Până când?
Lehamitea ne-a prins,
Ne-a ajuns disperarea,
Sărăcia ne-a-nvins,
Deznădejde-ntristarea.
Bieți bătrâni părăsiți
Parcă nu mai au loc,
Unii, vai, scoși din minți
Își fac singuri soroc.
Spre o lume de veci
Poate mai primitoare,
Toate clipele reci
Vor scăpa din strânsoare.
Fiii lor necăjiți
Prin străini își dau foc
De dureri copleșiți
Și de mult nenoroc.
Visul lor de-a trăi
Printre cei din elită,
Moare-ncet zi de zi,
E-o himeră rănită.
Pieptul lor sângerează,
Ar striga, dar n-au unde,
Cel bogat îi sfidează,
Glasul lor nu-l aude.
N-a simțit niciodată
Foamea-n el cum pătrunde,
Frigu-n jur cum dă roată,
Boala-n trup cum se-ascunde.
Până când vor putea
Să suporte tortura,
În picioare să stea,
Să nu-i macine ura?
poezie de Mariana Dobrin din Jurnal cu aromă de pamflet
Adăugat de Mariana Dobrin
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre visare
- poezii despre viață
- poezii despre sărăcie
- poezii despre promisiuni
- poezii despre picioare
- poezii despre minciună
- poezii despre ghinion
- poezii despre foc
- poezii despre durere
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.