",
Să suport "alarme dese" și "marșuri îndelungate",
Nopți albastre, zile negre, am purtat "brandul" în spate.
Nu-ți mai spun și umilința multora din împrejur,
Și de-aceea măiculiță, am jurat și îți mai jur
Să-ți respect cu demnitate sufletu-ți atât de pur.
Bietul om, furat de gânduri, se așează resemnat,
Să-și mai depene prin minte multe fapte ce-a uitat.
Și sub "tâmpla lui fierbinte" încet, încet îi reînvie,
Noianul clipelor trăite și, altele ce-or să mai fie.
Își șterge funtea de sudoare și lacrima de pe obraz,
Apoi
uitându-se spre-nalturi îngână caz după caz:
- Mai întâi, a fost armata, într-o școală de "cadeți",
Ca să-mi făuresc un nume, să devin un om de preț,
Am slugit-o cu credință, pot să-ți spun cu pasiune,
Promovând în ierarhie, am fost "Șef de Legiune",
Gradele au venit și ele, într-un tempo mai normal,
De la un "soldat" destoinic, până la un "general"
Apoi, mi-am format "căminul", pe Mureș, la Orăștie,
Într-o cameră modestă, cu vreo paișpe lei chirie.
Aici mi-a născut soția, o fetiță drăgălașă,
Rea și mică, dar frumoasă, semănând cu o păpușă.
De consoartă ce să-ți spun, era o femeie sacră,
Ea m-a sprijinit în toate, mi-a fost mamă, mi-a fost soacră,
Dar s-a prăpădit devreme, m-a lăsat singur, pribeag,
M-a lăsat cu două fete, nu știu dacă le sunt drag,
Ele și-au urmat "cărarea", acum sunt la casa lor,
Până mă vor duce pașii, le iubesc și le ador.
Cariera militară, deseori m-a obligat,
Să cutreier țara-ntreagă, din Moldova în Banat,
Dar destinul peste noapte, m-a chemat pe la "Băneasa"
Și de-atunci în capitală mai trăiesc, aici am casa.
Tot aici am și urmașii, doi nepoți și-o nepoțică,
Când îi văd uit supărarea, ei moralul mi-l ridică,
Amintirile ce-mi poartă, gândurile rătăcite,
Mormântul soției mele și ființele iubite.
Să nu uit, mai am măicuță, bune, rele, să-ți mai spun,
Dacă mă va duce "capul", pe toate o să le-adun,
În "Cartea vieții mele", mai poetic, nu oricum.
- Obosit de-atâtea gânduri, "Corneliu" se ridică,
Dă să plece, dar deodată îl cuprinde o mare frică,
Când "aude" încet, în șoapte, în ecou, printre morminte,
Glasul mamii cum îl cheamă, îngâimând niște cuvinte:
- Să vii maică și la anul. Dacă poți! Te-așteaptă mama,
Ca să-mi povestești destinul, să-ți cunosc mai bine
Drama,
Tu ai fost mereu departe, prin străini te-ai preumblat,
Dar mă bucur dragu mamii, că de mine n-ai uitat.
- Cum să uit măicuță dragă chipul tău atât de blând,
Care mi-a croit viața și m-a legănat plângând,
Chipul tău mi-a dat puterea, să înving la orice greu,
L-am simțit mereu aproape, și acum îl simt mereu.
El mi-a fost "legenda vie", în toate ce le-am făcut,
Piatra zidului vieții, el mi-a fost mereu un scut.
De aceea nu uit măicuță, la anul am să revin,
Pe mormânt să-ți las o floare, iar la cruce să mă-nchin.
- Răvășit de-atâtea gânduri, ce în inimă-i pulsează,
Cu privirea spre castanul ce la căpătâi veghează,
Pleacă "omul" pe cărare, șerpuind printre morminte,
Cu ochii tulburi de lacrimi și cu inima-i fierbinte,
Împărțind compătimirea mamei, ce-n adâncuri "zace",
Și spunându-i cu durere: "dormi măicuță, dormi în pace".
poezie de Corneliu Zegrean-Nireșeanu
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireșeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre soție
- poezii despre armată
- poezii despre timp
- poezii despre mamă
- poezii despre căsătorie
- poezii despre amintiri
- poezii despre tristețe
- poezii despre noapte
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Nu cunosc singurătatea!
Când mi-a fost dor,
marea m-a învelit cu valul ei.
Când mi-a fost dor,
cerul mi-a picurat din stropii săi.
Când mi-a fost dor,
muntele însuși m-a chemat spre creste!
Când mi-a fost dor,
nu m-au lăsat însingurat.
poezie de Ioana Voicilă Dobre din Între verde și albastru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre singurătate, poezii despre munți, poezii despre dor sau poezii despre cunoaștere
Despărțire
"Ce-ți pasă ție chip de lut,
Dacă-oi fi eu sau altul?
M. Eminescu
Te-am cunoscut de mult, întâmplător,
Intr-un sfârșit de iarnă friguroasă,
Când mi-ai cerut direct și rugător,
Spunându-mi:- ca să merg cu tine acasă.
Eu te-am privit, surprins, chiar rușinat,
Văzându-ți ochi mari și fața-mbujorată,
Am stat puțin pe gânduri, apoi, cu un oftat
Am zis un Da, dar... pentru altădată.
Ai insistat din nou, cu multă gingășie,
Spunându-mi vorbe mari, mereu îmbietoare,
Să-ncerc și, dacă timpul, spre bine o să fie,
Vom fi numai alături,petale dintr-o floare.
Acesta e-nceputul unui destin nescris,
Ce și-a urmat cărarea mereu mai urcătoare,
Crezând că peste timpuri, vom împlini un vis
Pe care mi-l doream, în Era viitoare.
Și timpul a trecut, cum numai el o știe,
Mi-a alertat îndemnul să fac ce mi-ai propus,
Deși eram nesigur pe vorba: Ce-o să fie?
Mușcând din "mărul" acru, viața mi-am distrus.
Știam că viața-i dură, o luptă, un război,
Dar nu credeam în ură, sfidare și minciună,
Credeam că peste timpuri și numai amândoi
Vom face o pace lungă, mereu, dar împreună.
Și începutul firav, molcom, încrezător,
Mi-a răscolit în suflet îndemnul și speranța,
Să reîncep urcușul cel lung, de călător,
Ce merge înainte, oricât ar fi distanța.
Dar vrerea mi-a fost frântă, la mijlocul de cale,
Să odihnesc oleacă, în urmă să privesc,
Răstălmăcindu-ți firea, să mă gândesc agale,
Și să-ți revăd trecutul, să-mi spun că e "firesc".
In toate ești ceea ce-ai fost, nimic nu te-a schimbat,
In toate-ai fost ceea ce ești, o tristă-ntruchipare,
Așa vei fi mereu, oricât am încercat
Să-ți modelez viața, să fac din tine o floare.
De aceea-ți spun adio! Rămâi o nostalgie,
Cu cine te-nțelege, în egoismul tău,
Destinele sunt dure, dar asta vor să fie,
Tu să-ți urmezi poteca iar eu.. un drum al meu.
poezie de Corneliu Zegrean-Nireșeanu din Freamăt de dor - antologie (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireșeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre trecut, poezii despre încredere, poezii despre început, poezii despre visare, poezii despre suflet, poezii despre sfârșit sau poezii despre schimbare
Rugămintea
L-am rugat pe Dumnezeu
Să-mi dea putere,
Dar El m-a făcut slab
Ca eu să învăț simplitatea și smerenia.
L-am rugat să mă ajute
Să fac fapte mari.
Dar El m-a micșorat
Ca eu să fac fapte bune.
L-am rugat să-mi dea bogăția
Ca eu să fiu fericit,
Dar El m-a făcut sărac
Ca să devin înțelept.
L-am rugat toate lucrurile
Ca să pot gusta viața.
Dar El mi-a dat viața
Ca să pot gusta toate lucrurile.
Nu am primit nimic
Din tot ce-am cerut,
Dar am primit tot
Ce-a fost bun pentru mine.
Împotriva voinței mele
Au fost ascultate rugămințile mele.
Sunt printre oameni
Un om binecuvântat.
poezie celebră de Rumi
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi și următoarele:
- poezii despre înțelepciune
- poezii despre învățătură
- poezii despre sărăcie
- poezii despre smerenie
- poezii despre religie
- poezii despre fericire
- poezii despre devenire
- poezii despre bunătate
Chipul
Eram un spin nenorocit
Într-o lume trează, un suflet adormit
Eram cândva, odata, o umbră-n întuneric
Un om atât de iluzoric
Am fost plătit de soartă
În viața mea să formez o poartă
Să nu las cheia la vedere
Să ascund tot ce-n viață mi se cere
Mă aflam în al meu gol
Într-un nesfârșit hol
Când am dat peste o lumină
Era un chip de înger, o față mult senină
M-a văzut că în speranțe rătăceam
Că fiecare vis eu ocoleam
M-a luat de mână, mi-a vorbit
Ca unui om zdrobit
"Nu te teme, sunt aici
În fiecare clipă să te ajut să te ridici
Lasă tot ce tu cunoști
Îți voi da ce ai nevoie să găsești"
L-am urmat și m-a ținut
În fiecare ceas mi-a fost un așternut
Iar când noaptea ne cuprindea
Împreună, eram un trup de catifea
Îți mulțumesc că m-ai iubit
Și în fiecare zi m-ai făcut atât de fericit
Ai fost în urma mea, la fiecare pas
Să mă prinzi, să nu rămân într-un impas
Cum m-ai văzut, cum m-ai privit odată
Printre fiecare spin de ceață
Cum m-ai crescut și mi-ai vorbit cândva
Îți spun acum: tu ești seva mea
poezie de Costel Obadă (14 aprilie 2012)
Adăugat de Costel Obadă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre întuneric, poezii despre îngeri, poezii despre vorbire, poezii despre trup și suflet, poezii despre somn sau poezii despre plată
Casanova din Craiova
bătrânul Casanova
din Craiova
după ce bea câte o țuică
se aolea mereu
muicăăăă
frațilooor
ce mult am iubit femeia
și aș mai iubi-o și acum
dacă aș avea cum
dar Dumnezeu
n-a făcut chiar totul
pe placul meu
cu bunătatea lui
fără măsură
mi-a dat două urechi
și o singură gură
și mai mult am ascultat
decât am vorbit
și n-a fost rău
mi-a dat doi ochi
și un singur nas
și totuși mai mult am
am respirat
decât privit
dar nici așa n-a fost rău
deopotrivă mi-a dat
câte două
mâini
lucrătoare
și picioare
umblătoare
și deopotrivă la fel de mult
le-am utilizat
și n-a fost rău
și mai mi-a dat ceva
dar aici nu m-a nimerit
invers ar fi fost mai potrivit
mi-a dat la două
numai una
și aia făcând pe nebuna
eu fiind la cheremul ei
și făcându-mă de râs
la femei
lăsându-mă adesea
la mijloc de drum
iar acum
când încă-s viu
negreșit
duc povara acestui gând
de ce-a trebuit
să ne naștem odată
și să murim pe rând
poezie de Alexandru Iancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre femei, poezii despre urechi, poezii despre râs, poezii despre picioare, poezii despre naștere, poezii despre mâini sau poezii despre moarte
Dor de vatră
După atâția zeci de ani,
Printre prieteni și dușmani
M-a cuprins un dor nebun
Să-mi revăd satul străbun,
Casa, prunii de sub feți,
Livada cu mărul creț,
Ulicioara cu noroi
Și otava din zăvoi,
Unde adesea mă jucam,
Când pe Mojar o pășteam,
O hrăneam să ne dea lapte,
S-avem ce mânca cei șapte,
Cinci orfani, moșu și mama,
Ce-aveau să înfrunte drama
Trecerii în neființă,
Celui ce ne-a dat credință,
Tata... Vorba creștinească
S-a dus pe calea cerească,
Sus în Rai să odihnească.
Tată! Nu te-am cunoscut,
Eram mic, nepriceput,
Dar destinul m-a crescut.
M-a purtat în lung și-n lat,
Țara-ntreagă am colindat,
Dar de tine n-am uitat.
De-aceea tu, lună plină,
Ieși de seară fă-mi lumină,
Să văd drumul care duce,
La căsuța de la cruce,
Și de-acolo... mai spre grui,
La mormântul tatălui.
Să mă-nchin, să-i las o floare,
Și-un stejar mic la picioare,
Să crească, să-l bată vântul,
Să-i păzească-n veci mormântul.
Tată! De ce m-ai părăsit înainte de a te cunoaște?
-"Ăsta mi-a fost destinul, fiule."
poezie de Corneliu Zegrean-Nireșeanu din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (intern) (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireșeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tată, poezii despre creștere, poezii despre vânt, poezii despre stejari, poezii despre seară, poezii despre sat sau poezii despre rai
Sub patrafir
Părinte, eu mă-nec din piept
Și n-am puteri de vorbă multă ;
Cât voi putea vorbi m-ascultă
Să-ți spun în grabă tot și drept.
Aș vrea să-ncep cu fapte bune,
Dar n-am făcut, ori le-am uitat
Și raiu-n cap puțin mi-a stat.
Și-am fost și prost la numărat
Și n-am ce spune.
N-aveam nici vreme. Tata-i mort
Și mama-i cu copii, sarmana.
Ei de la mine-așteaptă hrană,
Și grija numai eu le-o port
De-acum ei singuri să și-o poarte!
Mi-e milä de durerea lor,
De ei mi-e jale, nu că mor.
Dar cum e scris Că sunt dator
Și eu c-o moarte.
Eu mă cunosc; sunt păcătos,
Că prea am dus-o-n râs și-n glume...
Prea drag mi-a fost să fiu în lume,
Și-am prea iubit ce-a fost frumos!
Pe lângă vin, voinicii roată,
Și chiote pe deal în zori,
Și ziua luncile cu flori,
Și hora noaptea-n șezători,
Și viața toată!
Și mi-a plăcut în jurul meu
Să văd flăcăi pe bătătură
Și cobza cu isonu-n gură
Să-mi zornăie zorind mereu.
Să văd cum se cotesc șirete
Pe-ascuns nevestele, și-aprins
Se simt de peste brâu cuprins
Trupșorul cel subțire-ncins
Al unei fete.
Păgân sunt parcă, nu creștin!
Bisericos n-am fost, părinte,
Dar rar, când mi-am adus aminte,
M-am dus și eu ca să mă-nchin.
Eu am pe Dumnezeu în mine:
Mereu îl simt, și-l văd mereu
Gândesc așa! Mai știu și eu!
Dar, taică, las' că Dumnezeu
Va ști mai bine.
N-am dat în viață nimănui
Prilej să-mi poarte dușmănie,
Eu n-am putut să țin mänie
Că n-am avut, părinte, cui,
Măcar mi-au tot făcut-o unii!
Și n-am fost slab și nici fricos:
Pe opt ți-i dau grămadă jos
Dar m-am ferit să-mi fac ponos
Cu toți nebunii.
O dată numai... P-un flăcău
L-am dat de ziduri, pentr-o fată
A doua zi a prins deodatä
La plug în deal să-mi pară rău,
Și nici la boi n-am dat mâncare
Și-n brazdă plugul l-am lăsat
Și ca nebun am alergat
Pe dealuri, pe flăcău să-l cat
Să-i cer iertare.
Și nu mai știu... atâta-i tot,
Ba, taică, stai! E cu vecinul.
Pe palme m-alinta creștinul
Și drag m-avea ca pe-un nepot...
Și eu i-am sărutat nevasta!
EI moș, ea o copilă-abia.
Mi-a fost și milä, cum plângea,
Și, Doamne, ochi frumoși ce-avea
Păcat e asta?
Dac-am uitat ceva să spui,
Mi-e martur Dumnezeu, părinte,
C-am spus ce mi-a venit în minte
Și-oi spune tot, în fața Lui!
Și-acum canon... îl știu anume!
A fost așa, și n-aș cârti:
Canon e că nu pot trăi!
Și-ntr-altă lume n-o mai fi
Ca pe-astă lume.
poezie celebră de George Coșbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre creștinism, poezii despre nebunie, poezii despre frumusețe sau poezii despre arat
Răzbunare
Vreau să cred că te-am uitat, că te-am scos din visul meu
În gânduri te-am așteptat cu ce-a fost mai bun sau rău
Vreau să uit privirea ta și zâmbetul tău anost
Să te-alung din viața mea ca și când nici n-ai fi fost
Vreau să te iubesc în taină ca apoi să te urăsc
Și când glasul tău mă cheamă, eu zâmbind să te rănesc
Vreau să te cuprind în brațe și la pieptul tău să plâng
Să-ți ofer iluzii false și apoi să te alung
Vreau să-ți las acolo-n suflet o parte din viața mea
Să te lupți cu al tău cuget cum făceam și eu cândva
Vreau să-ți dau o lume-ntreagă, să te mângâi cu tandrețe
Și să joc un teatru fals cu atâtea mii de fețe
Doar când ochii ți se-nchid, vreau să te gândești la mine
Și când lacrimi te aprind, eu să nu fiu lângă tine
Vreau să cred că mă aștepți și cu tine să mă joc
Tu să strigi în urma mea, eu să nu mă mai întorc
Vreau să te răpesc cu mine într-un viitor bizar
Și apoi te părăsesc, te las pe un drum neclar
Vreau să cred din nou în tine și să te doresc aproape
Să te-apropii-ncet de mine... și apoi să plec departe
Vreau să-ți fiu acolo-n gânduri într-o lacrimă sărată
Ca o amintire veche ce nu poate fi uitată
După-atâta suferință, vreau să simt dragostea ta
Ca un foc ce te doboară răcind în urma mea
Vreau să-mpart acum în doi înc-o seacă apăsare
Și să rămână din noi... doar o dulce Răzbunare...
poezie de Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe poezii despre iubire, poezii despre zâmbet, poezii despre viitor, poezii despre teatru, poezii despre suferință sau poezii despre plâns
Ca o mare furtunoasă...
Ca o mare furtunoasă Doamne mi-a fost viața
Numai rane mi-a fost trupul, numai lacrimi fața
Numai singuratici pașii, numai rece locul
Numai în cuptorul crucii mi-a fost dulce focul.
Ține-mă mereu dulce Dumnezeu
Lângă sânul Tău
Până voi gusta fericire mea
La lumina Ta.
Nu e rod mai sfânt ca rodul arderii-n răbdare
Pentru slava și izbânda vieții viitoare
Și nu-i stare mai cerească în această lume
Decât cu Hristos pe cruce pentru sfântu-I Nume.
Fie cât de furtunoasă și de grea viața
Vrem să trecem drepți prin toate către cer cu fața
Fericiți mărturisindu-L pe Hristos prin cruce
Nu-i alt drum mai drept spre ceruri să ne poată duce.
poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre cruce, poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie sau poezii despre foc
Lucian: În orice caz, dânsul mi-a zis că ești perfectă, ba chiar divină.
Diana: A spus domnul director așa ceva despre mine?!
Lucian: Nu. De fapt, eu am spus așa ceva, dar dânsul m-a aprobat.
Diana: Ah, lingușitorule.... Era însă vorba despre ce mi-a spus mie distinsul tău prieten.
Lucian: Te ascult.
Diana: Asta ar fi o mare noutate.
Lucian: Ce ți-a zis dom' director, mamă?
Diana: Că i-ai fi povestit ce s-a întâmplat în seara aceea, când ne-ai anunțat despre misiune, pe mine și pe tatăl tău.
Lucian: Da, evident, i-am povestit.
Diana: Și i-ai spus că încă te mai simți vinovat, deși ne-am împăcat.
Lucian: Ah, mamă... Normal că mă simt vinovat. Nu pot uita că am fost un mare dobitoc și nici nu știu cum mi-aș putea îndrepta greșeala aceea; nu prea am cum. Am fost atât de neghiob, mai ales față de tine... Iar acum vom pleca și... Ceea ce-am spus rămâne...
Diana: Dragul meu, nu te mai frământa degeaba. Ți-am spus că n-am fost supărată deloc pe tine atunci, n-am luat seama la câteva cuvinte rostite într-un moment tensionant, deci, n-are rost să te simți vinovat, să-ți faci zilele amare din cauza acelui incident. Uită ce-a fost atunci!
Lucian: Dacă ar fi atât de simplu...
Diana: Este!
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre șefi, citate despre zile, citate despre vinovăție, citate despre timp, citate despre supărare, citate despre seară, citate despre prietenie, citate despre perfecțiune sau citate despre mamă
Doar amintiri ne-au mai rămas
Doar amintiri ne-au mai rămas din tot ce-a fost frumos cândva
Și din priviri, când ne-ntâlneam, la amintiri făceam popas
Că le-am trăit cât ne-am iubit și-am suferit la bun rămas.
A fost un vis, un vis frumos, trăit de noi cândva
Și ne simțeam ca-n Paradis, pierdut de noi cumva...
Nu știu acum ce pot să fac, sunt trist, posac și de dor zac
Că te-am pierdut și-mi pare rău, singur mă simt, parcă-s în hău,
Eu simt că-mbătrânesc și-mi pare rău
Că mă usuc de dorul tău.
A trăi și-a iubi nu-i păcat,
Dumnezeu acest dar ne-a lăsat,
Am luptat și-am uitat tot ce-am pătimit,
Nu regret viața ce am trăit.
Doar amintiri ne-au mai rămas din tot ce-a fost în viața mea,
Nu vreau să-ți zic, mă simt prea mic, durerii iar să-i fac popas
Căci vreau să-ți spun un lucru bun ca bucuriei să-i dăm glas:
Hai să uităm că ne-a fost greu, să piară piaza rea,
Să mergem iar pe drumul clar, speranța ne-ar reda!
Acuma știu cum să te-mpac și toate voile să-ți fac,
Să nu te pierd, să te dezmierd, să-mi fie dor de chipul tău,
Să simt că-ntineresc, destinul meu,
Să te iubesc mereu, mereu.
A trăi și-a iubi nu-i păcat,
Dumnezeu acest dar ne-a lăsat,
Am luptat și-am uitat tot ce-am pătimit,
Nu regret viața ce am trăit.
poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre prăpăstii
Brooke: Aici sunt 82 de scrisori, și te au pe tine ca destinatar. Le-am scris vara asta. Una pe zi, dar nu le-am trimis niciodată, pentru că mi-a fost teamă. Mi-a fost teamă că mă trezesc din nou cu inima frântă. M-ai rănit foarte tare. Mi-a fost teamă că mă voi simți vulnerabilă. Mi-a fost frică de tine și de sentimentele pe care le am pentru tine. Știu că asta nu mai contează acum, dar m-am gândit că ar trebui să știi. Așa mi-am petrecut vacanța, dorindu-te... Dar mi-a fost frică să recunosc.
replică din filmul serial Ruleta destinului
Adăugat de Ionita Ioana
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre frică, citate despre vacanță, citate despre scrisori sau citate despre inimă
Zâmbet învelit într-o lacrimă de mamă
Auzi mama
deseori stau așa cu tâmpla
sprijinită de cele două degete
pe care ni-le ridicam
în semn de jurământ
atunci când
mă întrebai dacă am mințit
sau nu când mai inventam
câte o scuză
la gesturile mimate
pe care știu că
nu îți erau pe plac
știu că tu mă privești
de acolo de sus și mai știu că
uneori spartura cerului
e mult prea mică
pentru a mă vedea
așa cum sunt
știu că au trecut
mulți ani de când
te-ai întâlnit cu Dumnezeu
și de venit înapoi
n- ai mai venit și
nici semne
nu mi-ai mai dat
deși știai că am nevoie
doar de tine și nu de bani
și de alte lucruri pe care
tu le ai iar eu nu...
acolo tu ai de toate mama
și eu doar câteceva pe aici deși inflația mi-a înghițit și
ultimul bănuț pe care
l-am strâns pentru cadoul
de ziua ta
să știi că nu pot să ți-l mai dau și
ce rost ar mai avea dacă tu
nu ești niciodată lângă mine...
iartă-mă mama
nu nu asta am vrut ca să-ți spun...
am vrut doar să te invit de ziua mea care va fi
pe aprilie 4...
spune-i Dumnezeului tău
că ți-ai lăsat un copil pe pământ și că
ai vrea
să-i trimiți un zâmbet
învelit într-o lacrimă de mamă
și nimic mai mult...
da mama
știu că poate ar fi mai bine
să nu îți spun despre
lipsurile mele de aici și
să îți spun doar că
te iubesc
și că
am îmbătrânit de când
te tot aștept...
nu nu îți face griji
dacă Dumnezeul tău ar fi cinstit cu mine
te-ar lăsa să-mi trimiți
cadoul promis chiar dacă
nu va ajunge pe 4 anul ăsta
pentru gest i-aș mulțumi
sau mi-aș împreuna
cele două degete și
l-aș întreba
când m-a mințit ultima oară...
iartă-mă mama
gestul meu ar fi
unul de dragoste...
poezie de Teodor Dume (4 noiembrie 2022)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre promisiuni, poezii despre ziua de naștere sau poezii despre mulțumire
Greșeli, schimbări și ajutor
Fac asta din dorință,
O fac din neputință,
Căci sunt o simplă ființă
Ce simte suferință.
Fac asta cu folos,
O fac cât mai frumos,
Dar simt că merg în jos,
Și-o fac mai dureros.
Încerc s-o fac mai bine,
Gândindu-mă la tine,
Dar lacrimi cad puține
Și frica nu mai vine.
Și aud că vrei să-mi ceri
Să încerc din răsputeri,
Să renunț la zeci poveri,
Să n-am parte de dureri.
Dar n-am vrut să fie-așa,
N-am vrut să uit de ea,
Iar atunci când ea pleca,
N-am vrut a mă schimba.
Cu gându-n stele m-am trezit,
Asta nu-i ce mi-am dorit,
Am uitat tot ce-am iubit,
Am uitat tot ce-am simțit.
Am greșit, am realizat,
M-ai ajutat, nu mi-a păsat,
Dar când pe ușă ai plecat
Nimic frumos n-a mai durat.
Și-acum când știu unde greșesc,
Acum când știu ce îmi doresc,
Încerc din nou să-mi amintesc,
Încerc mereu să te găsesc.
Am uitat tot ce-a durut,
Nu mai am ce am avut,
Și-ncep să simt ca la-nceput,
Dar prea târziu, te-am pierdut.
Am fost mereu un gânditor,
Am fost mereu un visător,
Am fost mereu un luptător,
Dar acum cer ajutor.
poezie de Andrei Tudora
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre greșeli, poezii despre dorințe, poezii despre durere, poezii despre ajutor sau poezii despre stele
Femeile frumoase
Orice femeie este frumoasă, de la mama,
de la logodnica, de la soția Eva, noi fiind bieții Adami,
mereu păcăliți.
Prima femeie admirată de mine
A fost profa de germană.
Ea m-a iubit în felul ei, adică îmi dădea note maxime,
De unde și dragostea mea pentru poezia germană.
Apoi, toate iubitele mele erau frumoase,
Unele mai mititele, altele mai măricele,
Dar, cele mai frumoase au fost doctorițele
care m-au salvat de la moarte.
A venit la mine o zână, era rezidentă,
mi-a spus ai să trăiești, dar ai răbdare.
Am trăit, mi-a arătat că și ea avea probleme
Cu ganglionii, trăia, râdea, a ajuns mare.
Apoi a venit o zână la Terapie intensivă,
Acolo se murea de ficat, eu eram Prometeu,
Dar ea mi l-a pus la punct
și m-a învățat să merg.
Acum iubesc o princesse lointain,
Este frumoasă și mândră ca zeița Atena.
Cine va veni, să nu fie ultima femeie frumoasă,
Să nu poarte coasă.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre femei frumoase, poezii despre superlative sau poezii despre salvare
Nu mă las trântit de "valuri"
Nu am adormit în posturi, n-am tras sfori sau brăcinare,
Chir de m-au târât pe coate, cu "afetul" în spinare.
În postul de santinelă nu am moțăit vreodată,
Fiind că patria mi-e sfântă, recompensă... fără plată.
Am jurat credință sacră și-am depus un jurământ
Să fiu țării de nădejde, până voi intra-n mormânt.
Știu că multora le place să m-adulmece cum pot,
Să-mi fure credința sacră, să mă cumpere cu-n... "zlot".
Dar eu!" Nu sunt de vânzare, unora ce-mi vor doar votul,
Nici chiar unor "manechine" ce se dăruie cu totul.
Am crescut în vremuri grele, generate de războaie,
M-am călit precum o stâncă, pe arșiță și pe... ploaie.
Și de-aceea aș vrea Doamne! Să trăiesc până când veacul
O să spulbere mocirla, o să dea la toate leacul.
Rănile să nu ne doară, să ne vindecăm rănirea,
Dacă vrem? Avem puterea, doar aste ne e, menirea.
Nu m-a fraierit trecutul, nici prezentul n-o s-o facă,
Fiind că n-am fost o povară, nici nu am crescut în "clacă".
Sentinelele de suflet nu au sforăit în... posturi,
Făcându-și doar datoria și credințele cu rosturi.
Nu sunt guraliv din fire, lozincar de șapte spețe
Nici un "politruc" din neamul celor cu mai multe fețe.
Nu mi-e frică nici de "gloanțe" trase din mitraliere,
Nici de bombele lansate, din "nave... croaziere".
Viața nu mi-a fost ușoară, m-a călit precum stejarul,
Să trăiesc cu bărbăție, binele, să-nfrunt amarul.
M-am târât chiar și pe spate, si-n Furcile Caudine,
Dar viața mi-a du-s pașii să râvnesc doar... spre mai bine.
Și-am învins multe necazuri, chiar cu lacrimi de văpaie,
Dar mi-am reclădit destinul, din "mocirle, din noroaie".
Viața este mult prea dură, nu te iartă nici o clipă,
S-o înfrunți cu bărbăție! - Omule! Nu-ți fie frică.
Ea e leagănul trăirii pe acest pământ de stele,
Sunt atâtea drumuri brave, nu mergi singur peste ele.
Ai încredea în tine, vei învinge, fără frică,
Luptă precum o albină, luptă precum o furnică,
Să-ți refacă "coșul vieții, mușuroiul ce se strică"
Maltratate de puhoiul, vremilor atât de sumbre
Și de mințile bolnave ce-au căzut în... con de umbre.
De atâta vânt și ploaie, de furtuni necruțătoare,
Vom pieri fără tăgadă, precum robul la-nchisoare.
Dar... românul nu va piere, Țara nu e muribundă,
Chiar de unii o condamnă spre o veșnică osândă.
Țara mea nu e Bârlogul, unora ce au bastonul,
Ea? E leagănul de veacuri, celor mulți ce pot da "tonul".
Și de-aceia... aș vrea, Domne, să trăiesc până când veacul,
Va zdrobi tot putregaiul, ne va da la toate leacul,
Rănile să nu ne doară, să le vindecăm pe toate,
Dacă vrem? Avem puterea, altă cale nu se poate.
poezie de Corneliu Zegrean-Nireșeanu din Freamăt de gânduri (30 octombrie 2009)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireșeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre țări, poezii despre patrie, poezii despre votare sau poezii despre victorie
Am spus
Am spus mi-e dor când mi-a fost dor
Și-am spus te rog când am dorit,
Am spus nu vreau și-am vrut să mor,
Atunci când nu m-ai mai iubit.
Am spus că știu când n-am știut
Și-atunci când n-am avut am dat,
Am plâns atunci când m-a durut
Și-am spus nu pot, dar am răbdat.
Am spus că am când n-am avut
Și nu ți-am spus cât te doream,
M-am întristat când te-am pierdut
Și-am spus sunt prost, fiindcă eram.
Am spus că pot când n-am putut
Și că-i ușor când mi-a fost greu,
M-am supărat, dar mi-a trecut
Și-am fost întotdeauna eu.
Am spus mereu ce-aveam de spus
Și-am scris să știi că te iubesc
Și-atuncea când voi fi apus
Și n-o să pot să mai vorbesc.
Doar un cuvânt am să mai spun
La modul cel mai serios,
Mi-e drag de tine cea de-acum
Și tot ce-am spus e de prisos.
poezie de Ovidiu Vasile din Damen-Tango
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre supărare sau poezii despre prostie
Mușcând din mărul Acru
Te-am văzut încântătoare
Și cu tine am vrut să zbor,
Dar
Aripile mi-ai fost frânte,
Doamne! Astăzi
Rău mă dor.
Corneliu
Te-am cunoscut demult, întâmplător,
Intr-un sfârșit de iarnă friguroasă,
Când mi-ai cerut direct și
Rugător,
Spunându-mi: - Vrei să merg cu tine acasă?
Eu te-am privit, surprins, chiar rușinat,
Văzându-ți ochi mari și fața-mbujorată,
Am stat puțin pe gânduri, apoi, cu un oftat
Am spus un Da, dar... pentru altădată.
Ai insistat din nou, cu multă gingășie,
Spunându-mi vorbe mari, mereu îmbietoare,
Să-ncerc și, dacă timpul, spre bine o să fie,
Vom fi numai alături, petale dintr-o floare.
Acesta e-nceputul unui destin nescris,
Ce și-a urmat cărarea mereu mai urcătoare,
Crezând că peste timpuri, vom împlini un vis
Pe care mi-l doream, în
Era viitoare.
Și timpul a trecut, cum numai el o știe,
Mi-a alertat îndemnul să fac ce mi-ai propus,
Deși eram nesigur pe vorba: Ce-o să fie?
Mușcând din "mărul" acru, viața mi-am distrus.
De aceea-ți spun adio! Rămâi ce-ai fost, o
floare,
Iar pentru mine leacul: Un șarpe veninos,
Chiar dacă rana, din pieptul ce mă doare
Va dăinui în veacuri, nu pot să-ți fiu Prinos
Mai bine ard pe rugul, a unui timp ce trece,
Blestemul mă cuprindă! De nu am fost un
sfânt
Iar Tu! Petala sumbră, de pe pământul rece,
Strivită precum meriți, sub un călcâi ce-i frânt.
Corneliu 10.05.2008
poezie de Corneliu Zegrean-Nireșeanu din Freamăt de dor - antologie (10 mai 2005)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireșeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor sau poezii despre șerpi
Fosta iubire
Nici amintirea nu te mai păstrează
De-aș vrea să-ți cânt m-aș poticni afon
Ai fost o nebunie și o rază
Rămâi un numar vechi de telefon.
Aș vrea să te mai văd, dar nu se poate
Am auzit că te-am văzut cândva
Dar ca prin geam cu marginile mate
Priveam prin fosta dragă ființa ta.
Mai vine cineva și mai îmi spune
Câte ceva de bine sau de rău,
Dar noi n-avem nici amintiri comune
Te-ai dus luând tot ce era al tău.
Cândva te presimțeam pe-o fâlfâire
Știam apropierea să ți-o gust.
Acum chiar să mă tai tot nu am știre
Că-mi e aproape pasul tău îngust.
A fost iubire? Sau minciună lungă?
Te rog dă voie gândului curat
Din depărtarea mea să te ajungă
La orice nume azi te-ai fi mutat.
Un telefon uitat și o adresă...
Aud că suferi și trăiești urât
Și-ți cureți zilnic cuvenita lesă
Și tu, cu mâna ta, ți-o pui la gât.
E greu să-ți spun, dar viața împreună
Oricât de scurtă, m-a trimis să-ți spun
Un adevăr mai grav ca o minciună,
Mai trist, mai inflamabil, mai nebun.
Nu mai exiști, ești trăsnetul de vară
Ce mi-a lăsat în creier cer topit
Dar când te-am aruncat pe ușă-afară.
Eu cel mai mult atuncea te-am iubit.
Să-ți spun să te întorci? Astepți zadarnic,
Rămâi și-mbracă-ți viața în vopsea,
Mărită-te mai bine c-un paharnic,
Să aibă dromaderii ce să bea.
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Alexandra Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre curățenie, poezii despre știri sau poezii despre telefon
Mama
M-a crescut mama în poală
Din leagăn și pân' la școală
Zile-ntregi și nopți de-a rândul
Mi-a vegheat somnul și gândul.
M-a învățat să gânguresc
Să spun mamă, să zâmbesc,
M-a învățat apoi prin casă
Primii pași până la masă.
M-a învățat ca să nu mint
M-a învățat să nu m-alint
Să nu știu ce este frica
Toate m-a învățat mămica!
Mamă bună, mamă dragă
Te-oi iubi o viață-ntreagă
Pentru tot ce ai făcut
Pentru că tu m-ai crescut.
poezie de Nina Cassian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre școală, poezii despre minciună sau poezii despre gânduri