Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Fabulă porcească

Cum se apropia rapid Crăciunul, un godac s-a întristat subit
Și-a-nceput discret, să coacă planuri, să n-ajungă, tragic, la cuțit.
Chiar exagerând flagrant tot anul, săvârșind abuz alimentar
Afișând o slană foarte groasă, guița acum cam trist și rar.
A-nceput să simuleze-o tuse, convulsivă, împroșcând dejecții,
Dar veni urgent veterinarul și-a-ncasat o groază de injecții.
Chiar fiind castrat din primăvară, să provoace-n masă-aversiuni,
A trecut la planul B, c-o scroafă, săvârșind, frecvent, perversiuni.
Dar l-au vindecat și de aceasta, cu bătaie și cu dușuri reci,
Căci de sex și fantezii obscene, el a fost eradicat pe veci.
A-nghițit și cuie, lame, cretă, s-a vopsit cu galben, cu mărar,
S-a stropit cu zeamă de cireșe, să se creadă c-a luat pojar,
A trecut la trucuri avansate, a mimat și o trichineloză,
Însă nu i-a mers și din păcate, dezvoltă, în fine, o psihoză.
S-a decis apoi să evadeze și-a săpat tunel înspre grădină,
Dărâmând trei garduri, dar în stradă, l-a călcat în noapte o mașină.
Grav rănit, luat de ambulanță, la reanimare internat,
Pentru c-a distrus în drum mașina, el a fost, firește, arestat
Și-a primit cinci ani de pușcărie, dar s-a bucurat, în mod ciudat,
Căci avea pe gratis și mâncare, fără risc de-a fi sacrificat!

Morala 1

Când pentru porci Ignatul se arată,
Ar vrea să iasă toți basma curată.

Morala 2

Cu slană și avere adunate,
Se-agită porcii cu imunitate.

Morala 3

Când nimeni nu le umblă la avere,
Stau porcii la pârnaie, cu plăcere!

fabulă de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Votează! | Copiază!

Distribuie

 

1
Remus Dumbravă [din public] a spus pe 18 mai 2022:
Foarte frumos! Sincere Felicitări!

Comentariu

Numele (obligatoriu)

Adresa de e-mail (nu e publicată, este important să fie scrisă corect)

Dacă ai cont în Forum, este valabil și pentru comentarii sau alte facilități. Autentificare »

Comentariul trebuie să aibă un ton civilizat și să se refere la subiectul citatului, altfel va fi șters. Pentru mai multe informații despre criteriile pe care trebuie să le respecte comentariile, citiți Regulamentul.

Pentru a discuta despre alte lucruri decât cele care respectă tematica acestei pagini, se poate deschide un subiect în Forum.


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Discuții similare în Forum

Mai multe în Forum »

Fani pe Facebook