A-nceput un nou război
După groaznice dureri, în sfârșit, a spart buboiul
Și din truda omenirii torent se scurge puroiul
Tancuri, tunuri, avioane, muniții, arme mari și mici
Mijloace de transportare, aliați și inamici,
Se rostogolesc de-a valma, antrenând totul cu sine,
Ruinând, zdrobind, mânjind, strivind tot ce e frumos și bine.
Într-un cuvânt spus direct, gata, a-nceput războiul
Eveniment ce pe dată, declanșă tot tărăboiul.
Proclamații, imnuri, marșuri, dansuri, jocuri populare,
Discursuri înflăcărate, trezesc visuri seculare,
Iar oameni crezuți integri, pacifiști prin excelență,
Insinuează subtil, instigă la violență.
Toți s-acuză reciproc, să nu fie acuzați
Istoria, tocmai pe ei să nu-i facă vinovați.
În fond ce vror provocatorii? Ce-ar putea să le lipsească?
Nu au ajuns la mărire? Nu au cu ce să trăiască?
Ca niște mari norocoși, au mai mult decât sperau
Șansa i-a favorizat, mai mult decât meritau.
Sunt îndrăgiți de prieteni și sunt temuți de dușmani,
Sunt aclamați de mulțimi și recunoscuți titani.
Li s-a dat tot ce-au cerut și ce-au luat bun luat a fost,
Au fost priviți cu îngăduință, nimeni nu i-a luat la rost.
S-a contat pe temperanță, judecată, rațiune,
Însă totul s-a redus la provocări și fricțiune,
Până când din îngâmfare și din lăcomie pură
Se puseră în mișcare, și războiul începură.
Uimitor fu începutul, ca lupii cu oile,
Pregătirea le permise, ca să-și facă voile.
Peste tot în patru vânturi, oștile biruitoare,
În intonări de imnuri, marșuri, calcă totul în picioare.
Câteva împotriviri, le zdrobiră sub șenile
Fapt ce avu ca urmare, că ușor sub cizma lor
Căzu țară după țară și popor după popor.
Dar, așa cum se întâmplă în orice pe-acest pământ,
Nu se știe când și cine, are ultimul cuvânt.
poezie de Gheorghe Ionescu din Furtuna - Jurnal de război în versuri (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre război
- poezii despre încălțăminte
- poezii despre început
- poezii despre vânt
- poezii despre visare
- poezii despre violență
- poezii despre vinovăție
- poezii despre viață
- poezii despre toleranță
Citate similare
Finch: Problema este că ne cunoaște mai bine decât ne cunoaștem noi înșine. De aceea am mers aseară la Larkhill.
Dominic: Dar nu era prevăzut.
Finch: A trebuit să îl văd. Nu mai era mult. Dar când am ajuns acolo mi s-a părut ciudat. Am fost cuprins deodată de sentimentul că totul se leagă. Era ca și cum aș fi putut să văd totul, un șir lung de evenimente care se întindeau pe tot drumul de întoarcere spre Larkhill. Simțeam că pot vedea tot ce s-a întamplat si tot ce urmează să se întâmple. Era ca un tipar perfect, ce mi se înfățișa. Și am realizat că suntem cu toții o parte din el.
Dominic: Prin urmare, știi ce va urma?
Finch: Nu, a fost o presimțire. Dar pot ghici. Cu atâta haos în jur, cineva o să facă un pas greșit. Și când o vor face, lucrurile vor lua o întorsătură urâtă. Și atunci Sutler va fi forțat să facă doar ce știe el să facă.
replici din filmul artistic V de la Vendetta
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi citate despre cunoaștere, citate despre promisiuni, citate despre perfecțiune sau citate despre greșeli
Oamenilor li s-a promis raiul pe pământ, dar li s-a interzis raiul ceresc, li s-a dat satisfacția simțurilor, dar li s-a negat cea a sufletului, li s-a spus că totul va fi bine și frumos, dar în ei n-a existat nici binele, nici frumosul si când a dispărut și aspirația spre ceruri, s-au simțit întemnițați pe pământ. Iar când au fost momiți de poftele trupești, au devenit fiare și bestii, fără suflete și fără conștiință, întunecând totul în jurul lor, căci în ultimă analiză oamenii care nu se sfințesc în ei înșiși murdăresc lumea cu tot ce e rău și murdar în ei. Prin urmare, tot "binele" care siluiește conștiințele nu poate fi decât distructiv.
Ioan Ianolide în Întoarcerea la Hristos
Adăugat de Dan Nicorescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre suflet
- citate despre frumusețe
- citate despre conștiință
- citate despre bine și rău
- citate despre simțuri
- citate despre religie
- citate despre rai
- citate despre poftă
România, te iubesc!
Românii-au suferit după război,
Când rușii ne-au luat și pielea de pe noi:
Ne-au luat și grânele, și vinul, dar și vita,
Și nouă ne-au rămas doar coada și copita.
Cei ce-au trecut în timp prin astă țară,
Toți ne-au luat... și n-au plecat cu mâna goală.
Românii au răbdat de foame și amar
Și-au renăscut ca Phoenix, din cenușă, iar și iar.
Acest popor n-a fost îngenunchiat!
Cum a putut, cu greu el s-a luptat.
Chiar dacă n-a găsit nicicând dreptatea,
Nu s-a lăsat învins, nu și-a pierdut identitatea!
A stat în vânt și ploi ca stânca în picioare,
Când mulți au încercat să ne doboare.
Câți s-au jertfit!.... ne trebuie un munte de colivă!
Pentru al nostru scump pământ și dulce limbă.
De-aceea îmi iubesc portul și glia!
Aici vreau să trăiesc: în România!
Pe-acest pământ udat de sânge strămoșesc,
Strig să audă lumea-ntreagă: România, te iubesc!
poezie de Nicanor Casandruc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre România, poezii despre vin, poezii despre timp, poezii despre sânge, poezii despre stânci, poezii despre porturi sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
PĂUNUL, GÂNSACUL ȘI BIBILICA
Chiar din prima strigătură,
Dintre oarele ce sunt,
Bibilica tare-n gură
Fu aleasă...
Purtătoare de cuvânt,
La un guvern cam sărac,
Cu un premier gânsac
Și cu ministrese multe
Dintre gâștele corupte.
Dar miniștrii nu-s săraci,
Fi'nd aleși dintre gânsaci
Cu un trecut comunist,
Ba mai mult- și securist.
Premierul, la,, ceas bun'',
A fost uns de un păun,
Ales și el președinte
De un popor fără minte
Și-apoi luat de-acest gâscan
Fără suflet, de fazan!
De-asta-mpăunatul cere
Să facă remaniere,
Să pună miniștri noi
Din cocoși și bibiloi.
După lungi negocieri
Ce-au durat până mai ieri,
A pus la,, Mediu'' o rață,
Tot o palmipedă hoață-
Sora lui, cu-alte cuvinte-
Cum a spus domn' președinte.
MORALA:
Aici doar la scară mică
Orzul pe gâște se strică;
Cunoaștem,, ogrăzi'' mai mari
Conduse tot de gâscani!
fabulă de George Ceaușu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre gâște, poezii despre trecut, poezii despre sărăcie, poezii despre păuni, poezii despre prim-ministru, poezii despre miniștri, poezii despre ministere, poezii despre suflet sau poezii despre rațe
Țăranul și copilul la târg
O familie săracă
Vrut-a ca să cumpere-o vacă.
Au bătut în lung și-n lat,
Târgul tot l-au colindat.
Iaca au găsit o vacă,
Prețul bun, dar ce să facă?
Tata pe gânduri a stat,
Prețul l-a analizat:
Prețu-i bun și nu se poate
Mai mic altul-n altă parte.
Dând din cap, privind în jos,
Toți acasă s-au întors.
Nu trecură multe zile
Și la târg din nou el vine.
Peste tot a căutat.
Prețul mult s-a majorat.
S-a uitat și-analizat
Și spre casă au plecat.
După iar câteva zile
Familia la târg vine.
Peste tot a căutat,
Prețul însă s-a dublat.
Nu mai stă, nu mai gândește,
Scoate banii și plătește.
Ia vaca de curmei
Și la drum porni toți trei:
Tata bucuros pasul grăbea,
Vaca pe el îl urma,
Iar copilul o mâna.
- Tată, nu-nțeleg ceva:
Cum ai procedat mata?
Când a fost prețul mic
Te-ai codit și n-ai plătit.
Iar când prețul s-a dublat
Banul iute tu l-ai dat.
- Să-nțelegi și tu, copile,
Nu mă acuza pe mine.
N-am luat, că nu am vrut.
Acum, banii i-am avut!
poezie satirică de Adrian Timofte din Versuri (2014)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vaci, poezii despre tată, poezii despre plată, poezii despre familie, poezii despre copilărie, poezii despre bani, poezii despre țărani sau poezii despre zile
Înainte spre răsărit
Azi noapte la Prut
Războiul a-nceput...
Ca să regăsească fiul ceea ce tatăl a pierdut
Ca pe ceva inutil, nici măcar bun de vândut
Să recupereze Ion,... dar nu așa un Ion banal
Ci unul ce peste noapte a devenit mareșal,
Mai ceva ca Alexandru, Cezar și Napoleon,
Întrecându-i pe aceștia cu pielea de cameleon,
S-a proclamat conducător, când putea chiar împărat...
Să recucerească el, ce alții n-au apărat
Ce nu s-a putut păstra, cu prieteni tradiționali
Să reia "prin arme și scut" cu alții ocazionali.
Și ca să se știe bine, că totul aparține lui
A trecut direct în frunte, la comanda frontului.
A tras prima lovitură, trimițând prima ghiulea,
Avertizând inamicul că va veni după ea.
Cu drept și sincer vorbind, nimeni n-a obiectat.
Tot ce e în slujba artei, a cântat și a jucat
Mai ales că conjunctura era favorabilă,
Iar alianța cu Axa considerată abilă.
Începutul este bun, iar ostașii inimoși,
Atacă pe-ntregul front, înaintând curajoși,
Cucerind localități, fără multă greutate,
Inamicul peste tot, este în dificultate,
Și se retrage în grabă, sau se predă cu duiumul,
Părăsind pozițiile, lăsându-le liber drumul
Spre cetățile de margini, ridicate de strămoși,
Stavilă dușmanilor, prietenilor dușmănoși,
Ce se erijau făloși, pavăza creștinătății,
Și apărătorii noștri cu prețul vasalității.
O ultimă rezistență pe dealul Corneștilor
Și-o îmbrățișare cu NEAMUL ȘOIMĂREȘTILOR
Aduse oastea română pe tot cursul Nistrului
Prin victorii iluzorii, asupra inamicului.
Vorba e... Acum ce facem? Mai mergem sau... stăm aici
Va depinde de istorici și desigur, de amici.
Primii ne găsiră drepturi, la Bug, Nipru și Cuban
După domnitorul Duca, ce a fost pe acolo hatman.
Secunzii, vror să-i secondăm, să ne recunoască dreptul
Dar să n-așteptăm pomană, ci să-l cucerim cu pieptul.
Așa că... ne-am încurcat, nu mai putem da-napoi,
Ce-am căutat am găsit... am vrut război, iată război!
Ca-n zicala cu Grigore, sau ca-n proverbul cu ursul.
Apă veșnic agitată, istoria-și ține cursul.
Și ne poartă pe talazu-i, tot mai mult în depărtare
Până ne fură pe-ncetul, pământul de sub picioare.
Deocamdată aventura, nu pare primejdioasă,
Poate că nepregătirea să fie mai odioasă.
Dar de asta sunt de vină guvernanții din trecut,
Pentru cei de astăzi suntem cu moralul refăcut.
Se și vede nerăbdarea sufletelor optimiste,
După fețele-ncruntate, cântecele mai mult triste.
Foaie verde bob negară
Coboară mândro, coboară,
Coboară-n vale la gară,
Să vezi trenul cum ne cară
Și ne duce-n altă țară.
poezie de Gheorghe Ionescu din Furtuna - Jurnal de război în versuri (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre prietenie, poezii despre proverbe, poezii despre prieteni și dușmani, poezii despre prezent, poezii despre muzică, poezii despre dușmănie, poezii despre armată sau poezii despre apărare
Tristețea omului de lut
Născut din lut, crescut în lut,
Tot ce-a mâncat e din pământ
Până și crezul pus în gând,
Și dragostea-i tot din pământ.
Și a crescut mare, fălos,
Și-a cunoscut o Ea din lut
Și-a dus-o într-un crâng umbros
Și s-au unit într-un sărut.
Și-au construit casă din lut
Și prunci din lut li s-au născut
Au tot muncit prin lutul greu
Și lutul le-a fost martor mut.
Din când în când pe lutul lor
Din cer ploua cu apă vie
Și lutul înverzea ușor
Păsări din lut cântau pe glie.
Și lutul le-a îmbătrânit
Și s-a uscat, și a crăpat
Iar mâinile de lut muncit
Reumatismul le-a strâmbat.
Și tot așa, an după an,
Tristețea omului de lut
S-a tot mărit ca un ocean
Și s-a făcut tot lutul mut.
Și a zăcut în pat de lut
Cu ochii pironiți în sus
S-a stins ușor, în așternut
Din lut uscat, pe la apus.
L-au luat copiii lui din lut,
Și în sicriu din lut făcut
L-au dus apoi în cimitir
La groapa lui din lut tăcut.
poezie de Petrică Conceatu din Epigonisme (15 mai 2018)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lut, poezii despre tăcere, poezii despre tristețe, poezii despre sărut, poezii despre păsări, poezii despre ploaie, poezii despre ochi sau poezii despre ocean
Tristețea omului de lut
Născut din lut, crescut în lut,
Tot ce-a mâncat e din pământ
Până și crezul pus în gând,
Și dragostea-i tot din pământ.
Și a crescut mare, fălos,
Și-a cunoscut o Ea din lut
Și-a dus-o într-un crâng umbros
Și s-au unit într-un sărut.
Și-au construit casă din lut
Și prunci din lut li s-au născut
Au tot muncit prin lutul greu
Și lutul le-a fost martor mut.
Din când în când pe lutul lor
Din cer ploua cu apă vie
Și lutul înverzea ușor
Păsări din lut cântau pe glie.
Și lutul le-a îmbătrânit
Și s-a uscat, și a crăpat
Iar mâinile de lut muncit
Reumatismul le-a strâmbat.
Și tot așa, an după an,
Tristețea omului de lut
S-a tot mărit ca un ocean
Și s-a făcut tot lutul mut.
Și a zăcut în pat de lut
Cu ochii pironiți în sus
S-a stins ușor, în așternut
Din lut uscat, pe la apus.
L-au luat copiii lui din lut,
Și în sicriu din lut făcut
L-au dus apoi în cimitir
La groapa lui din lut tăcut.
poezie de Petrică Conceatu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tristețea omului de lut
Născut din lut, crescut în lut,
Tot ce-a mâncat e din pământ
Până și crezul pus în gând,
Și dragostea-i tot din pământ.
Și a crescut mare, fălos,
Și-a cunoscut o Ea din lut
Și-a dus-o într-un crâng umbros
Și s-au unit într-un sărut.
Și-au construit casă din lut
Și prunci din lut li s-au născut
Au tot muncit prin lutul greu
Și lutul le-a fost martor mut.
Din când în când pe lutul lor
Din cer ploua cu apă vie
Și lutul înverzea ușor
Păsări din lut cântau pe glie.
Și lutul le-a îmbătrânit
Și s-a uscat, și a crăpat
Iar mâinile de lut muncit
Reumatismul le-a strâmbat.
Și tot așa, an după an,
Tristețea omului de lut
S-a tot mărit ca un ocean
Și s-a făcut tot lutul mut.
Și a zăcut în pat de lut
Cu ochii pironiți în sus
S-a stins ușor, în așternut
Din lut uscat, pe la apus.
L-au luat copiii lui din lut,
Și în sicriu din lut făcut
L-au dus apoi în cimitir
La groapa lui din lut tăcut.
poezie de Petrică Conceatu (6 februarie 2016)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Armura
În sfârșit pot vărsa lacrimile
Pe care le-am ținut atâta timp
În sfârșit pot să dau totul afară,
Tot ce am ținut atât de mult.
Mulți mi-au spus că sunt puternică,
Mulți mi-au spus să rămân așa,
Dar ce nu pot ei vedea
E faptul că eu demult nu am mai putut rezista.
Însă nimeni nu știe asta,
Nimeni nu vede ce se ascunde în ochii mei,
Pentru că mi-am construit armura
Prin care să nu treacă nimeni.
Dar când seara vine,
Atunci dau totul afară
Tot ce s-a acumulat de atâta vreme,
Toată suferința din această inimă.
poezie de Diana Șerban
Adăugat de Diana
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre suferință, poezii despre sfârșit, poezii despre seară sau poezii despre inimă
Fabula vacii conducătoare-n sat
Șeful vacii,-un cal din sat
După ce-a fost brusc "legat"
Într-un mod total atipic,
(Fiind concurent politic
Al catârului, ce-n minte
Se voia iar președinte,
Susținut chiar de măgar,
În servicii șef plenar),
Vaca premier în sat,
În partid locul i-a luat.
Și-a-nceput ea cu un rost
S-alunge pe cei ce-au fost
Aliați cu armăsarul,
Cum o sfătuia măgarul
Din serviciile secrete,
Ce-a putut să o îmbete
Știind-o slabă de minte
Că va fi ea președinte
Peste sat, schimbând din post,
Pe catârul mult mai prost.
Ascultând ea, deci, măgarul,
Vaca a adus amarul
În partid și-al ei guvern,
Ce părea a fi etern
Cu miniștri-i eminenți
Și foarte eficienți.
Vaca însă-afară-i scoase,
Numind țapi, capre râioase
Și juncani în locul lor.
Astfel un întreg popor
De-animale-a constatat
Ce tare e vaca-n sat.
Dar cu asta, ce folos,
Că toate mergeau pe dos,
Și-n sat totul a stagnat
C-un guvern remaniat!
Neavând pe cine-alege,
Căci măgarul, se-nțelege,
A manipulat logistic
Într-un stil pur securistic
Presa și mulțimi din sat,
Toate vitele-au votat,
Neavând nici ele minte,
Vaca-n post de președinte.
Ce-a urmat, au văzut toți!
Satul năpădit de hoți
Dinăuntru și de-afară,
A dat de-o MORALĂ clară:
Este vai de-o țară dacă
Va conduce-n ea o vacă!
fabulă de Pavel Lică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre șefi, poezii despre sat, poezii despre măgari, poezii despre catâri, poezii despre cai, poezii despre votare, poezii despre spionaj sau poezii despre secrete
Luat
Mi s-au luat din zile,
din avere,
din mile...
Mi s-a luat putere.
Mi s-au luat părinții,
iubire...
Mi s-a luat produsul minții,
fericire.
Mi s-a luat din țară,
din noroc.
Mi s-a luat dreptul de-afară...
drept la joc.
Mi s-a luat dorință,
mândrie,
credință...
Mi s-a luat o feerie.
Mi s-a luat cuvântul,
amintiri...
Mi s-a luat mormântul,
năluciri.
Mi s-a luat frumusețe,
visări.
Mi s-a luat tinerețe,
mi s-au luat salutări.
Mi s-a luat din vedere,
din amici.
Mi s-a luat plăcere;
mi s-a luat dreptul... de-aici.
Mi s-a luat pâine,
ultimul ban,
mi s-a luat din mâine...
mi s-a luat pian.
Mi s-au luat copii,
prieten bun,
mi s-au luat ultimii vii,
mi s-a luat străbun.
Mi s-a luat icoană,
inteligență,
drept la pomană,
drept la clemență.
Mi s-a luat dormit,
dumnezeiesc.
Mi s-a luat citit...
mi s-a luat "trăiesc".
Mi s-a luat alean,
speranță,
mi s-a luat an de an...
mi s-a luat vacanță.
Mi s-a luat o istorie,
sănătate,
mi s-a luat orice glorie,
bunătate.
Mi s-a luat nou,
libertate.
Mi s-a luat cavou...
umanitate.
Mi s-au luat biserici,
paritate,
mi s-au luat adevărați clerici...
Mi s-a luat dreptate.
Mi s-a luat călimară,
soare;
mi s-a luat ultima vară,
mi s-a luat miros de floare.
Mi s-a luat să fiu stăpân,
lumină;
mi s-a luat drept de român,
mi s-a luat cortină.
Mi s-a luat actor,
cinematograf...
Mi s-a luat amor,
astralul praf.
Mi s-au luat educatori,
o școală.
Mi s-a luat adeseori
drept la greșeală.
Mi s-a luat plin de benzină,
"dulceață",
mi s-a luat zi senină...
Mi s-a luat din viață.
Mi s-a luat cu zâmbet
egalitate,
dreptul la umblet...
Mi s-a luat posteritate.
Mi s-a luat incandescent,
liniște,
mi s-a luat talent...
somnul pe-o miriște.
Mi s-a luat onoare,
minte...
Mi s-a luat orișicare.
Mi s-a luat..."înainte".
Mi s-a luat casă,
ascult de cântec,
mireasă,
"eul" din pântec.
Mi s-a luat conștiință,
adevărat.
Mi s-a luat adeverință,
orice-atestat.
Mi s-a luat orientare;
mi s-a luat nord,
orice cărare...
Mi s-a luat cord.
Primordial
mi s-a luat scară...
Mi s-a luat regal!
Mi s-a luat totu-ntr-o doară!
Mi s-a luat teritoriu,
un tezaur,
mi s-a luat din notoriu,
tot ce-aveam aur.
Mi s-a luat piele,
năzuințe,
până și-obiele...
Mi s-au luat cerințe.
Mi s-a luat gustul vieții,
mi s-a luat minte,
roua dimineții...
mi s-a luat ginte.
Mi s-a luat nume,
mii de răspunsuri,
o lume,
din deajunsuri.
Mi s-a luat remușcare,
recunoștință,
orice-ncercare...
Mi s-a luat știință.
Odoare
mi s-au luat, fidelitate
ce nu doare...
Mi s-a luat eternitate.
Mi s-au luat doruri,
vin de vie,
onoruri...
Mi s-a luat gust de datorie.
Nimic nu am în schimb,
nu am surâs pe buze,
n-am dreptul să mă plimb
de bunul plac... Refuz e.
Nimic nu mi s-a dat,
nu am primit busolă,
sunt oul de păcat
înregistrat pe-o rolă.
Mi s-au luat ștampile,
destinat
pastile...
Mi s-a luat... câștigat.
Mi s-a luat căldura,
zbor, petența,
mi s-a luat natura...
Mi s-a luat competența.
Mi s-a luat soră,
zar de ruletă.
... Oră cu oră
mi s-a luat planetă.
Mi s-a luat cutezanță
de sclipire,
mi s-a luat din importanță,
o nemurire.
Mi s-au luat lacrimi,
frenezie.
Mi s-a luat...! Mi s-au luat patimi,
mi s-a luat poezie...
Mi s-a luat suflet...
luat din tine
s-a luat răsuflet...
mi s-a luat din mine.
Ah, ce păcat,
mi s-a luat și cât de mult am dat...
nemeritat
mi s-a luat, mi s-a luat, mi s-a luat...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre somn, poezii despre priet, poezii despre adevăr, poezii despre știință sau poezii despre zaruri
Boul lui Israel... și al Bisericii
(Cartea Exod cap.32)
Știm c-atunci când s-a dat Legea, Moise-a mai întârziat,
iar poporul jos în vale, așteptând, s-a agitat.
Și pentru că ei, în inimi, se aflau tot în Egipt,
au schimbat pe Domnul slavei pentru-un bou de ei cioplit.
Să mai fie vreo mirare că după ce-au lepădat
oxigenul fericirii, chin și zbucium i-a mâncat?
Cine le-a promis lor țara? Boul din metal forjat?
Și care le-a fost urmarea când la bou s-au închinat?
Ăsta este-ntreg motivul pentru care niciodată
n-au ajuns să stăpânească țara câtă le-a fost dată.
Să vorbim de noi acuma. Domnul spune în Cuvânt
că putem trăi în pace neștirbită pe pământ.
Însă vai, câți sunt aceia dintre noi care pot spune
că se bucură de pacea cerului aici în lume?
Ne mai spune-apoi Scriptura că-n Hristos ne este dată
permanenta bucurie și o viață-mbelșugată.
Însă când privim în practic, câtă bucurie oare
ne transformă chinul crucii în imnuri de sărbătoare?
Câți din noi transformăm Valea umbrei morții pe pământ
într-un loc plin de izvoare, cum cântă psalmistul sfânt?
Și sunt multe alte daruri, special trimise nouă,
menite ca să ne facă bucuria tot mai nouă.
Când voi îndrăzni acuma s-aplic, prin analogie,
și la noi tema cu boul, cred că facem alergie.
Dar când voi da tălmăcirea, imediat o să vedem
că-nghițim cu toți gălușca și chitic o să tăcem.
Boul, celor din Israel, le-ajunsese lor ca zeu,
dându-i slava cuvenită în totul lui Dumnezeu.
Oare noi în viaț a noastră n-avem boi cărora dăm
bani și timp pe care practic cerului le datorăm?
Oare când după opt ore muncim și suplimentare,
nu e lăcomia boul căruia-i dăm închinare?
Domnul ne-a dat timpu-acesta pentru rugă-n așteptare,
ca să ne îndrume-n taină spre a cerului lucrare.
Dar noi, ca și Israelul, nu mai vrem să așteptăm,
ci din lux și din avere facem boi să ne-nchinăm.
Este oare în Scriptură vreo promisiune care
garantează fericirea lucrurilor trecătoare?
Și atunci, dacă nu este, de ce să ne mai mirăm
că dăm tot peste necazuri, după ele când umblăm?
Poți să zici că e de vină soarele că n-ai lumină
când cobori în nesfârșita beznă care este-n mină?
Poți să zici că e de vină Domnul Dumnezeu cel sfânt,
că n-ai pace când tu-o cauți pe un blestemat pământ?
Mulțumim, Tată din ceruri, pentru-o nouă-asigurare
pe care ne-ai dat-o astăzi, printr-o sfântă revelare.
Nu mai închinăm de-acuma timpul, banii, sănătate
la vițelul cel de aur, adică la lucruri moarte.
Ci, trăind de-acum încolo numai pentru cerul sfânt,
vom gusta vecia sfântă, chiar de-aici de pe pământ. Amin!
poezie de Valdi Herman
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre creștinism, poezii despre bucurie, poezii despre boi, poezii despre văi, poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie, poezii despre religie sau poezii despre promisiuni
Un prinț din Libia de vest
Aristomenis, fiul lui Menelaos,
prințul din Libia de Vest,
a fost în general bine văzut în Alexandria
de-a lungul celor zece zile petrecute acolo.
De dragul bunului său nume, s-a îmbrăcat ca grecii.
A acceptat cu plăcere onorurile,
dar nu le-a solicitat; era modest.
A cumpărat cărți grecești,
mai ales de istorie și de filozofie
Dincolo de toate, era un om puțin vorbăreț.
S-a răspândit vorba c-ar fi fost un gânditor profund,
iar asemenea oameni, se știe, nu vorbesc prea mult.
Nu era deloc un gânditor profund sau ceva asemănător
ci mai degrabă un om simplu, amuzant.
Și-a luat un nume grecesc, s-a îmbrăcat grecește,
a învățat să se poarte mai mult sau mai puțin ca un grec;
și tot timpul i-a fost teamă că și-ar putea pierde
numele lui destul de bun
folosind aiurea cuvintele grecești,
pentru ca apoi cei din Alexandria, după obiceiul lor cel rău,
să înceapă a râde de el.
De-aceea s-a mulțumit să folosească doar câteva vorbe,
îngrozitor de atent la sintaxă și pronunție;
și-aproape o luase razna, fiindcă avea,
îmbuteliate, sub presiune, înlăuntrul lui, atâtea de spus.
poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre Grecia, poezii despre vorbire, poezii despre râs, poezii despre învățătură, poezii despre umor, poezii despre plăcere sau poezii despre mulțumire
Progresia Sfintei Treimi
Când nu mai am inspirație să scriu,
Ce-ar mai fi de zis?
Mă gândesc la ce nu s-a mai gândit nimeni.
De pildă, când a zis Dumnezeu să fie lumină,
Lumina s-a făcut singură.
Ce, te gândeai c-a scăpărat El?!
I-a lăsat omului să descopere scânteia
În sine.
De fapt, cred că la început
Lumina era dintr-o bucată,
Clară ca bună ziua,
Fără foc întrânsa. Numai pentru ochi;
Reglată bine, tot, treabă, rost...
Curată.
Până a intrat în cârdășie cu focul
Și-a-nceput să ardă, știu fetele cum e...
Mă mai gândesc la faptul că, la început,
Și omul a fost făcut dintr-o bucată,
Căci l-a făcut Dumnezeu bărbat și femeie,
Nu doar una sau doar altul, ce mai una, alta!?
L-a-mpărțit pe om în două, să nu fie singur
La Părinte.
Când a văzut ce prostie a făcut, a zis:
Bă, ăștia sunt ca oile: după una sar toate în baltă!
A deschis poarta staulului și ne-a dat drumul
Pe drumuri, la înmulțire.
Parcă-L văd ținându-se greu după noi,
Ca un păstor bătrân
După miliarde...
Iar Ei,
Doar Trei.
poezie de Marius Robu din Aproape alb (13 februarie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre foc, poezii despre prostie, poezii despre oi, poezii despre fete, poezii despre femei și bărbați sau poezii despre femei
Și mergând ea tot înainte, a ajuns apoi și ea la Sfânta Duminică; dar și aici s-a purtat tot hursuz, cu obrăznicie și prostește. În loc să facă bucatele bune și potrivite și să lăie copiii Sfintei Duminici cum i-a lăut fata moșneagului de bine, ea i-a opărit pe toți, de țipau și fugeau nebuni de usturime și de durere. Apoi bucatele le-a făcut afumate, arse și sleite, de nu mai era chip să le poată lua cineva în gură... și când a venit Sfânta Duminică de la biserică, și-a pus mâinile-n cap de ceea ce-a găsit acasă. Dar Sfânta Duminică, blândă și îngăduitoare, n-a vrut să-și puie mintea c-o sturlubatică și c-o leneșă de fată ca aceasta; ci i-a spus să se suie în pod, să-și aleagă de-acolo o ladă, care i-a plăcea, și să se ducă în plata lui Dumnezeu. Fata atunci s-a suit și și-a ales lada cea mai nouă și mai frumoasă; căci îi plăcea să ia cât de mult și ce-i mai bun și mai frumos, dar să facă slujbă bună nu-i plăcea. Apoi, cum se dă jos din pod cu lada, nu se mai duce să-și ia ziua bună și binecuvântare de la Sfânta Duminică, ci pornește ca de la o casă pustie și se tot duce înainte; și mergea de-i pârâiau călcâiele, de frică să nu se răzgândească Sfânta Duminică să pornească după dânsa, s-o ajungă și să-i ieie lada.
Ion Creangă în Fata babei și fata moșneagului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre sfinți, citate despre toleranță, citate despre superlative, citate despre poduri, citate despre plată, citate despre obrăznicie sau citate despre mâncare
Prizonier în regatul tăcerii
devenisem periculos, tăcerile mă ascultau smerite
și le era frică, puteam să le cuceresc
așa că m-au încercuit
m-au îngenunchiat și mi-au cerut
să vorbesc
dar primii luați au fost ochii
să nu mai văd ce-i în jur
apoi mi-au luat dinții să nu pot opri șuvoiul
și la sfârșit mi-au luat mințile
rătăcitor, pipăind drumul
și revărsând potop de cuvinte fără rost
am fost lăsat în libertate
scăpaseră de-un incomod care putea tăcea
mai mult decât tot regatul
cine sunt? unde sunt? în ce timp?
poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre smerenie, poezii despre pericole sau poezii despre monarhie
Mă tem
Mă tem că nici popor n-ajunge
Să învingă șleahta de tâlhari
Precum haiducii, pe cai mari...
Și care pot pe neam înfrânge!
Mă tem c-am pe-undeva, înăuntru
-În ce-i istoria trecută-
O rădăcină înfipt-neruptă...
Într-un vampir, la neam, lăuntru.......
Mă tem și de-alde ce-s pe stradă,
Că nu le știu hidosul gând,
Nu-i știu pe ce orgii îs stând
Și când pot răbufni-n paradă!?
Mă tem, de ce-am ales, sau nu,
Că n-am ce face, e totuna!
Oricum se schimbă-ntr-un, într-una,
La fel... Cum n-ai mai știi de "TU"!
Mă tem al dracului, de tot,
De ce mi s-a promis degeaba!
Mă tem, că încet devine graba
Și, zâmbet poate fi netot!
Mă tem că drept, se minte strâmb
Și, prostul trece de deștept...
Și-s așa mulți, să-i iau în piept...
Și ei în piept mi-nfig carâmb!
Mă tem că tot ce-am câștigat
Din toți de-ai mei, ce au pierit,
Parcă n-a fost, s-a risipit...
Și sânge n-am, l-am tot vărsat!
Mă tem pentru că eu n-am gură,
Șansa să țipe, ce-au tot hoții...
Și mi-au luat vis și, eu, nepoții
N-o s-avem nici de bătătură!
Mă tem până și de ai mei,
Că-s creduli rău, n-au vigilență,
Sau gaură-i inteligență...
Ori, sunt și ei, tot derbedei?!
Mă tem, mă tem chiar și de mine,
C-am tot crezut în tot ce fac,
Dar am greșit și eu și, tac...
Că oricum n-am glas, nici sânge-n vine!
Mă tem că Dumnezeu mă lasă
Singur și, sunt cu mâna goală!
Dar, o să mă fac iad, cu smoală...
Și Drac, să-i pescuiesc în plasă!...
Pân' n-or mai ști de ei, de casă!
Că oricum sunt morți și, groapa-i rasă!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 februarie 2017)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre inteligență, poezii despre draci, poezii despre înfrângere, poezii despre zâmbet, poezii despre victorie sau poezii despre vampiri
Cu premeditare
V-au strâns aleșii asasini și v-au dat foc,
V-au otrăvit cu dioxid, să fie ei
Mai bine oxigenați, hapsânii derbedei
Și, nici răniți nu vă mai lasă trai, deloc.
V-ascund printre spelunci, zise spitale,
Cu pumn în piept bătându-se eroi,
Se lăudând de grija voastră, în timp ce voi
Tot mai mulți, mulți, ne lăsați dor și jale.
Ei stau pe sticle să vă mintă într-una
Că vă iubesc și suferă profund,
Dar nu vor decât sacrificiul vostru sfânt,
Să se arate, că vă vor fi ei... Fortuna.
Mulțimi din voi, ce-ați lăsat testament, vă plâng
Cu adevărat și vă vreau steag, să închine
Un sacrificiu nedorit, da-nspre mai bine
Să fie țării, din dureri ce inimi frâng.
E un întreg complot în a mea țară,
Să-i ia popor, s-o vândă la mezat
Și bani să-și pună peste cei ce-au din furat...
Să-și facă Statul lor, fără de noi, cu noi afară.
E-o hoardă sumbră de inculți jefuitori
Ce-au tată, mamă, sunt călăii pe stil nou,
Cu toții o horă ce se învârte, un rulou
Doar dintre ai lor, se promovând nemuritori.
E încă timp, că suntem mulți, să-i dăm afară,
Spălați la alb, ca nu cumva să infecteze
Pe cei din jur, să nu-și înalțe iar metereze...
Să-i demascăm că-s un pericol, să dăm sfoară...
Premeditat sunt vinovați... ce neam ne-omoară!!!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 noiembrie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sacrificiu, poezii despre testament sau poezii despre plâns
Cioara
Necazul stă lipit de om
cum stă pe lângă cal huluba.
Și omul ca să-și uite buba,
aleargă...
Însă, paralel,
necazu-i veșnic lângă el.
Așa
o cioară,
prinsă-n laț
într-o ogradă,
scăpă numai cu-un ciomp de coadă.
Vai ce necaz!
Să fii schiloadă!
Să fii de râsul tuturor!
Să vezi cum stolu-ntreg, din zbor,
se lasă lin pe vreo livadă,
și tu să vii în cioc
grămadă!
Și-atunci
văzând ce foc o-ncearcă,
s-a dus printre străini și ea,
să mai vorbească, să asculte,
să râdă cu vreo rândunea,
să mai uite de-o putea
de coada ei cu pene rupte.
S-a dus.
Dar dup-o scurtă vreme
s-a-ntors tot ruptă de juvăț.
Iar gloata i-a și pus probleme:
Pe unde-ai fost?
La ce ospăț?
Am fost și eu peste coline...
Dar cu ce gând?
După ce pradă?
Așa... ca mă mai uit de coadă...
Ei, și-ai uitat?
Și-a fost mai bine?
Aș! cum să uit?
Nu mă vedeți?
A fost și coada după mine...
MORALA
n-are mult de spus.
Nu mai purta necazu-n lume
că vii Žnapoi tot cum te-ai dus.
Eu unul
când mă simt răpus,
nu caut oameni buni de glume,
ci vin degrabă la Isus!
poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ciori, poezii despre oameni buni sau poezii despre gânduri