intunecos

Părinţilor noştri – între esenţial şi etern

(poem în proză)

Printr-un joc ciudat al luminii, soarele cucereşte cerul,
simbolizând avântul implacabil al vieţii
care rezultă după marile purificări ale flăcărilor din interiorul lui.
Dar adevărata purificare există în arderile de clipe
ale părinţilor noştri care mor puţin câte puţin
în flăcările din interiorul lor. Unii mor atât de tulburaţi în ei,
obsedaţi de ideea că n-au făcut suficient pentru copii,
murind într-o inconştienţă dulce.
Au învăţat că dintr-o mare suferinţă se ridică
iubirea fără margini pentru vlăstarele lor,
dragoste care îi devorează până la moarte.
Le-a fost dat să se nască pentru a răsări din ei altă viaţă,
deşi sufletele lor sunt adevăratele flăcări ale unui soare invizibil.
Când îi apasă pământul, copiii descoperă neliniştea metafizică
şi un timp se lasă dominaţi
de aceeaşi adâncire între esenţial şi etern.

Iată-mă la căpătâiul unei lumânări ca o singurătate cosmică,

[...] Citeşte tot

poezie de Camelia Oprita din Cuvântul din lumina condeiului - WordPress.com (11 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suvenirul

Ziua se duce ş-altele vin,
Şi fără urmă se strecor toate;
Dar să te stingă nimic nu poate
Dintr-al meu suflet de tine plin.

Anii mei repezi, viaţa-mi trăită
Le văz grămadă în urmă-mi stând,
Precum stejaru-şi vede căzând
În preajma-şi frunza cea veştezită.

Fruntea-mi de vreme toat-a albit,
Sângele-mi rece abia prin vine
Curge, ca unda ce-n loc o ţine
Sufletul iernii cel amorţit.

Dar chipu-ţi tânăr, tot într-o stare,
În veci tot tânăr îl voi privi,
În veci în sânu-mi n-o-mbătrâni:
El, ca un suflet, vârstă nu are.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Lamartine (1829), traducere de Ion Heliade Rădulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trifoi cu patru foi

Eram la vârsta când mâinile mele căutau fără odihnă în câmpurile
şi colinele pline cu iarbă vestitul trifoi aducător de noroc, precum
căutătorii de aur pulberea galbenă pe fundul nisipos al râurilor.
Aceasta se întâmpla de fapt într-o vreme, într-o anumită
vreme a existenţei mele, căci pe atunci vârsta mea nu se număra
în ani ‒ lucrul acesta părându-mi-se lipsit de orice importanţă.
Nu am găsit niciodată vestitul trifoi, însă am găsit greieri,
splendide lăcuste, flori de câmp, apa răcoroasă a râului,
adâncă pe alocuri, micile plaje cu nisip fin şi tufe sălbatice,
frumoşii peşti pe care-i pescuiam cu undiţa de trestie şi cu
gândacii de Colorado de prin bostănăriile ce fierbeau
în arşiţa soarelui.

În acest timp în care degetele mele se înverziseră, iar pielea
îmi mirosea a râu, oraşul, cumplit malaxor, duduia, se hrănea
cu nefericitele vieţi pentru a-şi salva viaţa lui de balaur
cu mii de ochi luminoşi, măcina între piesele lui infernale praful,
betonul, vacarmul atâtor şi atâtor existenţe. Aici timpul se măsura
precis, în generaţii, ani, ore şi secunde. Am auzit mai apoi că
oamenii aceia, în definitiva lor tristeţe, nici nu mai vedeau uneori

[...] Citeşte tot

poezie de Dragoş Niculescu (2015)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai strigat... şi Ţi-a răspuns

Ai strigat în toiul nopţii
Când inima-ţi era plină
De adânca beznă-a morţii
Şi-ai primit pe loc lumină;
Domnul ţi-a îndreptat iar sorţii
Pe cărarea Sa divină...

De vrăjmaş întemniţat
Şi legat în întuneric,
Ai văzut când ai strigat
La Domnul Atotputernic,
Cum ţi-a fost iluminat
Iar sufletul cadaveric...

Ai fost groaznic înrobit,
Prins în cursă, la răscruce,
Cu tot sufletul zdrobit...
Dar când te-ai plecat la cruce
Dumnezeu te-a izbăvit
Şi ţi-a dat o pace dulce...

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan Hapca din Reflecţii
Adăugat de Vasile Brendea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Închisul către un fluture ce intrase în castelul său

Oh! de unde te-ai luat, spune, oaspe fluturaş,
Ce în aer locuieşti, oaspe din ceruri picat!
Care zefir te-au răpit? care vânt te-au aruncat
Din efirul luminos în acest negru lăcaş?

Căci sub bolta cestui zid, unde de mult sunt închis,
Rază de zi n-au pătruns, nici măcar s-au pomenit,
În acest muced lăcaş, mormânt celor vii gătit,
De vreo bucurie glas, sau vreun mângâios vis.

Numai tu, soarta mea, ştii de când aici ai sosit;
Doar la tine, fluturaş, acolo în aer sus,
Amărâtul meu suspin din castelul au ajuns!
Şi ai venit înadins să vezi un nenorocit.

Vai, tristul sufletul meu, de mult aici îngropat,
În tine văd acum lumea ce l-au urgisit,
Tu speranţă ai adus închisului osândit,
Şi-nchisoarea, sosind noaptea, mi-ai luminat.

[...] Citeşte tot

poezie de Vasili Andreievici Jukovski, traducere de Constantin Stamati
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Baba cloanţa

Baba-i calul dracului
(Vorbă veche)

Şede baba pe călcaie
În tufarul cel uscat,
Şi tot cată nencetat
Când la luna cea balaie
Când la focul cel din sat.

Şi tot toarce, cloanţa toarce,
Din măsele clănţănind
Şi din degite plesnind.
Fusu-i răpide se-ntoarce,
Iute-n aer sfârâind.

"Fugi, Urâte! baba zice,
Peste codrul cel frunzos,
În pustiu întunecos!
Fugi, s-alerge-acum aice
Dragul mândrei, Făt-Frumos.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Vasile Alecsandri
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lenore

Din somn Lenore-n zori de zi
Tresare tulburată:
— O, Wilhelm, m-ai uitat? Eşti mort?
Veni-vei tu odată?
Iubitul ei lupta sub steag
În văile boeme
Şi nu-i scrisese nici un şir
De-atât amar de vreme.

Ţarina şi viteazul crai,
Sătui de jaf şi pară,
Au pus războiului sfârşit
Şi pace încheiară.
Şi cling! şi clang! oşti după oşti,
Cu flori împodobite,
În zvon de tobe se-ntorceau
La vetrele iubite.

Era un glas şi-un forfot viu
Din plaiuri până-n vale

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Gottfried August Burger, traducere de Şt.O. Iosif
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dan, capitan de plai

Frunză verde de mălai;
Cine merge sus la rai?
Merge Dan, şoiman de plai,
C-a ucis el mulţi duşmani,
Un vizir şi patru hani.
Frunză verde lemn de brad,
Cine merge jos în iad?
Merg tătarii lui Murad,
C-au ucis în zi de mai
Pe Dan, căpitan de plai!
(Fragm. de cântec poporal)

I

Bătrânul Dan trăieşte ca şoimul singuratic
În peştera de stâncă, pe-un munte păduratic,
Privind cu veselie cum soarele răsare,
Dând viaţă luminoasă cu-o caldă sărutare,
Privind cu jale lungă cum soarele apune...
Aşa şi el apus-a din zile mari şi bune!

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Vasile Alecsandri
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Feciorul de împărat fără stea

În vremi de mult trecute, când stelele din ceriuri
Erau copile albe cu părul blond şi des
Şi coborând pe rază ţara lor de misteruri
În marea cea albastră se cufundau ades;
Când basmele iubite erau înc-adevăruri,
Când gândul era pază de vis şi de eres,
Era pe lumea asta o mândră-mpărăţie
Ce-avea popoare mândre, mândre cetăţi o mie.

Domnea în ea atuncea un împărat prea mare,
Bătrân, cu ani o sută pe fruntea lui de nea,
Şi mâna lui zbârcită, uscată însă tare,
A ţărilor lungi frâuri puternic le ţinea.
Şi tările-nflorite şi-ntunecata mare
La glasul lui puternic gigantic se mişca.
Dar nu se miră lumea de braţu-i ce supune,
Ci de a lui adâncă şi dreaptă-nţelepciune.
În sala cu muri netezi de-o marmoră de ceară,
Pe jos covoare mândre, cu stâlpi de aur blond,
Cu arcuri ce-şi ridică boltirea temerară,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu (1872)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul I

Păn Vlad Vodă pe ţigani armează,
Asupra lor Urgia-întărâtă
Pe Sătana, ce rău le urează,
Întracea luându-ş' de drum pită,
De la Flămânda pleacă voioasa
Ţigănimea drept cătră-Inimoasa.

Musă! ce lui Omir odinioară
Cântaşi Vatrahomiomahia,
Cântă şi mie, fii bunişoară,
Toate câte făcu ţigănia,
Când Vlad Vodă îi dete slobozie,
Arme ş-olaturi de moşie,

Cum ţiganii vrură să-şi aleagă,
Un vodă-în ţară ş-o stăpânie,
Cum, uitându-şi de viaţa dragă,
Arme prinsără cu vitejie,
Ba-în urmă-îndrăzniră ş-a să bate
Cu murgeştile păgâne gloate,

[...] Citeşte tot

cânt de Ion Budai-Deleanu din epopea Ţiganiada (1800)
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!