Înainte spre răsărit

Azi noapte la Prut
Războiul a-nceput...
Ca să regăsească fiul ceea ce tatăl a pierdut
Ca pe ceva inutil, nici măcar bun de vândut
Să recupereze Ion,... dar nu aşa un Ion banal
Ci unul ce peste noapte a devenit mareşal,
Mai ceva ca Alexandru, Cezar şi Napoleon,
Întrecându-i pe aceştia cu pielea de cameleon,
S-a proclamat conducător, când putea chiar împărat...
Să recucerească el, ce alţii n-au apărat
Ce nu s-a putut păstra, cu prieteni tradiţionali
Să reia "prin arme şi scut" cu alţii ocazionali.
Şi ca să se ştie bine, că totul aparţine lui
A trecut direct în frunte, la comanda frontului.
A tras prima lovitură, trimiţând prima ghiulea,
Avertizând inamicul că va veni după ea.

Cu drept şi sincer vorbind, nimeni n-a obiectat.
Tot ce e în slujba artei, a cântat şi a jucat
Mai ales că conjunctura era favorabilă,
Iar alianţa cu Axa considerată abilă.
Începutul este bun, iar ostaşii inimoşi,
Atacă pe-ntregul front, înaintând curajoşi,
Cucerind localităţi, fără multă greutate,
Inamicul peste tot, este în dificultate,
Şi se retrage în grabă, sau se predă cu duiumul,
Părăsind poziţiile, lăsându-le liber drumul
Spre cetăţile de margini, ridicate de strămoşi,
Stavilă duşmanilor, prietenilor duşmănoşi,
Ce se erijau făloşi, pavăza creştinătăţii,
Şi apărătorii noştri cu preţul vasalităţii.

O ultimă rezistenţă pe dealul Corneştilor
Şi-o îmbrăţişare cu NEAMUL ŞOIMĂREŞTILOR
Aduse oastea română pe tot cursul Nistrului
Prin victorii iluzorii, asupra inamicului.

Vorba e... Acum ce facem? Mai mergem sau... stăm aici
Va depinde de istorici şi desigur, de amici.
Primii ne găsiră drepturi, la Bug, Nipru şi Cuban
După domnitorul Duca, ce a fost pe acolo hatman.
Secunzii, vror să-i secondăm, să ne recunoască dreptul
Dar să n-aşteptăm pomană, ci să-l cucerim cu pieptul.
Aşa că... ne-am încurcat, nu mai putem da-napoi,
Ce-am căutat am găsit... am vrut război, iată război!
Ca-n zicala cu Grigore, sau ca-n proverbul cu ursul.
Apă veşnic agitată, istoria-şi ţine cursul.
Şi ne poartă pe talazu-i, tot mai mult în depărtare
Până ne fură pe-ncetul, pământul de sub picioare.
Deocamdată aventura, nu pare primejdioasă,
Poate că nepregătirea să fie mai odioasă.
Dar de asta sunt de vină guvernanţii din trecut,
Pentru cei de astăzi suntem cu moralul refăcut.
Se şi vede nerăbdarea sufletelor optimiste,
După feţele-ncruntate, cântecele mai mult triste.
Foaie verde bob negară
Coboară mândro, coboară,
Coboară-n vale la gară,
Să vezi trenul cum ne cară
Şi ne duce-n altă ţară.

poezie de Gheorghe Ionescu din Furtuna - Jurnal de război în versuri (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A-nceput un nou război

După groaznice dureri, în sfârşit, a spart buboiul
Şi din truda omenirii torent se scurge puroiul
Tancuri, tunuri, avioane, muniţii, arme mari şi mici
Mijloace de transportare, aliaţi şi inamici,
Se rostogolesc de-a valma, antrenând totul cu sine,
Ruinând, zdrobind, mânjind, strivind tot ce e frumos şi bine.
Într-un cuvânt spus direct, gata, a-nceput războiul
Eveniment ce pe dată, declanşă tot tărăboiul.
Proclamaţii, imnuri, marşuri, dansuri, jocuri populare,
Discursuri înflăcărate, trezesc visuri seculare,
Iar oameni crezuţi integri, pacifişti prin excelenţă,
Insinuează subtil, instigă la violenţă.
Toţi s-acuză reciproc, să nu fie acuzaţi
Istoria, tocmai pe ei să nu-i facă vinovaţi.

În fond ce vror provocatorii? Ce-ar putea să le lipsească?
Nu au ajuns la mărire? Nu au cu ce să trăiască?
Ca nişte mari norocoşi, au mai mult decât sperau
Şansa i-a favorizat, mai mult decât meritau.
Sunt îndrăgiţi de prieteni şi sunt temuţi de duşmani,
Sunt aclamaţi de mulţimi şi recunoscuţi titani.
Li s-a dat tot ce-au cerut şi ce-au luat bun luat a fost,
Au fost priviţi cu îngăduinţă, nimeni nu i-a luat la rost.
S-a contat pe temperanţă, judecată, raţiune,
Însă totul s-a redus la provocări şi fricţiune,
Până când din îngâmfare şi din lăcomie pură
Se puseră în mişcare, şi războiul începură.

Uimitor fu începutul, ca lupii cu oile,
Pregătirea le permise, ca să-şi facă voile.
Peste tot în patru vânturi, oştile biruitoare,
În intonări de imnuri, marşuri, calcă totul în picioare.
Câteva împotriviri, le zdrobiră sub şenile
Fapt ce avu ca urmare, că uşor sub cizma lor
Căzu ţară după ţară şi popor după popor.
Dar, aşa cum se întâmplă în orice pe-acest pământ,
Nu se ştie când şi cine, are ultimul cuvânt.

poezie de Gheorghe Ionescu din Furtuna - Jurnal de război în versuri (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nick: Ştii că tata se înţelege foarte bine cu comandantul vostru?
Maria: Nu ştiu... Cu Luci?! Ce vrei să spui?
Nick: Păi, chiar Luci mi-a spus că tatăl meu i-a acordat prietenia sa, sprijinul său.
Maria: Serios?! Surprinzător... Deşi n-ar trebui să mi se pară astfel. Luci e un tip care reuşeşte să stârnească astfel de reacţii. Dar tatăl tău...
Nick: Da. I-a devenit un fel de... Domnul director de acolo, de pe Terra, care, după cum am înţeles eu, îl ajuta să treacă peste anumite momente mai dificile. Acum tata s-a oferit de bună voie să-i ia locul acelui domn, deci, i-a acordat lui Luci prietenia şi sprijinul său.
Maria: Ca să vezi...
Nick: În plus, pe drum spre nava voastră, mă gândeam chiar să-i spun totuşi câte ceva colegului tău, comandantul misiunii. Nu chiar tot ce ştiu, dar o bună parte din adevăr.
Maria: Adevărat, iubitule? Ai fi făcut asta?
Nick: Da. Sau nu... Nu ştiu. Eram derutat. Nu ştiam dacă ar fi bine să-i spun ceva, doar îi promisesem tatălui meu că voi păstra în continuare tăcerea. Însă dacă nu vă găseam îmbrăţişaţi şi m-ar fi întrebat ceva în acest sens, cred că i-aş fi spus, totuşi... Oricum, dacă i-aş fi spus ceva, nu i-aş fi spus totul, ci doar ceva foarte vag, sau...
Maria: Încă nu e prea târziu. I-ai putea încă spune.
Nick: Nu, acum nu, n-aş mai putea, deşi... Vezi tu, şi mie mi-e greu. Adică, aş vrea foarte mult ca ei să ştie că sunt la fel ca voi, că sunt de-al vostru, să ne putem bucura toţi, împreună, de faptul că ne-am regăsit, dar... Nu! Acum nu! Chiar nu mai pot! Te rog, înţelege-mă! Să încercăm să-i facem pe plac tatălui meu, în continuare. Cel puţin deocamdată.
Maria: Bine, voi încerca şi eu. Însă nu te asigur că voi şi reuşi acest lucru. Dacă vreunul dintre ei mă va întreba ceva în acest sens, nu ştiu dacă mă voi putea abţine. Serios, nu ştiu... Sper să nu mă întrebe.
Nick: Te înţeleg. Oricum, se pare că tot tatăl meu a câştigat şi de data aceasta.
Maria: Aşa e, se pare... Sper că într-adevăr va discuta cât mai curând cu Luci, deşi nu ştim ce îi va spune, însă sper că va reuşi să-l convingă măcar să nu insiste asupra subiectului, o perioadă. Ceea ce ar putea reuşi, de moment ce spui că se înţeleg atât de bine amândoi. Luci era foarte apropiat de domnul director, îi era un bun prieten, iar dacă tatăl tău a preluat rolul dânsului în viaţa lui, înseamnă că au devenit apropiaţi, deci, se înţeleg.
Nick: Aşa sper şi eu...

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: De fapt, de când eşti aici, în navă?
Lia: De duminică dimineaţa, Luci.
Lucian: Regret cele petrecute... N-aş fi vrut să mă vezi în halul ăla.
Lia: Lasă, Luci... N-are importanţă! Totuşi, nu trebuia să le spui colegilor noştri totul, nu era nevoie să te umileşti singur faţă de ei; eu am tot încercat de vreo câteva ori să te opresc. De ce ai făcut-o?
Lucian: Aşa mi s-a părut mie corect.
Lia: Cum?! Să te înjoseşti în faţa lor?
Lucian: Să mă umilesc?! Nu, asta am făcut-o atunci când m-am îmbătat, din inconştienţă... Acum, doar spunându-le adevărul, nu cred că prin asta m-aş fi înjosit cu ceva. Adevărul e adevăr; până la urmă tot s-ar fi aflat, ar fi ieşit la iveală, ar fi fost imposibil altfel, deci, era mult mai bine să-l dezvălui direct, chiar eu. Aşa e corect.
Lia: Ce crezi c-ai câştigat prin asta?
Lucian: Nimic. Nici nu urmăream vreun câştig... Poate doar că am dovedit că sunt într-adevăr sincer, aşa cum am afirmat întotdeauna. După părerea mea, aşa-i mai bine; fără secrete! Colegii mei aveau dreptul să afle ce s-a întâmplat în realitate.
Lia: Nu ştiu dacă într-adevăr a fost bine, însă presupun că ţi-a trebuit mult curaj pentru a recunoaşte acest adevăr, care nu te favorizează deloc.
Lucian: Mă favorizează sau nu, este adevărul; nu-l pot schimba în favoarea mea.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţăranul şi copilul la târg

O familie săracă
Vrut-a ca să cumpere-o vacă.
Au bătut în lung şi-n lat,
Târgul tot l-au colindat.
Iaca au găsit o vacă,
Preţul bun, dar ce să facă?
Tata pe gânduri a stat,
Preţul l-a analizat:
Preţu-i bun şi nu se poate
Mai mic altul-n altă parte.
Dând din cap, privind în jos,
Toţi acasă s-au întors.
Nu trecură multe zile
Şi la târg din nou el vine.
Peste tot a căutat.
Preţul mult s-a majorat.

S-a uitat şi-analizat
Şi spre casă au plecat.
După iar câteva zile
Familia la târg vine.
Peste tot a căutat,
Preţul însă s-a dublat.
Nu mai stă, nu mai gândeşte,
Scoate banii şi plăteşte.
Ia vaca de curmei
Şi la drum porni toţi trei:
Tata bucuros pasul grăbea,
Vaca pe el îl urma,
Iar copilul o mâna.
- Tată, nu-nţeleg ceva:
Cum ai procedat mata?

Când a fost preţul mic
Te-ai codit şi n-ai plătit.
Iar când preţul s-a dublat
Banul iute tu l-ai dat.
- Să-nţelegi şi tu, copile,
Nu mă acuza pe mine.
N-am luat, că nu am vrut.
Acum, banii i-am avut!

poezie satirică de Adrian Timofte din Versuri (2014)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria: Păi, da, după cum tocmai ţi-am spus, dacă nu observam că era îndrăgostit lulea de tine, încă de atunci, n-aş fi renunţat aşa de uşor la el, sub nici o formă, pentru că şi eu eram îndrăgostită de el, îmi plăcea la nebunie... De ce te uiţi aşa la mine? Ai amuţit? Nu spui nimic?! Ţi se pare curios faptul că-mi plăcea de el, că eram îndrăgostită de el? De ce crezi că i l-am dat pe Rikky?! Era papagalul meu favorit; nu m-aş fi despărţit pentru nimic în lume de Rikky, dar pentru Luci... N-ai priceput niciodată nimic?! Vai, Lia... Nici acum nu-ţi dai seama că Luci e un tip deosebit, care atrage imediat atenţia asupra lui, trezeşte oricui interesul? Aşa s-a întâmplat şi-n cazul meu, de prima oară, de cum l-am văzut, când domnul profesor Manea ne-a condus la bordul navei, să ne cunoaştem colegii; nu-l întâlnisem până atunci, deşi auzisem vorbindu-se mult despre el... E de-a dreptul minunat; nu doar că e incredibil de frumos, atrăgător şi inteligent, dar are multe alte calităţi, este tot ceea ce oricine şi-ar dori. Dar el, norocoaso, te-a ales pe tine, din mulţimea de admiratoare care-l înconjurau... Şi nici după atâţia ani n-a renunţat la încercarea de a-ţi câştiga încrederea şi prietenia, iar tu cum îl tratezi?! Ţi se pare corect ceea ce faci?! Mie, nu prea... Nu mă privi aşa şi nu-ţi fie teamă pentru Nick, fratele tău. După cum vezi, nu e deloc surprins de ceea ce aude acum, pentru că ştie totul; i-am spus deja, nu i-am ascuns nimic, iar el m-a înţeles. Vezi bine, nu este gelos, de altfel, nici n-ar avea motive, pentru că eu am renunţat de mult la Luci, încă de atunci, de pe Terra, în favoarea ta, deşi nu mi-aş fi dorit acest lucru. Am observat însă că el n-avea ochi decât pentru tine; era înnebunit după tine, încă de atunci, de aceea am renunţat, deşi aş fi putut foarte bine să nu fi procedat astfel şi poate aş fi avut şanse să-l câştig pe parcurs, să-l determin să te uite, să te lase în urmă, să te scoată din viaţa lui, din mintea lui... Însă n-am procedat astfel şi nu regret deloc, mai ales acum, când mi-am găsit fericirea, alături de fratele tău, pe care-l iubesc sincer, fără prefăcătorie; mi s-a oferit o a doua şansă şi n-am dat cu piciorul... Cât despre Luci, îl consider un foarte bun prieten, de fapt, chiar îmi este un bun prieten, întotdeauna mi-a fost şi cred că nu merită să sufere atât de mult din cauza ta, iar tu la fel, din cauza lui, pentru că ştiu, îmi dau seama că şi tu îl iubeşti pe el, chiar dacă nu vrei să recunoşti asta. Nu încerca să mă contrazici, pentru că n-ai să poţi! N-oi fi eu psihiatru sau psiholog, ca tine, dar ştiu sigur că nu mă înşel! Aşa că mai bine nu spune nimic în acest sens... Cel mai bun lucru pe care l-ai putea face, ar fi să mergi în navă, să vorbeşti cu el; atât aşteaptă de la tine, mi-a spus destul de clar, deşi nu în mod direct... Nu-i deloc supărat pe tine, nici n-ar putea fi, deci nu-i nevoie să-ţi ceri iertare de la el, pentru că n-ai avea de ce. Ar vrea doar ca măcar de data asta, tu să fii cea care să reia legătura, nu tot el; el a cedat destul în faţa ta, de prea multe ori, ba chiar de fiecare dată. Măcar acum cedează tu. Te rog, Lia, gândeşte-te bine.

replică din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dawson: Bun, deci... Vrei să-mi spui ce se întâmplă?
Pacey: Nu e ceea ce crezi tu, Dawson, nici pe departe.
Dawson: De unde ştii ce cred eu?
Pacey: Pentru că se vede pe faţa ta, amice! Da, eu şi cu Joey am petrecut mult timp împreună în ultima perioadă, pentru că am fost aici încercând să învăţăm să dansăm şi apoi ea mă învaţă trigonometrie. Dar ce mi se pare mai interesant e că dintre toate blondele şi bruntele posibile, dintre femeile pe care noi le cunoaştem, prima care ţi-a venit în minte a fost Joey. Oare de ce?
Dawson: Pacey, nu o să scapi încercând să mă analizezi pe mine.
Pacey: Doar te întreb ceva simplu. Adică, Dawson, tu şi Joey... nu mai e iubita ta.
Dawson: Da, nu mai este.
Pacey: Da... aşa că de ce mai purtăm discuţia asta? Înţelegi ce vreau să spun? Eşti acelaşi tip care mi-a spus acum câteva săptămâni că voi doi aveţi nevoie să fiţi separaţi.
Dawson: Mda, trebuie să mergem pe căi diferite, dar nu mi-a trecut niciodată prin minte că...
Pacey: Că ce? Că şi ea o să-şi continue viaţa... sau poate că nu ţi-a trecut prin minte că în drumul ei s-ar putea opri la mine, despre asta este vorba? Dumnezeule, frate, aşa faci mereu, vorbeşti şi iar vorbeşti şi nu te asculţi. Spui că ai trecut peste ea, dar nu este aşa. Sunt doar cuvinte care nu înseamnă nimic pentru tine.
Dawson: Nu ştii despre ce vorbeşti.
Pacey (râde şi se întoarce şi arată spre Joey care dansează cu un bătrân): Uită-te la ea, Dawson. Uită-te bine, este o zeiţă, prietene. Cât timp credeai că o să treacă până să apară vreun tip care s-o placă?! Pe bune, frate, şi când o să se întâmple asta ce o să faci?
Dawson: O să... o să accept totul aşa cum o să fie.
Pacey: O să accepţi totul aşa cum o să fie, hombre, poate că ar trebui să-ţi dai seama de acum pentru că tipul care o să apară nu o să fie prietenul tău cel mai bun şi nu o să-ţi ceară permisiunea, tipul ăla o să se uite bine la ea şi o să treacă peste tine.
Dawson: Ce ascunzi tu, Pacey?
Pacey: Ce?
Dawson: Pentru că toată analiza asta a vieţii mele amoroase nu schimbă faptul că nu mi-ai răspuns la întrebarea mea iniţială, de ce am găsit prezervativul ăla?
Pacey: De ce îmi mai bat capul? (Se întoarce şi pleacă.)

replici din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fluturare

rătăceam într-o lume aşa... cum este ea
nopţile şi zilele se scurgeau pe lângă
până într-o dimineaţă de primăvară când
planeta s-a oprit în ochii tăi, în gestul tău

în clipa aceea m-am născut cu adevărat
în clipa aceea am început să învăţ să merg
de data asta altfel, neatingând pământul sau lucrurile

am început să învăţ să vorbesc, nu prin cuvinte
ci prin toată fiinţa, în apnee sau
respirând dintr-odată tot cerul

tu nu făceai nimic pentru asta
nici măcar pentru setea să-ţi fiu mereu aproape
la tine totul era unic şi perfect

acum, ceva s-a risipit aşa cum rugina
acoperă strălucirea metalului
cum noaptea îşi vâră soarele în sân
şi nu mai ştiu cine am fost, cine sunt

tu eşti probabil într-un loc mai bun
o duci bine sau dai viaţă altor bărbaţi
aşa cum s-a întâmplat mie

şi ce dacă pe mine, pe alţii, ne ucizi astfel
aşa ne ajuţi să înţelegem ceea ce suntem
fluturii clipei opriţi pe buza vasului vieţii, tu

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De la puţin la mai mult

De ieri suntem orăşeni, s-ar părea, oameni de vază,
Dar am fost aduşi aici pentru o banală pază
Cu obiective fixe şi trasee principale,
Pentru primiri, ca în ţară, dresăm procese-verbale.
Ca să facem şi noi ceva şi să nu stăm chiar degeaba,
Pentru că-n realitate, altfel se prezintă treaba.
Nu e nimic de păzit, nu-i nimic de folosit...
Şi de ar fi fost ceva, războiul a irosit.
Ce n-a putut fi cărat, a fost distrus chiar aici
Considerând inamicul că noi suntem inamici,
Că suntem invadatori, ocupanţi, cotropitori
Şi ceea ce e mai rău, şi josnici jefuitori.
Aşa ceva nu e just, ba este chiar duşmănos,
Ne aşteptam şi aveam dreptul să ne primească frumos,
Pentru că suntem aduşi să fim eliberatori,
Pionii unei noi ordini, civilizaţi, reformatori.
De aceea ne şi miră de ce atât de multă ură...
Nemţii poate, nu pot zice, deşi spun că ia, nu fură.
Ciordim şi noi câte ceva, mai mult ce e de mâncare,
Aşa este în război... ce apucă fiecare.
Mărimile or prefera mai mult lucruri de valoare
Dar e cu totul altceva, un alt sens, altă culoare.

Suntem în mare dilemă, această iarnă rusească
Să o trecem voiniceşte, într-o ţinută nemţească.
O fi sau n-o fi viabil ce susţine darwinismul
Dar noi exagerăm enorm practicând maimuţărismul.
Umblă nemţii spilcuiţi, gătiţi ca de sărbători,
Etalând impertinenţa marilor cuceritori.
Să nu rămânem mai prejos, a interzis mareşalul
Ostaşului român să poarte mănuşile, căciula, şalul
Şi a ordonat să-şi coase toate buzunarele,
Ca să pună în uimire pe toate popoarele.
Aşa iarnă ni se spune, n-a fost de cincizeci de ani;
Suntem rebegiţi de frig, dar imităm pe germani,
Lansând un nou aforism sau întărind unul vechi
Trăgând mereu fără spor, cipilica pe urechi.
De n-ar fi imitaţia
N-ar fi nici civilizaţia.

Ca să nu ne plictisim, ne satisfacem şi noi plăceri,
Colindăm mult calea-valea, căutăm ziua de ieri,
Jucăm cărţi, pocker fireşte, popa prostul, după caz,
Pockerul pe bani se ştie, popa prostul pentru haz.
Aceasta numai elita, vulgul, ce e pentru ei,
Maca, stos, copcica, rişca, barbut, pe bani puţinei.
Descoperirăm aici partizani inofensivi
Nişte băieţaşi, puştani, dar gozav de incisivi.
Înving pe români la şah, ca adevăraţi titani
Şi zilnic se luptă ca... nu e potrivit duşmani,
Ci ca adversari loiali, după reguli nobile,
Deschideri foarte subtile şi finaluri abile.
Mai ales unu-n refugiu, i-a pus pe toţi la pământ,
I-a aruncat în găleată, i-a lăsat fără cuvânt.
Abia-abia au putut să mă cheme-n ajutor
Să-i răzbun dacă se poate şi să le fiu protector.
Trei partide am jucat şi toate le-am câştigat,
Cu destulă uşurinţă, că foarte mult m-am mirat,
Cum de au pierdut ai noştri, mai ales că bunii şahişti,
Care ştiau aforismul "pierzi, dacă nu ştii să rişti".
Însă curând m-am convins că tocmai asta evitau,
Se cramponau de scheme fixe, pe când junii combinau.
Se pare că şahul aici e adevărată şcoală,
Că şi copiii îl joacă, zi de zi, de cum se scoală.

Nu ne bucurăm prea mult de această nouă viaţă
Pentru că un ordin clar sosit dis de dimineaţă
Ne cere să predăm oraşul, să ne deplasăm la gară,
Să urcăm într-un marfar şi... nu pentru prima oară,
Să nu avem nici o grijă, că undeva vom ajunge.
Tocmai azi se strică vremea, bate vânt tăios şi ninge.
Însă noi executăm totul după cum e scris...
Nu obiectăm nimic, căci cu toate ne-am deprins.
Aveam să predau sectorul unui locotenent german
Care s-a prezentat să-l ia, oral, că n-avea firman.
Sunt obligat să i-l dau însă... cu proces verbal.
Zâmbind cam puţin ironic a admis... principial.
Schimbăm sentinelele, îi arăt ce să păzească
Şi îi prezint documentul, cerându-i să-l iscălească.
Mă fixează cu privirea şi îmi spune textual
Noi n-am venit în Rusia s-o luăm cu proces verbal.
L-am lăsat şi eu pe masă şi-am plecat cu mâna goală,
Că şi dacă-l semna neamţul, nu era nici o scofală.

poezie de Gheorghe Ionescu din Furtuna - Jurnal de război în versuri (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primul pas

Cum sta pe-o cracă-ntr-un imens copac,
Gorila Gu-gu, neagră ca un drac,
Se întreba, cu ciudă şi mirare:
"De ce e omu-n lume cel mai tare?
Cum a ajuns stăpân pe tot Pământul
Şi cum a dobândit, în timp, cuvântul,
Cu care se-nţelege foarte bine?
Prin asta doar e diferit de mine...
Se vede foarte clar, e diferit,
Dar saltul său de unde a pornit?""
Şi cum privea din vârf de pom spre vale,
Văzu, departe, fumegând furnale
Şi îi surâse, în sfârşit, norocul:
Secretul, fără dubii, este focul!
Cu focul el a preparat mâncare,
S-a încălzit şi a topit din fiare,
Făcând unelte tot mai avansate...
E foarte clar acum, e focul, frate!
Atunci urlă cu gura de un cot,
Să vină maimuţoi de peste tot
Şi se-adresă întregului popor,
Simţindu-se un lider viitor
(Cum nu putea cu vorba să-i îndemne,
Fireşte, li se adresa prin semne
Şi icnete din ce în ce mai 'nalte,
Să fie înţeles de toţi, încalte):
- Prieteni, fraţi, tovarăşi, dragi colegi,
Duşmanii noştri fac fărădelegi!
De când, din întâmpare-s la putere,
Încearcă doar să strângă toţi avere,
Iar de ceilalţi vedeţi că nu le pasă!
Ne taie toţi copacii, nu ne lasă
Să mai trăim ca lumea! Nu se poate,
Doar n-o să stăm cu buzele umflate!
Le vom lua, în scurtă vreme, locul,
Dar mai întâi de tot, vom face focul!
- Să facem foc, strigară toţi în cor,
Să-i depăşim, 'le neamu' mamii lor!
- Să ştiţi că nici nu este complicat,
Eu am văzut cum unul a frecat -
Rămas în junglă, singur, peste noapte -
Un băţ de altul...
Şi-au trecut la fapte...
Urangutani, gorile, cimpanzei,
Frecau, făcând întrecere-ntre ei
Şi se-amuzau, că deh, ca dobitocul,
Habar n-aveau că se jucau cu focul.
Într-un final, un babuin bătrân,
Făcu scântei lâng-un morman de fân,
Adus de un bonobo de aiurea...
Şi-n mai puţin de-un ceas, ardea pădurea.

Maimuţele ştiau de ce-i în stare
Un foc deschis lăsat la întâmplare,
Că nu odat-au fost trăzniţi copacii;
Aşa că cimpanzeii şi macacii,
Cercopitecii, alţii care-au fost,
S-au depărtat, cătându-şi adăpost,
(O parte-au suferit un pic de chin,
Că s-au pârlit - mai mult sau mai puţin).
Iar focul, după multe săptămâni,
Fu stins de om cu apă din fântâni.

Gorila, urmărind ce se întâmplă,
Gândea profund, cu un picior la tâmplă:
"Ne-am dovedit primate fără minte...
Şi totuşi e un pas spre înainte!
De-acum e clar că, data viitoare,
Vom face pasul următor, mai mare:
Ca alte pălălăi să nu înceapă,
Vom face foc, dar vom avea şi apă!"

Morala şi-o maimuţă o distinge:
Nu face focul dacă nu-l ştii stinge!

fabulă de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărutul Lui Iisus

(Crăciunul nevaccinaţlor)

Măi oameni buni, eu nu mai ştiu,
Dar cred că toţi suntem nebuni:
Păi, mai avem noi suflet viu,
Sau mirosim a mortăciuni?

Am devenit ai nimănui
Sau ce s-a întâmplat cu noi?
Închidem uşa orişicui
De parcă ar veni război.

Cum s-a ajuns până aici?
Şi cât? Şi cât vom îndura?
Ca-n măşti de iască şi urzici
Să nu putem a respira.

O, lume vai!... De ce tot taci?
Şi tot înghiţi... Da! Până când?
De Sărbători mereu să zaci
Cu dorul de ai tăi în gând?

Colindători nu vei primi,
Nici la biserică n-ai cum
Să mai aprinzi nişte lumini
Închis ţi-e
totul de acum.

Şi n-ai să şti c-a fost Iisus
Însă văzându-ţi somnul greu,
Pe fruntea ta uşor a pus
Sărutul Lui de Dumnezeu.

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ora a treia am avut geografia. Şi eu care credeam că geografia e cine ştie ce obiect greu! Ca aritmetica, de pildă. Da' de unde! E foarte uşor! Geografia este ştiinţa despre pământul pe care trăim noi, despre munţi, mări şi oceane. Până acum îmi închipuisem că pământul nostru e drept şi întins ca o foaie de clătită. Olga Nikolaevna ne-a spus însă că nu e întins, ci rotund. Rotund ca un glob! Mai auzisem eu aşa ceva, dar am crezut că e cine ştie ce poveste sau născocire. Acum însă se ştie sigur că asta nu-i poveste. S-a stabilit că pământul nostru este un glob mare, mare de tot, şi că oamenii, trăiesc peste tot, de jur împrejurul lui. Pământul atrage spre el oamenii şi animalele şi tot ce se află pe pământ, şi iată de ce vietăţile care trăiesc dedesubtul nostru nu cad niciodată! Mai e ceva foarte ciudat: cei care trăiesc dedesubt merg cu picioarele în sus, adică cu capul în jos, numai că ei nu bagă de seamă asta şi-şi închipuie că merg aşa cum trebuie; pentru că, nu-i aşa, dacă lasă capul în jos şi se uită la picioare, văd pământul pe care stau, iar dacă înalţă capul, văd cerul. De aceea li se pare că şi ei merg cum trebuie.

Nicolai Nosov în Vitea Maleev la şcoală şi acasă, Capitolul I (1951)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Traian: Frumoasă nava ta; frumoasă şi îngrijită. Se vede că ţii mult la ea.
Lucian: Poate, dar la ce bun, dacă nu-mi foloseşte la nimic?
Traian: Încă nu-i totul pierdut.
Lucian: Dar în curând va fi. Nici nu vreau să-mi imaginez ce se va întâmpla începând de mâine.
Traian: Aşa-ţi trebuie, dacă nu m-ai lăsat să te ajut; ştii că puteam. De acum încolo deja e prea târziu. Ar fi cazul să te pregăteşti serios pentru ceea ce va urma; va fi destul de neplăcut pentru tine, dar vreau să ştii că voi fi mereu alături de tine, orice s-ar întâmpla. Luci, te asigur de sprijinul meu necondiţionat, deşi ţi-am spus, mare lucru nu mai pot face. Sper totuşi ca membrii Comisiei să fie cât mai corecţi.
Lucian: Mulţumesc, dom' director. E bine să vă ştiu alături, asta mă va ajuta să trec mai uşor peste cele petrecute.
Traian: Asta aş vrea, să te ajut... Domnişoara consilier; ştii că am mai discutat noi doi despre ea şi cu alte ocazii?
Lucian: Da; anul trecut, când am întâlnit-o prima oară, iar dumneavoastră m-aţi ajutat să-i aflu numele.
Traian: Şi anul trecut; dar nu la acea discuţie mă refeream. Am mai vorbit parcă şi altă dată despre această copilă, dacă-ţi aminteşti; pe atunci n-o cunoşteai încă, n-o întâlnisei.
Lucian: Ah, da, parcă-mi amintesc ceva; e cumva vorba despre discuţia avută după ce-am absolvit Institutul, când am prezentat proiectul meu de diplomă – "Pacifis"?
Traian: Exact; acea discuţie... Iată acum proiectul tău de diplomă, această navă, falnică, albastră şi frumoasă; ne aflăm chiar în interiorul ei... Ce-ţi aminteşti de atunci?
Lucian: Destule, dom' director; mi-aţi vorbit parcă despre proiectul dumneavoastră de diplomă, tot o navă, "Vulturul".
Traian: Întocmai, ţi-am vorbit despre "Vulturul".
Lucian: Dom' director... Şi atunci, de fapt, "Pacifis", misiunea asta inedită... Plecăm într-o misiune de salvare, în căutarea navei dumneavoastră, care s-a pierdut, foarte probabil, tot în drum spre această misterioasă planetă Proxima?
Traian: Nu, Luci, nu chiar, sau depinde cum priveşti lucrurile... "Pacifis" nu a fost trimisă spre Proxima într-o misiune de salvare. Cât despre "Vulturul", nu se ştie nimic sigur; n-a plecat de aici într-o misiune oficială, organizată de Institut, deci se pot face doar simple presupuneri, nimic concret... Nu se ştie dacă s-a pierdut sau nu, iar despre pasagerii ei... Cred că ţi-am vorbit destul în urmă cu trei ani, după absolvirea Institutului.
Lucian: Da, mi-aţi vorbit destul; n-am uitat.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pacey (pe ecranele televizoarelor): Chestia asta e deschisă? Aşa. Bun. Hei. Sunt eu... evident. Dacă ai putea să te apropii puţin şi nu-ţi face griji, nu o să te muşc. Vin cu gând de pace. Tu şi eu... noi o să stăm ceva timp aici. Se pare că destul de mult. Aşa că eu cred că ar fi cel mai bine dacă am putea ajunge la o înţelegere. Şi ca să ne fie mai uşor, sunt dispus să recunosc că sunt un adevărat dobitoc, lucru pe care îl ştii deja. Mai bine decât oricine, decât toţi oamenii de pe planeta asta. Dar mă îndepărtez de la subiect. Propunerea mea este următoarea: să lăsăm trecutul în trecut acolo unde îi este locul de fapt şi să încercăm să îndulcim situaţia asta în care ne aflăm şi să ne facem comozi. Cu alte cuvinte, ţi-am cumpărat ceva. De fapt nu ţi-am cumpărat ceva. Mai bine zis am procurat ceva, dar oricum mă înţelegi tu. E pe tejghea. (Ea se uită cu atenţie şi vede că el a pus pe tejghea o pereche de pijamale şi o pereche de papuci) Nu mai ştiu sigur care e mărimea pentru că a trecut ceva timp, dar le putem schimba oricând. Şi dacă îmi accepţi propunearea, vei putea oricând pe o perioadă limitată să mă obligi să fac singurul lucru pe care nu vreau să-l fac nici în ruptul capului. Ceea ce nu înseamnă că nu ai mereu această putere asupra mea, dar mi-am dat seama că aşa a început noaptea asta de calvar. Făceai ceva pentru mine ce nu îţi făcea plăcere căci pentru asta sunt prietenii.

replici din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot ceea ce depinde de timp, sau ia timp este Maya, iluzia. Dacă vine şi pleacă chiar un milion de ani de ar rămâne este iluzoriu. Iluzia este doar o vrajă care ţi se pare reală, dar nu e. Exact cum vezi un număr de iluzionism la circ, tot aşa fără realitate este această lume. Când priveşti un film şi te identifici cu acţiunea, personajele de pe ecran par reale, dar în fapt sunt doar imaginare. Exact cum spune IIsus când afirmă: "Umbră şi vis este lumea acesta, deşertăciune a tuturor deşertăciunilor!" Iar Buddha spune: "Absolut totul este iluzie!" Ceea ce nu are permanenţă, ceea ce se schimbă, se transformă, ceea ce ia timp aşa cum sunt toate practicile sau aşa-zisele căi spirituale, religii, absolut toate acestea sunt iluzorii, după cum întreaga manifestare este iluzie. Singurul care este Real fiind atemporal este Sinele, Este Dumnezeu, este Supremul. Fiind veşnic necreat nenăscut, mai înainte de toţi veci El este adevărata noastră fiinţă. Noi suntem Dumnezeu cel veşnic fără formă dar ne credem o formă muritoare şi de aici rezultă întreaga suferinţă umană. Nu vedem că tot ceea ce este născut este iluzie, este vis şi că noi în fapt nu am fost născuţi vreodată, ci doar mintea visează asta. Tot ceea ce este efemer chiar şi milioane de ani de ar rămâne este iluzie, după cum ceea ce este etern este fără formă şi este unicul Real!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nick: Deci... Să înţeleg că am greşit în privinţa voastră?
Maria: Bineînţeles, dragul meu! Ai greşit închipuindu-ţi că ar putea fi ceva între noi. N-ar trebui să fii gelos! Tu nu ştii ce-i gelozia! Mai ales că nici n-ai motive! Eu te iubesc nespus! Nu ţi-aş vrea răul. Şi evident, nu te-aş înşela niciodată! În plus, nu crezi că dacă l-aş fi vrut pe Luci pentru mine, n-aş fi renunţat de la bun început la el, aş fi avut destul timp de partea mea. Şase ani, cât am călătorit până a ajunge aici... Cine ştie?! Am fi putut deja fi căsătoriţi şi atunci sigur n-aş fi putut deveni soţia ta, nici măcar prietena ta.
Nick: Aşa-i. E adevărat.
Maria: Dar, ţi-am mai spus... Deşi îmi plăcea de el, nu s-ar fi putut să nu-mi placă, am renunţat la el încă de atunci, de la bun început, pentru că mi-am da seama că el e îndrăgostit nebuneşe de Lia şi nu voi reuşi să i-o scot din minte aşa de uşor. Iar dacă atunci am renunţat la el, în favoarea Liei, ce rost ar avea să încerc acum să-l cuceresc? Oricum, tot degeaba m-aş fi străduit, n-aş fi avut nici o şansă; inima lui îi aparţine tot surorii tale, în întregime. Ai fi putut observa şi tu asta la el, dacă ai fi fost mai atent. Iar eu n-aş putea să vă fac aşa ceva. Nici ţie, nici Liei, mai ales că ea e sora ta. Şi nici chiar lui Luci. Nici unul nu meritaţi una ca asta. Deci, n-aş putea. Sincer, n-aş putea! Oricum, am încetat să-l iubesc cu mult timp în urmă, m-am resemnat. Acum el îmi e doar coleg şi prieten, un foarte bun prieten, drag mie, apropiat; şi comandantul nostru. Nici n-aş vrea să-mi închipui că mi-ar putea fi altceva! Iar acum te iubesc pe tine, nu pe el; doar pe tine! Enorm! Te iubesc, Nick.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ziua cea de astăzi

În ziua cea de astăzi să-nveţi mai mult ca toţi
Să-mprăştii Fericire şi de iubit să poţi
Mai mult ca ieri, mai mult ca vreodată pân-acum,
Să nu urăşti pe nimeni, de jignit nu ştii cum.

În ziua care-ncepe să iei din răsărit
Lumină şi Viaţă şi-n suflet, încolţit,
Să stea mereu mai verde, mereu tot mai voios
Un Simţământ de Bine şi-o foame de Frumos.

Din noapte, Înţelepciune şi Linişte-ai luat
Din zi să iei Iubire să ai mereu de dat.
Ce Bunătate-n noapte ai primit, înapoi
Să dai mereu mai multă, s-ajungă pentru doi.

Răbdarea cea din noapte când soarele-a apus
Să o cultivi în alţii şi să priveşti în Sus
Ca Binecuvântarea să o primeşti sutit,
Că doar de-o-mparţi cu alţii o simţi tu înmiit.

Numai Speranţa fie-ţi al vorbelor Izvor
Şi Vorba Bună dă-o cu grabă tuturor.
Celor ce le lipseşte, spre trebuinţi să dai,
Pentru cei în păcate, Iertare tu să ai.

Priveşte lumea toată cu ochi Cuprinzători
În viaţă peste grele învaţă-te să zbori
Iar pieptu-ţi, cu Nădejde să-l ai mereu umplut
Din groapă când pleci, Liber, să-l iei pe cel căzut.

poezie de Andrei Rafael
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Va fi bine!

Totul este aşa cum noi nu ne dorim
Speranţa a mai rămas, dar nici de ea nu ştim
Şi cum ar fi să plec, în umbră să te las?
Ar fi ca prima dată, voi face primul pas!

Un pas spre un sfârşit sau chiar un început
Ca hotărârea aceasta, mai grea, nu am avut!
Dar să privesc mai bine, ce uşă eu închid!
Şi să fiu atent ce poartă mai deschid!

De nu ar fi iubirea, pentru cine aş merge?
Unde calea-i lungă şi visul nu se şterge!
S-alerg chiar după tot, ce mi se pare drag?
Şi apoi să mă aleg, cu ce concluzii trag!

O veste bună acum v-a fi de nedescris!
Dar nu ne-am despărţit, ci doar a fost un vis
Şi mă trezesc din somn, şi stau pe lângă tine
Te iau în braţe strâns, căci totul va fi bine!

poezie de Ilie Dragomir
Adăugat de Ilie Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-am făcut?

Am intrat şi noi în UE,
Este lucru cunoscut,
Dar mai bine astăzi nu e,
Şi cu asta ce-am făcut?

Ne-au luat străinii totul
Bani, resurse - ce-am avut
Pe labe ne-au pus cu botul,
Şi cu asta ce-am făcut?

Ne-au trimis numai deşeuri,
Ne-au minţit cât au putut,
Mâncăm fel de fel de E-uri,
Şi cu asta ce-am făcut?

Nu mai stăm să facem glume,
N-avem vreme de pierdut,
Umblăm peste tot prin lume,
Şi cu asta ce-am făcut?

Unde sunt seninătatea
Şi mândria ce-am avut?
Azi domneşte laşitatea,
Şi cu asta ce-am făcut?

Şi-uite aşa, zic într-o doară,
Sper că nu am decăzut
Să rămânem fără ţară,
Căci cu asta ce-am făcut?

poezie de Octavian Cocoş (1 septembrie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu greu apare dimineaţa

Te-am aşteptat de când mă ştiu
Mi-e teamă de-nserat, mă simt pustiu
Am tot sperat în seara asta să vorbim
Mă întreb dacă am mai putea să ne iubim

M-am tot gândit la anii ce-au trecut
La clipele de vis ce le-am pierdut
Şi câte zile şi câte nopţi am irosit
Ce-a fost şi ce-a rămas din ce-am iubit

Am aşteptat înfrigurat în astă noapte
Să încercăm să mai vorbim în şoapte
Să ne-amintim ce mult ne-am adorat
Într-un trecut nu prea îndepărtat

Mi-am amintit de prima noastră întâlnire
Mai am şi azi în suflet aceeaşi tresărire
Ai apărut târziu, era deja pe înserat
Mi-ai spus că ai întârziat, ceva nu s-a prea asortat...

În noapte clipele încet mai trec
Sunt parcă urmele lăsate de un melc
Aşa se scurge încet în întuneric viaţa
Şi fără de revers... apare dimineaţa

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Ce tot spui? Eu... Nu te înţeleg. La ce te referi? Despre ce atenţie vorbeşti? Sau... relaţie?
Maria: Nu mă întrerupe! Şi nu te mai tot preface că nu pricepi despre ce-ar putea fi vorba. E destul de clar că eşti îndrăgostit lulea de Lia, erai de la bun început, de când te-am cunoscut, întotdeauna ai fost, asta am observat la tine încă din prima clipă... Te rog, nu spune nimic! Nu protesta! Nu încerca să mă contrazici sau să te justifici. Ştiu sigur că am dreptate, este ceva în privinţa căruia nu mă pot înşela. Este o intuiţie feminină, dacă vrei să-i spui aşa, care însă nu dă greş niciodată. Am simţit de la bun început că o preferi pe ea şi că nu te-aş putea determina sub nici o formă să-ţi schimbi sentimentele, de aceea nici n-am încercat vreodată. În plus, n-aş fi vrut ca ea să-mi devină "rivală"; probabil că nici nu s-ar fi putut. E evident că eşti înnebunit după Lia, ai fost întotdeauna şi încă mai eşti, poate chiar mai mult decât la început; ţi-e gândul mereu numai la ea... Nu doar gândul, ci şi ochii... Hei, ce înseamnă asta?! Nu cumva o să-mi spui că te ruşinezi!
Lucian: Nu! Pur şi simplu nu credeam că se observă, nu credeam că aş da de înţeles cuiva că ar fi aşa; am încercat mereu să ţin ascunse toate acestea şi mai ales, mă chinuie gândul că nu ştiu dacă ea îşi dă sau nu seama de acest adevăr...
Maria: Eh, bine, nu ştiu dacă au observat şi ceilalţi, însă eu mi-am dat cu siguranţă seama, de la bun început, după cum ţi-am spus, datorită intuiţiei feminine. Iar dacă eu am reuşit să-mi dau seama, atunci poţi fi sigur că şi ea a înţeles acest lucru, mai ales dacă avem în vedere faptul că este ceea ce este, adică psiholog şi psihiatru...
Lucian: Chiar crezi asta? Ţi-a spus ea ceva vreodată în legătură cu...
Maria: Hei, ia-o uşurel! Nu! N-am vorbit despre asta niciodată cu ea; de altfel, cu nimeni altcineva, decât acum, cu tine.
Lucian: Atunci e bine. Mă bucur.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!