Orăşelul marinarilor*

De-a lungul cheiurilor din orăşelul marinarilor vântul plimbă
Şoaptele melodice furate de pe navele din radă şi schimbă
Culoarea obrajilor apei, iar vara se retrage undeva să moară
Ca o balenă rănită, abia răsuflând în mareea de seară.

O navă de linie Anglia-Orient luceşte ca un pescăruş,
Cu luminile la bord clipind intermitent; osos ca un arcuş,
Cargoul companiei Blue-Funnel** cu bigile negre-n plan vertical
Stă nemişcat; un brac înalt încarcă cherestea-n aval.

În magazinele din orăşelul marinarilor se găsesc de toate
Şi marinarii cumpără sau vând ce-au adus din ţări îndepărtate:
Încuietori pentru cuferele lor de pe navă, papagali roz cu moţ,
Ceasuri de-alarmă de cinci cenţi şi pantofii celor morţi.***

Se-aud ţipetele păsărilor mării şi-acorduri voioase
De-armonică, şi vocea cântăreţilor de la baruri şi terase –
Cântecul vântului şi cântecul mareei; fredonate-n ceas târziu,
Revin vechi melodii pe care doar marinarii le mai ştiu.

Am avut un vis în orăşelul marinarilor – zadarnic, naiv şi desuet –
Despre nave, oameni şi zile de demult care se întorc încet-încet...
Despre-un cântec pe care-l cântă-ntr-o tavernă doi tovarăşi,
Doi foşti colegi de echipaj care se-ntâlnesc într-o seară iarăşi.

---------------------------------------------------------------------

* Porturile mari din toată lumea aveau în vecinătatea lor imediată un "orăşel al marinarilor". O mică parte, de fapt, a oraşului respectiv unde navigatorii îşi faceau cumpărăturile, se amuzau seara-n baruri şi-i întâlneau pe cei din breasla lor, uneori foşti coechipieri. Era un loc unde se simţeau "acasă" după un lung şi dificil voiaj.

** "Blue Funnel" a fost o companie de shipping britanică fondată în anul 1866. Companiile de navigaţie vopseau şi încă mai vopsesc coşurile navelor aflateîn proprietatea sau managementul lor cu anumite culori distinctive. Tot pe coşuri puneau şi logo-ul casei. Pe lângă partea de reclamă, navele erau mai uşor de reperat într-un port aglomerat.

*** "Pantofii mortului": când un marinar îşi pierdea viaţa pe mare, o parte din bunurile lui erau distribuite coechipierilor, în semn de amintire, iar o altă parte era vândută de căpitan şi banii obţinuţi se înmânau la întoarcere familiei celui dispărut.

poezie de Cicely Fox Smith din Cântece şi balade marinăreşti, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omagiu oraşelor portuare (Salute To Sailor Town)

Străduţele oraşului portuar
Nu-s drepte şi n-au pavajul cel mai fain,
Cu pistruii lor de funigine,-s răspândite
Pe lângă Mersey, Tamisa şi pe lângă Tyne,
Pe lângă Humber şi Marea Severn,
De la Hull până la Strâmtoarea Solent;
Străduţele oraşului portuar,
Străzile ponosite-ale oraşului portuar
Care nu cunosc luxul şi nici orgoliul indolent.

Străduţele oraşului portuar
Azi îşi jelesc morţii de care la puţini le pasă,
Cei care şi-au pierdut viaţa pe mările de foc
Pentru a aduce hrană celor de acasă;
Nicio zi nu se va mai aduna la povestea
Celor care nu se vor mai întoarce-n mohorâta
Lor căsuţă din oraşul portuar,
Pe străzile cenuşii ale oraşului portuar,
Care suferă şi care-îndură-atâta.

Străduţele oraşului portuar
Nu-s mari, bogate sau alintate de vreo zână,
Dar moartea şi gloria-n aceste zile
Se plimbă pe trotuarele lor mână-n mână.
Se revarsă foc, cad bombe, dar nu pot frânge
Curajul mândru-n în care trăiesc şi se-nfăşoară
Oamenii simpli din oraşul portuar,
De pe străduţelor oraşului portuar,
De pe străzile temerare-ale oraşului portuar,
Care ştiu atât de omenesc şi de frumos să moară.

*Poem publicat în revista Punch pe 18 decembrie, 1940.
*In perioada în care " Bătălia pentru Marea Britanie" ( Battle of Britain ) dintre Royal Air Force şi Luftwaffe ajunsese la apogeu toate laudele se îndreptau către aviaţia militară britanică, marina fiind cumva neglijată. Acesta e motivul pentru care Cicely Fox Smith a atras atenţia asupra marinarilor, în special al celor de pe navele comerciale care înregistrau mari pierderi de vieţi şi care sufereau cel puţin la fel de mult.

poezie de Cicely Fox Smith, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nava de linie e-o doamnă

Nava de linie* e-o doamnă,-ntotdeauna mândră şi semeaţă,
Crucişătorul, soţul ei, îi oferă protecţie şi o răsfaţă;
Dar vai de navele comerciale, pistrui pe apele marine,
Umblând de colo până colo, ca tine şi ca mine!

Umblând, Jenny, din port în port, de la ponton la ponton,
De la docurile din Portsmouth la tramvaiele din Fratton;**
Tot aşteptând, Jenny, îmbătrânim între-un dig şi-alt dig,
Rătăcind de colo colo, Jenny, aşteptând în frig!

Nava de linie e-o doamnă sulemenită şi plină de strălucire,
Când dă peste-un necaz, pentru toată lumea e-o nenorocire.
Crucişătorul, soţul ei, stă mereu lângă ea, gata-n ajutor să-i sară,
Dar vai de navele comerciale, care trebuie să-ncarce sau să moară!***

Nava de linie e-o doamnă, iar rutele ei sunt sigure pe orice ape;
Crucişătorul, soţul ei, întodeauna-i este-aproape;
Dar vai de navele comerciale pe care nimeni nu le protejează,
Trebuie să-şi facă treaba cum pot, fără niciun fel de pază!

Nava de linie e-o doamnă, dacă izbucneşte un război,
Crucişătorul, soţul ei, o ţine-acasă, departe de lupte şi de tărăboi,
Dar vai de navele comerciale care-nsoţesc apele mareei!
Ele trebuie să lupte pentru nişte doamne care-s mândria Angliei.

Nava de linie e-o doamnă, dar dacă n-ar exista acest obiect de preţ
Micuţele nave comerciale ar face oricum pretutindeni comerţ.
Crucişătorul este soţul ei, dar fără noi – aceste umbre vagi –
El n-ar fi putut duce lupta pentru patrie şi pentru toţi cei dragi.

Pentru cei dragi şi pentru patrie, Jenny, de la ponton la ponton,
De la docurile din Portsmouth la tramvaiele din Fratton;
Rătăcind de colo colo, Jenny, îmbătrânim între-un dig şi-alt dig,
Aşteptându-i pe ce dragi, Jenny, afară-n frig!

* Iniţial, nava de line era o navă de pasageri care făcea curse regulate între anumite porturi, urmând un orar fix. În zilele noastre şi alte tipuri de nave, cum ar fi navele port-container sau navele ro-ro, au fost introduse în serviciul de linie.
Navele de linie se deosebesc de navele comerciale obişnuite, în jargonul marinăresc numite nave vagabond (tramp ships), nave ale căror porturi de destinaţie pe termen mediu şi lung nu este dinainte cunoscut, într-un sezon fiind nevoie de ele, spre exemplu, în porturile din Africa sau din America de Sud, iar următorul sezon în Marea Barents sau în Extremul Orient. În poemul de mai sus ele-s comparate de Kipling cu nefericitele femei care, în speranţa sosirii probabile a unei nave, rătăcesc între Portsmouth Hard şi Royal Dockyard în aşteptarea marinarilor care se debarcă pentru concedii sau care au permisiunea de a ieşi câteva ore în oraş – soţi, fii, fraţi sau clienţi.

** Când a fost scris poemul tramvaiele erau încă trase de cai.

*** "Să-ncarce sau să moară" – dacă navele comerciale nu găseau marfă de transportat erau sortite unui destin nefericit – similar cumva cu cel al femeilor singure, în aşteptare lângă gardurile şi porţile porturilor.

poezie celebră de Rudyard Kipling, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uitatele nave

Uitaţi sunt cei care-au servit pe nave anonime,
Ai căror tovarăşi zac în albastra tăcere-înfrigurată.

Pentru valoarea, onoarea şi gloria lor patria-ar trebui să plângă,
Altminteri sufletele lor nu-şi vor afla pacea niciodată.

Iar faptele de vitejie ale multora uitaţi printre puţinii
Amintiţi de ziua eroilor nu-s cântate-n nici o poezie.

Când ţara-i fericită, navele anonime-şi reiau locul în flota tăcută
Şi despre ele nimic nu se mai ştie.

Ele-au instaurat pacea printre spinii
Multor ţărmuri străine şi, da, au transportat războinici la luptă.

Astăzi istorii despre vitejie si patriotism
Se mai aud doar în poveştile marinarilor.

Cântaţi un cântec pentru cei bravi, puternici şi frumoşi,
Care-au arat toate oceanele şi fluviile cu navele lor;

Cântecul să fie-un tribut adus fostei noastre flote,-acum în declin,
Navigatorilor cu care ţara-a trecut prin războaie, răstrişte şi chin.

Din depărtări, prin neguri reci şi ceaţă, suspine vin spre noi
De la echipajele plecate-n lumea de apoi –

Pe catarge drapelul nostru nu se mai înalţă-n soare,
Iar fără respect pentru gloria trecută, n-are şansă marina viitoare.

poezie de Daniel Kozak, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totuşi, la 6 aprilie 1860, încă de dimineaţă, o mulţime considerabilă umplea cheiurile de la New Prrince's Docks; nenumăraţi membri ai corporaţiei marinarilor din oraş păreau a-şi fi dat acolo întâlnire. Muncitorii de la danele din jur îşi părăsiseră lucrul, comercianţii tehghelele lor întunecoase, negustorii magazinele lor pustii. Omnibuzele multicolore, care merg de-a lungul zidului exterior al docurilor, îşi goleau la fiecare minut încărcătura lor de curioşi; oraşul părea că nu mai are decât o singură preocupare: să asiste la plecarea bricului Forward.

Jules Verne în Căpitanul Hatteras
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astfel îşi petrecură cei şapte tineri această zi, străduindu-se ca, până seara, înainte de a pleca spre casele lor, să viziteze cât mai multe dintre compartimentele navei albastre. Cu această ocazie, cei patru colegi mai noi constatară că rezervele celor trei nu erau deloc mai mari decât ale lor, erau absolut identice, cel puţin în privinţa dimensiunilor; chiar şi a comandantului, mai ales că nu se ştia mai din timp că Lucian va fi comandantul, iar el îşi alesese de mult rezerva lui, dinainte de a afla că va fi membru al echipajului în această misiune, sau că "Pacifis" va participa vreodată la vreo misiune spaţială. Bineînţeles, nu reuşiră să viziteze chiar întreaga navă, ci doar o mică parte din ea, apoi reveniră pe puntea principală; Eugen Manea nu-i mai căutase deloc în acea zi, semn că, într-adevăr, dânsul era ocupat. Nici o problemă, îl vor întâlni mâine şi zilele următoare.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Navele pe care-a navigat odinioară

Navele pe care-a navigat odinioară,
Când sângele-i era tânăr şi fierbinte,
Sunt abandonate azi, epave de ocară,
Numele lor fiind şters demult din minte;

Ele-aduceau lână şi grâu din Australia,
Ceai şi iută, străbătând mii de mile,
Titania-nălţându-şi înaltă şi zveltă talia
Şi mândra Thermophylae;

Alpii-nfriguraţi, cu zăpezi permanente,
Îi sunt cunoscuţi de ani şi ani;
La fel, navele rapide şi navele lente,
Navele cele mici şi navele mari.

A văzut statuile regilor din fir în păr
Şi bustul fiecărei regine – bătrânul corăbier,
Toţi dragonii verzi şi,-ntr-adevăr,
Pe fiecare şeic arab sau cavaler...

Ultimul trandafir părăseşte, iată, cerul,
Briza fluviului se-abate-nfiorând plămânii;
Iar el cu ochii slăbiţi de gerul
Vârstei visează, cum fac de altfel toţi bătrânii;

Cu pipa între buze, în tăcerea mare,
Visează călătorind prin al timpului tunel
Pe nişte nave frumoase şi pierdute pe care
Astăzi nu le mai vede decât el.

poezie de Cicely Fox Smith, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Roadele mării

Pământul se-înălbeşte când holdele se coc; întreaga zi sub soare
Fulgeră secerile-n lan, până-n amurg când umbra serii ţese şaluri
Şi cuiburi de tăcere moi peste cântecul cosaşilor voioşi care
Aduc acasă-n carele lor grele recoltele de aur de pe dealuri.

Valuri de ger albesc câmpiile posomorâte-ale mării care muge
Şi oameni pribegi se pierd în depărtări sau din adânc recolta-şi strâng;
Dar, din cântecul marinarilor, oricât de estompat, va ajunge,
La noi, întotdeauna, suspinul unor inimi nepereche – care plâng.

poezie de John McCrae, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coechipieri

La revedere şi drum bun; de azi nu-mi vei mai fi coechipier,
Noi nu vom mai cutreiera mările sub acelaşi colţ de cer:
Nu-mi vei mai fi de-acum tovarăş pe vremea rea sau bună,
Pornim pe drumuri diferite, noi doi nu vom mai fi-împreună.

Lumea-i largă – şi nu poţi şti când va fi cer senin şi când furtună,
Şi nici în ce ţări sau porturi vom fi peste o lună;
Vom colinda pământul, marea – pe soare ziua, noaptea pe lună,
Înainte de-a ne revedea şi de a fi iarăşi împreună.

La revedere şi drum bun, şi poate-n această lume,
Într-un oraş străin, te voi vedea şi te voi chema pe nume;
Şi-atunci, împinşi de valuri, de vânturi, mai mereu la antipod –
Noi, doi prieteni, vom fi ajuns cu nave diferite în acelaşi port!

Voi veni acolo dinspre vest, iar tu de unde soarele răsare
Şi dintre bucuriile pe care le-am avut aceasta va fi cea mai mare;
Uitând de vijelii acolo-n portul plin de culoare din lagună,
Noi doi, hoinari pe-atâtea mări, vom fi iarăşi împreună!

La revedere şi drum bun, să ai parte de tot ce-i mai bun în calea ta
Oriunde-n lumea asta norocul tău de marinar te va purta
Pe mare, la nord şi la sud de ecuator, pe cer senin sau pe furtună –
Pornim pe drumuri diferite, noi doi nu vom mai fi-împreună!

poezie de Cicely Fox Smith din Cântece marinăreşti, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul cântec marinăresc

"Iar marea n-a mai fost." – Apocalipsa, 21-1

Astfel a vorbit Domnul în Bolta de deasupra Heruvimilor
Adresându-se Îngerilor şi Sufletelor, conform cu rangul lor:
"Iată! Pământul, acel plin de rele muşuroi,
A dispărut în fumul Judecăţii de Apoi.
Ca să se împlinească spusa Mea, secăm şi apa mărilor?"

Cântau cu glas puternic sufletele marinarilor voioşi:
"Ciumate fie uraganele care ne-au biciuit spinarea!
Oricum, între noi luptele s-au dat şi încheiat demult;
Fiindcă-n abisul mărilor Atotputernicul ne-a văzut,
Ne lăsăm baracudei oasele, iar Domnul poate seca marea."

Atunci a luat cuvântul sufletul lui Iuda, trădătorul lui Isus:
"Doamne,-ai uitat promisiunea de-ndurare?
Cum că o dată pe an am încuviinţarea să merg
Şi să mă răcoresc de-arşiţa iadului pe-un aisberg?
Fără mare,-unde-ar fi ziua clemenţei Tale?"(1)

Apoi a vorbit Îngerul Vânturilor din Largul Mării:
(Cel care ţine-n lanţ taurii talazurilor mari):
"Eu, cel permanent de cart, rotundului apelor circumscris,
Veghind asupra tuturor minunile Tale din abis,
Mi-aş pierde rostul şi onoarea lipsit de mare şi de marinari!"

Cântau cu glas puternic sufletele marinarilor voioşi:
"Eram doar supăraţi, o gaşcă-n grabă mare!
Dar navigând pe aceeaşi navă, zi de zi-împreună,
Până când s-a scufundat, pe-o vreme de furtună,
Am putea fi noi copiii care să ceară răzbunare?"

Au luat cuvântul sufletele sclavilor aruncaţi în mare:
"Închişi de piraţi în cala navei, eram o nenorocită gloată,
Dar braţul tău puternic ne-a salvat,
Ne-a legănat pe valuri şi ne-a alinat,
Până când Trompetele Cereşti au spart marea, bucată cu bucată."

Atunci a strigat la Dumnezeu sufletul vajnicului Apostol Pavel:
"Odat-am asigurat cu parâme coca unei nave gata
Să cedeze. Erau două sute optzeci de suflete la bord,
Care-n genunchi L-au binecuvântat pe milostivul Lord
Aflându-I pe mare Harul şi Slava, lângă Malta!(2)"

Cântau cu glas puternic sufletele marinarilor voioşi,
Ciupind corzile harpei fără chef, lipsiţi de îndemnare:
"Degetele noastre-s aspre şi arse de gudroane,
Iar cântecele sună precum scârţâitul unei macarele,
Nu Ţi-am înălţa mai bine-un Cântec Marinăresc pe mare? (3)"

Şi-au strigat sufletele domnilor aventurieri (4)
Legaţi cu braţele de vâsle, departe de ţărmurile ţării:
"Hei, hei, noi suntem fericiţi aici în închisoarea noastră
Gândindu-ne la partea spaniolilor, mai mare, de năpastă;
Salvează-l sau îneacă-l, bea sau rabdă, noi suntem stăpânii mării!"

S-a auzit apoi sufletul unui inspector de la Gothavn,
Responsabil cu grăsimea de balenă-n flota de la Dundee (5):
"Oh, alba sclipire-a gheţii acoperind ochii cu pânze-ntunecate
Şi balenele-n salt înalt deasupra mării-nfrigurate!
Pentru frivolităţile ştiobâlcăind în ape oare... le vei nimici?"

Cântau cu glas puternic sufletele marinarilor voioşi:
"În Rai nu-s sonde (6) şi nici faleze-n faţa vântului turbat!
Chiar trebuie, smeriţi, să psalmodiem mereu
Pe pardosele cristaline (7), neprihănite de-aripile niciunui alizeu?
Păstrează viorile, iar pe noi lasă-ne să batem marea-n lung şi-n lat!"

Atunci Domnul s-a aplecat chemând mările la El,
Trasându-le hotarele-ntru eternitatea cea încăpătoare,
Pentru ca cei cărora nu le place
S-aducă laude Domnului în linişte şi-n pace,
Să se-mbarce pe corăbii şi să I se-nchine de pe mare.

Soarele, vântul şi norii nu vor lipsi nicicând de pe faţa apelor,
Nici vârtejele de spumă albă, nici petrelul sur în zbor;
Iar navele, slăvind pe Dumnezeu, vor colinda mările şi fiece fiord,
Căci, ascultându-i pe marinarii proşti, al nostru ceresc Lord
Le-a înapoiat marea şi i-a lăsat în dunga lor!

NB.

1. Aluzie la un anumit paragraf din "Călătoria Sfântului Brendan Navigatorul"
2. Referire la călătoria Sfântului Pavel pe mare spre Roma (Fapte 27.13- 28.10); acesta îi aminteşte Domnului că datorită pericolelor înfruntate pe mare corăbierii I-au cunoscut Harul şi Slava.
3. Marinarii nu se arată încântaţi de faptul că în paradis trebuie să interpreteze la harpă melodii îngereşti, ei preferând să cânte vechile lor cântece marinăreşti (sea chanteys).
4. Trimitere la Companiile Gentlemenilor Aventurieri ( The Companies of Gentlemen Adventurers) din perioada Tudorilor şi la încăierările navelor acestora cu navele spaniole, cum şi la faptul că într-o anume confruntare pentru monopolul comerţului transatlantic spaniolii au capturat două nave englezeşti, iar prizonierii au fost folosiţi ca robi vâslaşi, încătuşaţi pe galere.
5. Inspectorul de la Gothavn, localitate din nordul Groenlandei, pe lângă îndatoririle lui de magistrat, avea responsabilitatea de a administra colectarea grăsimii de balenă; în secolul al XIX lea flota de baleniere de la Dundee număra şaisprezece nave.
6. Dispozitiv folosit pentru măsurarea adâncimii apelor, alcătuit dintr-o greutate de plumb legată de o saulă gradată (în general lungă de 400 m) şi un tambur.
7. "În faţa tronului era ceva ce arăta ca o mare de sticlă, limpede cum e cristalul." (Apocalipsa 4.6)

poezie celebră de Rudyard Kipling, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima seară pe care cei şapte tineri şi-o petreceau acasă, cu familiile, se apropia de sfârşit; îi mai despărţea puţin de miezul nopţii, care semnifica începutul zilei cu numărul 27 din luna iunie a anului 2085, o zi memorabilă pentru cei şapte tineri şi familiile lor, poate nu doar pentru aceştia. Deocamdată însă, era încă marţi, 26 iunie 2085, iar tinerii din echipaj se aflau pentru ultima oară acasă, fiecare cu familia sa. Desigur, apropierea măreţului eveniment îi bucura şi îi întrista deopotrivă, gândindu-se la ceea ce lăsau în urmă, dar şi la ceea ce-i aştepta: Adică, acasă, prietenii, familiile şi tot ceea ce era legat, nu doar de locurile natale, ci, în general, de Terra (acestea rămâneau în urmă); în timp ce îi aştepta un viitor imprevizibil, plin de aventuri neobişnuite prin care vor trece împreună şi explorarea unor tărâmuri necunoscute, misterioase... Chiar dacă tot n-ar găsi ceea ce căutau, adică viaţă în alte părţi ale imensului Univers, tot era interesant să pornească într-o asemenea călătorie. Se simţeau norocoşi că fuseseră aleşi să participe la o asemenea misiune, însă nu doar norocul fusese de partea lor; munciseră mult pentru a obţine dreptul de a face parte din echipaj şi iată-i acum răsplătiţi pentru eforturile lor: fiecare îşi merita locul câştigat. Iar dacă nopţile trecute le fusese greu să adoarmă, în aceasta cu siguranţă le va fi şi mai greu.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era sâmbătă, 09 iunie, era vară, era sfârşit de săptămână, era cald... Cei şapte membri ai echipajului navei albastre erau toţi tineri, deci, ar fi avut motive să fie veseli, să iasă prin oraş, să se distreze; totuşi, doar geograful cel înalt alesese varianta cu plimbarea prin oraş, numai după ce scăpase de cei doi însoţitori ai săi. Ceilalţi preferaseră să rămână acasă la ei: blonda Maria, mică şi gingaşă, se simţea foarte bine în apartamentul ei cu cinci camere, plin cu animale şi plante, având în propria-i locuinţă un micuţ colţişor din natură; domnişoara doctor Stela preferase şi ea să rămână acasă, mai ales din cauza celor 13 etaje, pe care nu avea de gând să le mai urce sau coboare; Alex avea un alt motiv de a nu ieşi nicăieri – evita întâlnirea cu "Ucigaşa", de care va scăpa de abia luni de dimineaţă; domnişoara psiholog Lia nu numai că era acasă, dar nici măcar nu catadicsea să iasă din camera ei, unde stătea închisă, cu motănelul gri în braţe, ţinându-i companie, dar ea era tristă şi abătută din cauza unei anumite reclamaţii pe care o depusese seara trecută către Comisia Disciplinară a Institutului, împotriva colegului ei, Lucian; Mihai se afla, din câte ştim, tot într-o casă, deşi nu la el acasă, ci la comandantul misiunii; iar acesta din urmă, bineînţeles, tot acasă era, iar figura lui îi trăda tristeţea care-i măcina sufletul.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Duşmanul lui Bill*

"E-un gagiu căruia i-aş da mereu câte-o labă peste bot, bum-bum,"
A zis Bil, în cartul câinelui*; iar din pipă i se-nălţau nori gri de fum;
"În general e-o hahaleră cumsecade şi-mi vrea binele, chiar îl admir,
Dar daunele pe care mi le-a făcut sunt prea multe ca să le-nşir.

Îmi cheltuie banii, trudnic câştigaţi, pe bere şi vin, pe femei uşoare,
Mă pune rău cu poliţiştii, iar cu amicii-n situaţii-ngrozitoare:
Îmi bea salariu', îmi amanetează avutu' şi-mi goleşte cufăru';
Da' n-am snaga necesară să-l plesnesc şi să-i spun: NU!

Mi-a compromis toate şansele pe care le-am avut – e-o năpastă,
Dacă n-apărea, mă aciuam pe uscat şi-aveam acum nevastă.
I-am fost alături în fiece voiaj, deşi n-ar fi trebuit, băieţi;
Tăiaţi-mi nasul, pociţi-mi faţa... şi ce câştig de-aici o să aveţi?

Nu există alt om căruia să-i fi-nghiţit atât de multe," a mai zis Bill,
"Întotdeauna am navigat împreună – şi-o mai navighez, inevitabil;
E-un demon fericit sau un Bătrân Lup de Mare, ţăcănit niţel,
Iar eu nu pot deloc scăpa de el – cum de ce? Pentru că eu sunt el!"

* Bill şi Mike Murphy fac parte din categoria marinarilor filozofi din poemele cu subiecte marinăreşti ale scriitoarei Cicely Fox Smith.

* Conform jargonului marinăresc, carturile de noapte sunt: cartul miresei (20:00 – 24:00),
cartul hoţilor ( 00:00 – 04:00), respectiv cartul câinelui (04:00 – 08:00).

poezie de Cicely Fox Smith, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Kilmeny (Un cântec de pe traulere)

Pe ecranul apusului roşu se vedeau umbre întunecate,
Driftere lansând lungile lor plase peste bord;
Şi uleioasele ape verzi se legănau somnoroase
Când cu refluxul Kilmeny a ieşit printre geamanduri din port.
Şi nimeni nu ştia unde va călători acea domnişoară,
Un soi de vrajă-i ascundea destinu-n foi de ceţuri dese.
După aproape-o săptămână, Kilmeny a revenit acasă,
Dar nimeni, nimeni nu ştia unde Kilmeny fusese.

Avea la prova un tun, dintre toate din Newcastle cel mai bun,
Iar la pupa altul nou-nouţ, adus din Clyde-ul acoperit de nori,
Şi mai era acolo şi-un secret – de căpitan nimănui dezvăluit,
Nici măcar scumpei lui mirese, la plecare-n zori;
Şi-o antenă de telegraf deasupra, un pitic vorbind în şoaptă;
Râsetele din Londra, laudele din Berlin slăvind nişte succese.
O, poate mai erau nişte sirene care-o ademeneau spre zare,
Dar nimeni, nimeni nu ştia unde Kilmeny fusese.

Era întuneric când Kilmeny s-a întors din acel voiaj acasă,
Comanda navei unde murise căpitanul era-n purpuriu vopsită,
Dar plutea ca o mireasă cu trandafirul roşu prins în piept;
"Bravo, Kilmeny!" a strigat amiralul şi a lui suită.
Acum la şaizeci de stânjeni adâncime poate un ţipar,
Cercetează submarinul şi contorsionatele lui piese;
Căci târziu în seara aceea Kilmeny s-a întors acasă
Dar nimeni, nimeni nu ştia unde Kilmeny fusese.

Mai era şi umbra unei fantome care privea din spuma mării
Oamenii cântând Anglia, cea mai frumoasă dintre prinţese,
Căci târziu, târziu în seara aceea Kilmeny s-a întors acasă,
Dar nimeni, nimeni nu ştia unde Kilmeny fusese.

** Poemul "Kilmeny" este dedicat barcului Kilmeny (velier cu trei catarge, cum este şi velierul şcoală Mircea, greşit numit bric – bricul având doar două catarge) care în timpul Primului Război Mondial a distrus un submarin german. Făcea parte din aşa numitele Q-ships (nave-Q), nave cu misiuni speciale sau nave misterioase. Erau nave ale marinei civile dotate cu armament camuflat, pregătite special pentru a momi submarinele inamice să execute atacuri de suprafaţă, gen de atacuri care le facea vulnerabile în faţa navelor-Q.

poezie de Alfred Noyes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua următoare, vineri, 1 iunie, pentru treizeci de tineri din Institut, era ziua în care aveau un nou test, al doilea. Calendaristic vorbind, începuse deja vara; vremea de afară confirma acest lucru. Iar dacă prima zi a anotimpului cald, 1 iunie, era Ziua Internaţională a Copilului sau a copiilor din întreaga lume, pentru cei trei tineri colegi, era doar o altă zi obişnuită de lucru. Se mai puteau ei oare considera copii?! Văzându-l pe geograf, deşi teribil de înalt, însă mereu pus pe şotii şi înconjurat de dulciuri, la care, neputându-se abţine sau despărţi de ele, ronţăia de zor, s-ar fi zis că da! Tot la fel s-ar fi putut zice şi judecând după micile lor altercaţii prieteneşti. Copii sau nu, mai mult sau mai puţin, în acea zi, cei trei erau din nou ocupaţi.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Torpilarea tancului petrolier

Aţi văzut vreodată-un tanc petrolier lovit?
Nu este-o privelişte dintre cele mai plăcute.
Nava de la prova la pupa arde ca un chibrit,
Inflamat, ţiţeiul spre cer balauri roşii-asmute.

Fum negru-acoperă şi castel, şi bărci, şi catarge, şi binte,
Cenuşă-otrăvitoare şi neagră peste tot se lasă;
Explozii şi flăcări, gaze şi lavă fierbinte
Învăluie nava – nu demult atât de-orgolioasă.

Marinarii de pe navele din apropiere,
Privesc trişti tancul care arde, orizontul întunecându-l.
Neavând nici mijloace să-l ajute şi nici putere,
Privesc doar – şi-aşteptă să le vină şi lor rândul.

Nava strânge-n braţe şi ia cu ea-întregul echipaj
În mormântul fremătător şi rece din abis,
Iar toţi cei care-au străbătut mările plini de curaj
Şi-au câştigat dreptul la un voiaj în paradis.

NB.
Compusă la bordul m/n Georgia la câteva ore după ce aceasta a fost martoră la torpilarea navei tanc Jacsonville – 30 august 1944. Şi-au pierdut viaţa 48 de marinari şi 28 de militari care făceau parte din escorta tancului. Au supravieţuit doar un marinar şi un militar din escortă.

poezie de Robert Goodwin, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Făt-Frumos porni şi el tot pe oţopina lui. Iar după ce trecu toată oastea făcând haz de dânsul cum se muncea ca să-şi scoaţă iapa din noroi, se îmbrăcă cu hainele cele cu soarele în piept, luna în spate şi doi luceferi în umeri, îşi lăsă părul de aur pe spate, încălecă calul şi într-un minut fu iarăşi pe munte, unde aştepta să vază ce s-o întâmpla. Se întâlniră oştile, se loviră din mai multe părţi şi se tăiau unii pre alţii fără de cruţare, atâta erau de înverşunaţi ostaşii. Iar când fu către seară, când văzu că oştirea vrăjmaşe era să ia în goană pre a împăratului, unde se repezi odată Făt-Frumos din munte ca un fulger; şi unde trăsni în mijlocul lor, încât se îngroziră de nu mai ştiau ce fac. Strălucirea hainelor lui Făt-Frumos până într-atâta orbise şi zăpăcise pe vrăjmaş de nu mai ştiau oştile unde se află.

Petre Ispirescu în Făt-Frumos cu părul de aur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-i nimic mai bun decât e grogul *

I-aiurea ghiujul, mai pişcător decât scaieţii,
Care ne sfătuieşte să medităm şi să ţinem post,
S-aşteptăm răbdători în galoşii vieţii,
Să bem doar apă ca s-avem pe lume-un rost.
Dac-ar fi dat de duşcă-un lichid mai ca lumea
Îndemnându-şi ciracii să bea şi ei, pisălogul,
În pofida povăţuitorilor ridicoli,
În pofida a tot ce se învaţă-n şcoli,
Toată moşnegărimea acum îi mulţumea
Jurând că nu-i nimic mai bun decât e grogul.

Tata, când am pus picioru-n bătătură
Din Guinea întors acasă om avut:
"Jack, nu cumva să te-apuci de băutură."
"În sănătatea ta, tată!" am spus şi... am băut.
Şi-am tot închinat şi ne-am cinstit ca lumea,
Bătrânul sorbea şi-i trăgea pe nas licorii smogul,
La fel sorbea şi mama mea,
Şi fratele, şi sora,
Şi toţi goleam de bunătăţuri ora
Jurând că nu-i nimic mai bun decât e grogul.

Într-o zi, când preotul era-n biserică,
M-am furişat lângă el şi binevoitor,
În timp ce ţinea o cuvioasă predică
Despre relele aduse omului de-alcool,
I-am umplut cupa cu grog; a băut
Şi-a lăsat deoparte decalogul...
Şi-a băut; şi Nick a băut,
Şi Ben a băut, şi Dick a băut,
Şi eu am băut, şi toţi am băut
Jurând că nu-i nimic mai bun decât e grogul.

Nimic nu-i mai plăcut decât e grogul
Pe partea asta de mormânt –
Bând, uită de necazuri ciungul şi ologul,
Şi cel viteaz spre glorie îşi ia avânt.
Iar eu, de când l-am băut întâia oară,
Bolnav sau sănătos, păstrez cu el viu dialogul
Devreme sau târziu, pe vreme bună
Sau când fulgeră şi tună;
Îl beau constant, cu inimă uşoară,
La naiba, nu-i nimic mai bun decât e grogul.

* Grogul – rom amestecat cu suc de lămâie şi apa fierbinte îndulcită – a fost introdus în marina britanică de vice-amiralul Edward Vernon în timpul campaniei din Indiile de Vest, pe la mijlocul secolului al XVIII lea. Procedeul de desalinizare a apei de mare nu era cunoscut, iar apa dulce păstrată mult timp în butoaie îşi pierdea calităţile, devenind mucilaginoasă, improprie consumului uman, aşa că amestecul respectiv făcea lichidul potabil şi, consumat în limite controlate, era lipsit de pericole pentru sănătatea marinarilor.

" În anul 1740 amintitul vice-amiral Edward Vernon a dat ordin ca un amestec de 1100 ml apă şi 284 ml de rom ( o proporţie de cam 4/1) să fie distribuit zilnic fiecărui marinar, jumătate înainte de amiază şi cealaltă jumătate la sfârşitul orelor de lucru. Procedura a devenit regulă oficială a Marinei Regale în anul 1756 şi a rămas valabilă până în anul 1970." ( Wikipedia )

De aici i se trage romului faima de a fi sui-generis băutura alcoolică preferată a marinarilor.

poezie de Charles Dibdin,1745 – 1814, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe când eram dusă, în alţi ani, prin aeroporturi, în căruţ, mă priveau toţi; iar pentru că eram aşezată, lumea părea că se uită la mine de sus. Era un cu totul alt plan existenţial, acela din căruţ; toţi oamenii privesc de sus, te simţi inferior oricui se uită la tine, iar toate lucrurile păreau mai mari, visurile mai înalte, mai departe, deci şi obiectivele erau mai greu de atins. Privirile aruncate în jos mi se pareau devastatoare. Era un fel de a spune "Prea le aveai pe toate, trebuia să ai şi tu măcar un necaz, ceva". Uneori, oamenii nici nu se uitau la mine, îşi fereau privirile "din bun-simţ" – aşa credeau ei. Dar nimic nu doare mai mult decât să fii ocolit cu privirea. Ca şi cum cei din faţa ta şi din jurul tău ar vrea să te vadă şi te caută, dar se uită în cu totul altă parte, numai în dreptul tău, nu. Eu nu eram undeva, în depărtare, să mă caute din ochi; eram chiar acolo, în proximitatea genunchilor lor. E ca şi cum mă căutau în viitor, iar eu eram chiar acolo, în prezentul lor. Era ca şi cum aş putea conta pentru ei, dar altă dată; cândva, poate, în viitor; şi nu acum, în clipa de faţă.

Doina Postolachi în Maeştri din cotidian (2015)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

În portul Amsterdam

În portul Amsterdam marinarii cântau
Despre visele lor, într-un vast Amsterdam.
În portul Amsterdam mureau beţi şi sterili,
Duhnind a bere, a sudoare, a rachiu.
Mureau până în zori, plini de dramele lor,
Pe faleza uscată spre-un ocean mişcător.
Iar când zorii de ziuă aproape mijeau,
Cadavrele lor descompuse rânjeau.

În portul Amsterdam marinarii mâncau
Cu dinţii lor mari peşte fript şi tăceau.
Pe şervetele albe puneau tot ce aveau,
Iar seara la lună beau din nou şi dansau.
Te invitau la masă uneori liniştit,
Înfulecând cu mâini murdare pomes frites.
Nu vorbeau cu nimeni despre dramele lor,
Se-ncheiau la nădragi şi urcau pe vapor.

În portul Amsterdam marinarii dansau
Frământând corpuri moi de femei şi râdeau,
Ele tropăiau cu raze în păr,
Lunecând în dansul prafului de nor.
Un acordeon vechi pe nişte umeri groşi,
Un peisaj dezolant în bătăi de saboţi,
Vulgar râdeau şi scuipau istoviţi,
Morţi de beţi urinau şi-njurau printre dinţi.

În portul Amsterdam toţi matrozii beau,
Beau până la delir, se trezeau şi iar beau,
Închinau pentru port, pentru-ai lui cetăţeni,
Pentru curve din Hamburg şi-a' lor târfe femei,
Suflau nasu-n batiste, beau, apoi urinau
Înjurându-şi neveste ce acasă-i înşelau,
Închinau pentru morţi, închinau pentru vii,
Pentru curve, burlaci, concubine, soţii.
În portul Amsterdam, în portul Amsterdam...

cântec, versuri de Jacques Brel, traducere de Luminiţa Soare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fetele trag de remorca prova

O navă la tropice pe marea-n spume, cu cer senin deasupra,
Cu velele întinse de alizeul sprinţar suflând din pupa;
Stâncile din jur sunt viscolite de pulberea stropilor de mare,
Pentru că azi fetele trag de remorca prova, frăţioare..."

Şi, iată, "Trageţi, fetelor, cu toată puterea, continuu,
Polly şi Dolly şi Sally şi Sue –
Mame şi surori şi iubite, hai, toate,
Trageţi... trageţi până la capăt, cât de tare se poate!"

Aleargă cu şaişpe noduri spre nord, sprintenă şi sigură,
Cu vântul intrând în velele zburător şi cu un os în gură*;
Cu un siaj ca scocul morii, nava rulează-n grabă mare,
Pentru că azi fetele trag de remorca prova, frăţioare!

Pe dunetă, în miezul zilei, Căpitanul priveşte peste copastie,
Se foieşte de colo până colo şi fluieră o melodie,
Apoi pune deoparte sextantul şi spune-n gura mare:
"Azi fetele trag de remorca prova, frăţioare!"

"Am avut parte de navluri şi de marfă la potrivit soroc
De cereale şi de cherestea, şi de mult, mult noroc.
Nitraţi pentru Taltal şi pentru Bombay orez cu bobul mare,
Dar azi fetele trag de remorca prova, frăţioare."

"A navigat încărcată la pescaj maxim, a ocolit capul Horn,
A rătăcit în ceaţă printre sloiuri, lovită de-al tempestelor harpon;
La latitudinea cailor* a plutit nemişcată, arsă nemilos de soare,
Dar azi fetele trag de remorca prova, frăţioare."

Ascultaţi cum cântă Vânturile Permanente* răsunătoare,
Voioase cântece marinăreşti în velele albe, nemuritoare,
O, ascultaţi cum fluieră fungile şi straiurile-a sărbătoare,
"Azi fetele trag de remorca prova, frăţioare!"

Iată! Se vede gura Canalului, iar pe mal mulţime de norod,
Uralele urcă până la cer când parâma remorcherului e la bord –
"Volta", strigă ofiţerul – apoi, plata pentru paişpe luni pe mare –
Pentru că azi fetele trag de remorca prova, frăţioare..."

"Haideţi, trageţi, fetelor, cu toată puterea, continuu,
Polly şi Dolly şi Sally şi Sue –
Mame şi surori şi iubite, hai, toate,
Trageţi... trageţi până la capăt, cât de tare se poate!"

*O veche credinţă a marinarilor din epoca navelor cu pânze era aceea că atunci când un velier se îndrepta spre casă, după multe luni petrecute pe mare, căpătând un important plus de viteză în zona unde bat alizeele permanente, asta se datora faptului că fetele de acasă... "trag de remorca prova".

* Un os în gură – referire la bompresul navei.

* Latitudinea Cailor – latitudini subtropicale între 30 şi 35 de grade la nord sau la sud de ecuator. În acel areal lipsit de vânt navele pierdeau mult timp din lipsa elementului propulsor, vântul, fiind nevoite să arunce o parte din marfă peste bord pentru a uşura nava şi, implicit, pentru a reduce pescajul; se aruncau în mare până şi caii, cărora, altă durere de cap, nu mai aveau de unde să le fie asigurată apa necesară.

* Vânturile de vest (predominante ~ dominante) – bat constant, tot timpul anului, între latitudinele de 35-65 de grade nord/sud.

*Poemul a fost pus pe muzică de Alan Fitzsimmons, Bob Zentz, etc

poezie de Cicely Fox Smith, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!