dare

Pianissimo

S-a-nserat…
Nu se mai vede pe covoare
Nici o floare…
În bogatele-ţi inele
Nu mai suferă - vasal -
Nici un suflet mineral,
Nici un gest de mâini rebele
Nu mai turbură-nserarea
Ce-ascunde-ntre perdele
Sugrumându-şi respirarea
Pe tablouri,
Pe icoane,
Pe oglindă,
Pe sofa
Şi pe roşia lalea,
Încrustată,
Ca o pată
De amurg, pe gura ta…

Între noi şi restul lumii

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul centaur

În ziua din urmă zori, din loc în loc,
Năuc... Dar mai spre seară desfăşură deodată
Pe asfinţitul verde, cu lespedea mâncată,
Regescul vas de gânduri crescut în dobitoc.

Tăriile topiră nepotrivitul bloc...
Târziu, spre geruri albe, o carne înnorată
Porni în melc de abur, pe când, dezgărdinată,
Se lămurea din noapte o inimă de foc.

Statornic gâde, Umbra – mâner masiv şi dâre –
Căzu peste jeratec cu grelele satâre,
Şi luminosul bulgăr îl despică, felii.

Pământul aţipeşte. Răzleţ, nici un centaur,
Dar de nestinsul ropot al clarei herghelii
În zăcăminte sună filoanele-i de aur.

poezie celebră de Ion Barbu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nemuritor si rece

O cavernoasă gură ce fălcile îşi frânge
De-ncheieturi ce varsă mereu noroi în vis,
Cu ochii roşi-n flăcări, în goana după sânge,
Pare un duh sau idol, îngrozitor proscris...

Chiar umbra sa-i otravă de viaţă şi mister,
Un aer respirându-l scâncim ca nişte prunci
Când totul este vrajă şi-un scutur până la cer,
În dâre se-adună din munţi sau din spelunci;

O inimă încuibată, pe-un ou al veşniciei,
Cu piscuri lungi de gheaţă ce i se scurg în vine.
Aţâţă-n el durerea, o boltă-a scârnăviei
Se blastămă şi-i teamă, îi teamă de-al său sine...

Noian de rele ceasuri aşteaptă să ferece
Şi alte inimi dară spre nemurirea rece!...

sonet de Vasile Zamolxeanu (14 februarie 2019)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câinele

Aici câinele trebuie să latre, că de-aia e câine,
Iar când mănâncă stăpânii la măsuţa joasă
Pe scăunele cu trei
Picioare,
Să se uite în gura lor, înghiţind în sec.
Până când, la sfârşit,
După seninul crucii şi slăbitul curelii, cu un oftat,
I se aruncă mămăliga,
Iar el dare de-un stânjen în sus,
S-o prindă din zbor.
Cu cât sare mai sus, cu atât e un câine mai bun,
Dat de exemplu.
Pui şi găini n-are dreptul
Săia decât vulpea, hoaţa, pe furiş.
"Iar dete vulpea la noi azi-noapte,
Spune lelea Anica,
Aproape cu mândrie, fir-ar a diavolului!
Nici n-o să mai ctesc păsări,
Că mă canonesc degeaba,
Că i-am spus alui meu: astupă, mă, rostul!"

poezie celebră de Marin Sorescu din La L(L)ilieci, Cartea a doua (1977)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conversaţie mondenă

m-am aplecat mult către ea peste cristalele impure
ale paharelor arzând liniştit, sp-i spun – "rochia ta"
(dar nu-i priveam faţa, nu o vedeam) – "abia
acum văd, ai o rochie violetă". (acele dâre

ale alcoolului îmi zgâriau faţa, ca atunci
când mergi prin zăpadă, în soare.) "ai o rochie
violetă", îi spuneam surprins. (şi e
ca o flacără aderentă care te consumă. pe brânci

mp târăsc către ea – aş fi putut să-i spun,
dar minţeam – văzusem demult cum gulerul întunecat
al rochiei îi urca spre gât cu jocul ei de curcubeu degradat.)
şi mereu îmi spuneam: - dacă-i privesc faţa acum,

am să înţeleg – am s-o văd pentru întâia dată
cu adevărat. şi mi-am ridicat ochii spre faţa ei nemişcată.

poezie clasică de Mircea Ivănescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pârloagă de câmp

E vară precoce pe câmpul ce-i verde, mijind
Să-l calce drumeţi, miei să-l pască şi păsări s-adie
Să-nvăluie iaz, heleşteu cu broaşte şi peştii plutind...
Să umple pe lume-n mohor, să zboare pufind păpădie.

Se aşterne-n ţărână movile de cârtiţe-n creme de gloduri
Şi arar câte-un pâlc din arbuştii ţepoşi îi stau negi,
Pe aloc... Două dâre maron, poate roţi liniştite-n acorduri,
Merg paşi ce adorm căruţaş, sprijinit într-un bici pe dăsegi.

Ce sublim e, urât inegal în culori, dâmbuit, este câmpul
Ce rabdă pe el milioane de ani şi de semeni cu mine...
E parcă Hristos; c-are apa Iordan, heleşteu îi e adâncul,
Dând peşte pe-o râmă în ac... Bun venit îi e oricine!

Piept se umple de praful de timp. Mor de pur, mor de bine!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regrete

Clepsidra timpului iubirii noastre s-a spart,
Clipele moarte revarsandu-se trist pe covor...
Lasand dare de sange innegrit in urma lor...
Privind la ele ma incearca un sentiment bizar.

Cu mana tremuranda ating un ultim dor...
Inecat in iluzii, se zbate in umbra amintirii -
Ma contopesc cu el, incercand sa dau aripi iubirii...
In van... strang in pumn doar lacrimi ce mor.

Si caut apoi in bezna simtirii prapastia rece
In care am ratacit candva sperantele-mi toate...
Le zaresc risipite pe stanci, in nisip ingropate...
Si-mi amintesc de cearta cu timpul care trece.

Pierdute in trecut sunt visele-mi de dragoste...
Regrete ma inlantuie cand ma gandesc la ele,
La ziua cand ti-am pus in palma sperantele mele
Si pe care le-ai lasat sa cada in umbra unei promisiuni false.

poezie de Maria Cristina Iordache
Adăugat de Maria Cristina Iordache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Geografia ţintirimului

Este-n zona subsolară, o pacinică, mică ţară
Aproape de ţărmul lumii plecătoare către soare,
Unde-apoi se hotărăşte cu o mare-mpărăţie,
Pân-acum necunoscută la hărţi de geografie.
Oamenilor de aicea, numărul pururea creşte,
Neci mai moare cine-o dată aici se cetăţeneşte,
Ici se poate-n astă ţară se-ntind locuri înverzite,
Printre văi şi dealuri nalte cu producturi felurite,
Între care colonistul fără să va să lucreze,
Cu toată casa sa poate oricînd bine să s-aşeze;
Iar aerul rece, umed în astă ţară străină
Trage vânturi ce cu jale, acum gem, acum suspină
Roua ceriului aicea cade-n picuri mestecate
Cu amară lăcrămare din dureri nevindecate.
Multe roduri puse-aicea printre dealuri şi vâlcele,
Minunaţi sunt aceşti pacinici dup-a lor locuitură.
Toţi sînt muţi, adese însă li s-aude ş-a lor gură.
Nu zidesc ca noi, politii, în o strâmtă viezunie,
Fiecare locuieşte fără dare de chirie;
De vecini, de fraţi, de nume şi de toate doru-i trece

[...] Citeşte tot

poezie de Vasile Bob-Fabian
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Livada uitării

Liane întinse, pârlogind mărăcinoase,
De muri cu volbure ce prind în verzi cătuşe
Pas cercetaş de vremi din firi apuse,
Printre strâmbaşi puiandrii în ramuri des golaşe.

Înalte crengi ţâfnoase în trunchiuri vechi de pruni
Ştiuţi doar după coaja-n lucii foi, crăpândă,
Din care ţepi alungi se-ntrepătrund s-ascundă
Firave frunze-n vârfuri spre cerul cu lăstuni.

Ades, adesea cioate sau cioturi, buturugi,
În putrezire brună cu lucii în caramel,
Sunt mărturii furtunii, sau cozilor de oţel
Ce în avânt sălbatec nu s-au pliat nici rugii.

Arar, de-o palmă înguste, şerpuiesc rectilinii
Dâre de-un bej deschis printre cremoase gloduri,
Ce duc spre-un gard de crăci legat nuiele-n noduri
Şi move zbârcituri sunt rod ascuns luminii...

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 august 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un stârv

Domnului Charles Baudelaire
Într-o grădină-a verii ucise-ntârziam
cu tine, sub cupole aproape să se rupă
însângerând în unghii gutuile din ram
ca înainte parcă, de dragoste. Şi după.
Livada cunoscută, alene se turcea.
goi, pepenii în vrejuri roteau lucite fese,
iar trandafirul galben, ce se usturoia
în stratul de legume, printre cârciumărese
Părea o rană nouă în carnea unui măr
cu supărare suptă de musca-odalisca
şi mii de răni, rubine, se zugrăveau sub zări
ca-n coviltirul verde al carelor de Lipsca.
Căzu o pară-n fânul în calea noastră strâns
ce-şi pâlpâie, rotundă, de băieşiţă, crupa
cu pielea spintecată de dâre lungi, de plâns
ca dârele tristeţii ce cariază cupa...
Mari sâni de bube, strugurii verii, în ciorchini,
chemau din teci de zahăr miasmele şi viermii
şi se sculau, destinse, amare rădăcini

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!