Bătrânul ziarist

Acelui ziarist, lăsat, demult, la vatră,
La uşă, astăzi, nimeni nu-i mai sună
Şi-n curtea lui, cu flori de mătrăgună,
O, Domne, niciun câine nu-i mai latră...

Dar, uneori, pe drum, trece o şatră,
C-un urs care dansează pe jăratec,
El, ca şi ursul, a rămas ostatec,
Străin şi mut, în casa lui de piatră.

Priveşte-n ochii ursului, atent,
Şi retrăind cu ani în urmă, mulţi,
Când se dansa, pentru ceva "mărunţi"
În faţa hoţilor din Parlament...

Dansau şi pe jăratec, şi pe gheaţă,
Vai, nişte personaje indecente,
Pentru acele vremuri decadente,
Când ziariştii se plimbau pe... aţă!

El s-a ales cu jarul său din vatră,
Căci, n-a dat curs geambaşilor de ţară,
Hrănindu-se cu pâinea lui amară,
Cu demnitate-n casa lui de piatră,

Scriind cu foc, dar şi cu sânge-albastru,
Fără să-i pese, neam, de consecinţe,
De interesul său sau de tendinţe,
Şi iată-l, azi, trăieşte ca sihastru....

Simţind în sînge marele dezastru!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voievodul de piatră

Naşterea lui a suprimat metafizica.
I-a dezarmat şi i-a biruit pe zei:
în jarul focului luminând albastru,
şi-a devansat destinul şi i-a devenit stăpân;
n-a mai fost interesat să-şi trăiască viaţa
ca un condamnat în cătuşele timpului.

Vulturul lui Zeus n-a reuşit să-i smulgă ficatul.
Asemenea lui Prometeu,
s-a răfuit cu moartea propriei morţi;
în urma armistiţiului planetar,
a căpătat dreptul la nemurire.

Captiv continuu în trecutul viitor,
cu ochii larg deschişi peste ţara dacilor,
de pe soclul său de piatră carpatină,
Sfinxul, înţepenit în taina lui divină,
cu stăruinţa înnobilată în cutele adâncite de pe frunte,
rămâne ursul de piatră românesc
în chip de voievod înferecat în vârful de munte.

poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chestiuni de radiestezie

Andrei, copiii lui,
Andreeas şi Adrian
şi mama lor de bună voie Victoria,
Carmen şi eu
ne aflăm la Cârlibaba,
e toamnă,
casa în care trăim
e ca o prispă a munţilor,
Bistriţa Aurie trece
pe la ferestrele noastre.
Şi plouă.
Când în zori deschid uşa spre munţi
parcă-i găsesc
din ce în ce mai aproape
şi casele de lemn curat din Cârlibaba
ies purificate din noapte
la marginea drumului
să-şi aştepte sfinţirea.
Azti noapte am vorbit despre fântânari
şi despre radiestezie
în casa lui George Tomoioagă,
cu el şi cu frate-său, Vladimir Tomoioagă.
Ploaia bătea în acoperiş
şi se-auzea pe fereastra deschisă
şi noi umblam cu beţe
prin odăi
să determinăm zonele bune
şi punctele rele
şi aşa a şi fost,
am determinat diferenţa
dintre casa de lemn şi casa de piatră
în favoarea casei de lemn,
diferenţa dintre casa de piatră şi
casa de beton
în favoarea casei de piatră,
deasupra noastră
noaptea atârna cu ploaie cu tot
şi oasele bătrânilor fântânari
au forfotit în morminte.
Mi-e drag acest om tânăr,
George Tomoioagă,
l-am preţuit încă de pe vremea
când era zidar
şi lansa, împreună cu tatăl său,
Dumitru Tomoioagă,
moda caselor cu pereţi frumoşi
de la Ciocăneşti,
s-a mai schimbat şi el,
îl oboseşte rutina,
a învăţat şi lecţii de teatru,
dar în esenţă
e acelaşi constructor onest,
acelaşi îndrăzneţ al soluţiei
perpendiculare pe obiect,
acelaşi om al oamenilor,
şi, ca dovadă,
el are încă proiecte neterminate,
el mai crede încă în aforism şi-n poezie.

Şi-n puţinul lui timp liber
mai urcă-n munţi la fân cu toţi ai casei.

poezie celebră de Adrian Păunescu din volumul "Apogeul firii"
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La comemorarea lui Constantin Brâncuşi

În minunata noastră vatră
Sărbători-vom an de an
Pe marele artist în piatră
Născut în leagănul gorjean.

Îi pomenim azi măiculiţa,
Rămâne-o sfântă, asta-i cert,
Ce i-a dat naştere-n Hobiţa
Acum exact un veac şi-un sfert.

Era Brâncuşi din Peştişani
Ce ne-a lăsat Coloana, Masa
Şi Poarta- n parcul cu castani
Dar şi pe Pogany, frumoasa.

De mic a fost plin de talent,
Sculptând pe bănci întâia oară,
Apoi cu mult rafinament
A construit şi o vioară.

Iar după cum lui i-a fost dat
Ajuns-a-n Franţa peste ani,
Dar niciodată n-a uitat
C-a fost ţăran din Peştişani.

Cu dalta şi ciocanu-n mână
Trudea, n-a stat nici o clipită
Ca pe vecie să rămână
O operă desăvârşită.

Ca pentr-un sfânt vom ţine post
Şi-om pune-ntruna flori în glastre
Să nu uităm de cel ce-a fost
Părintele sculpturii noastre!

poezie de Vasile Larco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un copil aşteaptă-n poartă

În ograda părăsită, cu iarbă acoperită,
casa stă gata să cadă, gardu-i dărâmat în stradă.
Aşteptând să vină tata, un copil sprijină poarta.
De mmama lui îi este dor, că a plecat din casa lor.
În zadar priveşte-n zare, tatăl dus, nu mai apare.
Nici mama nu-i pe cărare. Deznădejdea lui e mare.
Lacrimi îi curg pe obraz, el tot singur a rămas.
Însă lui gândul îi spune, că nu e singur pe lume.
În singurătatea lui, mereu, îi stă alături Dumnezeu.
Cu speranţă, încă aşteaptă şi nu pleacă de la poartă.
Poate cândva, mama, tata vor sprijini din nou poarta
şi-împreună iar vor fi, nimic nu-i va mai despărţi.

poezie de Dumitru Delcă (14 februarie 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nuntă n-a mai făcut, căci cu cine era s-o facă? Fata împăratului, cum a ajuns la casa mirelui, i-au plăcut palaturile şi socrii. Iar când a dat cu ochii de mire, pe loc a încremenit, dar mai pe urmă, strângând ea din umeri, a zis în inima sa: "Dacă aşa au vrut cu mine părinţii şi Dumnezeu, apoi aşa să rămâie". Şi s-a apucat de gospodărie. Purcelul toată ziua muşluia prin casă, după obiceiul său, iară noaptea, la culcare, lepăda pielea cea de porc şi rămânea un fecior de împărat foarte frumos! Şi n-a trecut mult, şi nevasta lui s-a deprins cu dânsul, de nu-i mai era acum aşa de urât ca dintâi. La vro săptămână, două, tânăra împărăteasă, cuprinsă de dor, s-a dus să-şi mai vadă părinţii; iară pe bărbat l-a lăsat acasă, căci nu-i da mâna să iasă cu dânsul. Părinţii, cum au văzut-o, s-au bucurat cu bucurie mare, şi, întrebând-o despre gospodărie şi bărbat, ea a spus tot ce ştia.

Ion Creangă în Povestea porcului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziargii de la tembeliziunea România TV ne împuie zilnic urechile cu "ştirea de importanţă naţională" că premierul penal Victor Ponta Plagiatorul este unul dintre cei mai sexy şefi de guvern şi de stat din lume (pamflet)

Îi întreb pe-aceşti frivoli:
Pentru ochii lui mongoli?
Pentru trupul lui masiv?
Pentru că e guraliv?
Pentru dansul la concurs?
(Când dansează, parcă-i urs!...)
Proaste gusturi tre' să ai
Să-i spui sexy, când e vai!...

pamflet de George Budoi din Pamflete şi satire (21 august 2015)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce mult se-ndreptăţeşte omul...

Ce mult se-ndreptăţeşte omul că n-a ucis şi n-a furat
Că n-a aprins la nimeni casa, că strâmb spre nimeni n-a jurat
Că n-a nedreptăţit pe nimeni luând ce nu era al lui.
Oricând s-ar măsura cu alţii, ca el pe lume nimeni nu-i.
Se poate n-a ucis cu parul, se poate n-a furat comori,
Dar cu cuvântul şi cu ura el n-a ucis, de-atâtea ori?
Se poate n-a prădat avutul cel pământesc al nimănui,
Dar n-a furat el de la Domnul când dezbina lucrarea Lui?

Se poate n-a făcut păcate cum face orice vinovat
Dar când putea să facă-un bine şi nu-l făcea, n-a fost păcat?
Când el vedea că alţii sufăr bolnavi şi singuri şi trecea
Şi-ar fi putut să facă-un bine dar n-a făcut, el ce făcea?

Când va veni Hristos în slavă la judecata Lui
Atunci nu de păcate-o să ne-ntrebe, ci de-ale dragostei porunci
Nu pentru rele-o să ne-alunge, ci pentru binele ştiut
Putând la semeni a le face, dar noi trecând, nu l-am făcut.

O, nu te-ndreptăţi pe tine că n-ai aprins şi n-ai furat
Că este decât toate-acestea un mai amar şi greu păcat:
Acela de-a nu face bine când ştii şi poţi trăind mereu
Mulţi credincioşi o să-i alunge, pentru acesta, Dumnezeu.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Senzaţional

S-a găsit în vechea vatră,
Câine din epoca de piatră
Şi culmea, încă mai latră!

tristih de David Boia (30 august 2013)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vremuri noi

S-au schimbat atâtea-n lume, oamenii, la fel, şi ei,
Mi-amintesc, şi nu sunt glume, când eram noi tinerei,
Un flăcău, un oarecare, când la vatră s-a lăsat,
Era copt, om pe picioare... ce să mai! era bărbat ;

Prima toamnă cum găta de cules la razachie,
Omul se căpătuia cu vreo Leană sau Mărie,
Ca apoi, bun amorez, în micuţul lor cătun,
Era gata de botez chiar în postul de Crăciun,

Şi cu Leana, ori Măria, făcea casă şi copii,
N-avea treabă cu chiria, sau, la Visa, datorii,
Ajungând la patruş'cinci, vârsta când aproape toţi
Cumpărau din târg opinci la nepoate şi nepoţi....

S-au schimbat atâtea-n lume, oamenii, şi ei, la fel
Un flăcău, şi nu dau nume, fiind mulţi astăzi ca el,
Nu ştie ce-i căsnicie, de copii nu vă mai spui,
Când, o zi, la cătănie, nu a fost în viaţa lui,

În schimb, şade cu chirie, singurel, ani după ani,
Având doar o datorie... dar, nu pomenim de bani,
Nici de Leni, nici Mărioare, căci o frază e destul,
Un flăcău la vârstă mare nu-i bărbat, dar e mascul,

Şi de-abia când e sătul de spălat, gătit, călcat,
Şi prin casă, de fudul, zi de zi făcând curat,
Socotind că nu e drept slugă-n casa lui să fie,
Se decide, înţelept, să-şi găsească o soţie,

Însă după cununie, pân' să se acomodeze,
I se scoală pe chelie, sictirit, să divorţeze,
Căutând la disperare ca să scape de năpastă,
Şi tot din motive care... l-au făcut să-şi ia nevastă.

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa

Când auzea maica de vreo fată care se mărită
Şi nu vrea să se ducă la bărbat, zicea:
"Fată, dacă bărbatul te duce
Lângă un gard, mături bine, migăleşti, strângi
Şi tu acolo, mături, împodobeşti cu sălcii, cu boji
Şi stai acolo. De dragul lui.
Aia e casa ta, ce vrei?
Să nu te măriţi, dacă nu eşti în state să-ţi placă tot.

O fomee trăia rău cu bărbatul
Rău, rău
Şi odată prin pădure a vazut un urs şi s-a luat după el
Şi s-a dus în vizuina lui
Şi-a stat acolo
Şi la urmă a întâlnit un om şi-a zis ăla:
Cum ai venit tu după urs, năroado?
Şi ea:《Mi-e mai bine cu ursul decât
Cu bărbatul meu》.
Vezi, ursul îi aducea miere.

Şi ce spuneam mai înainte:
Să te ducă bărbatul lângă un par
Să zică:《Asta e casa noastră》.
Şi tu să stai acolo de drag".

poezie celebră de Marin Sorescu din La (L)ilieci, Cartea a doua (1977)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omagiu

(de Ziua Naţională,, Constantin Brâncuşi")

În minunata noastră vatră
Sărbători-vom an de an
Pe marele artist în piatră
Născut în leagănul gorjean.

Îi pomenim azi măiculiţa,
Rămâne-o sfântă-ntre surate,
Ce i-a dat naştere-n Hobiţa
Acum aproape-un veac jumate.

Era Brâncuşi din Peştişani
Ce ne-a lăsat COLOANA, MASA
Şi POARTA- n parcul de castani
Dar şi pe POGANY, frumoasa.

De mic a fost plin de talent,
Sculptând pe bănci întâia oară,
Apoi cu mult rafinament
A construit şi o vioară.

Iar după cum lui i-a fost dat
Ajuns-a-n Franţa peste ani,
Dar niciodată n-a uitat
C-a fost ţăran din Peştişani.

Cu dalta şi ciocanu-n mână
Trudea. N-a stat nici o clipită
Ca pe vecie să rămână
O operă desăvârşită.

Ca pentr-un sfânt vom ţine post
Şi-om pune-ntruna flori în glastre
Să nu uităm de cel ce-a fost
Părintele sculpturii noastre!

poezie de Vasile Larco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţugulea scăpase cu o scânteie de viaţă, căci fraţii nu-l omorâse de tot. Când a fost dat ei cu sabia, le-a tremurat mâna de frică şi nu i-a retezat capul. El, viindu-şi niţel în simţiri, şi neputându-se scula, a început a geme de durere şi urgie, mai cu seamă când văzu că nu era lângă dânsul nici fata, nici calul. Şi gândindu-se la triştea lui şi la biata fată pentru care nu ştia ce o să paţă şi ea din mâna fraţilor lui, îşi aduse aminte de vultur şi de urs. Nu trecu mult şi se pomeni cu vulturul la capul lui. Şi pe când îi spunea ce păţi, odată se auzi prin pădure glasul ursului: mor! mor! mor! Venea, nene, ursul, de duduia pădurea, trosnea uscăturile pe unde călca şi răpăia ramurile pe unde trecea. Vulturul cât p-aci era s-o ia la sănătoasa, dară dacă văzu că şi ursul vine în ajutorul lui Ţugulea, se lăsă din zbor iarăşi lângă dânsul. Abia mai putu Ţugulea să spună şi ursului ce păţi. Apoi cu grai stins ceru niţică apă. Vulturul se repezi la fântână şi-i aduse apă în guşă. Până atunci zise ursului să-i pipăie ranele, fiindcă el nu e cârnic, şi să-i aşeze toate oscioarele la locul lor, de vor fi zdrobite. Cum îi aduse apă, Ţugulea bău.

Petre Ispirescu în Ţugulea, fiul unchiaşului şi al mătuşei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un tânăr educat în casa lui Platon, reântors la părinţi, când l-a văzut pe tatăl său urlând, a zis: "Nu am văzut niciodată acest lucre î casa lui Platon". Nu mă îndoiesc că l-a copiat mai repede pe tatăl său decât pe Platon.

Seneca în (Despre mânie)
Adăugat de Florin Mercaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

La crâşma lui Vasile...

La crâşma lui Vasile
E mare-nghesuială
Se dă azi de pilealaă
C-a fost închis trei zile...

Nu... nea Vasile frate
Că el e om cinstit
Pe nimeni n-a prostit
Ba chiar a dat şi-n rate...

La crâşma lui Vasile
Vin oameni cu găleata
Se-agită Doamne ceata
Sunt mulţi ce au şi pile...

Au pile de o viaţă
De când Vasile, omul
Servea la ţoiuri romul
Pe la tarabe-n piaţă...

La crâşma lui Vasile
Cu bune tratamente
Se fac şi-abonamente
Pe-ngălbenite file...

Abonamente care
Dau totul pe măsură
Vorbind de băutură
Dar nu şi de mâncare...

La crâşma lui Vasile
Bea omul şi nu-i pasă
Că până-ajunge-acasă
Ficatu-i e fitile...

La crâşma lui Vasile
Mor oamenii cu zile...

poezie de Gheorghe Gurău (mai 2010)
Adăugat de Gheorghe Gurău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă ar mai fi trăit, dacă ar trăi şi acuma, mi-ar fi rămas imaginea unei mame ca toate mamele. Dar mama mea este o fată. Nu ştiu dacă înţelegi sentimentul acesta. Sentimentele mele pentru dânsa au ceva deosebit şi din cauza aceasta e singura răsplată pe care mi-a dat-o natura pentru moartea ei timpurie.

La toamna sunt 35 de ani de când a murit. Ea mai trăieşte în mintea câtorva oameni şi mai ales într-a mea. Când nu voi mai fi eu, urma pe care a lăsat-o ea în acest infinit se va şterge pentru totdeauna. Va fi fost ca o microscopică fiinţă, de acele care mor cu milioanele, înghiţite în natura infinită fără urmă, ca şi cum n-ar fi fost. Astăzi ar avea 66 de ani, o femeie bătrână, fără frumuseţe, lovită de toate injuriile vremii. Un sentiment, mizerabil poate, mă face să simt că e mai bine c-a murit în floarea tinereţii.

Ea a fost demult, foarte demult, şi sentimentele mele pentru ea sunt pentru mama mea, pentru o femeie frumoasă, pentru o femeie care a suferit mult de sărăcie, pentru o fiinţă care n-a avut când să guste viaţa, pentru cineva care are toată poezia lucrurilor din îndepărtatul trecut.

Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie şi adolescenţă (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Isaia cincizeci şi trei

Cincizeci şi trei Isaia
Ce direct azi ne descrie
Suferinţa şi văpaia
Lui Isus din veşnicie

Cât de clar ni se arată
Cum a suferit Hristos
Ca viaţa fără pată
Noi s-o avem aicea jos

Era aşa de dispreţuit
Căci de la El faţa-ţi întorceai
Dar El pedeapsa noastră a primit
Şi-a noastre chinuri le-a purtat o vai

Pedeapsa care ne dă pacea
Peste El iat-a căzut
Şi-n El noi am primit iertarea
Căci jertfă vie s-a făcut

Noi rătăceam toţi ca nişte oi
De drumul lui fiecare îşi vedea
Şi de viaţă eram cu toţii goi
Iar moartea parte ne era

Dar Domnul a făcut să cadă
Nelegiuirea noastră asupra Lui
Şi-n chinurile morţii El să ardă
A suferit amar Fiinţa Mielului

A fost luat prin apăsare
Dar cine de pe vremea Lui a crezut
Căci El muri ca să primim iertare
De tot păcatul ce noi l-am făcut

A fost zdrobit prin suferinţă
Dar o sămânţă de urmaşi El va vedea
Ce îl vor urma plini de credinţă
Cinstindu-i pentru veci Fiinţa Sa

Şi rodul muncii sufletului Său
Îl va vedea şi se va-nviora
Căci El ni-e Domn şi Dumnezeu
Cum azi ne spune Evanghelia

El pe mulţi dar îi va pune
Într-o stare după voia Lui Dumnezeu
Şi despărţiţi de astă lume
Cu totul smulşi din ce e rău

De aceea partea Lui i-o voi da
Tatăl Sfânt iată ne spune
Cu cei mari — la dreapta Mea
Căci El a biruit în lume

Doar El s-a dat singur la moarte
Şi cu cei fărădelege
Păcatele să le poarte
De ele să ne dezlage

Căci El a găsit de bine
Să se roage pentru vinovaţi
Plătind cum n-a plătit nime"
Ca noi azi — să fim iertaţi
20-01-2022 M.

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina din Infinit

cinste slavă şi mărire
Lui Isus Cel răstignit
care iată din iubire
pentru noi El a murit

pentru noi şi-a dat viaţa
sus pe cruce la Calvar
şi scuipată i-a fost faţa
să ne dea viaţa-n dar

cinste slavă şi onoare
îi aducem Lui Mesia
şi-i cântăm cu-nflăcărare
căci ne oferă veşnicia

pentru noi Isus şi-a dat
şi viaţa şi Fiinţa
când la moarte condamnat
i s-a dat atunci sentinţa

fără pată fără vină
El viaţa şi-a trăit
a fost unica Lumină
ce nouă s-a dăruit

doar Isus cel acuzat
de preoţi şi farisei
a trăit fără păcat
printre oamenii cei răi

căci doar El era iubirea
al vieţii Creator
ce-a trăit neprihănirea
chiar sub ochii tuturor

numai El a îndrăznit
să susţină că-i Viaţa
Lumina din Infinit
ce străluce dimineaţa

n-a fost nimeni pe pământ
ca şi El ca să susţină
că e Fiul Celui Sfânt
şi trăieşte fără vină

doar Isus Hristos Mesia
pe Tatăl ni l-a descris
căci El este bucuria
de-a intra în Paradis

Tatăl vrea ca omenirea
mântuirea s-o primească
şi să guste fericirea
sus în Slava Lui cerească

şi Hristos l-a înălţat
pe Tatăl dându-i onoare
Isus doar l-a lăudat
cinstind Numele Lui Mare

altul nimeni n-a vorbit
de Tatăl ca şi Isus
nimenea nu l-a slăvit
ca şi Fiul Lui supus

nici David nici Moise chiar
n-au vorbit de Dumnezeu
ca şi Mielul din Calvar
căci El este Tatăl Său

doar Isus în mod real
pe Tatăl l-a cunoscut
când pe-al vieţii veşnic val
ambii omul l-au făcut

din pământ şi din lumină
şi din apă şi din vis
să trăiască fără vină
omul chiar în Paradis

Isus doar ne e menirea
şi Iubirea din Cuvânt
prin El noi neprihănirea
o avem jos pe pământ

El pe braţe ne-a luat
când murise sus pe cruce
pentru al meu şi-al tău păcat
în rai să ne poată duce

El păcatu-a ispăşit
şi pedeapsa ne-a iertat
când pe Golgot-a murit
şi noi inima i-am dat

Tatăl Sfânt a hotărât
ispăşirea şi iertarea
omul iarăşi mântuit
să trăiască îndurarea

glorie Lui Dumnezeu
slavă-i fie Lui Mesia
căci acum prin planul Său
ni se oferă mântuirea

mulţumesc o Tată Sfânt
mulţumesc Isus iubit
căci eu astăzi prin Cuvânt
sunt pe veci dar mântuit

poezie de Ioan Daniel Bălan (4 ianuarie 2019, Mănăştur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un câine

Părinţii mei s-au dus la Dumnezeu,
În Rai, să facă şi acolo pâine;
La casa lor, unde-am crescut şi eu
A mai rămas, de câţiva ani, un câine.

Eu nu ştiu cum percepe-un câine timpul,
Dar ştiu că-i dintr-o specie deşteaptă,
Că, dacă-i cald sau rece anotimpul,
El stă mereu acolo şi aşteaptă.

Când l-am mutat pe tata în neant,
Ca ultimul plecat din casa noastră,
El a urlat prelung înspre palant
Apoi şi-a dus privirea spre fereastră.

De-acolo tata îi vorbea pe-un ton
Duios, cu vorbe blânde de-alintare,
Apoi pornea,-ntr-o mână c-un baston
Şi-n mâna cealaltă cu mâncare.

El stă şi azi, un ghem lângă ceaun,
Căci mai aşteaptă semne că e bine
Şi, Doamne, cum se bucură, nebun,
Când dă cu ochii lui frumoşi de mine!

Căci ne mai ducem, eu şi fraţii mei,
Din când în când, la casa părintească,
Prea rar, ce-i drept, prea rar şi eu şi ei,
O fi de vină firea omenească...

El sare când mă vede şi, vă jur,
Mă ia în braţe cu iubire mută
Şi latră-apoi rotindu-se-mprejur
Şi vine iar şi iarăşi mă sărută.

El nu-i flâmând, căci ni-l hrănesc vecinii,
E singur doar şi ştie ce e dorul
Şi recunoaşte sunetul maşinii
Şi dă a înţelege cu căpşorul

Că vrea să stau acolo, să rămân
Şi vrea să vină tata înapoi,
Să aibă şi el iarăşi un stăpân,
Cât va mai fi-n putere şi apoi,

Când va muri, c-aşa e legea firii,
De-o groapă, undeva, să aibă parte
Şi-un semn de preţuire a iubirii
Ce dăinuie şi dincolo de moarte!

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte, cu testamentul căpitanului!

Prin marea bântuită de furtuni,
Nu ştim de vom ajunge la liman,
Căci l-am pierdut în zori pe Căpitan
Şi au pierit în valuri cei mai buni...

Dar vom plini un drum din "Testament"
Ce ni l-a scris pe foi de veşnicie,
Ca să-l predăm urmaşilor, solie
Şi să rămâie ţării, fundament.

Ca alte generaţii, după noi,
Să puie pe el piatră peste piatră
Şi să zidească cuibul de eroi,

Sub steagul său, prin jertfă miruit,
În care Neamul să-şi găsească vatră
Şi marele destin ce i-a dorit...

poezie clasică de Demetrius Leonties
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lupul la stână

Când un câine urlă,
nu este turbat.
Urlă că în târlă
lupul a intrat.

Măgăruşul rage
ceva din abecedar.
Iar ciobanul trage
vesel din pahar.

Lupului deloc nu-i pasă.
Prinde oaia cea nai grasă,
Şi prin lujerii de mure
o târăşte în pădure.

Prea mult pe gânduri, n-a stat.
După ce s-a înfruptat,
sătul şi bine dispus,
se ia la ceartă c-un urs.

Ursul, mormăind ceva,
parcă-i spune "vino-ncoa"!
Lupul tace ca un peşte
şi-n pădure o tuleşte.

poezie de Dumitru Delcă (octombrie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!