Izvor de apă vie

(fragment)

Când Prier-alb, feciorul lui Tulnic Împărat,
Din casa părintească la taberi a plecat.
În alte lumi, să caute pierduta lui drăguţă,
A dat lui Prier-negru atunci o năfrămuţă
Şi-a zis: În toată ziua poţi şti de soarta mea!
Priveşte-mi năfrămuţa, şi tu când vei vede
Pe mijlocul ei dungă de sânge, dungă lată,
Să ştii, iubite Prier, că-s mort! şi zilnic cată
Năframa-i Prier-negru, iar când a opta zi
De sânge lata dungă pe mijloc o zări,
E mort! a zis şi-n clipă a-ncălecat feciorul.
Pe Vânteş, cal sălbatic, să-şi caute frăţiorul.
Găsindu-l într-o silhă de fagi, în stan schimbat,
La sfânta Luni se duce şi sfânta Luni i-a dat
Învăţ, să ude stanul cu stropi de apă-vie...
Aşa spun din poveste bătrânii. Din vecie
Aşa le-a rămas rostul în basme şi poveşti
Că mulţi viteji năzdrăvani şi fii împărăteşti
Cătau ori cu tovarăşi iubiţi ori numai singuri
Izvorul de apă-vie. şi spun că era-n crânguri
Acel izvor, în codrii vechi fără de cărări,
Şi-un monstru sta la pază, balaur ce pe nări
Şi gură vărsa flăcări, de foc avea plămânii.
Iar dacă vrei legenda, frumos o spun bătrânii,
Cum palidul balaur ajunse păzitor
Pădurii, cum izvorul ajunse-a fi izvor
De leac. Legenda asta eu vreau să ţi-o spun ţie,
Să vezi, ce mândru-i rostul din basm cu apă-vie!
..................................

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Petru

Isus, Cuvântul întrupat,
În lume la noi a venit.
Era divin, adevărat,
Dar pentru mine S-a smerit.

Pe mulţi din lume i-a chemat,
Le-a zis să vină şi să vadă
Cum viaţă nouă le va da
La cei ce-n El vor vrea să creadă.

Şi Simon L-a urmat pe El,
Crezând că El este Hristos.
Şi-a fost schimbat de Dumnezeu
Şi din păcat a fost el scos.

De-atunci el nu mai este Simon,
Ci Petru este el acum,
Iar viaţa lui este lumină
Trecutul lui deja e scrum.

Vreau să-ţi spun: şi eu sunt Petru!
Şi viaţa mea El a schimbat!
Nu mai sunt Simon! Da, sunt Petru,
Căci Simonul a decedat!

Nu mai sunt rău, ci bun eu sunt!
Nu sunt curvar! Ci sunt fidel!
Nu sunt beţiv! Veghez crezând!
Nu-s păcătos! Iertat de El!

Nu mă răzbun, vreau să fac bine.
Nu-s mânios, ci sunt om blând.
Şi vreau să-ţi spun astăzi şi ţie:
Simon să fii cât ai de gând?!

Nu ezita să fii schimbat.
Urmează-L astăzi pe Mesia!
Vino la El să fii salvat.
Primeşte astăzi veşnicia!

poezie de Adrian Blajinschi
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum să pun doru-n cuvinte

Cum să pun doru-n cuvinte,
Dacă totu-n jur mă minte?
Cum să spun dorului dor,
Dac-a fost prea călător?!

Cum să spun: dor de iubire,
De-ai dat bici în fericire?!
Cum să spun: mi-e dor de viaţă...
Dacă n-a fost decât piaţă?!

Cum să spun: mi-e dor de tine,
Dacă n-ai fost lângă mine?
Cum să spun că doru-i bun,
Când sădeai numai venin?!

Cum să spun: amor curat,
Pe când tu erai plecat?!.
Cum să spun: dor împlinit,
Când iubirea n-a rodit?!

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetu' lu' Gică Sonetistu'

Mi s-a părut, ori iar ai vrut să-mi dai,
Aşa cum o mai faci din când în când,
Papucii, draga mea cu păr bălai?
Păi, tu nu ştii răspunsul meu? "Nici gând!"

Când tu mi-i dai, să mor eu de-i încalţ!
Poţi tu să-ţi dai ceva-ul de pământ,
Căci eu, spre tine, ode îmi înalţ,
Chiar de sunt vorbe goale şi în vânt.

Iar dacă eu îţi spun, cumva, "Te du!",
Ar trebui să mă cunoşti, să ştii
Că eu nu vreau să pleci, eu vreau ca tu
Să-mi vii în braţe, pururea să-mi fii.

Aşa că, blonda mea şi, încă, iubiţică,
Să nu uiţi că mă cheamă Contra Gică!

sonet epigramatic de Daniel Vişan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Foc şi gheaţă

Unii spun că lumea va sfârşi în flăcări,
Alţii spun că în gheaţă.
Din ce-am gustat eu din dorinţă,
Îi cred pe cei ce spun în flăcări.
Dar dacă ar fi să pier de două ori,
Cred că am învăţat destule despre ură
Ca să spun că pentru distrugere
E la fel de bună şi gheaţa
Şi ar fi suficientă.

poezie celebră de Robert Frost
Adăugat de Andrada Şerban
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste de Dragobete

Într-un colţ de rai se pare,
spun poveştile din buni,
Dragostea zbura ferice
şi făcea prin cer minuni.

Ba se cobora adesea
şi aice, pe pământ.
şi-aducea în cele inimi
numa-nfiorări şi cânt.

Şi toţi îi simţeau puterea
ei de floare fermecată
şi-o păstrau aprinsă veşnic
ca lumin-adevărată.

Era totul doar simţire
cu izvor în zbor de îngeri,
oamenii trăiau ferice
fără lacrimi, fără frângeri.

Tot atunci, ne mai spun bunii,
un fecior prin munţi trăia,
chipeş şi cu boiul straşnic,
fiu al babei Dochia,

Mesager trimis, se pare,
de chiar bunul Dumnezeu
să dea dragostei cătare
şi trăia sus, pe Ceahlău,

Sau oricum prin munţii falnici
stăpâniţi de vechii daci,
preţuit deopotrivă
de bogaţi şi de săraci.

Şi fecioru-acela chipeş
dădea iama peste fire,
răspândind peste meleaguri
cântec tainic de iubire.

Printre păsări, printre oameni,
el iubirea o împarte
la sfârşitul lunii faur
până la-nceput de marte

Când cu fir împletite
din alb şi din roşu-dor
cei iubiţi se legau veşnic
prin sărut de mărţişor.

Dar feciorul ( iar spun bunii)
Nebunatic, cum apare,
zice-se c-a vrut să-ncurce
calea Sfintei Maici Fecioare,

Care, plină de mânie
pe feciorul cel pârdalnic,
i-a dat chip de buruiană
de iubit, numit năvalnic…

Dar trecură vremi de-atunce
şi povestea nu-i uitată,
Dragostea-i şi-acum puterea
ce ne-aduce la olaltă,

Iar pe fecioraşu-acela
ce dădea iama prin fete
îl sărbătorim cu toţii
când e zi de Dragobete.

Iar povestea lui am scris-o
sus, în munţii mei cărunţi.
unde dorul şi iubirea
e şi-n inimi, e şi-n frunţi

Şi vă-mpart la fiecare
câte un surâs şăgalnic
şi vă dau s-aveţi sub perini
dragobetele …năvalnic.

poezie de Leonid Iacob (2009)
Adăugat de Ariana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Feciorul de împărat se mâhni mult; căzu la pat şi zăcea, fără să-i poată ajuta cineva. Tată-său ar fi dat nu ştiu cât aceluia ce ar fi putut să-i tămăduiască copilul. Când iată credincioşii lui veniră cu un condur. Măiastra, daca se nomoli în smoală, mai bine lăsă condurul acolo decât să întârzie. Atunci feciorul împăratului trimise pe credincioşii lui să umble din casă în casă, şi să puie pe toate femeile să se încalţe cu acel condur, şi la care s-o potrivi, aceea să fie soţia lui. Tată-său se învoi şi el la această otărâre. Se duseră deci, credincioşii lui, ocoliră toată împărăţia, cercară toate femeile condurul, şi la nici una nu se potrivi. Auzind feciorul de împărat una ca aceasta se îmbolnăvi şi mai rău. Apoi porunci ca să încerce şi femeile din curtea împărătească. La nici una nu se potrivi. Nu mai rămase decât găinăreasa, pe care o uitaseră; dară împărăteasa, aducându-şi aminte de dânsa, îi porunci să se încalţe şi ea cu condurul. Când îl trase la călcâi, pare că fu de acolo. Era turnat pe piciorul ei. Ea începu a se văicăra şi a tăgădui că nu era condurul ei. Feciorul de împărat cum auzi, porunci să i-o aducă...

Petre Ispirescu în Zâna munţilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prăpastie

Dumnezeu e surd
Şi când trebuie să-i spun ceva
Îi scriu pe-o foaie de hârtie.
Aşa se procedează
Cu toţi surzii.

Dar mie nu-mi înţelege scrisul
Şi când îl văd cum se scarpină-n aureolă
În faţa unei conjuncţii,
Mă gândesc că mult mai uşor ar fi
Să i-o urlu-n ureche.

Asta şi fac,
Dar Dumnezeu dă din cap
Că nu-nţelege
Şi-mi face semne să-i scriu pe-o hârtie
Tot ce vreau să-i spun.

Pe mine mă apucă disperarea,
Ies în stradă şi opresc trecătorii,
Punându-le-n faţă hârtia mea,
Scrisă cum am putut mai frumos şi mai citeţ
Ca pentru ochii lui Dumnezeu.
Dar oamenii nu sunt surzi,
Ci numai grăbiţi,
Şi dându-mi cu mâna hârtia la o parte,
Mă roagă să le spun totul repede
Prin viu grai.

Atunci mă pomenesc urlând
Ca din fundul unei prăpăstii,
Aşa cum urlă Dumnezeu
Când îşi face rugăciunea.

Şi de spaimă c-am asurzit şi eu
Uit ce-am vrut să le spun.

poezie celebră de Marin Sorescu din Tinereţea lui Don Quijote
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gătire se făcu de îngropăciune, mă rog, ca la moartea unui împărat, şi cu mare alai şi jale fu pus la odihna de veci. Feciori, carii ştiau ce glăsuie tatăl lor când îi ieşi sufletul, se puse de pază în noaptea dintâi feciorul cel mai mare al împăratului. Pândi el ce pândi, şi în puterea nopţii, pe când şi apele dormeau, se pomeni fiul de împărat cu un oarecine că vine şi vrea să dezgroape pe mort. Nici că e de gândit a-l fi lăsat feciorul de împărat să facă aşa o nelegiuire, fără decât se luă cu dânsul la luptă. Şi lupte-se, şi lupte-se, până ce, când începu să cânte cocoşii, acel cineva pieri ca o nălucă. A doua noapte, feciorul de împărat cel mijlociu păţi ca şi cel mare. Când se întâlniră ei, se vorbiră să spuie fratelui lor celui mic, păţania lor şi să-l îmbie a priimi ca unul din ei, pe carele îl va alege el, să-l însoţească în noaptea când va avea să păzească dânsul, de teamă, ca să nu se răpuie, ca unul ce era mai tânăr. Dară feciorul cel mic al împăratului nici nu voi să asculte de unele ca acestea...

Petre Ispirescu în Poveste ţărănească
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Werther: Aşa cum întorci mâna într-o parte sau în alta, aşa e şi cu mine. Din când în când viaţa parcă îmi surâde, ah! Numai o clipă!... Când mă pierd astfel în visuri, nu mă pot opri şi mă gândesc ce-ar fi dacă Albert ar muri. Îmi spun: Atunci tu! atunci ea...

replici celebre din romanul Suferinţele tânărului Werther de Goethe (1774)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mesagerul iubirii

Tu dormi, iar trandafirul meu aşteaptă
să-ţi simtă respiraţia din vis
şi doar atunci să îţi vorbească-n şoaptă,
aşa cum ne-am vorbit şi mi-a promis.

El îţi va spune,-n visul tău, cum eu
mă cred pierdut atunci când te privesc,
cum simt ceva crescând în pieptul meu,
cât vreau să-ţi spun tot timpul: "Te iubesc!".

Îţi va şopti poeme de iubire
pe care le-am compus cu tine-n gând
şi-n graiul lui el îţi va da de ştire
că-n visul tău aş vrea să fiu oricând.

De-l vei cutremura cu un suspin,
te va trezi cu un miros plăcut
şi îţi va spune cum am să te-alin
sau cum voi fi la pieptul tău un scut.

Atunci, iubita mea, vei şti şi tu
tot ce simt eu, dar încă nu-ndrăznesc
să-ţi spun, de teamă că vei spune "Nu!",
chiar dacă-n vis, prin flori, eu îţi vorbesc.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hai să facem schimb

De vrei să mă cunoşti mai bine
Te las în locul meu o zi,
Şi ai sa vezi câte ruine
În suflet tu îmi vei găsi.

Eu am zidit de atâtea ori
Din nou, şi iar şi iar,
Să văd dacă tu în locul meu
Nu îţi vei spune, ca e în zadar.

Sa văd de poţi ca sa renaşti
Aşa cum eu de multe ori am făcut,
Îţi spun eu, ca te laşi păgubaş
Şi sigur ai să spui, ca e prea mult.

Mă vezi zâmbind, dar tu nu ştii
Ca port în suflet o mare a mea,
De câte lacrimi am adunat
Din viaţa asta tristă şi grea.

Atâţia m-au dezamăgit
Lista e lungă, şi tot mai pot,
Frumosul în oameni îl voi găsi
Chiar dacă colind pământul tot.

autor Georgescu Elena

poezie de Georgescu Elena
Adăugat de Georgescu Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Raymond Barone (despre noua iubită a tatălui Debrei): De obicei, bărbaţii de vârsta lui caută femei mai tinere. În loc să facă asta, el şi-a căutat pe cineva diferit.
Debra Barone: Ray!
Raymond Barone: Am vrut să spun că... Nu! Eu mereu pun cuvintele în ordine inversă decât vreau să le spun. Ca şi azi dimineaţă când i-am zis Debrei "Mi-e supă, poţi să-mi dai nişte foame?" (râde nervos; mama Debrei pleacă iar Debra se duce după ea aruncându-i lui Ray o privire ameninţătoare)Off, frate...
Frank Barone: Omoare o să te Debra.

replici din filmul serial Dragul de Raymond
Adăugat de Nicoleta Stroie
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai mult sânge

tigrul – tot tigru.
mangrovele din sumatra – mangrove.
oceanul – tot ocean.
pâinea maimuţelor – poate chifla maimuţelor.
urangutanul – tot.
ţiganul – tot ţigan de ţigan de ţigan.
indianul din india – tot hotentot
(în unele cazuri).
tigrul călcat la dungă de-un jeep – tot
manelist (?!) – tot
nu vei reuşi să pricepi
de ce apa de gură nu se face cascadă
decât în sângele proaspăt
băut din greşeală
printre ţepe de bambus
dungă cu dungă
tăietură cu tăietură

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legenda râului de dor (Altruism)

Demult, un râu ce curge în aval
S-a răzgândit şi s-a oprit privind spre mal.
I-a zis: - Mi-e dor de munte, foarte dor,
Aş vrea să mă întorc acasă, la izvor !

Dar malul i-a răspuns: - E peste poate !
Nu poţi să te opreşti, stai şi socoate !
Nu-i vorbă doar de mine, dar arinul ?
Cum poate să suporte astfel chinul ?
Cu apa, de te-ntorci înspre izvoare,
Amarnic asupreşti pe fiecare.
Moraru-şi va seca pe loc uiumul,
S-or pierde peşti-n mâluri cu duiumul,
Iar în livadă, fructele-or să sece,
La fel şi câmpul fără apă rece;
La păsăret îi vei strica hodina,
Nici rufe nu mai spală gospodina,
Iar ciurda când o fi să se adape,
Va fi doar smârc aici în loc de ape;
Adu-ţi aminte scalda de plăcere
A ţâncilor şi-a sălciei mângâiere !
Cum poţi să schimbi deodată legea firii,
Pentru un moft şi-n numele iubirii ?

- Of, malule, mă umpli de tristeţe,
Când te gândeşti la propria frumuseţe !
Arinul, păsăretul şi morarul,
Sau salcia şi ciurda, grădinarul,
S-au învoit cu mersul meu în munte
Şi seceta găsit-au să înfrunte,
Căci vântul le-a venit în ajutor
Şi apă le aduce cu un nor.
Credeam c-ai înţeles şi că îţi pasă,
De dorul meu de munţi şi de acasă.
Aşa cum vrei mereu să-ţi fie bine,
Gândeşte-te o clipă şi la mine !
Căci, dac'ar fi ca să mă sece dorul
Şi-n munte s-ar slei de tot izvorul,
Atunci tu ai rămâne pe vecie,
O râpă îmbrăcată-n bălărie.
Iar trupul ţi s-ar umple de noroaie,
Târâte de şuvoaiele de ploaie !

Atât i-a spus şi a pornit agale,
Ducându-şi unda lină înspre vale,
Dar şi-a vestit iubirea printr-o boare
Şi păstrăvi ce înoată spre izvoare.

poezie de Ovidiu Oană
Adăugat de Ovidiu Oană
Comentează! | Votează! | Copiază!

Feciorul de împărat a pornit ca primejdia, s-a dus ca pedeapsa lui Dumnezeu, s-a bătut cum se bate, cum numai el se bate şi, când în a treia zi au crăpat zorile, iarăşi a fost la curtea împărătească, sosind cu inima stâmpărată prin luptă şi cu ea plină de dor neastâmpărat să ştie ce şi cum, de când s-a dus! Hei! dar ce-auzi? ce văzu? îmi vine nici să nu mai povestesc când văd atâta răutate, atâta suflet fără milă, şi urâtă, şi supărăcioasă, şi grozavă treabă, încât nici nu se poate spune fără ca să răsufli o dată cu greu! Adică a fost aşa: în clipita când stelele se strâng pe cer, când feciorul de împărat era numai trei paşi de la poarta curţii, s-a întâmplat întocmai precum a fost zis Lăptiţa: doi feţi-frumoşi, feciori de împărat, unul ca altul, cu păr de aur şi cu luceferi în frunte. Dar era ca lumea să nu-i vadă. Vitrega, rea precum era în gândul ei, în pripă puse doi căţei în locul copiilor, feţi-frumoşi, iar pe copiii cu părul de aur şi cu steaua în frunte îi îngropă în colţul casei, tocmai la fereastra împăratului. Când feciorul de împărat intră în casă şi cercă s-audă şi să vadă, n-auzi nimic, ci văzu numai pe cei doi căţeluşi, pe care vitrega i-a fost pus în patul Lăptiţei.

Ioan Slavici în Doi feţi cu stea în frunte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe noi nimic nu ne doboară decât dacă omul, dându-şi seama cât preţuieşte el ca om, nu izbuteşte totuşi să înţeleagă rostul lui în viaţă şi nici să-şi găsească locul. Şi atunci ţi se pare că, din toţi cei ce te înconjoară, numai tu eşti brânză bună şi toată lumea cealaltă vrea să te înghită. După o bucată de vreme, însă, începi să te dumireşti că partea cea bună din sufletul tău se află şi în sufletele celorlalţi şi nu e întru nimic mai rea decât a ta; şi atunci te mai uşurezi, iar cugetul începe să te mustre oarecum, pentru că te-ai crezut mai grozav decât ei şi ai dat ghes să te caţări numaidecât în vârful clopotniţei când, în fapt, clopoţelul tău e atât de mititel, încât, în cântarea clopotelor de sărbătoare, nici măcar nu se aude. Şi ai să mai vezi după aceea că clinchetul tău sună tare bine în armonia glasurilor unite laolaltă, pe când aşa, răzleţit, se-neacă în dangătul clopotelor bătrâne, ca o muscă în ulei. Ai înţeles ce vreau să spun?

Gorki în Mama, Partea întâi, XX (1950)
Adăugat de Eli Gîlcescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să mori de beat... ar fi un vis

Să mori de beat, fără suspin,
Fără dureri, fără de chin,
Este un vis încântător
Oricărui bun consumator;

După un şpriţ, aşa, urât,
Pierzându-ţi capul şi, în gât
Să cazi pe şina de tramvai
Trezindu-te, frumos, în rai,

Sau poate, şi mai fericit,
De-un Mercedes să fi lovit,
Ori într-un mod mai bestial,
Muşcat de-o gură de canal;

Dar cât ar fi de-ngrozitor,
Mereu e-un înger păzitor
Ce-apare din necunoscut
Lăsând şi semne c-a trecut:

O vânătaie, un cucui,
Un ochi albastru-gri-verzui,
Iar norocos dacă ai fi,
Un dinte numai ţi-ar lipsi,

Fi'nc'ă pe unde-ai consuma
Se ţine după sticla ta,
Şi numai când s-a ramolit
Îţi poţi vedea visu-mplinit,

Să ieşi din crâşmă şi, pe scări,
Matol, pe una din cărări,
Fără suspin, cum am mai zis,
Să faci apelu-n paradis,

Cum, baftă, Fane a avut
Asear', când trenu' a pierdut
Îngerul lui fără de grai,
De a ajuns Fane în rai,

Plecă spre casă, turmentat,
Şi parcă s-a evaporat!
Ieşind pe uşă, nonşalant...
Din vagonul restaurant.

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ezigstă Moş Clăciun...

Ascultaţi la ce vă spun...
Cheal şi voi ăi mali, de şcoală,
Eu volbesc fălă gleşeală,
Nu ezigstă Moş Clăciun.

Au venit şi pe la noi.
Doal aşa... ca obicei,
Fiindcă suntem mititei.
(Am zis "au", că elau doi.)

Când în blaţe m-a ţinut
Ca să-mi facă buculie,
M-am uitat pe su' bălbie
Şi ce cledeţi c-am văzut?!?

Peste gât avea mălgele,
Mai avea ceva şi-n sân,
Înţelegeţi ce vă spun...
Că nu vleau alte belele.

Io, copil de glădiniţă,
Când mi-a dat un sălutat,
După cum m-am îmbătat
Ela sigul Clăciuniţă.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trei, Doamne, şi toţi trei!

Avea şi dânsul trei feciori,
Şi i-au plecat toţi trei deodată
La tabără, sărmanul tată!
Ce griji pe dânsul, ce fiori,
Când se gândea că-i greu războiul,
N-ai timp să simţi că mori.

Şi luni trecut-au după luni -
Şi-a fost de veste lumea plină,
Că steagul turcului se-nchină;
Şi mândrii codrului păuni,
Românii-au isprăvit războiul,
Că s-au bătut nebuni.

Scria-n gazetă că s-a dat
Poruncă să se-ntoarcă-n ţară
Toţi cei plecaţi de astă-vară -
Şi rând pe rând veneau în sat
Şi ieri şi astăzi câte unul
Din cei care-au plecat.

Şi-ai lui întârziau! Plângând
De drag că are să-i revadă,
Sta ziua-n prag, ieşea pe stradă
Cu ochii zarea măsurând,
Şi nu veneau! Şi dintr-o vreme
Gemea, bătut d-un gând.

Nădejdea caldă-n el slăbea,
Pe cât creştea de rece gândul.
El a-ntrebat pe toţi d-a rândul,
Dar nimeni ştire nu-i ştia.
El pleacă-n urmă la cazarmă
Să afle ce dorea.

Căprarul vechi îi iese-n prag.
- "Ce-mi face Radu? î el întreabă,
De Radu-i este mai cu grabă,
Că Radu-i este cel mai drag.
- "E mort! El a căzut la Plevna
În cel dintâi şirag!

O, bietul om! De mult simţea
Că Radu-i dus de pe-astă lume,
Dar astăzi, când ştia anume,
El sta năuc şi nu credea.
Să-i moară Radu! Acest lucru
El nu-l înţelegea.

Blăstem pe tine, braţ duşman!
- "Dar George-al nostru cum o duce?
- "Sub glie, taică, şi sub cruce,
Lovit în piept d-un iatagan!
- "Dar bietul Mircea?" - "Mort şi Mircea
Prin văi pe la Smârdan.

El n-a mai zis nici un cuvânt;
Cu fruntea-n piept, ca o statuie,
Ca un Cristos bătut în cuie,
Ţinea privirile-n pământ,
Părea că vede dinainte-i
Trei morţi într-un mormânt.

Cu pasul slab, cu ochii beţi
El a plecat, gemând p-afară,
Şi-mpleticindu-se pe scară,
Chema pe nume pe băieţi,
Şi se proptea de slab, sărmanul,
Cu mâna de păreţi.

Nu se simţea de-i mort ori treaz,
N-avea puteri să se simţească;
El trebuia să s-odihnească -
Pe-o piatră-n drum sub un zăplaz
S-a pus, înmormântând în palme-i
Slăbitul său obraz.

Şi-a stat aşa, pierdut şi dus.
Era-n amiazi şi-n miez de vară
Şi soarele-a scăzut spre seară,
Şi-n urmă soarele-a apus,
Iar bietul om sta tot acolo
Ca mort, precum s-a pus.

Treceau bărbaţi, treceau femei,
Şi uruiau trăsuri pe stradă,
Soldaţi treceau făcând paradă, -
Şi-atunci, deştept, privi la ei
Şi-şi duse pumnii strâns pe tâmple:
"Trei, Doamne, şi toţi trei!

poezie celebră de George Coşbuc din Balade şi idile (1891)
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când vorbeau bătrânii, purcelul şedea în culcuş, într-un cotlon sub vatră, cu râtul în sus şi, uitându-se ţintă în ochii lor, asculta ce spun ei şi numai pufnea din când în când. Şi cum sfătuiau bătrânii, ei înde ei, despre acestea, numai iaca se aude sub vatră: "Tată şi mamă! eu îl fac". Baba atunci a ameţit de bucurie, moşneagul însă, gândind că-i Ucigă-l crucea, s-a speriat şi, uimit, se uita prin bordei în toate părţile, să vadă de unde a ieşit acel glas; dar, nevăzând pe nime, şi-a mai venit în sine.

Ion Creangă în Povestea porcului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!