Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Gheorghe Ionescu

De la puțin la mai mult

De ieri suntem orășeni, s-ar părea, oameni de vază,
Dar am fost aduși aici pentru o banală pază
Cu obiective fixe și trasee principale,
Pentru primiri, ca în țară, dresăm procese-verbale.
Ca să facem și noi ceva și să nu stăm chiar degeaba,
Pentru că-n realitate, altfel se prezintă treaba.
Nu e nimic de păzit, nu-i nimic de folosit...
Și de ar fi fost ceva, războiul a irosit.
Ce n-a putut fi cărat, a fost distrus chiar aici
Considerând inamicul că noi suntem inamici,
Că suntem invadatori, ocupanți, cotropitori
Și ceea ce e mai rău, și josnici jefuitori.
Așa ceva nu e just, ba este chiar dușmănos,
Ne așteptam și aveam dreptul să ne primească frumos,
Pentru că suntem aduși să fim eliberatori,
Pionii unei noi ordini, civilizați, reformatori.
De aceea ne și miră de ce atât de multă ură...
Nemții poate, nu pot zice, deși spun că ia, nu fură.
Ciordim și noi câte ceva, mai mult ce e de mâncare,
Așa este în război... ce apucă fiecare.
Mărimile or prefera mai mult lucruri de valoare
Dar e cu totul altceva, un alt sens, altă culoare.

Suntem în mare dilemă, această iarnă rusească
Să o trecem voinicește, într-o ținută nemțească.
O fi sau n-o fi viabil ce susține darwinismul
Dar noi exagerăm enorm practicând maimuțărismul.
Umblă nemții spilcuiți, gătiți ca de sărbători,
Etalând impertinența marilor cuceritori.
Să nu rămânem mai prejos, a interzis mareșalul
Ostașului român să poarte mănușile, căciula, șalul
Și a ordonat să-și coase toate buzunarele,
Ca să pună în uimire pe toate popoarele.
Așa iarnă ni se spune, n-a fost de cincizeci de ani;
Suntem rebegiți de frig, dar imităm pe germani,
Lansând un nou aforism sau întărind unul vechi
Trăgând mereu fără spor, cipilica pe urechi.
De n-ar fi imitația
N-ar fi nici civilizația.

Ca să nu ne plictisim, ne satisfacem și noi plăceri,
Colindăm mult calea-valea, căutăm ziua de ieri,
Jucăm cărți, pocker firește, popa prostul, după caz,
Pockerul pe bani se știe, popa prostul pentru haz.
Aceasta numai elita, vulgul, ce e pentru ei,
Maca, stos, copcica, rișca, barbut, pe bani puținei.
Descoperirăm aici partizani inofensivi
Niște băiețași, puștani, dar gozav de incisivi.
Înving pe români la șah, ca adevărați titani
Și zilnic se luptă ca... nu e potrivit dușmani,
Ci ca adversari loiali, după reguli nobile,
Deschideri foarte subtile și finaluri abile.
Mai ales unu-n refugiu, i-a pus pe toți la pământ,
I-a aruncat în găleată, i-a lăsat fără cuvânt.
Abia-abia au putut să mă cheme-n ajutor
Să-i răzbun dacă se poate și să le fiu protector.
Trei partide am jucat și toate le-am câștigat,
Cu destulă ușurință, că foarte mult m-am mirat,
Cum de au pierdut ai noștri, mai ales că bunii șahiști,
Care știau aforismul "pierzi, dacă nu știi să riști".
Însă curând m-am convins că tocmai asta evitau,
Se cramponau de scheme fixe, pe când junii combinau.
Se pare că șahul aici e adevărată școală,
Că și copiii îl joacă, zi de zi, de cum se scoală.

Nu ne bucurăm prea mult de această nouă viață
Pentru că un ordin clar sosit dis de dimineață
Ne cere să predăm orașul, să ne deplasăm la gară,
Să urcăm într-un marfar și... nu pentru prima oară,
Să nu avem nici o grijă, că undeva vom ajunge.
Tocmai azi se strică vremea, bate vânt tăios și ninge.
Însă noi executăm totul după cum e scris...
Nu obiectăm nimic, căci cu toate ne-am deprins.
Aveam să predau sectorul unui locotenent german
Care s-a prezentat să-l ia, oral, că n-avea firman.
Sunt obligat să i-l dau însă... cu proces verbal.
Zâmbind cam puțin ironic a admis... principial.
Schimbăm sentinelele, îi arăt ce să păzească
Și îi prezint documentul, cerându-i să-l iscălească.
Mă fixează cu privirea și îmi spune textual
Noi n-am venit în Rusia s-o luăm cu proces verbal.
L-am lăsat și eu pe masă și-am plecat cu mâna goală,
Că și dacă-l semna neamțul, nu era nici o scofală.

poezie de din Furtuna - Jurnal de război în versuri (2005)
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Cornelia Georgescu

Lia: Deci, mama ta împlinește mâine de abia 45 de ani... Era foarte tânără când ai apărut tu pe lume, în viața ei.
Lucian: Da, așa e... Avea de abia 17 ani, era practic o copilă! N-am înțeles niciodată de ce s-a grăbit atât de mult, de ce s-a căsătorit atât de devreme; practic, nu existau motive.
Lia: Poate pentru că-l iubea prea mult pe tatăl tău și n-a vrut să-l piardă.
Lucian: Probabil, dar... Avea doar 16 ani! Era pur și simplu un copil! N-am îndrăznit niciodată s-o întreb de ce... Pentru tatăl meu, nu era deloc prea devreme, el e cu 11 ani mai mare ca ea. Dar putea aștepte câțiva ani, măcar până la majoratul ei, dacă o iubea cu adevărat!
Lia: Poate, dar privește partea bună a lucrurilor. E mult mai bine că s-a întâmplat astfel!
Lucian: Mai bine? De ce? Care ar fi partea bună a lucrurilor, în toată chestia asta?
Lia: Pentru că, altfel, n-ai mai fi fost tu acum, aici, cu noi. N-ai fi putut participa la această misiune. Ai fi fost poate prea mic la data lansării. N-ai mai fi fost tu comandantul nostru!
Lucian: Mda... Cum să nu?! Ce pierdere dezastruoasă pentru voi! Mare scofală, nu-i așa?!
Lia: Păi, mare, pentru că, cine știe cine ar fi fost în locul tău și cum s-ar fi purtat cu noi... Deci, o iubești foarte mult pe mama ta.
Lucian: Da, o iubesc, normal. Dar nu i-am spus-o niciodată, sau cel puțin nu-mi amintesc să-i fi spus și nici nu m-am străduit să-i arăt acest lucru. De obicei, eram doar foarte încăpățânat și nu îi dădeam niciodată ascultare.
Lia: Nu mă surprinde deloc! Acest comportament te caracterizează, în general.
Lucian: Ah, te rog... Nu-i momentul -mi amintești și tu! Ce-ai vrea, am defectele mele...
Lia: Așa e, le cam ai.

replici din romanul Proxima de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lucian: Ascultă-, te rog... Noi nu ne aflăm aici pentru a explora munții, peșterile, sau alte zone necunoscute ale acestei planete. Nu suntem exploratori.
Lia: Nu zău?! Atunci ce suntem? Eu credeam exact exploratori, doar în asta constă misiunea noastră, nu?! explorăm necunoscutul...
Lucian: Nu chiar. Nu în totalitate...
Lia: Ba da. E destul de clar. Suntem aici pentru a descoperi lucruri noi, necunoscute. Asta-i menirea noastră.
Lucian: Bine. Poate ai dreptate în privința asta. Dar în cazul acesta, hai plecăm acum. Vom veni altădată și vom explora peștera aceasta și alte zone necunoscute, dacă asta-ți dorești, dar nu acum; altădată! Mâine. Ziua. În alte zile. Oricând... Împreună cu ceilalți, nu doar noi doi, singuri.
Lia: De ce altădată și nu acum? Dacă tot suntem aici...
Lucian: Lia, n-am mâncat absolut nimic, de azi dimineață, nici tu, nici eu...
Lia: Și... Nu mai poți rezista puțin? Crezi că o să mori de foame, domnule comandant?
Lucian: Nu, sigur că nu, însă... Sunt și obosit, după atâta urcuș. Nu mă crezi? Mi-a ajuns pe ziua de azi. Tu n-ai cărat deloc rucsacul ăsta; e destul de greu, să știi.
Lia: Lasă, o să te odihnești destul după aceea. Mâine, toată ziua, dacă vrei și o să-ți revii.

replici din romanul Proxima de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Maria: Poate că nu te-ai străduit destul. Doar atât dacă i-ai spune, că o iubești și totul s-ar rezolva, s-ar schimba brusc, în bine, pentru amândoi.
Lucian: Chiar crezi asta? Eu nu sunt atât de sigur. Nu cu ea. Cu ea nu va fi așa de ușor. Dacă ar fi fost alta, poate da, dar ea... Nu! Nu merge. Poate ar fi ținut figura dacă ea ar fi fost altfel, însă... Nu știu. Nu știu ce să mai cred.
Maria: Cum să nu știi? Cum poți spune așa ceva? Tocmai tu? Acest termen nu există, sau poate fi depășit, mai ales pentru tine.
Lucian: Bine ar fi să fie așa, însă, din nefericire pentru mine, nu e deloc astfel... Sunt nehotărât, Maria; e pentru prima oară în viață că mi se întâmplă așa ceva, dar culmea, într-adevăr nu știu ce să fac. Ezit mereu, amân mereu, deși nu asta mi-aș dori. Din cauza asta trebuie să mă mai gândesc, devin odată hotărât.
Maria: Bine, Luci, atunci mai gândește-te, poate că ceea ce ți-am spus îți va fi de folos într-un fel; cel puțin eu așa sper.
Lucian: Sigur. Chiar îmi este de folos. Îți sunt recunoscător.
Maria: Lasă asta. N-am nevoie de recunoștința ta.

replici din romanul Proxima de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dumnezeu

Ești prezent mereu: în minți, în suflete, în noi.
Nu ești nici bun, nici rău. Ne ajuți dacă vrem binele
Dar dacă facem răul îți îndrepți mâna înspăimântătoare către noi...
Și ne dai răul înapoi. Și iar ne ierți, și ne aștepți să fim mai iubitori.
Ne ierți, dacă greșim, și vrei să ne ridici din nou.
Fără știm.
Nu uiți nimic neiertător și uiți greșeala când vezi credință într-un om.
Ești peste tot: tu vii dacă te chem. Dar nu îmi zici nimic.
Și nu te arăți pentru că nu sunt pregătit.

Oamenii cred tu stai undeva în ceruri, dar tu ești zilnic printre noi
Ești înger bun, dar înspăimântător... Ne vrei perfecți, lucizi
Tu dai viață, tu ucizi
Dacă suntem buni ne dai de toate
Dacă suntem răi ne dai durere, boală și chiar moarte.
Îți place te joci, te înduioșezi dacă iubim.
Ești lângă noi, când plângem.
Ești femeie sau copil?
Tu știi planul bun: ne treci prin rău să fim mai buni,
Tu ești nemuritor, și vrem și noi să fim, căci pentru tine
Moartea nu-i nimic, pe noi ne sperie... un pic.

poezie de
Adăugat de Iustinian CruceanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Început...

Infern sau paradis, nu știu cum să-l numesc...
Mi-o spun în gând de fiecare dată,
Când las în urmă tot ce-i "nebunesc"
Și părăsesc această lume fermecată!

Această lume, creată împreună
Și despre care, știm doar noi.
Această lume, atât de "nebună",
Unde ne refugiem când nu mai vrem știm de voi.

Este o lume magică, dar totodată,
Atât de egoistă; poate chiar pătată.
Căci doar pentru un singur scop a fost creată:
transformăm "inevitabilul" în artă.

Și deși suntem doi, în lumea noastră,
Cuvântul "noi", devine singular!
Ca să-nțelegi cât e de extraordinară
Pasiunea, când e sentimentul clar.

Păcat că suntem nevoiți,
ținem totul numai pentru noi.
Doar nu credeați că suntem diferiți
Când vine vorba de-al vostru "noroi".

Nu, nicidecum! Doar nu degeaba
Am ales drumul cel mai rău privit!
Drumul, în care nu e simplă "treaba",
Dar cu finalul cel mai fericit!

poezie de (2018)
Adăugat de Andrei Ș.L. EvelinSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ion Minulescu

Strofe pentru El

Deși noi toți îi suntem frați
Și toți îl ascultăm la fel -
Noi nu-i suntem decât argați,
Căci l-am ales stăpân pe El!...

Dar Eu, cum nu-i pot fi argat -
Deși noi toți suntem la fel -
De șorțul alb m-am dezbrăcat
Și n-am mai ascultat de El...

Dar azi, când simt că se cuvine
Ca toți să-l ascultăm la fel -
Deși m-ascult numai pe mine,
Eu nu m-ascult decât prin El!...

poezie clasică de din Viața românească, nr. 6 (iunie 1937)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "CD Coringent la limba romana" de Ion Minulescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -45.00- 42.75 lei.

Drumul spre iad e pavat cu multă iubire și intenții bune și datorită faptului că nu avem înțelepciunea discernem nu știm ce e bine sau rău pentru noi și nu știm cine suntem noi cu adevărat. Luăm răul și întunericul, așa cum ne sunt date, și care vin la pachet cu iubirea și lumina. Însă doar noi suntem reponsabili transformăm iadul în rai, pentru că cei responsabili pentru ce ne-au transmis, de cele mai multe ori, nu mai sunt de mult alături de noi.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lucian: Nu... Dacă Ly nu are nimic împotrivă, nu văd de ce aș ascunde adevărul. Deci, dragii mei colegi, cunoașteți destul de bine pentru a nu pune la îndoială ceea ce vă voi spune; știți că de obicei sunt foarte, foarte sincer. Așa voi fi și acum, cu toate că mi-e foarte greu recunosc și în plus, nu știu ce veți înțelege voi din toată povestea asta, însă... Desigur, vă întrebați ce s-a întâmplat; am să vă povestesc personal totul, chiar acum. M-am îmbătat pentru că doream uit că m-am purtat ca un idiot, ceea ce am și reușit, pentru că uitasem cu adevărat, absolut totul. Dar nu definitiv... Deci, voi ați plecat din navă duminică seara, iar ziua imediat următoare, luni seara, am trecut prin oraș, s-o caut pe colega mea, domnișoara consilier Lia, însă în camera din orașul artificial, unde locuiește provizoriu, n-am găsit-o decât pe colega ei de cameră, Ly. Din motive pe care nu vi le-aș putea explica vouă acum, pentru că ar dura prea mult și tot n-ați înțelege nimic, dorind să-i demonstrez ceva domnișoarei Ly Kuny, anume că poate avea încredere în mine, chiar dacă eram singuri în încăpere, am ajuns la un sărut, pe care i l-am dat, bineînțeles, mai mult fără voia ei. Evident, s-a supărat pe mine; nu s-ar fi putut altfel... În plus, tocmai în acel moment a intrat și colega ei de cameră, Lia, surprinzându-ne astfel și a ieșit un fiasco total, pentru că eu nu i-am putut explica nimic nici domnișoarei consilier, dat fiind că nu dorea să mă asculte, deci, normal, pe moment și ea s-a supărat foc. Colac peste pupăză, ziua următoare Ly i-a povestit lui Mihăiță tot ce s-a întâmplat; evident, inevitabil, s-a supărat și el pe mine, neînțelegând ce se petrecuse în realitate, mai ales că nu dorea asculte nici un fel de explicații din partea mea, explicații pe care nici eu nu i le puteam oferi. Atunci n-am mai putut suporta; deja era prea mult pentru mine, depășea... Gândul -mi pierdeam dintr-o dată, dintr-o prostie, trei prieteni apropiați, la care țineam foarte mult, chinuia cumplit. Mi-am pierdut raționamentul, controlul, logica, totul... Din cauza asta m-am comportat astfel. Nu știu dacă a fost bine... De fapt, corectez, acum îmi dau perfect seama că nimic din ceea ce am făcut în ultimul timp n-a fost deloc bine; am acționat prostește, am greșit enorm, dar asta este. Am făcut-o și gata! Uff...
Alex: E greu de crezut tu ai fi făcut așa ceva. Te cunosc de atâta timp și nu-mi vine să dau crezare acestor cuvinte. Parcă n-ai fi tu cel despre care ne-ai vorbit. Serios, Luci!

replici din romanul Proxima de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Unu împărțit la doi

NOI suntem un singur cuvânt.
Eu nu te vreau pentru că ești altfel,
Ci pentru că mă iubesc
Și te iubesc
Și te iubești
Și mă iubești.
Vorbesc degeaba.
NOI ne iubim pe NOI,
Adică iubim același om,
Dar nu alt om,
Ci pe NOI.
Vorbesc degeaba.
Tu ai toate defectele femeilor
Pe care nu le iubesc.
Eu am toate defectele bărbaților
Care nu te iubesc.
La calități stăm și mai bine:
Pentru ele cred te iubesc pe tine,
Pentru ele crezi că mă iubești pe mine.
Credem degeaba.
NOI ne iubim doar pe NOI,
Chiar dacă vorbim și gândim altfel.
Gândim degeaba.
Trece timpul și nu suntem împreună?
Ce este timpul?
Vine moartea și nu apucăm trăim
Amândoi?
Ce este moartea?
Câți suntem NOI?
Iubito, unu împărțit la doi,
Nu face nici unu, nici doi,
Ci două jumătăți,
Ca NOI
Făcut bucăți.

poezie de din Aproape alb (18 aprilie 2013)
Adăugat de Marius RobuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Nistor: Zău, șefu'... Nu înțeleg nimic din toată povestea asta cu Ly, dar nici nu încerc măcar. Și mai mult mă nedumirește însă faptul te-ai îmbătat după aceea, ba încă în halul acela, atât de rău, timp de o întreagă săptămână... Ce-ai gândit în acele momente? Ce te-a determinat procedezi astfel? Nu știai că nu e bine? -ți face rău? Nu te recunosc! Tu nu ești așa... Cum ai putut să te schimbi într-atât, încât faci un asemenea exces? Tocmai tu, șefu'?
Lucian: Nis, te rog... Știu că am greșit. N-am nevoie de predicile tale. Păstrează-le pentru tine, pentru altădată sau pentru altcineva. Eu... V-am dezamăgit, nu-i așa?! Vedeți, nu sunt bun să fiu comandantul vostru... Voi ați insistat să mă aduceți înapoi; eu renunțasem la funcție, de o jumătate de an și-mi vedeam liniștit de treaba mea, aici, în navă. Dacă nu reveneam printre voi, poate nu se întâmpla nimic din toate astea.
Maria: Vai, Luci, te rog, nu-ncepe cu chestiile astea, zău așa! Chiar crezi atunci ai procedat corect?! Dar să lăsăm ce-a fost... Nu are rost aducem în discuție ceea ce a fost atunci. Serios! Noi doar ne bucurăm că ești din nou cu noi.
Lucian: Înseamnă vreți ca tot eu să fiu comandantul vostru, în continuare, în ciuda celor petrecute?
Maria: Ai auzit pe cineva pomenind ceva despre vreo schimbare?! Eu, nu... Vezi?! Nu mai vorbi aiurea, despre schimbări sau alte prostii din astea!

replici din romanul Proxima de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

În viața noastră de zi cu zi, suntem setați preferăm ca toți să piardă dacă noi considerăm că nu primim EGAL sau MAI MULT decât restul. CORECTITUDINEA pentru noi înseamnă doar egalitate sau avantaj față de restul. De aceea foarte mulți oameni sunt săraci, nefericiți și depresivi. Pentru că preferă plece cu buzunarul gol decât să primească cel de lângă noi ceva în plus. E valabil în toate aspectele vieții. Așa o fi?

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Sylvester Stallone

Mickey (îl găsește pe Rocky în Biserică, rugându-se pentru Adrian, care este în comă): Salutare, Rock. E ora trei dimineața. M-am dus la tine acasă și mi-au zis ești aici. Este ora trei dimineața, puștiule. Adrian e o fată bună. Și știi că îmi pare rău pentru voi doi. Nu pot face nimic în legătură cu asta. Doar ... vreau îți zic ceva... și e pentru ultima oară... Dar Rock, ai o altă șansă. Este a doua. Nu știu... cel mai mare titlu posibil... și o să schimbi pumni cu cel mai periculos luptător din lume. Și asta în cazul în care creierul tău nu prea te ajută... Toate astea se întâmplă rapid, iar tu nu ești pregătit. Nu ești nici pe departe în formă. Așa că, pentru numele lui Dumnezeu, de ce nu te ridici să îl bați serios pe tipul ăsta? Cum ai făcut-o data trecută. A fost minunat. Nu te lăsa așa. Ca și cum nu ai fi conștient... ca o stârpitură sau ceva de genul ăsta. Că o să-ți spargă fața. Exact. Tipul ăsta nu vrea doar câștige. Vrea te bage în pământ, te umilească, demonstreze lumii întregi că prima oară nu ai fost altceva decât... o curiozitate. A zis că ai fost un vagabond care a avut noroc. Acum, nu vreau să mă înfurii într-un loc sfânt ca ăsta, dar cred ești mult mai mult decât atât, puștiule. Mult mai mult! Dar, așteaptă un minut, dacă vrei dai totul naibii, să-l dai naibii, am s-o fac și eu cu tine. Dacă vrei stai aici, voi sta și eu cu tine. Voi sta cu tine. Voi sta și mă voi ruga. Ce am de pierdut?

replică din filmul artistic Rocky II, scenariu de
Adăugat de Nicoleta MitrofanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Octavian Paler

Cei care-am fost la Troia

I

Această dragoste,
această lumină care nu mă cruță
care obligă -mi aduc totul aminte
și cerul așa cum îl știu, strălucind după ploaie,
cerul ca un obraz de copil.
Dar nimeni nu mai vrea audă de consolări.
Am fost poate naivi cînd ne-am suit pe corăbii,
am crezut tot ce ni s-a spus,
marea fierbea ca sîngele nostru
și cînd tăceau valurile
nu se auzeau decît vorbele noastre trufașe
atît eram de convinși înțelepciunea e un cuvînt găunos.
Apoi corabia noastră a mers prin nopți în care lumina
era un fel de amintire ciudată
și printre păsări albe care zburau
între noi și greșelile noastre
și nu ne mai separa de zei decît moartea.
De ce trebuia să fiu vinovat
cînd eu n-am vrut decît rămîn credincios?
Uneori vîntul face cred că totul a durat doar o clipă,
cînd eram stînjeniți amîndoi
și nu mai știam ce să spunem,
dar nimeni nu mai vrea audă de consolări,
iar păsările albe care zburau
pe mare între umbrele noastre și zei
îmi amintesc acesta sunt și nu altul,
aceștia suntem și nu alții,
noi care-am fost împreună
și singuri la Troia.

II

Am lăsat în urmă atîtea mări și greșeli
încît întreb, de ce trebuiau toate acestea?
De ce ne trebuiau remușcări pentru a învăța iubim?
De ce trebuiau toate acestea, de ce?
Da, trebuiau.
Trebuiau, poate.
Trebuia poate să fim mai întîi vinovați
pentru a învăța iubim.
Trebuia greșim
pentru a cunoaște sfîrșitul greșelii
și poate numai cei ce-au fost la Troia au dreptul să spună
știu totul despre iubire și țărm.
Nimeni nu va cunoaște vreodată mai bine ca noi
ce înseamnă iubirea, pentru că nimeni
n-a pierdut-o și n-a visat-o ca noi. Pentru că
nimeni n-a trebuit tacă mai dureros decît noi
cu speranța -ntr-o zi vom striga: iată țărmul! Pentru că
nimeni n-a privit ca noi steaua prăfoasă a singurătății
luminîndu-ne mîinile
în vreme ce ne-acopeream ochii ca să ne-aducem aminte mai bine.
Și iarăși cerul așa cum îl știu, strălucind după ploaie,
și mă întreb, poate, pentru ultima oară.
De ce trebuiau toate acestea, pe care nu le mai pot răscumpăra
decît iubind și mai mult țărmul
pe care stau și visez voi ajunge într-o zi?
Și mai ales de ce suntem noi vinovați că toate acestea au fost?
Cînd eu n-am vrut decît rămîn credincios.
Cînd noi n-am vrut decît să fim asemenea păsărilor
cărora nu le pasă nici de zei, nici de timp.

III

Dar eu știu moartea există
și există și țărmul,
există în zori plaja goală
și există urmele care ne fac vinovați,
există corăbiile care ne-au dus la Troia
și există iubirile pentru care n-am avut vreme destulă,
există amintirile
și există pescărușii țipînd,
există nisipul de care lipeam gol la amiază
și există locul gol de lîngă mine,
exsită toate, numai tinerețea s-a dus
în acest prea lung asediu al Troiei,
în acestă eroare spre care ne-am dus liniștiți.
O, gustul ucigaș al plecării.

IV

Am cutreierat ani în șir mările
și cînd ne-am întors ne-am dat seama
cît de puțin ne îndepărtasem de țărm.
De fapt, nu ne îndepărtasem deloc.
Eram tot acolo și iubeam aceleași lucruri
numai că eram mai bătrîni
și ne venea greu surîdem.
Ne-am pierdut la Troia obiceiul de a asurîde ușor.
Și iubim altfle, mai trist.
În rest, suntem aceiași și iubim aceleași lucruri,
iubim...

V

Suntem obosiți
și nu ne mai separă de zei decît moartea.
Am văzut cum se golește clepsidra
și cineva dintre noi spunea că și mormintele mor,
nu numai cei ce-au coborît să le umple, și poate așa trebuie,
altfel mormintele ar cuceri toată lumea.
Suntem obosiți, dar acum știm ceea ce știu și zeii.
Și poate chiar mai mult. Am descoperit în noi înșine
lucrul cel mai important pe care trebuie să-l știe un om.
Această dragoste,
această lumină și vîntul care nu ne cruță.
care ne obligă să ne-aducem totul aminte...

poezie celebră de
Adăugat de SagittariusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Vremea intrebarilor" de Octavian Paler este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -38.48- 28.99 lei.
Paulo Coelho

Noi, cei care luptăm pentru visul nostru, suferim mult mai mult când lucrurile nu merg așa cum trebuie, pentru că nu putem revenim la vechea scuză: "Ei bine, oricum nu-mi doream prea mult asta." Ne dorim cu adevărat să ne atingem visul și am pus totul la bătaie pentru el. În acest fel, noi, războinicii luminii, trebuie să ne pregătim să avem răbdare în timpurile dificile și să fim conștienți universul conspira în favoarea noastră, chiar dacă nu înțelegem în ce fel... Când suntem la începutul bătăliei pentru visul nostru, nu avem experiență și facem multe greșeli. Secretul vieții este, totuși, cazi de șapte ori și să te ridici a opta oară. Așadar, de ce este atât de important trăim chemarea noastră personală dacă trebuie suferim mai mult decât alți oameni? Pentru că, odată ce am trecut peste înfrângeri – și o facem mereu – suntem stăpâniți de un simț măreț de euforie și încredere. Dacă te crezi demn de lucrul pentru care lupți atât de greu să-l obții, atunci devii un instrument al lui Dumnezeu, ajuți Sufletul Lumii și înțelegi de ce ești aici.

în Alchimistul
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba portugheză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Pt.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "The Alchemist Hardcover" de Paulo Coelho este disponibilă pentru comandă online cu o mare reducere de preț, la -120.99- 76.57 lei.
Cornelia Georgescu

Maria: E greu de crezut că ai putea avea dușmani.
Lucian: Așa ți se pare ție, din cauză ești foarte bună. Cum reușești?
Maria: Explicația ar fi simplă: Trăind mereu printre plante și animale, iubindu-le, prețuindu-le și îngrijindu-le cu drag, am devenit poate sufletistă și bună. În plus, aș putea afirma că am reușit înțeleg adevărata valoare a vieții.
Lucian: Adevărata valoare a vieții?! Și care ar fi aceasta?
Maria: Nu știu dacă într-adevăr am dreptate și chiarfi descoperit această valoare inestimabilă, dar, după umila mea părere, ea constă în existență însăși.
Lucian: Adică?!
Maria: Adică fiece vietate e importantă pentru că există; și nu mă refer doar la ființele vii, ci și la plante, pentru că și ele trăiesc, chiar dacă n-au posibilitatea de a se deplasa singure, prin mijloace proprii, dintr-un loc în altul. În plus, nu e deloc corect ca noi să ne autoconsiderăm superiori tuturor celorlalte ființe, doar pentru că așa ni se pare nouă. Nu suntem cu nimic mai presus decât celelalte creaturi cu care conviețuim, doar pentru că noi avem impresia putem fi stăpâni, că totul ni s-ar cuveni; nu-i chiar așa! Chiar și o muscă, o floare sau un microb este la fel de important și poate revendica aceleași drepturi. De ce? Pur și simplu, pentru că există! Dacă n-ar fi importante, n-ar exista, iar lucrurile s-ar simplifica, reducându-se doar la existența noastră, a speciei umane. Ar fi însă monoton, plictisitor și deloc interesant dacă n-ar exista nimic altceva cu excepția oamenilor. De aceea îndrăznesc afirm că fiecare își are rolul și rostul bine determinat.

replici din romanul Proxima de (2009)
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

V-ați pus vreodată această întrebare: cine este aproapele nostru? Probabil că nu, pentru că nu se pare că avem răspuns în orice moment. Însă nu cred că este așa. Am fi tentați spunem aproapele nostru sunt cei de lângă noi, familia, rudele. Hristos însă ne spune că nu acesta este răspunsul pe care-l așteaptă de la noi. Când rostim cuvântul "aproapele", suntem tentați a ne gândi la distanță, la ceva de lângă noi. Dar Hristos trece peste această distanță și vrea ca între noi și "aproapele" să nu fie nici o distanță, ci "aproapele" fie în noi, în inima noastră, să-l primim în inima noastră cu toate problemele, cu necazurile lui, așa cum a făcut samarineanul din parabola spusă de Iisus Domnul învățătorului de lege și nouă, celor de astăzi, în duminica rânduită a se citi în toate bisericile și mănăstirile noastre.

în Pe cărarea Raiului
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lia: Însă... Cum rămâne cu întrebarea mea?
Lucian: Nu rămâne nicicum. Încearcă -ți dai singură seama care ar fi răspunsul. Și eu fac același lucru.
Lia: Ce vrei spui?
Lucian: Nimic. N-am să-ți spun nici un cuvânt în plus, legat de acest subiect. Dar cum rămâne cu problema urmăririi? Tu ce răspunzi la întrebarea mea? Nici tu nu m-ai lămurit pe mine, deloc.
Lia: Nici n-am s-o fac. Pentru că așa suntem chit.
Lucian: Bine. De acord. Problemele noastre rămân nelămurite, întrebările fără răspunsuri, dar eu n-aș spune că suntem chiar chit, pentru că problemele noastre diferă... Să trecem însă cu vederea. Ce-a fost, a fost! Oricum, faptul e deja consumat, nu mai poate fi schimbat nimic. Tu ai făcut pe Mata Hari, iar eu, ca de obicei, inevitabil, pe Don Juan... Nu?! Cred putem pleca spre munți acum.
Lia: Mai mergem?
Lucian: Evident, mergem! Chiar dacă nu ne-am lămurit, asta nu trebuie afecteze cu nimic planul nostru. Vom merge, așa cum am stabilit. Și pentru că am întârziat puțin cu discuția asta, o să luăm un avion din apropiere. Știu eu unde o să găsim sigur unul. Ce zici? De acord?
Lia: Desigur.
Lucian: Bine, Mata Hari. Dar nu crezi că-i cam periculos pentru tine accepți compania unui Don Juan?
Lia: Luci, nu-i de glumit!
Lucian: Ai dreptate. Însă asta presupune să nu mai faci și altădată pe spionul. Riști fii descoperită.
Lia: Fii sigur că n-am să mai fac. Mi-a fost de ajuns! Mi-a fost învățătură de minte!

replici din romanul Proxima de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Gheorghe Ionescu

Noi

Ne-am născut din doi giganți
Latinii, tracii din Carpați,
Aici, pe mândrul dulce plai,
Asemeni unui colț de Rai.

Olah, valah, râmlean, român,
Suntem un neam daco-roman,
Căci Dacia e portaltoi,
Iar Roma mugurul altoi.

Spre răsărit de staje-au stat
Și primele jertfe au dat
Brodnicii, Bolohovenii,
Sepeniții, Berladenii.

Iar când puhoaie au venit,
Neam după neam necontenit,
În ajutor sărit-au iureș,
Românii din Maramureș.

Cu voievozii de-nceput,
Gelu, Glad, Menumorut,
Ion, Seneslau și Litovoi,
Noi am avut primii eroi.

Pentru că-n 2000 de ani
N-am rămas puri daco-romani,
Ne-am amestecat cu germani,
Slavi, mongoli, turci, evrei, țigani.

Acest pământ frumos, bogat,
N-a fost nicicând abandonat,
Stăpânul său adevărat,
A stat și dârz l-a apărat.

A fost învins, dar nu răpus
Și ocupat, dar nu supus,
Căci forțele și-a adunat
Și orice jug a scuturat.

Cum apa peste pietre trece,
Toți ocupanții vin plece
Împovărați de bogății
Din ale țării avuții.

Aici, în Arcul Carpatin,
Suntem popor daco-latin,
Aici am fost, aici vom fi
Și nimeni nu ne va clinti.

Istoria va mai cunoaște
Timpuri ce nu vor mai renaște,
Se vor mai abate noi furtuni,
Dar vom rămâne tot Români.

poezie de din Vifornița (2005)
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rumi

Taverna

Toata ziua mă gândesc la asta, apoi, noaptea o spun.
De unde vin?
Și ce trebuie fac?
N-am idee. Sufletul meu este de altundeva, sunt sigur.
Și intenționez să o sfârșesc acolo sus.

Aceasta beție a început în altă tavernă.
Când o să revin în acel loc,
Voi fi complet treaz. Ȋntre timp,
Sunt ca o pasăre de pe alt continent, locuind această coștereață.
Vine ziua când îmi voi lua zborul –
Dar cine e acum în urechea mea și-mi ascultă vocea?
Cine rostește cuvinte cu vocea mea?

Cine privește în ochi? Ce este sufletul?
Nu mă pot abține tot întreb.
Dacă aș gusta o înghițitură de răspuns,
M-aș putea elibera din această închisoare a băuturii.
Nu mi s-a cerut acordul pentru a veni aici – și nu pot să plec pe aceași ușă.
Oricine m-a adus aici, va trebui să mă ia din nou acasă.

Aceste versuri... Niciodată nu știu ce o să spun.
Nu planific asta.
Când sunt dincolo de a le spune, devin foarte tăcut și rareori rostesc ceva.

Avem un butoi enorm de bere, dar nu sunt halbe.
Pentru noi este în regulă. Ȋn fiecare dimineață
Suntem îmbujorați, iar seara suntem îmbujorați din nou.

Ei spun că noi nu avem nici un viitor.
Au dreptate – Iar asta pentru noi este perfect.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Oceanul sufletului" de Rumi este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -29.00- 27.55 lei.

Iris: Am aflat aproape tot ce s-a scris vreodată despre iubire este adevărat. Shakespeare a spus "Călătoriile se sfârșesc cu întâlnirea îndrăgostiților". Ce cugetare nemaipomenită. În ce mă privește, eu nu am avut niciodată parte nici măcar de ceva asemănător, dar sunt ferm convinsă Shakespeare da. Cred că mă gândesc la iubire mai mult decât ar trebui să o facă oricine. Sunt mereu uimită de puterea sa pură de a schimba și de a ne defini viața. Tot Shakespeare a fost cel care a spus "dragostea e oarbă." Asta știu cu siguranță că este adevărat. Din motive greu de explicat, iubirea piere; pentru alții iubirea pur și simplu se pierde. Dar apoi sigur iubirea poate fi regăsită, chiar și pentru o singură noapte. Pe urmă intervine alt tip de iubire: cel crud. Cel care aproape își ucide victimele. Se numește iubire neîmpărtășită. Aici sunt o expertă. Cele mai multe povești de iubire sunt despre oamenii care se îndrăgostesc unul de celălalt. Și cum rămâne cu restul dintre noi? Cum rămâne cu poveștile noastre, ale celor care se îndrăgostesc doar ei? Noi suntem victimele acestor aventuri unilaterale. Noi suntem cei blestemați de cei pe care îi iubim. Noi suntem cei pe care nu-i iubește nimeni, răniți ce umblă aievea. Handicapații fără avantajul de a avea un loc mare de parcare! Da, aveți în față o asemenea persoană. Și de bunăvoie l-am iubit pe acel bărbat timp de trei ani îngrozitori! Trei ani absolut înfiorători din viața mea! Cele mai urâte sărbători de Crăciun, zile de naștere, nopți de Anul Nou ce au adus cu ele lacrimi și valium. Acești ani în care am fost îndrăgostită au fost cei mai negri ani din viața mea. Toate astea pentru că am fost blestemată iubesc un bărbat care nu poate și nu-mi va putea împărtăși vreodată iubirea. O, Doamne, doar când îl văd! Inima bate cu putere! Gâtul mi se usucă! Nu mai pot înghiți! Toate simptomele obișnuite.

replici din filmul artistic Vacanța, scenariu de
Adăugat de Anamaria LicuriciSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cineva are nevoie de răspunsul tău: De ce în desenele animate, spălatul după urechi este ceva neplăcut? Fii primul care răspunde!

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Votează pagina

Dacă îți place această pagină, o poți vota cu un clic, pentru a-i ajuta pe alții să o găsească mai ușor.

Fani pe Facebook

 
Poți promova cultura română în lume: Intră pe www.intercogito.ro și distribuie o cugetare românească într-o altă limbă!