Ecou de ani...

Ecou de ani se stinge în strigăt de cocori,
Ce tot mai sus, spre ceru-albastru se avântă,
Şi se topeşte precum noaptea se destramă-n zori;
Ca roua e, ce de pe flori încet se zvântă.

Doar amintirile dau ghes, alinător,
Cu umbra unui vis suav din tinereţe,
Ce lasă semne pe răboj, necruţător,
Şi ne răpesc câte ceva din frumuseţe.

Lin, zi de zi şi an de an, se rânduiesc,
Domol ne-ndreaptă paşii spre drumul de vecie,
Şi-n goana iute lacrimi, iată, ne ţâşnesc,
Că tot ce-a fost cândva, păcat, n-o să mai fie...

Dar sufletu-ţi mai este tânăr şi curat,
Chiar dac-a obosit şi uneori, mai geme,
Îşi ia elan şi zboară, şi scrie ne-ncetat,
Pe fila albă-a vieţii romantice poeme...

poezie de Mihai Vîlcu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!