Poezii despre intunecos, pagina 2
Nu spun la nimeni
mă strânge tăcerea între universuri...
fața mi se face vineție-gri;
brațele mi se lungesc dincolo de picioare,
parcă e un ceva, spre un absolut ciobit la colțuri.
o strădanie schimonosită apar,
cu doruri în brânci
și mă doare asta și la nimeni nu spun.
cerul mă poartă pe brațe printre zefirii zbârliți,
până-n capete de însingurări
prin care umblă absurdul șchiopătând
și la nimeni nu spun asta.
indisciplina stării mi-e trasă cu cangea uneori,
din metafizica ce nu uită
de-a mea însingurare bogată în fantezii și coturi.
eu cel surprins mereu
de îngerii ce se pierd pe pereții de biserică
și nu pe umerii mei învățați cu așteptările deșarte.
[...] Citește tot
poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre învățătură
- poezii despre înălțime
- poezii despre întuneric
- poezii despre îngeri
- poezii despre tăcere
- poezii despre stele
- poezii despre seară
- poezii despre răsfăț
- poezii despre religie
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Piața Nemuririi Sufletelor
Sunt mii de ferestre deschise în fiecare dimineață
în Piața Nemuririi Sufletelor, acolo unde neajunsul se întâlnește cu răbdarea
și cumpătarea cu infinita nemărginire a cerului.
În timpul zilei kilometrice care se lăfăie în albastrul cerului,
zâne în care alegorice se bălăngăne în sus și în jos
militând pentru drepturile celor simbolici și neimportanți.
În zadar timpul se zbate asemenea unui șoarece prins într-o capcană.
Spre seară, umbre obosite își târăsc picioarele spre apus, ferestrele se închid
și în fundul cel mai întunecos al lumii, totul se oprește în loc.
Cei uitați de zânele bune își ascut colții și săbiile de fier
și pornesc la luptă asemenea nemuritorilor din povești.
Însă nimeni nu moare și nimeni nu învie după apus.
Noaptea își pictează neajunsurile într-o cană cu stele
și e dulce și sălbatică în același timp, măreață și destrăbălată.
Noaptea nu e în visele nimănui, dar visele tuturor se desfată în noapte.
[...] Citește tot
poezie de Livia Mihalachi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre timp, poezii despre noapte, poezii despre moarte, poezii despre visare, poezii despre victorie, poezii despre superlative sau poezii despre suflet
Cu brațele durerii mele
Cu brațele durerii mele
Cuprind frenetic Universul
Și le deschid lăsând din ele,
Să se prelingă liber versul...
Tăcerea în adânc dezgroapă
Cu zor relicva amintirii,
Torcând în liniște sub pleoapă
Un cristalin fir al zdrobirii...
Trăiesc un ceas al prăbușirii
Cu întregul univers al meu
Dar nu mă las în voia firii,
O caut pe a lui Dumnezeu...
De-a fi mai bine sau mai greu,
Nu știu, dar nu voi da 'napoi,
Fiindcă Stăpânu-I Dumnezeu
Și peste Ziua de apoi...
[...] Citește tot
poezie de Ioan Hapca
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre durere
- poezii despre creștinism
- poezii despre Iisus Hristos
- poezii despre zâmbet
- poezii despre vorbire
- poezii despre vinovăție
- poezii despre viață
- poezii despre versuri
H2O
Cine gândea, din șase bilioane,
Nu prea demult, treizeci de ani nainte,
Pe ce mai e uscat printre oceane,
Ca apa să o cumpere cuminte
Din prăvălii, la sticle sau bidoane?!...
Nu i-ar fi dat nici dracului prin minte!
De drag o luam în zori pe sub colină
Chiar de aveam fântâna mea pe vale,
Să-mi umplu la izvor căldarea plină
Sorbind din ochi Mării și Marghioale...
Ca lacrima, ce apă cristalină
Și nu dădeam pe ea două parale!
Până-ntr-o zi, când spre uimirea mea,
La băcănie-n colț văd, din greșeală,
Cătând prin raft ceva pentru măsea,
În sticle, apă chioară, naturală(?!)
De-abia-nvățat cu ea de la ciușmea,
Ca emigrant pe-atunci în capitală,
[...] Citește tot
poezie satirică de Valeriu Cercel
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi și poezii despre apă, poezii despre zile, poezii despre văi, poezii despre vitamine, poezii despre ocean sau poezii despre noroc
Marele meu final
O veșnicie strânsă în pumn rece
Din teamă de necunoscut,
Pe lângă mine veșnicia trece,
Aș fi avut-o, dacă aș fi crezut...
Spaima mi-e vecină tot mai mult
De noapte mă ascund în întuneric...
Ah, noapte furioasă, verși sânge și verși lacrimi
Eu, al ei complice... ce conștiință-n patimi!
Unde să mă întorc? O viață este dusă
Meleagurilor zăgăduite și-acolo ea distrusă!
O nouă veșnicie se-nfățișase apoi mie,
La început, indiferent la ea,
Dar conștiința vie!
O clipă de eternitate trăisem într-o noapte,
Ce-aveam al meu dădusem într-o seară
Pe-o viață infernală!
Nu plânge acum străino,
Nu căuta să vii!
Tu, conștiință moartă... blestemată fii!
Singur, ghemuit gemeam
[...] Citește tot
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sfârșit, poezii despre conștiință, poezii despre început sau poezii despre vecini
David cânta înaintea lui Saul
I
Rege,-auzi cum cântul strunei mele
zvârle zări prin care ne mișcăm?
Năuciți suntem purtați de stele,
și apoi ca ploaia ne lăsăm,
și-nflorește-n locurile-acele.
Fete înfloresc, de tine știute,
ce-s femei acum și mă îmbie;
feciorelnică mireasmă-adie,
și-ncordați băieții stau făclie,
zvelți și respirând la uși tăcute.
Fie-n zvonu-mi să-ți răsară toate.
Însă beat se clatină-al meu cânt:
Nopțile-ți, o, rege, nopți uitate
ce slăbite-au fost de-al tău avânt,
și frumoase, trupurile toate!
[...] Citește tot
poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii noi, Partea întâi, traducere de Maria Banuș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tinerețe, poezii despre somn, poezii despre senzualitate sau poezii despre schimbare
Răspunsul cometei
Regret că mă-ntrerupi din cale
Cu interviul dumitale.
Dar iată, mă opresc o clipă
Să-ți dau răspunsul meu în pripă.
V-am salutat o dată sfera,
Acum vreo zece mii de ani,
Când astronomii de pe Terra
Erau abia urangutani.
(Flammarion era gorilă
Si bietul Newton diplodoc.
Camil era de-abia cămilă
Iar Duică... nu era deloc!
El de-abia azi, când scrie proză,
Se află în metamorfoză
Și se transformă tare greu:
Aspiră-acum la cimpanzeu.)
De-atunci, prin negrele stihii,
În noatpea largă și profundă,
[...] Citește tot
poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre maimuțe, poezii despre negru, poezii despre lumină, poezii despre Pământ, poezii despre zbor, poezii despre supărare sau poezii despre spaimă
Răspunsul unei comete
Regret că mă-ntrerupi din cale
Cu interview-ul dumitale.
Dar iată, mă opresc o clipă
Să-ți dau răspunsul meu în pripă.
V-am salutat o dată sfera
Acum vreo zece mii de ani
Când astronomii de pe Terra
Erau de-abia orangutani.
(Flammarion era gorilă
Si bietul Newton diplodoc.
Camil era de-abia cămilă
Iar Duică... nu era de loc!
El de-abia azi când scrie proză
Se află în metamorfoză
Și se transformă tare greu:
Aspiră-acum la cimpanzeu.)
De-atunci, prin negrele stihii,
În noaptea largă și profundă,
[...] Citește tot
poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!
Acum am să vă citesc Poemul despre moarte:
Eu așa îmi imaginez moartea:
ușa camerei mele se închide cu cheia
pe dinăuntru,
perdelele și draperiile vișinii se trag singure
se târăsc hotărât pe sârmă și pe urmă, zvâc!
deodată se lipesc etanș peste fereastră sufocând caleidoscopul orbitor de afară,
orice zgomot se scurge încet din vinele camerei
liniștea se umflă scârțâind în surdină ca o floare mare de vată
Atunci
se apropie de mine Tuti, păpușa mea pierdută de plastic,
cea cu picioarele rupte,
uriașă și zâmbitoare,
cu cavitatea toracică desfăcută și cu butoanele scânteind de emoție,
mă ia de mână și eu sunt mică pe lângă ea,
mică de tot,
dar ea mă întreabă cu blândețe pe care raft al bibliotecii vreau să urc,
vocea ei sună distorsionat, tărăgănat și adormitor
becul de 100 de wati explodează ca un dop de șampanie
noaptea eternă își desface cosițele și fiecare șuviță își alege drept ursit un obiect din cameră
[...] Citește tot
poezie de Crista Bilciu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre muzică, poezii despre șampanie, poezii despre voce, poezii despre vișine sau poezii despre teatru
Părinților noștri între esențial și etern
(poem în proză)
Printr-un joc ciudat al luminii, soarele cucerește cerul,
simbolizând avântul implacabil al vieții
care rezultă după marile purificări ale flăcărilor din interiorul lui.
Dar adevărata purificare există în arderile de clipe
ale părinților noștri care mor puțin câte puțin
în flăcările din interiorul lor. Unii mor atât de tulburați în ei,
obsedați de ideea că n-au făcut suficient pentru copii,
murind într-o inconștiență dulce.
Au învățat că dintr-o mare suferință se ridică
iubirea fără margini pentru vlăstarele lor,
dragoste care îi devorează până la moarte.
Le-a fost dat să se nască pentru a răsări din ei altă viață,
deși sufletele lor sunt adevăratele flăcări ale unui soare invizibil.
Când îi apasă pământul, copiii descoperă neliniștea metafizică
și un timp se lasă dominați
de aceeași adâncire între esențial și etern.
Iată-mă la căpătâiul unei lumânări ca o singurătate cosmică,
[...] Citește tot
poezie de Camelia Oprița din Cuvântul deschide gândul omului - Editura Sfântul Ierarh Nicolae - 2019 (11 mai 2019)
Adăugat de Camelia Oprița
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre foc, poezii despre Soare, poezii despre suferință sau poezii despre iubire