Ultimul centaur
În ziua din urmă zori, din loc în loc,
Năuc... Dar mai spre seară desfășură deodată
Pe asfințitul verde, cu lespedea mâncată,
Regescul vas de gânduri crescut în dobitoc.
Tăriile topiră nepotrivitul bloc...
Târziu, spre geruri albe, o carne înnorată
Porni în melc de abur, pe când, dezgărdinată,
Se lămurea din noapte o inimă de foc.
Statornic gâde, Umbra mâner masiv și dâre
Căzu peste jeratec cu grelele satâre,
Și luminosul bulgăr îl despică, felii.
Pământul ațipește. Răzleț, nici un centaur,
Dar de nestinsul ropot al clarei herghelii
În zăcăminte sună filoanele-i de aur.
poezie celebră de Ion Barbu
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Votează! | Copiază!


Vezi și următoarele:
- poezii despre verde
- poezii despre seară
- poezii despre nori
- poezii despre noapte
- poezii despre mâncare
- poezii despre inimă
- poezii despre gânduri
- poezii despre ger
- poezii despre foc
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.