Cioara vopsită

Cioara, ce clocea de-o lună ouăle într-un cuibar,
Când veni curând sorocul, observă ceva bizar:
Printre puii ce ieşiră, de un negru-abanos,
Se mişca o arătare c-un aspect cam dubios,
Albă mică şi fragilă, gureşă din cale-afară,
Dar ca glas, indubitabil, croncănea precum o cioară.
Îngrozită, panicată, vrând micuţul să-l ascunză,
Soţul său să nu îl vadă, l-a acoperit c-o frunză
Şi cu gândul să evite diferendele nebune,
L-a vopsit pe de-a întregul, tăvălindu-l în cărbune.
Şi aşa trecu de criză, evitând o confruntare,
Dar fugi ca o furtună la bătrâna vrăjitoare.
Cotoroanţa, ascultând-o cu un aer cam tălâmb,
O-ntrebă de e cuminte, de-a călcat vreodată strâmb,
Dacă e însărcinată, de-a luat penicilină,
Dacă a făcut vreodată dragoste şi pe lumină,
Dacă s-a scăldat în lapte, dacă-n timpul ce-a fost grea
A mâncat mai des lactate, caşcaval sau telemea.
Cioara a răspuns spăşită că a mai păcătuit,
Însă cu cioroii tineri, de un negru-antracit,
Dar şi-a amintit cu spaimă de un sumbru amănunt:
Că greşise, doar o dată, c-un bătrân croncan cărunt,
La un chef ce se ţinuse într-n plop de protocol.
El era cioroiul alfa, şeful peste-ntregul stol
Şi a condiţionat-o să-i dea post la un birou,
Cu-avantaje sexuale, deci i-a afectat un ou.

Morala 1

Frunzele, chiar de la Eva, verzi, uscate, mari sau mici,
Pot ascunde pui de cioară, dar şi alte păsărici.

Morala 2

Sunt ciudate fenomene şi se cade în ispită,
Când pe la birou se umblă cu o cioară cam vopsită.

Morala 3

Părul negru nu-i în stare nici în grup, câteodat',
Ce e apt să săvârşească, lesne, părul grizonat.

fabulă de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Efectele geloziei

Vulpoiul, cu o viaţă grea, mizeră,
Fiind un biet şofer de gunoieră,
Ce viaţa-l condamnase la canoane,
Căci zilnic încărca la tomberoane,
Avea în vizuină-o soţioară,
Incandescentă ca o zi de vară,
O vulpe mai subţire ca nuiaua,
Că pe masculi îi apuca damblaua.
Dar într-o zi de marţi, cam fără chef,
Vulpoiul îl rugă, umil, pe şef,
Să-i dea soţiei sale-un loc de muncă,
Să nu mai spele vase în speluncă.
S-a adunat pădurea, ca la urs,
Când vulpea a venit să dea concurs,
Iar şeful, constructiv, i-a-ntins o mână
Şi a testat-o timp de-o săptămână.
Chiar dacă nu era prea educată,
S-a dovedit extrem de talentată
Şi-arzând etape, cu CV-ul gol,
Ajunse vulpea şef la Protocol!
Se descurca-n diverse situaţii,
Vulpoiul era dus în delegaţii,
C-a avansat şi dânsul, va să zică,
Şi-acuma conducea maşină mică.
Cu cât lucra vulpiţa mai din plin,
Vulpoiul rătăcea prin Severin,
Ba chiar ajunse singur şi pribeag,
Ca să păzească via-n Babadag...
Cum vorbele au început să iasă,
Vulpoiul a bătut cu pumnu-n masă
Şi-uitând de politeţe şi sfială,
S-a dus la şef, să-i ceară socoteală.
Nervos, acesta l-a concediat,
Dar îmbunat de vulpe, l-a iertat
Şi astfel a ajuns, din răzbunare,
Vulpoiul muncitor la vidanjare.

Morala 1
Când eşti sărac, gelos, mereu plecat,
Nevasta-ţi face viaţa de rahat.

Morala 2
De muncă uneori îţi piere cheful,
Când soaţa ta pe mână e cu şeful.

Morala 3
Degeaba soţu-i pe volan cu mâna,
Când doar soţia poate trage frâna!

fabulă de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iepuraşul şi cioara

Un iepuraş parca maşina chiar lângă un înalt stejar,
Dar unde îşi făcuse cioara, sus pe o cracă, un cuibar,
Şi când voia deplin să tragă în piept al zorilor nesaţ,
Găsea, cu scârbă, pe capotă, grămezi întregi de găinaţ.
La început strigă la cioară cerându-i să îşi ceară scuze,
În timp ce cu un smoc de frunze, ştergea şi da mărunt din buze,
Apoi văzând că treaba merge la fel de prost şi-n-continuare,
A început s-arate pumnii şi să înjure-n gura mare.
Cum nu avea câştig de cauză cu nesimţiţii de croncani,
A prins intens să-i bombardeze cu uscături şi bolovani,
Dar cuibul fi'nd la înălţime, cu constituţie plăpândă,
N-avea se pare iepuraşul vreo mică şansă de izbândă.
În timp ce cumpăra legume la piaţă,( l-a trimis soţia,)
O revelaţie divină schimbă pe dată strategia:
Mută maşina-n altă parte, trecând cu râvnă la săpat,
Făcând sub pomul cu pricina, grădina sa de zarzavat.
Punând seminţele în brazda săpată proaspăt în pământ
Şi zilnic, gratis, de la cioară, grămezile de-ngrăşământ,
Creşteau legumele-n prostie, mulţi morcovi, varză şi bostani,
Că în decurs de-un an de zile se strânse un purcoi de bani.

Morala 1
De soartă când eşti încercat,
Poţi face bani şi din rahat.

Morala 2
Când cu rahat aruncă-n tine,
Mulţi vor, de fapt, să-ţi facă bine!

Morala 3
Averile şi şapte case,
Se fac din treburi căcăcioase!

fabulă de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fabulă porcească

Cum se apropia rapid Crăciunul, un godac s-a întristat subit
Şi-a-nceput discret, să coacă planuri, să n-ajungă, tragic, la cuţit.
Chiar exagerând flagrant tot anul, săvârşind abuz alimentar
Afişând o slană foarte groasă, guiţa acum cam trist şi rar.
A-nceput să simuleze-o tuse, convulsivă, împroşcând dejecţii,
Dar veni urgent veterinarul şi-a-ncasat o groază de injecţii.
Chiar fiind castrat din primăvară, să provoace-n masă-aversiuni,
A trecut la planul B, c-o scroafă, săvârşind, frecvent, perversiuni.
Dar l-au vindecat şi de aceasta, cu bătaie şi cu duşuri reci,
Căci de sex şi fantezii obscene, el a fost eradicat pe veci.
A-nghiţit şi cuie, lame, cretă, s-a vopsit cu galben, cu mărar,
S-a stropit cu zeamă de cireşe, să se creadă c-a luat pojar,
A trecut la trucuri avansate, a mimat şi o trichineloză,
Însă nu i-a mers şi din păcate, dezvoltă, în fine, o psihoză.
S-a decis apoi să evadeze şi-a săpat tunel înspre grădină,
Dărâmând trei garduri, dar în stradă, l-a călcat în noapte o maşină.
Grav rănit, luat de ambulanţă, la reanimare internat,
Pentru c-a distrus în drum maşina, el a fost, fireşte, arestat
Şi-a primit cinci ani de puşcărie, dar s-a bucurat, în mod ciudat,
Căci avea pe gratis şi mâncare, fără risc de-a fi sacrificat!

Morala 1

Când pentru porci Ignatul se arată,
Ar vrea să iasă toţi basma curată.

Morala 2

Cu slană şi avere adunate,
Se-agită porcii cu imunitate.

Morala 3

Când nimeni nu le umblă la avere,
Stau porcii la pârnaie, cu plăcere!

fabulă de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fabulă cu silicoane

O vacă ce voia în ciurdă mult mai rapid să avanseze,
S-a hotărât să facă pasul, la uger să se opereze,
Să-şi implanteze silicoane umflate, grele, uriaşe,
Ce grabnic să o propulseze în topul vacilor fruntaşe.
Şi botox şi-a băgat în buze să pară tuturor drăguţă,
Ba chiar să fie invitată-n emisiunea lui Măruţă
Şi-a cumpărat botine scumpe, de la promoţie şi iată,
Că a ajuns din vaca proastă, subit, o vacă încălţată!
Ajunsă înapoi în staul, pe tocuri şi cu mers tălâmb,
De toată lumea suspectată că a ajuns să calce strâmb,
Ea a stârnit pe loc invidii şi-n loc de-aprecieri sublime,
Au început subit să curgă rapoarte, plângeri, anonime,
Ba şi insinuări voalate menite să îţi strice cheful,
Că ar avea o legătură neortodoxă chiar cu şeful.
De-atât scandal şi tevatură, noian de otrăvite şoapte,
Scăzu dramatic apetitul pentru producţia de lapte
Că s-au luat măsuri urgente şi o echipă de control,
A apărut având un frunte un bou imens, cu glas domol,
Ce a făcut doar şcoala vieţii, căci clase el avea doar două,
Dar promovase cu partidul uitându-se la poarta nouă.
Văzând că vaca strică treaba cu obiceiurile-i rele,
A transferat-o chiar la sediu să-i toarne lapte în cafele,
Căci îi plăcuse de văcuţă şi să scuteasc-o filodormă,
O puse pe un post de capră, dar numai cu juma de normă!

Morala 1
Şi botoxul şi siliconul în cantităţi exagerate,
Pot să provoace un dezastru când este vorba de lactate.

Morala 2
De vei uza de silicoane să avansezi la un birou,
Există riscul foarte mare să nimereşti ca şef, un bou.

Morala 3
O avansare prea rapidă de te va duce în ispită,
Nu o s-ajungi o secretară, ci doar o capră travestită!

fabulă de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adam şi Eva

Urându-i-se singur în stihii,
A vrut şi Dumnezeu să aibă-n cer copii
Şi s-a gândit din ce să-i facă,
Din borangic, argint sau promoroacă,
Frumoşi, cinstiţi, nevinovaţi.
Se puse-aşezământul dintre fraţi.

Dar i-a ieşit cam somnoros şi cam
Trândav şi nărăvaş strămoşul meu
Adam;
Că l-a făcut, cum am aflat,
Cu praf şi niţeluş scuipat;
Ca să încerce dacă un altoi
De stea putea să prindă pe noroi,
Că, de urât, scuipând în patru zări,
Stingher,
Făcuse şi luminile din cer.

Dar iată că l-a nimerit,
Din pricina aluatului, greşit,
Şi că Adam, întâiul fiu
Al Domnului, ieşise, parcă, şi zbanghiu.
Nu-i vorbă, nicio poză nu ne-nvaţă
Cum ar fi fost omul dintâi la faţă.

Nici unda lacului nu l-a păstrat,
În care se-oglindea la scăpătat.
Puterea lui dumnezeiască,
Dormind mereu, căta să-l mai trezească;
I-a rupt un os din coaste, ceva,
Şi-a zămislit-o şi pe Eva.

Mai poţi căsca de lene, iarăşi,
Când ai o soră şi-un tovarăş?
S-au luat de mâini şi-au cutreierat
Grădina toată-n lung şi-n lat.

Să nu te miri că, şovăind şi mici,
Li se julea şi nasul prin urzici.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răufăcătorul şi căţelul

În curtea casei, sta un câine mare, negru, fioros,
Cam binevoitor, dar şi agil în suspectări,
Se pomeni c-un "oaspete" cam nesfios,
Pe-al său stăpân îl va scăpa de false invitări.

Pe câine el vrea a-l ispiti cu-o falsă amiciţie,
Dar animalul ştie de-a hoţilor prohibiţie,
Familiei sale fiind înfocat "paznic" credincios,
Îl muşcă şi-l alungă pe nefericitul mincinos.

Morala: Nu avea încredere în cei care vor să te cumpere!

fabulă de Mirela Lascăr
Adăugat de Mirela Lascăr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simţi nevoia

să umble cu cioara vopsită
şi credea că a fost născut
să meargă cu păsăroiul albit
artificial sau de-o spaimă
închipuită de cioara care se jura
că-i şoim ori vultur pleşuv. umbla
prin târgul cu blocuri turn unde
nici ţânţarul nu visa să zboare
până sus. stătea cu privire ridicată
la o şmecherie din oţel aşezată
pe un turn ce sclipea în soare
cu tupeul clădirilor îmbrăcate
în sticlă şi inox. era necinstit
cu el însuşi de când era adolescent
dar se ferea să şi-o spună în faţă

umbla cu cioara vopsită printre oameni
şi asta îi mai amăgea foamea
uneori îşi minţea şi frica

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când doi se ceartă...

Ursul, se lupta cu lupul pentru tronul din pădure,
Să ajungă la putere şi bugetul să îl fure,
Moţiuni, trădări infame şi limbajul suburban
Erau arme folosite să se-ajungă la ciolan.
Moş Martin, în bătălie cu o haită de lupi tineri,
A pierdut săracul coada, asta într-o zi de vineri
Şi-a trecut în opoziţie, hăituit şi de străini,
De-a ajuns doar să înjure şi să mânce rădăcini.
Lupii asmuţiţi din umbră, dar făţiş, de un lupan,
Ce ştia de fapt tot natul că era un dog german,
Mazilit-au fără milă urşii de la stat, apoi
Şi-au plasat pe loc confraţii cu salarii-n euroi.
Au ajuns şi câini pe funcţii după un cumplit răzbel,
Că urcat-a la Finanţe un căţel micuţ şi chel,
Ce era făţiş, pe-o labă, chiar cu dogul amintit,
Ajungând chiar şef de haită, mazilind un travestit
Cântăreţ de operetă, cu un glas dumnezeiesc,
Ce era o corcitură de dulău ardelenesc.
Amândoi au prins ciolanul cam golaş şi descărnat
Şi au tras de el cu forţă, fiecare separat,
Până când de-atâta luptă şi cumplită tevatură,
Au scăpat, de oboseală, osul mult râvnit din gură.
Ursul ce trecea pe-acolo mormăind încet şi rar,
L-a-nhăţat cu lăcomie mulţumind frumos de dar,
Însă pacifist din fire n-a uzat de termeni duri,
Ci a spus, când o să moară, le va da firimituri.

Morala 1
În politica înaltă se modifică discursul:
Când căţeii-n van se ceartă, va lua ciolanul ursul!

Morala 2
Dacă îţi lipseşte coada nu-i un mare handicap,
Mult mai grav, e la putere, să ajungi şi să n-ai cap!

Morala 3
Un ciolan cu carne grasă lasă gust plăcut în gură,
De îl dregi cu o palinkă şi un gulaş- garnitură!

fabulă de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Contraste

Lebăda, văzând o cioară,
O-ntrebă cu glas mirat:
Vai de mine, surioară,
Cam de când nu te-ai spălat?

epigramă de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neanderthal(1)

Plecaseră, din trib, de-un an,
Ea tânără, el cam golan,
Cu aere de şef de clan.
Găsiseră, cu greu, un loc,
O grotă mare - ce noroc! -
În care şi-au aprins un foc.

O vreme s-au iubit din plin
(V-aş povesti, dar mă abţin)
Până-ntr-o zi când, din senin,
Nu ştiu prea sigur, dar înclin
Să cred c-a prins-o un vecin
Mai vajnic şi de-atunci, ce chin!

Că, după ce-a simţit ceva
Ce nu simţise, nu credea
Că-n grota ei mai poate sta
Cu unul ce nu-i poate da
Decât mâncare, c-altceva
E clar: nu are ce vrea ea.

Văzând ceva că s-a-ntâmplat
Că soaţa lui s-a cam schimbat,
Şi-a zis c-o fi de la vânat
Şi de-o tratează de îndat'
Cu plante din ce-a adunat
Va fi, din nou, apreciat.

In seara-ceea i-a adus
Un ceai cu leacul presupus.
Privind ulcica, ea a spus:
"-Nda vum! " c-un aer indispus
("- Şi asta-i mică!" - am tradus).

poezie satirică de Daniel Vişan-Dimitriu din Parfum... vesel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cloşca şi incubatorul

La ţară o gospodină,
Vrând să aibă multe oare,
Lângă o cloşcă-găină-
Aşeză o clocitoare.
-Dacă am curent la priză,
Dacă am şi-un pic noroc,
Dacă-n lume nu e criză,
Dacă ouăle-mi se-ntorc...
Cu tehnologia nouă,
Eu clocesc, dragă vecină,
De cinci ori mai multe ouă
Decât orice găină.
Dar, moţata porumbacă
A cotcodăcit astfel:
-De n-ar fi prea mulţi de dacă,
Ai fi o cloşcă model,
Dar aşa, eu ştiu, surată,
De-o să ai pui prin poiată?!

MORALA:
În prinsori să nu te prinzi
Dacă de alţii... depinzi!

fabulă de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căutarea adevărului

-Alo! Ce faci? Eu sunt cam supărată:
N-am Net şi nici mobilul nu-l mai am,
Sunt singură, mă simt abandonată...
Ce-o fi cu mine, chiar habar nu am!

C-am mai făcut-o noi, ţi-aduci aminte?
Era atunci când n-am avut curent,
Tu ai venit şi... n-am prea fost cuminte,
Dar - cum să zic? – a fost un accident,

Iar vina cred c-a fost a lumânării,
Căci pâlpâia de m-am crezut în vis...
Şi-acolo nu-i păcatul înşelării,
Căci toţi visează la... ce nu-i permis.

Acum nu vreau decât să mai verific,
Să ştiu şi eu ce-a fost sau ce n-a fost,
Iar adevărul vreau să-l identific,
Deci... n-ai veni degeaba, vii c-un rost.

Iar, dacă vii, s-aduci şi-o sticlă de-aia
Cum ai adus. Mai ştii, când s-a golit,
Că ne credeam pe plajă la Mamaia,
Iar tu-mi spuneai că eşti îndrăgostit?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioara iese la vânătoare

Cioara
S-a hotărât să experimenteze cuvinte.

Pentru asta a imaginat o duzină de cuvinte drăguţe –
Cu ochi limpezi, sonore, bine exersate,
Cu dinţi puternici.
Nimeni n-ar fi putut găsi unele mai potrivite.

Ea le-a semnalat un iepure de câmp, iar cuvintele au ţâşnit ca din puşcă,
Răsunătoare.
Cioara era Cioară, fără îndoială, dar ce este un iepure?

El s-a metamorfozat într-un buncăr de beton.
Cuvintele se roteau gălăgioase în jurul lui, protestând.

Cioara a transformat cuvintele în proiectile, bombardând buncărul.
Bucăţi de beton zburau prin aer – un stol de grauri.

Cioara a schimbat cuvintele în arme de vânătoare şi a ucis graurii.
Graurii, în cădere, au devenit nori întunecaţi.

Cioara a transformat cuvintele într-un rezervor, colectând apa.
Apa s-a prefăcut într-un cutremur de pământ, înghiţând rezervorul.

Cutremurul s-a transformat într-un iepure care a tulit-o peste creasta dealului,
După ce în prealabil mâncase cuvintele ciorii.

Cioara s-a holbat după iepurele care se îndepărta
Mută de admiraţie.

poezie de Ted Hughes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fabulă de cuplu

Având copii, nevastă, un măgar
Se opintea din răsputeri la car,
Dorind să-l mulţumească pe stăpân
Ca să-şi câştige raţia de fân.
Nevasta sa, stătea mai mult acasă,
În capoţel şi doar punea pe masă,
Doar boabe de porumb luat din şură
Să nu îşi strice scumpa manicură,
Fiindcă măgăriţa păsămite,
Avea mai nou copitele vopsite.
Dar într-o zi măgarul cam stresat
C-avea povară mare de cărat,
Să ducă cu stăpânul la obor
O implora să-i fie de-ajutor.
Soţia a-ncercat să îl refuze,
Ba a ţipat si-a dat mărunt din buze,
Însă măgarul dur şi cam ursuz,
A zis că nu acceptă un refuz,
Aşa că fără multă veselie
Au început să tragă la cocie.
La inceput, o mie de ocale,
Au tras uşor, fiindcă era vale,
Şi soaţa a-nceput să comenteze,
Că n-ar fi trebuit s-o deranjeze
Pentru un lucru simplu si usor,
Ba chiar l-a invitat stăruitor,
S-o lase doar pe ea la car să tragă,
Că el e o nevolnică mârţoagă.

Măgarul enervat de-aşa atac,
Pe loc soţiei i-a facut pe plac,
Şi a lăsat-o ca să se descurce...
Văzând că drumul a-nceput să urce.
Rămase măgăriţa înhămată,
Să tragă la căruţa încărcată,
Ce se împotmolise-n porumbişte
Şi nu putea cu nici un chip s-o mişte.
I se-nfundau copitele în tină,
Mergând pe poante ca o balerină,
Efortul ei nevalorând un sfanţ
Căzu epuizată intr-un şanţ,
Pe când măgarul ce privea din vale
A tras grăbit vreo două-trei morale:

Morala 1:

Când trage greu al căsniciei car,
E demn de tot respectul şi-un măgar.

Morala 2

Chiar dacă-ţi dai cu ojă şi cu fard,
La greu, poţi da cu oiştea în gard.

Morala 3

Şi pe asfalt, dar şi când e noroi,
Căruţa-i mai uşoară când trag doi!

fabulă de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gâscanul bodyguard

Într-o margine de sat şi lume,
Pe un drum ce trece prin zăvoi,
Un copil isteţ, trimis anume,
Se-ntorcea cu lapte de la oi.

Lângă el, păzindu-i, parcă, paşii,
Un gâscan cu aere de şef
Îl privea c-un ochi, precum pizmaşii
Pe acei ce fac doar ce au chef.

Ar fi vrut să vină vreo pisică
Sau, măcar, un câine de cel mic,
Să arate că, la o adică,
Lui, nu-i este frică de nimic.

Dar - pe gândul lui - veni o muscă
Însetată, ce trecu la fapte
Când, la o zdruncinătură bruscă,
Se trezi, cum ştim, "ca musca-n lapte".

Nici habar n-avea gânsacul nostru
Cum s-o scoată, nu ştia defel.
"Te descurci! E fleac de... neamul vostru!"
Pescuit de muşte? Nu-i de el.

Cred că s-a-nţeles, deja, morala:
E cu nasul, fiertul şi cu oala.

fabulă de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioara mov

Am citit într-un hrisov,
Toate ciorile că-s mov,
Căci au fost cândva hrănite,
Cu iluzii şi ispite,

De-o bunică ce-a vorbit,
La un smartfon ruginit,
Răspândind în lume ştirea,
Mov că-i cioara şi iubirea,

Căci culoarea când e dulce,
Îl îmbie să se culce,
Pe-orice tăntălău vânjos,
El pe sus şi ea pe jos...

Bine-i Doamne prin copaci,
Dacă trunchiul are craci,
Căci prin minte-adeseori,
Zboară stoluri mari de ciori,

Ce se-aşează la hodină...
Viaţa asta că-i divină,
Cuib când îşi găseşta cioara,
Unde-i tandră inimioara,

Iar din niscai tăvăleală,
O să iasă la iveală,
Ba o cioară, ba un cuc,
Zău că-mi vine să mă duc...

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioara

Necazul stă lipit de om
cum stă pe lângă cal huluba.
Şi omul ca să-şi uite buba,
aleargă...
Însă, paralel,
necazu-i veşnic lângă el.
Aşa
o cioară,
prinsă-n laţ
într-o ogradă,
scăpă numai cu-un ciomp de coadă.
Vai ce necaz!
Să fii schiloadă!
Să fii de râsul tuturor!
Să vezi cum stolu-ntreg, din zbor,
se lasă lin pe vreo livadă,
şi tu să vii în cioc
grămadă!

Şi-atunci
văzând ce foc o-ncearcă,
s-a dus printre străini şi ea,
să mai vorbească, să asculte,
să râdă cu vreo rândunea,
să mai uite de-o putea
de coada ei cu pene rupte.
S-a dus.
Dar dup-o scurtă vreme
s-a-ntors tot ruptă de juvăţ.

Iar gloata i-a şi pus probleme:
— Pe unde-ai fost?
— La ce ospăţ?
— Am fost şi eu peste coline...
— Dar cu ce gând?
— După ce pradă?
— Aşa... ca mă mai uit de coadă...
— Ei, şi-ai uitat?
— Şi-a fost mai bine?
— Aş! cum să uit?
Nu mă vedeţi?
A fost şi coada după mine...

MORALA
n-are mult de spus.
Nu mai purta necazu-n lume
că vii ´napoi tot cum te-ai dus.

Eu unul
când mă simt răpus,
nu caut oameni buni de glume,
ci vin degrabă la Isus!

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Donaţia

Pornind făr'un cap de aţă
Omul nostru strânse-o viaţă
Tot ce dânsul astăzi are
Case, maşini şi tractoare,
Obiecte de valoare
Şi conturi grase în bănci
Cât să nu trăieşti pe sponci,
Zeci de vieţi de-amu-nainte
Un nabab cu-alte cuvinte.
Chiar dacă e cocoşat
Multe l-au invidiat,
Însă ele uitând toate
C-a irosit sănătate,
Că e c-un picior în groapă,
Cum i-a zis în târg o ţoapă,
Ce l-a dorit de bărbat
Văzându-l aşa bogat.
Numai că, moşneagu' nost
Avu minte, nu fu prost,
Şi toată averea lui
O donă, dar statului
Să facă-n locuri virane
Luxoase vespasiane.

MORALA:

Când nu ai urmaşi, să ştii...
Poţi să faci mici bucurii
Celor mulţi ce au rămas
La oraş într-un impas,
Dar... ar mai fi un amănunt,
Statul o fi de cuvânt?

fabulă de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fabulă mitologică

Apollo, zeul plin de farmec, cu faţa blândă şi candidă,
S-a-ndrăgostit, ireversibil, fatal, de o cariatidă,
Ce templul îl ţinea pe umeri, dar suportând senin povara,
Doar venele-i trădau efortul, ascunse-n piatra de Carrara.
Din flaut el cânta într-una, de dimineaţa până-n noapte
Şi-i mângîia cu mâna trupul cu rotunjimi de mere coapte,
Iar piatra brusc înfiorată de-a sa dovadă de amor,
Chiar rece şi nesimţitoare, se revolta-n interior.
Doar noapţile, pe întuneric când luna-i rătăcea pe chip,
Plângea sublima cariatidă cu lacrimi pure de nisip,
Curgând ca o clepsidră vie, pe piatra rece de granit,
Tânjind la o îmbrăţişare, la un sărut nepreţuit.
Trecură ani şi ani de zile, Apollo nu a renunţat,
Îmbrăţişând statuia care, îndrăgostită, a cedat
Şi a făcut un pas spre dânsul, uitând de toate şi de sine,
Spărgându-se fatal în cioburi, iar templul falnic, în ruine.

Morala 1
Chiar dacă pare calmă, rece şi cu picioarele pe vatră,
De-o mângâi şi îi dai cadouri, nici o femeie nu-i de piatră!

Morala 2
Când dragostea o copleşeşte, femeia cade în greşeală,
Chiar dacă toată lumea crede, că-i uşă de la catedrală.

Morala 3
Femeia este stâlpul casei, din zori şi până-n asfinţit,
Dar totu-n jur se prăbuşeşte, de face doar... un pas greşit!

fabulă de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pana de cocoş

În curtea unui gospodar,
Unui măgar şui, aşadar,
Cam urâţel şi cenuşiu
Capricios şi-un pic saşiu,
I se puse-odată pata,
Se-ntinse cât îi e poiata,
Întru totul
Făcând pe mortul.
Urlă stăpânul său plenar
Să vină un veterinar,
Care-l frecă c-oţet şi paie
Să i se-nmoaie
Şi sânge şi încheietura
Ca să-i pornească osatura,
Să-nfulece ovăz ori fân,
Să fie, cum a fost, hapsân
Şi la băut şi la mâncat.
(Mai ponderat la-ncălecat!).
Leacuri să-i dea şi de-o comoară,
Doar să nu moară!

Veterinaru-i avizat.
Pe om, el l-a avertizat
Că îi va da penicilină,
Că, poate, boala i-o alină
Chiar dacă doare,
Că fără asta, sigur, moare.
Spre-a nu fi chiar mâncat de muşte
Rămâne-atâta: să-l împuşte!

Verdictu-l auzi cocoşu'.
De spaimă, se făcu mai roşu
Şi cucurigă plenar,
Ce zice-acest veterinar:
- "Cucuriguuu! Cucuriguuu!
Mor de fricăăă, nu de friguuu,
Că am aflat acum din cuşcă
Că pe măgar mâine-l împuşcă!"

Deruta i-a îngenunchiat
S-au dus, chiar toţi la Urechiat:
- "Nu fi măgar!"
- "Hai, nu fi prost!"
- "Rămâi cum eşti, măgaru' nost!"
- "Să n-ajungi fundul sacului!"
- "Rămâi tot râsul satului,
Dar scoală-te şi ieşi din cuşcă,
Altfel, chiar mâine, te împuşcă!"
Conchise foarte inflamat
Cocoşul, cel mai informat...

Să ştiţi că, până dimineaţă,
Rumegând povaţa-isteaţă,
Măgaru-a prins chef de viaţă.

De bucurie, gospodarul,
Văzându-şi iar zdravăn măgarul,
Rugă, cu sârg, veterinarul:
- "Dădurăm cep vinului roşu.
Nevast-a şi tăiat cocoşu'!
Să ne simţim toţi bine. Iată,
Măgaru-i teafăr în poiată!"

Morala:
Nu-ţi supralicita, tu, harul
Chiar obsesivo-compulsiv.
Rămâi, mai bine, un naiv
Precum... măgarul!

fabulă de Sever Purcia
Adăugat de Sever Purcia
Comentează! | Votează! | Copiază!