corbitor
în locul unde se reculeg apele
cerul nu ajunge
umbrele se multiplică la fiecare pas
desculț, în mantia de argint a lunii îmbrăcat
aud muzică înăuntru și lunec în dans
dansul mă are și nu eu pe acesta
sunt ram subțire sau nici măcar atât traiectorie
părere că zbor descărnat nu
așa cum mă știți sunt doar umbrele
proiectate, în ele dansul își are măiestria
întâlnirea într-o secundă
a tuturor emoțiilor, simbioze, culori
forme, sunete
lumina-i de fapt
singura atitudine
!
Ba nu, și ochiul, altfel de unde aș ști
sau văd cu buricele degetelor
cu tălpile, buzele, cu genunchii
cu genunchii rădăcini
ghem de foc stern rotind eliptic
continuu
trupul meu de vânt
poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zbor
- poezii despre timp
- poezii despre dans
- poezii despre vânt
- poezii despre sunet
- poezii despre secunde
- poezii despre ochi
- poezii despre muzică
- poezii despre foc
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.