Un stârv

Domnului Charles Baudelaire
Într-o grădină-a verii ucise-ntârziam
cu tine, sub cupole aproape să se rupă
însângerând în unghii gutuile din ram
ca înainte parcă, de dragoste. Şi după.
Livada cunoscută, alene se turcea.
goi, pepenii în vrejuri roteau lucite fese,
iar trandafirul galben, ce se usturoia
în stratul de legume, printre cârciumărese
Părea o rană nouă în carnea unui măr
cu supărare suptă de musca-odalisca
şi mii de răni, rubine, se zugrăveau sub zări
ca-n coviltirul verde al carelor de Lipsca.
Căzu o pară-n fânul în calea noastră strâns
ce-şi pâlpâie, rotundă, de băieşiţă, crupa
cu pielea spintecată de dâre lungi, de plâns
ca dârele tristeţii ce cariază cupa...
Mari sâni de bube, strugurii verii, în ciorchini,
chemau din teci de zahăr miasmele şi viermii
şi se sculau, destinse, amare rădăcini
întunecând livada în vecernii...
Îţi aminteşti de stârvul, al veştedei gutui?
Sticlea, mălai de oase, ca stârv al unei hârce,
Întredeschise coapse ivea, copturi verzui
de piersică ajunsă sub boturi de năpârce.
Aromele defuncte duhneau cu duh schimbat,
dospeau, domnind în cojile rănii, ca-n cochilii
în craniul orb, al fructei de ploaie despicat.
cu puturoase mirturi şi putrede vanilii.
Un stârv. Al sevei, poate, al apei-ţintirim?
Aş vrea să-ţi amintească fluidele tipare
ale iubirii-atinse de declin
care rămâne vie în noi. Nepieritoare...

poezie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Învăţătură

Să beai un ceainic plin cu galbeni fluturi,
înhamă casa la bătrâna salcă
şi aminteşte-ţi vechile săruturi
care, desculţe, carnea gurii-ţi calcă.
Cu litere ce curg din cărţi te spală
şi mâna-n iarba moale ţi-o răstoarnă
cât arde-n zări statuia verii, goală
şi cât respiri, nepodidit de iarnă...

poezie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Locuri dragi

Mă întorc astăzi cu drag,
Unde am copilărit...
Nimeni nu m-aşteaptă-n prag.
Pare totul adormit...

Doar cireşul din livadă,
Nucii, prunii şi cu merii,
Iarba verde din ogradă
Mă aşteptă-n toiul verii.

Iar căsuţa noastră mică
pare că e-o jucărie
aruncată când se strică.
Jocuri din copilărie!

Uliţele-s ca-n poveşti:
Mici – o simplă cărăruie.
Car cu boi nu mai găseşti...
Amintire-i încă vie.

poezie de Adrian Timofte din Memoria clipei (2017)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Villonească

Culori borţoase, deşuchete.
(din frunză cursă şi rachiu)
alb îl purta în trup pe verde,
rosu mişca-n potrocaliu.
culori strivite de sărutul
oraşului de-un veac surpat
îmi amintiţi de începutul
unui amor neruşinat.
El, fruntea îşi târa să-şi culce
în degetele-evantai
cu unghii de zăpadă dulce,
dar nesolubile în ceai,
şi. nu e nimeni să-l disculpe.
ani, şaisprezece, tăinuia
în arcul unor groase pulpe
ca în părăginiri de stea.
Îmbrăţişări usturoiate,
mişcau un sânge vechi în trunchi,
stârnind făpturile culcate
în uriaşii ei genunchi.
Trupul mai leneş ca nisipul.
ca roşu în portocaliu,
purta sub pielea roasă, chipul
frumoaselor de mai târziu.
Femeia le ivea, sculate,
din măştile de fum şi fard
în vreme ce abandonate
culorile năşteau sub gard.
(O, cum ştia să mai dezmierde
gura femeii-ţintirim!)
Alb îl năştea, pe verde. Verde
alt alb năştea, nelegitim.
Galben copil cădea din galben,
albastru, smuls din violet,
ca între fire de păianjen
în negru se topea, secret.
Pâine. altoită cu caisă
sânii-i ştia, tremurători,
cu pleoapa mâinilor deschisă
cel nărăvit întru culori,
şi încerca să se ridice
din veşnic pângărita stea,
dar carnea coapselor complice
pân' la surâs îl îngropa...

poezie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Livada crucilor

Mi-am intoxicat casa
pentru un zâmbet cu data expirată
îmi plâng degetele cu humă
zgârii carnea pereţilor
în unghii rămân doar iluzii
moartea îmi ţine jurnalul
scrie ultima filă
sentinţă fără drept la recurs
voi fi abandonat în decolteul naturii
o rădăcină în livada crucilor

poezie de Relu Cazacu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Troc

Să-ţi dau ca să îmi dai,
Ce sens!
Îţi dau din timp, din aripi, mers
Ca-n suflet să îmi stai:
Intens!

Să-ţi spun ca să îmi spui,
Ce greu!
Îţi spun din dor, din vină, eu,
Ca-n braţe să îmi cazi:
Al meu!

Să-ţi cânt ca să îmi cânţi,
Ce joc!
Îţi cânt din mâini, din buze, foc,
Ca-n versuri să m-alinţi
În troc.

Să vin ca să îmi vii,
Ce mers!
Îţi vin din ochi, din paşi, divers,
Ca-n goană să mă scrii:
Imens.

Să te iubesc să-mi fii
Ce jar!
Te iubesc des, uşor, stupid, arar,
Ca-n toate să m-alegi
În dar.

poezie de Gabriela Chişcari (24 iulie 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cupa fericirii

Pe oglinda lacului singuratic

sub strălucirea lunii

a înflorit un nufăr alb

din cupa fericirii

priveam înmărmurită

iubirea prefăcută în esenţă

atât de pură şi de sfântă

tăcere şi lumină

este natura

desăvârşind zilele verii

parfum învăluitor

plutea pe valuri,

din liniştea adâncă

părea că timpul,

nu există...

splendoarea unei clipe

ce înviorează zorii

după nopţi ascunse.

poezie de Maria Ciobotariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge, ningere, ningerime

Ninge suav,
ninge blând.
ninge feroce;
ningere cu funii de spânzurători
ningere carnasieră
cu toiege de orbi
(toiegele orbilor, fluturii)
ninge cu capete avortate, de floare,
ninge cu ziare zdrenţuite,
ninge cu muzici de cimbale,
ninge gros, grohăit,
ninge ca-n schituri şi ninge lasciv,
ninsoarea se-ncleiază de-a dreptul pe oasele
bărbaţilor singuri, din trenuri singure,
ninge cu sfărâmături, cu fisuri, cu găuri de răni,
ne ninge de-a dreptul peste amintiri; ningerea
perforându-ne ţeasta, ne ning trupurile ce ne-au trădat,
ninge ca-n săli de bal şi săli de disecţii
ninge ca-n odaia risipitorului
ce lasă, murind, lumina aprinsă şi zăpada aprinsă
de parcă ar vrea să vadă cum moare,
ce moare.
Ninge cu dinţii de lapte
ai îngerilor...

poezie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis oriental

Mă vezi în floarea fraged-coaptă de pe ram,
Sub vălul visului ce stă să cadă,
Când hieroglife cu nisip pe umeri,
Îţi sapă numele-n cristale de zăpadă.

Fibra sonoră-a versurilor mele
Toarce un verde stins din rădăcini.
Surâzătoare vin fecioare cu inele
Şi apă prelingându-se-ntre sâni.

Orientalele arome se răsfiră
Din beţişoare fumegând alene,
Şi-n somnul tău haremul îţi desfiră,
Făptura mea-ncifrată în poeme.

poezie de Elena Albu
Adăugat de Olga Bocioaca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Învâţătură

Să beai un ceainic plin cu galbeni fluturi,
înhamă casa la bătrâna salcă
şi aminteşte-ţi vechile săruturi
care, desculţe, carnea gurii-ţi calcă.
Cu litere ce curg din cărţi te spală
şi mâna-n iarba moale ţi-o răstoarnă
cât arde-n zări statuia verii, goală
şi cât respiri, nepodidit de iarnă...

poezie de George Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să ne îmbrăcăm în ploaie, iubito!

Să ne îmbrăcăm în ploaie, iubito!
Aşternutul verii cu iarba cosită e aproape
Sânii tăi miros a salcâm,
Unduirea părului tău a libertate,
Pe braţe îţi prind fluturi coloraţi, iasomii,
Răsărite din ploaie şi noapte
Cuvântul se tot coboară în seri de aprilie,
Din stele ce miros a gutui
Încă puţin şi vom trece marea,
Dăruindu-ţi o icoană din calcar nestins,
Inima mea va fi zidită în cetăţi,
În fiecare primăvară şi iarnă
Florile de cais care au nins
Au nins pentru tine
Când sufletul meu tace între prunci la izvor
Ca o stofă din mine ce pleacă şi nu se întoarce
Decât atunci când din aripi înfrunzesc cocorii.

poezie de Lorin Cimponeriu din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aştept şi azi

Te-am aşteptat cu focul din priviri
aprins mereu ca-n nopţile de veghe,
cu inima-mbrăcată-n trandafiri
cu spini, în loc de mătăsoasă zeghe.

Sângele ce picura din răni
croia spre tine înroşită cale
ce-ar fi umplut nesăţioase căni,
să bem în cinstea întâlnirii tale.

Şi aşteptam îndepărtata clipă,
topindu-mă din ce în ce în mine,
ca un vulcan, ce flacăra îşi ţine
să nu răneasc-a timpului aripă.

Dar aşteptările fiind în van,
încerc să uit promisiunea mută,
Beau singur toată cupa ne-ncepută
în care-ncape, poate, un ocean.

Şi liniştit, primesc din nou scânteia
ce-mi luminează calea de urmat
în care nu-i stăpână doar femeia,
şi-aştept şi azi, ca-n clipa ce-a zburat.

poezie de George Ioana din Zborul. Vis şi destin
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Declaraţie gramaticală

De felul meu, cam emotiv,
Îţi spun, trădându-mă puţin:
E trupul tău un substantiv
Şi tare-aş vrea să ţi-l declin!

Cu bucuria pe obraz,
Aproape, umăr lângă umăr,
De e nevoie, după caz,
Să ne-acordăm în gen şi număr!

Îţi spun, spre-al inimii folos,
Căci am iluzii din belşug:
E trupul tău un verb frumos
Şi tare-aş vrea să ţi-l conjug!

O fi un mod în lume, poate,
Ca-n zborul aspru, spre Olimp,
La diatezele, la toate,
Să ne iubim, din timp, în timp!

poezie de Janet Nică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În muzici lumina cântă

Nu vreau din tine decât clipa
Însingurării când nopţi albe
Suie mocnind pe carnea ta aripa
Falşilor îngeri chip de nalbe.

Nu vreau din tine decât valul
Să mă pot sparge-n piericiunea noastră
Oceane de săruturi, zorită să-ţi gust malul,
Din moarte să zburăm 'napoi eternitate-albastră.

Nu vreau din tine decât luptă
Să-ţi iau în răni şi-ultimă viaţă
- De neiubiri şi lacrimi suptă -
În sufletu-ţi mă-avânt Geneză, dimineaţă.

Nu vreau din tine decât nesfârşirea
- Cu marea ei de aştri te alintă -
Căci între noi, Coloşi de cer, ghid stă Iubirea...
Dau flori, cresc ramuri, Lumina-n muzici cântă.

poezie de Cipriana Tanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea mai mare satisfacţie o ai când culegi roade din livada îngrijită de tine, când te poţi hrăni cu legume din grădina pe care ai udat-o şi săpat-o cu sudoare.

citat din Elena Stan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Artemis

N-am mai aflat misterul serii
Din ochi căprui de visătoare.
Atins pe chip de bronzul verii
Mă pierd în gânduri pe cărare.

Amestecând decoruri înverzite
Cu triste freamăte autumnale
Sub crengi de vânturi răvăşite
Văd luna printre frunze pale.

Şi aura ei pe întunecata boltă
Cu galbenul de ceară glacial
Pe flacăra din inima în revoltă
Coboară fiori de univers astral.

Aproape de biserica armeană
Ajuns, zăresc ciudată umbră.
Ivită sub vitraliul cu icoană
Alunecă cu legănare sumbră.

Apoi, având magnetică privire
Superbul chip de blondă apare;
Tresare în mers o talie mlădie
Precum o flacără pe lumânare.

A ei cămaşă lungă, descheiată
Sub felinare pare albă, străvezie.
Sâni fermi fac inima să-mi bată
Şi şold curbat la atingere îmbie.

Iar fusta, parcă dăruită de Eros
E despicată către biblica ispită;
Lungi coapse în umblet graţios
Le intuiesc că-s ca de Afrodită.

Mă cred furat de aripa unui vis
Când văd surâs pe buze de rubin.
Splendoare din romantic paradis
Mi-atinge mâna şi pierdut suspin.

Vrăjit de ochi ştiuţi din reverii
Din murmur aflu interzisul dor:
Crăiasă a nopţii între astre mii
A irosit văpaia spre un visător.

Astfel, trimisă de celest Cuvânt
Îmi va lua cu scurta îmbrăţişare
Al poeziei foc şi etern mormânt
Găsi-voi orb în hăul cu visare.

poezie de Adrian Tarita
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste sentimentală

Pe urmă ne vedeam din ce în ce mai des.
Eu stăteam la o margine-a orei,
tu - la cealaltă,
ca două toarte de amforă.
Numai cuvintele zburau intre noi,
înainte şi înapoi.
Vârtejul lor putea fi aproape zărit,
şi deodată,
îmi lăsam un genunchi,
iar cotul mi-înfigeam în pământ,
numai ca să privesc iarba-nclinată
de căderea vreunui cuvânt,
ca pe sub laba unui leu alergând.
Cuvintele se roteau, se roteau între noi,
înainte şi înapoi,
şi cu cât te iubeam mai mult, cu atât
repetau, într-un vârtej aproape văzut,
structura materiei, de la-nceput.

poezie celebră de Nichita Stănescu din O viziune a sentimentelor (1964)
Adăugat de Roxxy306
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă, dulce vătămare...

Eşti frumoasă, Neiubito, ca un zâmbet de fecioară,
Ce îşi pleacă ochii minţii printre curioşi ce-ar vrea,
Să-ţi culeagă toată poama de pe ram în plină vară
Şi să-ţi bea virginitatea într-o ceaşcă de cafea.

Fluturi poalele în falduri, ce se mlădie alene
Pe-un picior cu talpa goală, mirosind a ruginiu,
Faci cu ochiul pohtei noastre, tremurând viclean din gene,
Amăgindu-ne cu toane de un roşu vişiniu.

Şi ce mov ne-mbie gura să muşcăm din fructe coapte,
Ce te-mbracă pentru nuntă. Ce aromă de gutui,
Ne învăluie trezirea, după cea mai lungă noapte,
Când, de nurii tăi, Zeiţo, încă suntem nesătui!

Că muşcăm flămânzi din tine, Preafrumoaso eşti de vină,
Când splendoarea defilează, dezgolită de ruşini!
Şi ne ameţeşti, Nebuno, cu mireasma-ţi de sulfină,
De călcăm de bună voie prin scaieţi şi mărăcini.

Şi, ce dulce vătămare ne mângâie asfinţirea
Verilor ce-şi plâng plecarea prin perdelele de ploi!
Deşi ştim, mâhnită Toamnă, că amurgul ţi-e menirea,
Nazurile ţi le frângem chiar în lacrima din noi...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă, dulce vătămare...

Eşti frumoasă, Neiubito, ca un zâmbet de fecioară,
Ce îşi pleacă ochii minţii printre curioşi ce-ar vrea,
Să-ţi culeagă toată poama de pe ram în plină vară
Şi să-ţi bea virginitatea într-o ceaşcă de cafea.

Fluturi poalele în falduri, ce se mlădie alene
Pe-un picior cu talpa goală, mirosind a ruginiu,
Faci cu ochiul pohtei noastre, tremurând viclean din gene,
Amăgindu-ne cu toane de un roşu vişiniu.

Şi ce mov ne-mbie gura să muşcăm din fructe coapte,
Ce te-mbracă pentru nuntă. Ce aromă de gutui,
Ne învăluie trezirea, după cea mai lungă noapte,
Când, de nurii tăi, Zeiţo, încă suntem nesătui!

Că muşcăm flămânzi din tine, Preafrumoaso eşti de vină,
Când splendoarea defilează, dezgolită de ruşini!
Şi ne ameţeşti, Nebuno, cu mireasma-ţi de sulfină,
De călcăm de bună voie prin scaieţi şi mărăcini.

Şi, ce dulce vătămare ne mângâie asfinţirea
Verilor ce-şi plâng plecarea prin perdelele de ploi!
Deşi ştim, mâhnită Toamnă, că amurgul ţi-e menirea,
Nazurile ţi le frângem chiar în lacrima din noi...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi scriu... cu pana din aripa rănită !

Mi-ai dat un umăr...
ca să plâng!
Îţi mulţumesc
s-aş vrea...
Ca-n braţe să te strâng,
Să vreau să nu mai plâng
Şi să-mi adun din cioburi
Al meu gând
Tăcând!
Nu-mi spui,
Dar eu te simt,
Că eşti în noapte
Suspinând...
Fără să spui,
Fără să ceri
Un gest,
Un semn,
Ca să-ţi alini
Sufletul frânt,
De nicăieri!

Aş vrea să-mi spui...
Ce rană azi te doare
Câţi nori s-abat
De-asupra ta
Şi care este starea ta
Când...
pe cerul vieţii tale...
Bântuie furtuna!
Să-ţi aminteşti că sunt aici
Şi de-am greşit...
Mă iartă!
Tu eşti mereu
în al meu gând
Deşi eu sunt departe!
Îţi scriu...
Pe coala cerul senin
Cu pana...
smulsă...
Din aripa rănită,
De viaţa care a trecut
Şi care o să vină!
Tu spune-mi
dacă ai un of
nu răbda-n tăcere,
Că ştiu să ascult...
şi ştiu s-alin
o rană care doare!

poezie de Mariana Zoriţa Purice
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drepturi revendicate

Înainte de-a avea
Drept de-a te zidi-n cuvântul
Unui cald poem, aş vrea
Dreptul de-a-mi săpa mormântul

Într-o urmă, pe nisip,
De piciorul tău sfinţită,
Să păstrez frumosu-ţi chip
Pe retina împietrită.

Dreptul cer să pot muri
Orişicând, oricum, oriunde,
După ce voi împărţi
Sărutările-n secunde,

După ce, cu paşii rari
Înspre tine, precum furii
Voi păşi, cu ochi avari
Să îţi sorb din cupa gurii

Zâmbetul, letal venin,
Precum soarbe crinul rouă
Şi puţin câte puţin
Să apun sub lună nouă...

Înainte de-a avea
Drept de a zidi în carte
Fragedă făptura ta,
Mă voi îmbrăca în moarte,

Iar pe tine te dezbrac
De osândă şi durere...
Nufăr oglindit pe lac
Te transform în înviere.

Înainte de a-mi fi
Rug şi jertfă şi altar,
Dreptu-l cer de-a te iubi
Iar... şi iar... şi iar... şi iar...

poezie de Nicu Gavrilovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!