Flori şi făpturi

Ce proiecţie divină într-o floare şi-o făptură!

Bebeluşi în buchet şi în petale ivoire împachetaţi,
De Ea, Natura, zămisliţi şi protejaţi,
Fac deliciul celor ce-i privesc, admiră
Pe-o tulpină firavă ca de sulfină,
Cât îi dat în viaţă ca să înflorească şi să ţină.

Dintr-o floare se iveşte o imagine ca din poveste,
O balerină sumar îmbracată în petale colorate,
Dansează atât de elegant pe ciripit de păsărele,
În zumzet de albine şi foşnet duios de frunze,
De vânt purtate-n aer şi plutind uşor
Ca ale ei gesturi de felină într-un dans amăgitor
Până se stinge –n văzduh şi-şi dă al său duh.

Un fluture cu aripi desfăcute dintr-un boboc de floare apare,
În culori de- un verde praz şi garnisit cu o dâră de lila,
Se înalţă şi pluteşte pe-ntinderea neţărmurită, albastră
A râvnitului răsărit de soare cu destinaţia apus...

Nude trupuri de femei atârnă de-un ram,
Într-un copac numit Narilatha din Himalaia,
Sunt sfioase, graţioase, aşa cum le este de altfel firea,
Ce minunăţie a creat şi-nfăpuit Natura!
Într-o insolită inflorescenţă, trupuri de bărbaţi,
Stau agăţaţi în ciorchine, ca adevăraţi fraţi.

Pe-un verde şi firav vrej stau agăţate,
Flori ca nişte păsări de-s albe sau viu colorate
Şusotesc în grup sau stol de zor în arealul lor,
Şi-ntr- un pictural tablou se ele transpun
Şi mă-ntreb firesc cum o floare poate fi
O lebădă, un porumbel, cocor sau un lăstun.

Pe –o tijă subţire, apoasă şi mlădioasă
Strălucesc în luminiş chipuri de maimuţe drăgălaşe
Sunt vesele şi jucăuşe cum le ştiu de fapt a fi
Şi –mpânzesc jungla şi parcul cu a lor sclipiri.

Şi câte şi mai câte încă ar fi, fără ca eu a le şti.

Să privesc dincolo de formă şi acel nevăzut
Să se releve şi ceea ce de fapt cu adevărat sunt,
Mintea-mi este întrebătoare, iscoditoare
Şi ar vrea să ştie de ce lumea vegetală,
Proiectează forme din lumea animală şi umană.

La un spectacol viu asist privind la flori,
Natura este un artist cu fantezie-n exces,
Ale ei curiozităţi, pentru mine sunt de neînţeles,
Însă niciodată nu dă greş şi mă provoacă
La ori ce pas, pe care-l fac în al ei paradis,
Plin de imagini superbe şi nedescris.

poezie de Georgeta Ganea (16 aprilie 2020)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tablou De Vară

Îmbracată sunt într-o rochie
De mătase verde, vaporoasă,
Pun ochelari de soare pe faţă,
Pe cap o pălărie de pai
Şi păşesc sfioasă- într-un lan
De plante cu flori aurii,
Cu petale mii şi mii
Ce câmpul larg cât se vede-n zare,
De-ndată l-a împodobit
Şi-ntr-un tablou natural
L-a transformat şi pictat,
In culoriei ei, ale Mamei Naturi.

Sărutul soarelui de la răsărit
Îl primesc, când, tu floarea soarelui
Din visul ce-l din noapte te trezeşti,
Semeţ te-ndrepţi apoi spre miazăzi
Şi un salut de bineţe eu primesc,
La ora prânzului când la umbra ta
Ora exactă încerc a o da.
Te-nvârţi apoi după al soarelui drum
Şi spre apus tu te îndrepţi acum.

Uimită sunt şi nu pot să nu mă întreb,
Cum ştii tu, floarea soarelui,
Să se te roteşti, să te duci tot mereu
După a soarelui cale şi s-o urmezi
Şi –n scurta-ţi viaţă, de-o vară,
De la el să te-ncălzeşti şi luminezi.

Mă aplec în faţa ta, iubită floare,
Ce coroană princiară porţi!
Să fii tu oare chiar regina
Anotimpului dogoritor de vară?
Numărul de aur al lui Fibonacci,
Stă ascuns în inflorescenţa ta
Voi şti eu vreodată
Secretul şi taina din sămânţă ta?
Şi ce mesaj ai tu pentru lumea mea?

Fâlfâitul aripioarelor de albine,
În zumzet zgomotos, animează
Lumea ta, a câmpul mirific înflorit,
În plin sezon de toridă vară,
Iar eu mă trezesc din visarea mea
Şi fascinată sunt şi rămân
De-al tău farmec spontan, nebun.

poezie de Georgeta Ganea (30 iunie 2020)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tablou de vară

Îmbracată sunt într-o rochie
De mătase verde vaporoasă,
Pun ochelari de soare pe faţă,
Pe cap o pălărie de pai
Şi păşesc sfioasă- într-un lan
De plante cu flori aurii
Cu petale mii şi mii
Ce câmpul larg cât se vede-n zare
De-ndată l-a împodobit
Şi-ntr-un tablou natural
L-a transformat şi pictat,
In culoriei ei, ale Mamei Naturi.

Sărutul soarelui de la răsărit
Îl primesc, când, tu floarea soarelui
Din visul ce-l din noapte te trezeşti,
Semeţ te-ndrepţi apoi spre miazăzi
Şi un salut de bineţe eu primesc,
La ora prânzului când la umbra ta
Ora exactă încerc a o da.
Te-nvârţi apoi după al soarelui drum
Şi spre apus tu te îndrepţi acum.

Uimită sunt şi nu pot să nu mă întreb,
Cum ştii tu, floarea soarelui,
Să se te roteşti, să te duci tot mereu
După a soarelui cale şi s-o urmezi
Ce –n scurta-ţi viaţă, de-o vară
De la el să te-ncălzeşti şi luminezi.

Mă aplec în faţa ta, iubită floare,
Ce coroană princiară porţi!
Să fii tu oare chiar regina
Anotimpului dogoritor de vară?
Numărul de aur al lui Fibonacci,
Stă ascuns în inflorescenţa ta
Voi şti eu vreodată
Secretul şi taina din sămânţă ta?
Şi ce mesaj ai tu pentru lumea mea?

Fâlfâitul aripioarelor de albine,
În zumzet zgomotos, animează
Lumea ta, a câmpul mirific înflorit,
În plin sezon de toridă vară,
Iar eu mă trezesc din visarea mea
Şi fascinată sunt şi rămân
De-al tău farmec spontan, nebun.

poezie de Georgeta Ganea (30 iunie 2020)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara

În natură totu-i desăvârşit, firesc,
După ale ei legi, ghioceii clopoţesc
Şi primăvara mult aşteptată o vestesc,
Iarba creşte, flori plăpânde înfloresc,
Şi copacii devin vii şi înverzesc.

Natura -i un necuprins şi verde paradis,
Preface mugurii în flori şi-n roade mai apoi,
De când cântă cucul în grădini şi în zăvoi,
Pân ce păsările migratoare îşi iau drumul înapoi.

Natura cu al ei talent şi putere de trasformare,
Pentru noi, oamenii, este o biruitoare,
Dăruieşte necondiţionat imagini de vis
Şi-al ei alfabet, algoritm aş vrea să le ştiu,
Ca după al ei model şi eu aş vrea să fiu.

Un freamăt este totul şi o zarvă mare,
Păsări, gâze şi albine au ieşit la o plimbare,
Natura-i mama surâzătoare care neîncetat zămâsleşte
Şi-al ei spor, de aluat dospit, mă uimeşte,
O emoţie imensă pe mine mă copleşeşte
Şi admir neîndoios la tot ce ochiul meu priveşte.

Admir mărgăritarul diafan, perla fără de pereche,
Pe care o prind tacticos în păr, lângă ureche,
Din tufişuri dese şi umbroase răsare,
Şi este atât de frumos mirositoare....

Admir graţia bobocului de trandafir,
Când în petale de mătase se desface
Şi-mprăştie în jur a lui suav parfum,
De nu-l voi uita nicicând, nicicum.

Admir în prier, florar, un evantai plin de culori,
De-s narcise, lalele, gladiole ori bujori,
Toate la rândul lor, îmi dau mereu fiori
Şi-l meu suflet simt că întinereşte
Şi dragostea de viaţă în mine înfloreşte.

Admir păsările ce-n cadril dansează
Pe scena de safir, unde ample fresce desenează,
Ascult cu frenezie a lor duios tril,
Atât de muzical şi de recomfortabil.

poezie de Georgeta Ganea (3 februarie 2021)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori, flori, flori

Când vremea se încălzeşte
Toate plantele-nfloresc.
Atunci natura ne zâmbeşte
Cum oare să n-o iubesc?
Prima floare ce-nfloreşte
Este ghiocelul.
Când zăpada se topeşte
Îşi arată clopoţelul.
În culoarea cerului senin,
Viorelele-nfloresc.
E semn că păsările vin
Din nou pe plaiul românesc.
Apoi, zambila albastră
Cu laleaua se întrece,
Care, cum să stea în glastră
Şi să bea din apa rece.
Când mijeşte soarele
Regina nopţii se închide.
Desfăcând petalele
Altă floare se deschide.
Trandafirul dă în floare
În alb, roşu sau gălbui.
Te-ndeamnă să rupi o floare
La ureche să o pui.
Crinii-s ultimi din toate
Florile care-nfloresc.
Fără ei, zău, nu se poate,
Doar sunt din neamul regesc.
Cu gladiola împreună
Şi crizantema de toamnă
Într-un covor se adună
Şi la viaţă te îndeamnă.
În straturi multicolore,
Cu parfumuri diferite,
Toate cu nume sonore,
La femei sunt oferite.
Şi copacii înfloresc,
Unul câte unul.
Liliacul cel domnesc
Este totdeauna primul.
Apoi ceilalţi pe rând,
Flori frumoase îşi desfac.
Printre ei te plimbi cântând
Cu omul care ţi-e drag.
Ultimul este salcâmul,
Pomul care înfloreşte.
Zboară în văzduh lăstunul,
Vara lungă o vesteşte.

poezie de Dumitru Delcă (martie 2010)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Natura are suflet

Natura are suflet: pomul, câmpia, floarea de narcisă,
Izvorul sunt viaţă eternă; ele vorbesc în tăcere
Despre-o fericire care nu poate fi de condei descrisă;
Nu-i nimic muritor în substanţa lor, doar o petrecere

A vieţii din verde înapoi în verde; o continuă migrare
De frunze de pe-un ram de-aramă pe-un ram înmugurit.
Naşterea ei întru veşnicie-i o binecuvântare
A zilelor şi a nopţilor sub cerul rumenit
De soare şi de lună, paradis şi tânără mirare.

poezie clasică de John Clare, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un poem naiv care trecea şi el pe-acolo

Eu sunt un copac care nu ştie să înflorească
Nici măcar frunzele mele nu stau cum trebuie
Întotdeauna m-am temut că poate sunt un copac defect
sau, mai rău, că nu sunt copac deloc
În jurul meu toată specia lemnoasă ştie exact ce are de făcut
se propteşte bine în rădăcini şi: puf! scoate floare după floare
la fel de firesc cum mă mir eu de ele...
"Străduieşte-te şi tu puţin", mi se spune.
Eu mă uit cu ciudă la toţi ceilalţi copaci înfloriţi şi mă străduiesc din toate crengile
degeaba.
- "Te străduieşti prea mult", zice careva
Şi atunci mă străduiesc să nu mă mai străduiesc atât
Dar tot un copac fără flori sunt
Şi nici măcar frunzele mele nu stau cum trebuie...

Toate acestea s-au schimbat în ziua în care te-ai oprit sub ramurile mele.
Ai cerut o floare şi ţi-am întins-o fără să-mi dau seama de unde a răsărit.
Ce minune!
Floarea mea tremura atât de tare în mâinile tale
ar fi cântat din toate puterile de bucurie,
Dar era prima şi încă nu ştia cum, săraca.
Pe urmă mi-a fost uşor să înfloresc
Plănuiam să fac un buchet imens pe care să ţi-l întind când te întorci
Florile mele erau, e drept, aiurea
aveau, nu ştiu cum, o formă scandaloasă,
alergau pe stradă după toţi oamenii care semănau cu tine
şi cântau din toate puterile
O haită de flori roşii şi fierbinţi.
Se ţineau de mână şi dansau în jurul meu în pielea goală,
cu neruşinarea unor fete mari înnebunite de atâta aşteptare.

Ai trecut din nou pe lângă mine şi nu m-ai cunoscut
Şi atunci florile mele, arzoaicele, te-au strigat pe nume.
- "E nepermis să faci asemenea flori", mi-ai spus,
Dar eu eram sigură că e o provocare
că aştepţi să fac floarea perfectă
ŞTIAM că numai eu pot face floarea perfectă!
trebuia numai să mai încerc
să încerc până iese
Oricum, nu mă mai puteam opri din înflorit
Florile mele se năşteau una după alta
ciudate şi roşii
În toate zilele în care te vedeam
Şi mai ales în cele în care nu te vedeam
În toate zilele cu soare şi în toate nopţile fără soare
"Încetează cu florile astea!" Ai strigat..."Încetează!
Încetează încetează!"

E drept, sunt un copac care nu prea ştie să înflorească
Nici măcar frunzele mele nu stau cum trebuie...
Şi nu vreau să mă revolt împotriva primăverii,
doar că durează nedrept de puţin
absurd de puţin
şi nu ştiu dacă întreg mormanul ăsta de flori uscate
îmi va putea ţine de cald toată iarna...

poezie de Crista Bilciu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un fluture

Un fluture aş vrea să fiu,
Să zbor, să mă înalţ,
Chiar dincolo de vise,
În emisferele necunoscute
Să-ngenunchez doar în faţa iubirii tale,
Să simt cum infloreşte dragostea.
Cu inima-n timpane, eu plutesc
Spre curcubeul ce miroase a flori de lotus
De dragoste mi-e dor ca de lumina verii
Cu flori pe câmp şi păsări cântătoare,
Dorinţa parfumată, de iubire!
Iar tu, aş vrea să fii o floare
Ce tânjeşte după sărutul meu firav, de fluture, ce-n zor concav,
Te-a sărutat.
Azi cu un fâlfâitde aripă aş vrea să te ating
Tu colorându-mă cu-al tău polen,
Să -ţi răcoreşti staminele îngălbenite,
Hrănindu-mă cu-a ta dulceaţă şi beţie de culori.
Pe o saltea de flori vreau să mă odihnesc.
Doar din petale să îmi fac culcuş
Şi să visez, gândindu-mă la nemurire...
Clipă să-ţi fiu, zâmbet pe faţă,
Să te mângâi şi să te fac să râzi,
Să alergăm prin univers desculţi,
Să ne-nfrăţim cu fiecare rază.
Tu, minunată floare, cobori din pliul ăstui soare,
Bucură-mi scurta viaţă trecătoare!
Nu lăsa întunericul să mă-nconjoare!

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parfum de primăvară

Un parfum de primăvară
Se simte peste dealuri şi câmpii.
Natura reînvie iară,
Copacii ne salută parcă sunt vii.

Sus pe un ram o ciocănitoare
Caută un vierme mic.
Soarele cât e de soare!
Parcă e ruşinos un pic.

Doi bătrâni stau pe o bancă
Şi privesc în zare.
Văd cum vin stoluri de păsări
Şi în sufletul lor e sărbătoare.

Parfumul acesta de primăvară
A pătruns şi în inima mea.
Lumea îmi pare o comoară
Viaţă o floare de nu-mă-uita.

poezie de Vladimir Potlog (9 februarie 2020)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt doar

Sunt doar un om, atât, un om,
Sunt trecător, sunt căutător,
Sunt într-o piesă un actor,
A unora şi-a tuturor.

Sunt ca şi alţii, bun sau rău,
Sunt suflet tainic, visător,
Sunt când în cer sau când în hău,
Sunt muritor şi sunt un dor.

Sunt pentru tine... de contează,
Sunt cum e timpul, sunt o frază,
Sunt ploaia rece sau o oază,
Sunt rimele care-mi dansează.

Sunt doar un om şi el e pom
Şi ea-i o floare, nu-i oricare,
Şi el e râu, curge spre vale,
Şi-aceeaşi piesă, râde, doare.

Sunt noaptea umbră sau visare,
Simt dimineaţa nor sau soare,
Sunt cum e roua de pe floare
Cu dulce-i rece... dulce oare?

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Detaşare absolută

Stau şi privesc
Cum lumea se frământă
Cum toţi sunt trişti şi fără chef trudesc
Cum astăzi şi speranţa pare frântă...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum unii mor de foame
Cum alţii tot mai mult se îmbogăţesc
Cum pe Pământ sunt mii şi mii de drame...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum încă sunt războaie
Cum inimile încet se împietresc
Cum nici iubirea nu le mai înmoaie...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum ne-avântăm spre stele
Cum sume mari de bani se cheltuiesc
Cum unii au ajuns doar os şi piele...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum mulţi se nasc şi mor
Cum alţii fără niciun rost trăiesc
Cum viaţa trece iute ca un nor...
Stau şi privesc.

poezie de Octavian Cocoş (1 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt

Sunt zâmbet de mare
şi mângâi hotare.
Sunt ochi de pământ
şi învăţ tăcând.
Sunt suflare de vânt
şi-mprăştii cuvânt.
Sunt piruetă de foc
şi ard când invoc.
Sunt pădure de taină
şi ca veşnică haină
a măicuţei pământ,
verde crud îmi e sfânt.
Sunt rază de soare
pe drumul de vale.
Sunt dor de lumină
din marea grădină.
Sunt arc de culoare
curcubeu de floare.
Sunt dansul de fluturi,
zâmbetul când te bucuri.
Sunt pană de vultur
şi-ncerc să mă scutur
de somnul din mine,
de norul ce vine.
Sunt floare de colţ
şi visez să m-agăţ
de stânca din gând
spre care m-avânt.
Sunt cuget adânc
ce-ncerc să cuvânt
aşa cum e legea,
aşa cum e sfânt.
Sunt basm de iubire
născut din trăire.
Sunt cuvânt rostit
din suflet rodit.
Sunt pace pe nor
şi zbor de cocor.
Sunt cupă de zori
minune din flori.
Sunt rouă pe nufăr
şi-aleg să nu sufăr.
Sunt cetate de dac
şi lupt să fac pact
cu lumea din mine
prin taine divine.
Sunt susur de ape,
comori îngropate
cu zâmbet pe buze
şi cântec de muze.
Sunt munte etern,
o doină ce chem
mioare din lume
ce vor să-şi cunune
zăpada din ele
cu lumina din stele.
Sunt clinchet de-argint
şi pornesc să colind
în sufletul meu
sclipiri să aprind.
Sunt izvor de speranţă
şi-mplinire în viaţă,
căci găsit-am în Mine
Divinul din Tine.

poezie de Octavian Sărbătoare (25 decembrie 2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alcătuirea unei flori

Toată lumea vreau s-o ştie,
Pe Doamna de Biologie.
Ce ar vrea să îşi declare
Nemurirea dintr-o floare.

Să-i numesc câte sepale,
Şi petale,
Androceu,
Gineceu,
Are o floare.

Mă dusei la Florărie,
Norocul nu fu să fie!
Doamne, Ia-mă, ce menire -
Cătai şi prin Cimitire,

Iarna nu are stamine!
Voi aştepta până mâine
Să caut prin cartier,
Să găsesc un braconier

Dar floarea nu e şi... gata
Mâine-l fac cadou pe tata,
Dacă vrea.... o vrea şi mama,
Înc-o dată iau eu seama

La a ei alcătuire
Cine vrea să-mi dea de ştire
Cum să fac al ei proiect?
N-am cu ce, dar sunt deştept...

poezie de Cristina Mariana Bălăşoiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pădure cu petale colorate

Iubite, tu în rai mi-ai dăruit o floare,
Fiece petală într-o altă formă şi culoare
Iar formele petalei au culoare schimbătoare.

Eu am privit la ea uimită de nepământesc,
Apoi m-am prea grăbit să o sădesc,
S-o luminez, s-o mângâi, s-o iubesc

Şi nu ca alte flori, se deschidea în nopţile senine
Cu gândul doar la omul cel din tine,
Într-un suav şi tandru abandon în bine

Iar floarea a-nflorit apoi şi a rodit,
Din ea copaci, copaci au răsărit,
Pădure în cuprins nemărginit.

Albii copaci cu frunze colorate,
Foşnind în noi sonate delicate,
De trupuri veşnic ferecate.

Ne gângureau copii în gând
Suav şi dulce legământ
Al veşniciei trecătoare pe pământ.

La început au fost doar dimineţi cu rouă,
Acum în universul nostru parcă plouă,
Pădurea s-a-mpărţit ciudat în două,

O parte stă cu crengile-n pământ,
O jumătate poartă crengile în vânt,
E cer, pământ, doar frunze nu mai sunt...

În vifor şi îngheţ al apei de cleştar,
Năluci de dimineţi în suflet îmi apar
Mă-ntorc în tine iar, mă dăruiesc şi iar şi iar...

Iubire, tu, petale colorate
Şi flacără şi tunet dintr-un Olimp furate,
Seminţe de pădure-mprăştiate,

Cu sens doar al rodirii pentru mai târziu
O simt, o jur, o caut şi profund o ştiu,
Ca dar Dumnezeiesc pentru acela viu,

Împrăştiate peste suflet roditor,
Din visul de pădure al iubirilor ce mor,
Aici, acum şi-n veacul vecilor.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco din Adoptă-mă pădure
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Magnolia în floare

Să vezi magnolia în floare
Ce îţi răpeste a ta privire
Cupole strălucind în soare
Ce te îndeamnă la iubire.

În vântul cald care adie
Acum, când primăvara a venit
Tu, simţi natura cum învie,
Magnolia ce a înflorit!

Pe ramuri florile sunt pline
În soare parcă scânteiază
Şi stau alăturea, ciorchine
Viaţa însăşi luminează...

Şi în suava gingăşie
Magnoliile te vrăjesc,
Natura pare veşnic vie
Lăsată ca un dar ceresc.

Să vezi magnolia în floare,
E vis de dulce primăvară
E o supremă desfătare
Care în suflet se strecoară.

poezie de Ştefan Sitaru din Efemeride
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

corbitor

în locul unde se reculeg apele
cerul nu ajunge
umbrele se multiplică la fiecare pas
desculţ, în mantia de argint a lunii îmbrăcat
aud muzică înăuntru şi lunec în dans
dansul mă are şi nu eu pe acesta
sunt ram subţire sau nici măcar atât – traiectorie
părere că zbor descărnat – nu…
aşa cum mă ştiţi sunt doar umbrele
proiectate, în ele dansul îşi are măiestria
întâlnirea într-o secundă
a tuturor emoţiilor, simbioze, culori
forme, sunete… lumina-i de fapt
singura atitudine…!
Ba nu, şi ochiul, altfel de unde aş şti
sau văd cu buricele degetelor
cu tălpile, buzele, cu genunchii
cu genunchii rădăcini

ghem de foc stern rotind eliptic
continuu
trupul meu de vânt…

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Persoana-ntâi

Cu paşi grăbiţi eu voi străbate
Câmpii întinse de iubire,
Izvoarele ce vin s-adape
Tot ce e viu şi e simţire.

Pe ramuri eu voi pune frunze
De dor, de viaţă-n verde viu,
Pe flori voi pune buburuze
Şi iarbă verde în pustiu.

Din poezie voi culege
Cu fiecare cuvinţel
Ce îl voi transforma în lege
Pentru oricare sufleţel.

Voi picura culori pe floare
Culese dintr-un curcubeu,
Voi pune în priviri candoare
Apoi voi spune că sunt, EU

Persoana-ntâi din conjugare
Ce o cunosc şi o iubesc,
Ce nu mai este o-ntrebare
Sunt numai EU, care trăiesc!

poezie de Aurelia Oancă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristă floare

Dacă nu mor, cui rămâi?
Dacă mor, a nimănui.

Viu de ce să fiu aş vrea,
Dacă nu te pot avea?

Mort de ce să vreau să fiu,
Dacă mort înseamnă viu,

Iar viu se traduce prin:
Fără tine? Ca un crin

Rupt de vânt, nepăsător
Dacă mă usuc şi mor

Într-o zi sau, într-o glastră,
Pus de tine la fereastră,

Deşi nu sunt viu, să par,
Cât mai am apă-n pahar...

Versul meu, ce tristă artă,
Vas viu la o floare moartă

Care pică pe-o hârtie,
Dorul tău când o adie,

Mâna mea ce-n tremur scrie,
Frunză-n moarte, frunză-n vie

Literă cu literă
De aripi se scutură

Ca petalele, pe rând,
Până cine ştie când...

Chiar această poezie
Poate ultima să fie.

poezie de Marius Robu din Suflet la troc (7 aprilie 2015)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-a-nfiorat natura ...

Un ram în floare freamătă la geam.
Alerg să văd de-aievea e, sau vis.
Ca să nu-l sperii, privesc prin perdea;
E primăvara!... poposea-n cais...

Venea ca-n orice an, după tipic,
Să-mbrace-n flori, aşa cum era scris,
Tot ramul peste iarnă dezgolit,-
Priveliştea cerşind bis după bis.

Toti pomii freamătă la unison.
Cât vezi cu ochii muguri s-au deschis.
Miresmele plutesc îmbietor
Şi năvălesc prin geamu-ntredeschis.

M-a-nfiorat natura renăscând.
Cu drag privesc, cum se-admira Narcis.
Parcă nirvana-n braţele-i m-a strâns.
Şi pe Pământ e-un colţ de Paradis!...

poezie de Mihaela Banu din In volumul Bolta-şi răsfrânge straiul peste brazi (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumoasă-i...

În lacul cel verde şi lin
Răsfrânge-se cerul senin,
Cu norii cei albi de argint,
Cu soarele nori sfâşâind.
Dumbrava cea verde pe mal
S-oglindă in umedul val,
O stâncă stârpită de ger
Înalţ-a ei frunte spre cer.
Pe stânca sfărmată mă sui,
Gândirilor aripi le pui;
De-acolo cu ochiul uimit
Eu caut colo-n răsărit
Şi caut cu sufletul dus
La cerul pierdut în apus.
Cobor apoi stânca în jos,
Mă culc între flori cu miros,
Ascult la a valului cânt,
La gemătul dulce din vânt.
Natura de jur, împrejur.
Pe sus e o boltă de-azur,
Pe jos e un verde covor,
Ţesut cu mii tinere flori.
Văd apa ce tremură lin
Cum vântul o-ncruntă-n suspin
Simt zefiri cu-aripi de fiori
Muiate în miros de flori,
Văd lebede, barcă de vânt,
Prin unde din aripe dând,
Văd fluturi albaştri, uşori,
Roind şi bând miere din flori.
De ce nu am aripi să zbor,
M-aş face un flutur uşor,
Un flutur uşor şi gentil
Cu suflet voios de copil,
M-aş pune pe-o floare de crin
Să-i beau sufleţelul din sân,
Căci am eu pe-o floare necaz,
Frumoasă-i ca ziua de azi!

poezie celebră de Mihai Eminescu (1866)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

De n-aş fi

De ce nu sunt o floare
Să-nmiresmez puţin
Culoare, s-am candoare...
Perpetuu s-am destin?

De ce nu-s pom, n-am muza
Să dăruiesc inele,
Să mă însor cu frunza
În cânt de turturele?

De ce nu sunt ogor
Să-mi recoltez perenul,
Cu maci să mă-mbujor...
Timp să mi-l fac refrenul?

De ce nu sunt văzduh
Să fiu tot plin de triluri,
S-am zbor uşor de duh,
Să n-am vămi în exiluri?

De ce nu sunt un nor
Şi de mă plâng arar,
Să mă reînalţ fuior,
Cum gândul selenar?!

De ce nu-s curcubeu
Să m-arcuiesc spre cer;
Pictat culori de zmeu
Cu suflet giuvaier?!

De ce nu sunt un munte;
Suiş spre infinit?...
Chiar tâmple de-am cărunte,
Apus s-am răsărit!

De ce nu sunt un val
S-ating nud de sirene,
Să mă întind pe mal,
Să mă renasc alene?

De ce nu sunt pământ
Că mă hrănesc cu el?
De ce n-alerg ca vânt
Aiurea, să n-am ţel?

De ce nu sunt destin;
Fir de-un buchet, o floare?...
Să-ţi storc un fin suspin
În dar, l-aniversare...?!?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (29 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!