Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Păreri de rău

pe ultima zăpadă am tăiat un puigan de cireș
crescut lângă un gard
dintr-o cireașă scăpată poate
din ciocul unui graur
motivele erau atuncea beton
era destul de vânjos
și nu dădea semne de floare
(așa credeam eu)
neplodind de ce să-l mai las
în timp mi-ar fi crăpat
nearmata temelie de gard...

intru în grădină
burnițează e frig vântul bate din nord
o mare mâhnire simt când îl văd
așa prăbușit cu ultimele rămășițe de sevă
în zilele calde ale primăverii
anemic ce-i drept
dar totuși a înflorit
îl ridic să-l duc la grămada de vreascuri
sus îl țin cu toate puterile
recele vânt îl și mă-ndoaie
îi smulge și-mi aruncă în față
ploi de petale...
vâjâie vântul în toată grădina
și-n crengile lui
bocet o fi ori sudalmă
un gând mă întreabă
ce-ai zice de-ai fi în locul lui
și-n vuiet de vânt parcă aud
nenorocitule de ce m-ai ucis...

ca o zdreanță mă simt
am ucis o speranță...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Vânt de martie

Trece un vânt peste lume,
Și nu m-a uitat.
Credeam în poame rotunde și coapte,
În ce s-a-mplinit, în ce s-a-mpăcat.

Cutremur și viață, cutremur,
Vântul lui martie bate,
Cred în puterea gândului nostru,
Și-n începutul din toate.

Strigă un vânt puternic prin lume:
Credeți în forța brațelor voastre!
Ascult și privesc printre crengile goale
Spațiile-adânci și vaste.

poezie celebră de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Tara fetelor" de Maria Banuș este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -12.04- 8.99 lei.

Tot vântul...

Când vântul urlă ca turbat
Și este foarte supărat
Nu-i bine-n calea lui să stai!
Poți să-i vorbești și să-l întrebi
De ce-i așa de furios
Pe cine s-a mai supărat...
Și de la geam.
Și simți cum tulburarea lui,
Te prinde și pe tine,
Și-ți răscolește nedoritul,
Iar brațele stângându-ți haina
Se-mbrățișează unul pe-altul
În timp ce sufletul ți-e zgribulit
Și-ți spune-n gând:
- Doamne, ce vânt!

poezie de
Adăugat de Nicoleta IladeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 3 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Lampa

Aprins-am lampa și mă uit pe drum,
Trec oamenii în sus și-n jos,
In sobă lemnele trosnesc și se fac scrum.
Tu unde ești, iubitul meu frumos?


Ți-am spus că-mi placi, când era încă primăvară,
De-atunci te-aștept și nici urmă de tine.
De ce m-ai amăgit? Putea să mi se pară?
Să te aud șoptind, că o să vii la mine?

Sting lampa si pun în pat, doare
Si tot ce n-am trăit cu tine, iar și iar,
Îmi vine-n minte, ca o sărbătoare.
Simt gust de praf și de amar.

Din așternut, agale mă ridic si fac lumină,
Îți scriu câteva rânduri si le-arunc în foc
Aud la geam bătăi. Of, fă Doamne vină!
Dar nu ești tu, e vântul. Ce noroc!

de-ai fi apărut în miez de noapte,
Te-aș fi cuprins cu ochii și cu gura
Și poate că te-ar fi ucis căldura.
Să arzi de viu. Ce chin! Ce moarte!

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Semne din bătrâni

tata mereu lăsa lucrurile neterminate

când făcea un gard
nu-i mai bătea cel din urmă cui
de mulgea vaca
îi lăsa vițelului mai mult decât să-l sature
dacă plângea
lacrima lui era mai mică decât a tuturor

nici pe mama nu o pupa îndeajuns
nici pe mine
sau măcar icoana lui de căpătâi
cea cu îngerul morții

știa din bătrâni că dacă le lași așa
zilele ți se prelungesc

așape toate le-a lăsat neterminate

și viața la fel

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
George Topîrceanu

Bivolul și coțofana

Pe spinarea unui bivol mare, negru, fioros,
Se plimba o coțofană
Când în sus și când în jos.
Un cățel trecând pe-acolo s-a oprit mirat în loc:
- Ah, ce mare dobitoc!
Nu-l credeam așa de prost
Să ia-n spate pe oricine...
Ia stai, frate, că e rost
plimbe și pe mine!

Cugetând așa, se trage îndărăt să-și facă vânt,
Se pitește la pământ
Și de-odat㠖 zdup! – îi sare
Bivolului în spinare...

Ce s-a întâmplat pe urmă nu e greu de-nchipuit.
Apucat cam fără veste, bivolul a tresărit,
Dar i-a fost destul o clipă se scuture, și-apoi
Să-l răstoarne,
Să-l ia-n coarne
Și cât colo să-l arunce, ca pe-o zdreanță în trifoi.

- Ce-ai gândit tu oare, javră? Au, crezut-ai că sunt mort?
Coțofana, treacă-meargă, pe spinare o suport
apără de muște, de țânțari și de tăuni
Și de alte spurcăciuni...
Pe când tu, potaie proastă, cam ce slujbă poți să-mi faci?
Nu mi-ar fi rușine mie de viței și de malaci,
Bivol mare și puternic, gospodar cu greutate,
Să te port degeaba-n spate?...

fabulă celebră de
Adăugat de SagittariusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mai multe înregistrări în
Audioteca Citatepedia
înregistrare audio
Recită: Ramona Doleanu
cumpărăturiCartea "Balade vesele si triste. Parodii originale. Migdale amare" de George Topîrceanu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -13.99- 9.99 lei.

Am luptat și am învins

Covid-19 a ucis
primăvara mult așteptată.
Pe toți în casă ne-a închis,
ne-a pus lacătul la poartă.

Covid-19 a ucis
bucuria primăverii. Ne-a lovit
când în livadă, muguri s-au deschis
și când grădini au înflorit.


Covid-19 a ucis
frumusețea florii de cireș.
Să ne salutăm, n-a fost permis,
zâmbetul din față ni l-a șters.

Covid-19 a ucis
copilăria-n lumea toată.
Să ne-întâlnim, n-a fost permis.
Doamne, ce urâtă soartă!

Dar, Covid -19,
oricât de mult s-a străduit
sufletul nu ne-a ucis.
Noi, PENTRU VIAȚĂ am luptat
și AM ÎNVINS.

poezie de (22 mai 2020)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Rodica Constantinescu

La ceasul uitării

E toamnă târzie - aud la fereastră
doar ploaia venită pe aripi de vânt,
garoafele puse de ieri într-o glastră
desfac din corole un vechi jurământ.
La ceasul uitării, ieșind din petale,
cuvintele scrise cândva în trecut
aud la fereastra cu geamuri ovale
rafale desprinse din vântul pierdut.

Sosite acum din fiorduri stâncoase,
cu vechiul vapor andocat lângă port,
ajung la fereastră spre seară lase
un alt jurământ pe un mitic suport –
o floare de gheață, demult rătăcită,
purtând în petale înscrisul cel nou
cu versuri rescrise de-o mână rănită
la masa tăcerii de lângă hublou.

Citește, iubito, cuvintele toate,
topite din floarea de gheață, pe loc,
ascultă și vântul ce încă mai bate
cu vorbele mele scăpate din toc.
Desigur așa vei afla, fără grabă,
că timpul se scurge acum înapoi,
iar orele-ntoarse întruna întreabă
de ce în pădure sunt pomii mai goi.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Gând mort

Mi-e așa și-așa se pare
Mi-e așa indiferent
Mi-e cum e la orișicare
Când le e timpul absent

Mi-e mai bine de o oră
simt altfel de atunci
Aș putea joc și-o horă
Dar cu cine printre cruci

Mi-este osul stâng mai bine
Și pe dreptul nu îl simt
Simt doar recele în mine
Și căldura din pământ

Mi-e așa și-așa se pare
Așa-mi place să mă mint
Arde sus o lumânare
Pâlpâie peste mormânt

Mi-e o liniște de toate
Nu aud nimic nicicând
Nici chiar clopotele sparte
Sigur bat din când în când

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ochii mamei

Era o iarnă timpurile și bătea vântul peste viață,
Ne rebegise frigu-n casă, iar focu-n sobă se sfârșise,
Urla un vânt câinos în noapte și era beznă peste vise,
In ochii mamei, plini de spaimă, era târziu și era gheață.

În vară, adunasem vreascuri de prin pădurile uscate,
Dar iarna ni le-a ars pe toate cu gerul ei din miază-noapte,
Zăpada ne era cât casa și lemnele erau departe,
Pădurea ne-o luase statul și n-aveam lemne cumpărate.

Un crivăț surd vuia din norduri și dârdâiam de frig în casă,
Ne-acopeream cu ce da Domnul, dar casa ne era de gheață,
Trecusem doar de miezul nopții, dar era ger spre dimineață,
Iar vântul ne gonea căldura și ne simțeam goniți de-acasă.

Simțeam, prin aer, ochii mamei cum tremurau în orbul nopții,
Cei mici plângeau de frig, iar casa își scrijelea pe vânt fiorii,
Trosneau, sub greul iernii, ca nămeții, sus, pe grindă, căpriorii
Și nu știam ce ne rezervă, în acea noapte, cartea sorții.

Dar mama a ieșit din casă, a luat securea și o sfoară,
Zăpada a izbit-o-n frunte și s-a deschis prin viscol ușa,
Din vatra fără foc în casă, s-a spulberat pe horn cenușa,
Eram copil și-mi era frică și mă temeam că o să moară.

Mi-am îndesat pe ochi căciula, am luat cu mine târnăcopul,
Și am plecat prin vânt cu mama la locul nostru de pădure,
Aveam cu noi doar disperarea, un târnăcop și o secure,
Să scoatem din vâlceaua nopții un lemn facem iarăși focul.

Opincile erau prea rupte, dormeam așa, în pat cu ele,
Zăpada viscolea din ceruri și ne-afundam în ea ca-n ceață,
Pădurea ne era departe, iar viscolul bătea din față,
Dar ochii mamei erau ageri și străluceau ca două stele.

Era puternică și bună, nu se temea de lupi, de moarte,
Pădurea ne-ascundea prin noapte și ne ferea de vântul rece,
Mă-ncuraja cred că-n viață tot răul tot în rău se trece,
Dar fii om ca să poți merge întotdeauna mai departe.

Am luat, în spate, cu eforturi, lemnul nostru din pădure
Tăiat adânc, în miezul nopții, de sub pulpana de zăpadă
În așa fel ca pădurarul, în zorii zilei, să nu-l vadă,
Căci n-avea voie nimeni lemnul său din codru să și-l fure.

La ziuă, aveam foc în sobă și-n casă era cald și era soare
Coceam porumb uscat pe plită, priveam, tăcuți, pe geam, afară,
Știam că, după-o iarnă aspră, va fi, din nou, o primăvară
Și în ochii mamei noastre era iarăși plină zi de sărbătoare.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Singurătate

Între patru ziduri groase,
Din beton turnate-n rame,
Este camera ce-ascunde
Ale sufletului drame.

Pe peretele din față,
Orologiul bate-ntruna,
Cu el dorm, el trezește
Singuratec precum luna.

Răvășit dar cu speranțe,
Gândul meu zboară în zare,
Încercând să-l țin în brațe
Cum vine așa dispare.

Vreau să-l prind să-l iau cu mine,
În luntrea ce mai plutește,
Dar nu pot că e vremelnic
Și din nou părăsește.

Peste timp apare iarăși
Cu speranțe mult mai sumbre
Că voi reuși vreodată
Să ies din conul de umbre.

Dar în dreapta, de pe rafturi,
Niște cărți mai învechite
Îmi inspiră alte gânduri,
Mai bune, mai limpezite.

Ce fac uit o vreme,
Un trecut îndepărtat
Și să văd ceea ce vine
Dar, rămân cu un oftat.

Mă întorc și văd prin geamul
Așezat spre miazăzi,
Luminița și speranța
Timpului ce va sosi.

Răul din trecut se iartă,
Dar se uită rareori,
Când îți răscolește-n suflet
Zeci și sute de fiori.

Doar nucul potolește,
Ce-a crescut sub geamul meu
Și adesea trezește
Când îl bate vântul greu.

Trece o zi și altă noapte,
Gânduri și speranțe vin,
Să-mi duc crucea pân-la capăt,
Cum mi-e dat al meu destin,

Dacă adesea ori mă bucur
C-am purtat „tone” de greu,
Ce va fi? Este-o enigmă,
Știută doar de Dumnezeu.

poezie de din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (intern) (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-NireșeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Pavel Lică

Și-n bucium, sus pe munți, suflând...

Când primăvară-n ani aveam,
Cu frunza îmi băteai în geam,
Să-nvăț, din cântul ei în vânt,
Cum pot din frunza ta cânt.

Și-n timp lăstar crescând mereu,
Cu vântul îmi șopteai, ca eu
Să-mi fac din ram fluier, -ncânt
Mioarele pe-al meu pământ

Apoi, caval făcând din lemn
M-ai învățat un ton solemn
Să-l trec în bucium, dăruit,
De tine, codrul meu iubit,

Și-n bucium, sus pe munți, suflând,
S-aduc chiar lupul alb, chemând,
Cu urletu-i prelung, la arme,
Trezirea Daciei ce doarme!

poezie de din Chemarea lupului alb
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Silvia Goteanschii

În pielea goală

Când îl citesc, râde lumea în hohote.
E dragoste, e dragoste.
Îmi lipesc pozele lui de trup,
astâmpăr.
De jur împrejur sfori din câlți
și morți care ar putea să mi-l dea.

Ridic zidul, îl dau jos.
Dau jos zidul, îl ridic. Nu întăresc,
n-avem temelii.
Din uscătură, din nod am să cresc
în cămașa ta.
Dacă nu mă iei în brațe, e strâmtoare.
Dacă nu te aud, surditate
și ucid, și mă las, și...

... cenzură. Doar un ochi
care mi se dilată în sângele tău.
Apoi tot,
mirosul inimii și gustul pierderii.
Da, am săvârșit
o crimă. Am ucis, am ucis, am ucis
până am ajuns la tine.
Aproape că-ți simt podul palmei sub
cerul gurii.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mi-e dor de tine, mamă

Mi-e dor de tine, mamă.
Mi-e dor de mâna ta.
Aș vrea -ți pun în palmă
Toată iubirea mea.
Să-ți întâlnesc privirea,
văd cum îmi zâmbești,
Să-ți simt, mamă, iubirea
La piept când mă-încălzești.
Mi-e dor trec cu mâna
Prin părul mătăsos.
Mi-e dor -ți aud gura
Cântând ceva duios.
Dacă-mi promiți că vii
În brațe am să-ți pun,
Un buchet de trandafiri,
Din grădina de la drum.
Am te-aștept pe punte,
La mine ajungi.
săruți pe frunte,
În brațe să mă strângi.
Mi-e dor să-mi dai lumină
Ca sorele de sus,
Să cresc într-o grădină,
În care tu m-ai pus.
În grădina vieții,
Mamă, m-ai sădit,
Cu roua dimineții
Pe frunte m-ai stropit.
Așa am crescut mare.
Ce mândră, mama, ești!
Acum sunt deja floare.
Să vii să mă iubești!

poezie de (2 februarie 2014)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Emil Gârleanu

Pe prispa casei, copilașul numai în cămășuță, cu capul gol, urmărește de mult jocul stolului de paseri, printre care se află și cei trei pui ai lui, din cuibul de humă de sub streașină. Îi căpătase dar de la mămuca lui. De câte ori era neastâmpărat, mămuca îi zicea: "Fii cuminte, dacă vrei -ți dau puii când or crește mari!" Și el a fost cuminte, puii au crescut mari, dar în urmă au zburat! El îi văzuse cum au ieșit zilele trecute de s-au jucat prin aer, dar parcă niciodată nu zburaseră mai mult ca astăzi. Și-și cunoaște el destul de bine puii: sunt cei de la mijlocul șurii din dreapta, trei, unul lângă altul, sau cei de lângă aceștia, dacă n-or fi chiar cei de la capăt. Toți parcă seamănă unii cu alții, și-s așa de sus, așa de sus!...

în Din lumea celor care nu cuvântă, Puișorii
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Cea dintai durere" de Emil Gârleanu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -9.90- 4.99 lei.

M-ascund...

M-ascund de tine, m-ascund de noi
M-ascund de soare, de vânt și ploi,
M-ascund într-una și nu-ndrăznesc
Ca sa îți spun cât te doresc...
Și zi și noapte te am în gând
Prezența ta o simt vibrând...
M-ascund de toți, dar și de toate,
Însă de vise, nu se mai poate
Și-atunci ușor ochii închid,
Întreaga ființă îți cuprind.
Și simt așa o ușurare,
Ce mi-o dă calda îmbrățișare
O-ncurajare, o mângâiere
Ce se petrece în tăcere...
Dar totu-i vis și–n el se poate
Păcat că asta nu-i și-n... realitate...

poezie de (24 septembrie 2010)
Adăugat de Mariana SimionescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corneliu Neagu

La ceasul uitării

E toamnă târzie - aud la fereastră
doar ploaia venită pe aripi de vânt,
garoafele puse de ieri într-o glastră
desfac din corole un vechi jurământ.
La ceasul uitării, ieșind din petale,
cuvintele scrise cândva în trecut
aduc la fereastra cu geamuri ovale
rafale desprinse din vântul pierdut.

Sosite acum din fiorduri stâncoase,
cu vechiul vapor andocat lângă port,
ajung fără veste, spre seară lase
un alt jurământ pe un mitic suport –
o floare de gheață, demult rătăcită,
purtând în petale înscrisul cel nou
cu versuri rescrise de-o mână rănită
la masa tăcerii de lângă hublou.

Citește, iubito, cuvintele toate,
topite din floarea de gheață ad-hoc,
ascultă și vântul ce încă mai bate
cu vorbele mele scăpate din toc.
Desigur așa vei afla, fără grabă,
că timpul se scurge acum înapoi,
iar orele-ntoarse întruna întreabă
de ce în pădure copacii sunt goi.

poezie de din revista Armonii Culturale ISSN 2247-1545, ediția din 21.06.2021
Adăugat de ugalenSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Îngheț de-atâta dor...

pe sub haina mea de piele intră frig și îmi e frig,
nu mai ești să-mi fii acolo, îmi e dor și-n gând te strig,
tu-mi erai căldura verii, erai focul arzător,
nu-mi păsa de am pe mine, haina mea de călător...

acum vântul mă pătrunde și îngheț de-atâta dor,
mă simt mort în trup cu sânge, curge parcă-i stătător,
mă simt trist și mi-aud pașii, pașii tăi nu-i mai aud,
pomii, florile -ntreabă, unde ești, ce ți-am făcut?

ce răspuns le dau, doamnă, nici nu știu de ce-ai plecat?
ai stat prea puțin, o toamnă, și-acum sunt un disperat
când credeam că-mi ești jumatea inimii din pieptul meu,
te-ai topind cu tot cu noaptea și-acum tremur, tremur rău

petrec cu tot cu luna și constat că haina mea
mi-e iubită totdeauna și mă strânge cum vrea ea,
o bate vântul și ploaia dar nu pleacă undeva,
urmează răzuită, pe la gât e mucava

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
George Coșbuc

Mama

În vaduri ape repezi curg
Și vuiet dau în cale,
Iar plopi în umedul amurg
Doinesc eterna jale.

Pe malul apei se-mpletesc
Cărări ce duc la moară
Acolo, mamă, te zăresc
Pe tine-ntr-o căscioară.

Tu torci. Pe vatra veche ard,
Pocnind din vreme-n vreme,
Trei vreascuri rupte dintr-un gard,
Iar flacăra lor geme.

Clipește-abia din când în când
Cu stingerea-n bătaie,
Lumini cu umbre-amestecând
Prin colțuri de odaie.

Cu tine două fete stau
Și torc în rând cu tine;
Sunt încă mici și tată n-au
Și George nu mai vine.

Un basm cu pajuri și cu zmei
Începe-acum o fată,
Tu taci ș-asculti povestea ei
Și stai îngândurată.

Și firul tău se rupe des,
Căci gânduri te frământă,
Spui șoapte fără de-nțeles,
Și ochii tăi stau țintă.

Scapi fusul jos; nimic nu zici
Când fusul se desfiră...
Te uiți la el și nu-l rădici,
Și fetele se miră.

... O, nu! Nu-i drept să te-ndoiești!
La geam tu sari deodată,
Prin noapte-afară lung privești
"Ce vezi?" întreab-o fată.

"Nimic... Mi s-a părut așa!"
Și jalea te răpune,
Și fiecare vorba-a ta
E plâns de-ngropăciune.

Într-un târziu, nerădicînd
De jos a ta privire
"Eu simt că voi muri-n curând,
nu-mi mai sunt în fire...

Mai știu și eu la ce gândeam,
Aveți și voi un frate...
Mi s-a părut c-aud la geam
Cu degetul cum bate.

Dar n-a fost el!... Să-l vad venind,
mai trăi o viață.
E dus, și voi muri dorind
Să-l văd o dată-n față.

Așa vrea poate Dumnezeu,
Așa mi-e datul sorții,
n-am eu pe băiatul meu
La cap, în ceasul morții!"

Afară-i vânt și e-nnorat,
Și noaptea e târzie;
Copilele ți s-au culcat
Tu, inimă pustie,

Stai tot la vatră-ncet plângând;
E dus și nu mai vine!
S-adormi târziu cu mine-n gând
Ca visezi de mine!

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Balade si idile" de George Coșbuc este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -9.90- 4.99 lei.

Ultima rugă...

și iată- aguns la orizonturi
unde posibil, va ajunje fiecare
să-și achite ultimele conturi
dintre venire și dintre plecare

doar echilibru între bine și-ntre rău
mai ține candela nestinsă-n rațiune
doar uneori pe scara sufletului meu
coboară când lumină, când genune

picioarele mai des se poticnesc
și mânile aiurea cad în tremur
dar încă simtpoate mai iubesc
așa cum am iubit și-n alte vremuri

și când va fi să plec n-am să regret
am trecut pe-aici așa din fugă
și las în tină umbra de schelet
și Tatăl Nostru-i ultima mea rugă...

căci am trăit o viață ca-n povești
și unică și suplă și-n neștire
simțind că totuși Doamne, Mă iubești
și o ei de-aici în nemurire..

poezie de (17 decembrie 2018)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
George Bacovia

Frig

Sunt lângă un gard rupt,
Și vântul bate cu frunze ude -
Sunt mai urât, sunt supt,
Frigul începe sticla s-o asude.

Pe strada aplecată la vale
E-o toamnă ca o poezie veche -
Vântul împinge fusta femeilor în cale,
Cu una din ele nu mai putem fi o pereche.

Toamna rupe afișe și flori,
E mai trist departe-n prăpăstii -
Să faceți foc pe zi de mai multe ori;
O, trebuie fie trist departe-n prăpăstii...
Fulgi de zăpadă rătăcitori...

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Alean. Lecturi scolare" de George Bacovia este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -19.17- 10.99 lei.

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook