Pribegie
De-ar ști fântâna mea din vale
Pe unde apele mă curg,
Ar prinde Luna între zale
Peste colină, în amurg,
Și-n roata ei ar învârti
Și Carul mic și Carul mare
La poarta unde iasomii
Cândva mă alintau în floare ;
Le-ar umple-apoi cu amintiri
De ani bătrâna ei căldare,
Sub minunatele sclipiri
Aprinse-n cer, mărgăritare:
Mi-ar pune dulce, din cuptor,
Mireasma pâinii lângă sare
Și laptele din sân, izvor,
Al mamei într-o-mbrățișare,
Mi-ar pune lan de fân cosit
Cu primii pași făcând cărare,
Și-un zarzăr vesel, pârguit,
Sub triluri de privighetoare,
Un pumn de colb de vară-ncins
Din ulițele-acuma goale,
Și lângă Crivățul aprins
O pârtie-n omătul moale,
Mi-ar umple aurul curat
Din lutul prispei ars de soare,
Iar din șindrilă, picurat,
Argint de rouă lucitoare,
Din verdele-aguridei crud,
Rugini de toamne în ulcioare,
Iar din ogorul încă ud
O brazdă numai de sudoare,
M-ar așeza printre feciori
Din satul meu în sărbătoare,
La hore și la șezători
Lângă Mării și Mărioare,
Iar la-nceput de Cireșar,
Când Taurul pe boltă-apare,
Mi-ar înălța car după car
Spre ale viselor izvoare,
Ca-n seri tâtzii, cand sunt luat
De doruri printre gene-agale,
Să fiu aproape de-al meu sat
.
De-ar ști fântâna mea din vale
.
poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre sat
- poezii despre zăpadă
- poezii despre zarzări
- poezii despre văi
- poezii despre visare
- poezii despre toamnă
- poezii despre tauri
- poezii despre sărbători
Citate similare
Satul meu
În satul meu, ce-l port și azi în gând
La fel cum se gătea în primăveri,
Mă furișez adesea ascultând
Bobocii alintați de-un soare blând
Cum se deschid de bucurie-n meri;
Cobor apoi pe râu, din deal, izvor,
Doar să clătesc în ape cristaline,
Stârnind mireasma pâinii din cuptor,
A morii piatră, ca să mă strecor
Prin lanul verde, crud, iarăși în mine;
Azi-dimineață roua m-a trezit
Când îmbăia de zor o ciocârlie,
Dormeam pe câmp, trifoi, de ieri cosit,
Însă un nor, spre casă m-a gonit
Și cât de-aproape-am fost atunci de glie,
Iar ca s-ajung mai repede în sat,
Pe a fântânii roată m-am rotit
Și-n stropi, apoi, de ploaie m-am uscat
În lutul prispei ce l-am încălțat
Când prima oară-n viață am pășit;
Dar astăzi, furișat pe lângă soare,
Mă legăn în clopotnița bătrână,
Vestind în bronz de clopot, sărbătoare:
E vineri, este Vinerea cea mare
Când cuiu-a sângerat în a Lui mână,
Însă de Paști, voi fi lângă Isus,
Din ochii lui să mă aprind lumină,
Să ard încă un an pe unde-s dus,
Rugându-L să mă ia acolo sus
Când lacrimile cerii-mi se termină,
Acolo unde dorul nu mai doare,
Și lanu-mi cântă doinele la nai,
Acolo unde dragostea izvoare
Și merii mei se bucură în floare,
În satul ce e gura mea de rai.
poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre prezent
- poezii despre mere
- poezii despre încălțăminte
- poezii despre viață
- poezii despre verde
- poezii despre trecut
- poezii despre râuri
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Noaptea arogantă
Ce arogant e cerul de atăta blândețe
cu stele copile atârnate de bătrânețe
cu luna opacă
cu noaptea tăioasă scoasă din teacă
cu tine la marginea ochiului meu.
E o deplasare a ființei
din șopronul copilăriei în care
nasc blânde pe fân în ulcioare
zâmbind din șolduri bocitoare.
Ce arogant e cerul unei fecioare
când îi trece pământul printre picioare
cu carul mic în carul mare
la târg pe cer
în gura mare...
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre copilărie, poezii despre virginitate, poezii despre stele, poezii despre picioare, poezii despre ochi, poezii despre noapte, poezii despre naștere sau poezii despre gură
Copilărie
Dacă anii aceia s-ar putea întoarce,
Aș atinge visele cu palma,
Bucuria inocenței mi-ar împrăștia uitarea
Peste tristețe,
Tata m-ar purta pe umeri,
Mersul mi-ar fi zbor,
Aș alerga după fluturi colorați,
Verile mi-ar părea nesfârșite,
Ploile mi-ar stropi fericirea,
Aș fura cireșe necoapte,
Genunchii mi-ar fi mereu juliți de asfalt,
Aș crede că toți copiii din lume sunt prieteni,
Dar aș împărți ciocolata
Doar cu fetițele frumoase
Din blocul vecin.
poezie de Ovidiu Scridon din Tu ce-ai făcut astăzi?
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre zbor, poezii despre vecini, poezii despre vară, poezii despre uitare, poezii despre tristețe sau poezii despre tată
Copilărie
Dacă anii aceia s-ar putea întoarce,
Aș atinge visele cu palma,
Bucuria inocenței mi-ar împrăștia uitarea
Peste tristețe,
Tata m-ar purta pe umeri,
Mersul mi-ar fi zbor,
Aș alerga după fluturi colorați,
Verile mi-ar părea nesfârșite,
Ploile mi-ar stropi fericirea,
Aș fura cireșe necoapte,
Genunchii mi-ar fi mereu juliți de asfalt,
Aș crede că toți copiii din lume sunt prieteni,
Dar aș împărți ciocolata
Doar cu fetițele frumoase
Din blocul vecin.
poezie de Ovidiu Scridon
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Constelații care mor
(Iuliei Hașdeu)
De la lună și-napoi
Fuge carul meu cu boi;
Carul mare o fi mic,
Carul mic o fi nimic?
Stelele din ochii tăi
Se despart în două văi:
Una duce la amiaz,
Luminând ochiul meu treaz,
Una-și face drum spre Nord,
Dând lucirea pentr-un ort.
Carul mare-i scuturat
Peste noi și peste pat.
Și rămân cu ochi străin
Toate pleacă, toate vin,
Numai carul meu cu boi
Nu-și ia drumul înapoi,
Înapoi cu tot cu tine!
Calcă-ntruna peste mine
Și mă-ntreb cum carul mare
Carul mic totuna-mi pare.
Și mă-ntreb din ochiul drept
Dacă este înțelept
S-aștept iarna, să-mi fac car,
Din trei stele și-un amnar;
Și mă-ntreb din ochi străin
Unde-s toate care vin
Și nu mi se-opresc în prag,
Depărtându-se-n șirag;
Și mă-ntreb din ochi nedrept
Cât mi-e dat să te aștept.
Stâlp de stele pân' la nori,
Valul mării pe viori,
Podele de rozmarin
Și pervazul de pelin,
Fereastră de măr uscat,
Eu copac, dar neudat.
Sunt în nea de primăveri
Ghiocelul unei seri,
Sunt în florile de meri,
În siropul unei veri,
Sunt în mâna unei doamne,
Sub piciorul unei toamne,
Dar las fulgii să mă cearnă,
Viforindu-mă-nspre iarnă.
poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iarnă, poezii despre înțelepciune sau poezii despre vioară
Doruri în amurg
Cu ochii culeg imagini din amintiri
lăsându-le pe orizontul din priviri,
iar seara când văd zarea simt că mă înec,
dar am idei abstracte și nu vreau să plec.
Cine cade-n valuri nu poate fi leneș,
clădim un vacarm necontrolat de-un vameș,
spânzurăm poate haosul printre rânduri.
Doar cuvinte din vers ne calcă pe gânduri.
Clopotele mișcă stâncile munților
cu recunoștința sudorii frunților,
sub adierea unui cuvânt din grindă.
Oare gloria o ai doar în oglindă?
Din pașii mei fac cadou pentru lumină
poteci de flori îndrăgite de-o albină,
iar lângă izvorul unde lacrimile curg
strâng alese doruri în tristul meu amurg.
poezie de Constantin Rusu (10 aprilie 2010)
Adăugat de Constantin Rusu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cuvinte, poezii despre versuri, poezii despre vamă, poezii despre stânci, poezii despre seară, poezii despre recunoștință, poezii despre poezie sau poezii despre munți
De-ar fi să treci
De-ar fi să treci pe lângă mine
Și vremea s-ar opri în loc...
Aș frânge razele senine,
În diminețile cu foc!
Și le-aș sădi la mine-n curte
Ca să răsară, mai aprins,
Un soare ce-n lumină pune
Amurgul stins al unui vis.
Și astfel noaptea care vine,
O voi preface a fi zi...
De-ar fi să treci pe lângă mine
O clipă ochii mi-ar zâmbi!
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zâmbet, poezii despre lumină, poezii despre foc, poezii despre dimineață sau poezii despre Soare
Rămâi lângă mine...
Rămâi lângă mine, Isuse
Mi-e toamnă cu frunzele-n crâng
La Tine se-nchină supuse
Cuvintele mele și plâng.
Povara de lacrimi mi-e vina
Când ochii spre Tine-i îndrept
Din Tine să vină lumina
Să-mi prindă o salbă la piept.
Cu frică și tremur 'nainte
Mă plec și Te rog, Dumnezeu
Atinge-mi cu mâinile sfinte
Durerea din sufletul meu.
Și du-mi-o la cruce, o pune
Pe lemn răstignită să stea
Când luna din cer va apune
Să moară odată cu ea.
Rămâi lângă mine, o, Doamne,
În ruga fierbinte Te chem
Și plângă o mie de toamne
În suflet eu nu mă mai tem...
Ajută-mă, stai și veghează
De-acolo din ceruri de sus
Cu mintea și inima trează
Să cânt pentru Tine, Isus.
Întinde-Ți cu dragoste mana,
Atinge-mă, Doamne, cu ea
Cu picuri de aur fântâna
Să umple și inima mea...
poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vinovăție, poezii despre suflet, poezii despre plâns, poezii despre frică, poezii despre sfinți sau poezii despre sfințenie
Timp peste timp
Revine în cuget un gând călător
și timp peste timp aleargă-napoi,
copilul din mine mă prinde din zbor,
pe aripi de vis plutim amândoi.
Din tolbă descarcă povești minunate,
cu straie purtate cândva în trecut,
în lada de zestre a minții păstrate,
închisă ermetic c-un dor convolut.
Tărâmuri pierdute revin în tăcere
cu dulci amintiri desfăcute ad-hoc,
din traista țesută în ierni austere
cu jarul rămas pe tăciunii din foc.
Mă văd alergând pe pășuni nesfârșite
prin iarba crescută cu firul mănos,
picioarele goale, cu rouă stropite,
întorc, peste vreme, poteca pe dos.
Ajung lângă râul cu unde rebele,
jucând grațios peste pietre-argintii,
pe bolta senină tu treci printre stele,
m-așez lângă mal așteptând să revii.
Dar gândul se rupe în umbrele sure
ajunse din sobă pe albul tavan,
ca-n jocul bizar de pe cer să te fure,
când treci printre astre în mitic rădvan.
poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre gânduri, poezii despre tăcere sau poezii despre rouă
Dor
De-aș fi eu cumpănă-n răscruce,
I-aș iscodi pe trecători,
De unde vin și-unde s-or duce,
De au văzut dorul în zori;
De-aș fi troiță în cărare,
Pe babe, pân s-or închina,
Le-aș pune-aceeași întrebare:
Văzut-ați dorul pe-undeva?
De-aș fi eu pod, pe râu, în vale,
I-aș strânge apele ce-i curg,
Să-mi spună albiile-i goale,
Unde e dorul, în amurg,
Iar pe-noptat, ca și o fată,
Aș întreba Luna mereu,
Sub care boltă înstelată
Visează-acuma dorul meu (?);
De-aș fi clopotnița bătrână,
Aș întreba întregul sat,
Din deal, de sus, până la stână,
Cu dorul, ce s-a întâmplat?
Căci
parcă s-a înstrăinat,
În uliță, când rar apare,
E-atât de trist, și-nlăcrimat,
Pe-o filă numai de scrisoare.
poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre dor, poezii despre scrisori, poezii despre poduri, poezii despre bătrânețe sau Ai o scrisoare de dragoste frumoasă?
rătăcire
nu știu
ce zi este astăzi din cele șapte
din cele treisuteșaizecișicinci din cele
nu cumva sunt mai multe zile în ziua aceasta?!
un fel de întâlnire a lor
de împreunare a ceasornicelor în dans iar eu
nu-s spectrul ei dedesubt, sub moara aceasta mestec
crescute din cadrane ierbi amare singur
în înăuntrul meu răstignit
de-aș fi
de mi-ar spune careva cu precizie ce-ar schimba
ar fi «speranța» nu doar umbra
cum aș ști s-o recunosc?!
poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zile, poezii despre schimbare, poezii despre dans, poezii despre creștere sau poezii despre ceas
rătăcire
nu știu
ce zi este astăzi din cele șapte
din cele treisuteșaizecișicinci din cele
nu cumva sunt mai multe zile în ziua aceasta?!
un fel de întâlnire a lor
de împreunare a ceasornicelor în dans iar eu
nu-s spectrul ei dedesubt, sub moara aceasta mestec
crescute din cadrane ierbi amare singur
în înăuntrul meu răstignit
de-aș fi
de mi-ar spune careva cu precizie ce-ar schimba
ar fi «speranța» nu doar umbra
cum aș ști s-o recunosc?!
poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poezie de Paști
Când Paștile se-apropie mereu
Sunt luat de amintiri și dus agale,
Copil mă regăsesc în satul meu
La casa bătrânească de pe vale;
Simt și acum, pe prispă, dimineața,
Cernându-și fluturașii de ninsoare,
Cum îmi ating cu gingășie fața
Cireșii alintându-se în floare,
Și-aud la fel, venind peste câmpie
Spre deal zorit, urându-mi "ziua bună",
Un soare îngânat de-o ciocârlie
Cu-o veste la clopotnița bătrână;
Se anunța o mare sărbătoare,
Iar martoră era și Luna plină:
Va coborî din morți, spre Înălțare
Isus, a lui Maria, cu lumină!
Că începea așa o primeneală,
Miresmele de flori de liliac,
Și lutul proaspăt, iz de văruială,
Se vânturau prin ușa din cerdac,
Ne ușuram și trupul de povară
Și sufletul cumva de-am suduit,
(Scăpam și eu atuncea de ocară,
În ziua când mergeam la spovedit!)
Fiind copii, mâncam în Postul mare
Nu doar urzici, că ne rodea burtica,
Ne mai spurcam și noi, deh, la mâncare,
Că popa nu știa, zicea bunica,
Dar totul se făcea cu rânduială
Și toate le-așezau la locul lor,
Știau bătrânii bine, fără școală,
Cum să-L primim pe-al lumii Salvator...
.......................................
În miez de noapte, satu-n așteptare,
Biserica-ntr-o horă o strângea,
Lumini se arătau pe la altare,
Isus, Cristosul nostru, învia,
Ne întorceam cu paște și lumină,
Bunica ne dădea miel din cuptor,
Iar ouăle-așteptau pe masa plină
Sfințite în al nostru tricolor,
Iar la amiezi, pe luncă ne-ntâlneam
Gătit în straie noi, cum altul nu-i,
Căci noi copii-atunci, ne înnoiam
Când Se năștea și la-nvierea Lui,
Și câtă bucurie, 'ntregul sat,
Ouă ciocnind cu mare și cu mic,
"Cristos a înviat! Adevărat!"
Pe pajiștea cusută-n borangic,
Iar mai apoi, crescusem eu fecior,
Aceeași luncă mândră ca o ie,
Mi-a dat ca să le sorb licoarea lor,
Doi ochi de vis cu nume de Mărie...
Aș vrea să vin din nou în satul meu,
În zi de Paști, în zi de sărbătoare,
Poate-mi va spune bunul Dumnezeu
Cam cât mai am de ars din lumânare...
E Paște iar și Cristul a-nviat,
Lumina Lui nicicând nu se va stinge,
Departe, peste mări, de al meu sat,
O lacrimă de dor mi se prelinge...
Simt o speranță-n suflet cum izvoare
Din flacăra-I ce arde, tumultoasă,
La ziua și sătucul plin de soare,
La Învierea când voi fi acasă.
poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre creștinism, poezii despre Paște, poezii despre Iisus Hristos, poezii despre trup și suflet sau poezii despre școală
Poezie de Paști
Când Paștile se-apropie mereu
Sunt luat de amintiri și dus agale,
Copil mă regăsesc în satul meu
La casa bătrânească de pe vale;
Simt și acum, pe prispă, dimineața,
Cernându-și fluturașii de ninsoare,
Cum îmi ating cu gingășie fața
Cireșii alintându-se în floare,
Și-aud la fel, venind peste câmpie
Spre deal zorit, urându-mi "ziua bună",
Un soare îngânat de-o ciocârlie
Cu-o veste la clopotnița bătrână;
Se anunța o mare sărbătoare,
Iar martoră era și Luna plină:
Va coborî din morți, spre Înălțare
Isus, a lui Maria, cu lumină!
Că începea așa o primeneală,
Miresmele de flori de liliac,
Și lutul proaspăt, iz de văruială,
Se vânturau prin ușa din cerdac,
Ne ușuram și trupul de povară
Și sufletul cumva de-am suduit,
(Scăpam și eu atuncea de ocară,
În ziua când mergeam la spovedit!)
Fiind copii, mâncam în Postul mare
Nu doar urzici, că ne rodea burtica,
Ne mai spurcam și noi, deh, la mâncare,
Că popa nu știa, zicea bunica,
Dar totul se făcea cu rânduială
Și toate le-așezau la locul lor,
Știau bătrânii bine, fără școală,
Cum să-L primim pe-al lumii Salvator...
În miez de noapte, satu-n așteptare,
Biserica-ntr-o horă o strângea,
Lumini se arătau pe la altare,
Isus, Cristosul nostru, învia,
Ne întorceam cu paște și lumină,
Bunica ne dădea miel din cuptor,
Iar ouăle-așteptau pe masa plină
Sfințite în al nostru tricolor,
Iar la amiezi, pe luncă ne-ntâlneam
Gătit în straie noi, cum altul nu-i,
Căci noi copii-atunci, ne înnoiam
Când Se năștea și la-nvierea Lui,
Și câtă bucurie, -ntregul sat,
Ouă ciocnind cu mare și cu mic,
"Cristos a înviat! Adevărat!"
Pe pajiștea cusută-n borangic,
Iar mai apoi, crescusem eu fecior,
Aceeași luncă mândră ca o ie,
Mi-a dat ca să le sorb licoarea lor,
Doi ochi de vis cu nume de Mărie...
Aș vrea să vin din nou în satul meu,
În zi de Paști, în zi de sărbătoare,
Poate-mi va spune bunul Dumnezeu
Cam cât mai am de ars din lumânare...
E Paște iar și Cristul a-nviat,
Lumina Lui nicicând nu se va stinge,
Departe, peste mări, de al meu sat,
O lacrimă de dor mi se prelinge...
Simt o speranță-n suflet cum izvoare
Din flacăra-I ce arde, tumultoasă,
La ziua și sătucul plin de soare,
La Învierea când voi fi acasă.
poezie de Valeriu Cercel din Durere românească
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Poezie de Paști
Când Paștile se-apropie mereu
Sunt luat de amintiri și dus agale,
Copil mă regăsesc în satul meu
La casa bătrânească de pe vale;
Simt și acum, pe prispă, dimineața,
Cernându-și fluturașii de ninsoare,
Cum îmi ating cu gingășie fața
Cireșii alintându-se în floare,
Și-aud la fel, venind peste câmpie
Spre deal, zorit, urându-mi "ziua bună",
Un soare îngânat de-o ciocârlie
Cu-o veste la clopotnița bătrână;
Se anunța o mare sărbătoare,
Iar martoră era și Luna plină:
Va coborî din morți, spre Înălțare,
Isus, a' lui Maria, cu lumină!
Că începea așa o primeneală,
Miresmele de flori de liliac,
Și lutul îmbrăcat în văruială,
Se vânturau prin ușa din cerdac,
Ne ușuram și trupul de povară
Și sufletul cumva de-am suduit,
(Scăpam și eu atuncea de ocară,
În ziua când mergeam la spovedit!)
Fiind copii mâncam în Postul mare
Nu doar urzici că ne rodea burtica,
Ne mai spurcam și noi, deh! la mâncare,
Că popa nu știa, zicea bunica,
Dar totul se făcea cu rânduială
Și toate le-așezau la locul lor,
Știau bătrânii bine, fără școală,
Cum să-L primim pe-al lumii Salvator...
..........................................
În miez de noapte, satu-n așteptare
Biserica-ntr-o horă o strângea,
Lumini se arătau pe la altare,
Isus, Cristosul nostru, învia,
Ne întorceam cu paște și lumină,
Bunica ne dădea miel din cuptor,
Iar ouăle-așteptau pe masa plină
Sfințite în al nostru tricolor,
Iar la amiezi, pe luncă ne-ntâlneam
Gătit în straie noi cum altul nu-i,
Căci noi, copiii,-atunci ne înnoiam
Când Se năștea și la-nvierea Lui,
Și câtă bucurie, -ntregul sat,
Ouă ciocnind cu mare și cu mic,
"Cristos a înviat! Adevărat!"
Pe pajiștea cusută-n borangic,
Iar mai apoi, crescusem eu fecior,
Aceeași luncă, mândră ca o ie,
Mi-a dat ca să le sorb licoarea lor,
Doi ochi de vis cu nume de Mărie...
Aș vrea să vin din nou în satul meu
În zi de Paști, în zi de sărbătoare,
Poate-mi va spune bunul Dumnezeu
Cam cât mai am de ars din lumânare...
E Paște iar și Cristul a-nviat,
Lumina Lui nicicând nu se va stinge,
Departe, peste mări, de al meu sat,
O lacrimă de dor mi se prelinge...
Simt o speranță-n suflet cum izvoare
Din flacăra-I ce arde, tumultoasă,
La ziua și sătucul plin de soare,
La Învierea când voi fi acasă.
poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Captivul
În temnița umedă zac zăvorât.
Un șoim, în robie de mic, amărât,
Tovarăș al meu, ciugulește-un hartan
De carne, bătând din aripi lângă geam.
Se-oprește, și capul spre geam întorcând
El parcă ghicește ascunsul meu gând.
Din ochi mă îndeamnă țipând, ca și cum
mi-ar spune: "E vremea să mergem la drum!
Și tu ca și mine vrei liber să zbori.
Să mergem spre munții cu piscuri în nori,
Spre marea albastră, pe unde mereu
Cutreieră slobod doar vântul... și eu!"
poezie celebră de Pușkin (1822)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vânt, poezii despre sclavie, poezii despre nori, poezii despre libertate, poezii despre aripi sau poezii despre albastru
Dacă mi-ar putea vorbi, cred că tata mi-ar cere să nu mă mai condamn pentru eșecuri și să mă iert pentru slăbiciunile mele... Și vreau să cred că mi-ar spune că totuși am făcut destul... pentru el și pentru oamenii din viața mea. Că n-am trăit degeaba, că fiecare a "luat" ceva bun de la mine... că sunt cea mai frumoasă întâmplare din viața lui... și că nu mă va părăsi niciodată... promițându-mi că atunci când voi avea nevoie de el, mă va ține de mână...
citat din Irina Binder
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre viață, citate despre vorbire, citate despre tată, citate despre superlative, citate despre iertare, citate despre frumusețe sau citate despre eșec
Țăranul mergea pe lângă boi și-i tot îndemna să meargă mai iute, ca s-ajungă degrabă acasă și să ieie pelea vulpii. Însă, cum au pornit boii, vulpea a și început cu picioarele a împinge peștele din car jos. Țăranul mâna, carul scârțâia, și peștele din car cădea. După ce hoața de vulpe a aruncat o mulțime de pește pe drum, bine... șor! sare și ea din car și, cu mare grabă, începe a strânge peștele de pe drum. După ce l-a strâns grămadă, îl ia, îl duce la bizunia sa și începe a mânca, că ta... re-i mai era foame! Tocmai când începuse a mânca, iaca vine la dânsa ursul.
Ion Creangă în Ursul păcălit de vulpe
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre pești, citate despre boi, citate despre țărani, citate despre început, citate despre urși, citate despre sat, citate despre picioare, citate despre mâncare sau citate despre mâini
Poarta ultimului pas
Să fie poarta către-o altă lume?
Să fi ajuns doar la un singur pas?
Să mă îndrept spre ultimul popas?
Să fie vremea vorbelor postume?
E doar un pas, dar simt adânc fiorul
Produs de teama de necunoscut,
Și nu știu ce aș vrea, sau ce am vrut,
Dar vreau să știu ce-aduce viitorul.
Iar, dacă poarta e spre-o altă viață
Cu viitorul devenit prezent,
Trecutul va fi marele absent
Din amintirea, poate,-o dimineață.
Mi-ar fi de-ajuns o singur-amintire
Din tot ce am avut aici frumos?
Nu! pasul nu mi-ar fi de vreun folos
De mi-ar schimba a vieții hărăzire.
Dar, vezi, m-atrage parcă o căldură
Și simt un suflu nou, întinerit,
Venit din vremea-n care am iubit,
Iar pasul meu ar fi o aventură.
Voi face, poate, alte lungi escale,
Mă-ntorc dinspre apus, spre răsărit,
Las poarta-ntr-un capitol de sfârșit,
Cu gânduri zise... existențiale.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viitor, poezii despre sfârșit, poezii despre iubire sau poezii despre frumusețe
Dor de pocăință
Am stins în ochiul sidefat din mine
Bujori înflăcărați, într-un amurg,
Să nu mai plâng, că nu sunt lângă tine,
Când clipele -n clepsidră curg.
Și am închis în mare noi iluzii,
Într-un poem de lemn le-am aruncat,
Că se pierdeau în largul, ce-apăruse
Să mi le ducă neîntârziat
Spre țărmurile, care le credeau senine,
Acolo, îngerii în vise le-mbrăcau
Și din iluzii renăsteau, marine,
Cântări de îngeri, scrise pe-un alt mal.
Iar valurile îmi chemau dorința
Bujorilor înflăcărați, din cel amurg,
Și am aprins un dor de pocăință,
Pentru - ale mele clipe, ce-n clepsidră curg.
Când eu, de stropii mării, sunt scăldată
Și deziluzii iar mă însoțesc,
Pe marea vieții, cea amară și sărată,
Aș da un dor curat s-o îndulcesc...
poezie de Lilia Manole
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre îngeri, poezii despre bujori, poezii despre pocăință sau poezii despre lemn