Repetiţie generală a ultimului drum

Cum vise şi speranţe se nasc doar în zadar
Azi moartea o salut iar vieţii îi pun belciug,
Visez un ultim show să-i las lumii în dar,
În dric blindat de sticlă şi fără de coşciug.

Îmi iau coroane singur, din alea naturale,
Tocmesc şi gospodine experte în colivă,
Invit vreo opt amante să-mi fie bocitoare
Iar la priveghi să-mi cânte neapărat o divă.

Şi ne distrăm, şi bem, jucăm desculţi în foc,
În pauze concepem copii şi epitafuri
Iar la crăpat de ziuă o luăm uşor din loc
Spre cimitir, solemn, soboruri şi tarafuri.

Iar eu... ce stare de plăcere, ce-mplinire
Pilit şi tolănit ca Ramses pe patul auriu,
Înconjurat de flori, condus spre nemurire,
În dricul cel de sticlă, defunct şi totuşi viu.

Râzând, trimit gloatei bezele sprijinit în cot
Şi cânt cu lăutarii despre amor şi bani,
Acum pierdute-s toate şi eu pierdut de tot.
Între fete frumoase, flori, popi şi opt ţigani.

Dar plouă în cimitir şi brusc mă răzgândesc,
Parcă-i frumoasă viaţa cu tot ce-i rău în ea,
Îi spun prin semne bocitoarei-şefe c-o iubesc
Se urcă-n dric şi schimbă-n roz povestea mea.

poezie de Sorin Stoica (8 octombrie 2023)
Adăugat de Sorin Stoica
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lamentaţia unei văduve la cimitir

Funeralii scumpe foc,
Bani pe loc, pe flori, pe dric...
Doar cu groapa-avu noroc:
I-a săpat-o un amic!

epigramă de Vasile Tacu din Cimitirul vesel (2000)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cinci anotimpuri

Uneori sunt ca toamna.
Aştept să-mi cadă frunzele
Şi să uit tot ce-am pierdut,
Să uit şi toate luptele,
Să uit tot ce-am făcut.
Şi aştept să-mi iau zborul,
Să zbor în altă ţară
Până când m-apucă dorul
De-o viaţă-aşa amară.

Alteori sunt ca iarna.
Încetez să mai iubesc
Şi-ncep să văd în ceaţă,
Şi fac tot ce nu-mi doresc
Cu-o inimă de gheaţă.
Iar când regret şi mă opresc,
C-am făcut tot ce mă doare,
Acopăr tot ca să-ncălzesc
Cu-o pătură albă, mare.

Câteodată sunt ca primăvara.
Ascult cântecul unei păsări
Şi încerc să îi şoptesc
Să anunţe lumea-ntreagă
Că încep să înfloresc.
Şi încerc să dovedesc
Că am inima-n culori,
Mereu bună şi deschisă
Ca un câmp, plin de flori.

Apoi sunt ca vara.
Stau, mă uit şi mă-ntristez,
Şi-mi tot spun că îmi va trece,
Apoi mă-ntreb, oare visez?
Dacă-i cald de ce mi-e rece?
Şi stau singur într-un loc,
Având în suflet numai patimi,
N-având vise, chiar deloc,
Plângând mereu, dar fără lacrimi.

Acum sunt ca mine.
Visez, ascult, sunt iubitor,
Răspund mereu la ajutor,
Nu mai plâng, mereu zambesc,
Căci am tot ce îmi doresc.
Având în suflet doar iubire
De cum am fost, e-o deosebire.
Asta-i viaţa ce-o trăiesc,
Asta-i viaţa ce-o iubesc.

poezie de Andrei Tudora
Adăugat de Andrei Tudora
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te ocolesc...

pun pe mine ca o haină
amintirea de demult,
te-am iubit frumoasă doamnă
dar la timpul cel trecut

acum las în pace visul
ce-l avut de-atâtea ori,
sunt acum cum e proscrisul
care ţi-aducea doar flori

pun pe mine şi uitarea
ochilor nemărginiţi,
care îmi furară zărea
şi mă scoaseră din minţi

trec acum pustiu pe stradă,
strada ta cu-al tău parfum,
furişat să nu mă vadă
un vecin, cel taciturn

nu mai ştiu ce e cu mine,
mă trezesc pe drumul tău,
ştiu că asta nu-i de bine,
încă am păreri de rău

te-am iubit frumoasă doamnă,
poate încă te iubesc,
dar nu vreau să-mi fac iar rană,
furişat te ocolesc

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te ocolesc...

pun pe mine ca o haină
amintirea de demult,
te-am iubit frumoasă doamnă
dar la timpul cel trecut

acum las în pace visul
ce-l avut de-atâtea ori,
sunt acum cum e proscrisul
care ţi-aducea doar flori

pun pe mine şi uitarea
ochilor nemărginiţi,
care îmi furară zărea
şi mă scoaseră din minţi

trec acum pustiu pe stradă,
strada ta cu-al tău parfum,
furişat să nu mă vadă
un vecin, cel taciturn

nu mai ştiu ce e cu mine,
mă trezesc pe drumul tău,
ştiu că asta nu-i de bine
încă am păreri de rău

te-am iubit frumoasă doamnă,
poate încă te iubesc,
dar nu vreau să-mi fac iar rană,
furişat te ocolesc

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-mi fie viaţa...

Să-mi fie viaţa o cântare
Cu vorbe dulci şi sunet blând
Să fac din rană sărbătoare,
Să nu nutresc vreun negru gând.

Să-mi fie viaţa nu reclamă
Ci dor spre Patria de Sus
Să merg spre ţintă fără teamă,
S-adăpostesc pe cel exclus.

Să-mi fie viaţa desfătare
În Legea sfântă din Sion
C-aşa va fi îndepărtare
De tot ce e în Babilon.

Să-mi fie viaţa bucurie
Că mi-e model un Împărat,
Că-n lunga mea călătorie
În harul Lui El m-a păstrat.

Să-mi fie viaţa far, lumină
Să vadă mulţi Oraşul sfânt
Să vrea să strângă din Grădină
Rostiri cuprinse-n Legământ.

Spre Tron înalţ acum dorinţa
Ştiind că nu e în zadar,
Că EL transformă neputinţa
Şi-o face un mărgăritar.

poezie de George Cornici din Pelerini printre versuri (15 februarie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu tine spre abis

Mergeam cu tine spre abis,
Şi te ţineam de mână
Iar cerul era mult prea închis,
Şi nici urmă de lună.

Un câmp întins ne cuprindea,
Plin doar cu flori alese
Şi vântul din urmă venea,
Prin flori fără să-i pese.

Picioarele ne sângerau,
Dar nu simţeam durere
Puterile ni se sfârşeau,
Ne adăpam cu fiere.

Iar gustul ei ni se părea,
Mai dulce decât mierea
Abisul tot nu se-arăta,
Şi ne creştea temerea.

Pe cer toţi norii prevesteau,
Că va veni furtuna
Iar corbi de nicăieri veneau,
Ţipând la noi întruna.

De teamă îmbrăţişaţi stăteam,
Tot aşteptând să vină
Dar eu cu ea încet muream,
Cu ochii spre lumină.

poezie de Alin Ojog
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Martie, în optar renăscut

Când Martie se face opt, e timp de gând spre eternitate
Din spira-n infinit întinsă din ochi de verticalitate
Ca o cătuşă strânsă sexe într'un colaj de îngemănare
La fel de rond, brăţări de suflet mai mult decât împreunare,
Ceva sacral ce leagă X cu Y din algebriene
În biologice făclii, scânteind ce-i mai nobil, gene
Ce acoperă lacrimi de extaz şi mila plângerii împărţite
Când tot ar pare disperare şi mângâieri sunt resuscite
Speranţe iar, să se întremeze, căci două flori's metamorfoză
Creând din nou o altă floare, peduncul de o nouă roză...

Şi aşa, el Martie culcat opt, e'o zală simbol de egal
Între aplecarea în genunchi şi gestul pur neteatral
De dragoste neţărmurită în dar la mamă, fiică, soră,
Noră în buchet de izuri dulci, iubita, o femeie floră...
E odă, imn pentru matern, e'o incantaţie terestră
Ce numai Soare ar putea şti de când ne bântuie pedestră,
Căci doar aşa vom fi eterni strălucitori în dăruire
Bărbaţii dârji, copii în fond, ce n-ar putea fără iubire...
Şi în contextul fad monden, fără metafore, epitetic
Mă dărui azi modestul EU, un pic mascul... mai mult poetic!

Nu mă uitaţi, să vă fiu iar, an de an, la amor... Un petic!!!
07.03.2018

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu din Clip'uri dinspre mine (7 martie 2018)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A câta oară?

A câta oară viaţa lui Cristos
aşterne iarăşi flori în ramuri vechi
şi cântă rândunelele perechi?
Iar tu rămâi tot mort, tot neguros.
A câta oară slava lui Isus
aduce iar zambile şi cicori,
un rai ce-mparte veşnic iar fiori?
Iar tu rămâi tot crunt, tot nesupus.
A câta oară spunem: A-nviat!
Şi Cel ce-i viu, în zbor de ciocârlii,
te-aşteaptă iar între ai Lui să vii?
Iar tu, tot sub povara de păcat.
A câta oară, în lumini de gând,
El vine iar, ca vântul printre brazi?
Şi tu nu strigi: Rabuni! şi nu cazi
ca să-I cuprinzi picioarele plângând.
A câta oară, seara spre amurg,
tu vezi către Emaus un străin,
un om ciudat, cu chip de lacrimi plin.
Şi tu ştii pentru cine I se scurg.
A câta oară în cămara ta,
prin uşa ferecată cu zăvor,
străbate iar divinul Salvator?
Şi tu măcar nici nu-L întrebi ce vrea?
A câta oară, ca să-ţi dea dovezi,
te-ndeamnă iarăşi: Nu fi ne-nţelept,
ci puneţi mâna-n rana Mea în piept!...
Iar tu ţi-astupi şi ochii să nu vezi.
A câta oară El te-aşteaptă blând,
cu pâini şi peşti ca pe un ucenic?
Iar tu iei hrana şi nu spui nimic.
Cât vrei să te mai rabde? Până când?
A câta oară, ziua, spre Damasc,
se-arată o lumină-n jurul tău?
Iar tu alergi mai crâncen şi mai rău
să-i strângi ciorchinii şi să-i storci în teasc.
Nu înţelegi că, totuşi, într-o zi,
Îl vei vedea... când va zbura spre Cer?
Şi noi vom fi cu El... iar tu stingher.
O, vino astăzi, nu mai zăbovi.

poezie clasică de Costache Ioanid
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prietena mea

Deschid geamul, iarna să iasă,
Să-mi intre primăvara-n casă,
Vom sta de vorbă la cafea
Şi-o s-o fac primăvara mea.

Ea nu va şti... timpul va trece,
Iar eu n-o s-o mai las să plece,
Nu mai vreau vânt sau negri nori,
Am să-mi presar viaţa cu flori.

Soarele-oi lipi pe tavan,
S-apună-o dată la un an,
Iar valul veşnic o să-mi spele
Zilele rele, doruri grele.

Deschid geamul s-alung tristetea,
Invit în suflet tinereţea,
Doar în iubire-am să mă-mbrac,
Nesperanţele mi le tac.

Linişte-am să-mi inoculez,
Am să-mi dau voie să visez,
Căci mă va ajuta sprinţara,
Prietena mea, Primăvara!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dau jumate din ce sunt...

Beau din ploile de foc şi las stropii cu noroc grâului lovit de mană
Şi mănânc pe pâine vers, azima o-mpart din mers, ca o nezidită Ană.
Respir aer din Carpaţi, doar pentru părinţi şi fraţi, iar eu trag dintr-o ţigară,
Ridic un castel de flori pentru prunci născuţi în zori, şi eu stau pe prispă-afară.
Fac din lacrimi aşternut şi iau vise cu-mprumut, să las visele să zboare,
Doar în somnul de orfani, cerşetori pentru doi bani şi eu dorm pe pat de sare.
Dau un ochi pentru un orb şi culorile le sorb pe jumate, să-mi ajungă,
Să privesc zbor de cocori şi o floare uneori şi un răsărit în dungă.
Mâna dreaptă pentru taţi, dar nu pentru cei bogaţi, să zidească pentru mame,
Din chirpici un cuib de-amar, pentru ploi un lăcrimar şi să-i apere de foame.
Un picior pentru eroi, plini de răni şi de nevoi, doar durerea să şi-o care,
Pân' la cimitir, sub brazi, pentru duşii camarazi, să le-aprindă-o lumânare.
Şi din suflet tai fâşii îmbibate-n poezii şi le-mprăştii prin pădure,
Să le-adune cei ce ştiu, doar să plângă şi nu scriu ce le este dat să-ndure.
Şi din toate câte-am fost, am rămas poem de post, un poem cu aripi frânte,
Aripi n-am să dăruiesc, dar aş vrea să le cerşesc pentru versul de pe frunte.
Să-l trimit Lui Dumnezeu, să-I spună că nu e greu, să faci rai din iadul care,
Arde-acum în trup de om. Doar în mugurii de pom am găsit spre rai cărare...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt mort şi viu...

te-am omorât cu o-ntrebare
şi tot aşa, eu, am murit,
nu de o moarte ca oricare,
sunt viu şi mort, sunt viu murit

din buzele-ţi frumoase, pârguite,
din ochii tăi în foc, cu foc,
atâtea vorbe au fost asmuţite,
să-mi rupă inima, din loc în loc

m-a omorât a ta suflare
şi tot cu ea, mult mai iubit,
atât de dulce, suavă alinare,
mi-ai dat să mor, dar am trăit

obositor îmi este timpul darnic,
de amăgiri, de bucurii,
prin patul singur şi şăgalnic,
te caut în somn, să mor o zi

se zbate sufletul în mine,
e răscolit, e obosit
se-nvârte moartea, nu-i e bine,
sunt mort şi viu.. sunt nedorit

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Antonimi

Toamna
ce se aşează, o desenezi abstract,
cu maci prin lanuri de porumb,
în flori de primăvară o îmbraci,
când frunze ruginite
doinesc suave spre pământ.
Îmi spui ca sunt copacii plini
cu flori de liliac,
mirosul lor te-mbată prin suspin,
eu văd doar crizanteme,
nuferi roz pe lac,
o toamnă blândă ce se aşează
iar primăvara ta
ecou cu sunet antonim.
Din negrul cât era în jur,
am strâns lumini
şi dorurile le-am împletit cu alb,
iar tot ce văd
că-i toamnă şi-i sublim acum,
tu vii să-mi spui
că din rugina frunzelor
a înflorit din nou
alb liliac pe ram...

poezie de Georgeta Şuta
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ziua mea v-aş îmbrăca în dor - Te-aş îmbrăca în flori

Şi dacă macii mă-nconjoară
Pătruns adânc în lan aprins,
Din ei am să îţi fac spre seară
O ie sau un brâu de-ncins,

Din sânziene-ţi fac cunună
Şi rochia din albul crin,
Iar trandafirul vreau să-ţi spună
Cât te iubesc şi cât suspin,

Şi-mbujoraţi de iarba crudă
Atinşi de-al dragostei fior,
Doar busuiocul să ne-audă
Dulci jurăminte de amor,

Ne-or îmbăta florile toate
Şi-om adormi pe braţul lor,
Iar vise dulci înmiresmate
Vor înflori apoi uşor,

Din toate florile din lume
Ţi-aş face straie în culori
Tu să fii foarea cu-al meu nume
Cea mai frumoasă dintre flori

Din toate florile din lume
Voi împleti apoi covor,
Sobor de flori să ne cunune
Şi să te-mbrac numai în dor.

poezie de Valer Popean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbor spre sufletul tău

Un zbor spre sufletul tău iar,
Mi-aduce gânduri în pahar,
Iar tu când bei e o plăcere
Şi pentru mine-o mângâiere.

Un zbor spre sufletul tău iar,
Cel mai frumos cadou mi-aduce-n dar,
Iar soarele-mi luminează chipul
Şi fuge de la noi sfârşitul.

Un zbor spre sufletul tău iar,
Îmi duce gândul meu hoinar,
În grădina ta cu soare şi flori
Şi unde timpul nu-l măsori.

poezie de Eugenia Calancea (10 mai 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevărul unui lup

Sunt doar un lup ce-n lumea lui trăieşte
Ştiind ce-i greu, ştiind ce e uşor,
Ştiind că timpul nu îmbătrâneşte
Decât pe-acei ce a trăi nu vor.

N-am teamă să trăiesc în libertate,
Şi să-mi asum ce ştiu că am făcut,
În lumea-aceasta, ce-n singurătate,
Pune-n mormânt chiar propriu ei trecut.

N-am semne şi puţini vor vrea să creadă
Că sunt cel ce a fost şi va tot fi,
Ce s-a lăsat pe sine să decadă
Ca să nu-şi ştie viaţa-n travesti.

Stau iar, acum, în margini de răscruce,
Şi tot privesc pe drum, în lung şi-n lat,
Un singur drum ştiu că mă poate duce
Spre adevărul ce-i deja-ntâmplat.

Spre înapoi nu-i niciodată calea
Prin care se trăieşte ce a fost,
Ci doar o formă de-a trăi mirarea
Că viaţa nu îşi are nici un rost.

Şi, cam la fel, spre stânga, văd pornirea
Unui vârtej ce nu e de oprit,
Care ucide tot, şi omenirea,
Minţind, în el, din plin, a nimerit.

Spre dreapta pot să merg fără să-mi pese
Că trec prin timp, voind să ocolesc
Conturul unei pregătite lese
De-a mă lega la gard să îl păzesc.

Doar înainte ştiu că mi se poate
Să fiu tot lup şi liber să trăiesc,
Să ştiu că-n viaţă pot avea de toate,
Destinul, întreit, să-l împlinesc.

Sunt doar un lup, ce-n lumea lui trăieşte,
Aşa-s văzut de cei nevăzători,
Şi după legea lumii, omeneşte,
Sunt aspru judecat, adeseori.

Dar tot mă simt, în forma cea mai pură,
Original, precum am fost creat,
Făcând, din drumul drept, o scurtătură
De pasul meu tăiată apăsat.

Şi ştiu, mergând la pas, cum trece noaptea,
Aşa cum ştiu câţi paşi fac într-o zi,
De-aceea, de-aş putea vorbi cu moartea,
De nemurirea mea i-aş poveşti.

Am stat prea mult, iar ultima răscruce
Îmi este dată să-mi reamintesc
Că mi se dă să duc doar ce pot duce,
Drumul să-l merg, uitând să mă opresc.

poezie de Daniel-Dumitru Darie din Dincolo de praguri (30 august 2013)
Adăugat de Daniel-Dumitru Darie
Comentează! | Votează! | Copiază!

O sticlă cu vin şi un cort

A fost o poveste ciudată,
ce încă-mi provoacă fiori,
şi-aş vrea s-o văd continuată
când noaptea se pierde în zori.

E-un farmec aparte în noapte,
când focul te-nvăluie-n fum,
şi vezi, dintre stele, doar şapte
ce parcă te-ndeamnă la drum.

Nu-ţi trebuie mult: o pădure,
un cort şi o sticlă cu vin,
chibrituri, o mică secure,
şi-un cer plin de stele, senin.

Povestea e-n tine şi-aşteaptă
s-o chemi, s-o doreşti, s-o asculţi,
să treacă din minte în şoaptă
prin aburi ce-aleargă desculţi.

În jur, e un cerc de-ntuneric,
se-aude un foşnet uşor,
iar focul îţi pare feeric
pe scena c-un singur actor.

Slănina, la foc, scânteiază
şi-i sfârâie stropii-n tăciuni,
mirosul ei îmbălsămează
tot aerul de sub aluni.

O smulgi, c-o felie de pâine
din băţul în care s-a fript
şi muşti, cu o poftă de câine,
căci dinţii, deja, s-au înfipt.

Să fie doar focul de vină,
sau ochii de poftă lucesc?
O duşcă de vin îmi alină
şi ultima grijă. Trăiesc!

Povestea? Deja este faptă,
încrederea mi-o recâştig,
dar mintea, e-ntreagă, e aptă?
Fiorii? Sunt doar de la frig,

Căci focul s-a stins, iar în zorii
ce-apar când, deja, visu'-i mort,
o ploaie se-abate din norii
ce trec peste-o sticlă şi-un cort.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De dor de tine

E noapte în ăst colţ de lume,
Îmi doarme liniştea pe-o parte
Şi insomnia iar îmi spune
Că ea-i aici... Tu eşti departe.

Aleargă amintiri la geam
Un pic mai negre decât noaptea,
Visez că încă te mai am
Aşa cum viaţa are moartea.

Mă doare capul ca un vis
Cu lupi şi lilieci nemernici,
Să te visez e interzis,
Nu vreau s-o fac, ai să te-mpiedici.

Mi-e sete şi urât de pat,
E ca o ocnă cu zăbrele fine
Iar eu un prizonier damnat,
Beat încă de miros de tine.

N-am somn dar asasinii au,
Câţiva îmi dorm printre dorinţe,
Le iau pumnalele şi stau
La pândă printre suferinţe.

Ucid vreo trei din zeci de mii,
Apoi renunţ, e chin enorm,
Probabil dacă ai să vii
Mă las de rime şi-o să dorm.

poezie de Sorin Stoica din Pentru Citatepedia special (14 februarie 2024)
Adăugat de Sorin Stoica
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeie, fiecărei zile

E în simţuri tot o boare, din roz de azalee
Ce-şi dăruieşte fraga petalelor cărnoase
Să încălzească inimi sezoanelor geroase
Cu puful cald, molcom, de pulpe de femeie.

E tot un râu ce curge s-adape iar scânteie
Din picuri de colină ce înfiorează minţi
În unison de gânduri de mame, din părinţi,
Soţii, surori, amante, iubitele... femeie.

E pavoazată lumea azi toată flori, alee
Peste albastre oceane, pe mări, verde în păduri,
Pe boabe de nisip din dune, munţii puri
Ce în alb din piscuri scaldă, toţi, trupul de femeie.

E parcă sensul vieţii, amor dar şi Iudee,
Poartă-i spre Paradis, ce doar cu ea descheie,
Infernul, de o pierzi, sublim de bun, Medee...
E un tot, metamorfoza ce naşte ea, femeie.

Sunt Universul meu, născut... dintr-o femeie...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 martie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conştiinţă trează...

Îmi pun repetativa întrebare
Cum de-am putut atât să te iubesc?!
Şi-mi dau răspuns cu mare resemnare
- Că e normal sau poate prea firesc.

De multe ori am vrut ca să renunţ
Dar conştiinţa mea solicitată.
Îmi repeta într-una ca anunţ
Că nu va accepta ea niciodată.

Am stat de-atâtea ori cu ea la sfat
M-a-nmărmurit de câte poate şti.
De-aceea niciodată n-am ratat
Vreo vorbă care ar putea minţi.

Eu ştiu că nu e loc de complezenţă
Iar vorbele sunt spuse provizoriu.
De-aceea regretăm a sa absenţă
Să nu cădem cumva în derizoriu.

Adeseori destinului ne-am cedat
Însă doar ea ştiut-a să reziste.
Şi interogatoriu de a acceptat
E pentru că n-a vrut ca să insiste.

În viaţa mea au mai şi existat
Momente de suspans sau chiar supliciu.
Dar niciodată ea n-a pregetat
Să-mi dea un sfat sau poate un indiciu.

Tot ce vă spun acuma e poveste
Nimic nu e concret, chiar dac-aş vrea.
Iar calea de urmat în viaţă este
Dictată de dorinţa de-a putea.

De multe ori mi-am pus o întrebare
Cum de-am putut atât să te iubesc?!
Fără ca eu să fiu măcar în stare
Să te privesc fără să-nmărmuresc.

E o-ntrebare cu un iz retoric
Ce se-ntâlneşte doar la tine-n vis.
Şi rătăcind acuma prin cuvinte
Încerc să fac acum ce am promis.

Eu mă întreb acum c-un fel de ciudă
- De ce nu aş putea eu să renunţ?!
Dar e păcat de vreme şi de trudă
Iar tot ce fac nu este un denunţ.

De multe ori am vrut ca să renunţ
Dar conştiinţa mea solicitată.
Îmi repeta într-una ca anunţ
Că nu va accepta ea niciodată.

poezie de Florin Cezar Călin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E joi, pe-aproape...

E joi, pe-aproape, vinerea-i târzie,
iar sâmbătă mi-e dor de toate cele,
de dus cu gândul spre telenovele
cu ce-ar fi fost şi nu a fost să-mi fie.
Şi plouă, parcă, plouă prin podele!
nici ceaşca de cafea nu mă îmbie,
şi nu mai scriu, tot ce-aş putea eu scrie,
e undeva doar oale şi ulcele.
În liniştea ades-prea curgătoare,
ce mă cuprinde stânga împrejur,
îmi dă o stare-anume fără stare,
că aş fugi pe calul cel mai sur,
cu făt-frumosul falnic din dotare...
de nu mi-ar fi prea lene ca să-l fur.

poezie de Sanda Nicucie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!