Au rămas singuri pe lume

Într-o casă din pădure,
acolo între castani,
Doi bătrâni, singuri pe lume,
trăiesc gârboviţi de ani.

Singurătatea-i apasă,
viaţa lor e mai amară.
Nu mai pot ieşi din casă,
nu mai ştiu ce e pe-afară.

Viaţa lor spre moarte suie.
Nu mai pot să vadă largul.
Copii n-au ca să-i mângâie,
Nimeni nu le trece pragul.

Când glasul lor se stinge,
cine îi va îngropa?
Cine oare îi va plânge?
Sau... fiarele-i vor devora.

poezie de Dumitru Delcă (septembrie 2007)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Focul nu s-a mai aprins

Trăiau odată, într-un sat,
un om bătrân cu baba lui.
În bordeiul lor sărac,
trăiau la mila orişicui.
Deşi rămas fără picior
bătrânul tăia la otavă.
Bătrâna cocea în cuptor
pâine proaspătă în tavă.
Trăiau singuri, fără copii.
Doar o pisică şi un câine
le stăteau drept bucurii,
în viaţa de azi pe mâine.
Toamna se adunau în casă
şi gândeau la iarna grea:
Oare, vor avea şi ei pe masă
ce mânca şi ce să bea?
Timpul repede se scurge,
greul iernii a venit.
Viaţa lor, tot la fel curge
şi-i îndreaptă spre sfârşit.
Din când în când îi vizitează
câte un tânăr din sat.
Atunci când viforniţează
îi ajută la iernat.
Când viscoleşte afară
gânduri negre îi frământă:
Vor mai prinde o primăvară,
Ori linia vieţii-i frântă?
Ei ştiu ca orice muritor
că viaţa li se sfârşeşte.
Pătrunsă fiind de-un dor,
bătrâna pe moş priveşte:
De-ar vrea bunul Dumnezeu
să-i primească împreună,
Că unul fără altul-i greu
să se transforme în humă.
Şi, într-o noapte întunecoasă
viaţa repede s-a stins.
În casa lor friguroasă
focul nu s-a mai aprins.

poezie de Dumitru Delcă (aprilie 2010)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Focul nu s-a mai aprins

Trăiau odată într-un sat,
un om bătrân cu baba lui.
În bordeiul lor sărac,
trăiau la mila orişicui.
Deşi rămas fără picior,
el zi de zi tăia otavă.
Bătrâna cocea în cuptor
pâine proaspătă în tavă.
Trăiau singuri, fără copii.
Doar o pisică şi-un câine
le stăteau drept bucurii,
în viaţa de azi pe mâine.
Toamna se adunau în casă
şi gândeau la iarnă grea.
Oare, vor avea pe masă
ce mânca şi ce să bea?
Timpul repede se scurge.
iarna iute a venit.
Viaţa lor tot la fel curge
şi-i îndreaptă spre sfârşit.
Din când în când îi vizitează
câte un tânăr din sat.
Atunci când viforniţează
îi ajută la iernat.
Când viscoleşte afară,
gânduri negre îi frământă.
Vor mai prinde o primăvară,
ori linia vieţii-i ruptă?
Ei ştiu ca orice muritor,
că viaţa li se sfârşeşte.
Şi mărturisind un dor,
bătrâna pe moş priveşte.
De-ar vrea bunul Dumnezeu
să-i primească împreună,
Că unul fără altul e greu
să se transforme în humă.
Şi-într-o noapte-întunecoasă
viaţa repede s-a stins.
În casa lor friguroasă,
focul nu s-a mai aprins.

.

poezie de Dumitru Delcă (aprilie 2010)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare de bun rămas

Iubito, câtă lume între noi
Numărători de ploi din doi în doi
Şi dintr-un ochi de dor necunoscut,
Câte zăpezi pe buze ne-au crescut...
Ascultă-mă şi lasă-mă să strig
Mi-e frică de-ntuneric şi de frig
Şi nu mai vreau să ştiu până la sfârşit
Cine-a iubit frumos, cine-a greşit
Cine-a făcut spre noapte primul pas
Cine-a plecat din joc, cine-a rămas
Cine şi-a smuls pereţii rând pe rând
Cine s-a-ntors mereu cu ziua-n gând
Cine a pierdut şi cine a câştigat
De toate înlănţuit sau dezlegat
Cine-a crezut mai mult în celălalt
Sub cerul prea străin şi prea înalt
Când am să uit cum sună glasul tău,
Decât tăcerea, ce-mi va fi mai rău
Şi cum să pot sub stele înnopta
Când nu mai simt ce-nseamnă umbra ta?
Numărători de ploi din doi în doi
Iubito, câtă lume între noi.

poezie celebră de George Ţărnea
Adăugat de Alexandra Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copii de azi, nu-I uitaţi pe părinţi

Copii de azi, păstraţi-i în minţi
Şi în suflet pe ai voştri părinţi!

Ei v-au îngrijit, v-au vegheat,
Şi din puţinul lor v-au dat,
Ca să creşteţi cu aripi de zbor,
Să fiţi urmaşi cu viitor!

V-au iubit, v-au ocrotit,
Şi dacă uneori v-au dojenit,
Copii de azi, nu îi pizmuiţi,
Pe-aceşti neobosiţi părinţi!

Ceas de ceas şi zile de-a rând,
Voi aţi fost în al lor gând,
Că nu există un lucru mai sfânt,
Decât să fii părinte pe pământ!

În pragul casei lor, ei aşteaptă smeriţi,
Să le daţi un semn, că-i iubiţi,
Şi că-n aceste privinţi,
Mai există copii cu dor de părinţi!

Dacă viaţa departe vă poartă,
Nu-i lăsaţi pe părinţi singuri cu a lor soartă,
Veniţi şi ştergeţi lacrimile lor,
Care au curs, după atâta dor!

Veniţi ca uşa lor este mereu deschisă,
Pentru voi, să le-mpliniţi o lipsă,
Să-i bucuraţi în sufletele lor,
Pe părinţii care strigă după ajutor!

Şi într-un târziu, ce nu se va şti,
Când clipele părinţilor se vor sfârşi,
Şi nu vor mai cunoaşte zori,
Să v-amintiţi de ei adeseori!

Copii de azi, nu-i uitaţi pe părinţi,
Chiar dacă ei n-au fost nişte sfinţi!

poezie de Gheorghe Alionte (12 ianuarie 2022)
Adăugat de Gheorghe Alionte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până când?

Lehamitea ne-a prins,
Ne-a ajuns disperarea,
Sărăcia ne-a-nvins,
Deznădejde-ntristarea.

Bieţi bătrâni părăsiţi
Parcă nu mai au loc,
Unii, vai, scoşi din minţi
Îşi fac singuri soroc.

Spre o lume de veci
Poate mai primitoare,
Toate clipele reci
Vor scăpa din strânsoare.

Fiii lor necăjiţi
Prin străini îşi dau foc
De dureri copleşiţi
Şi de mult nenoroc.

Visul lor de-a trăi
Printre cei din elită,
Moare-ncet zi de zi,
E-o himeră rănită.

Pieptul lor sângerează,
Ar striga, dar n-au unde,
Cel bogat îi sfidează,
Glasul lor nu-l aude.

N-a simţit niciodată
Foamea-n el cum pătrunde,
Frigu-n jur cum dă roată,
Boala-n trup cum se-ascunde.

Până când vor putea
Să suporte tortura,
În picioare să stea,
Să nu-i macine ura?

poezie de Mariana Dobrin din Jurnal cu aromă de pamflet
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea

Aş vrea să văd doar feţe luminoase,
Să nu mai văd bătrâni singuri în case,
Să văd doar partea cea frumoasă a vieţii,
Să nu mai văd umbrele tristeţii.

Aş vrea copiii să-nţeleagă,
Că de bătrâni totul ne leagă,
Acestora să le fim sprijin şi-ajutor,
C-odată vom ajunge şi noi la vârsta lor.

Vedem mereu trotuarele pline,
Iar la biserică nu se-nghesuie nimeni,
Aceleaşi chipuri, aceleaşi de ani buni,
Iar tinerii nu ştiu să facă-nchinăciuni.

De aş putea să schimb şi eu ceva,
Ar fi ca lumea să nu mai fie atât de rea,
Iar omul să nu mai vadă paiul din ochiul mei şi-al tău,
Ci să priceapă că bârna e chiar în ochiul său.

Aş vrea să văd o lume mai frumoasă,
Aş vrea să fie bucurie-n casă,
Aş vrea să fie cu toţi din casă la o masă,
Aş vrea să fim smeriţi, mai darnici şi mai buni,
Iar tinerii să-nveţe să facă-nchinăciuni,
Cele "Zece Porunci" să le-mplinim
Şi-astfel buni creştini noi o să fim.

poezie pentru copii de Andrada Brînduşa Keszeg
Adăugat de Elzumina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-am dorit, am împlinit

Ca o lebădă pe ape
Viaţa noastră a plutit.
Acum suntem mai aproape
De tot ceea ce-am dorit.

Am dorit s-avem o casă,
O casă şi doi copii.
S-avem ce pune pe masă,
Să le facem bucurii.

Avem casă, avem masă,
Doi copii cum ne-am dorit.
Viaţa ne este frumoasă,
Ce-am dorit, am împlinit.

poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

La început, chiar în momentul morţii, subiecţii sunt confuzi, nu înţeleg ce li se întâmplă. Durerea, în cazul celor foarte bolnavi, încetează brusc. Apoi con­şti­entizează că au murit şi încep să-şi vadă din afara lor corpul bolnav, rănit sau abandonat. Se miră că nu pot fi văzuţi şi nu pot fi auziţi de nimeni; sunt uimiţi să-i audă pe cei din jur că-i declară morţi. Decor­po­ra­lizaţi, îşi caută rudele, vor să le îmbrăţişeze, dar mâ­na lor trece prin corpul acestora fără să fie per­cepută.

Dumitru Constantin Dulcan în interviu (noiembrie 2016)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăiesc acolo oameni, flori palide sub zgură

Trăiesc acolo oameni, flori palide sub zgură,
şi mor uimiţi de-o lume-mpovărată.
Şi că se schimbă-n hâdă strâmbătură
surâsul lor de gingaşă făptură,
nu vede nime-n noaptea-nfricoşată.

Ei merg pe uliţi, înjosiţi, bătrâni,
de-absurde lucruri cărora slujesc,
şi hainele pe ei se veştejesc
şi-mbătrânesc frumoasele lor mâini.

Mulţimea nu îi cruţă, îi apasă,
deşi sunt slabi, cumva şovăitori,
doar câini străini ce nicăieri n-au casă
merg uneori, tăcut, în urma lor.

La sute de călăi ei sunt ostateci,
şi orice oră-i strigă şi-i arată;
lângă spitale-aşteaptă singurateci
ziua intrării, ziua-nfricoşată.

Moartea-i aici. Nu cea de odinioară
ce-l atinsese pe copil în mers –
nu mica moarte-n magic înţeles;
ci-a lor atârnă verde şi amară,
ca rodu-n ei ce crud va fi cules.

poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea a treia - Cartea despre sărăcie şi moarte, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

CV-ul meu

Mă aflu în amurgul vieţii.
Toamne multe m-au brumat.
Nu-mi plâng anii tinereţii,
Cu mult respect i-am purtat.

La minte n-am fost îngust.
Carte multă-am învăţat.
M-am îmbrăcat cu mult gust,
De viaţă m-am bucurat.

O meserie bună am avut,
O casă frumoasă-am ridicat,
La multe m-am priceput,
Cu munca m-am împăcat.

Averea mea sunt doi copii
Care pe lume i-am adus.
Le doresc să aibă bucurii,
Viaţa să îi poarte cât mai sus.

Carte bună-au învăţat
Şi sunt împliniţi în viaţă.
De părinţi ei n-au uitat,
Ca pe copii ne răsfaţă.

Copiii sunt viaţa noastră!
Noi, părinţii, viaţa lor!
I-am crescut ca flori în glastră,
Acum ne sunt de ajutor.

Între părinţi şi copii
Există-ntotdeauna un contract:
Atâta vreme cât sunt vii
Se iubesc, nu se despart.

poezie de Dumitru Delcă (8 noiembrie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

O casă în care cresc copii va fi bună sau rea, după cum vor fi şi acei care o conduc. În cazul când în acea casă domneşte dragostea şi simţul datoriei, când capul şi inima comandă deopotrivă, când viaţa zilnică este cinstită şi virtuoasă, atunci ne putem aştepta ca din acea casă să iasă fiinţe sănătoase, utile şi fericite, care vor putea păşi pe urmele părinţilor lor.

Samuel Smiles în Fii om de caracter!..., Puterea căminului
Adăugat de Violeta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi 2018

Te-ai dus, cum s-au mai dus în zare,
Şi mulţi alţi ani, ‘naintea ta,
Mi-ai dat o casă, şi mâncare,
Şi am avut ce îmbrăca...

Mai mult eu nu cer de la tine,
Nici de la anul ce-o veni,
Cu cât mi-ai dat, îmi este bine,
Şi pot, ferice, a trăi...

Aş vrea copiii doar, să fie,
În viaţa lor, tot mai voioşi,
Să ştiu că-s oameni de-omenie,
Şi că-s nepoţii sănătoşi,

Aş vrea să aibă şi sărmanii,
Un blid pe masă, zi de zi,
Bătrânii să-şi trăiască anii,
Alături de ai lor copii,

Aş vrea să fie-n lume pace,
Căci este loc pe-acest pământ,
Şi neam cu neam să se împace,
Respectul să ne fie sfânt...

În faţa ta-mi scot pălăria,
Căci fost-a pâinea bună-rea,
Demn înfruntat-am veşnicia:
Ai fost un an din viaţa mea!

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bilanţ 2021

Te-ai dus, cum s-au mai dus în zare,
Şi mulţi alţi ani, ‘naintea ta,
Mi-ai dat o casă, şi mâncare,
Şi am avut ce îmbrăca...

Mai mult eu nu cer de la tine,
Nici de la anul ce-o veni,
Cu cât mi-ai date, îmi este bine,
Şi pot, ferice, a trăi...

Aş vre copiii doar, să fie,
În viaţa lor, tot mai voioşi,
Să ştiu că-s oameni de-omenie,
Şi că-s nepoţii sănătoşi,

Aş vrea să aibă şi sărmanii,
Un blid pe masă, zi de zi,
Bătrânii să-şi trăiască anii,
Alături de ai lor copii,

Aş vrea să fie-n lume pace,
Căci este loc pe-acest pământ,
Şi neam cu neam să se împace,
Respectul să ne fie sfânt...

În faţa ta-mi scot pălăria,
Căci fost-a pâinea bună-rea,
Demn înfruntat-am veşnicia:
Ai fost un an din viaţa mea!

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căci, doamne, marile oraşe

Căci, doamne, marile oraşe
pierdute sunt şi despletite;
Ca dintre flăcări fuge cel mai mare –
şi să-l aline nu e alinare,
şi curg micile-i ore risipite.

Trăiesc acolo oameni, trăiesc greu şi rău,
în case-adânci, şi gestu-i înspăimântă,
speriaţi mai rău ca turma nou născută;
respiră-afară treaz pământul tău,
ei însă sunt şi nu mai ştiu că sunt.

Acolo cresc copii pe lângă geamuri,
ascunse-n umbre veşnic cenuşii,
şi nu ştiu că afară, flori pe ramuri
cheamă spre zări, spre vânt, spre bucurii –
şi nu pot fi decât copii şi-s trişti copii.

Cresc fete-n floare spre necunoscut
şi le e dor de calma lor copilărie,
dar nu-i acolo ceea ce-au cerut,
şi tremurând se-nchid pentru vecie.

Şi în ascunsele odăi, din fund,
au zilele maternităţii amăgite,
nopţi lungi, cu scâncet fără voie izvorând,
ani fără lupte, reci, cu forţe vlăguite.
Şi-n plină beznă stă al morţii pat,
şi-ncet ele-l doresc, cu-nfiorare,
şi mor ca-n lanţuri, mor îndelungat,
şi ies din casă ca o cerşetoare.

poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea a treia - Cartea despre sărăcie şi moarte, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doi bătrâni

Doi bătrâni stau singuri
În casa lor demult
Şi nimeni nu-i întreabă
Ce vor ori ce au vrut.

Cânii urlă a jale,
Vântul bate ne'ncetat,
Doi bătrâni merg pe-o cărare
Cum mergeau, ca altădat'.

Noaptea rece se lasă
Şi urlă viforul ca turbat,
Doi bătrâni stau singuri în casa,
Doi bătrâni stau la sfat.

Şi aşteaptă şi tot aşteaptă
Să vină cineva,
Doi bătrâni cu plete albe:
Bunelul meu, bunica mea.

poezie de Vladimir Potlog
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simţuri

Eu am curajul să simt
adânc şi pe-ndelete,
cum trece timpul.

Eu pot să aud
şoaptele de dragoste
ale picăturilor din curcubeu.

Eu pot găsi urma gândurilor tale,
sau pot ieşi în calea lor.

Eu pot vedea
formula luminii ochilor tăi
şi pot măsura greutatea
vorbelor tale.

Mă pot pleca
sub povara anilor,
dar simt că trăiesc
şi am curajul să simt tot,
să gândesc tot
şi să nu fac nimic altceva
până când voi simţi
că nu mai simt.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minciună, blană luxoasă...

Minciună, blană luxoasă,
Zâmbăreaţă şi sfătoasă,
Dar în simţiri zdrenţuroasă,
Cu limba caldă, mieroasă,
Vulpe de soi, mincinoasă,
Alergi din casă în casă,
Prefăcută în un pui de rasă,
Să-ţi impui statutul tău,
Înspre tot ce e mai rău.

Minciună, esenţă crasă.
Vorbă veche, vorbă falsă,
Ieşi din viaţa mea frumoasă!
Şi te du cât vezi cu ochii,
Fiţi-ar viaţa doar deochi-uri!
Să nu mai struneşti pe nimeni,
Cu promisiuni de bine,
Cât mai ai viaţă în lume.

Minciună blană luxoasă...
Te blestem, să mori din faşă,
Să-ţi piară sămânţa grasă,
Ce otrăveşte viaţa mea
Şi viaţa lumii frumoasă,
De cine n-o vrea curată,
Staţi-ar năravul pe piatră!
Minciună, blană furată.

poezie de Valeria Mahok (5 iulie 2017)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cade

cade zăpadă multă să ne-ajungă...

nici nu ştiu dacă te mai iubesc
nici nu ştiu dacă mai am nevoie de mine
în toiul iernii cad mă rătăcesc
sunt şi pădure şi izvor dar şi tăciune

să cazi e simplu să te ridici e greu
caut un prieten să îmi fie aproape
nu ştiu unde mai sunt cine sunt eu
ştiu totuşi că nu pot să calc pe ape

iarna e mai tăcută ca nicicând
fulgii tot cad şi cad ca o perdea
frigul când e tăios când e mai blând
pe-afară nu se-arată nimenea

doar oamenii de nea au mai rămas
să ne aducă aminte că sunt vii
au gânduri multe chiar dacă n-au glas
îi înţeleg doar cei ce sunt copii

mi-a picat aşa ciudă pe iarnă
că vrea să-mi intre-n casă şi în suflet
în loc să stea afară şi să cearnă
iar inima să-mi bată fără sunet

nu mai cădea zăpadă, ne-a ajuns...

poezie de Mihai Chira
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei mai împliniţi oameni sunt cei care mereu caută să se cunoască, să se înţeleagă, să îşi rescrie credinţele care îi limitează sau le întunecă existenţa. Aceşti oameni ştiu că deciziile lor sunt cele care le determină calitatea vieţii, aşa că aleg înţelept cu cine se înconjoară, ce experienţe vor să trăiască, nu fac compromisuri şi nu renunţă la propriile dorinţe, ci caută mereu să se simtă bine cu ei înşişi şi cu viaţa lor. Evoluează constant şi ştiu că doar de ei depinde felul în care trăiesc. Oamenii nefericiţi nu stau de vorbă cu ei înşişi, îi analizează şi îi bârfesc pe alţii, trăiesc pentru aparenţe şi pentru gura lumii. Viaţa lor se desfăşoară pe pilot automat, conduşi fiind de "trebuie" şi "aşa se face". Se cred victime ale altora care îi nedreptăţesc sau victime ale destinului crud care s-a abătut asupra lor şi nu au ce să facă. Nu caută soluţii, ci vinovaţi, nu îşi asumă responsabilitatea ci aşteaptă pasiv ca alţii sau viaţa să le rezolve problemele. Evoluţia personală şi înţelepciunea pot fi dobândite doar când trăieşti conştient şi îţi asumi pe de-a-ntregul responsabilitatea vieţii tale. Soluţiile şi răspunsurile nu îţi pică din cer, ci sunt rezultatul unei căutări personale asidue.

citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă doare

Mă doare când nu pot comunica cu cei din jurul meu
Mă doare neînţelegerea lor, dar mult mai mult
Mă doare indiferenţa sufletelor lor de gheaţă.
Mă doare când în loc să manifestăm o iubire necondiţionată,
Alegem să arătăm dispreţ
Mă doare judecata lor nedreaptă,
Mă doare încât plec în lume,
Mă doare când păşesc printre inimile de gheaţă
Şi mă lovesc de ale lor veşminte aspre,
Mă doare nepăsarea şi lacrimile lor de crocodil,
Mă doare încrederea mea nejustificată în oameni,
Mă doare căci am risipit energia
Cu care aş fi putut ridica o casă sau un bloc
Energia ce mi-ar fi fost necesară zidirii
Unui munte de vise.

poezie de Ileana Nana Filip din Un ocean de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!