Copii de azi, nu-I uitaţi pe părinţi

Copii de azi, păstraţi-i în minţi
Şi în suflet pe ai voştri părinţi!

Ei v-au îngrijit, v-au vegheat,
Şi din puţinul lor v-au dat,
Ca să creşteţi cu aripi de zbor,
Să fiţi urmaşi cu viitor!

V-au iubit, v-au ocrotit,
Şi dacă uneori v-au dojenit,
Copii de azi, nu îi pizmuiţi,
Pe-aceşti neobosiţi părinţi!

Ceas de ceas şi zile de-a rând,
Voi aţi fost în al lor gând,
Că nu există un lucru mai sfânt,
Decât să fii părinte pe pământ!

În pragul casei lor, ei aşteaptă smeriţi,
Să le daţi un semn, că-i iubiţi,
Şi că-n aceste privinţi,
Mai există copii cu dor de părinţi!

Dacă viaţa departe vă poartă,
Nu-i lăsaţi pe părinţi singuri cu a lor soartă,
Veniţi şi ştergeţi lacrimile lor,
Care au curs, după atâta dor!

Veniţi ca uşa lor este mereu deschisă,
Pentru voi, să le-mpliniţi o lipsă,
Să-i bucuraţi în sufletele lor,
Pe părinţii care strigă după ajutor!

Şi într-un târziu, ce nu se va şti,
Când clipele părinţilor se vor sfârşi,
Şi nu vor mai cunoaşte zori,
Să v-amintiţi de ei adeseori!

Copii de azi, nu-i uitaţi pe părinţi,
Chiar dacă ei n-au fost nişte sfinţi!

poezie de Gheorghe Alionte (12 ianuarie 2022)
Adăugat de Gheorghe Alionte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubiţi-vă părinţii!

Iubiţi-vă părinţii cu ardoare
Căci v-au dat viaţă pe pământ,
V-au zămislit dintr-o iubire care
I-a unit în tainicul legământ.

Iubiţi-vă părinţii cu intensitate
Ei sunt icoane ale sufletelor voastre,
V-au îndrumat paşii cu demnitate
Şi v-au croit de mici aripi măiastre.

Iubiţi-vă părinţii cu candoare
Ei v-au pus mereu pe primul loc,
V-au plămădit cununi strălucitoare
Purtătoare de belşug şi de noroc.

Iubiţi-vă părinţii cu recunoştinţă
Inima lor bate-n al vostru piept,
S-au sacrificat cu sfântă credinţă
Să vă protejeze de tot ce-i nedrept.

Iubiţi-vă părinţii cu responsabilitate
Nu-i osândiţi aruncându-i în azil,
Nu mai furaţi bruma de identitate
Rămasă bătrânilor cu minte de copil.

Iubiţi-vă părinţii, nu trăiţi în păcat,
Căci roata se întoarce şi vă vine rândul,
Să fiţi trataţi aşa cum voi i-aţi tratat
Pe sfinţii în mintea cărora sufla vântul.

poezie de Maria-Magdalena Stan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Repetabila povară

Cine are părinţi, pe pământ nu în gând
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând
Că am fost, că n-am fost, ori că suntem cuminţi,
Astăzi îmbătrânind ne e dor de părinţi.

Ce părinţi? Nişte oameni ce nu mai au loc
De atâţia copii şi de-atât nenoroc
Nişte cruci, încă vii, respirând tot mai greu,
Sunt părinţii aceştia ce oftează mereu.

Ce părinţi? Nişte oameni, acolo şi ei,
Care ştiu dureros ce e suta de lei.
De sunt tineri sau nu, după actele lor,
Nu contează deloc, ei albiră de dor
Să le fie copilul c-o treaptă mai domn,
Câtă muncă în plus, şi ce chin, cât nesomn!

Chiar acuma, când scriu, ca şi când aş urla,
Eu îi ştiu şi îi simt, pătimind undeva.
Ne-amintim, şi de ei, după lungi săptămâni
Fii bătrâni ce suntem, cu părinţii bătrâni
Dacă lemne şi-au luat, dacă oasele-i dor,
Dacă nu au murit trişti în casele lor...
Între ei şi copii e-o prăsilă de câini,
Şi e umbra de plumb a preazilnicei pâini.

Cine are părinţi, pe pământ nu în gând,
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând.
Că din toate ce sunt, cel mai greu e să fii
Nu copil de părinţi, ci părinte de fii.

Ochii lumii plângând, lacrimi multe s-au plâns
Însă pentru potop, încă nu-i de ajuns.
Mai avem noi părinţi? Mai au dânşii copii?
Pe pământul de cruci, numai om să nu fii,

Umiliţi de nevoi şi cu capul plecat,
Într-un biet orăşel, într-o zare de sat,
Mai aşteaptă şi-acum, semne de la strămoşi
Sau scrisori de la fii cum c-ar fi norocoşi,
Şi ca nişte stafii, ies arare la porţi
Despre noi povestind, ca de moşii lor morţi.

Cine are părinţi, încă nu e pierdut,
Cine are părinţi are încă trecut.
Ne-au făcut, ne-au crescut, ne-au adus până-aci,
Unde-avem şi noi însine ai noştri copii.
Enervanţi pot părea, când n-ai ce să-i mai rogi,
Şi în genere sunt şi niţel pisălogi.
Ba nu văd, ba n-aud, ba fac paşii prea mici,
Ba-i nevoie prea mult să le spui şi explici,
Cocoşaţi, cocârjaţi, într-un ritm infernal,
Te întreabă de ştii pe vre-un şef de spital.
Nu-i aşa că te-apucă o milă de tot,
Mai cu seamă de faptul că ei nu mai pot?
Că povară îi simţi şi ei ştiu că-i aşa
Şi se uită la tine ca şi când te-ar ruga...

Mai avem, mai avem scurtă vreme de dus
Pe conştiinţă povara acestui apus
Şi pe urmă vom fi foarte liberi sub cer,
Se vor împutina cei ce n-au şi ne cer.
Iar când vom începe şi noi a simţi
Că povară suntem, pentru-ai noştri copii,
Şi abia într-un trist şi departe târziu,
Când vom şti disperaţi veşti, ce azi nu se ştiu,
Vom pricepe de ce fiii uită curând,
Şi nu văd nici un ochi de pe lume plângând,
Şi de ce încă nu e potop pe cuprins,
Deşi plouă mereu, deşi pururi a nins,
Deşi lumea în care părinţi am ajuns
De-o vecie-i mereu zguduită de plâns.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreţi voi, părinţi

Vreţi voi, părinţi, să fie copii voştri sfinţi?
Scăldaţi-i nu în apă, ci-n lacrime fierbinţi.
Hrăniţi-i nu cu pâinea aceasta pe pământ,
Ci cu puterea dulce a sfântului cuvânt.

Vreţi voi să vă asculte în totul şi mereu!
- Dar ascultaţi voi oare aşa de Dumnezeu?
Vreţi voi ca ei să fie copii ai firii noi?
- Dar viaţa voastră cum e, şi ce văd ei la voi?

Îi vreţi cu-îmbrăcămintea smeriţi şi cumpătaţi
Şi cu umblări curate, dar voi cum vă purtaţi?
Când voi umblaţi ca lumea şi vă purtaţi aşa,
Voi veţi purta osândă de creşterea lor rea!

Cădeţi mai bine-n lacrimi cu-amar să vă rugaţi
Să vi se ierte vina şi viaţa să schimbaţi.
Abia atunci vor creşte şi-ai vostri fii frumos
Cu sufletul şi trupul urmaşi ai lui Hristos!

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Închinare la copii

Daţi la copii o pâine
Şi-i îngrijiţi un pic...
Nu or creşte din nimic,
Din trai de azi pe mâine!

Încălţaţii pe copii
Căci îşi tocesc picioare...
N-au ‚naltul să mai zboare
Şi-s mici, în sângerii.

Copii îmbrăcaţi, de vânt,
Căci pielea nu le-ajunge
Şi iarna frig îi strânge;
Nu-i faceţi din om... sfânt.

Daţi pe copii la şcoală
Să nu-i doboare greul,
Măcar să-aibe liceul...
Feriţi-i de-osteneală.

Daţi la copii... vis,
Întindeţi pat să doarmă...
Faceţi vară din iarnă;
Sătui sunt de promis.

Luaţi pe copii de mână,
Pe umeri îi purtaţi,
Faceţi-i învăţaţi...
Daţi zbor, din ce-i ţărână.

Purtaţi copii... părinţi,
Căci toţi, copii aţi fost
Şi când veţi fi compost
Gând să le fiţi, în minţi.

Muriţi pentru copii
Cum au făcut străbunii,
Vă sunt sămânţa lumii...
Lăsaţi-i pe ei vii.

Iubiţi-vă copiii,
Sunt îngerii din voi,
Scăpaţi-i de nevoi...
Daţi-vă nemuririi!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă orfanilor săraci

Copii desculţi, făr' de părinţi,
Cu haina petecită-n cot,
Copii flămânzi, nefericiţi,
Copii ai nimănui socot,
Un rost aveţi pe-acest pământ
Şi Domnul Sfânt ştie de voi,
Vă leagă-acelaşi jurământ:
Furtuni şi temeri, vânt şi ploi.

Copii desculţi, făr' de părinţi,
Cu spaima-n suflet şi în gând,
Cu dor de fraţi, voi vă hrăniţi,
Nu sunteţi singuri pe pământ!
Aripi de îngeri v-au crescut,
Spre Domnul să puteţi zbura,
Să fiţi întâiul Său cuvânt
Întâiul vers, întâia stea.

Cu haina petecită-n cot,
Cu lacrima rodind sub pleoapă,
Alunecă, trudind, înot,
Etern, pe-a nemuririi apă.
Şi ca o arcă peste timp,
Sprânceană visului de mâine,
Se scaldă-n lan de grâu cioplit
Şi redevine gust de pâine.

Copii flămânzi, nefericiţi,
Dormind sub streaşini, ori prin gări,
Atât de aspru chinuiţi,
Trecând prin ger şi prin ninsori,
Un suflet au şi plâng şi ei,
O inimă le bate-n piept
Şi-s anii trişti şi-s anii grei,
Şu traiul lor este nedrept.

Copii ai nimănui, socot,
Prin lumea asta trecători,
Cu haina petecită-n cot,
Sortiţi a plânge deseori,
Ducându-şi traiul – cruce-n vânt,
Bătuţi de doruri ş i de ploi,
Trudind prin lege şi cuvânt,
Dar însetaţi, flămânzi şi goi.

Un rost aveţi pe-acest pământ...
Voi, oameni, nu-i priviţi de sus!
Iisus de Iuda-a fost vândut,
Însă iubirea n-a apus...
Răscumpărând prin mila ta,
Oh, om, pedeapsa lui de-a fii,
Răsplată-n ceruri vei avea!
Arginţii-ţi se vor înmulţi!

Şi Domnul Sfânt ştie de voi...
Prin voi lucrează pentru ei.
Sărac de-ai fii, având nevoi,
Trudeşti prin anii lungi şi grei.
Că nu-n zadar te naşti bogat!
Cu-n rost pe-acest pământ trăieşti,
Omule, fii şi drept şi blând!
Învaţă, simplu să iubeşti!

Vă leagă-acelaşi jurământ...
Iisus păcatul ţi l-a luat,
Şi s-a născut pe-acest pământ,
Tu, omule, să fii iertat.
Şi fapta ta înspre Iisus,
Balanţa poate înclina.
Povara ce o ai de dus
E un talant din viaţa ta.

Furtuni şi temeri, vânt şi ploi,
În suflete se vor stârni,
Copii orfani, flămânzi şi goi,
Cu Domnu-n cer vor poposi.
La crucea Lui şi voi veţi sta,
În rugi şi în mătănii, iar,
Dulce iertare veţi afla
Şi fi-veţi miruiţi cu har.

Furtuni şi temeri, vânt şi ploi...
Vă leagă-acealşi jurământ
Şi Domnul Sfânt ştie de voi.
Un rost aveţi pe-acest pământ!
Copii ai nimănui, socot,
Copii flămânzi, nefericiţi,
Cu haina petecităn cot,
Copii desculţi, făr' de părinţi...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine ne influenţează în principal? Părinţii, anturajul, figurile autoritare, profesori, lideri religioşi, media şi cultura, ca să enumerăm sursele principale. Însă cea mai importantă influenţă asupra noastră o au părinţii pentru că ei sunt primul nostru contact cu lumea şi fac parte din anturajul nostru încă de la început. Amprenta lor se simte cel mai puternic şi chiar pentru oamenii care la un moment dat se revoltă împotriva părinţilor, acest lucru se simte foarte puternic pentru că dacă faci un lucru altfel de cum au spus ei, tot eşti influenţat în subconştient de părinţi. Şi dacă în loc să te duci la muncă aşa cum îţi spun părinţii te revolţi într-un mod incorect împortiva lor şi te apuci de băut, înseamnă că influenţa lor asupra ta a fost una negativă. Ştiu multe cazuri de părinţi care îşi iubesc copii însă îi influenţează negativ, iar această influenţă negativă vine din următoare surse: Supraprotejare. Lipsa de atenţie şi afecţiune. Educaţie greşită transmisă mai departe.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi

Voi nu meritaţi lumina
Din afara trupului vostru
Pliat de mizeria morţii
Născute-n adânc.
Voi meritaţi sărăcia strămoşilor voştri
Pentru a vă pleca fruntea
Înspre cenuşa străbună.
Jugul robiei v-apasă
Pe umerii goi, mirosind a cenuşă şi-a mâl.
Nu-i destul!
Aţi uitat că cineva v-a creat,
Aţi uitat de esenţa divină.
În voi nu mai există iubire,
Credinţă sau altceva.
Sunteţi ciulini rostogolindu-se
În mânia furtunii,
Nu mai aveţi rădăcini,
Nici părinţi, nici copii,
Sunteţi singuri în lupta
Cu uitate stihii.
În necredinţa voastră bolnavă,
Vă credeţi puternici.
Sunteţi puroiul din plagă,
Nefiresc de alergici
La iubire şi şoaptă de vânt şi izvoare.
Rana voastră e-n suflet
Şi asudă... şi doare...
Trăiţi infidel,
Cu sufletele ce v-au adoptat,
Crezând într-o inexistentă iubire.
Păcat!!!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Târziu

Când v-am rugat să-i ocrotim,
Când v-am rugat a nu-i uita,
N-aţi auzit şi mi-aţi răspuns
Că-i o problemă foarte grea.

Şi-am fost ridicol stăruind
Şi-am încercat să vă mai spun
Şi noi m-aţi învinovăţit
Şi m-aţi considerat nebun.

Şi eu v-am zis că nu e timp,
Că suntem nişte pasageri,
Şi voi aţi construit minciuni,
Mai multe astăzi decât ieri.

Şi-acum de ce vă bucuraţi
De arta celor ce-au murit,
Când voi i-aţi condamnat pe ei
La trai pe muchie de cuţit?

O locuinţă v-am cerut,
S-o dăm artiştilor pribegi,
Şi jaful vostru mi-a răspuns
Cu literele unei legi.

Acum, e gata casa lor
Şi v-aţi putea şi voi mândri
Că daţi o casă celor morţi,
Deşi ei v-au cerut-o, vii.

Târziu răspuns şi ipocrit,
Artiştii au ajuns pământ,
E gata casa vieţii lor,
Dar locatarii nu mai sunt.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu premeditare

V-au strâns aleşii asasini şi v-au dat foc,
V-au otrăvit cu dioxid, să fie ei
Mai bine oxigenaţi, hapsânii derbedei
Şi, nici răniţi nu vă mai lasă trai, deloc.

V-ascund printre spelunci, zise spitale,
Cu pumn în piept bătându-se eroi,
Se lăudând de grija voastră, în timp ce voi
Tot mai mulţi, mulţi, ne lăsaţi dor şi jale.

Ei stau pe sticle să vă mintă într-una
Că vă iubesc şi suferă profund,
Dar nu vor decât sacrificiul vostru sfânt,
Să se arate, că vă vor fi ei... Fortuna.

Mulţimi din voi, ce-aţi lăsat testament, vă plâng
Cu adevărat şi vă vreau steag, să închine
Un sacrificiu nedorit, da-nspre mai bine
Să fie ţării, din dureri ce inimi frâng.

E un întreg complot în a mea ţară,
Să-i ia popor, s-o vândă la mezat
Şi bani să-şi pună peste cei ce-au din furat...
Să-şi facă Statul lor, fără de noi, cu noi afară.

E-o hoardă sumbră de inculţi jefuitori
Ce-au tată, mamă, sunt călăii pe stil nou,
Cu toţii o horă ce se învârte, un rulou
Doar dintre ai lor, se promovând nemuritori.

E încă timp, că suntem mulţi, să-i dăm afară,
Spălaţi la alb, ca nu cumva să infecteze
Pe cei din jur, să nu-şi înalţe iar metereze...
Să-i demascăm că-s un pericol, să dăm sfoară...

Premeditat sunt vinovaţi... ce neam ne-omoară!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 noiembrie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce?!

De ce să-i lăsăm pe părinţi să ne moară?!
Cu ce drept să ucidem?! Căci odată cu ei
Vom muri jumătate, vom muri-ntâia oară
Vom simţi paşii lor ca pe-o dulce povară -
Paşi pierduţi în neant, lacrimi grele sub geană.
Vânt de vieţi răvăşite, paşii singuri şi grei.
Ei vor fi doar o umbră, noi o stea căzătoare,
Noi vom fi doar iluzii, tot iluzii şi ei.

Cu ce drept să lăsăm noi părinţii să plângă?!
Ei au plâns viaţa toată şi-n genunchi au luptat,
La copii, tot ce au, înc-o zi să le-ajungă,
Dintr-un prunc să se facă puiul mamei bărbat.
Cu ce drept judecata?! Ce-a greşit un părinte?
Ce-a greşit mama, tata? Vă aduceţi aminte?!
Cu ce drept, pentr-o palmă, doar durere să laşi
Şi să pleci la cafea şi ţigări în oraş?!

Cu ce drept să-i lăsăm condamnaţi la tristeţe?
Au făcut sacrificii şi de ei au uitat...
Cu ce drept le semnaţi condamnarea la moarte?
Ei de mult dintre voi, ca un vis au plecat.
Că sunt trişti sau sunt singuri, nici chiar lor nu le pasă,
Nu le pasă că n-au ce să pună la masă...
Luminează, căci au drumul vieţii-nainte
Şi durere şi plâns, dar şi griji de părinte.

Nu le pasă de ei, pe ce drumuri apucă,
Nici nu ştiu ce poveri au sau pot să mai ducă,
Doar de voi le mai pasă, cât rămâneţi copii,
Cât aveţi un părinte, până-n ultima zi.
Cât e Soare pe cer şi în ei Dumnezeu,
Vor lupta pentru voi şi vor plânge mereu,
Vor trudi în genunchi, vor muri repetat,
Vor muri zi de zi, că aşa le e dat.

Cu ce drept să-i lăsăm condamnaţi la uitare?!
Da, ne sunt o povară, paranoici sau răi,
Ei au râs când pe voi a uitat să vă doară
Şi-au vegheat zi şi noapte printre sute de ploi.
Cu speranţe şi rugă s-au lăsat în uitare,
Dar pe voi nici acum de părinţi nu vă doare.
Un blestem repetabil cu părinţi şi copii,
Lacrimi, suflete goale, până-n ultima zi...

P. S.
Deci cu ce drept vă condamnaţi părinţii,
Când chiar şi ei, pe ei s-au condamnat?!
Rugaţi mai bine îngerii şi sfinţii
Să le lumine drumul întinat!
Întindeţi-le mâna cu iubire
Şi daţi putere! Paşii obosiţi,
Să îşi găsească forţă-n paşii voştri.
Doar asta îi va face fericiţi.
Părinţii-s doar o lacrimă de-a voastră
În care ca-n oglindă se privesc,
Ei vor rămâne veşnic pronie cerească...
Şi dincolo de moarte vă iubesc.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bine aţi revenit! (elevilor, la întâlnirea după 10 ani de absolvire a Liceului "G.Coşbuc" Cluj-Napoca)

Frumoşi adolescenţi de ieri
Aţi revenit maturizaţi
După vreo zece primăveri,
Copiii noştri minunaţi!

Ce-am făcut noi, ăst timp, aici
În şcoala ca atelier?
I-am dăscălit pe alţi voinici
Să-şi poarte cugetul spre cer.

Şi le-am grăit ades de voi,
V-am lăudat, v-am comparat
Ca ei s-atingă mai apoi
Destinul îndelung visat.

Noi ştim că-n cale uneori
-Aşa cum Domnul a lăsat-
V-au fost şi ghimpi, v-au fost şi flori
C-aşa-i un drum adevărat...

Clipa de azi s-o-nveseliţi
Uitaţi de orele de chin
Şi... fără să vă ameţiţi,
Ciocniţi câte-un pahar de vin!

poezie de Gabriela Genţiana Groza din Fântâna cu sori (2011)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Antiterorism

Moş Crăciun, de-o să mai vii
Cu cadouri, pe copii
Să-i întrebi, de-ai lor părinţi,
Dac-au fost mereu cuminţi!

epigramă de Gheorghe Culicovschi din Desene altoite pe catrene avocăţeşti (aprilie 2002)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţe la Caracal

E trist când fiicele ori fiii,
Îşi pierd sărmanii lor părinţi,
Dar sunt de-a dreptul scoşi din minţi,
Părinţii care-şi pierd copiii...

Striviţi sub tainice mistere,
Se duc părinţii spre alt rost,
De parcă nici nu ar fi fost,
Şi-i lasă pe copii-n durere...

Dar timpul lecuie durerea,
Iar truda zilei trece-ncet,
Coşmarul morţii în regret,
Şi soarta îşi impune vrerea...

Dar vrerea-i uneori nedreaptă,
Şi îi răpeşte pe copii,
Lăsându-i pe părinţi pustii,
Căzuţi pe-a disperării treaptă...

Nici timp, nici trudă, nu au vlagă,
S-aline prea cumplitul chin,
Li-i viaţa cupă cu venin,
Şi fără rost e lumea-ntreagă...

E trist când fiicele ori fiii,
Îşi pierd sărmanii lor părinţi,
Dar sunt de-a dreptul scoşi din minţi
Părinţii care-şi pierd copiii!

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum iubesc bărbaţii nu e un studiu despre ei, ci mai mult despre noi, femeile care vrem să fim iubite şi avem atâtea de dăruit. Din lista de bănuieli personale despre cum iubesc bărbaţii, aş extrage câteva, în joaca de-a analiza: bărbaţii ne iubesc după cum au fost iubiţi de mamele lor; bărbaţii ne iubesc după cum au fost chinuiţi sau nu la prima iubire; bărbaţii ne iubesc pentru cât de mult avem grijă de ei; bărbaţii ne iubesc pentru că suntem diferite de toate femeile cu care s-au întâlnit; bărbaţii ne iubesc pentru că sunt dependenţi de binele cu care-i obişnuim (confort, sex, mâncare, curăţenie, copii bine crescuţi...); bărbaţii iubesc... altfel, chiar alb-negru, deşi noi tot sperăm să vedem curcubeul, din exces de romantism; bărbaţii vor sex şi ciorbă, noi, flori şi amor... Dacă nu sunteţi modelul old school, aţi descoperit deja cât de diferit v-au iubit bărbaţii care s-au îndrăgostit de voi. Rămâne deci să completaţi lista de mai sus cu ceea ce aţi simţit adânc în voi, în iubirile de-o vară sau în cele cu ani grei de relaţie.

Mihaela Rădulescu în Cum iubesc bărbaţii (2014)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragi copii

Dragi copii din lumea toată,
Luaţi-vă de mâini şi înălţaţi o rugăciune
Către îngerii cei divini!
Căci Moş Crăciun cu inima plină de bucurie
Şi cu sufletul împăcat la voi o să vină,
Ca să vă aducă cadoul de sub brad.
Dragi copii din lumea toată
Fiţi mai cuminţi şi spuneţi o rugăciune
Pentru-ai voştri dragi părinţi.
Dragi copii din lumea toată
Cu ochi frumoşi şi zglobii
Să nu uitaţi niciodată,
Că printre voi sunt şi sărmani copii.
Care nu au nici o bucăţică de pâine,
Sunt flămânzi şi goi!
Să-i ajutăm să aibă şi zile mai senine.
Şi să nu-i alungaţi de lângă voi!
Dragi copii din lumea toată
Vreau ceva să vă mai spun
Să nu uitaţi nici de carte,
Căci cartea este un prieten bun.

poezie de Vladimir Potlog (8 decembrie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

După caz

Femei-soţii, femei-amante,
V-au venerat mai toţi poeţii,
Iar alţii-n gesturi obsedante,
V-au afişat pe toţi pereţii!

epigramă de Vlad Cernea-Jerca din Epigrame cu şi despre femei (2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Martirii

Chiar aceasta-i legea firii –
Să plângă-n mormânt martirii,
Strigând cu îngrijorare
Plâns de jertfă şi onoare.
Au suferit (de ce oare?!)
Chinuri mari, îngrozitoare,
Au fost arşi şi prigoniţi,
Iar acum, îngeri şi sfinţi,
Veghează peste pământ,
Eternul lor jurământ.
Voi copii şi voi părinţi,
Eu vă rog să vă gândiţi
La-acei copii chinuiţi!
Au murit ca nişte sfinţi.
Au murit cu foc pe gură...
Vă rog să luaţi o măsură!
Cei răi fie pedepsiţi
Pentru eroii adormiţi.

Nu-i nimic pe lume, Sfinte,
Cum e dorul de părinte.
Pruncul plânge la morminte,
Dorul lung şi dorul greu
Şi privind spre Dumnezeu
Întreabă cu-nfrigurare:
Cu ce am greşit eu, Doamne?!
Ce pedeapsă am avut?
Ce copii! Şi i-am pierdut...

(poem încinat celor ce şi-au pierdut viaţa în clubul morţii – Colectiv)

poezie de Livia Mătuşa din Poezia, pansamentul sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi nu vreţi ca tinerii voştri să tragă propriile lor concluzii. Vreţi ca ei să ajungă la aceeaşi concluzie la care aţi ajuns şi voi. Aşa îi condamnaţi să repete greşelile la care v-au dus propriile voastre concluzii.

Neale Donald Walsch în Conversaţii cu Dumnezeu, volumul II (1997)
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Proximo (vorbindu-le ultimilor oameni recrutaţi): Eu sunt Proximo! Vă voi fi mai aproape în următoarele zile, ultimele din existenţa voastră nenorocită, decât v-au fost mamele voastre când v-au adus ţipând pe lume. Nu am plătit bani grei ca să îmi ţineţi companie. Am platit ca să obţin profit după moartea voastră. Aşa cum mama v-a fost aproape la început, aşa vă voi fi eu aproape la sfârşit. Când veţi muri- şi o veţi face- veţi trece dincolo în zgomot de... (Aplaudă.) Gladiatori... vă salut.

replică din filmul artistic Gladiatorul
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!

CV-ul meu

Mă aflu în amurgul vieţii.
Toamne multe m-au brumat.
Nu-mi plâng anii tinereţii,
Cu mult respect i-am purtat.

La minte n-am fost îngust.
Carte multă-am învăţat.
M-am îmbrăcat cu mult gust,
De viaţă m-am bucurat.

O meserie bună am avut,
O casă frumoasă-am ridicat,
La multe m-am priceput,
Cu munca m-am împăcat.

Averea mea sunt doi copii
Care pe lume i-am adus.
Le doresc să aibă bucurii,
Viaţa să îi poarte cât mai sus.

Carte bună-au învăţat
Şi sunt împliniţi în viaţă.
De părinţi ei n-au uitat,
Ca pe copii ne răsfaţă.

Copiii sunt viaţa noastră!
Noi, părinţii, viaţa lor!
I-am crescut ca flori în glastră,
Acum ne sunt de ajutor.

Între părinţi şi copii
Există-ntotdeauna un contract:
Atâta vreme cât sunt vii
Se iubesc, nu se despart.

poezie de Dumitru Delcă (8 noiembrie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!