În vatra cazanului ardea un foc de buturugi. Un băieţandru aşezat pe vine trăgea cu vătraiul din spuză nişte cartofi
copţi, ferindu-şi capul de dogoare. Vălătuci de abur clocoteau deasupra căzii prin care tec ţevile alambicului.
În fundul şopronului, pe patul acoperit cu o rogojină, Papa Leon, spân, uscat, în pufoaică şi pantaloni vătuiţi, legat c-o basma de-a nevesti-si pe sub fălci – suferea de măsele – sorbea ţuică, plescăind de plăcere, dintr-o ceaşcă de lut şi le spunea celor vreo şapte-opt flăcăi, îngrămădiţi în jurul lui, o poveste cu un ţigan, Tudor Şalăul, mort demult
şi care avusese zece copii.

Fânuş Neagu în În văpaia lunii (1971)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În vatra cazanului ardea un foc de buturugi. Un băieţandru aşezat pe vine trăgea cu vătraiul din spuză nişte cartofi
copţi, ferindu-şi capul de dogoare. Vălătuci de abur clocoteau deasupra căzii prin care tec ţevile alambicului.
În fundul şopronului, pe patul acoperit cu o rogojină, Papa Leon, spân, uscat, în pufoaică şi pantaloni vătuiţi, legat c-o basma de-a nevesti-si pe sub fălci – suferea de măsele – sorbea ţuică, plescăind de plăcere, dintr-o ceaşcă de lut şi le spunea celor vreo şapte-opt flăcăi, îngrămădiţi în jurul lui, o poveste cu un ţigan, Tudor Şalăul, mort demult
şi care avusese zece copii...

Fănuş Neagu în În văpaia lunii (1971)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vasăzică, spunea Papa Leon, ridicând ca la o solemnitate arătătorul descărnat, cu pielea rebegită, cumpărase Şalăul o vacă. La masă, tăbărau pe strachina cu lapte zece guri şi cu Şalăul unşpe. "Ce e astăzi la meniu?" întreba Şalăul fălos. "Lapte", striga hoarda de căpcăuni. "Pe el, teteo!" asmuţea Şalăul – şi-ncepeau liorpăiala. Mamămamă, cum mai cărau puradeii! Te lăsau milog, nu altceva. Cinci îndesau lingura, cinci o scoteau şi din două hăpăieli sleiau strachina. Şalăul, scos din font, făcea zâmbre, înghiţea în sec, se uscase ca o jumară. Dacă vede că n-are porţie şi n-are, într-o zi ia cuţitul şi se apucă de ciopleşte marginile lingurilor până le face netede. A lăsat-o-ntreagă numai pe-a lui. La masă, ăia zece, rău la el: "Ne-ai tăiat leafa, baroane? Vei să ne bagi în boală câinească? Tai-o şi pe-a ta."

Fânuş Neagu în În văpaia lunii (1971)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vasăzică, spunea Papa Leon, ridicând ca la o solemnitate arătătorul descărnat, cu pielea rebegită, cumpărase Şalăul o vacă. La masă, tăbărau pe strachina cu lapte zece guri şi cu Şalăul unşpe. "Ce e astăzi la meniu?" întreba Şalăul fălos. "Lapte", striga hoarda de căpcăuni. "Pe el, teteo!" asmuţea Şalăul – şi-ncepeau liorpăiala. Mamămamă, cum mai cărau puradeii! Te lăsau milog, nu altceva. Cinci îndesau lingura, cinci o scoteau şi din două hăpăieli sleiau strachina. Şalăul, scos din font, făcea zâmbre, înghiţea în sec, se uscase ca o jumară. Dacă vede că n-are porţie şi n-are, într-o zi ia cuţitul şi se apucă de ciopleşte marginile lingurilor până le face netede. A lăsat-o-ntreagă numai pe-a lui. La masă, ăia zece, rău la el: "Ne-ai tăiat leafa, baroane? Vei să ne bagi în boală câinească? Tai-o şi pe-a ta..."

Fănuş Neagu în În văpaia lunii (1971)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul lumânărilor

Ardea o lumânare aşezată
Pe-o altă lumânare ce ardea
Şi-n alba luminare ca de vată
M-am aşezat, tot alb, deasupra mea.

Atunci a hohotit o mască lată,
Căci, fără rost, pe-n cub de piatră grea,
Ardea o lumânare aşezată
Pe-o altă lumânare ce ardea.

Eu am plutit spre bagdadii, deodată,
Spre zeul zugrăvit, care privea
Nepăsător, pe lada înstelată
Din podul alb cum, făr-a fumega,
Ardea o lumânare aşezată.

rondel clasic de Leonid Dimov din Texte (1980)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simina rămase cu ochii pierduţi într-ai lui, cuprinsă de fiori la vederea focului ce ardea în ei, îşi strânse umerii şi se dete puţin înapoi: simţea că vine ce vine, c-o îneacă, c-o năbuşeşte plânsul.

Ioan Slavici în Pădureanca
Adăugat de Adelina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dunărea era tulbure, în asfinţit se rupeau felii de foc, miroseaa plop şi a salcie, pământul se aşternea întunecat spre fundul câmpiei, cerul sclipea înfăşurat într-un abur de negură.

Fănuş Neagu în Îngerul a strigat
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul pâinii

Dospită, afânată-i coca în covată,
Încinsă-i vatra de a focului dogoare,
Se coace pâinea în cuptorul din polată,
Îşi şterge mama fruntea plină de sudoare.

În miezul pâinii rumenite se arată
Destinul bobului de grâu hrănit de soare,
Dospită, afânată-i coca în covată,
Încinsă-i vatra de a focului dogoare.

Cu mângâierile-i de mâini nemuritoare
Rupe din ea coltuce mari să ne împartă,
O coajă mai păstrează mama, că o doare
De cei plecaţi demult în lumea-îndepărtată,
Dospită, afânată-i coca în covată.

rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ăia care bat o femeie şi copii mici de ajung în spital sunt nişte viermi, nişte gunoaie, nişte carcase cu buletin, fără nimic pe dinăuntru sau în pantaloni.

citat din Mihaela Rădulescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin tot ce a simţit, prin tot ce a gândit – omul – se vrea prelungit în infinit. Deşi cele ce se petrec în jurul lui îi dau motiv să creadă că totul e trecător şi el însuşi e muritor, el doreşte, cu înfocare, parcă, să ştie că poate fi nemuritor. Nemuritor în ordinea morală prin "Umanitatea gândurilor şi faptelor lui", nemuritor în ordinea fiziologică prin mugurii odrăsliţi din corpul lui, prin copiii lui, prin fericirea şi mulţumirea sufletească pe care prin acţiunile lui o realizează în sufletul celor din jurul lui.

Dan Begu în Umanitatea şi pacea (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În adolescenţă aveam tâmpitul obicei de a vorbi în citate, fapt pentru care aveam o faimă cam tristă în liceul Cantemir. Colegii mei se cărau la şcoală cu magnetofoane de zece kile, puneau muzică şi dansau în ora de franceză... Garsonelul, profesorul nostru ţăcănit, le aduna pe fete-n jurul lui şi le spunea cum se zice la toate porcăriile în franţuzeşte... Vreo doi răsfoiau reviste porno suedeze în fundul clasei... Numai eu, care trăiam doar în lumea cărţilor, mă apucam şi trânteam pe tablă vreun citat din Camus sau din T. S. Eliot care se potrivea ca nuca-n perete cu atmosfera de dezmăţ din clasa noastră prăfuită şi dărăpănată. La vederea lui, tipele care stăteau picior peste picior pe catedră, de li se vedeau pulpele până sus sub poala sumeasă a sarafanului, nici măcar nu se mai osteneau să se strâmbe sau să pufnească dispreţuitor. Se obişnuiseră. Acum se uitau prin mine de parcă nici n-aş fi fost, şi aşa am trecut liceul: un ciudat în uniformă destrămată, care scrie texte de neînţeles pe tablă sau vorbeşte cu castanii pe marginea gropii de sărituri în lungime.

Mircea Cărtărescu în De ce iubim femeile
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Olarul

Bunicul meu a fost olar,
Nespus de harnic şi cu har...
Mi-aduc aminte că, demult,
Avea casa plină de lut.

S-au strâns atâtea amfore nearse
Şi-atât aluat crud pe terase...
Să ardă-n foc, din galbem lut,
Oale... era chiar priceput!

Câtă argilă şi ţărână
I-au tot trecut, în timp, prin mână!
La flacără el le ardea,
Pe mese mari le aşeza!

Le-mpodobea apoi cu sârg
Şi bine le vindea, la târg,
Fără să uite, nouă, să ne lase,
Ulcelele foarte frumoase!

poezie de Dumitru Gherghina din Confesiuni de-o clipă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Absurdităţi

pe afara copiii se jucau fericiţi
capul tău era mingea lor
se rostogolea pe nişte scări
fără vreo logică anume
durerea mea era sclipitoare
cerul era o aeroambulanţă
îngerii cu demersul lor isagogic
ieşeau dintr-o biblie cu
micromotor şi creau o lume

forma mea de viaţă te striga
tot mai tare mai tare
o căprioară îmi tresălta
sub cămaşă căci fugeam după
tine fugeam după capul tău
pe nişte scări ca pe nişte pagini
de carte copii plîngeau
după mingea lor măi copii
veţi creşte mari şi voi veţi creşte
şi nu veţi avea scăpare

mingea aia nu era un cap
era o anarhie aveţi grijă
de capurile voastre
nu le împrăştiaţi nu le lăsaţi
să vă sară să vă doară
să se rostogolească pe scări

pe-afară zidarii unei toamne violet
ieşiţi din capul acela
ca dintr-o ladă cu arme
mă reconstruiesc migălos indolent
şi încet îmi scot unghii din carne

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vizita Papei

Vine Papa-acuşi-acuşi,
Căci iubeşte bebeluşi,
Care, de-i asculţi un pic,
Papa, papa, papa zic...

epigramă de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Patul lui Procust

În mica mea mansardă când veneai
te-ntâmpina acelşi pat îngust
şi ore-n şir parcă pluteai prin rai
gustând păcate-n patul lui Procust.

Deasupra se găsea un raft de cărţi,
se răsturnau când ne iubeam barbar
călătorind prin locuri fără hărţi
conduşi prin pat de un destin bizar.

Sub geamu-ngust era un telefon
şi uneori parcă râdea de noi,
sunând hodorogit şi monoton
când ne vedea îmbrăţişaţi şi goi.

Ca să mai treacă timpul fără rost,
se prăbuşea chiar raftul uneori,
iar cărţile se desfăceau anost
pe trupurile-ncinse de fiori.

Şi ajungeau cu zgomot pe podea,
găsind întotdeauna timpul just,
când apogeul din eter venea
să se producă-n patul lui Procust.

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste despre o poveste

A fost odată o poveste

Se isprăvea
Înainte de-a începe
Şi-ncepea
După ce se isprăvea

Eroii ei intrau în ea
După moarte
Şi ieşeau din ea
Înainte de-a se naşte

Eroii ei vorbeau
Despre o ţară despre un cer
Vorbeau de toate

De-un singur lucru nu vorbeau
Un lucru pe care nici măcar ei nu-l ştiau
Acela că nu sunt decât eroi de poveste

Dintr-o poveste care se isprăvea
Înainte de-a începe
Şi-ncepea
După ce se isprăvea.

poezie clasică de Vasko Popa
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţea omului de lut

Născut din lut, crescut în lut,
Tot ce-a mâncat e din pământ
Până şi crezul pus în gând,
Şi dragostea-i tot din pământ.

Şi a crescut mare, fălos,
Şi-a cunoscut o Ea din lut
Şi-a dus-o într-un crâng umbros
Şi s-au unit într-un sărut.

Şi-au construit casă din lut
Şi prunci din lut li s-au născut
Au tot muncit prin lutul greu
Şi lutul le-a fost martor mut.

Din când în când pe lutul lor
Din cer ploua cu apă vie
Şi lutul înverzea uşor
Păsări din lut cântau pe glie.

Şi lutul le-a îmbătrânit
Şi s-a uscat, şi a crăpat
Iar mâinile de lut muncit
Reumatismul le-a strâmbat.

Şi tot aşa, an după an,
Tristeţea omului de lut
S-a tot mărit ca un ocean
Şi s-a făcut tot lutul mut.

Şi a zăcut în pat de lut
Cu ochii pironiţi în sus
S-a stins uşor, în aşternut
Din lut uscat, pe la apus.

L-au luat copiii lui din lut,
Şi în sicriu din lut făcut
L-au dus apoi în cimitir
La groapa lui din lut tăcut.

poezie de Petrică Conceatu (6 februarie 2016)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţea omului de lut

Născut din lut, crescut în lut,
Tot ce-a mâncat e din pământ
Până şi crezul pus în gând,
Şi dragostea-i tot din pământ.

Şi a crescut mare, fălos,
Şi-a cunoscut o Ea din lut
Şi-a dus-o într-un crâng umbros
Şi s-au unit într-un sărut.

Şi-au construit casă din lut
Şi prunci din lut li s-au născut
Au tot muncit prin lutul greu
Şi lutul le-a fost martor mut.

Din când în când pe lutul lor
Din cer ploua cu apă vie
Şi lutul înverzea uşor
Păsări din lut cântau pe glie.

Şi lutul le-a îmbătrânit
Şi s-a uscat, şi a crăpat
Iar mâinile de lut muncit
Reumatismul le-a strâmbat.

Şi tot aşa, an după an,
Tristeţea omului de lut
S-a tot mărit ca un ocean
Şi s-a făcut tot lutul mut.

Şi a zăcut în pat de lut
Cu ochii pironiţi în sus
S-a stins uşor, în aşternut
Din lut uscat, pe la apus.

L-au luat copiii lui din lut,
Şi în sicriu din lut făcut
L-au dus apoi în cimitir
La groapa lui din lut tăcut.

poezie de Petrică Conceatu din Epigonisme (15 mai 2018)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţea omului de lut

Născut din lut, crescut în lut,
Tot ce-a mâncat e din pământ
Până şi crezul pus în gând,
Şi dragostea-i tot din pământ.

Şi a crescut mare, fălos,
Şi-a cunoscut o Ea din lut
Şi-a dus-o într-un crâng umbros
Şi s-au unit într-un sărut.

Şi-au construit casă din lut
Şi prunci din lut li s-au născut
Au tot muncit prin lutul greu
Şi lutul le-a fost martor mut.

Din când în când pe lutul lor
Din cer ploua cu apă vie
Şi lutul înverzea uşor
Păsări din lut cântau pe glie.

Şi lutul le-a îmbătrânit
Şi s-a uscat, şi a crăpat
Iar mâinile de lut muncit
Reumatismul le-a strâmbat.

Şi tot aşa, an după an,
Tristeţea omului de lut
S-a tot mărit ca un ocean
Şi s-a făcut tot lutul mut.

Şi a zăcut în pat de lut
Cu ochii pironiţi în sus
S-a stins uşor, în aşternut
Din lut uscat, pe la apus.

L-au luat copiii lui din lut,
Şi în sicriu din lut făcut
L-au dus apoi în cimitir
La groapa lui din lut tăcut.

poezie de Petrică Conceatu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Divorţul este născut dintr-o morală pervertită şi duce către obiceiuri vicioase.

citat din Papa Leon al XIII-lea
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste de adormit Laura

Acum pe inserat s-au apucat copii
Sa se duca la parinti
Sa le spuna o poveste
Si in jurul focului stand n-au atipit

Au inceput a rasuna in noapte
Povesti desatre, povesti de noapte
Ce ieseau asa din tampla mea:
Uitati copii in jurul focului stand

Acum in seara asta o sa spunem povesti
De viata de speranta de viata
Despre un gandacel care saracul de el
Sa stins in noaptea grea si ajuns sus pe o stea

Despre un om parlit care nimic nu avea
Despre Andreea despre Laura
Si sa nu uit, despre iubirea mea
Care ma strange in brate si ma alina

Si un soricel care iesea din biblioteca
Ce vrea si el saracu acuma
Sa spuna in noaptea asta
Povestea lui despre viata sa

A spus povestea lui si a disparut
In universul cartilor ce le pazeste
Si acum toti au adormit
Si copii trebuie acum sa-i legan

Caci noaptea asta a fost seara mea
A tuturor care au vrut tarziu in noapte
Sa asculte povesti si snoave.
Si despre tine iubirea mea.

poezie de Harhata Gelu
Adăugat de Harhata Gelu
Comentează! | Votează! | Copiază!