De la puţin la mai mult

De ieri suntem orăşeni, s-ar părea, oameni de vază,
Dar am fost aduşi aici pentru o banală pază
Cu obiective fixe şi trasee principale,
Pentru primiri, ca în ţară, dresăm procese-verbale.
Ca să facem şi noi ceva şi să nu stăm chiar degeaba,
Pentru că-n realitate, altfel se prezintă treaba.
Nu e nimic de păzit, nu-i nimic de folosit...
Şi de ar fi fost ceva, războiul a irosit.
Ce n-a putut fi cărat, a fost distrus chiar aici
Considerând inamicul că noi suntem inamici,
Că suntem invadatori, ocupanţi, cotropitori
Şi ceea ce e mai rău, şi josnici jefuitori.
Aşa ceva nu e just, ba este chiar duşmănos,
Ne aşteptam şi aveam dreptul să ne primească frumos,
Pentru că suntem aduşi să fim eliberatori,
Pionii unei noi ordini, civilizaţi, reformatori.
De aceea ne şi miră de ce atât de multă ură...
Nemţii poate, nu pot zice, deşi spun că ia, nu fură.
Ciordim şi noi câte ceva, mai mult ce e de mâncare,
Aşa este în război... ce apucă fiecare.
Mărimile or prefera mai mult lucruri de valoare
Dar e cu totul altceva, un alt sens, altă culoare.

Suntem în mare dilemă, această iarnă rusească
Să o trecem voiniceşte, într-o ţinută nemţească.
O fi sau n-o fi viabil ce susţine darwinismul
Dar noi exagerăm enorm practicând maimuţărismul.
Umblă nemţii spilcuiţi, gătiţi ca de sărbători,
Etalând impertinenţa marilor cuceritori.
Să nu rămânem mai prejos, a interzis mareşalul
Ostaşului român să poarte mănuşile, căciula, şalul
Şi a ordonat să-şi coase toate buzunarele,
Ca să pună în uimire pe toate popoarele.
Aşa iarnă ni se spune, n-a fost de cincizeci de ani;
Suntem rebegiţi de frig, dar imităm pe germani,
Lansând un nou aforism sau întărind unul vechi
Trăgând mereu fără spor, cipilica pe urechi.
De n-ar fi imitaţia
N-ar fi nici civilizaţia.

Ca să nu ne plictisim, ne satisfacem şi noi plăceri,
Colindăm mult calea-valea, căutăm ziua de ieri,
Jucăm cărţi, pocker fireşte, popa prostul, după caz,
Pockerul pe bani se ştie, popa prostul pentru haz.
Aceasta numai elita, vulgul, ce e pentru ei,
Maca, stos, copcica, rişca, barbut, pe bani puţinei.
Descoperirăm aici partizani inofensivi
Nişte băieţaşi, puştani, dar gozav de incisivi.
Înving pe români la şah, ca adevăraţi titani
Şi zilnic se luptă ca... nu e potrivit duşmani,
Ci ca adversari loiali, după reguli nobile,
Deschideri foarte subtile şi finaluri abile.
Mai ales unu-n refugiu, i-a pus pe toţi la pământ,
I-a aruncat în găleată, i-a lăsat fără cuvânt.
Abia-abia au putut să mă cheme-n ajutor
Să-i răzbun dacă se poate şi să le fiu protector.
Trei partide am jucat şi toate le-am câştigat,
Cu destulă uşurinţă, că foarte mult m-am mirat,
Cum de au pierdut ai noştri, mai ales că bunii şahişti,
Care ştiau aforismul "pierzi, dacă nu ştii să rişti".
Însă curând m-am convins că tocmai asta evitau,
Se cramponau de scheme fixe, pe când junii combinau.
Se pare că şahul aici e adevărată şcoală,
Că şi copiii îl joacă, zi de zi, de cum se scoală.

Nu ne bucurăm prea mult de această nouă viaţă
Pentru că un ordin clar sosit dis de dimineaţă
Ne cere să predăm oraşul, să ne deplasăm la gară,
Să urcăm într-un marfar şi... nu pentru prima oară,
Să nu avem nici o grijă, că undeva vom ajunge.
Tocmai azi se strică vremea, bate vânt tăios şi ninge.
Însă noi executăm totul după cum e scris...
Nu obiectăm nimic, căci cu toate ne-am deprins.
Aveam să predau sectorul unui locotenent german
Care s-a prezentat să-l ia, oral, că n-avea firman.
Sunt obligat să i-l dau însă... cu proces verbal.
Zâmbind cam puţin ironic a admis... principial.
Schimbăm sentinelele, îi arăt ce să păzească
Şi îi prezint documentul, cerându-i să-l iscălească.
Mă fixează cu privirea şi îmi spune textual
Noi n-am venit în Rusia s-o luăm cu proces verbal.
L-am lăsat şi eu pe masă şi-am plecat cu mâna goală,
Că şi dacă-l semna neamţul, nu era nici o scofală.

poezie de Gheorghe Ionescu din Furtuna - Jurnal de război în versuri (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!