A-nceput un nou război

După groaznice dureri, în sfârşit, a spart buboiul
Şi din truda omenirii torent se scurge puroiul
Tancuri, tunuri, avioane, muniţii, arme mari şi mici
Mijloace de transportare, aliaţi şi inamici,
Se rostogolesc de-a valma, antrenând totul cu sine,
Ruinând, zdrobind, mânjind, strivind tot ce e frumos şi bine.
Într-un cuvânt spus direct, gata, a-nceput războiul
Eveniment ce pe dată, declanşă tot tărăboiul.
Proclamaţii, imnuri, marşuri, dansuri, jocuri populare,
Discursuri înflăcărate, trezesc visuri seculare,
Iar oameni crezuţi integri, pacifişti prin excelenţă,
Insinuează subtil, instigă la violenţă.
Toţi s-acuză reciproc, să nu fie acuzaţi
Istoria, tocmai pe ei să nu-i facă vinovaţi.

În fond ce vror provocatorii? Ce-ar putea să le lipsească?
Nu au ajuns la mărire? Nu au cu ce să trăiască?
Ca nişte mari norocoşi, au mai mult decât sperau
Şansa i-a favorizat, mai mult decât meritau.
Sunt îndrăgiţi de prieteni şi sunt temuţi de duşmani,
Sunt aclamaţi de mulţimi şi recunoscuţi titani.
Li s-a dat tot ce-au cerut şi ce-au luat bun luat a fost,
Au fost priviţi cu îngăduinţă, nimeni nu i-a luat la rost.
S-a contat pe temperanţă, judecată, raţiune,
Însă totul s-a redus la provocări şi fricţiune,
Până când din îngâmfare şi din lăcomie pură
Se puseră în mişcare, şi războiul începură.

Uimitor fu începutul, ca lupii cu oile,
Pregătirea le permise, ca să-şi facă voile.
Peste tot în patru vânturi, oştile biruitoare,
În intonări de imnuri, marşuri, calcă totul în picioare.
Câteva împotriviri, le zdrobiră sub şenile
Fapt ce avu ca urmare, că uşor sub cizma lor
Căzu ţară după ţară şi popor după popor.
Dar, aşa cum se întâmplă în orice pe-acest pământ,
Nu se ştie când şi cine, are ultimul cuvânt.

poezie de Gheorghe Ionescu din Furtuna - Jurnal de război în versuri (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Finch: Problema este că ne cunoaşte mai bine decât ne cunoaştem noi înşine. De aceea am mers aseară la Larkhill.
Dominic: Dar nu era prevăzut.
Finch: A trebuit să îl văd. Nu mai era mult. Dar când am ajuns acolo mi s-a părut ciudat. Am fost cuprins deodată de sentimentul că totul se leagă. Era ca şi cum aş fi putut să văd totul, un şir lung de evenimente care se întindeau pe tot drumul de întoarcere spre Larkhill. Simţeam că pot vedea tot ce s-a întamplat si tot ce urmează să se întâmple. Era ca un tipar perfect, ce mi se înfăţişa. Şi am realizat că suntem cu toţii o parte din el.
Dominic: Prin urmare, ştii ce va urma?
Finch: Nu, a fost o presimţire. Dar pot ghici. Cu atâta haos în jur, cineva o să facă un pas greşit. Şi când o vor face, lucrurile vor lua o întorsătură urâtă. Şi atunci Sutler va fi forţat să facă doar ce ştie el să facă.

replici din filmul artistic V de la Vendetta
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenilor li s-a promis raiul pe pământ, dar li s-a interzis raiul ceresc, li s-a dat satisfacţia simţurilor, dar li s-a negat cea a sufletului, li s-a spus că totul va fi bine şi frumos, dar în ei n-a existat nici binele, nici frumosul si când a dispărut şi aspiraţia spre ceruri, s-au simţit întemniţaţi pe pământ. Iar când au fost momiţi de poftele trupeşti, au devenit fiare şi bestii, fără suflete şi fără conştiinţă, întunecând totul în jurul lor, căci în ultimă analiză oamenii care nu se sfinţesc în ei înşişi murdăresc lumea cu tot ce e rău şi murdar în ei. Prin urmare, tot "binele" care siluieşte conştiinţele nu poate fi decât distructiv.

Ioan Ianolide în Întoarcerea la Hristos
Adăugat de Dan Nicorescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

România, te iubesc!

Românii-au suferit după război,
Când ruşii ne-au luat şi pielea de pe noi:
Ne-au luat şi grânele, şi vinul, dar şi vita,
Şi nouă ne-au rămas doar coada şi copita.

Cei ce-au trecut în timp prin astă ţară,
Toţi ne-au luat... şi n-au plecat cu mâna goală.
Românii au răbdat de foame şi amar
Şi-au renăscut ca Phoenix, din cenuşă, iar şi iar.

Acest popor n-a fost îngenunchiat!
Cum a putut, cu greu el s-a luptat.
Chiar dacă n-a găsit nicicând dreptatea,
Nu s-a lăsat învins, nu şi-a pierdut identitatea!

A stat în vânt şi ploi ca stânca în picioare,
Când mulţi au încercat să ne doboare.
Câţi s-au jertfit!.... ne trebuie un munte de colivă!
Pentru al nostru scump pământ şi dulce limbă.

De-aceea îmi iubesc portul şi glia!
Aici vreau să trăiesc: în România!
Pe-acest pământ udat de sânge strămoşesc,
Strig să audă lumea-ntreagă: România, te iubesc!

poezie de Nicanor Casandruc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

PĂUNUL, GÂNSACUL ŞI BIBILICA

Chiar din prima strigătură,
Dintre oarele ce sunt,
Bibilica tare-n gură
Fu aleasă...
Purtătoare de cuvânt,
La un guvern cam sărac,
Cu un premier gânsac
Şi cu ministrese multe
Dintre gâştele corupte.
Dar miniştrii nu-s săraci,
Fi'nd aleşi dintre gânsaci
Cu un trecut comunist,
Ba mai mult- şi securist.
Premierul, la,, ceas bun'',
A fost uns de un păun,
Ales şi el preşedinte
De un popor fără minte
Şi-apoi luat de-acest gâscan
Fără suflet, de fazan!
De-asta-mpăunatul cere
Să facă remaniere,
Să pună miniştri noi
Din cocoşi şi bibiloi.
După lungi negocieri
Ce-au durat până mai ieri,
A pus la,, Mediu'' o raţă,
Tot o palmipedă hoaţă-
Sora lui, cu-alte cuvinte-
Cum a spus domn' preşedinte.

MORALA:

Aici doar la scară mică
Orzul pe gâşte se strică;
Cunoaştem,, ogrăzi'' mai mari
Conduse tot de gâscani!

fabulă de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţăranul şi copilul la târg

O familie săracă
Vrut-a ca să cumpere-o vacă.
Au bătut în lung şi-n lat,
Târgul tot l-au colindat.
Iaca au găsit o vacă,
Preţul bun, dar ce să facă?
Tata pe gânduri a stat,
Preţul l-a analizat:
Preţu-i bun şi nu se poate
Mai mic altul-n altă parte.
Dând din cap, privind în jos,
Toţi acasă s-au întors.
Nu trecură multe zile
Şi la târg din nou el vine.
Peste tot a căutat.
Preţul mult s-a majorat.

S-a uitat şi-analizat
Şi spre casă au plecat.
După iar câteva zile
Familia la târg vine.
Peste tot a căutat,
Preţul însă s-a dublat.
Nu mai stă, nu mai gândeşte,
Scoate banii şi plăteşte.
Ia vaca de curmei
Şi la drum porni toţi trei:
Tata bucuros pasul grăbea,
Vaca pe el îl urma,
Iar copilul o mâna.
- Tată, nu-nţeleg ceva:
Cum ai procedat mata?

Când a fost preţul mic
Te-ai codit şi n-ai plătit.
Iar când preţul s-a dublat
Banul iute tu l-ai dat.
- Să-nţelegi şi tu, copile,
Nu mă acuza pe mine.
N-am luat, că nu am vrut.
Acum, banii i-am avut!

poezie satirică de Adrian Timofte din Versuri (2014)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte spre răsărit

Azi noapte la Prut
Războiul a-nceput...
Ca să regăsească fiul ceea ce tatăl a pierdut
Ca pe ceva inutil, nici măcar bun de vândut
Să recupereze Ion,... dar nu aşa un Ion banal
Ci unul ce peste noapte a devenit mareşal,
Mai ceva ca Alexandru, Cezar şi Napoleon,
Întrecându-i pe aceştia cu pielea de cameleon,
S-a proclamat conducător, când putea chiar împărat...
Să recucerească el, ce alţii n-au apărat
Ce nu s-a putut păstra, cu prieteni tradiţionali
Să reia "prin arme şi scut" cu alţii ocazionali.
Şi ca să se ştie bine, că totul aparţine lui
A trecut direct în frunte, la comanda frontului.
A tras prima lovitură, trimiţând prima ghiulea,
Avertizând inamicul că va veni după ea.

Cu drept şi sincer vorbind, nimeni n-a obiectat.
Tot ce e în slujba artei, a cântat şi a jucat
Mai ales că conjunctura era favorabilă,
Iar alianţa cu Axa considerată abilă.
Începutul este bun, iar ostaşii inimoşi,
Atacă pe-ntregul front, înaintând curajoşi,
Cucerind localităţi, fără multă greutate,
Inamicul peste tot, este în dificultate,
Şi se retrage în grabă, sau se predă cu duiumul,
Părăsind poziţiile, lăsându-le liber drumul
Spre cetăţile de margini, ridicate de strămoşi,
Stavilă duşmanilor, prietenilor duşmănoşi,
Ce se erijau făloşi, pavăza creştinătăţii,
Şi apărătorii noştri cu preţul vasalităţii.

O ultimă rezistenţă pe dealul Corneştilor
Şi-o îmbrăţişare cu NEAMUL ŞOIMĂREŞTILOR
Aduse oastea română pe tot cursul Nistrului
Prin victorii iluzorii, asupra inamicului.

Vorba e... Acum ce facem? Mai mergem sau... stăm aici
Va depinde de istorici şi desigur, de amici.
Primii ne găsiră drepturi, la Bug, Nipru şi Cuban
După domnitorul Duca, ce a fost pe acolo hatman.
Secunzii, vror să-i secondăm, să ne recunoască dreptul
Dar să n-aşteptăm pomană, ci să-l cucerim cu pieptul.
Aşa că... ne-am încurcat, nu mai putem da-napoi,
Ce-am căutat am găsit... am vrut război, iată război!
Ca-n zicala cu Grigore, sau ca-n proverbul cu ursul.
Apă veşnic agitată, istoria-şi ţine cursul.
Şi ne poartă pe talazu-i, tot mai mult în depărtare
Până ne fură pe-ncetul, pământul de sub picioare.
Deocamdată aventura, nu pare primejdioasă,
Poate că nepregătirea să fie mai odioasă.
Dar de asta sunt de vină guvernanţii din trecut,
Pentru cei de astăzi suntem cu moralul refăcut.
Se şi vede nerăbdarea sufletelor optimiste,
După feţele-ncruntate, cântecele mai mult triste.
Foaie verde bob negară
Coboară mândro, coboară,
Coboară-n vale la gară,
Să vezi trenul cum ne cară
Şi ne duce-n altă ţară.

poezie de Gheorghe Ionescu din Furtuna - Jurnal de război în versuri (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţea omului de lut

Născut din lut, crescut în lut,
Tot ce-a mâncat e din pământ
Până şi crezul pus în gând,
Şi dragostea-i tot din pământ.

Şi a crescut mare, fălos,
Şi-a cunoscut o Ea din lut
Şi-a dus-o într-un crâng umbros
Şi s-au unit într-un sărut.

Şi-au construit casă din lut
Şi prunci din lut li s-au născut
Au tot muncit prin lutul greu
Şi lutul le-a fost martor mut.

Din când în când pe lutul lor
Din cer ploua cu apă vie
Şi lutul înverzea uşor
Păsări din lut cântau pe glie.

Şi lutul le-a îmbătrânit
Şi s-a uscat, şi a crăpat
Iar mâinile de lut muncit
Reumatismul le-a strâmbat.

Şi tot aşa, an după an,
Tristeţea omului de lut
S-a tot mărit ca un ocean
Şi s-a făcut tot lutul mut.

Şi a zăcut în pat de lut
Cu ochii pironiţi în sus
S-a stins uşor, în aşternut
Din lut uscat, pe la apus.

L-au luat copiii lui din lut,
Şi în sicriu din lut făcut
L-au dus apoi în cimitir
La groapa lui din lut tăcut.

poezie de Petrică Conceatu din Epigonisme (15 mai 2018)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţea omului de lut

Născut din lut, crescut în lut,
Tot ce-a mâncat e din pământ
Până şi crezul pus în gând,
Şi dragostea-i tot din pământ.

Şi a crescut mare, fălos,
Şi-a cunoscut o Ea din lut
Şi-a dus-o într-un crâng umbros
Şi s-au unit într-un sărut.

Şi-au construit casă din lut
Şi prunci din lut li s-au născut
Au tot muncit prin lutul greu
Şi lutul le-a fost martor mut.

Din când în când pe lutul lor
Din cer ploua cu apă vie
Şi lutul înverzea uşor
Păsări din lut cântau pe glie.

Şi lutul le-a îmbătrânit
Şi s-a uscat, şi a crăpat
Iar mâinile de lut muncit
Reumatismul le-a strâmbat.

Şi tot aşa, an după an,
Tristeţea omului de lut
S-a tot mărit ca un ocean
Şi s-a făcut tot lutul mut.

Şi a zăcut în pat de lut
Cu ochii pironiţi în sus
S-a stins uşor, în aşternut
Din lut uscat, pe la apus.

L-au luat copiii lui din lut,
Şi în sicriu din lut făcut
L-au dus apoi în cimitir
La groapa lui din lut tăcut.

poezie de Petrică Conceatu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţea omului de lut

Născut din lut, crescut în lut,
Tot ce-a mâncat e din pământ
Până şi crezul pus în gând,
Şi dragostea-i tot din pământ.

Şi a crescut mare, fălos,
Şi-a cunoscut o Ea din lut
Şi-a dus-o într-un crâng umbros
Şi s-au unit într-un sărut.

Şi-au construit casă din lut
Şi prunci din lut li s-au născut
Au tot muncit prin lutul greu
Şi lutul le-a fost martor mut.

Din când în când pe lutul lor
Din cer ploua cu apă vie
Şi lutul înverzea uşor
Păsări din lut cântau pe glie.

Şi lutul le-a îmbătrânit
Şi s-a uscat, şi a crăpat
Iar mâinile de lut muncit
Reumatismul le-a strâmbat.

Şi tot aşa, an după an,
Tristeţea omului de lut
S-a tot mărit ca un ocean
Şi s-a făcut tot lutul mut.

Şi a zăcut în pat de lut
Cu ochii pironiţi în sus
S-a stins uşor, în aşternut
Din lut uscat, pe la apus.

L-au luat copiii lui din lut,
Şi în sicriu din lut făcut
L-au dus apoi în cimitir
La groapa lui din lut tăcut.

poezie de Petrică Conceatu (6 februarie 2016)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Armura

În sfârşit pot vărsa lacrimile
Pe care le-am ţinut atâta timp
În sfârşit pot să dau totul afară,
Tot ce am ţinut atât de mult.

Mulţi mi-au spus că sunt puternică,
Mulţi mi-au spus să rămân aşa,
Dar ce nu pot ei vedea
E faptul că eu demult nu am mai putut rezista.

Însă nimeni nu ştie asta,
Nimeni nu vede ce se ascunde în ochii mei,
Pentru că mi-am construit armura
Prin care să nu treacă nimeni.

Dar când seara vine,
Atunci dau totul afară
Tot ce s-a acumulat de atâta vreme,
Toată suferinţa din această inimă.

poezie de Diana Şerban
Adăugat de Diana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fabula vacii conducătoare-n sat

Şeful vacii,-un cal din sat
După ce-a fost brusc "legat"
Într-un mod total atipic,
(Fiind concurent politic
Al catârului, ce-n minte
Se voia iar preşedinte,
Susţinut chiar de măgar,
În servicii şef plenar),
Vaca – premier în sat,
În partid locul i-a luat.
Şi-a-nceput ea cu un rost
S-alunge pe cei ce-au fost
Aliaţi cu armăsarul,
Cum o sfătuia măgarul
Din serviciile secrete,
Ce-a putut să o îmbete –
Ştiind-o slabă de minte –
Că va fi ea preşedinte
Peste sat, schimbând din post,
Pe catârul mult mai prost.
Ascultând ea, deci, măgarul,
Vaca a adus amarul
În partid şi-al ei guvern,
Ce părea a fi etern
Cu miniştri-i eminenţi
Şi foarte eficienţi.
Vaca însă-afară-i scoase,
Numind ţapi, capre râioase
Şi juncani în locul lor.
Astfel un întreg popor
De-animale-a constatat
Ce tare e vaca-n sat.
Dar cu asta, ce folos,
Că toate mergeau pe dos,
Şi-n sat totul a stagnat
C-un guvern remaniat!
Neavând pe cine-alege,
Căci măgarul, se-nţelege,
A manipulat logistic
Într-un stil pur securistic
Presa şi mulţimi din sat,
Toate vitele-au votat,
Neavând nici ele minte,
Vaca-n post de preşedinte.
Ce-a urmat, au văzut toţi!
Satul năpădit de hoţi
Dinăuntru şi de-afară,
A dat de-o MORALĂ clară:

Este vai de-o ţară dacă
Va conduce-n ea o vacă!

fabulă de Pavel Lică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luat

Mi s-au luat din zile,
din avere,
din mile...
Mi s-a luat putere.

Mi s-au luat părinţii,
iubire...
Mi s-a luat produsul minţii,
fericire.

Mi s-a luat din ţară,
din noroc.
Mi s-a luat dreptul de-afară...
drept la joc.

Mi s-a luat dorinţă,
mândrie,
credinţă...
Mi s-a luat o feerie.

Mi s-a luat cuvântul,
amintiri...
Mi s-a luat mormântul,
năluciri.

Mi s-a luat frumuseţe,
visări.
Mi s-a luat tinereţe,
mi s-au luat salutări.

Mi s-a luat din vedere,
din amici.
Mi s-a luat plăcere;
mi s-a luat dreptul... de-aici.

Mi s-a luat pâine,
ultimul ban,
mi s-a luat din mâine...
mi s-a luat pian.

Mi s-au luat copii,
prieten bun,
mi s-au luat ultimii vii,
mi s-a luat străbun.

Mi s-a luat icoană,
inteligenţă,
drept la pomană,
drept la clemenţă.

Mi s-a luat dormit,
dumnezeiesc.
Mi s-a luat citit...
mi s-a luat "trăiesc".

Mi s-a luat alean,
speranţă,
mi s-a luat an de an...
mi s-a luat vacanţă.

Mi s-a luat o istorie,
sănătate,
mi s-a luat orice glorie,
bunătate.

Mi s-a luat nou,
libertate.
Mi s-a luat cavou...
umanitate.

Mi s-au luat biserici,
paritate,
mi s-au luat adevăraţi clerici...
Mi s-a luat dreptate.

Mi s-a luat călimară,
soare;
mi s-a luat ultima vară,
mi s-a luat miros de floare.

Mi s-a luat să fiu stăpân,
lumină;
mi s-a luat drept de român,
mi s-a luat cortină.

Mi s-a luat actor,
cinematograf...
Mi s-a luat amor,
astralul praf.

Mi s-au luat educatori,
o şcoală.
Mi s-a luat adeseori
drept la greşeală.

Mi s-a luat plin de benzină,
"dulceaţă",
mi s-a luat zi senină...
Mi s-a luat din viaţă.

Mi s-a luat cu zâmbet
egalitate,
dreptul la umblet...
Mi s-a luat posteritate.

Mi s-a luat incandescent,
linişte,
mi s-a luat talent...
somnul pe-o mirişte.

Mi s-a luat onoare,
minte...
Mi s-a luat orişicare.
Mi s-a luat..."înainte".

Mi s-a luat casă,
ascult de cântec,
mireasă,
"eul" din pântec.

Mi s-a luat conştiinţă,
adevărat.
Mi s-a luat adeverinţă,
orice-atestat.

Mi s-a luat orientare;
mi s-a luat nord,
orice cărare...
Mi s-a luat cord.

Primordial
mi s-a luat scară...
Mi s-a luat regal!
Mi s-a luat totu-ntr-o doară!

Mi s-a luat teritoriu,
un tezaur,
mi s-a luat din notoriu,
tot ce-aveam aur.

Mi s-a luat piele,
năzuinţe,
până şi-obiele...
Mi s-au luat cerinţe.

Mi s-a luat gustul vieţii,
mi s-a luat minte,
roua dimineţii...
mi s-a luat ginte.

Mi s-a luat nume,
mii de răspunsuri,
o lume,
din deajunsuri.

Mi s-a luat remuşcare,
recunoştinţă,
orice-ncercare...
Mi s-a luat ştiinţă.

Odoare
mi s-au luat, fidelitate
ce nu doare...
Mi s-a luat eternitate.

Mi s-au luat doruri,
vin de vie,
onoruri...
Mi s-a luat gust de datorie.

Nimic nu am în schimb,
nu am surâs pe buze,
n-am dreptul să mă plimb
de bunul plac... Refuz e.

Nimic nu mi s-a dat,
nu am primit busolă,
sunt oul de păcat
înregistrat pe-o rolă.

Mi s-au luat ştampile,
destinat
pastile...
Mi s-a luat... câştigat.

Mi s-a luat căldura,
zbor, petenţa,
mi s-a luat natura...
Mi s-a luat competenţa.

Mi s-a luat soră,
zar de ruletă.
... Oră cu oră
mi s-a luat planetă.

Mi s-a luat cutezanţă
de sclipire,
mi s-a luat din importanţă,
o nemurire.

Mi s-au luat lacrimi,
frenezie.
Mi s-a luat...! Mi s-au luat patimi,
mi s-a luat poezie...

Mi s-a luat suflet...
luat din tine
s-a luat răsuflet...
mi s-a luat din mine.

Ah, ce păcat,
mi s-a luat şi cât de mult am dat...
nemeritat
mi s-a luat, mi s-a luat, mi s-a luat...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Boul lui Israel... şi al Bisericii

(Cartea Exod cap.32)

Ştim c-atunci când s-a dat Legea, Moise-a mai întârziat,
iar poporul jos în vale, aşteptând, s-a agitat.
Şi pentru că ei, în inimi, se aflau tot în Egipt,
au schimbat pe Domnul slavei pentru-un bou de ei cioplit.
Să mai fie vreo mirare că după ce-au lepădat
oxigenul fericirii, chin şi zbucium i-a mâncat?
Cine le-a promis lor ţara? Boul din metal forjat?
Şi care le-a fost urmarea când la bou s-au închinat?
Ăsta este-ntreg motivul pentru care niciodată
n-au ajuns să stăpânească ţara câtă le-a fost dată.

Să vorbim de noi acuma. Domnul spune în Cuvânt
că putem trăi în pace neştirbită pe pământ.
Însă vai, câţi sunt aceia dintre noi care pot spune
că se bucură de pacea cerului aici în lume?
Ne mai spune-apoi Scriptura că-n Hristos ne este dată
permanenta bucurie şi o viaţă-mbelşugată.
Însă când privim în practic, câtă bucurie oare
ne transformă chinul crucii în imnuri de sărbătoare?
Câţi din noi transformăm Valea umbrei morţii pe pământ
într-un loc plin de izvoare, cum cântă psalmistul sfânt?
Şi sunt multe alte daruri, special trimise nouă,
menite ca să ne facă bucuria tot mai nouă.

Când voi îndrăzni acuma s-aplic, prin analogie,
şi la noi tema cu boul, cred că facem alergie.
Dar când voi da tălmăcirea, imediat o să vedem
că-nghiţim cu toţi găluşca şi chitic o să tăcem.
Boul, celor din Israel, le-ajunsese lor ca zeu,
dându-i slava cuvenită în totul lui Dumnezeu.
Oare noi în viaţ a noastră n-avem boi cărora dăm
bani şi timp pe care practic cerului le datorăm?
Oare când după opt ore muncim şi suplimentare,
nu e lăcomia boul căruia-i dăm închinare?
Domnul ne-a dat timpu-acesta pentru rugă-n aşteptare,
ca să ne îndrume-n taină spre a cerului lucrare.
Dar noi, ca şi Israelul, nu mai vrem să aşteptăm,
ci din lux şi din avere facem boi să ne-nchinăm.
Este oare în Scriptură vreo promisiune care
garantează fericirea lucrurilor trecătoare?
Şi atunci, dacă nu este, de ce să ne mai mirăm
că dăm tot peste necazuri, după ele când umblăm?
Poţi să zici că e de vină soarele că n-ai lumină
când cobori în nesfârşita beznă care este-n mină?
Poţi să zici că e de vină Domnul Dumnezeu cel sfânt,
că n-ai pace când tu-o cauţi pe un blestemat pământ?

Mulţumim, Tată din ceruri, pentru-o nouă-asigurare
pe care ne-ai dat-o astăzi, printr-o sfântă revelare.
Nu mai închinăm de-acuma timpul, banii, sănătate
la viţelul cel de aur, adică la lucruri moarte.
Ci, trăind de-acum încolo numai pentru cerul sfânt,
vom gusta vecia sfântă, chiar de-aici de pe pământ. Amin!

poezie de Valdi Herman
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un prinţ din Libia de vest

Aristomenis, fiul lui Menelaos,
prinţul din Libia de Vest,
a fost în general bine văzut în Alexandria
de-a lungul celor zece zile petrecute acolo.

De dragul bunului său nume, s-a îmbrăcat ca grecii.
A acceptat cu plăcere onorurile,
dar nu le-a solicitat; era modest.
A cumpărat cărţi greceşti,
mai ales de istorie şi de filozofie
Dincolo de toate, era un om puţin vorbăreţ.

S-a răspândit vorba c-ar fi fost un gânditor profund,
iar asemenea oameni, se ştie, nu vorbesc prea mult.

Nu era deloc un gânditor profund sau ceva asemănător –
ci mai degrabă un om simplu, amuzant.
Şi-a luat un nume grecesc, s-a îmbrăcat greceşte,
a învăţat să se poarte mai mult sau mai puţin ca un grec;
şi tot timpul i-a fost teamă că şi-ar putea pierde
numele lui destul de bun
folosind aiurea cuvintele greceşti,
pentru ca apoi cei din Alexandria, după obiceiul lor cel rău,
să înceapă a râde de el.

De-aceea s-a mulţumit să folosească doar câteva vorbe,
îngrozitor de atent la sintaxă şi pronunţie;
şi-aproape o luase razna, fiindcă avea,
îmbuteliate, sub presiune, înlăuntrul lui, atâtea de spus.

poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Progresia Sfintei Treimi

Când nu mai am inspiraţie să scriu,
Ce-ar mai fi de zis?
Mă gândesc la ce nu s-a mai gândit nimeni.
De pildă, când a zis Dumnezeu să fie lumină,
Lumina s-a făcut singură.
Ce, te gândeai c-a scăpărat El?!
I-a lăsat omului să descopere scânteia
În sine.
De fapt, cred că la început
Lumina era dintr-o bucată,
Clară ca bună ziua,
Fără foc întrânsa. Numai pentru ochi;
Reglată bine, tot, treabă, rost...
Curată.
Până a intrat în cârdăşie cu focul
Şi-a-nceput să ardă, ştiu fetele cum e...
Mă mai gândesc la faptul că, la început,
Şi omul a fost făcut dintr-o bucată,
Căci l-a făcut Dumnezeu bărbat şi femeie,
Nu doar una sau doar altul, ce mai una, alta!?
L-a-mpărţit pe om în două, să nu fie singur
La Părinte.
Când a văzut ce prostie a făcut, a zis:
Bă, ăştia sunt ca oile: după una sar toate în baltă!
A deschis poarta staulului şi ne-a dat drumul
Pe drumuri, la înmulţire.
Parcă-L văd ţinându-se greu după noi,
Ca un păstor bătrân
După miliarde...
Iar Ei,
Doar Trei.

poezie de Marius Robu din Aproape alb (13 februarie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi mergând ea tot înainte, a ajuns apoi şi ea la Sfânta Duminică; dar şi aici s-a purtat tot hursuz, cu obrăznicie şi prosteşte. În loc să facă bucatele bune şi potrivite şi să lăie copiii Sfintei Duminici cum i-a lăut fata moşneagului de bine, ea i-a opărit pe toţi, de ţipau şi fugeau nebuni de usturime şi de durere. Apoi bucatele le-a făcut afumate, arse şi sleite, de nu mai era chip să le poată lua cineva în gură... şi când a venit Sfânta Duminică de la biserică, şi-a pus mâinile-n cap de ceea ce-a găsit acasă. Dar Sfânta Duminică, blândă şi îngăduitoare, n-a vrut să-şi puie mintea c-o sturlubatică şi c-o leneşă de fată ca aceasta; ci i-a spus să se suie în pod, să-şi aleagă de-acolo o ladă, care i-a plăcea, şi să se ducă în plata lui Dumnezeu. Fata atunci s-a suit şi şi-a ales lada cea mai nouă şi mai frumoasă; căci îi plăcea să ia cât de mult şi ce-i mai bun şi mai frumos, dar să facă slujbă bună nu-i plăcea. Apoi, cum se dă jos din pod cu lada, nu se mai duce să-şi ia ziua bună şi binecuvântare de la Sfânta Duminică, ci porneşte ca de la o casă pustie şi se tot duce înainte; şi mergea de-i pârâiau călcâiele, de frică să nu se răzgândească Sfânta Duminică să pornească după dânsa, s-o ajungă şi să-i ieie lada.

Ion Creangă în Fata babei şi fata moşneagului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prizonier în regatul tăcerii

devenisem periculos, tăcerile mă ascultau smerite
şi le era frică, puteam să le cuceresc
aşa că m-au încercuit
m-au îngenunchiat şi mi-au cerut
să vorbesc
dar primii luaţi au fost ochii
să nu mai văd ce-i în jur
apoi mi-au luat dinţii să nu pot opri şuvoiul
şi la sfârşit mi-au luat minţile
rătăcitor, pipăind drumul
şi revărsând potop de cuvinte fără rost
am fost lăsat în libertate
scăpaseră de-un incomod care putea tăcea
mai mult decât tot regatul

cine sunt? unde sunt? în ce timp?

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă tem

Mă tem că nici popor n-ajunge
Să învingă şleahta de tâlhari
Precum haiducii, pe cai mari...
Şi care pot pe neam înfrânge!

Mă tem c-am pe-undeva, înăuntru
-În ce-i istoria trecută-
O rădăcină înfipt-neruptă...
Într-un vampir, la neam, lăuntru.......

Mă tem şi de-alde ce-s pe stradă,
Că nu le ştiu hidosul gând,
Nu-i ştiu pe ce orgii îs stând
Şi când pot răbufni-n paradă!?

Mă tem, de ce-am ales, sau nu,
Că n-am ce face, e totuna!
Oricum se schimbă-ntr-un, într-una,
La fel... Cum n-ai mai ştii de "TU"!

Mă tem al dracului, de tot,
De ce mi s-a promis degeaba!
Mă tem, că încet devine graba
Şi, zâmbet poate fi netot!

Mă tem că drept, se minte strâmb
Şi, prostul trece de deştept...
Şi-s aşa mulţi, să-i iau în piept...
Şi ei în piept mi-nfig carâmb!

Mă tem că tot ce-am câştigat
Din toţi de-ai mei, ce au pierit,
Parcă n-a fost, s-a risipit...
Şi sânge n-am, l-am tot vărsat!

Mă tem pentru că eu n-am gură,
Şansa să ţipe, ce-au tot hoţii...
Şi mi-au luat vis şi, eu, nepoţii
N-o s-avem nici de bătătură!

Mă tem până şi de ai mei,
Că-s creduli rău, n-au vigilenţă,
Sau gaură-i inteligenţă...
Ori, sunt şi ei, tot derbedei?!

Mă tem, mă tem chiar şi de mine,
C-am tot crezut în tot ce fac,
Dar am greşit şi eu şi, tac...
Că oricum n-am glas, nici sânge-n vine!

Mă tem că Dumnezeu mă lasă
Singur şi, sunt cu mâna goală!
Dar, o să mă fac iad, cu smoală...
Şi Drac, să-i pescuiesc în plasă!...

Pân' n-or mai şti de ei, de casă!
Că oricum sunt morţi şi, groapa-i rasă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 februarie 2017)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu premeditare

V-au strâns aleşii asasini şi v-au dat foc,
V-au otrăvit cu dioxid, să fie ei
Mai bine oxigenaţi, hapsânii derbedei
Şi, nici răniţi nu vă mai lasă trai, deloc.

V-ascund printre spelunci, zise spitale,
Cu pumn în piept bătându-se eroi,
Se lăudând de grija voastră, în timp ce voi
Tot mai mulţi, mulţi, ne lăsaţi dor şi jale.

Ei stau pe sticle să vă mintă într-una
Că vă iubesc şi suferă profund,
Dar nu vor decât sacrificiul vostru sfânt,
Să se arate, că vă vor fi ei... Fortuna.

Mulţimi din voi, ce-aţi lăsat testament, vă plâng
Cu adevărat şi vă vreau steag, să închine
Un sacrificiu nedorit, da-nspre mai bine
Să fie ţării, din dureri ce inimi frâng.

E un întreg complot în a mea ţară,
Să-i ia popor, s-o vândă la mezat
Şi bani să-şi pună peste cei ce-au din furat...
Să-şi facă Statul lor, fără de noi, cu noi afară.

E-o hoardă sumbră de inculţi jefuitori
Ce-au tată, mamă, sunt călăii pe stil nou,
Cu toţii o horă ce se învârte, un rulou
Doar dintre ai lor, se promovând nemuritori.

E încă timp, că suntem mulţi, să-i dăm afară,
Spălaţi la alb, ca nu cumva să infecteze
Pe cei din jur, să nu-şi înalţe iar metereze...
Să-i demascăm că-s un pericol, să dăm sfoară...

Premeditat sunt vinovaţi... ce neam ne-omoară!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 noiembrie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioara

Necazul stă lipit de om
cum stă pe lângă cal huluba.
Şi omul ca să-şi uite buba,
aleargă...
Însă, paralel,
necazu-i veşnic lângă el.
Aşa
o cioară,
prinsă-n laţ
într-o ogradă,
scăpă numai cu-un ciomp de coadă.
Vai ce necaz!
Să fii schiloadă!
Să fii de râsul tuturor!
Să vezi cum stolu-ntreg, din zbor,
se lasă lin pe vreo livadă,
şi tu să vii în cioc
grămadă!

Şi-atunci
văzând ce foc o-ncearcă,
s-a dus printre străini şi ea,
să mai vorbească, să asculte,
să râdă cu vreo rândunea,
să mai uite de-o putea
de coada ei cu pene rupte.
S-a dus.
Dar dup-o scurtă vreme
s-a-ntors tot ruptă de juvăţ.

Iar gloata i-a şi pus probleme:
— Pe unde-ai fost?
— La ce ospăţ?
— Am fost şi eu peste coline...
— Dar cu ce gând?
— După ce pradă?
— Aşa... ca mă mai uit de coadă...
— Ei, şi-ai uitat?
— Şi-a fost mai bine?
— Aş! cum să uit?
Nu mă vedeţi?
A fost şi coada după mine...

MORALA
n-are mult de spus.
Nu mai purta necazu-n lume
că vii ´napoi tot cum te-ai dus.

Eu unul
când mă simt răpus,
nu caut oameni buni de glume,
ci vin degrabă la Isus!

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!