Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Orășelul marinarilor*

De-a lungul cheiurilor din orășelul marinarilor vântul plimbă
Șoaptele melodice furate de pe navele din radă și schimbă
Culoarea obrajilor apei, iar vara se retrage undeva să moară
Ca o balenă rănită, abia răsuflând în mareea de seară.

O navă de linie Anglia-Orient lucește ca un pescăruș,
Cu luminile la bord clipind intermitent; osos ca un arcuș,
Cargoul companiei Blue-Funnel** cu bigile negre-n plan vertical
Stă nemișcat; un brac înalt încarcă cherestea-n aval.

În magazinele din orășelul marinarilor se găsesc de toate
Și marinarii cumpără sau vând ce-au adus din țări îndepărtate:
Încuietori pentru cuferele lor de pe navă, papagali roz cu moț,
Ceasuri de-alarmă de cinci cenți și pantofii celor morți.***

Se-aud țipetele păsărilor mării și-acorduri voioase
De-armonică, și vocea cântăreților de la baruri și terase –
Cântecul vântului și cântecul mareei; fredonate-n ceas târziu,
Revin vechi melodii pe care doar marinarii le mai știu.

Am avut un vis în orășelul marinarilor – zadarnic, naiv și desuet –
Despre nave, oameni și zile de demult care se întorc încet-încet...
Despre-un cântec pe care-l cântă-ntr-o tavernă doi tovarăși,
Doi foști colegi de echipaj care se-ntâlnesc într-o seară iarăși.

---------------------------------------------------------------------

* Porturile mari din toată lumea aveau în vecinătatea lor imediată un "orășel al marinarilor". O mică parte, de fapt, a orașului respectiv unde navigatorii își faceau cumpărăturile, se amuzau seara-n baruri și-i întâlneau pe cei din breasla lor, uneori foști coechipieri. Era un loc unde se simțeau "acasă" după un lung și dificil voiaj.


** "Blue Funnel" a fost o companie de shipping britanică fondată în anul 1866. Companiile de navigație vopseau și încă mai vopsesc coșurile navelor aflateîn proprietatea sau managementul lor cu anumite culori distinctive. Tot pe coșuri puneau și logo-ul casei. Pe lângă partea de reclamă, navele erau mai ușor de reperat într-un port aglomerat.


*** "Pantofii mortului": când un marinar își pierdea viața pe mare, o parte din bunurile lui erau distribuite coechipierilor, în semn de amintire, iar o altă parte era vândută de căpitan și banii obținuți se înmânau la întoarcere familiei celui dispărut.

poezie de din Cântece și balade marinărești, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Omagiu orașelor portuare (Salute To Sailor Town)

Străduțele orașului portuar
Nu-s drepte și n-au pavajul cel mai fain,
Cu pistruii lor de funigine,-s răspândite
Pe lângă Mersey, Tamisa și pe lângă Tyne,
Pe lângă Humber și Marea Severn,
De la Hull până la Strâmtoarea Solent;
Străduțele orașului portuar,
Străzile ponosite-ale orașului portuar
Care nu cunosc luxul și nici orgoliul indolent.

Străduțele orașului portuar
Azi își jelesc morții de care la puțini le pasă,
Cei care și-au pierdut viața pe mările de foc
Pentru a aduce hrană celor de acasă;
Nicio zi nu se va mai aduna la povestea
Celor care nu se vor mai întoarce-n mohorâta
Lor căsuță din orașul portuar,
Pe străzile cenușii ale orașului portuar,
Care suferă și care-îndură-atâta.

Străduțele orașului portuar
Nu-s mari, bogate sau alintate de vreo zână,
Dar moartea și gloria-n aceste zile
Se plimbă pe trotuarele lor mână-n mână.
Se revarsă foc, cad bombe, dar nu pot frânge
Curajul mândru-n în care trăiesc și se-nfășoară
Oamenii simpli din orașul portuar,
De pe străduțelor orașului portuar,
De pe străzile temerare-ale orașului portuar,
Care știu atât de omenesc și de frumos să moară.

*Poem publicat în revista Punch pe 18 decembrie, 1940.
*In perioada în care " Bătălia pentru Marea Britanie" ( Battle of Britain ) dintre Royal Air Force și Luftwaffe ajunsese la apogeu toate laudele se îndreptau către aviația militară britanică, marina fiind cumva neglijată. Acesta e motivul pentru care Cicely Fox Smith a atras atenția asupra marinarilor, în special al celor de pe navele comerciale care înregistrau mari pierderi de vieți și care sufereau cel puțin la fel de mult.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Uitatele nave

Uitați sunt cei care-au servit pe nave anonime,
Ai căror tovarăși zac în albastra tăcere-înfrigurată.

Pentru valoarea, onoarea și gloria lor patria-ar trebui plângă,
Altminteri sufletele lor nu-și vor afla pacea niciodată.

Iar faptele de vitejie ale multora uitați printre puținii
Amintiți de ziua eroilor nu-s cântate-n nici o poezie.

Când țara-i fericită, navele anonime-și reiau locul în flota tăcută
Și despre ele nimic nu se mai știe.

Ele-au instaurat pacea printre spinii
Multor țărmuri străine și, da, au transportat războinici la luptă.

Astăzi istorii despre vitejie si patriotism
Se mai aud doar în poveștile marinarilor.

Cântați un cântec pentru cei bravi, puternici și frumoși,
Care-au arat toate oceanele și fluviile cu navele lor;

Cântecul să fie-un tribut adus fostei noastre flote,-acum în declin,
Navigatorilor cu care țara-a trecut prin războaie, răstriște și chin.

Din depărtări, prin neguri reci și ceață, suspine vin spre noi
De la echipajele plecate-n lumea de apoi –

Pe catarge drapelul nostru nu se mai înalță-n soare,
Iar fără respect pentru gloria trecută, n-are șansă marina viitoare.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Jules Verne

Totuși, la 6 aprilie 1860, încă de dimineață, o mulțime considerabilă umplea cheiurile de la New Prrince's Docks; nenumărați membri ai corporației marinarilor din oraș păreau a-și fi dat acolo întâlnire. Muncitorii de la danele din jur își părăsiseră lucrul, comercianții tehghelele lor întunecoase, negustorii magazinele lor pustii. Omnibuzele multicolore, care merg de-a lungul zidului exterior al docurilor, își goleau la fiecare minut încărcătura lor de curioși; orașul părea că nu mai are decât o singură preocupare: asiste la plecarea bricului Forward.

în Căpitanul Hatteras
Adăugat de NemoSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba franceză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Fr.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "Around the World in 80 Days & Five Weeks in a Balloon" de Jules Verne este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -19.99- 6.99 lei.
Cornelia Georgescu

Astfel își petrecură cei șapte tineri această zi, străduindu-se ca, până seara, înainte de a pleca spre casele lor, viziteze cât mai multe dintre compartimentele navei albastre. Cu această ocazie, cei patru colegi mai noi constatară că rezervele celor trei nu erau deloc mai mari decât ale lor, erau absolut identice, cel puțin în privința dimensiunilor; chiar și a comandantului, mai ales că nu se știa mai din timp că Lucian va fi comandantul, iar el își alesese de mult rezerva lui, dinainte de a afla că va fi membru al echipajului în această misiune, sau că "Pacifis" va participa vreodată la vreo misiune spațială. Bineînțeles, nu reușiră viziteze chiar întreaga navă, ci doar o mică parte din ea, apoi reveniră pe puntea principală; Eugen Manea nu-i mai căutase deloc în acea zi, semn că, într-adevăr, dânsul era ocupat. Nici o problemă, îl vor întâlni mâine și zilele următoare.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Roadele mării

Pământul se-înălbește când holdele se coc; întreaga zi sub soare
Fulgeră secerile-n lan, până-n amurg când umbra serii țese șaluri
Și cuiburi de tăcere moi peste cântecul cosașilor voioși care
Aduc acasă-n carele lor grele recoltele de aur de pe dealuri.

Valuri de ger albesc câmpiile posomorâte-ale mării care muge
Și oameni pribegi se pierd în depărtări sau din adânc recolta-și strâng;
Dar, din cântecul marinarilor, oricât de estompat, va ajunge,
La noi, întotdeauna, suspinul unor inimi nepereche – care plâng.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Coechipieri

La revedere și drum bun; de azi nu-mi vei mai fi coechipier,
Noi nu vom mai cutreiera mările sub același colț de cer:
Nu-mi vei mai fi de-acum tovarăș pe vremea rea sau bună,
Pornim pe drumuri diferite, noi doi nu vom mai fi-împreună.

Lumea-i larg㠖 și nu poți ști când va fi cer senin și când furtună,
Și nici în ce țări sau porturi vom fi peste o lună;
Vom colinda pământul, marea – pe soare ziua, noaptea pe lună,
Înainte de-a ne revedea și de a fi iarăși împreună.

La revedere și drum bun, și poate-n această lume,
Într-un oraș străin, te voi vedea și te voi chema pe nume;
Și-atunci, împinși de valuri, de vânturi, mai mereu la antipod –
Noi, doi prieteni, vom fi ajuns cu nave diferite în același port!

Voi veni acolo dinspre vest, iar tu de unde soarele răsare
Și dintre bucuriile pe care le-am avut aceasta va fi cea mai mare;
Uitând de vijelii acolo-n portul plin de culoare din lagună,
Noi doi, hoinari pe-atâtea mări, vom fi iarăși împreună!

La revedere și drum bun, ai parte de tot ce-i mai bun în calea ta
Oriunde-n lumea asta norocul tău de marinar te va purta
Pe mare, la nord și la sud de ecuator, pe cer senin sau pe furtun㠖
Pornim pe drumuri diferite, noi doi nu vom mai fi-împreună!

poezie de din Cântece marinărești, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Ultima seară pe care cei șapte tineri și-o petreceau acasă, cu familiile, se apropia de sfârșit; îi mai despărțea puțin de miezul nopții, care semnifica începutul zilei cu numărul 27 din luna iunie a anului 2085, o zi memorabilă pentru cei șapte tineri și familiile lor, poate nu doar pentru aceștia. Deocamdată însă, era încă marți, 26 iunie 2085, iar tinerii din echipaj se aflau pentru ultima oară acasă, fiecare cu familia sa. Desigur, apropierea mărețului eveniment îi bucura și îi întrista deopotrivă, gândindu-se la ceea ce lăsau în urmă, dar și la ceea ce-i aștepta: Adică, acasă, prietenii, familiile și tot ceea ce era legat, nu doar de locurile natale, ci, în general, de Terra (acestea rămâneau în urmă); în timp ce îi aștepta un viitor imprevizibil, plin de aventuri neobișnuite prin care vor trece împreună și explorarea unor tărâmuri necunoscute, misterioase... Chiar dacă tot n-ar găsi ceea ce căutau, adică viață în alte părți ale imensului Univers, tot era interesant pornească într-o asemenea călătorie. Se simțeau norocoși că fuseseră aleși participe la o asemenea misiune, însă nu doar norocul fusese de partea lor; munciseră mult pentru a obține dreptul de a face parte din echipaj și iată-i acum răsplătiți pentru eforturile lor: fiecare își merita locul câștigat. Iar dacă nopțile trecute le fusese greu adoarmă, în aceasta cu siguranță le va fi și mai greu.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Era sâmbătă, 09 iunie, era vară, era sfârșit de săptămână, era cald... Cei șapte membri ai echipajului navei albastre erau toți tineri, deci, ar fi avut motive fie veseli, iasă prin oraș, să se distreze; totuși, doar geograful cel înalt alesese varianta cu plimbarea prin oraș, numai după ce scăpase de cei doi însoțitori ai săi. Ceilalți preferaseră rămână acasă la ei: blonda Maria, mică și gingașă, se simțea foarte bine în apartamentul ei cu cinci camere, plin cu animale și plante, având în propria-i locuință un micuț colțișor din natură; domnișoara doctor Stela preferase și ea rămână acasă, mai ales din cauza celor 13 etaje, pe care nu avea de gând să le mai urce sau coboare; Alex avea un alt motiv de a nu ieși nicăieri – evita întâlnirea cu "Ucigașa", de care va scăpa de abia luni de dimineață; domnișoara psiholog Lia nu numai că era acasă, dar nici măcar nu catadicsea iasă din camera ei, unde stătea închisă, cu motănelul gri în brațe, ținându-i companie, dar ea era tristă și abătută din cauza unei anumite reclamații pe care o depusese seara trecută către Comisia Disciplinară a Institutului, împotriva colegului ei, Lucian; Mihai se afla, din câte știm, tot într-o casă, deși nu la el acasă, ci la comandantul misiunii; iar acesta din urmă, bineînțeles, tot acasă era, iar figura lui îi trăda tristețea care-i măcina sufletul.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Kilmeny (Un cântec de pe traulere)

Pe ecranul apusului roșu se vedeau umbre întunecate,
Driftere lansând lungile lor plase peste bord;
Și uleioasele ape verzi se legănau somnoroase
Când cu refluxul Kilmeny a ieșit printre geamanduri din port.
Și nimeni nu știa unde va călători acea domnișoară,
Un soi de vrajă-i ascundea destinu-n foi de cețuri dese.
După aproape-o săptămână, Kilmeny a revenit acasă,
Dar nimeni, nimeni nu știa unde Kilmeny fusese.

Avea la prova un tun, dintre toate din Newcastle cel mai bun,
Iar la pupa altul nou-nouț, adus din Clyde-ul acoperit de nori,
Și mai era acolo și-un secret – de căpitan nimănui dezvăluit,
Nici măcar scumpei lui mirese, la plecare-n zori;
Și-o antenă de telegraf deasupra, un pitic vorbind în șoaptă;
Râsetele din Londra, laudele din Berlin slăvind niște succese.
O, poate mai erau niște sirene care-o ademeneau spre zare,
Dar nimeni, nimeni nu știa unde Kilmeny fusese.

Era întuneric când Kilmeny s-a întors din acel voiaj acasă,
Comanda navei unde murise căpitanul era-n purpuriu vopsită,
Dar plutea ca o mireasă cu trandafirul roșu prins în piept;
"Bravo, Kilmeny!" a strigat amiralul și a lui suită.
Acum la șaizeci de stânjeni adâncime poate un țipar,
Cercetează submarinul și contorsionatele lui piese;
Căci târziu în seara aceea Kilmeny s-a întors acasă
Dar nimeni, nimeni nu știa unde Kilmeny fusese.

Mai era și umbra unei fantome care privea din spuma mării
Oamenii cântând Anglia, cea mai frumoasă dintre prințese,
Căci târziu, târziu în seara aceea Kilmeny s-a întors acasă,
Dar nimeni, nimeni nu știa unde Kilmeny fusese.


** Poemul "Kilmeny" este dedicat barcului Kilmeny (velier cu trei catarge, cum este și velierul școală Mircea, greșit numit bric – bricul având doar două catarge) care în timpul Primului Război Mondial a distrus un submarin german. Făcea parte din așa numitele Q-ships (nave-Q), nave cu misiuni speciale sau nave misterioase. Erau nave ale marinei civile dotate cu armament camuflat, pregătite special pentru a momi submarinele inamice execute atacuri de suprafață, gen de atacuri care le facea vulnerabile în fața navelor-Q.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Ziua următoare, vineri, 1 iunie, pentru treizeci de tineri din Institut, era ziua în care aveau un nou test, al doilea. Calendaristic vorbind, începuse deja vara; vremea de afară confirma acest lucru. Iar dacă prima zi a anotimpului cald, 1 iunie, era Ziua Internațională a Copilului sau a copiilor din întreaga lume, pentru cei trei tineri colegi, era doar o altă zi obișnuită de lucru. Se mai puteau ei oare considera copii?! Văzându-l pe geograf, deși teribil de înalt, însă mereu pus pe șotii și înconjurat de dulciuri, la care, neputându-se abține sau despărți de ele, ronțăia de zor, s-ar fi zis că da! Tot la fel s-ar fi putut zice și judecând după micile lor altercații prietenești. Copii sau nu, mai mult sau mai puțin, în acea zi, cei trei erau din nou ocupați.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Torpilarea tancului petrolier

Ați văzut vreodată-un tanc petrolier lovit?
Nu este-o priveliște dintre cele mai plăcute.
Nava de la prova la pupa arde ca un chibrit,
Inflamat, țițeiul spre cer balauri roșii-asmute.

Fum negru-acoperă și castel, și bărci, și catarge, și binte,
Cenușă-otrăvitoare și neagră peste tot se lasă;
Explozii și flăcări, gaze și lavă fierbinte
Învăluie nava – nu demult atât de-orgolioasă.

Marinarii de pe navele din apropiere,
Privesc triști tancul care arde, orizontul întunecându-l.
Neavând nici mijloace să-l ajute și nici putere,
Privesc doar – și-așteptă să le vină și lor rândul.

Nava strânge-n brațe și ia cu ea-întregul echipaj
În mormântul fremătător și rece din abis,
Iar toți cei care-au străbătut mările plini de curaj
Și-au câștigat dreptul la un voiaj în paradis.


NB.
Compusă la bordul m/n Georgia la câteva ore după ce aceasta a fost martoră la torpilarea navei tanc Jacsonville – 30 august 1944. Și-au pierdut viața 48 de marinari și 28 de militari care făceau parte din escorta tancului. Au supraviețuit doar un marinar și un militar din escortă.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Spain: The Centre of the World 1519-1682 Paperback" de Robert Goodwin este disponibilă pentru comandă online la 113.99 lei.
Petre Ispirescu

Făt-Frumos porni și el tot pe oțopina lui. Iar după ce trecu toată oastea făcând haz de dânsul cum se muncea ca să-și scoață iapa din noroi, se îmbrăcă cu hainele cele cu soarele în piept, luna în spate și doi luceferi în umeri, își lăsă părul de aur pe spate, încălecă calul și într-un minut fu iarăși pe munte, unde aștepta vază ce s-o întâmpla. Se întâlniră oștile, se loviră din mai multe părți și se tăiau unii pre alții fără de cruțare, atâta erau de înverșunați ostașii. Iar când fu către seară, când văzu că oștirea vrăjmașe era să ia în goană pre a împăratului, unde se repezi odată Făt-Frumos din munte ca un fulger; și unde trăsni în mijlocul lor, încât se îngroziră de nu mai știau ce fac. Strălucirea hainelor lui Făt-Frumos până într-atâta orbise și zăpăcise pe vrăjmaș de nu mai știau oștile unde se află.

în Făt-Frumos cu părul de aur
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Greuceanu" de Petre Ispirescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -38.44- 28.99 lei.
Jacques Brel

În portul Amsterdam

În portul Amsterdam marinarii cântau
Despre visele lor, într-un vast Amsterdam.
În portul Amsterdam mureau beți și sterili,
Duhnind a bere, a sudoare, a rachiu.
Mureau până în zori, plini de dramele lor,
Pe faleza uscată spre-un ocean mișcător.
Iar când zorii de ziuă aproape mijeau,
Cadavrele lor descompuse rânjeau.

În portul Amsterdam marinarii mâncau
Cu dinții lor mari pește fript și tăceau.
Pe șervetele albe puneau tot ce aveau,
Iar seara la lună beau din nou și dansau.
Te invitau la masă uneori liniștit,
Înfulecând cu mâini murdare pomes frites.
Nu vorbeau cu nimeni despre dramele lor,
Se-ncheiau la nădragi și urcau pe vapor.

În portul Amsterdam marinarii dansau
Frământând corpuri moi de femei și râdeau,
Ele tropăiau cu raze în păr,
Lunecând în dansul prafului de nor.
Un acordeon vechi pe niște umeri groși,
Un peisaj dezolant în bătăi de saboți,
Vulgar râdeau și scuipau istoviți,
Morți de beți urinau și-njurau printre dinți.

În portul Amsterdam toți matrozii beau,
Beau până la delir, se trezeau și iar beau,
Închinau pentru port, pentru-ai lui cetățeni,
Pentru curve din Hamburg și-a' lor târfe femei,
Suflau nasu-n batiste, beau, apoi urinau
Înjurându-și neveste ce acasă-i înșelau,
Închinau pentru morți, închinau pentru vii,
Pentru curve, burlaci, concubine, soții.
În portul Amsterdam, în portul Amsterdam...

cântec, versuri de , traducere de Luminița Soare
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Pe când eram dusă, în alți ani, prin aeroporturi, în căruț, mă priveau toți; iar pentru că eram așezată, lumea părea că se uită la mine de sus. Era un cu totul alt plan existențial, acela din căruț; toți oamenii privesc de sus, te simți inferior oricui se uită la tine, iar toate lucrurile păreau mai mari, visurile mai înalte, mai departe, deci și obiectivele erau mai greu de atins. Privirile aruncate în jos mi se pareau devastatoare. Era un fel de a spune "Prea le aveai pe toate, trebuia ai și tu măcar un necaz, ceva". Uneori, oamenii nici nu se uitau la mine, își fereau privirile "din bun-simț" – așa credeau ei. Dar nimic nu doare mai mult decât fii ocolit cu privirea. Ca și cum cei din fața ta și din jurul tău ar vrea te vadă și te caută, dar se uită în cu totul altă parte, numai în dreptul tău, nu. Eu nu eram undeva, în depărtare, mă caute din ochi; eram chiar acolo, în proximitatea genunchilor lor. E ca și cum mă căutau în viitor, iar eu eram chiar acolo, în prezentul lor. Era ca și cum aș putea conta pentru ei, dar altă dată; cândva, poate, în viitor; și nu acum, în clipa de față.

în Maeștri din cotidian (2015)
Adăugat de Doina PostolachiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Ambroise" de Doina Postolachi este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -28.00- 26.60 lei.

Poem de iarnă

El a venit de departe – și nici n-a ajuns bine
a plecat încă mai departe:
a stat doar cât facă
din apele adormite ale inimii mele poticnite
un murmur de silabe, trezind dimineața.

Ca toți oamenii care împart
viața lor cu lumina,
era foarte inocent, el a adus din locul
unde se născuse
fervoarea lucrurilor care aparțin mării.

N-am cunoscut veselie mai pură
decât cea care era în pietrele
umede-ale ochilor lui
și care mai dansează și acum în flăcările
fiecărui colț al acestei case.

Spre seară, cântecul
unei pasăruici și vântul spuneau
același lucru: nu lăsa pârjolul
deșertului -ți invadeze inima.

Iar asta fără ca tu prinzi măcar de veste.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mărturia de credință a unui marinar

Cât voi mai naviga pe marea care-n valuri mari zvâcnește
Credința mea nu se va micșora, o, Doamne, ci va crește;
Cât deasupra capului se rotesc stelele, cerești rubine,
Oștiri strălucitoare, eu îmi voi aminti mereu de Tine.

Am văzut o zi oameni vii, cu inimă generoasă și suflet mare,
Și-a doua zi s-au dus, fără împărtășanie sau binecuvântare,
În locul nevăzut, unde vom merge toți când clipa-aceea vine –
Iar, Doamne, bunătatea și toate darurile tale le știu bine...

Necredincios par celor care nu mă știu, nu-mi cunosc miezul,
Ei nu văd cum în fiecare seară eu spun Crezul
În vâltoarea mareei care se avântă galopând spre zare,
Spre vestul nesfârșit unde seara soarele se prăbușește-n mare;

Mă gândesc în orele de veghe, în carturile lungi de noapte,
La acele lucruri care nu pot fi vândute, nici cumpărate,
Lucruri neprețuite, rare; nu iau în deșert sus pe catarg
Atotputernicia Ta, când valurile pe punte violent se sparg:

Rugăciunea și credința marinarilor nu scad, ci mereu cresc,
Doamne, Dumnezeul meu, atât cât navele pe mări plutesc.

poezie de din Cântece și balade marinărești, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Poveste cu pantofi pictați

pantofii de mireasă se pictează
pe talpă
cu cuvintele: fericire
sau cu cuvintele: bucurie
pantofii pe care i-am văzut recent
aveau scris: ce-o vrea fie!

pantofii de călătorie se pictează
pe talpă
cu cuvintele: drum bun
sau cu cuvintele: cea mai frumoasă călătorie
pantofii pe care i-am văzut recent
aveau scris: anulată pentru altădată.

pantofii de serviciu se pictează
pe talpă
cu cuvintele: datorie
sau cu cuvintele: job fie
pantofii pe care i-am văzut recent
aveau scris: hai sictir!

nu mai știam ce pantofi doream
-mi cumpăr
am hotărât umblu
desculță
o vreme

până când într-o zi
am fost oprită și întrebată
dacă nu vreau -mi citească în talpă
contra cost
ca într-o cană de cafea consumată

mult prea mirată
de propunerea de plată
mi-am privit tălpile
nu mai erau roz
nu mai erau fine
aveau cicatrici
nu arătau bine

m-am dus la magazinul de pantofi
și mi-am cumpărat
pantofi roz
foarte moi și fără toc
am avut noroc
nu era nimic
pe talpă pictat
pictorul de pantofi era plecat
la mare
pentru un curs
de perfecționare

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

În amintirea tatălui meu

Noi navigam atunci pe nave astăzi uitate-aproape,
Pe lângă țărmuri necunoscute,-n zilele copilăriei mele...
Lumini prietenoase, faruri fulgurant reflectate-n ape;
Insule, golfuri mărginite de palmieri cu fluturânde vele.

Gânduri... care,-ntârziind, pe-orizonturi cu dulci vise cad,
Deși-am lăsat demult acele țări departe-n urma noastră;
Acele flăcări, acolo unde fulgerele tropicale ard,
Alizeele cu parfum de flori sub bolta clar-albastr㠖

Revin amintiri – din vremea-n care navele și oamenii erau tineri;
Și parcă mai străbate-o adiere dinspre-acele ținuturi parfumate,
Și mă gândesc ce viață frumoasă-am trăit, iubind fără rețineri,
Acolo printre cele-o mie de insule-ale fericirii, de departe.

Deasupra mării eterne râd și-acum falezele în soare;
Navele se leagănă la fel pe valuri, iar zilele-s senine;
Dar totul s-a schimbat: îmi dau seama cu mirare,
Tu nu mai navighezi acolo – eu nu mai sunt cu tine.


*Din Scrisori de pe mare (Letters from sea)
*În această poezie scrisă la puține zile după moartea tatălui, căpitan de cursă lungă, în anul 1913, Lincoln Colcord își amintește cu nostalgie anii tinereții, când a navigat împreună cu acesta pe mările și oceanele lumii.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Garabet Ibrăileanu

(...)cea mai mare impresie am avut-o cu altă ocazie, când am simțit pentru întâia dată moartea, când am avut întâia oară senzația lucrurilor funebre. Era într-un loc, la poalele unui deal, un loc trist, o coastă a dealului ruptă, năruită, singuratică. Acolo am văzut un cal mort, din care mâncau doi corbi mari și negri. Singurătatea locului, tristețea lui, animalul mort, cu o parte din oase goale și cele două păsări sinistre care scobeau cu ciocurile lor mi-au produs un sentiment de groază, dar și de poezie.

în Amintiri din copilărie și adolescență (31 iulie 1911)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Adela" de Garabet Ibrăileanu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -10.00- 7.99 lei.
Cornelia Georgescu

Cât despre cei șapte tineri membri ai echipajului și familiile acestora, casele lor, sau după caz, blocurile în care își aveau apartamentele, vor fi în permanență supravegheate de grupuri de jandarmi, gardieni publici și polițiști, care vor avea grijă mențină la distanță mulțimea curioasă. În plus, directorul le propuse celor șapte tineri accepte fiecare fie însoțiți în afara Institutului de o gardă personală de corp, formată din cel puțin câte doi body-guarzi. La auzul acestei propuneri, cei șapte se strâmbară a nemulțumire și nu întârziară în a-și exprima gândurile potrivnice. În final, căzură de acord și asupra acestui subiect, iar cei șapte tineri, mai cu sau fără voia lor, acceptară totuși ca în afara Institutului, când nu vor fi la ei acasă, ci prin oraș sau în orice altă parte, fie însoțiți de cel puțin câte doi body-guarzi, fiecare membru al echipajului.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook