Casa părintească privea spre dealurile împădurite din față, după cortina cărora îmbiau: pădurea însăși a Cătămăreștilor, gârla pădurii și iazul cu insula din mijloc, unde în tovărășia fratelui, cititor al lui Robinson, desfășurau războiul împotriva broaștelor, urmat de răsunătoare victorii, de care studentul de la Berlin își va aminti cu nevindecată melancolie. Aici și-n acești ani binecuvântați ai copilăriei se încheagă inițierea poetului nu numai în farmecele naturii și-n tainele firii: (Mama-i știa atâtea povești, pe câte fuse/Torsese în viață... /Deci ea l-au învățat/Să tâlcuiască semne ș-a păsărilor spuse/Și murmura cuminte a râului curat), dar și-n puritatea originară a vieții de țară, a cărei complexă cunoaștere copilul o soarbe de timpuriu și de la izvor. O șezătoare, în miez de iarnă, cu fete stând pe țolul așternut în jurul focului, întreținut de vreascuri, și dărăcind lână ( Când crivățul cu iarna din nord vine în spate), îl ține treaz până ce jarul cu mirajele lui incandescente și basmele de pe tărâmul celălalt îl strămută în împărăția viselor, la pieptul mamei, ce, surâzând, îl veghează...
Perpessicius în M. Eminescu- Opere alese
Adăugat de Avramescu Norvegia-Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre viață
- citate despre păduri
- citate despre iarnă
- citate despre copilărie
- citate despre învățătură
- citate despre visare
- citate despre victorie
- citate despre timp
- citate despre studenție
Citate similare
Cobor și urc
Când toți ceilalți consultă ceasul,
Eu timpul mi-l măsor cu pasul,
În metri... de secunde îl parcurg,
Din zori de zi și până în amurg.
Eu somnul mi-l măsor în vise,
Ce-s după pleoapele-culise,
Și-ascund o noimă de povești,
În care simt cum mă iubești.
Dorința mi-o măsor prin fapte,
Și-n miez de zi, și-n miez de noapte.
Din toate, câte am râvnit,
Doar prea puține am reușit.
Eu gândul mi-l măsor prin riduri,
Și îl aștern pe filă-n rânduri,
Pășind pe strania mea cale
Cobor la deal și urc la vale.
poezie de Mihai Vîlcu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre văi
- poezii despre visare
- poezii despre somn
- poezii despre secunde
- poezii despre noapte
- poezii despre miezul zilei
- poezii despre miezul nopții
- poezii despre metrologie
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Când a venit pe lume fratele meu cel mic, ulița îl aștepta la poartă. El nu știa nimic: era așa de mic!
Căsuța lui de atunci era un leagăn alb; palmele mamei erau singura uliță prin care putea păși; ochii mamei singurele ferestre prin care putea privi. Pe-atunci știa numai să scâncească și se numea Scâncea-Voievod.
A trecut multă vreme până când, cu mâinile și cu picioarele, a prins să meargă de-a bușelea prin molateca împărăție a covorului.
Acolo a hoinărit, în voie, în tovărășia unui mielușel de lemn potcovit cu rotițe, bucălat și fumuriu la trup, ca un strugur de lână. Îl purta prin luncile de țesături și parcă mai degrabă mielușelul era păstorul, căci el privea doar, iar copilașul păștea covorul, mozolind.
Acolo s-a rătăcit prin codrul picioarelor de scaune și de măsuțe, sălaș al urșilor, al lupilor, al tigrilor și al altor sălbăticiuni de pâslă sau carton.
Acolo a privit cele dintâi păsări și a ascultat cele dintâi ciripiri: muștele cu bâzâitul lor.
Acolo s-a trudit zadarnic să treacă dealurile taburetelor, pe sub care motanul își croia tunel. De câte ori coada motanului, fum alb, n-a încercat pornirea mâniei lui de floare!
Acolo i s-au minunat ochii, privind vântoasa pădure de aur a flăcărilor din sobă potolindu-se, prefăcută în toamnă arămie, moțăind scuturată în rodii de rubin și adormind în cenușă.
Ionel Teodoreanu în Ulița copilăriei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi citate despre pisici, citate despre picioare, citate despre oi, citate despre urși, citate despre toamnă, citate despre tigri, citate despre păsări sau citate despre ochi
Piatra nisipului
Am învățat aici să cred în lumină,
Să pun la-ndoială și umbra și norul,
S-adun în clepsidre și viața și dorul
Să fug îngrozit de tăceri și rutină.
Am învățat aici să trec peste margini,
Să rup din zăplazuri un bob de răcoare,
Să pun în izvoare un dor de izvoare
Să stâmpăr durerea cu flori și cu pagini.
Am învățat aici să-ngheț în cuptoare
Și-n norduri să-mi caut căldura cea grea,
În orice-nserare se naște o stea
Și-n orice lumină-i o stea trecătoare.
Am învățat aici să cred în tăcere
Și-n stropul de piatră trecut în nisipuri,
Căci toate în viață se fac din nimicuri
Și apa în stâncă își află putere.
Am învățat aici să fiu amintire
Și-un loc de-amintire uitat în pridvor,
O clipă de-acasă, un nor, un răzor
Și-o lume trecută prin foc și iubire.
Am învățat aici să cresc din cuvânt,
Cum crește cuvântul din limba tăcerii,
Cum trece speranța din lumea durerii,
Cum crește țăranul din Dor și Pământ.
poezie de Gheorghe Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre tăcere, poezii despre viață, poezii despre nisip, poezii despre durere, poezii despre dor, poezii despre cuvinte, poezii despre creștere, poezii despre țărani sau poezii despre învățătură
Carantină
În cel mai cumplit ceas al celui mai cumplit anotimp
al celui mai cumplit an pentru toată lumea
un om a plecat cu soția lui din atelier.
Mergea amândoi mergeau spre nord.
Ea era extenuată de febra foamei, nu putea ține pasul.
El a ridicat-o și-a luat-o-n spate.
El a tot mers așa spre vest, spre vest și spre nord.
La căderea nopții, sub stelele-înghețate, au ajuns.
Dimineața au fost găsiți amândoi morți.
De frig. De foame. De toxinele unei întregi istorii.
Dar picioarele ei erau ținute strâns la pieptul lui.
Ultimul puls de căldură a fost ultimul lui dar pentru ea.
Fie ca niciun poem de dragoste să n-atingă vreodată acest prag.
Nu-i loc aici pentru o inexactă
prețuire a grației și a senzualității trupului.
Este doar timpul pentru acest inventar necruțător:
Moartea amândurora în iarna anului 1847 *.
De asemenea, tot ce-au suferit. Cum au trăit.
Și ce există între un bărbat și o femeie.
Și-n ce întuneric poate fi cel mai bine dovedit.
* Referire la "Marea Foamete din anii 1845-1850.
Numai în cimitirul din fața Bisericii Sf. Ana din orașul Ballyshannon, cunoscut ca Cimitirul Sărmanilor, își dorm somnul de veci vreo mie de suflete care au murit în acea perioadă neagră.
Numele lor sunt necunoscute, iar mormintele nemarcate; există doar o placă memorială pusă în anul 1995. Ideea poemului este simplă, în vremuri întunecate a existat și va exista umanitate.
poezie de Eavan Boland, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre moarte, poezii despre existență, poezii despre întuneric, poezii despre poezie, poezii despre trup și suflet, poezii despre superlative sau poezii despre suflet
Ești Domnul suprem
Mă rog către Tine la ceasuri de noapte
În pleoapele-nchise mai stăruie somnul
Mă-nconjură îngeri și tainice șoapte
Și-n toate și-n totul ești Domnul.
Iubirea mea urcă spre Tine și crește
Își scutură frunzele veștede somnul
De cade o floare o alta-nflorește
Că-n totul și toate ești Domnul.
De trece o vară e alta ce vine
Și iarna din stele de-și scutură somnul
Eu știu că și iarna e parte din Tine
Și-n toate și-n totul ești Domnul.
poezie de Adriana Cristea (4 aprilie 204)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre îngeri, poezii despre stele, poezii despre iubire, poezii despre iarnă, poezii despre frunze sau poezii despre flori
Condensatul...
. sorb permanentul existenței din lumea ce mă înconjoară
mai sorb și harul excelenței din cea sortită să mă doară
și trec prin spațiu și prin vreme spre lume aia, viitoare
cu arhetipuri și extreme în care nimeni și nimic nu moare
și-n care-i numai veșnicie și permanentă ambianță
și gol ce naște energie din morfogena-i rezonanță
iar lutul stă în nemișcare iar nemișcarea într-o găoace
din care naște când un soare, când hăuri dure și rapace...
și-n care nu există moarte și-n care nu există viață
doar fluctuații când deșarte când lungi când doldora de ciață
și-n care-i condensată firea mai zis-a lui einstein și bose
și în esență fericirea-i un câmp cu floricele roze...
poezie de Iurie Osoianu (9 septembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trandafiri, poezii despre roz, poezii despre prăpăstii, poezii despre naștere sau poezii despre lut
39
Când a început războiul cel mare
i-au pus o mitralieră în mână și l-au trimis pe front.
dar el, neînțelegând nimic, a rămas pe loc
cu arma în mână.
În jurul lui mureau oameni și se nășteau morminte
în jurul lui durerea își construia regat
în jurul lui frica moșea monștrii.
El nu a tras în nimeni și niciun glonț nu l-a atins.
Când s-a oprit războiul,
l-au găsit nemișcat, cu arma plină, nearmată și rece,
cu ochii goi, neînnoptați și reci,
cu inima goală, bătând în van, bătând a moarte.
L-au judecat conform legilor războiului
și l-au numit trădător, fricos, mucos, puțoi,
mână moartă,
mort.
I s-a interzis să treacă pe sub arcul de triumf
și a fost șters de pe toate listele cu participanții la război;
apoi a fost condamnat să nu moară
până nu va trăi ororile altor 41 de războaie.
El nu a înțeles nicio clipă ce se întâmplă în jurul lui.
În sinea sa, trăia deja de-o viață,
un război ridicat la puterea 41.
Războiul cu sinele său surdo-mut.
poezie de Romeo Aurelian Ilie din Patruzeci și unu. Eu, surdo - mutul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre război, poezii despre frică, poezii despre început, poezii despre trădare, poezii despre ochi, poezii despre monarhie sau poezii despre legi
Epictet
Cine e omul de nebiruit?
E numai cel pe care nu-l clintește
nimic din ce nu stă-n puterea lui.
Numai acesta-i cel ales.
A-nvins în bătălia lui dintâi,
va-nvinge oare și-n aceea care vine?
El n-a putut fi cumpărat cu bani:
dar nu-l va caștiga cumva femeia?
În miezul zilei și-n mijlocul lumii
s-a-mpotrivit victorios:
oare va ști să stea-mpotriva și-n toiul nopții, singur?
Va fi el fără de răgaz potrivnic
blestemului și laudei și faimei
și defăimării și la fel și morții?
Va ști el oare îndura, va ști răspunde
toate restriștile, toate tristețile?
Va ști să biruie până și propriul său vis?
Numai acesta-i cel ales.
poezie clasică de Ion Vinea
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre victorie sau poezii despre tristețe
Zidiți-vă casa...
Acum stai alături de-o blânda făptură
Sădită de Domnul în inima ta,
Iubește-o îți zice și Sfânta Scriptură
Cum Isus iubit-a Biserica Sa.
Veghează asupra-i cu dragoste multă
Hrănește-o, -ngrijește-o și nu-i face rău
Ea-ți este supusă, în toate te-ascultă
Și trupul ei gingaș e chiar trupul tău.
Porniți, deci, de mână uniți pe vecie
Și unde e unul să fie-amândoi,
Ce Domnul unește aici o să fie
Unit și în ceruri și-n viața de-apoi.
Te luptă cum Iacov c-un înger anume
O noapte întreagă luptat-a din greu
Și-n zorii de ziuă aprinși peste lume
Binecuvântare i-a dat Dumnezeu.
Trăiți, deci, cu Domnul în dragoste-adâncă
Iubiți-vă-n Domnul, pe El să-L urmați,
Ziditi-vă casa cu Domnul pe stâncă
Și-n casă cu Domnul la masă să stați!
Amin!
poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre creștinism, poezii despre religie, poezii despre stânci, poezii despre sfinți sau poezii despre inimă
Izvor de apă vie
(fragment)
Când Prier-alb, feciorul lui Tulnic Împărat,
Din casa părintească la taberi a plecat.
În alte lumi, să caute pierduta lui drăguță,
A dat lui Prier-negru atunci o năfrămuță
Și-a zis: În toată ziua poți ști de soarta mea!
Privește-mi năfrămuța, și tu când vei vede
Pe mijlocul ei dungă de sânge, dungă lată,
Să știi, iubite Prier, că-s mort! și zilnic cată
Năframa-i Prier-negru, iar când a opta zi
De sânge lata dungă pe mijloc o zări,
E mort! a zis și-n clipă a-ncălecat feciorul.
Pe Vânteș, cal sălbatic, să-și caute frățiorul.
Găsindu-l într-o silhă de fagi, în stan schimbat,
La sfânta Luni se duce și sfânta Luni i-a dat
Învăț, să ude stanul cu stropi de apă-vie...
Așa spun din poveste bătrânii. Din vecie
Așa le-a rămas rostul în basme și povești
Că mulți viteji năzdrăvani și fii împărătești
Cătau ori cu tovarăși iubiți ori numai singuri
Izvorul de apă-vie. și spun că era-n crânguri
Acel izvor, în codrii vechi fără de cărări,
Și-un monstru sta la pază, balaur ce pe nări
Și gură vărsa flăcări, de foc avea plămânii.
Iar dacă vrei legenda, frumos o spun bătrânii,
Cum palidul balaur ajunse păzitor
Pădurii, cum izvorul ajunse-a fi izvor
De leac. Legenda asta eu vreau să ți-o spun ție,
Să vezi, ce mândru-i rostul din basm cu apă-vie!
..................................
poezie celebră de George Coșbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre păduri, poezii despre foc, poezii despre sânge sau poezii despre schimbare
Calea vieții
Să faci din viață, poezie
Și dintr-o poezie, viață
Nu-i nici ușor, dar nu-i nici greu
Ca-n viață, totul se învață...
Mai greu e când apuci pe o cale
Și dai mereu tot de răscruci
Te uiți în față, te uiți în spate,
Și nu știi pe ce drum s-apuci.
Noroc cu Bunul Dumnezeu
Care cu grijă ne veghează
Ne ocrotește și ne ajută,
Și calea EL ne luminează.
Și-n totdeauna ne îndeamnă
S-avem încredere în noi,
Și să pășim pe drumul vieții
TOT ÎNAINTE, nu ÎNAPOI.
poezie de Mariana Simionescu (4 ianuarie 2011)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre încredere, poezii despre protecție, poezii despre ocrotire, poezii despre noroc sau poezii despre lumină
Pribegie
De-ar ști fântâna mea din vale
Pe unde apele mă curg,
Ar prinde Luna între zale
Peste colină, în amurg,
Și-n roata ei ar învârti
Și Carul mic și Carul mare
La poarta unde iasomii
Cândva mă alintau în floare ;
Le-ar umple-apoi cu amintiri
De ani bătrâna ei căldare,
Sub minunatele sclipiri
Aprinse-n cer, mărgăritare:
Mi-ar pune dulce, din cuptor,
Mireasma pâinii lângă sare
Și laptele din sân, izvor,
Al mamei într-o-mbrățișare,
Mi-ar pune lan de fân cosit
Cu primii pași făcând cărare,
Și-un zarzăr vesel, pârguit,
Sub triluri de privighetoare,
Un pumn de colb de vară-ncins
Din ulițele-acuma goale,
Și lângă Crivățul aprins
O pârtie-n omătul moale,
Mi-ar umple aurul curat
Din lutul prispei ars de soare,
Iar din șindrilă, picurat,
Argint de rouă lucitoare,
Din verdele-aguridei crud,
Rugini de toamne în ulcioare,
Iar din ogorul încă ud
O brazdă numai de sudoare,
M-ar așeza printre feciori
Din satul meu în sărbătoare,
La hore și la șezători
Lângă Mării și Mărioare,
Iar la-nceput de Cireșar,
Când Taurul pe boltă-apare,
Mi-ar înălța car după car
Spre ale viselor izvoare,
Ca-n seri tâtzii, cand sunt luat
De doruri printre gene-agale,
Să fiu aproape de-al meu sat
.
De-ar ști fântâna mea din vale
.
poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sat, poezii despre zăpadă, poezii despre zarzări, poezii despre toamnă, poezii despre tauri sau poezii despre sărbători
Tărâmul celor două lumi
Tărâmul tainic ce desparte
O lume-a ei de-o lume-a mea,
Nu este-al viselor deșarte
Ori al dorinței de-a avea.
E-o-ntretăiere de hotare
În care lumea ei și-a mea
Sunt ca un cer cuprins de-o mare,
Cu mine-n el și-n mare, ea.
E-o lume-a gândurilor noastre
Îmbrățișate-n necuprins,
Zburând în voie printre astre
Și depărtări de neatins.
Tărâmul tainic ne unește
În tot ce am putea spera
Când visul nostru se-ntețește
Și-n lumea ei, și-n lumea mea.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre gânduri, poezii despre graniță, poezii despre dorințe sau poezii despre astre
Păreri de rău
pe ultima zăpadă am tăiat un puigan de cireș
crescut lângă un gard
dintr-o cireașă scăpată poate
din ciocul unui graur
motivele erau atuncea beton
era destul de vânjos
și nu dădea semne de floare
(așa credeam eu)
neplodind de ce să-l mai las
în timp mi-ar fi crăpat
nearmata temelie de gard...
intru în grădină
burnițează e frig vântul bate din nord
o mare mâhnire simt când îl văd
așa prăbușit cu ultimele rămășițe de sevă
în zilele calde ale primăverii
anemic ce-i drept
dar totuși a înflorit
îl ridic să-l duc la grămada de vreascuri
sus îl țin cu toate puterile
recele vânt îl și mă-ndoaie
îi smulge și-mi aruncă în față
ploi de petale...
vâjâie vântul în toată grădina
și-n crengile lui
bocet o fi ori sudalmă
un gând mă întreabă
ce-ai zice de-ai fi în locul lui
și-n vuiet de vânt parcă aud
nenorocitule de ce m-ai ucis...
ca o zdreanță mă simt
am ucis o speranță...
poezie de Ioan Postolache-Doljești
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vânt, poezii despre cireșe, poezii despre zile, poezii despre primăvară sau poezii despre ploaie
Ecou de ani...
Ecou de ani se stinge în strigăt de cocori,
Ce tot mai sus, spre ceru-albastru se avântă,
Și se topește precum noaptea se destramă-n zori;
Ca roua e, ce de pe flori încet se zvântă.
Doar amintirile dau ghes, alinător,
Cu umbra unui vis suav din tinerețe,
Ce lasă semne pe răboj, necruțător,
Și ne răpesc câte ceva din frumusețe.
Lin, zi de zi și an de an, se rânduiesc,
Domol ne-ndreaptă pașii spre drumul de vecie,
Și-n goana iute lacrimi, iată, ne țâșnesc,
Că tot ce-a fost cândva, păcat, n-o să mai fie...
Dar sufletu-ți mai este tânăr și curat,
Chiar dac-a obosit și uneori, mai geme,
Își ia elan și zboară, și scrie ne-ncetat,
Pe fila albă-a vieții romantice poeme...
poezie de Mihai Vîlcu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tinerețe, poezii despre zbor, poezii despre rouă sau poezii despre romantism
Mă pierd
Mă pierd în apa unui râu,
Mă pierd în holdele de grâu.
Mă pierd pe plaja însorită
Și-n pădurea adormită.
Mă pierd în iarna viscoloasă
Și-n privirea-ți luminoasă.
Mă pierd în toamna aurită
Și-n frumusețea ta iubită.
Mă pierd în tot ce sunt și-n tot ce ești,
Mă pierd atunci când mă iubești.
poezie de Dumitru Delcă (martie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre râuri, poezii despre plajă sau poezii despre frumusețe
Toamnă la final
O cană cu tămâioasă
de vin alb, scos din budană,
Pâinea aburind pe masă,
toate ne vorbesc de toamnă.
Toamnă este și-n livadă.
Pomii și-au schimbat veșmântul.
Frunze nu mai sunt să cadă,
Demult le-a scuturat vântul.
Soarele în nori se-ascunde,
Diminețile-s brunate,
Crivățul trimite unde,
Semn că iarna e aproape.
Toamna, anotimpul roadelor,
curând va pleca și ea.
Vine vremea babelor,
Vine iarnă grea.
poezie de Dumitru Delcă (noiembrie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vorbire, poezii despre vin, poezii despre sfârșit, poezii despre pâine sau poezii despre nori
Bătrânul ziarist
Acelui ziarist, lăsat, demult, la vatră,
La ușă, astăzi, nimeni nu-i mai sună
Și-n curtea lui, cu flori de mătrăgună,
O, Domne, niciun câine nu-i mai latră...
Dar, uneori, pe drum, trece o șatră,
C-un urs care dansează pe jăratec,
El, ca și ursul, a rămas ostatec,
Străin și mut, în casa lui de piatră.
Privește-n ochii ursului, atent,
Și retrăind cu ani în urmă, mulți,
Când se dansa, pentru ceva "mărunți"
În fața hoților din Parlament...
Dansau și pe jăratec, și pe gheață,
Vai, niște personaje indecente,
Pentru acele vremuri decadente,
Când ziariștii se plimbau pe... ață!
El s-a ales cu jarul său din vatră,
Căci, n-a dat curs geambașilor de țară,
Hrănindu-se cu pâinea lui amară,
Cu demnitate-n casa lui de piatră,
Scriind cu foc, dar și cu sânge-albastru,
Fără să-i pese, neam, de consecințe,
De interesul său sau de tendințe,
Și iată-l, azi, trăiește ca sihastru....
Simțind în sînge marele dezastru!
poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre urși, poezii despre prezent, poezii despre jurnalism, poezii despre dans, poezii despre câini sau poezii despre parlament
Femeie
Vorbește, cântă ori... taci,
Femeie cu coastă de drac!
Și-n rând, și-n față și spate,
Tu ești stăpâna mea.
Dansează, privește ori... stai,
Femeie cu miresme alese!
Și-n clipă, și-n ceas de iubire,
Tu ești în inima mea.
Pornește, aleargă ori... veghează,
Femeie cu credință aleasă!
În dimineață, seară și noapte,
Vorbe în rugă tu spui.
Întuneric, lumină ori... ceață,
Femeie, ești o dulceață!
În doliu, mireasă ori... goală,
Tu-mi ești licoare de viață.
poezie de Adelina Cojocaru (11 mai 2015)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre seară, poezii despre nuntă sau poezii despre muzică
Ochii mamei
Era o iarnă timpurile și bătea vântul peste viață,
Ne rebegise frigu-n casă, iar focu-n sobă se sfârșise,
Urla un vânt câinos în noapte și era beznă peste vise,
In ochii mamei, plini de spaimă, era târziu și era gheață.
În vară, adunasem vreascuri de prin pădurile uscate,
Dar iarna ni le-a ars pe toate cu gerul ei din miază-noapte,
Zăpada ne era cât casa și lemnele erau departe,
Pădurea ne-o luase statul și n-aveam lemne cumpărate.
Un crivăț surd vuia din norduri și dârdâiam de frig în casă,
Ne-acopeream cu ce da Domnul, dar casa ne era de gheață,
Trecusem doar de miezul nopții, dar era ger spre dimineață,
Iar vântul ne gonea căldura și ne simțeam goniți de-acasă.
Simțeam, prin aer, ochii mamei cum tremurau în orbul nopții,
Cei mici plângeau de frig, iar casa își scrijelea pe vânt fiorii,
Trosneau, sub greul iernii, ca nămeții, sus, pe grindă, căpriorii
Și nu știam ce ne rezervă, în acea noapte, cartea sorții.
Dar mama a ieșit din casă, a luat securea și o sfoară,
Zăpada a izbit-o-n frunte și s-a deschis prin viscol ușa,
Din vatra fără foc în casă, s-a spulberat pe horn cenușa,
Eram copil și-mi era frică și mă temeam că o să moară.
Mi-am îndesat pe ochi căciula, am luat cu mine târnăcopul,
Și am plecat prin vânt cu mama la locul nostru de pădure,
Aveam cu noi doar disperarea, un târnăcop și o secure,
Să scoatem din vâlceaua nopții un lemn să facem iarăși focul.
Opincile erau prea rupte, dormeam așa, în pat cu ele,
Zăpada viscolea din ceruri și ne-afundam în ea ca-n ceață,
Pădurea ne era departe, iar viscolul bătea din față,
Dar ochii mamei erau ageri și străluceau ca două stele.
Era puternică și bună, nu se temea de lupi, de moarte,
Pădurea ne-ascundea prin noapte și ne ferea de vântul rece,
Mă-ncuraja să cred că-n viață tot răul tot în rău se trece,
Dar să fii om ca să poți merge întotdeauna mai departe.
Am luat, în spate, cu eforturi, lemnul nostru din pădure
Tăiat adânc, în miezul nopții, de sub pulpana de zăpadă
În așa fel ca pădurarul, în zorii zilei, să nu-l vadă,
Căci n-avea voie nimeni lemnul său din codru să și-l fure.
La ziuă, aveam foc în sobă și-n casă era cald și era soare
Coceam porumb uscat pe plită, priveam, tăcuți, pe geam, afară,
Știam că, după-o iarnă aspră, va fi, din nou, o primăvară
Și în ochii mamei noastre era iarăși plină zi de sărbătoare.
poezie de Gheorghe Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lemn, poezii despre ger sau poezii despre viscol