Ora a treia am avut geografia. Şi eu care credeam că geografia e cine ştie ce obiect greu! Ca aritmetica, de pildă. Da' de unde! E foarte uşor! Geografia este ştiinţa despre pământul pe care trăim noi, despre munţi, mări şi oceane. Până acum îmi închipuisem că pământul nostru e drept şi întins ca o foaie de clătită. Olga Nikolaevna ne-a spus însă că nu e întins, ci rotund. Rotund ca un glob! Mai auzisem eu aşa ceva, dar am crezut că e cine ştie ce poveste sau născocire. Acum însă se ştie sigur că asta nu-i poveste. S-a stabilit că pământul nostru este un glob mare, mare de tot, şi că oamenii, trăiesc peste tot, de jur împrejurul lui. Pământul atrage spre el oamenii şi animalele şi tot ce se află pe pământ, şi iată de ce vietăţile care trăiesc dedesubtul nostru nu cad niciodată! Mai e ceva foarte ciudat: cei care trăiesc dedesubt merg cu picioarele în sus, adică cu capul în jos, numai că ei nu bagă de seamă asta şi-şi închipuie că merg aşa cum trebuie; pentru că, nu-i aşa, dacă lasă capul în jos şi se uită la picioare, văd pământul pe care stau, iar dacă înalţă capul, văd cerul. De aceea li se pare că şi ei merg cum trebuie.

Nicolai Nosov în Vitea Maleev la şcoală şi acasă, Capitolul I (1951)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sunt nebun şi poate nici chiar atât de prost pe cât se pare. Înţeleg foarte bine că astăzi pământul se scufundă sub picioarele celui ce vorbeşte ca mine, dacă nu se ţine cu tărie pe această Piatră despre care s-a spus că "Porţile iadului nu o vor învinge". Şi totuşi nu pe ea stau, sau cel puţin nu întotdeauna, mai cobor uneori. Din ce motiv şi în ce scop, voi explica mai târziu. Acum voi spune doar un singur lucru: pentru cei ce stăruie pe această Piatră nu are nicio importanţă dacă pământul se scufundă şi lumea piere - "Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta". Aşa se interpretează ceea ce s-a spus despre Piatră. Însă nu aşa înţeleg eu - pierderea lumii nu îmi este indiferentă. Ştiu că nu există altă Piatră, şi cine se bizuie pe ea va fi mântuit - însă mai ştiu că cei asemenea mie nu se vor mântui până când nu vor salva, odată cu ei, lumea ce piere.

Dmitri Merejkovski în Iisus necunoscut, volumul I
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primul lucru pe care l-am făcut în clipa în care mi-am acceptat cele mai mari defecte, a fost să plec capul în jos, umil. Nu umilit, dar umil. Cred că este aceeaşi senzaţie pe care o ai cu o clipă înainte de moarte când îţi dai seama că de fapt eşti doar un muritor ca orice altă vietate ce a umblat pe Pământul acesta. Ştii că nu eşti aşa şmecher cum te credeai, dar că există o bucurie în toată povestea asta. Aşa fragil şi vulnerabil, ai îndrăznit să visezi şi să încerci să cucereşti pământul şi cerul. Acceptarea de sine este o moarte şi o renaştere în acelaşi timp. Pentru ca ceva nou să se nască, ceva vechi trebuie să moară.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi amintesc şi acum cu emoţie clipa în care am văzut pentru prima oară o hartă a ţării. Ştiu că la început nu înţelegeam cum tot pământul ţării despre care mi se spunea că este mare poate să încapă desenat pe hârtia aceea care acoperea mai puţin decât un perete. Apoi, când ni s-a explicat că şesurile sunt verzi şi dealurile galbene, că munţii sunt bruni şi apele albastre, că oraşul nostru este un punct roşu şi hotarele sunt liniile acelea punctate de jur împrejur, am descoperit geografia ca pe un joc minunat, cel mai frumos dintre toate. Şi pentru ca jocul să fie şi mai frumos, şi mai captivant, învăţătoarea ne-a spus să privim harta cu atenţie şi să observăm că ţara noastră are forma unui buchet de flori. Un buchet de flori aşezat într-o vază: Marea Neagră.

Ana Blandiana în Buchetul de flori
Adăugat de MG (Ματθαιο`
Comentează! | Votează! | Copiază!

Breaking news: Azi-dimineaţă a răsărit Soarele şi ne aşteptăm ca el să apună în cursul serii. Pământul e rotund iar Luna are faze, cratere, ba chiar munţi şi mări. Oamenii au în general două mâini şi două picioare, dar numai un singur cap, din fericire... Iarna e frig, vara e cald, în timpul zilei e lumină iar în timpul nopţii întuneric. La Polul Nord e multă zăpadă de culoare albă, la fel şi la Polul Sud. Balenele sunt nişte mamifere foarte mari, care trăiesc în mări şi oceane. Muntele Everest e cel mai înalt de pe Pământ. Se aude că omul se trage totuşi din maimuţă, deşi lucrurile nu sunt foarte clare. Este ora douăzeci şi peste exact o oră va fi ora douăzeci şi unu. Până atunci, vă dorim toate cele bune.

Mihail Mataringa (2 martie 2013)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până la urmă va trebui să părăsim Pământul - cel puţin un anumit număr dintre urmaşii noştri atunci când Soarele nostru se va apropia de sfârşitul vieţii, ciclului solar. Dar tot aşa cum exploratorii tereştri deschid mereu calea pentru colonişti, şi asta se va întâmpla şi extraterestrial. Pământul este leagănul nostru, nu destinaţia noastră finală.

citat din Edgar Mitchell
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joey: Cine ştie ce o să mai spun de data asta?
Chandler: Dacă ar fi ceva în capul tău care să te împiedice să spui lucrurile pe care le zici!
Joey: Bine, în ordine, o s-o fac. Dar voi trebuie să fiţi la masa alăturată, ca să mă opriţi dacă încep, ştiţi voi, să spun ceva stupid.
Ross: Asta numai atunci sau tot timpul? Pentru că... avem şi noi servicii, ştii.

replici din filmul serial Prietenii tăi
Adăugat de Burduja Simona, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fluturare

rătăceam într-o lume aşa... cum este ea
nopţile şi zilele se scurgeau pe lângă
până într-o dimineaţă de primăvară când
planeta s-a oprit în ochii tăi, în gestul tău

în clipa aceea m-am născut cu adevărat
în clipa aceea am început să învăţ să merg
de data asta altfel, neatingând pământul sau lucrurile

am început să învăţ să vorbesc, nu prin cuvinte
ci prin toată fiinţa, în apnee sau
respirând dintr-odată tot cerul

tu nu făceai nimic pentru asta
nici măcar pentru setea să-ţi fiu mereu aproape
la tine totul era unic şi perfect

acum, ceva s-a risipit aşa cum rugina
acoperă strălucirea metalului
cum noaptea îşi vâră soarele în sân
şi nu mai ştiu cine am fost, cine sunt

tu eşti probabil într-un loc mai bun
o duci bine sau dai viaţă altor bărbaţi
aşa cum s-a întâmplat mie

şi ce dacă pe mine, pe alţii, ne ucizi astfel
aşa ne ajuţi să înţelegem ceea ce suntem
fluturii clipei opriţi pe buza vasului vieţii, tu

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sus e cerul, jos pământul

Sus e cerul, jos pământul,
din cer ne priveşte Sfântul.
Dumnezeu ne ocroteşte,
iar pământul ne hrăneşte.
Cerul ne este lumina,
pământul ne e grădina.
Cerul, sufletul ne-adapă,
pământul de boli ne scapă.
Din cer am primit fiinţa,
tot din cer avem credinţa.
Noi ştim de unde venim,
ştim şi unde vieţuim.
Bun e cerul, bun pământul,
bine-i că rostim cuvântul.
Totuşi,
ceva rămâne un mister.
De ce urcăm scara la cer?
Ne cheamă oare, începutul?
De-aceea revenim la Sfântul?
La astfel de întrebare
răspunsul îl poate da,
doar timpul în derulare
şi-n eternitatea sa.
Şi cerul, dar şi pământul
sunt părţi ale vieţii noastre.
Când ne vine la toţi rândul
călătorim printre astre.

poezie de Dumitru Delcă (18 iulie 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Această descreştere constantă a populaţiunii ţării noastre este cu atât mai importantă pentru noi, românii, căci dacă pământul nostru părintesc pare că se transformă într-un mormânt pentru neamul nostru, el din contră este o râzătoare grădină în care străinii şi cu deosebire israeliţii se înmulţesc într-un mod prodigios... Acum câţiva ani s-a zis că Iaşiul va deveni un oraş ovreiesc. Faptul e îndeplinit. Acelaşi lucru se poate zice acum de Bucureşti, care furnică nu numai de tot soiul de străini, dar în special de ovrei... capul şi inima ţării fiind înstrăinate, corpul va urma natural această tendinţă.

citat din Constantin I. Istrati (1880)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai aproape de cer

de ceva timp, în fiecare dimineaţă mă trezesc cu senzaţia asta
e o chestiune pe care nu am cum s-o descriu, este ca şi cum ai privi un copac înfrunzit
şi pe care îl admiri cum o frunză pică ca o ultimă răsuflare
asta nu poţi să uiţi aşa cum şi eu nu uit primul sărut
pentru că, să-ţi spun ceva, nimic nu este mai suav decât amintirea primei atingeri
poţi să cuprinzi cu mâinile stelele, poţi să ai tot pământul în palme
nimic însă nu se compară cu asta

cine nu a fugit măcar o dată de acasă, cine nu s-a încălzit măcar o dată cu licărul suav al dimineţii
nu ştie cum este să ţii în pumni o picătură de lacrimă

am deschis o uşă şi nu m-am uitat înapoi
nu am trântit-o, nu am făcut zgomot, am luat hotărârea asta înainte să te privesc cum dormeai dezvelită
da. asta este imaginea, acel corp dumnezeiesc printre cearceafuri
şi eu, eu care fug. eu, cel care nu se mai uită la ceea ce a fost, dar care simte o pierdere

a pierde un obiect îţi este poate indiferent
dar să pierzi o clipă nu se compară cu nimic, pentru că nimic nu este mai important
decât acea primă scânteie
câte dimineţi poţi să cuprinzi într-un vis, în câte oglinzi poţi să vezi un surâs
şi asta nu este nimic pe lângă durerea pe care o simţi. dar
cine să înţeleagă ce este

după o noapte mă trezesc căzut pe asfalt singur în toată splendoarea cuvântului
singur pe asfalt, singur cu pustiul în carne

aşa mă simt
legat
ca şi cum aş fi
şi n-aş fi
în fiecare dimineaţă mă trezesc cu senzaţia asta
deschid uşa de la balcon şi am impresia că doamna e din ce în ce mai departe
aerul mi se pare uscat, marea nu mai urlă, cerul, deşi înnorat pare mai limpede
şi atât de aproape

poezie de Anghel Geicu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doug: Ai fost într-o formă extraordinară în seara asta.
Pacey: Şi cât de praf sunt, ah?
Doug: Deci ce problemă ai?
Pacey (dă din cap): Nu am nicio problemă, Dougie.
Doug: Oh, haide, Pacey, te-am găsit beat criţă atârnat de un copac... Deci e vorba despre o fată cumva?
Pacey: Ce?
Doug: Bine, deci despre asta e vorba. Cine e?
Pacey: Ştii ceva, Dougie, nu e atât de important, bine?
Doug: Bine.
Pacey: Totuşi o să-ţi spun ceva. E foarte foarte enervantă.
Doug: Da?
Pacey: Da. Adică fata asta este incredibilă. Are o părere despre tot ce există pe planeta asta. Te lasă fără cuvinte.
Doug: Uau! Cu siguranţă este un coşmar.
Pacey: Păi nu chiar, nici chiar aşa. Trebuie să înţelegi. Fata e foarte inteligentă, aşa că de obicei are dreptate şi atunci când te contrazice, totul vine dintr-un suflet atât de frumos şi pur. Şi atunci cum ai putea să i te împotriveşti? Mai ales când faci pe deşteptul aşa ca mine.
Doug: E drăguţă?
Pacey: Da, e drăguţă. E foarte foarte drăguţă. De fapt e atât de drăguţă că am fluturaşi în stomac când o văd. Înţelegi ce vreau să spun?
Doug: O, da... Să nu laşi fluturaşii să dispară.
Pacey: Ce?
Doug: Poate că te întrebi ce e cel mai rău când îmbătrâneşti. Undeva pe drum se pierd fluturaşii. Aşa că, frăţioare, întrebarea e ce ai de gând să faci?
Pacey: Să fac?
Doug: Da, să faci. Adică chiar să faci ceva. Să acţionezi.
Pacey: Nu, nu cred că înţelegi cu adevărat gravitatea acestei situaţii, Doug. Vezi tu, dacă aş face ceva în legătură cu asta, e o mare probabilitate ca soarele să nu mai răsară, ca valurile să nu se mai înalţe. Pun pariu că e foarte probabil ca pământul să se crape şi Capeside să se transforme într-o gaură a iadului ce ar scuipa întruna monştri şi demoni care i-ar sugruma pe locuitorii acestui oraş, făcându-i să îngenuncheze şi să se roage pentru o revenire la zilele de dinainte de a face eu ceva. Cu asta avem noi de-a face aici.

replici din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi, ruşii, niciodată nu am avut romantici proşti, cu capul în stele, ca germanii, şi mai ales ca francezii, care nu reacţionează la nimic;chiar dacă se crapă pământul sub ei, chiar dacă Franţa ar pieri pe baricade, ei sunt la fel, nici măcar cuviinţa nu li se schimbă, şi îşi vor cânta cântecele lor stelare, cum să spun, până vor intra în mormânt, pentru că sunt proşti. La noi, pe pământ rusesc, nu exista proşti;asta se ştie;prin asta ne deosebim de celelalte popoare.

Dostoievski în Însemnări din subterană
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihai: Vai, de abia acum v-aţi întors?!
Alex: Da, măi, puştiulică... De abia acum.
Mihai: Domnule profesor...
Eugen: Ia spune, tinere: Cum a fost la mate? Te-ai descurcat?
Mihai: Da. A fost atât de simplu; şi eu, care mă aşteptam să fie foarte dificil... Dar n-am întâmpinat greutăţi.
Eugen: Deci, la mate sigur treci.
Mihai: Eu aşa cred.
Eugen: Da, ştim că matematicianul nostru te-a ajutat, deşi, din spusele lui, nu aveai deloc nevoie. Şi acum, hai, trebuie să mergi să dai şi tu o declaraţie la Comisia Disciplinară a Institutului.
Mihai: Unde?
Alex: La Comisia Disciplinară; ce, n-auzi bine?!
Mihai: Ba da, dar nu ştiu unde trebuie să merg.
Alex: I-auzi la el, nu ştie... Măi, puştiulică... Tu de când înveţi aici; de ieri?
Mihai: Nu de ieri, dar nu ştiu unde vine asta, n-am avut ocazia să ajung pe acolo până acum.
Alex: Eh, ce să spunem, ai fost mereu foarte cuminte, de n-ai ajuns pe acolo...
Nistor: Adică, asta înseamnă că şefu' n-a fost cuminte de-a ajuns acolo?
Alex: Nu, mă, tontule! Luci a avut doar o... neşansă.
Eugen: Haideţi, lăsaţi taina! Cine merge cu Mihai, să-i arate unde trebuie să ajungă?
Alex: Mă duc eu, dom' profesor. Hai, măi... puştiulică!

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mickey: Acum o lună cam, am avut o zi în care simţeam că am ajuns la capătul puterilor. Nu mai voiam să trăiesc într-o lume fără Dumnezeu. Am puşca asta, care, mă crezi sau nu, am încărcat-o şi am dus-o la tâmplă. Şi-mi amintesc că mă gândeam că gata, o să mă sinucid. Dar dup-aia mi-am zis... şi dacă mă înşel? Dacă Dumnezeu există? În cele din urmă, nimeni nu ştie asta. Apoi m-am gândit că nu, nu e suficient, vreau certitudini. Şi-mi aduc aminte foarte clar că ceasul ticăia, iar eu stăteam acolo nemişcat, cu arma la tâmplă, întrebându-mă dacă să trag sau nu. (Arma se descarcă.) Dintr-odată, arma s-a descărcat. Fusesem atât de încordat încât degetul meu a apăsat pe trăgaci fără voia mea. Dar transpirasem suficient de mult ca arma să alunece de pe tâmpla mea şi să nu mă nimerească. Brusc s-au adunat vecinii la uşă şi... mă rog, scena a fost de iad. M-am dus la uşă, nu ştiam ce să spun, eram jenat şi confuz şi în mintea mea totul se derula cu o sută de kilometri pe oră. Şi mi-am dat seama că trebuie să ies din casă, să simt aerul curat şi să-mi limpezesc gândurile. Îmi aduc aminte că m-am plimbat pe străzi atât de mult că nu mai ştiam ce e cu mine, totul părea atât de violent şi ireal. Am hoinărit o vreme, trebuie să fi fost ore. Mă dureau picioarele, îmi simţeam capul greu, trebuia să mă aşez jos, aşa că m-am dus la un cinematograf. Nu ştiam ce film rulează, doar aveam nevoie de un moment de linişte ca să-mi adun gândurile, să găsesc o logică pentru a reseta lumea pe o perspectivă raţională. M-am dus sus, la balcon, şi m-am aşezat pe scaun. Mai văzusem filmul de atâtea ori când eram copil, dar întotdeauna mi-a plăcut. Şi cum mă uitam la actori, prins în acţiune, mă întrebam cum să te gândeşti să te sinucizi? E atât de stupid. Uite-i pe oamenii aştia din film, sunt atât de amuzanţi... ce importanţă mai are că adevărul e întotdeauna dureros? Şi ce dacă Dumnezeu nu există şi trăim o singură dată şi asta e tot? Şi totuşi, de ce să nu vrei să trăieşti? Doar nu e toată viaţa asta un obstacol. Şi mă gândesc că ar trebui să încetez să îmi mai distrug viaţa căutând răspunsuri pe care nu le voi găsi niciodată şi să mă bucur de atâta cât e. Şi poate, cine ştie, mai e ceva şi după. Şansele sunt mici, dar... e tot ce ştim.

replică din filmul artistic Hannah şi surorile ei, scenariu de Woody Allen (7 februarie 1986)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trebuie să merg la o plimbare

Şi te privesc cum te îndepărtezi,
Intri într-un tunel din ce în ce mai întunecat,
Al cărui capăt nu-l văd
Şi-ţi văd chipul umbrit,
Cum milioane de alte figuri,
Îmi intră în raza vizuală
Şi tu te adânceşti într-o tăcere,
Tot mai puternic răspândindu-se,
De jur împrejurul acestui întuneric.
Dar oare tunelul care te absoarbe,
Nu se întunecă asemenea conştiinţei tale?
E linişte... Câteodată aş zice că e chiar prea multă,
Dar îmi amintesc că nu se mai aflase,
De tare multă vreme pe aici
şi o consider atunci Binecuvântată.
Însă nu pot opri întrebările să-mi alerge
Din cap până în picioare,
După care se îndreaptă spre tine,
Şi toate au un singur ţel,
Şi apoi mă întorc spre linişte
şi mă opresc spre a o asculta.
Şi e atâta soare în jur, alergând
cu un singur cuvânt în braţe, ca un disperat:
SPERANŢĂ
Ar trebui să merg la o plimbare.
E o vreme aşa frumoasă!

poezie de Doina Cristian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un om care împărtăşeşte opinia lui Copernic, că acest Pământ al nostru este o planetă condusă în jurul Soarelui şi luminată de acesta, la fel ca celelalte, nu poate scăpa uneori de închipuirea că restul planetelor îşi au propria haină şi propriul mobilier, ba chiar proprii săi locuitori, aşa cum are Pământul acesta al nostru. Dar am putut întotdeauna să conchidem, spunând că este zadarnic să cercetăm ce i-a plăcut naturii să facă acolo, văzând că nu există nici o probabilitate de a ajunge vreodată la finalul cercetării. Însă, cu ceva vreme în urmă, cugetând destul de serios asupra acestei chestiuni (nu mă consider un observator mai fin decât acei oameni mari din trecut, ci am avut norocul să trăiesc după cei mai mulţi dintre ei), m-am gândit că cercetarea aceasta nu este atât de impracticabilă şi nici calea atât de presărată cu dificultăţi, ci doar că rămâne foarte mult loc pentru conjecturi probabile.

citat din Christiaan Huygens
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joey: Ştii, voiam să tac şi să te las să pleci. Dar nu aş fi eu. Ar fi ca într-un film de Merchant Ivory unde oamenii suferă în tăcere, iar tu ar trebui să fii atât de impresionat de cumpătarea lor. Îmi pare rău, dar la naiba cu asta. Prietenul meu cel mai bun din toată lumea pleacă mâine şi o mare parte din mine vrea ca el să rămână. Aşa că sper să nu mă urăşti.
Dawosn: Nu aş putea să te urăsc niciodată, Joey. Nu că nu aş fi încercat asta.
Joey: Ultimii doi ani au fost o adevărată telenovelă. Dar nu i-aş da înapoi, nu aş şterge nimic, dar... Mă bucur că s-a terminat. Pentru că îmi place cum stau lucrurile acum. Viaţa mea fiind mereu o glumă nesărată, acum că lucrurile merg bine... tu pleci.
Dawson: Jo, dacă aş crede măcar pentru o secundă că ar fi decizia corectă, aş rămâne, dar este timpul să plec. Este timpul ca eu să ies din camera asta şi este timpul ca tu să descoperi cine eşti fără noi. Capitolul acesta s-a încheiat, Joey. Simt asta.
Joey (cu lacrimi pe obraji): Crezi în magie? Eu nu credeam. Cum aş putea? 13 ani, mama ta moare. Şi totuşi mai speri în ceva magic, ceva care să facă totul mai bine. Dar nu se întâmplă aşa şi te uiţi la tatăl tău care nu e în stare să-şi învingă punctele slabe. Fără abracadabra în cazul acesta. Şi apoi mai e Pacey. Orice magie a fost între noi s-a terminat, nu-i aşa? Dar apoi mai eşti şi tu. E o dovadă că există cineva acolo care se gândeşte la mine. Prietenul meu care a fost mereu alături de mine. E magie curată. Cred că e doar un mod lung şi tărăgănat de a-ţi spune că o să-mi fie dor de tine, Dawson.
Dawson: Şi mie o să-mi fie dor de tine, Joey.

replici din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Delimitări

Acesta e pământul nostru.
Noi am făcut schiţa acestor ape şi munţi.
Fiecare floare a răsărit după indicaţiile noastre.
Peisajul poartă semnătura noastră.
Da.
Pentru fiecare centimetru am luptat şi am gândit.
Sângele şi visul nostru e amestecat pretutindeni.
Mâna ni s-a înfipt în grumazul pădurii,
Ca în coama unui mistreţ întărâtat,
Şi am făcut ordine în sălbăticie.
Cu tălpile goale am dansat peste vipere
Până ce ultimul strop de venin
S-a scurs în sânul imun al ţărânii.

Acesta nu e pământul tău, laşule,
Care te-ai aciuat ca o molie în faldul steagului nostru.
Nici al tău, linguşitorule şi mincinosule,
Care mânjeşti cu vânzătoare săruturi faţa adevărului.

Acesta nu poate fi pământul tău, corupătorule,
Care încerci să deviezi corabia noastră către naufragii.

Acesta e pământul nostru!
Noi am făcut schiţa acestor ape şi munţi.

poezie de Nina Cassian
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Planeta albastră

Mă-ntrebam şi eu, ce este
O planetă! E poveste!
Am să îţi explic şi ţie.
Din Mica Enciclopedie
Am citit şi am aflat
Că pământul nu e lat.
E rotund, o bilă mare,
Se încălzeşte de la soare.
Peste tot trăiesc copii
Veseli şi spun poezii.
Una am învăţat şi eu
Şi nu este deloc greu:
"Dragi copii, şi mici şi mari
Haideţi să fim gospodari!
Să-ngrijim şi pom şi floare
S-ocrotim păsări, izvoare,
Munţi şi mare şi pădure
Tot ce e frumos în lume.
Să iubim planeta noastră,
Minunata floare albastră!"

poezie de Ilinca Neacşu
Adăugat de MG (Ματθαιο`
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământul senin

Cel mai senin pământ îmi pare cerul
în care te-adânceşti
nu cu gura căscată
ci cu pasărea căscată
între buze de aripi
fără a înţelege
de pământul e sus
sau dacă jos este cerul...
Cel mai senin pământ între "eşti" se întinde
şi la graniţă.."sunt"!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!