Azi, lângă mine, am rămas doar eu

Mai pot copile, azi, să te mai chem
Şi tu mai poţi răspunde la chemare.
Cu fiecare zi, mai mult mă tem...
Să-i dau răspuns tăcerii, la-ntrebare.

Mai pot copile, azi, să te privesc,
În ochii mei mai picură lumină,
Dar pozele prin care te găsesc,
Nu ştiu, cum dorul mamei se alină.

Tu nu ai timp şi nici nu înţelegi...
Să fii bătrân şi doar cu amintirea,
În câte zile... câte nopţi întregi,
Doar golul îţi acoperă privirea.

Atâta gol m-apasă şi doboară...
Şi parcă m-a uitat şi Dumnezeu,
Prin tot pustiul care mă-nconjoară,
Azi, lângă mine, am rămas doar eu.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dispărută

Doar ca să nu vă întristez
şi să vă fie ziua bună
n-am pomenit (vai, azi greşesc)
de ochii ei ca de alună

ce-atît de tandru ne priveau
care erau şi ochi şi gură
ce sărutau cum numai ea
ştia, pe oricare făptură...

pe care azi nu ştiu şi nu
mai pot să-i chem, căci n-or să vie
şi nu mai pot să-mi spună: tu
din cerul lor de iasomie...

poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oh, tristă mamă!

Azi nu mai sunt nici Zâna Bună şi nici Crăiasa din Poveşti...
Copile, te-am crescut cu suflet, dar astăzi nu mă mai iubeşti.
Sau poate-s Zmeul din poveste, ori Baba-Oarba hâdă, rea,
Sunt mai bonavă, mai urâtă, nu mă poţi lua în grija ta.

Azi Dumnezeu îmi este casă şi martor lacrimilor, deci,
Nu-ţi cer să mă iubeşti copile... Nepăsător dac-ai să treci,
Nu mă voi supăra. Ştiu bine că nu-ţi mai sunt de ajutor.
Aşa-s părinţii - o povară. Nici pentru ei nu e uşor.

Poate că-i timpul de răsplată... Spre ceruri mă voi îndrepta...
Să uiţi această zi, copile! În urmă nu te mai uita!
De-ar sparge pieptul de durere... O lacrimă a împietrit
În pieptul mamei fără viaţă. Ea n-a uitat că te-a iubit.

P. S.
Te iert, dar văd bine, de-acum e târziu,
Căci duh de lumină dmereu am să fiu...
Duh în Dumnezeu, lumină, cânt,
Altă mamă, pentru alt pământ.
Tristă mamă, oh, când ai plecat,
Pruncii nici măcar n-au lăcrimat.
E târziu, doar clopotul răzbate
Dincolo de viaţă şi de moarte...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai las o amintire peste flori

Am şi uitat, a curs atâta vreme,
Cum arăta pe chipul tău, blândeţea.
Prin amintiri, de-aş răscoli, m-aş teme,
Şi n-am să-mi iert dac-aş găsi tristeţea.

Ai luat cu tine, mamă, neuitarea,
Ca un înscris făcut sub legământ.
Ramâne tot, când ne-a venit plecarea,
Doar ea putea să-ncapă în mormânt.

Azi vin aici... să mai aduc o floare
Şi un regret, nechibzuinţei mele.
E prea târziu, şi prea târziul doare...
Tu iartă-mă, de-acolo, dintre stele.

Doar bietul timp, durerea ne-o mai stinge,
Prin rătăciri de gânduri şi simţire,
Azi nu mai plâng... dar lacrima tot curge
Să pună peste flori o amintire.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oh, tristă mamă!

(scrisoare din lacrimi de înmormântare)

Azi nu mai sunt nici Zâna Bună şi nici Crăiasa din Poveşti...
Copile, te-am crescut cu suflet, dar astăzi nu mă mai iubeşti.
Sau poate-s Zmeul din poveste, ori Baba-Oarba hâdă, rea,
Sunt mai bonavă, mai urâtă, nu mă poţi lua în grija ta.

Azi Dumnezeu îmi este casă şi martor lacrimilor, deci,
Nu-ţi cer să mă iubeşti copile... Nepăsător dac-ai să treci,
Nu mă voi supăra. Ştiu bine că nu-ţi mai sunt de ajutor.
Aşa-s părinţii – o povară. Nici pentru ei nu e uşor.

Poate că-i timpul de răsplată... Spre ceruri mă voi îndrepta...
Să uiţi această zi, copile! În urmă nu te mai uita!
De-ar sparge pieptul de durere... O lacrimă a împietrit
În pieptul mamei fără viaţă. Ea n-a uitat că te-a iubit.

P. S.
Te iert, dar văd bine, de-acum e târziu,
Căci duh de lumină dmereu am să fiu...
Duh în Dumnezeu, lumină, cânt,
Altă mamă, pentru alt pământ.
Tristă mamă, oh, când ai plecat,
Pruncii nici măcar n-au lăcrimat.
E târziu, doar clopotul răzbate
Dincolo de viaţă şi de moarte...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa fără trepte

sunt mai bătrân cu câteva anotimpuri
nu ştiu precis câte au mai trecut
sau câte mai sunt
am părul albit
şi
ochii sticlaţi
îmi place aşa cum sunt cu
umerii apropiaţi şi
gâtul reazăm
sub cer
doar pantalonii mi-au rămas mici
şi
privirea cât o rază

nu-i bai

privesc în urma anotimpurilor ce
au trăit în carnea mea şi
acum se duc...
nu pot să le mai ţin în mine
chiar dacă unul l-am pus de-o parte
pentru atunci când nimeni nu va înţelege nimic
dar cine ştie...

azi am învăţat să-mi fac o cafea
şi să îmi strig nepotul
mai am şi câteva amintiri
poate într-o altă zi îmi a fi
cu mult mai bine
rănile îmi vor curge precum sîngele absent
în târziul din noapte o
să mă ghemuiesc până adorm
şi-n tot timpul acesta cineva
îmi va construi o casă fără trepte
cu o singură fereastră care
va da
înspre apus...

despre toate aceste lucruri
am vorbit cu Dumnezeu
şi totuşi
nu mă pot desprinde de voi

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa fără trepte

Casa fără trepte

sunt mai bătrân cu câteva anotimpuri
nu ştiu precis câte au mai trecut
sau câte mai sunt
am părul albit
şi
ochii sticlaţi
îmi place aşa cum sunt cu
umerii apropiaţi şi
gâtul reazăm
sub cer
doar pantalonii mi-au rămas mici
şi
privirea cât o rază

nu-i bai

privesc în urma anotimpurilor ce
au trăit în carnea mea şi
acum se duc...
nu pot să le mai ţin în mine
chiar dacă unul l-am pus de-o parte
pentru atunci când nimeni nu va înţelege nimic
dar cine ştie...

azi am învăţat să-mi fac o cafea
şi să îmi strig nepotul
mai am şi câteva amintiri
poate într-o altă zi îmi a fi
cu mult mai bine
rănile îmi vor curge precum sîngele absent
în târziul din noapte o
să mă ghemuiesc până adorm
şi-n tot timpul acesta cineva
îmi va construi o casă fără trepte
cu o singură fereastră care
va da
înspre apus...

despre toate aceste lucruri
am vorbit cu Dumnezeu
şi totuşi
nu mă pot desprinde de voi

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-ai crede...?

Dacă ţi-aş spune azi copile
Că eram mic şi mă duceam cu vaca,
Iar haina ruptă de pe mine,
Era prea mare şi-o călcam cu talpa?

M-ai crede sau m-ai lua în râs,
Sau ţi-ai întoarce privirea de la mine?
Pentru că ştii copile cât am plâns,
Si cât de greu a fost ca să te cresc pe tine.

Eu n-am avut copilărie, am muncit de mic,
Bunicii tăi nu m-au lăsat la şcoală,
Eu astăzi nu îţi cer ţie nimic,
Doar te aştept, azi curtea mi-e prea goală.

Imi amitesc că tremuram în luncă
Când pica brumă peste iarba ofilită,
Iar vita noastră începea să plângă
Si mă privea parcă cu milă şi obidă.

-Ehei copile, astăzi plâng,
Sunt amintiri ce dor mai rău ca boala,
Nu pot în braţe să te strâng,
Si cel mai mult mă doare depărtarea!

Că de-ai fi fost aici cu mine
Te-aş fi rugat ca să mă duci pe câmp,
Mi-au mai rămas puţine zile
Si nu am lacrimi să mai plâng.

Mi-aş fi dorit să văd ultima oară
Malul izvorului unde plângeam,
Să simti şi tu cum este să te doară
Când alţii râd de tine că tatal tau este ţăran.

poezie de Dorin Dumitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

In memoriam, Ionel Arădoaie

Cum pot să merg prin viaţă fără tine?
Mi-e stihul doar un strigăt de durere...
Cuvintele ne-au împletit destine,
Acum te cer oceane de tăcere...

Prin galaxii nu mai voiesc să zbor,
Spre munţi nu îndraznesc să mai privesc
Doar tu îmi făceai zborul prea uşor...
Azi pleci înspre Tărâmul Îngeresc.

Odată îmi spuneai că mă iubeşti,
Prin mii de versuri mi-ai şoptit iubirea,
Cum pot să cred că n-o să-mi mai vorbeşti,
Că nu-ţi voi mai vedea nicicând privirea?

Noian de lacrimi scaldă ochii mei,
Iar plânsul nu mai pot să-l stăpânesc,
M-aş război cu-ai Poeziei Zei,
Să nu te ia, când încă te iubesc.

Să-ţi fie drumul lin înspre Lumină,
Etern să ne vegheze al tău vers
Tu, nume scris în glia carpatină,
Al meu Luceafăr cald prin Univers!

Dumnezeu să te odihnească în pace!

poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zidul e o cacialma

Azi, bucolicul peisaj
A rămas doar un miraj,
Nu te face să visezi,
Poate doar ca să oftezi.

Unde-s vremurile când
Înjurai numai în gând,
Iar plăcutul şi prostia
Se uneau cu bucuria.

Azi, poţi scrie pe Facebook
Ca să nu te mai simţi "cuc",
Poţi afla şi ce va fi,
Însă doar când şti citi.

Adevărul nu-l mai crezi
Nici atuncea când îl vezi,
Vrei mai mult şi tot mai mult,
Egoist incult sau cult.

Nu contează cât munceşti,
Doar atâta... cât primeşti,
Sunteţi mulţi nemulţumiţi,
Dar votaţi parcă... orbiţi.

Cu partid, fără partid,
Vreţi să doborâţi un zid?
Nu se poate dărâma...
Zidul e o cacialma!

poezie de Traian Val
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar azi

Doar azi îi mai îngădui secetei
să se joace prin ierburi.
Ce s-a împlinit
nu-mi mai aduce veşti
şi eu caut cuvintele
care mă vor ţine minte.
Orice lucru a fost o întrebare,
care m-a învăţat să răspund.
Ce a fost imposibil
îmi ocupă pereţii, înrămându-se
cu privirile mele.
Aş putea descuraja viitorul,
oprindu-mă aici.
Doar azi mai ascult pădurea
cum se jeluieşte
vântului vesel.

poezie de T. Constantin Georgescu
Adăugat de T. Constantin Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De când

de când zdrobim cu pumnii tari ţărâna
a mai rămas un punct azi doar lumina
un vers şi-n bulgărul amar de tină
topit-am lacrima să-nalţ la cer, cunună.

de vremea este să mai plec prin ploaie
alerg, din nou genunchii se îndoaie
rescriu iar paşi să sterg din umilinţe,
şi-n suflet să aştern din nou dorinţe.

că uite azi e vreme de-amintiri, copile
şi-n calendare-adaug numărul de zile,
întreg mi-e sufletul e chiar rotund
de-i luna plină plâng din nou, răzând

şi strâng cu bucurie-n mine fiecare dor
şi îl anim de-o coardă de chitară-ncetişor
să-i cânte nopţi în cor cu florile de tei
să ne-nvelim cu norii şi să-i ferim de ploi...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rânduiala lui Dumnezeu...

De câteva zile cobor în
mine
doar seara
şi caut
un anume lucru
pe care poate că nici
nu l-am avut sau poate
l-am pus undeva
pentru a- mi aduce aminte de cel care am fost...

şi ce trist...

uneori nu mănânc
nu beau şi nici
nu mai vorbesc cu Dumnezeu
ştiu că dincolo de mine
e cimitirul în care
se odihneşte tata
plictisit şi el de-atâta aşteptare...
uneori trec pe lângă el
cu privirea în pământ
pentru că de ceva vreme
am uitat ca să-l întreb dacă
a mai vorbit cu mama
dusă şi ea cu nu prea mult timp
înainte de paşti

mi- e greu să-l învinovăţesc pe Dumnezeu pentru
toate astea
dar
sunt sigur că este complice cu timpul ce roade din mine
câte puţin în fiecare zi...

ştiu că aşa trebuie să fie
dar ce să- i spun copilului meu?

poezie de Teodor Dume (ianuarie 2022)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste aşteptări

M-apasă aşteptarea, rău mai e!
Mă tot gândesc: "Nu e atât de greu
S-aduni un geamantan - ce Dumnezeu! –
Doar n-o să iei chiar tot. Grăbeşte-te!"

Of! – aşteptarea asta m-a ucis!
A, ştiu: încet, la tine-i natural,
Ce pot să zic? Sezonul estival:
Căldură mare. Asta e, precis!

Şi ce-ai să cari, tricouri? Câte zeci
Sau câţi pantofi şi rochii? Ce efort!
Eu n-aş lua atâtea, nu, nici mort!

Iubita mea, prin casă fac poteci,
Căci stare nu mai am, nu mai suport:
Aştept mai mult de-o oră. Chiar, mai pleci?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arheologia sentimentului

nu-ţi simt sângele tânăr
de bărbat în floare
alergând prin propria-mi copilărie
trecând prin anotimpurile timidităţii
ca un înger pe chindie,
nu-ţi simt inima mângâind candoarea,
doar labe flămânde de lup
şi amintirea unei copile cu păr saturnian
cu umbra liliachie lipită de trup,
nu-ţi simt plânsul din timpul- dor
învolburat ca albia unui izvor,
doar copita şi mugetul de cerb în rut
şi ploaia albind sufletul tău
şi inima ta chemând un alt ecou
prin ploi mărunte lovea lumina prin vitralii
şi nici primul poem nu l-ai scris pentru mine
cu degete de îndemânatic scrib
locuiai in mijlocul durerii mele
doar buzele arse de dor
povestea sărutului şi-o strig
şi coapsele-nflorite în primăveri
şi odiseea sânilor-un film vualat mut-
şi părul ca o metaforă vie crescând
doar trupul cu toate-armele în pârg
îţi colora privirea flămândă şi viaţa de cuc
copila timidă se tot privea femeie
în faţa oglinzii-dumnezee
îşi despletea în valuri părul, cădea rochia-şuie
se tot gândea la tine în nopţi cu lună mlădioasă
când dorul îi tot zidea câte o coastă
şi nopţile foşneau ca o mireasmă
prin sânii ei pulsa şi primăvara-n muguri
la tine valsa doar vara, incandescente ţeste
povestea noastră azi n- o mai poţi scrie
loveşte ploaia rece prin ferestre.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu

Nu ştiu, Doamne, să mă rog mai bine,
Nu ştiu, Doamne, să Te chem mai mult,
Nu ştiu, Doamne, dacă eşti cu mine,
Nici nu ştiu de ştiu să Te ascult.
Ştiu atât: să Te privesc întruna,
Să mă cânt la cer de dorul Tău,
Să Te-aştept când licăreşte luna
Şi să strig când bântuie cel rău.

Nu ştiu să mă-nchin cu voce tare,
Nici nu ştiu să plâng dacă mai pot
Ţi-am cerut doar milă şi iertare
Şi-am venit cu sufletul cu tot...

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu este nimic mai plăcut decât să îţi schimbi starea interioară într-o secundă prin schimbarea de perspectivă. Când eşti stresat că lucrurile nu au mers azi exact cum ai vrea să meargă şi simţi stresul, fricile şi supărarea cum te copleşesc, adu-ţi aminte că eşti în plin proces de învăţare şi că ziua de azi nu e decisivă, ci doar o piesă de domino. Cât timp înţelegi că e mai important să apari şi să îţi faci partea zi după zi decât să ai un şir de zile perfecte, când înţelegi ca să rămâi pe drumul măiestriei te va face încet şi sigur să nu ai competiţie, ştii că şi azi îţi poţi da voie să te relaxezi, să iei ziua aşa cum ţi-a fost dată şi să te poţi bucura de lucrurile mici ştiind că cele mari sunt acolo, te aşteaptă să faci drumul până la ele. Oricum ţi-a fost ziua şi cum se va termina, nu uita să simţi recunoştinţa pentru abundenţa în care trăieşti deja. Sunt multe lucruri pe care le ai şi le consideri normale şi fireşti, însă gândeşte-te un pic mai bine. Chiar ţi se cuvine totul sau poţi să apreciezi azi un pic mai mult ce ai?

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ascultă-mă copile

Dacă n-am fost aşa cum ţi-ai dorit,
Nu căuta, în vina mea, răspunsul.
Mi-e martor, Dumnezeu, ca te-am iubit,
Dar mi-am ascuns şi lacrima şi plânsul.

Prea multe rugăminţi neîmplinite
Trezesc acum... regretele târzii.
Ai să-nţelegi durerea de părinte
Când ai să ai la rândul tău copii.

Imi caut, printre gânduri, vindecarea.
Azi, să mă ierţi... povară dacă-ţi sunt.
Doar grijile îmi rătăcesc plecarea,
S-au strâns cu toate-n părul meu cărunt.

Când am să mor să n-ai păreri de rău...
Tot mamă-ţi sunt, de n-oi mai fi în viaţă.
Te-oi cauta prin nopţi... în visul tău,
Să-ţi mai aduc o vorbă... o povaţă.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unei doamne

O, dacă Soarta ne unea,
Cum îmi juraseşi, mi se pare,
N-aş mai fi fost, în pacea mea,
De-atâtea nebunii în stare!

De vină tu eşti, deci, deşi
Certat sunt eu, pentru păcate,
De cei ce n-au de unde şti
Că tu ai rupt logodna, poate.

Mi-era, ca şi al tău, curat
Pe-atuncea sufletul, de-aceea
Putea curma orice păcat. -
Azi, altuia îi eşti femeia!

Aş fi în stare să-i zdrobesc
Şi liniştea şi fericirea,
Dar pentru că te mai iubesc,
Nu-l pot urî - aşa mi-e firea!

De când plecat-ai, în zadar
Îmi caut tihna, chip de înger!
Tot ce găseam la tine, doar
La multe caut azi, şi sânger!

Adio, deci, nu te regret,
Nădejdea-n ajutor nu-mi vine;
Mândria însă-ncet, încet,
M-o face să te-alung din mine!

Azi, caut alte bucurii:
În câte o ceaţă zgomotoasă
(Pe gânduri, aş înnebuni!)
Încerc să uit tot ce m-apasă.

Dar chiar aşa, câte un gând
Se mai strecoară prin beţie, -
Şi diavolii m-ar plânge - aflând
Că te-am pierdut pentru vecie!

poezie celebră de Byron
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioburi de sticlă

cioburi de sticlă şi
prea multe plimbări sub clar de lună;
mă domina treptat reflexia asta ameţitoare,
parcă nu mai aveam scăpare
m-a prins ferm cu un braţ muribund şi
nu mai aveam scăpare.

de ce se difractează-n faţa ochilor mei
noaptea, cu tot cu umbre şi stafii
care mă alungă,
îmi creează disconfort şi
vreau să fug.

privirea mi se-ntunecă şi luna o văd
microscopic,
să mă fi îndepărtat de tot?
sau poate nu mai văd şi nu mai simt;
nu mai cred?

priveam luna cu speranţă;
azi nici n-o mai privesc:
în cioburile de atunci s-a schimbat fizica lumii
şi ochii tăi şi privirea s-au schimbat;
puţin îmi pasă.

sub clarul de lună,
dansul neobişnuit al valurilor de ape
nu mă decepţiona atunci,
mă obliga să cred
că luna-n cioburile sparte de pe mal
e adevărată, e mai frumoasă şi
mai calmă ca niciodată.

m-a lovit intens furtuna, neaşteptat,
mi-a răvăşit ideile, punctul de plecare şi
fără să-mi dau seama,
m-am trezit în întunericul pur
fără să ştiu unde sunt, fără nimeni aici,
doar eu şi cristale reci din sticlă,
pe care le simt, îmi taie tălpile.

şi fug, că nu pot aştepta,
mă-njunghie ca nişte cuţite,
dar nu pot aştepta...
noaptea mă apasă, vântul mă sufocă
şi cioburile
au pierit şi nu mai reflectă
nici lumina,
nici întunericul,
nici nu mai înseamnă nimic acum.

poezie de Andreea Buzuriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi nu aud

Azi aud doar vuietul din mine
Şi pasul schiopătat, eu azi îl simt
Nici soarelui nu-i simt caldura...
Doar asta simt, doar omul obosit.

Sunt zile lungi, departe de tot gândul
Prea liniştite din tot tumultul meu
Sunt zile când mi-e dor de tine
Aş vrea să fii cu mine-acum din nou.

Simt gustul dorului şi-al tău,
Şi iar, şi iar gândesc la tine.
Ştiu, ne despart doar dimineţi
Ce-au fost scaldate doar de nopţi senine.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!