Va fi bine!
Totul este așa cum noi nu ne dorim
Speranța a mai rămas, dar nici de ea nu știm
Și cum ar fi să plec, în umbră să te las?
Ar fi ca prima dată, voi face primul pas!
Un pas spre un sfârșit sau chiar un început
Ca hotărârea aceasta, mai grea, nu am avut!
Dar să privesc mai bine, ce ușă eu închid!
Și să fiu atent ce poartă mai deschid!
De nu ar fi iubirea, pentru cine aș merge?
Unde calea-i lungă și visul nu se șterge!
S-alerg chiar după tot, ce mi se pare drag?
Și apoi să mă aleg, cu ce concluzii trag!
O veste bună acum v-a fi de nedescris!
Dar nu ne-am despărțit, ci doar a fost un vis
Și mă trezesc din somn, și stau pe lângă tine
Te iau în brațe strâns, căci totul va fi bine!
poezie de Ilie Dragomir
Adăugat de Ilie Dragomir
Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre visare, poezii despre început, poezii despre somn, poezii despre sfârșit, poezii despre iubire, poezii despre dorințe sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.