Câinele

Aici câinele trebuie să latre, că de-aia e câine,
Iar când mănâncă stăpânii la măsuţa joasă
Pe scăunele cu trei
Picioare,
Să se uite în gura lor, înghiţind în sec.
Până când, la sfârşit,
După seninul crucii şi slăbitul curelii, cu un oftat,
I se aruncă mămăliga,
Iar el dare de-un stânjen în sus,
S-o prindă din zbor.
Cu cât sare mai sus, cu atât e un câine mai bun,
Dat de exemplu.
Pui şi găini n-are dreptul
Săia decât vulpea, hoaţa, pe furiş.
"Iar dete vulpea la noi azi-noapte,
Spune lelea Anica,
Aproape cu mândrie, fir-ar a diavolului!
Nici n-o să mai ctesc păsări,
Că mă canonesc degeaba,
Că i-am spus alui meu: astupă, mă, rostul!"

poezie celebră de Marin Sorescu din La L(L)ilieci, Cartea a doua (1977)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vulpea beţivă

Am cunoscut o vulpe beată,
Stătea ascunsă dupa poartă,
Muşca din scîndura fierbinte
Ca să-i aline din beţie.

Cînd vulpea s-a eliberat
Din lanţul ţuicii şi al berii,
Ea repede fugea la bancă
Ca să împrumute o avere.
Dădea tîrcoale, mirosea
Şi băncile adulmeca
Să prindă un împrumut, măi frate,
Ca să ajunga iar datoare.

Şi uite aşa vulpea beţivă,
A înşelat bănci şi persoane
Şi-i sta la poartă portărelul
Ca să-i ridice ghiozdănelul!

fabulă de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Transfigurare

Pe aripi străvezii de zbor
Spre-nalt tu te ridici uşor
Mai sus, mai sus s-atingi un nor
Iar de banal să nu simţi dor.

Arunci privirea-ncet în jos
Şi vezi tot ce-ai lăsat în urmă,
Iar peste-o mare de-amintiri
Se-aşterne acum un strat de brumă.

În zborul tău înalt spre cer
Pe ochi îti cade-un văl de ceaţă,
Iar amintirile îţi pier
Lăsându-ţi trupul fără viaţă.

Dar uite ai zburat prea sus,
Mai sus de-atât nu se mai poate
Oare acuma n-ai ajuns
Mult prea aproape chiar de moarte?

E mult prea greu să rămâi sus,
Când viaţa-ntreagă ţi-e departe
Te afli între poli opuşi
Păşeşti spre viaţă sau spre moarte?

poezie de Teodora Todea (aprilie 2009)
Adăugat de Teodora Todea
Comentează! | Votează! | Copiază!

O floare, un câine

Mă culcasem odată lângă o stea;
o floare, un câine era lumea mea.
Iar dacă mai încape vreun cuvânt,
câinele şi floarea erau umbre -n vânt.

Floarea se varsă de la sine,
rupându-se în două
cu fruntea sa lovită de fulgerul de rouă.
Pământ se face şi aşchie de sânge;
atât a fost iubită,
dar n-are cine-o plânge.

Câinele zace cu ochii pironiţi în poartă,
să-şi vadă stăpânul...
de-ar mai veni o dată.

Se clatină dar frunza, se clatină un fir,
azi-noapte se visase stejar în cimitir.
Nu poate să vorbească,
scânceşte într-un plâns subţire,
ar vrea să se pornească
la drum, spre cimitire.

Îi umblă tot amarul prin inimă şi vine,
stăpânul este dus: se uită... poate vine.
Îi umblă ochii trişti la floare şi la poartă,
acolo îl vedea venind de fiecare dată.

Dar ştie că pâinii îi este dat să fie pâine,
câinelui îi e sortit să moară câine.
Că aerul mai blând e aici, acasă. Şi n-a uitat,
că poarta e deschisă, stăpânu' e plecat.

poezie de Camelia Oprita din Poeţii noştri (11 mai 2019)
Adăugat de IoanA.Ioan
Comentează! | Votează! | Copiază!

O floare, un câine

Mă culcasem odată lângă o stea;
o floare, un câine era lumea mea.
Iar dacă mai încape vreun cuvânt,
câinele şi floarea erau umbre -n vânt.

Floarea se varsă de la sine,
rupându-se în două
cu fruntea sa lovită de fulgerul de rouă.
Pământ se face şi aşchie de sânge;
atât a fost iubită,
dar n-are cine-o plânge.

Câinele zace cu ochii pironiţi în poartă,
să-şi vadă stăpânul...
de-ar mai veni o dată.

Se clatină dar frunza, se clatină un fir,
azi-noapte se visase stejar în cimitir.
Nu poate să vorbească,
scânceşte într-un plâns subţire,
ar vrea să se pornească
la drum, spre cimitire.

Îi umblă tot amarul prin inimă şi vine,
stăpânul este dus: se uită... poate vine.
Îi umblă ochii trişti la floare şi la poartă,
acolo îl vedea venind de fiecare dată.

Dar ştie că pâinii îi este dat să fie pâine,
câinelui îi e sortit să moară câine.
Că aerul mai blând e aici, acasă. Şi n-a uitat,
că poarta e deschisă, stăpânu' e plecat.

poezie de Camelia Opriţa din Poeţii noştri (11 mai 2019)
Adăugat de IoanAIoan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rostul

Zarbă şi cu Ribla s-au luat la ceartă.
El zicea că e aşa, ea zicea că nu e aşa.
El s-a-nfuriat şi s-a luat c-o ţeapă după ea.
Şi ea ştia un rost în ulucă, fuga acolo.
Băgă capul să treacă dincolo, prin gard,
Dar n-a mai încăput decât jumătate,
Cine ştie, nu mai trecuse de mult pe-acolo, se mai îngrăşase.
El a prins-o numai bine, cum trebuia, cu ţeapa.
Şi dă-i şi dă-i.
Se strânse lumea, ea ţipa din partea ailaltă,
Da' o durea dincoace.

Când a lăsat-o, a trebuit să mai rupă o ulucă, s-o scoată
De-acolo.
De-aia Riblei îi ziceau toţi să nu mai muncească,
N-are nevoie, că ea îşi are rostul ei.

poezie celebră de Marin Sorescu din La lilieci, Cartea a doua (1977)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Judecata vulpii

În pădure locatarii
Hotărâră de-o adunare.
Vor să fie judecată
Vulpea, fiindcă-i vinovată.
Şi ca-n orice adunare,
O să spună fiecare:
Pentru ce e vinovată
Şi cum trebuie tratată.

Vulpea este acuzată
De o raţă supărată:
- Mi-a mâncat ouăle, frate,
Le lua nenumărate.
Cuibul cum mi se umplea,
Vulpea iute îl golea.
Când am vrut a le-apăra
Ea la mine se dădea.
Dacă nu zburam pe dată,
Azi eram şi eu mâncată.
Iar la a mea surată
I-a mâncat puii pe baltă.
Beţii pui nevinovaţi:
Pentru ce au fost mâncaţi?
Şi apoi cum să spună acum
Că nu-i vinovată? Cum?
Vreau să fie pedepsită
Şi pe veci de veci oprită.

Un corb bătrân pe-o cracă
Nu putea ca să mai tacă.
Cu voce de bariton,
Cu o pană drept baston,
Aripele-n vânt şi-agită:
- Vreau să fie pedepsită!
Vârsta mea nu a contat
Caşul când mi l-a luat.
M-a minţit, m-a lăudat
Pân'ce caşul am scăpat.
Şi uite aşa prin laudă,
Am ajuns în fabulă.
Fără frac şi etichetă
Am ajuns şi eu vedetă.
Ce e drept, am învăţat:
Când prea mult eşti lăudat,
Ca să nu întreci măsura,
Ţine-ţi tu închisă gura.

Vulpea-n apărarea sa
Începu a cuvânta:
- Eu, sanitara pădurii
Mănânc orice mortăciune.
Le consult şi le descânt
De-s bolnave le mănânc.
Unele nu vor consultate,
Decât după ce-s vânate.

Iepurele supărat,
O lăbuţă-a ridicat.
Se înscrie la cuvânt
Şi începe el plângând:
- Onorat Complet, vă spun
Că ce face nu e bun.
De mici puii mi-i vânează
Şi ea zice că-i tratează?
Nu minte în aşa hal
Nici Guvernul Mondial.
Are-o regulă de hoţi:
Pentru ea, bolnavi sunt toţi.

Vulpea nu poate să tacă,
Strigă că nu-i vinovată.
- Eu n-am vrut aşa să fac.
De ce iepurele nu a stat?
Fugind, el m-a provocat
Şi, de aceea i-am mâncat,
Înţelegeţi voi odată,
Că nu eu sunt vinovată.
Ordine-n pădure fac,
La bolnavi le vin de hac.

Din tufişuri se ridică
Închinându-se de frică
Căprioara lăcrimând
Şi spunând cu al său cuvânt
Că un ied i l-a mâncat,
Chiar atunci când l-a fătat.

O lebădă mai îndrăzneaţă,
Din mulţime sare-n faţă:
- Şi la mine-n stufăriş
A venit ea pe furiş,
Ouăle mi le-a mâncat
Cuibul mi l-a dărmat.
Dacă ar continua aşa,
Pe toţi ne-ar extermina.
Şi-n pădure o să vedeţi
Crescând numai bureţi.
Dacă vulpea, nu cumva
Şi bureţii i-ar mânca.

Completul a deliberat
Şi pedeapsă vulpii a dat:
În pădure locuieşte,
Dar nu aicea se hrăneşte.

Vulpea totul a respectat:
Şi-a mutat serviciul în sat.
Acum este respectată.
Nu mai este nici vânată.
Nu există vreo poiată
Să nu fie vizitată.
Doar un câine, câteodată,
O mai latră.

fabulă de Adrian Timofte din Memoria clipei (2017)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât de frig...

Atât de frig e azi în cimitir,
N-au dat căldură nici măcar un fir.
Iar Soarele, ce-a mai rămas din el,
E ca o bilă rece de oţel.

Copacii tremură şi se închină
La zeii lor din coajă şi răşină
Iar florile, culcate pe-oseminte,
Mai moarte-s decât morţii din morminte.

Tăcut pe-alei o umbră se prelinge
Iar candela din mâna ei se stinge.
U-huu, se-aude-o cucuvea bătrână,
Pe brazii cimitirului stăpână.

Un bocet slab de jale-i dă răspuns,
Pe undeva pe după cruci ascuns.
De sus, cu chip de om, o Lună rea
Rânjeşte la bătrâna cucuvea.

Se face şi mai frig în cimitir,
Dar nu mă mir, de ce să mă mai mir
Când florile culcate pe-oseminte
Mai moarte-s decât morţii din morminte?!

poezie de Mihail Mataringa (25 ianuarie 2009)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rostul

Zarbă şi cu Ribla s-au luat la ceartă.

El zicea că e aşa, ea zicea că nu e aşa.

El s-a-nfuriat şi s-a luat c-o ţeapă după ea.

Şi ea ştia un rost în ulucă, fuga acolo.

Bagă capul să treacă dincolo, prin gard,

Dar n-a mai încăput decât jumătate,

Cine ştie, nu mai trecuse de mult pe acolo, se mai îngăşase.

El a prins-o numai bine, cum trebuia, cu ţeapa.

Şi dă-i şi dă-i.

Se strânsese lumea, ea ţipa din partea ailaltă,

Da' o durea dincoace.

Când a lăsat-o a trebuit să mai rupă o ulucă, s-o scoată

De-acolo.

De-aia Riblei îi ziceau toţi ca să nu mai muncească,

N-are nevoie, că ea îşi are rostul ei.

poezie celebră de Marin Sorescu din Ramuri, nr. 6, 1975
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când bărbatul s-a trezit, a spus: "Ce caută aici Câinele Sălbatic?" Iar femeia a răspuns: "Numele său nu mai este Câine Sălbatic, ci Primul Prieten pentru că va fi prietenul nostru pentru totdeauna...

citat clasic din Rudyard Kipling
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un pui de vulpe o rugă pe mamă-sa: "Învaţă-mă o viclenie ca să mă pot salva de câine, dacă el mă prinde!" "Sunt multe viclenii," îi răspunse vulpea, "dar cea mai bună dintre ele e să stai acasă, ca nici el să nu te vadă şi nici tu pe el!"

citat din Giami
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Carul apropiindu-se de vulpe, ţăranul ce mâna boii o vede şi, crezând că-i moartă cu adevărat, strigă la boi: Aho! Aho! Boii se opresc. Ţăranul vine spre vulpe, se uită la ea de aproape şi, văzând că nici nu suflă, zice: Bre! da' cum naiba a murit vulpea asta aici?! Ti!... ce frumoasă caţaveică am să fac nevestei mele din blana istui vulpoiu! Zicând aşa, apucă vulpea de după cap şi, târând-o până la car, se opinteşte ş-o aruncă deasupra peştelui.

Ion Creangă în Ursul păcălit de vulpe
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pod peste suflet

Sufletul meu nici n-are pod
Şi zilnic dau să-l trec inot,
Departe-i ţărmul celălalt,
Vadu-i adânc şi ceru-nalt.

Ca peştii, din abis, stâncosi,
Răsar munţi tineri, şi munţi roşi,
Contemplu palma lor de lut
Şi zic: Aici eu m-am nascut.

Buza-mi sărută-albastra zare,
Cu setea muntelui de sare.

Ce bine e că nici n-am pod,
Că dorul meu e plin de glod.
Dacă mă-nec, mă ţin de-un plai
Şi-not spre gura mea de rai.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de mishelle
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nedumerire

Cum se urcă-aşa de sus,
De nu poţi s-o mai ajungi,
Când minciuna, cum s-a spus,
N-are nici picioare lungi?

epigramă de Corneliu Zeană din Adevărul şi minciuna (2011)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adeseori cădem, iar viaţa sare să ne ridice. Când nu mai poate s-o faca, îi vine moartea-n ajutor. Dar dacă tot e altruistă şi ne ridică, măcar să ne pună cât mai sus.

aforism de Cornel Stelian Popa (1 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bulgărele cu mustăţi

Sunt un câine pe care nu-l mai iubeşte
nimeni
de aceea stau lângă strachina mea
pe care cade bruma
şi a devenit la fel de ruginie
ca frunzele pe care
doar vântul le mai ţine
înainte de a îngroşa pământul.

Zilele au devenit din ce în ce
mai puţin luminoase
trec una după alta
fără a mai aduce nimic în plus
afară de amintiri.

Am fost odată fericit
curtea prin care alergam
mi se părea cea mai frumoasă grădină
din câte pot exista
ascultam paşii stăpânilor mei
ca pe o declaraţie de dragoste.

Acum nu mai aud decât asprimea
din glasurile lor
când mă strigă din pragul uşii
ca să-mi arunce un os.

I-am iubit aşa cum numai un câine
poate iubi
numărând ceasurile lungi
de aşteptare
până la momentul întoarcerii.

Curând va sosi iarna
fulgii de nea o să-mi umple
strachina
ca nişte bănuţi
iar eu mă voi transforma
într-un clovn de zăpadă
cu tichia pusă pe cap
care pe nasul-morcov are mustăţi
şi vântură zăpada
cu coada

poezie de Florentin Gheorghe Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vulpea care doarme nu mănâncă găini.

proverbe aromâne
Adăugat de Georgescu Alexandru Cristian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orătăniile (poezie pentru copii)

Zarvă mare în grădină:
Ţipă tare o găină,
Ţipă raţele... mac, mac!
Ţipă tare... şi-un gânsac!

Ce credeţi că s-antâmplat?...
A intrat, vulpea în sat!
O vulpe îmfometată
Şi de câinii toţi, lătrată!

Vulpea noastră-mfometată
A uitat, că e lătrată
A uitat, că-n sat mai este
Vânătorul ce-o pândeşte.

- Uite vulpea-n bătătură!...
Fuge cu raţa în gură!...
- Vai de noi, astăzi murim!
De vulpe ne prăpădim!

De la larmă şi lătrat
Vânătorul, s-a sculat:
Vânător mare vestit
De sătenii toţi iubit.

Vulpea noastră păcătoasă:
O vulpe foarte frumoasă,
De foame şi de calică
Nu avea nici pic de frică.

Ea-l ştia pe vânător:
Un duşman al vulpilor,
Dar acum, năval' a dat
Şi de toate a uitat:

În coteţ, iute intra
Orătănii omora
Avea fulgi prin nas şi gură
Şi tot, nu era sătulă.

Nesătula, s-a trezit
Cu vânătorul vestit:
Vânător, care-a văzut
Ce dezastru a făcut.

- Vai de mine, ce mă fac?
Am sărit din puţ în lac!
A ţipat vulpea calică
Miorlăind, ca o pisică

Şi făcând ea pe... pisica
A-nceput, s-o prindă frica:
Vânătorul iscusit
Nu s-a lăsat păcălit.

Vulpea, toată cufurită
De puşcă îi aţintită:
Vânătorul, pac! şi pac!
Şi vulpea a împuşcat.

- Vai ce mai găinărie,
Ţipă vulpea-n agonie:
Decât vulpe împuşcată
Mai bine, îmfometată!

Şi zicând vulpea aşa
Sufletul că şi-l trăgea
Să îi fie de învăţ
Cu blăniţa,-i pusă-n băţ!

Şi ce mare bucurie
Şi ce mare vulpărie
Şi ce nuntă mare-n sat
Orătăniile-au dat.

***
Zarvă mare în grădină!
Ţipă, iarăşi... o găină:
"Cotcodac, şi cotcodac",
Speriată... de un "ac".

poezie pentru copii de Paul Preda Păvălache din Cartea mea de poezie, volumul I (2008)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hoţii

Aveam o poezie care nu mă lăsa să dorm
Şi am trimis-o la ţară
La un bunic.

La urmă am scris alta
Şi i-am trimis-o mamei
S-o păstreze în pod.

Am mai scris după aceea vreo câteva
Şi, cu strângere de inimă, le-am încredintat rudelor
Care şi-au dat cuvântul că or să aibă grijă de ele.

Şi tot aşa, pentru fiecare poezie nouă,
S-a găsit câte un om care să mi-o primească,
Pentru fiecare prieten al meu
Are, la rândul său. un prieten,
Atât de bun, încât să-i încredinţeze taina.

Aşa că nici eu nu mai ştiu acum
Unde mi se află cutare vers
Şi, în caz că mă calcă hoţii,
Oricât de mult m-ar schingiui,
Tot n-o să le pot spune mai mult, decât
Că ele sunt la loc sigur,
În ţara asta.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lancea lui Horea

În toate grădinile ţării e o floare
Cu lujer discret şi trăind anonim
În vremi de răscruce sau de tulburare
Noi lancea lui Horea pe ea o numim.

Acelora care falsifică acte
Şi Ţara Română sub talpă o vor
Noi nu le servim argumente abstracte
Dar poate de lancea lui Horea le e dor.

Lancea lui Horea, lancea lui Horea sus
Lancea lui Horea, lancea lui Horea sus
Lancea lui Horea, lancea lui Horea sus
Lancea lui Horea, lancea lui Horea sus.

La orice primejdii, la orice dezastre
Când duşmanii vor să ne lege în frâu
Al nostru e dreptul şi al naţiei noastre
Să mergem cu lancea lui Horea la brâu.

Copiii o învaţă din laptele mamei
O ţin ca pe o cârjă oştenii cărunţi
Ţărănci o preferă în firul maramei
Sunt codrii de lance a lui Horea în munţi.

Lancea lui Horea, lancea lui Horea sus
Lancea lui Horea, lancea lui Horea sus
Lancea lui Horea, lancea lui Horea sus
Lancea lui Horea, lancea lui Horea sus.

În sud e o coroană ce îi seamănă bine
În nord e un clopot cu o voce în el
Copilul o are pe lume când vine
Să o aleagă întâi şi apoi ca drapel.

Trei lăncii în stema duratei se adună
Vibrând ardelean, moldovean şi muntean
Iar lancea lui Horea e aici împreună
Cu lancea lui Cloşca şi a lui Crişan.

Lancea lui Horea, lancea lui Horea sus
Lancea lui Horea, lancea lui Horea sus
Lancea lui Horea, lancea lui Horea sus
Lancea lui Horea, lancea lui Horea sus.

Sămânţa de lance aici se cultivă
Şi traşii pe roată ascunşi sunt în colţ
Şi nu mai e roata să îi stea împotrivă
Acestui popor înviat de pe roţi.

Oricând s-ar ivi vreo încercare amară
La brâu sa vă stea mai aproape de mâini
Spre drepturi în ţară şi pace afară
Cu lancea lui Horea: la luptă români.

Lancea lui Horea, lancea lui Horea sus
Lancea lui Horea, lancea lui Horea sus
Lancea lui Horea, lancea lui Horea sus
Lancea lui Horea, lancea lui Horea sus.

cântec, versuri de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

De câte ori trece un om zdrenţăros se găseşte câte un câine de salon să-l latre, deşi nu l-a asmuţit stăpânul. Adesea câinii de salon sunt mai răi decât stăpânii lor.

citat din Le Sin
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!