Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Un poem naiv care trecea și el pe-acolo

Eu sunt un copac care nu știe să înflorească
Nici măcar frunzele mele nu stau cum trebuie
Întotdeauna m-am temut că poate sunt un copac defect
sau, mai rău, că nu sunt copac deloc
În jurul meu toată specia lemnoasă știe exact ce are de făcut
se proptește bine în rădăcini și: puf! scoate floare după floare
la fel de firesc cum mă mir eu de ele...
"Străduiește-te și tu puțin", mi se spune.
Eu mă uit cu ciudă la toți ceilalți copaci înfloriți și mă străduiesc din toate crengile
degeaba.
- "Te străduiești prea mult", zice careva
Și atunci mă străduiesc să nu mă mai străduiesc atât
Dar tot un copac fără flori sunt
Și nici măcar frunzele mele nu stau cum trebuie...

Toate acestea s-au schimbat în ziua în care te-ai oprit sub ramurile mele.
Ai cerut o floare și ți-am întins-o fără să-mi dau seama de unde a răsărit.
Ce minune!
Floarea mea tremura atât de tare în mâinile tale
ar fi cântat din toate puterile de bucurie,
Dar era prima și încă nu știa cum, săraca.
Pe urmă mi-a fost ușor să înfloresc
Plănuiam să fac un buchet imens pe care să ți-l întind când te întorci
Florile mele erau, e drept, aiurea
aveau, nu știu cum, o formă scandaloasă,
alergau pe stradă după toți oamenii care semănau cu tine
și cântau din toate puterile
O haită de flori roșii și fierbinți.
Se țineau de mână și dansau în jurul meu în pielea goală,
cu nerușinarea unor fete mari înnebunite de atâta așteptare.

Ai trecut din nou pe lângă mine și nu m-ai cunoscut
Și atunci florile mele, arzoaicele, te-au strigat pe nume.
- "E nepermis să faci asemenea flori", mi-ai spus,
Dar eu eram sigură că e o provocare
că aștepți să fac floarea perfectă
ȘTIAM că numai eu pot face floarea perfectă!
trebuia numai să mai încerc
să încerc până iese
Oricum, nu mă mai puteam opri din înflorit
Florile mele se nășteau una după alta
ciudate și roșii
În toate zilele în care te vedeam
Și mai ales în cele în care nu te vedeam
În toate zilele cu soare și în toate nopțile fără soare
"Încetează cu florile astea!" Ai strigat..."Încetează!
Încetează încetează!"

E drept, sunt un copac care nu prea știe să înflorească
Nici măcar frunzele mele nu stau cum trebuie...
Și nu vreau să mă revolt împotriva primăverii,
doar că durează nedrept de puțin
absurd de puțin
și nu știu dacă întreg mormanul ăsta de flori uscate
îmi va putea ține de cald toată iarna...

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Din adâncul inimii mele zdorbite

"Să nu privim în urmă", am spus;
Cum puteam ști
o să-mi fie atât de dor?

Singurătatea acum o simt,
Mă golește pe dinăuntru.
Ce să fac,
Unde merg?

Și tu, care nu mi-ai auzit
Toată tristețea din lacrimi,
Toate suspinele din speranțe;

Ai știut măcar
încă îți simt lipsa într-un fel?

Din adâncul inimii mele zdrobite,
Sunt doar două sau trei lucruri
Pe care aș vrea le știi,
Ai fost prima mea iubire, adevărata mea dragoste,
De la primele săruturi până la ultimul trandafir;

În ciuda timpului,
Care mi-ar putea găsi pe altcineva nou,
Tu ai fost adevărata mea iubire,
Până atunci nu am cunoscut iubirea,
Până nu ai existat tu...

poezie de
Adăugat de Alexandra IrimieSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Nu știu cum s-a făcut

Nu știu cum s-a făcut.
Tinerețea s-a dus, a trecut.
Arcul sprâncenelor mele s-a mai lăsat
Nu mai e mandru și încondeiat.

Ce s-au făcut zilele răsunatoare,
vara mea cu grâu și cicoare?
N-am să caut, n-am să-mi aduc aminte.
Toate erau mai frumoase-nainte.

Lumina egală
nu m-ademenește, nu mă-nșală.
Toate fructele spre care-am râvnit
s-au copt și-n vis din nou au înflorit.

Da. Nu știu cum s-a făcut.
Pământu-i mic și zările-au scăzut.
Nu se petrec minuni și nu cad stele,
ca-n nopțile copilăriei mele.

poezie clasică de din Poezia ieșeană contemporană (1968)
Adăugat de Veronica ȘerbănoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Lao Tse

Lăsați cercetarea speculativă, sterilă și veți fi gradat eliberați de toate neliniștile. Deosebirea dintre "desigur" și "poate că" este destul de mică. Dar între o faptă bună și una rea deosebirea este foarte mare. Vai! Greu e să nu-ți fie frică de ceea ce se tem oamenii. Suntem într-un pustiu fără iubire, sterp și aparent fără de sfârșit; totuși oamenii se zoresc bucuroși - ca și cum s-ar urca primăvara pe culmi! Numai eu sunt sfios. Dorințele mele n-au încolțit încă. Sunt ca un copilaș care n-a zâmbit încă mamei sale. Rătăcesc la întâmplare, ca un pripășit care nu știe încotro s-o apuce. Toți ceilalți au prisos, eu singur sunt despuiat de toate. Sunt o minte simplă și știu doar că nu știu nimic. Oamenii sunt luminați, numai eu trăiesc în beznă; ei sunt toți isteți, numai eu sunt spiritul greoi. Sunt agitat ca oceanul, umblu fără oprire. Fiecare are un lucru; eu singur sunt incapabil să mai posed ceva. Sunt deosebit de toți ceilalți oameni prin modul meu de a fi. Da, dar odihnesc în preajma preaslăvitei Maicii Mele și a Universului.

în Tao Te King, 20
Adăugat de Lucian VeleaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Tao Te Ching. Cartea despre Tao si calitatile sale" de Lao Tse este disponibilă pentru comandă online la numai 14.00 lei.
Salvador Dali

Cât despre mine, eram un pervers poliform stătut și anarhizant. Toate momentele mele de conștientizare se materializau în gurmanderii și toate poftele mele deveneau momente de conștientizare. Totul modifica nimic nu mă schimba. Eram moale, laș și rebarbativ. Spiritul meu trebuia să găsească în rigoarea gândirii spaniole forma supremă a agatelor sanghinare, iezuite și arborescente a curiosului meu geniu. Părinții mei m-au botezat Salvador ca pe fratele meu. După cum indică numele eram destinat salvez nici mai mult nici mai puțin decât "Pictura" de neantul artei moderne și toate acestea într-o epocă de catastrofe în acest univers mecanic și mediocru, în care, din nefericire, dar cu onoare, trăim.

în Almanah "Convorbiri literare"
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba spaniolă. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Es.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "Chipuri ascunse" de Salvador Dali este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -42.00- 29.99 lei.
Edgar Lee Masters

John Ballard

În vara puterii mele
L-am înjurat pe Dumnezeu, dar el nu mi-a dat nici o atenție:
La fel de binefi putut înjura stelele.
În timpul ultimei mele boli eram în agonie, dar neschimbat,
Și l-am înjurat pe Dumnezeu pentru suferințele mele;
Oricum, nu mi-a dat nici o atenție,
M-a lăsat de capul meu, cum, de altfel, a făcut-o întotdeauna.
fi putut, la fel, înjur Edificiul Presbiterian.
Apoi, cum începusem să-mi pierd puterile, m-a cuprins groaza:
Poate îl alungasem pe Dumnezeu cu înjurăturile mele.
Într-o zi Lydia Humphrey mi-a adus un buchet de flori
Și mi-a trecut prin minte c-aș putea să mă apropii de Dumnezeu,
Așa că am încercat să mă fac prieten cu El;
Dar la fel de binefi putut încerca să mă împrietenesc cu buchetul.
Acum eram deja aproape de secret,
Pentru chiar aș fi putut să mă împrietenesc cu buchetul
Aducând tot mai aproape de mine dragostea pentru buchet –
Și astfel apropiasem mult de secret, dar....

epitaf de din Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Spoon River Anthology Paperback" de Edgar Lee Masters este disponibilă pentru comandă online la numai 16.99 lei.
Franz Kafka

Florile pe care le-ai primit mă fac să sufăr mult. De atâta suferință nici nu pot măcar descifra despre ce flori era vorba. Și ele se află acum în camera ta. Dacă aș fi într-adevăr dulapul, m-aș muta, așa, deodată, ziua în amiza mare, din camera ta. Cel puțin până când florile s-ar ofili aș rămâne în anticameră. Nu, nu-i frumos. Și uite cât de departe s-a ajuns cu toate și totuși am clanța ușii tale atât de aproape dinainte ochilor precum călimara mea.

în Scrisori către Milena
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "The Castle" de Franz Kafka este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -51.00- 25.50 lei.
Cornelia Georgescu

Maria: Deci, Nis... Spune-mi mai bine ce mi-ai adus?
Nistor: Păi, nu prea mult, Piticot, n-am avut ce... Doar o carte și o felicitare, pe care m-am străduit scriu cât mai frumos. Sper descifrezi ce-am înșirat pe acolo.
Maria: O să mă străduiesc să înțeleg ce-ai scris, vreau să știu. Și... O carte?! Foarte interesant.
Nistor: Nu e una dintre cele din biblioteca navei noastre; știu că pe acelea le-ai citit deja pe toate. Așa că ți-am adus una de-a mea, de la mine, de prin lucrurile mele și se axează pe teme geografice, deci, nu știu cât de mult o să-ți placă, dar n-am găsit altceva.
Maria: Nu-ți face griji, e perfectă! Geografie... O să-mi placă.
Nistor: Bine. Fie, uite, recunosc, mai aveam ceva pentru tine, dar... Cum era vorba despre o ciocolată mare, n-am putut -i rezist pe drum, până aici și... Uite, îmi pare rău, asta-i tot ce mi-a rămas din ea; doar ambalajul.
Maria: Hmm?! Nu face nimic, Nis. Te înțeleg. Și apreciez faptul că mi-ai spus totuși, n-ai ascuns acest lucru. Dar ce idee năstrușnică și pe tine, Nis; încerci să-mi aduci o ciocolată!? Nu-ți închipuiai n-o să poți rezista pe drum, fără s-o consumi pe toată până aici?!
Nistor: Regret, dar măcar am încercat. Apropo, nu aveți nimic dulce de ronțăit pe aici? Mie mi s-au cam sfârșit rezervele.
Maria: Ah, da... Servește-te, te rog! Și scuză-mă că nu te-am servit până acum.
Nistor: Nu-i nici o problemă, micuțo, dar... Te aștepți cumva iau doar o singură bomboană, sau îmi dai mie toată cutia?
Maria: Ah... După ce ia și Luci măcar o bomboană, poți păstra tu restul.
Nistor: Ei, hai, glumeam doar.
Maria: Dar eu vorbeam serios. Foarte serios!

replici din romanul Proxima de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mama: Tu chiar vrei rămâi singură? Nu vezi că toate fetele sunt în competiție pentru un bărbat? Numai tu,... tu chiar nu cauți fii deloc atractivă?
Fiica: Eu sunt floarea de la marginea prăpastiei. Dacă vrea să mă iubească, cel care va vrea, nu ar trebui să mă iubească pentru forța din interiorul meu, de a sta la margine, și totuși, de a rezista?" (în mintea mea).... în realitate îi răspund "Și mie îmi pare rău pentru fața pe care o am. Nu mă pot abține să nu îmi fac rău.
Mama: Întelege, așa funcționează toți bărbații, pentru ei contează cum arată o fată, e vorba de prima impresie. Te vede așa, plină de bube, o să fugă de tine. Orice băiat, orice băiat...
Fiica: Nu numai orice băiat, chiar orice om... sunt un monstru. Nici măcar o prietenă nu am... Toate așteaptă de la mine ceva. Iar eu, uneori, îmi doresc fiu altcineva...
Mama: Data viitoare te internez la spital, te declar incapabilă să te controlezi.
Fiica: Da, sigur.... Așteaptă măcar să ajung la cauză, împlinesc profeția, și o să pot fi domnișoara cu altă față. Vedem noi cine râde la sfârșit, eu și amicul meu Kierkegaard. Îmi pare rău, mamă, dar numai dacă o salvez pe Ariadna o să mă pot iubi vreodată. Ai idee câte strategii trebuie să elaborez ca distrug monstrul?
Mama: Care monstru, parcă tu erai monstrul?
Fiica: Cât de încuiată fii să nu realizezi monstrul mă ține captivă din primii ani de copilărie? Toate fricile alea, faptul că nu alergam spre tine, când aveam nevoie de tine, fuga de realitate, fuga de mine însămi, toate sunt rezultatele operei lui. Pe care am de gând să o închei anul ăsta. Și știu exact cum...
Mama: Cum?
Fiica: Să îți prezint labirintul... mi-e teamă numai să nu faci infarct, pentru aici nu mai poți ascunde cine ești cu adevărat. Aici, poate, o să îți auzi urletele la fel de tare cum le aud eu. Pentru , aici, toți îmi văd capul ascuțit, când el de fapt e rotund. Numai și numai pentru că ăsta e rezultatul fricii mele de oameni. Și nu am altă șansă decât trec prin Pădurea Interzisă, să îmi înving frica.
Mama: Imposibil... în Pădurea Interzisă nu o să poți supraviețui. O să rămâi cel puțin fără picioare...
Fiica: Nu și dacă îmi iau o pelerină verde de camuflaj... și un prieten de încredere...
Mama: Parcă spuneai că nu ai prieteni...
Fiica: Nu am, dar de unde știi tu că nu o să am... e drept, un parteneriat la început, fac eu un efort... Ideea este că se pune la bătaie toată viața mea, mamă. Nu pot da înapoi...
Mama: Vezi doar să nu mai ai încredere din nou într-un lup, știi bine ce ai pățit ultima oară...
Fiica: Fără frica de lupi, păstorii nu ar putea avea curaj. Pot fi o ciobăniță bună, o știu sigur, mi-a spus-o luna. Ea nu minte niciodată...
Mama: Te las în protecția Maicii Domnului...
Fiica: Ea mi-a trimis visul cu furtuna... chiar dacă aș călca în mijlocul morții, totfi în siguranță. Nu crezi merită?...
Mama: Eu niciodată nu mi-am dorit decât să te protejez. Iartă- pentru tot ce n-am putut înțelege.
Fiica: Vei înțelege, la sfârșit...

replici din Scufița Verde, scenariu de
Adăugat de Ana-Maria GondoșSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Posed tot ceea ce ține de mine: corpul meu, inclusiv tot ceea ce face acesta; mintea mea, inclusiv toate gândurile și ideile; ochii mei, inclusiv imaginile a tot ceea ce văd ei; sentimentele mele, oricare ar fi ele: manie, bucurie, frustrare, iubire, dezamăgire, emoție; gura mea și toate cuvintele care ies din ea: politicoase, dulci sau aspre, corecte sau incorecte; vocea mea, sonoră sau liniștitoare; și toate acțiunile mele, atât cele îndreptate către ceilalți, cât și cele direcționate către mine însumi. Posed fanteziile, visele, speranțele și temerile mele. Posed toate triumfurile și succesele mele, toate eșecurile și toate greșelile.

citat din
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Satir Step by Step: A Guide to Creating Change in Families Paperback" de Virginia Satir este disponibilă pentru comandă online la 90.99 lei.
Cornelia Georgescu

Floarea vieții

Un mic boboc a mai crescut
Și azi frumos a înflorit,
După un prim an ce a trecut
De când pe lume a răsărit.
Azi prima floare-ți înflorește
Din marele buchet al vieții,
Care pe an ce trece va crește
Și numărul de flori și-l mărește.
Chiar primăvara ai răsărit,
Când și natura se trezește
Și viața din nou și-o pornește
După iarna cea lungă, grea,
Cu zăpadă, frig, vreme rea,
Care pe loc o amorțește,
Dar primăvara o gonește;
Și natura toată se-nveselește,
Căci Soarele iar o-ncălzește.
Tu, floare scumpă a vieții mele,
Ai răsărit parcă dintre stele,
Cu mult dor am să te ocrotesc
Și cu drag am să te-ngrijesc.
Cu dragoste te-am îngrijit
Și cu iubire te-am ocrotit
Și ai parcurs un an acum
Din lungul vieții tale drum;
Ai răsărit din viața mea,
Ție ți-am dat ceva din ea,
Ai apărut în zorii vieții,
Care sunt anii tinereții.

poezie de din Tăcere... (2006)
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Asta-i dragostea

Când treci pe lângă mine și nu mă bagi în seamă,
Iar eu mă uit la tine fără nici o teamă,
Și simt -nebunesc, dar știu că este bine,
atunci îmi fac curaj ca vorbesc cu tine.

Învaț mereu mai mult, mai mult ca un străbun,
Doar ca tu să vezi că eu sunt cel mai bun,
Și-mi strâng toate puterile, și mă-mbrac frumos,
Doar ca tu să vezi că nu-s cu capu-n jos.

Și mă întreb mereu, acolo-n mintea mea:
"De ce fac toate astea numai pentru ea?"
Când răspunsul îl cunosc, cine n-ar putea?
Sunt îndrăgostit, asta-i dragostea!

Deci ca să-ți demonstrez că sunt un cineva
Care ține mult la tine și doar cu tine-ar sta,
Îți ofer un trandafir, ca să-ți dovedesc
sunt îndrăgostit, tre' s-o spun: te iubesc!

Iar când toți îmi sar în cap și mă-ntreabă-asa:
"De ce faci toate astea numai pentru ea?"
Nici n-apuc spun le spune inima:
Sunt îndrăgostit, asta-i dragostea!

Dar dragostea se-mparte, se-mparte doar în doi.
Ce părere ai? Nu vrei fim noi?

poezie de
Adăugat de Andrei TudoraSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Persoana care m-a inspirat cel mai mult, dintotdeauna, a fost Bob Dylan. Îi admir geniul și modul în care își exprimă stranietățile inimii. E capabil capteze stări emoționale bogate și amintiri, ceea ce încerc și eu să fac cu parfumurile mele. Consider instrumentele cele mai importante pentru înțelegerea lumii sunt propriile mele simțuri și sentimente, care sunt atât de puternice, încât singurul aliat cu care le pot captura și fixa este parfumul. Cealaltă mare inspirație a mea este minunea esențelor naturale. Am avut fericirea petrec lungi perioade de timp căutându-le prin toată lumea. Când am o esență în mână sunt întotdeauna preocupată cum să îi dau viață în universul unui parfum și cum să reușesc îi înțeleg toate esențele pe care, la rândul ei, le dezvăluie.

în Istoria parfumului, interviu
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Mihai: Salut, Luci. Ce mai faci? Cum te simți?
Lucian: Mihai... Nu știu ce ți-aș putea spune. N-am cuvinte... Știu ești supărat, că sunt vinovat, n-am nici o scuză, că am fost un idiot, un cretin fără pereche și nu mă aștept la înțelegere din partea ta, dar...
Mihai: Nu, Luci; încetează! Nu de asta am venit aici. M-ai auzit pe mine reproșându-ți ceva? Nu vreau să te acuz de nimic și nici nu trebuie să te scuzi față de mine. Am înțeles n-ai avut intenții neserioase și-mi pare rău pentru ceea ce ți-am spus atunci. Regret... Altfel spus, nu aveam motive întemeiate fiu supărat pe tine, nici n-aș avea de ce să te iert și sunt dispus să uit totul. Să lăsăm în urmă ce a fost. Nu vreau decât să te știu bine.
Lucian: Adevărat?!
Mihai: Sigur. Prieteni, nu?!
Lucian: Sigur, rămânem prieteni. Mă bucur că ai venit să mă vezi. Dar cum de te-ai răzgândit? Ultima oară când ne-am văzut, păreai foarte supărat. Spuneai că până atunci am fost mereu un exemplu demn de urmat pentru tine, un fel de idol pe care-l admirai, însă după ceea ce s-a întâmplat, ți-ai schimbat brusc părerea; mai spuneai să-mi fie rușine și crede-, chiar mi-era, normal, fără să-mi fi spus tu... Și mai ziceai că te-am dezamăgit și că-ți pare rău pentru mine. În plus, că dacă n-ai fi ținut cont de respectul pe care mi-l purtai, mi-ai fi tras cel puțin un pumn zdravăn, pe care sigur l-aș fi meritat.
Mihai: Știu ce-am spus atunci... N-ai uitat? Parcă ai fi înregistrat totul pe bandă.
Lucian: Nu puteam uita. M-a afectat foarte mult. Nu puteam suporta gândul aș pierde prietenia ta. A fost îngrozitor. Doream să nu mă gândesc, dar nu reușeam. M-a durut mult mai tare decât pumnul acela zdravăn, pe care l-aș fi meritat.

replici din romanul Proxima de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Semn

nu vreau să mă vezi noaptea
nu pot trimite fotografii
am ochii roșii, un blitz defect
și câteva dâre de lumină pe inimă

gândesc să nu-ți mai trimit niciodată fotografii
sunt prea încărcate de melancolie
m-am săturat să-mi plimb tristețea pe sticlă
urăsc reflectoarele, picturile și pictorii, pe tata
da, îl urăsc, pe bunul meu tată
îl urăsc
nu-l mai urăsc
bat câmpii și devin alta
urăsc-iubesc
iubesc-urăsc

cu pumnii strânși, sper
nu voi mai scrie niciodată poezie.
uită-te la mine, dragul meu
fotografiile și poeziile mele stau pe ape
eu merg înainte și n-am chef de nimic
las ușile deschise, nu mi-e frică de nimeni
vreau să-mi pui întotdeauna întrebări simple

acum vreau să dorm
fără nici o întrebare, nici o fotografie, nici o poezie
vreau să mă ascund în așternuturi
nu ți-am spus, știu să-mi fac cruce cu limba
tot tata m-a învățat
dar mi-e frig, țin mâinile împreunate

rog să nu-mi vadă niciodată fotografiile, răspunsurile, poeziile
să nu vadă decât atât
putea să fiu o soție bună
amanta perfectă
putea să fiu copil, o altă mamă
putea să fiu a ta în fiecare noapte
putea să nu mai scriu nimic
acum
și cu toate astea
de mâine, n-o să-i mai spun nimic mamei
am s-o îmbrățișez cu toată dragostea
fără să știu de ce în fiecare noapte
o doare atât de tare
Dumnezeul meu

poezie de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

O mare dezamăgire pentru omenire

Firește că am să plec și eu cândva.
Dar cu ce amintiri triste voi pleca de aici
despre toți prietenii cu care am vânat lei,
despre toate femeile cu care am prelungit
la nesfârșit diminețile altora,
despre copiii care n-au plâns după mine,
despre bogații care mi-au invidiat libertatea,
despre pederaștii care mi-au dat târcoale prin gări,
despre mama și tata care nu m-au cunoscut niciodată.

Mă vor plânge locurile prin care-am trecut
mândru de mine.
Oamenii, mai puțin.
Mă vor plânge câinii vagabonzi cu care
mi-am petrecut nopțile mele-nstelate.
Oamenii, mai puțin.
În definitiv, am făcut atâtea gafe în viață
încât ar trebui să o iau de la capăt cândva,
corijez ce se mai poate.

N-am învățat nimic toată viața
nici măcar să înot
nici măcar să dansez
nici măcar să iubesc.
Am scuipat pe stradă ca orice vagabond
și m-am târât cu toate curvele lumii.

Am fost prea liber poate și prea târziu lucid
și-am tot scrutat în zare o aripă să-mi crească
dar am ales doar tina, când cana mea de cid-
ru m-a rostogolit spre groapa care în cer se cască.

Atât am fost. O mare dezamăgire pentru omenire.
Și mi-e rușine când văd cum cimitirele
vin nesătule spre mine.

poezie de din Insolența nopților
Adăugat de Ionuț PopaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
cumpărăturiCartea "In aripi de gala" de Nicolae Sava este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -21.19- 16.99 lei.

Dacă e să dau crezare anumitor autorități, tot ce văd în jurul meu este lipsit de realitate. Dar omenii care fac asemenea afirmații există cu adevărat? Nu sunt doar marionete ale spiritului meu așa-zis bolnav? Dar dacă sunt singur în univers? Și dacă toate percepțiile mele nu sunt decât halucinații, atunci poate că universul însuși nu există? Poate că eu sunt doar produsul imaginației mele...

în Cazul Eduard Einstein (2015)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Goethe

Într-o frumoasă după amiază, pe când în casă domnea liniștea, jucam în "colivie" (încăperea care dădea spre stradă) cu oalele și străchinile mele, dar pentru că nu știam ce să mai fac cu ele, azvârlii unul dintre aceste vaase pe stradă și mă bucuram auzind zgomotul vesel al cioburilor. Frații von Ochsenstein, care vedeau isprava mea îmi făcea atâta plăcere, încât băteam cu mare voioșie din palme, strigară: "Încă una!" Nu pregetai să mai azvârl încă o oală și cum ei continuau ceară "Încă una!", "Încă una!", spărsei de caldarâm toate străchinuțele, tigăile și cănițele mele.

citat din
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba germană. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la De.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

Când voiam scriu despre mari călătorii, nu știam cum s-o fac, nu știam cum vor călători personajele mele. Cu barca? Bine, dar ce tip de barcă? Cum se pun velele? Cum se pornește? Nu știam nimic, nu puteam povesti nimic. Alt mijloc de transport era mașina, dar mie nu-mi plăcea. Eu îi citeam pe romantici. Atunci mergem cu caleașca. Nici despre caleașcă nu știam nimic: câți cai trebuie înhămați, cum îi faci pe cai să se oprească? Era totul o mare necunoscută. Până la urmă, bietele mele personaje au trebuit să se deplaseze pe jos, fiindcă aceasta era singura modalitate de transport pe care o puteam explica. Nu au ajuns prea departe, vă puteți imagina.

citat din
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Sunt și deșteaptă, sunt și proastă. Sunt și frumoasă, sunt și urâtă. Sunt și curajoasă și fricoasă. Sunt bună și rea. Toate aceste caracteristici îmi aparțin. Și încă multe altele. Le arăt cu degetul spre ceilalți pentru uneori nu le pot recunoaște în mine însămi. Integrez în mine totalitatea trăsăturilor umane căci nuputea recunoaște la ceilalți ceea ce nu există deja în mine. Oamenii din jurul meu sunt oglinzi care reflectă trăsături ale personalității mele de acum sau din trecut ori viitor. Atunci când îi accept pe ceilalți așa cum sunt, în realitate accept pe mine. Nu sunt nici mai bună, nici mai rea decât ceilalți. Sunt imperfectă. Lucrurile pe care le admir sau le detest la ceilalți se regăsesc și în mine însămi. Deseori fac lucruri prostești pentru că îmi doresc și eu, ca și tine, să nu fiu respinsă, îmi doresc acceptarea și iubirea celor din jur. Abia când renunți la măștile care te compun îți dezvălui măreția și perfecțiunea din tine. Acceptă că ai defecte și ai calități. Și de fiecare dată când arăți cu degetul spre ceva frumos sau urât amintește-ți că lumea reflectă ca o oglindă ceea ce este în interiorul tău. Așa cum Jacques Salome spune: Și acum vorbește-mi despre tine. Spune-mi cum sunt eu?

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mă latră asfințitul și nu cred

Semăn tot mai mult a copac.
Mai cuminte decât busuiocul
trimit semne disperate de ajutor celor
de pe țărm, dar am să mor
tot căutând un om mai singur decât mine în acest univers
din care nu pot evada.

Semăn tot mai mult a copac, un copac
din care fac fluiere alții. Veselia din inima mea
nu încape în frumoasele piepturi ale altor
bărbați. Au sufletul greu și nu știu
mângâie cu privirea nici o poveste.

Mă latră asfințitul și nu cred
că mă va mușca niciodată de nume.
Mama mi-a spus că eram sortit îngerilor,
după ce am trecut prin luna octombrie
dar hazardul a hotărât altceva. Mama
a închis ferestrele casei demult,
nimeni să nu vadă tristețea fiului ei de acum.

Doamne, semăn mai mult a copac
deși mi-ai dat prea multă veselie în inima mea.
O inimă preacucernică în fața frumuseții
de care seamă voi da țărânii care mă așteaptă
în dulcea ei îmbrățișare. Atunci, sufletul meu
se va ridica în munți ca o pasăre, precum scria
un caligraf mai bătrân decât istoria toată.

poezie de din Insolența nopților
Adăugat de Ionuț PopaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Direcționează
2%
către Asociația Culturală Citatepedia!

Citește detalii »

Votează pagina

Dacă îți place această pagină, o poți vota cu un clic, pentru a-i ajuta pe alții să o găsească mai ușor.

Fani pe Facebook

 
Poți promova cultura română în lume: Intră pe www.intercogito.ro și distribuie o cugetare românească într-o altă limbă!