Icoana

(În amintirea mamei mele, Alexandra)

Când eram de-o şchioapă,
mama mă ducea la biserică
şi se ruga în faţa unei icoane
a Maicii Domnului.
Dar eu,
de-acolo, de jos,
zăream doar chipul mamei,
reflectat de sticla protectoare
şi nu înţelegeam
de ce trebuia să vină până aici,
pentru a se ruga la ea însăşi,
când aveam şi acasă oglindă.
Abia când am crescut
şi am putut să văd
mai bine chipul Sfintei,
am sărutat-o,
mulţumindu-i lui Dumnezeu
că o pot vedea
şi acum,
în icoană,
pe Mama!

poezie de Pavel Lică din Ecouri din lumină
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama ne-a dus de când eram mici la biserică, ne-a înălţat la icoane, să ne închinăm, să sărutăm mâna părintelui, să punem flori la icoana Maicii Domnului, toate lucrurile astea îţi rămân în memorie. Casa Domnului o vezi altfel prin ochii copilului şi altfel după aceea, când eşti mare.

citat din Maria Ploae
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă există un Dumnezeu

Când voi lăsa în urmă numai umbra
nu spre moarte mă voi îndrepta
ci în braţele mamei mele

cum astfel fiecare ajunge
în braţele celei ce l-a născut,
cum însăşi mama stă în braţele
mamei sale care stă în braţele
mamei sale care stă în braţele
mamei sale...,
îmi închipui că dincolo e o lume visând
în braţele unei mame uriaşe

dacă există un dumnezeu
nu poate fi decât femeie

poezie celebră de Ioanid Romanescu din Trandafirul sălbatic
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nicio zână nu-i ca mama

Pe cap poartă o maramă.
Ce frumoasă-i mama mea!
Este cea mai scumpă mamă.
Nicio zână nu-i ca ea.

Eu sunt viaţă pentru mama,
sunt chiar îngeraşul ei.
Uite, acum îmi dau seama
că am crescut la sânul ei.

Cu privirea ei cea blândă
în braţe la ea mă cheamă.
Eu, cu vocea mea plăpândă
îi răspund: îndată mamă.

Deşi mama e o floare
eu tot flori îi dăruiesc.
Îi dau şi o sărutare
să-i arat cât o iubesc.

Ca o stea din Carul Mare
ce străluce-n nopţi de vară,
Chipul mamei când apare
cu dragoste mă înconjoară.

Cu iubire îmi zâmbeşte,
îmi veghează somnul lin.
Sufletul mi-l ocroteşte
de când mă are copil.

poezie de Dumitru Delcă (februarie 2010)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imaginile în care mă caut...

(mamei mele)
- fragment -

mama
s-a dus să adune câteva ierburi
să le aşeze în mănunchi
sub grindă
să poarte de belşug şi de noroc...
nu mai are cum să ajungă la cină
de va veni târziu
pe întuneric
îmi va pune mâna în poală
şi-mi va sprijini somnul
până dimineaţă
când liniştea spartă
de întâiul cântat al cocoşului
îi va reconstitui chipul
o lumină va ţâşni din
răsăritul târziu
separându-i chipul de umbră

şi va pleca cu Dumnezeu

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mamei, de 8 Martie

Mamei, de 8 Martie

Pe pat de gânduri îmi aştern dorinţă,
Ce nu-mi mai poate fi îndeplinită.
Să-mi sărut măicuţa, nu-i cu putinţă,
Că de moartea vicleană e răpită.

În braţe de dor, din amintiri o strâng
La pieptul cald, cum o făceam odată.
De dor mă doare sufletul şi o plâng
La crucea de mormânt, îngenuncheată!

De Ziua Mamei sărut icoana sa,
Cu flori din grădină o împodobesc
Şi cu dragoste o voi îmbrăţişa,
Când fruntea ce-o săruta de ea-mi lipesc.

La capăt de mormânt aprind făclie
Mamei mele de pe Calea Lactee,
În visul meu spre a vedea să vină,
Când arde gândul pe-a slovei scânteie.

Opt Martie era o zi frumoasă
Şi mare sărbătoare-n sufletul meu,
Chiar pe vreme ceţoasă ori ploioasă,
Că măicuţa mă iubea ca Dumnezeu.

Azi de iubirea mamei sunt flămândă
Şi însetată de chipul iubitor.
La opt Martie, privirea-mi inundă
Izvorul de dor, ca ploaia norilor.

Dorul de mamă stârneşte furtună
În inima de tristeţi inundată,
Că nici vremea însorită nu-i bună,
De când n-o mai văd pe mama la poartă.

Autor Maria Filipoiu
7.03.2016

poezie de Maria Filipoiu (8 martie 2016)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mamei mele

mamei mele, cu dragoste

Când eram copil, îmi doream ceva:
Atunci când voi fi mare să fiu ca mama mea.
Apoi, am crescut, mamă-am devenit
Şi mă-ntreb adesea dac-am reuşit
Să fiu eu, ca mamă, pentru-ai mei copii
Cum e mama mea. Asta mi-aş dori!
Anii au trecut şi încă îmi doresc
Să fiu ca tine, mamă, când îmbătrânesc.
Tu eşti, dragă mamă, omul minunat
Ce ştie să zâmbească şi de-i supărat.
Eşti minunea mea, modelul meu în viaţă.
Zi de zi găsesc la tine o povaţă
Şi o vorbă bună, o încurajare,
Mereu ştii, mămico, de ceva mă doare.
Azi, de ziua noastră, sţii ce imi doresc?
Să fii sănătoasă, mami! Te iubesc!

poezie de Angela Marinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autobiografică

Mama mea viaţa-ntreagă
A trăit fără bărbat.
Singurei eram în casă
Ploi cu grindină când bat.

Mama mea viaţa-ntreagă,
Stând la masă, ea şi eu,
Se aşază între mine
Şi Preabunul Dumnezeu.

Oh, şi crede-aşa într-însul,
Că-n albastru văzul ei
Chipul lui de pe icoană
Se străvede sub scântei.

Şi eu ţin atât la mama,
Că nicicând nu îndrăznesc
Dumnezeul din privire
Să mă vâr să-l mâzgâlesc.

poezie celebră de Grigore Vieru
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autobiografică

Mama mea viaţa-ntreagă
A trăit fără bărbat.
Singurei eram în casă
Ploi cu grindină când bat.

Mama mea viaţa-ntreagă,
Stând la masă, ea şi eu,
Se aşază între mine
Şi Preabunul Dumnezeu.

Oh, şi crede-aşa într-însul,
Că-n albastru văzul ei
Chipul lui de pe icoană
Se străvede sub scântei.

Şi eu ţin atât la mama,
Că nicicând nu îndrăznesc
Dumnezeul din privire
Să mă vâr să-l mâzgâlesc.

poezie celebră de Grigore Vieru
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Portret

Eram mic. De două palme eram
îmi spune mama acum,
plângând căutam spre sânul cu lapte.
Eram ţânc. De-o şchioapă eram,
vântul şi ploaia mi se-ngânau
în jocurile tandre.
Sunt mare. Un brad creşte sub hainele mele,
şi mama îmi spune acum
că tot n-am înţeles tainele vremii.

poezie de Laurenţiu Nelu Rădoi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avea mama...

Avea mama o muşcată, roşie, un foc de pară
Şi-nflorea nepăsătoare, mai în fiecare vară,
O fereastră cât-un pumn, strecura stropi de lumină
Şi zâmbea muşcata asta, mamei, când punea de cină,
Doi lăstari, s-au rupt de vânt, mamei lacrimă i-a curs
Şi-i vorbea ca unei fiinţe, până târziu în apus
Nu ştiu cât pricepea floarea, însă mama-i povestea,
Câte-a pătimit în viaţă, câte griji mai duce ea
Fiecare buruiană, mama o chema pe nume,
Pentru ea, grădina casei, era tot ce ştia-n lume
Avea mama o muşcată şi mai are azi un pui,
Dar nu are sănătate, nici răbdare să-i dea lui
Că de-o vreme ochii ei, văd puţin, întrezăresc,
Doamne, dă-i putere mamei şi din ani îi dăruiesc
Să mai crească la fereastră, o muşcată sângerie,
Eu s-ascult poveşti cu zmei, tocmai ca-n copilărie
Când veneau pe cai călare, pân'la geam, de curioşi,
Au fost ani ce nu se uită, pentru mine, cei frumoşi
Când necazurile toate, numai mama le ştia
Le ducea, era-n putere şi ca florile înflorea
Făcea nopţile de veghe, să păzească somnul nostru,
Niciodată n-a pătruns în odăi, picior de monstru
Mama povestea s-adoarmă, ultimul din frăţiori,
Şi-mpletea mănuşi, ciorapi, pe-ntuneric până-n zori
Avea mama o muşcată şi mai are azi lăstari,
Noi, suntem bunici şi fii, au crescut, îndată mari
La ferestre mai zâmbesc, amintirile de-atunci,
Eu privesc la mine-n suflet şi cu gândul toţi sunt prunci
Cocoţaţi pe gard şi trepte, anii, veseli se hizlesc
Şi prin vise, dragii mei, câteodată, întineresc!

poezie de Elena Căruntu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plânsul unei mame

Rău mă chinuie tristeţea
Şi tăcerea casei mele
Şi mi-e frig şi-mi este foame.
Uite, nu mai am nici lemne!

Cin' să vină, puiul mamei
Şi să-mi macine la moară?!
Mare-ntunecare vine!
Cad în lacrimi, la icoană...

Şi vorbesc şi-mi plâng durerea,
Poate te-o aduce ea...
Pruncul mamei e departe,
A uitat de mama sa.

Nu pot să te cert, copile,
Ai familie, nevastă,
Ce dac-ai uitat de mama?
Ea-i aici! Mereu acasă...

Uite! Scârţâie portiţa!
Cumpăna fântânii plânge.
Poate mâine mama moare
Şi tu nu mai poţi ajunge.

Scutur sacul de făină
Şi pun sare şi ulei
Şi-o pun iute pe maşina
Încă caldă. Poate vrei...

Mâna-mi tremură, copile,
Cana-i goală şi mi-e sete.
A venit moş Nicolae!
Nu mi-a pus nimic în ghete...

Mamă, mamă, sărut-mâna!
Iaca, ţi-am adus ceva!
Însă mama îngeţase...
De acum, nu mai era.

Mama-i cuibărită-n suflet,
Doarme-n fiecare clipă
Şi cu fiece uitare,
Către ceruri se ridică.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plânsul unei mame

Rău mă chinuie tristeţea
Şi tăcerea casei mele
Şi mi-e frig şi-mi este foame.
Uite, nu mai am nici lemne!

Cin' să vină, puiul mamei
Şi să-mi macine la moară?!
Mare-ntunecare vine!
Cad în lacrimi, la icoană...

Şi vorbesc şi-mi plâng durerea,
Poate te-o aduce ea...
Pruncul mamei e departe,
A uitat de mama sa.

Nu pot să te cert, copile,
Ai familie, nevastă,
Ce dac-ai uitat de mama?
Ea-i aici! Mereu acasă...

Uite! Scârţâie portiţa!
Cumpăna fântânii plânge.
Poate mâine mama moare
Şi tu nu mai poţi ajunge.

Scutur sacul de făină
Şi pun sare şi ulei
Şi-o pun iute pe maşina
Încă caldă. Poate vrei...

Mâna-mi tremură, copile,
Cana-i goală şi mi-e sete.
A venit moş Nicolae!
Nu mi-a pus nimic în ghete...

Mamă, mamă, sărut-mâna!
Iaca, ţi-am adus ceva!
Însă mama îngeţase...
De acum, nu mai era.

Mama-i cuibărită-n suflet,
Doarme-n fiecare clipă
Şi cu fiece uitare,
Către ceruri se ridică.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce să mori? (mamei mele, decedată în 23 mai 1943)

Mama mea, nu te-am uitat,
Îţi păstrez poza ta veche
Într-un tablou la cap de pat,
Ca icoană în perete.

Mama mea, frumoasă zână,
A plecat în zi de primăvară,
Plângea ţinându-mă de mână,
În suflet cu durere amară.

Când pleci în luna Mai de acasă,
Cu alai de plâns şi flori,
O întrebare simplă nu te lasă:
De ce să mori? De ce să mori?

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-a lipsit

Mi-a lipsit al mamei drag alint,
Încă de când am venit pe lume,
Mi-a lipsit şi dulcele cuvânt,
Care doar mama ţi-l va spune.

Mama mi-a fost stea călăuzitoare,
Chiar de acolo din locul SFÂNT,
Le-a sfătuit pe ursitoare,
Să mă apere pe acest pământ.

După mama n-am plâns niciodată,
Căci sufletul ei a fost cu mine,
În noaptea cea întunecată,
Dar şi în zilele foarte senine.

Despre ea voi scrie, nu voi fi tăcut,
Gândindu-mă la chipul ei blând,
Peste orice greutăţi am trecut,
Cu ICOANA mamei în gând.

poezie de Mihai Leonte (21 mai 2003)
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

Între mamă şi fiu, nepotrivirea-i totală, ingrată,
mai ales dacă-i unic feciorul şi-adult,
el e ultimul bărbat pe care ea ar vrea să-l dea gata,
cu eleganţa, cu farmecul ei de demult.

Când mama, uşor, pe marginea patului meu se lasă,
după ce şi-a scos din picioare şoşonii ei uzi,
din tristele-i buze, aud intrebarea cumplit de duioasă:
"Ce-i cu tine, băiatul meu? De ce nu m-auzi?"

Dar nici duioşia asta nu stoarce răspunsu-aşteptat,
până când, ca dintr-o prăpastie mă extrag, încă viu,
bolborosind: "Toate-s în regulă... şi-apropo, arăţi minunat!"
Ah, mincinoasele legi ale jocului dintre mamă şi fiu.

Oare chiar nimic n-am de spus mamei, cu toate că ea,
pentru mine, ca sclavii, spinarea prin vreme şi-a frânt?...
Mă ascund în clişee: "Hai calmează-te! Ce va fi, vom vedea!"
Ar fi multe de spus, dar mi-e milă de ea. Nu mai scot un cuvânt.

Între noi, e un hotar invizibil de lacrimi, hotar
al înstrăinării de sine, de ceilalţi - nu-l putem traversa.
Mi-e imposibil să trec pe umerii mamei prea lungu-mi calvar,
când chiar şi pe umerii mei abia dacă-l mai pot îndura.

Incerţi pot fi doar taţii, dar mama - totdeauna adevărată,
nimeni în lume n-ar putea-nlocui chipul ei grijuliu.
Mama, venind doar în vizita strict măsurată,
iată crima nevinovată a nemilosului fiu!

Peste ani, cu căinţă târzie venim
la moviliţele lor de pământ invadat de verdeaţă,
şi-atunci le povestim mamelor noastre, le povestim
toate câte n-am putut să le spunem în viaţă.

poezie de Evgheni Evtuşenko din Mierea târzie (2006)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când un copil se odihneşte în pântecul mamei sale, el nu poate să-şi vadă mama şi nu poate plânge ca mama sa să vină la el. Amândoi sunt acolo, dar nu se pot vedea unul pe altul. Toţi suntem în pântecul Adevărului Infinit.

autor necunoscut/anonim
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul mamei

"O mamă bună preţuieşte cât o sută de profesori."
Herbart

Când eram copil la tata
Aşa mic şi mai gingaş
Tânăr când eram la mama
Aşa ca un copilaş

Ea mă învăţa ce este bine,
deseori sfaturi îmi da:
"Păstrează-mi învăţătura
Nicidecum n-o lepăda.

Păzeşte a mele spuse
Pentru fericit a fi
În inimă să-ţi rămână
Ele viaţa-ţi vor lungi.

Dobândeşte înţelepciune,
Priceperea este-n ea
Nu uita cuvântul care
Îl va spune gura mea.

Nu te-abate-n altă parte
Ce-ţi spune mama să şti
Iubeşte înţelepciunea
Fiule, te-o ocroti".

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipa în care am vrut să o strig pe mama

mama n-a murit
am văzut-o în vis
frământa aluatul pentru
praznicul bunicului plecat
cu o zi înainte de Crăciun
m-a privit cum priveşti lumina
din felinarul abia aprins apoi
a îngenuncheat pe întunericul
rămas în casă şi a plâns
am impresia că-l ruga pe Dumnezeu
să mă ţină de mână aşa cum o făcea
când eram mic

de jur împrejur linişte
şi o mlaştină invizibilă
din care
încerca să ies
transpirtaţia ieşită prin piele
îmi năucea privirea
gol şi singur în faţa
amintirii cu moartea
mi-am ămpreunat mâinile
şi plin de iubire
am modelat un Dumnezeu
pe care să-l întreb despre mama

mi-am amintit atunci ziua în care
tata şi-a îmbrăcat costumul negru
m-a luat de mână şi
m-a dus la biserică
pe drum se confesa
ca unui om mare

în dimineaţa aceea am plâns

gândul meu s-a înrâlnit cu Dumnezeu
şi atunci i-am cerut voie
să vorbesc cu mama
îmi era frică să o strig
în tăcerea dintre noi
s-a cuibărit o durere
mi-am lipit obrazul de pieptul lui tata
şi am plâns

ploua şi era frig...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipă în care am vrut să o strig pe mama

mama n-a murit
am văzut-o în vis
frământa aluatul pentru
praznicul bunicului plecat
cu o zi înainte de Crăciun
m-a privit cum priveşti lumina
din felinarul abia aprins apoi
a îngenuncheat pe întunericul
rămas în casă şi a plâns
am impresia că-l ruga pe Dumnezeu
să mă ţină de mână aşa cum o făcea
când eram mic

de jur împrejur linişte
şi o mlaştină invizibilă
din care
încercam să ies
transpiraţia ieşită prin piele
îmi năucea privirea
gol şi singur în faţa
amintirii cu moartea
mi-am împreunat mâinile
şi plin de iubire
am modelat un Dumnezeu
pe care să-l întreb despre mama

mi-am amintit atunci ziua în care
tata şi-a îmbrăcat costumul negru
m-a luat de mână şi
m-a dus la biserică
pe drum se confesa
ca unui om mare

în dimineaţa aceea am plâns

gândul meu s-a întâlnit cu Dumnezeu
şi atunci i-am cerut voie
să vorbesc cu mama
îmi era frică să o strig
în tăcerea dintre noi
s-a cuibărit o durere
mi-am lipit obrazul de pieptul lui tata
şi am plâns

ploua şi era frig...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amalgam

vin de la spital
mama a fost operată dimineaţă
îmi tremură picioarele
îmi vine să vărs

în faţa ochilor
doar tărgi şi seringi
aparate complicate şi oameni incompleţi

mama e mai uşoară cu câteva pietre

când m-a văzut în uşă
mi s-a părut
că mă năştea din nou

pe chipul ei
durerea şi toată lumina vieţii

se chinuia să râdă
un domn – şi el incomplet – i-a spus că e frumoasă

cum să nu fie frumoasă mama mea?

înainte să plec
am strâns-o de-un deget
vei fi bine, căprioaro, i-am zis, ai să vezi!

Zâna a râs puţin

pe coridor
mi se părea că plutesc
şi-mi spuneam în gând
Doamne, cât îţi mulţumesc pentru zâmbetul ei!

în faţa următorului salon de reanimare
am dat cu ochii de tanti Todosica
vindea demult cele mai bune prăjituri
la cofetăria din colţ
plângea şi-şi zgâria obrazul drept
soţul ei nu rezistase

un preot se bâlbâia
rudele scrâşneau din dinţi
de ce nu l-ai împărtăşit?
cum e sufletul, părinte?
sufletul lui? dar al tău?

restul cuvintelor nu le-am mai auzit

nu mai pluteam
se lipise parcă tot plumbul pământului de picioarele mele
m-am chinuit să urc de la 3 la 8

la pediatrie mă aştepta o tânără
n-o cunosc
ştiu doar că se numeşte Claudia
şi că e prietena din facultate a prietenei surorii mele
fetiţa ei de abia o lună e bolnavă
nu are cine veni la ele

a ieşit pe hol
i-am dat sacoşa cu mâncare şi fructe
printre uşi, peste mâna asistentei,
Claudia mi-a dat o iconiţă cu Maica Domnului de la Mănăstirea Cămârzani

mi-au dat lacrimile
sufletul omului este atât de imprevizibil
o străină m-a făcut să plutesc din nou
nici nu ştiu când am ajuns în faţa spitalului

ştiu doar
că m-a sunat fiica să mă întrebe când ajung acasă
şi că am ridicat ochii spre cer
vorbind cu Dumnezeu
nu-i aşa că mama vine acasă?...

poezie de Dana Logigan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!