Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Trandafirul negru

fragment

În Țările de Jos, într-un vechi burg
încins cu holde arse de pelagră,
un grădinar visă într-un amurg
un straniu trandafir cu floare neagră.
Și ani de-a rândul visul lui rămase
deasupra casei, ca un cer închis;
iar păsările, când veneau sfioase,
zburau cu aripi fragede prin vis.
Dar ochii lui și mâinile în friguri
păliră lent sub zări verzui, iar el
mereu se aplecă pe nalte diguri
ținând holbat al apelor inel.
În mări, epave cu catarge moi
dădură rădăcini, în timp ce bradul
de șapte ori se scutură de foi
și zeci de fluvii își schimbară vadul.
Altoiuri albe, muguri sângeroși
în van își împleteau pe rând nuanța.
Și într-o zi, când trâmbițau cocoși,
pieri sub cerul de rubin speranța:
căci fata grădinarului hrănind
la sânul ei trei luni un șarpe harnic,
îi îngropă cenușa sus, pe grind,
sub trandafiri, – dar totul fu zadarnic.
Chemați din țări străine, magi de seamă
se-ntoarseră-n ținuturile lor,
vorbind de-a lungul drumului cu teamă,
de lucrul fermecat și fără spor.
Iar grădinarul putrezi în mlaștini,
sub zborul păsărilor care trec
în unghi prelung spre țările de baștini
pierind în ceruri ca-ntr-un alb înec...
....

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Broască ori șarpe?

Broască ori șarpe?
Șarpele înghite broasca.
Labe și pene sar pe
rânișul apelor. Un vas ca
o nălucă vâslește la deal.
De ce-o fi mergând mai repede râul
decât un cal?
Corăbii prin grâul
undelor pleacă la carnaval.
Pleacă de-a dura dealurile cu totul.
Păsările forfoteau pe botul
continentul, seara.
Culorile umplură cerul cu făpturi
bosumflate cum e ceara
dată în clocot. Iei sau furi
din fugă o mână de munți, iar pe
umerii lumii coboară o mască.
Șarpe ori șarpe?
Broasca iese din șarpe.

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marilena Ion Cristea

Iar m-a prins iarna...

Iar m-a prins iarna cu ușile deschise,
Și fulgi moi și grei mi-au trecut peste prag,
Am simțit zborul lor ostenit și pribeag,
Deși, prea departe, plecasem prin vise...

S-au așezat într-un colț, sperând să apar,
Dar visul meu ajunsese în mugur,
Și-a plesnit nefiresc de banal, însă, sigur,
In eroare de timp, într-un timp literar...

Și-au albit casa mea, alb atât de frumos,
Iar in vis le simțeam aripi frânte de dor,
Și-am simțit că mă prinde în vis un fior,
Că durea tare rău acest zbor grațios!

O durere prea mare, să nu mă trezesc,
Și să-mi văd a mea casă albită de tot,
Mă ridic în genunchi, printre fulgi îmi fac loc,
Ca să scriu două rânduri, să mă încălzesc!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Fata cu vioara

Acum, când ochii ei nu mai privesc,
Când degetele ei prelungi, de ceară,
Nu mai aleargă, nu mai dănțuiesc
Ca un păianjen galben pe vioară,

Acum, când nu mai tremură pe-alei
Ci doarme, în sfârșit, între glicine,
Am să vă spun, prieteni, taina ei,
Taina ei neagră, plină de suspine...

Voi o credeați nebună, negreșit,
Când o vedeați mereu, fără-ncetare,
Cu sânul gol, cu părul despletit,
Cântând pe uliți veșnica-i cântare...

Dar adevăru-i altul și mă tem
Să vi-l mai spun acum, când e zadarnic...
Fata purta cu vioara un blestem!
Și ce blestem - sălbatic și amarnic!

Căci tatăl ei, un jidov scund, urât,
Murind, îi hărăzise într-o seară,
Să nu trăiască după el decât
Atâta timp cât va cânta la vioară!

De-aceea, zi de zi, până-n amurg,
Pe străzi, prin piețe, dornică de viață,
Cânta din răsputeri în vechiul burg,
Cânta prin soare, viscole sau ceață...

De-aceea alerga necontenit,
Mergea mereu cu vioara sub bărbie,
Își aiura descântecul smintit,
Se prăvălea în el ca-ntr-o orgie!

Dar într-o noapte, de prea mult cântat,
Deodată toate corzile plesniră!
Un vaier scurt și-un țipăt încleștat
În cerul pulmburiu se-ncolăciră!...

Atunci, cu ochii mari, înspăimântați,
Din părul blond își smulse patru fire...
Și voi râdeați, nebunilor! Râdeați!
Fecioara însă, ea cânta-n neștire...

Ce cântec pur și nemaiauzit!
N-o să vi-l spun, căci nu se poate spune!
Dar prea mult timp, pe lemnul istovit
Nu dăinuiră nici aceste strune...

Nici ele nu putură, prin alei,
Să-i prelungească marea agonie...
Și-acum fecioara doarme-n racla ei
Ca o vioară frântă în cutie!

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "111 cele mai frumoase poezii" de Radu Stanca este disponibilă pentru comandă online la 34.99 lei.

Fata cu vioara

Acum, când ochii ei nu mai privesc,
Când degetele ei prelungi, de ceară,
Nu mai aleargă, nu mai dănțuiesc
Ca un păianjen galben pe vioară,

Acum, când nu mai tremură pe-alei
Ci doarme, în sfârșit, între glicine,
Am să vă spun, prieteni, taina ei,
Taina ei neagră, plină de suspine...

Voi o credeați nebună, negreșit,
Când o vedeați mereu, fără-ncetare,
Cu sânul gol, cu părul despletit,
Cântând pe uliți veșnica-i cântare...

Dar adevăru-i altul și mă tem
Să vi-l mai spun acum, când e zadarnic...
Fata purta cu vioara un blestem!
Și ce blestem - sălbatic și amarnic!

Căci tatăl ei, un jidov scund, urât,
Murind, îi hărăzise într-o seară,
Să nu trăiască după el decât
Atâta timp cât va cânta la vioară!

De-aceea, zi de zi, până-n amurg,
Pe străzi, prin piețe, dornică de viață,
Cânta din răsputeri în vechiul burg,
Cânta prin soare, viscole sau ceață...

De-aceea alerga necontenit,
Mergea mereu cu vioara sub bărbie,
Își aiura descântecul smintit,
Se prăvălea în el ca-ntr-o orgie!

Dar într-o noapte, de prea mult cântat,
Deodată toate corzile plesniră!
Un vaier scurt și-un țipăt încleștat
În cerul pulmburiu se-ncolăciră!...

Atunci, cu ochii mari, înspăimântați,
Din părul blond își smulse patru fire...
Și voi râdeați, nebunilor! Râdeați!
Fecioara însă, ea cânta-n neștire...

Ce cântec pur și nemaiauzit!
N-o să vi-l spun, căci nu se poate spune!
Dar prea mult timp, pe lemnul istovit
Nu dăinuiră nici aceste strune...

Nici ele nu putură, prin alei,
Să-i prelungească marea agonie...
Și-acum fecioara doarme-n racla ei
Ca o vioară frântă în cutie!

poezie celebră de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Instantaneu

Îmi plac fotografiile - la ceasul
când se preschimbă-n tigri: fiecare
își ține-n gură halca ei de timp.

Noi înotăm - în ochii lor: zâmbind,
mai facem gesturi mari și luminoase
sub cerul înflorit...

Dar dedesubt,
Însângerată, apă fără umbră
ne-a și vărsat într-o bulboană sumbră

poezie celebră de
Adăugat de Doina BumbuțSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Ochii Domnului străbat tot pământul, ca să sprijine pe aceia a căror inimă este întreagă Înaintea Lui

Privești? Cu toții Doamne în suflet avem pete
Dar Tatăl Nostru pare mereu să ne tot ierte,
Dacă avem credință ne sprijină. Tu cere
Putere-n trup și suflet, de vrei să ai putere.

Înțelepciune, milă, dreptate și tărie
Pe toate-n timp, în lume le vei avea cu tine
Și cupa vieții tale cu câte se va umple
De vei avea credință și nu avea răbdare.

Inima ta întreagă-i? Iertarea unde-i oare?
Domnul te are-npreajmă? Îl vezi în depărtare?
El nu-i decât un spirit urmat de noi... Cetate
În care stau ascunse inimi nevinovate...

Nici veșnicia nu va fi de-ajuns
Spre a cunoaște totul despre lume
Dar de acolo, din adânc, de sus,
Tot ce putem zări sau nu
Își are rostul lui și are-un nume
Sunt stele care au murit de mult
Dar existența lor rămâne trează
Căci ele-s rostul nostru pe pământ...
Când le privim, visăm la nemurire
Și inima de dorul lor vibrează

De m-aș ascunde-n mare, din nisipul
Atâtor zeci și mii de molecule
Ce nu pot fi de nimeni numărate
Dar au, acolo, sus, și ele-un nume
Eu mi-aș putea. răni... integritatea

Dar rostul nostru-aici e de-a muri
De-a nu purifica sufletul meu în două
Căci jumătate-i spre a suferi
Iar alta-i pentru-o lume pură nouă
Promisă..... într-o zi

Tatăl trimis-a Fiul ca dovadă...
Exemplul lui să fim și să luptăm,
De Duhul Sfânt să fim tot mai aproape

Și tot ce-i rău în noi să aruncăm
Voință avem? E de ajuns... Privește...
Întinde-ți mâna către Tatăl Tău
Căci El te va susține în credință
Și-atunci nimic nu o să-ți pară greu.

poezie de din Lucirea tristeții
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Glossa mărilor și oceanelor

Trec catarge către maluri,
Înecându-se-n tăceri,
Trec pierzându-se în valuri,
Trec și azi, treceau și ieri.
În corola lui de alge,
Vântul, bun toreador,
Pescărușii își atrage
Într-un dans amețitor.

Trec catarge către maluri...
Scoici, în dans de catifea,
Proiectează idealuri
În oglinzile de stea.
Plâng de doruri marinarii –
Zorile le dau fiori,
Când zăresc în larg corsarii –
Mari oceane de ninsori...

Înecându-se-n tăceri,
Prinse-n valul roditor,
Nave trec la fel ca ieri –
Brațe de navigator.
Prinse-n valuri de argint
Transcendent cățărătoare,
Se pierd clipe de alint
Și dispar, dispar în zare...

Trec pierzându-se în valuri –
O povesste-n univers,
Albatroși strigându-și plânsul
În sălbaticul regres.
Lacrimi – scoici pe plja tristă,
Sângeriu apus – trădare,
O durere neînvinsă
Și-o eternă disperare.

Trec și azi, treceau și ieri,
Risipindu-se-n clepsidră,
Multe valuri de dureri...
Prinși de-a timpului ispită,
Iar plângându-și morții lor,
Mateloți fără morminte.
Plâng în vis și plâng de dor,
Plâng de-aducerile-aminte.

În corola lui de alge,
La Dumnezeiesc altar,
Navă fără de catarge,
Îngenunchi și eu – un val.
Peștii mei aleargă liber
Către stele și-napoi,
Ploi de îngeri, chip de înger,
Spre oceanele din voi.

Vântul, bun toreador,
Ca o aripă de miere,
Râu de aur poartă-n zbor
Și sălbatice mistere.
Apoi lin precum un zmeu
Din copilăria castă,
Le va-ngădui mereu
Celor duși, să vină-acasă.

Pescărușii își atrage –
Cânt de clopot și de dor,
Răstigniți pe drum de alge,
Pe tărâmul viselor.
Plâng apusuri... Marinarii,
Altor zări poem rostesc.
Răsărituri în vitralii,
Un copac înmuguresc.

Într-un dans amețitor,
Ancoră de gând și timpuri,
Albatros la țărm cobor,
Din uitate anotimpuri.
Singură, cu peștii mei,
În mormântul gol de șoapte,
Ca o pasăre mă-ntorc
Și mă risipesc în noapte.

Într-un dans amețitor,
Pescărușii își atrage
Vântul, bun toreador,
În corola lui de alge.
Trec și azi, treceau și ieri,
Trec pierzându-se în valuri,
Înecându-se-n tăceri,
Trec catarge către maluri...

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Într-un același gând

*

inel de viață
în câmpurile gândului
și fila din cartea copilului care
aruncă literele într-un cerc
adultul pătrat romb devine
pentru ca în sferă
totulse rostogolească firesc
într-un absurd al nuanțelor
curcubeului alb

**
jocul spre niciunde
pe marginea unui drum aproape cunoscut
înscriu în fiecare fibră
pe măsura timpului în care trupul trăiește
cosind iarba amară a nevoilor
și poate iarba primăverilor trecutului în care
copilul rămas în mine fragil
își caută păpușa preferată și ursul
și rățoiul primit în dar
la cinci ani
de la fratele meu

să nu uit foarfeca pe care o plimbam
de-a lungul foilor colorate de hârtie
până când
din ele
se năștea un alt personaj din poveștile pe care
picupul le lăsa să curgă
într-un fundal de bucurie și liniște
frățească

***
inel de viață și de moarte
într-un același gând
răsfirat pe treptele blocului în care
și acum locuiesc
căutându-mă
căutându-l pe tata
într-un bol de zâmbete iubire căldură
și siguranță

inel de dor lăsat pe banca așteptărilor
în legănarea legănării
leagănului de jocuri
ale simplității umanului

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Ispirescu

Mai trecu ce trecu și iarăși, într-o sărbătoare mare, împăratul merse la biserică cu toți sfetnicii săi și cu toți curtenii tineri și bătrâni. Și de astă dată fata cea mică a împăratului se prefăcu că este bolnavă și rămase acasă. Între curtenii împăratului cari merseră la biserică era și grădinarul, fiind bătrân, credincios și vechi slujbaș al împăratului. Argatul cel cheleș daca se văzu singur, scutură frâul și-și chemă calul. De astă dată scoase din găoacea de nucă rândul de haine cel de aur, se găti frumos, înfrână calul ce venise numai înșelat, își lăsă părul de aur pe spate, încălecă, își încurcă calul prin grădină, pe care o strică de tot, și apoi se duse ca și de-lalt rând la biserică, merse la mir, se ploconi în dreapta și în stânga și ieși. Întorcându-se acasă, porunci calului de făcu grădina de trei ori mai frumoasă decât era. Fata împăratului îl văzu și când ieși, și când se întoarse, și ceea ce făcu, dară tăcea. Când se întoarseră de la biserică, împăratul și toți cu totul spuseră fetei celei mici a împăratului minunea ce văzuseră.

în Făt-Frumos cel rătăcit
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Greuceanu" de Petre Ispirescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -38.44- 28.99 lei.

Când eram copilă, tata îmi asculta visul

Nu mai era alt cer pentru el decât lumina
Din ochii mei uimiți de strânsoarea lui puternică,
Încât îmi lovea colțurile inimii
Când își rotea buzele în părul meu încurcat.

Orizontul pierdut stă să cadă pe mormintele
Uscate de soare.
În amintirea lui aștept căderea unui cuvânt;
Eu să stau la marginea visului,
El să vină până la marginea acestei lumi.
Visez ori nu visez,
Cuvintele lui veneau înainte și înapoi ca un vârtej nevăzut:

Am răbdat, copilă,
Ca să-ți dau ceasuri din zilele mele
Să-ți întinzi aripile peste lume.

Când îți puneam daruri sub pom,
Treceai din vis în vis
Și mi se umpleau zilele rămase cu tine.

M-am prefăcut aripă nedefinită de lumină
Într-un țipăt nestrigat,
În care timpul s-a oprit
Într-o disperare care n-a mai avut loc.

De atunci urc...
Urc,
Urc...
Și nu știu ce va fi dinaintea acestui suflet fără trup.

Mă uit încă o dată către voi,
Copiii mei cu soarele înlănțuit de lacrimi.
Trec primul inel de lumină
Și golul abisal din interiorul lui mă arde...

Doamne!
Ce dor mi-e de viață...

Am răbdat pentru speranța ta,
Să cântărești cât un vis, copilă,
Dar nu ți-am spus că Dumnezeu ne-a strecurat
Moartea în ființă
Și neantul este doar o împăcare temporară a sufletului.

Nu știu ce va fi dinaintea acestui suflet care mi-a fost,
Mi-e dor să cobor o noapte
Până în visul tău să-l cântărim împreună,
Dar mă tulbură nespus sunetul suspinelor tale.
Nu mai văd,
Nu mai știu,
Doar simt...
Mi-e dor.
N-am știut că părinții sunt devorați și după moarte.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Romanță

Când becurile-n parc s-aprind
Iar luna plină le zâmbește,
Îndrăgostiții pe alei
Își spun a dragostei poveste.

La un copac cu frunză plină,
În umbra lui ei se opresc,
Se-mbrățișează fără milă
Și în tăcerea lor vorbesc.

Își spun cuvinte neauzite,
Simțite în adâncul lor.
Cu mângâieri nemărginite
Sporesc al dragostei fior.

Dar ani trec. Și trec de-a valma.
Iar dragostele se repet'.
De-o dată se trezesc: e toamna!
Și-atunci încearcă un regret.

Regretă tot ce-a fost în viață:
Iubire, dragoste, fior,
n-au știut să prețuiască,
Ce le-a fost dat să fie a lor.

*
* *
Voi tineri ce m-ați ascultat,
Nu așteptați vremea să treacă.
Luați din viață când vi-i dat,
Că cea trecut, n-ose-ntoarcă.

poezie de din Versuri (2014)
Adăugat de Adrian TimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ionel Teodoreanu

Când a venit pe lume fratele meu cel mic, ulița îl aștepta la poartă. El nu știa nimic: era așa de mic!
Căsuța lui de atunci era un leagăn alb; palmele mamei erau singura uliță prin care putea păși; ochii mamei – singurele ferestre prin care putea privi. Pe-atunci știa numai să scâncească și se numea Scâncea-Voievod.
A trecut multă vreme până când, cu mâinile și cu picioarele, a prins să meargă de-a bușelea prin molateca împărăție a covorului.
Acolo a hoinărit, în voie, în tovărășia unui mielușel de lemn potcovit cu rotițe, bucălat și fumuriu la trup, ca un strugur de lână. Îl purta prin luncile de țesături și parcă mai degrabă mielușelul era păstorul, căci el privea doar, iar copilașul păștea covorul, mozolind.
Acolo s-a rătăcit prin codrul picioarelor de scaune și de măsuțe, sălaș al urșilor, al lupilor, al tigrilor și al altor sălbăticiuni de pâslă sau carton.
Acolo a privit cele dintâi păsări și a ascultat cele dintâi ciripiri: muștele cu bâzâitul lor.
Acolo s-a trudit zadarnic să treacă dealurile taburetelor, pe sub care motanul își croia tunel. De câte ori coada motanului, fum alb, n-a încercat pornirea mâniei lui de floare!
Acolo i s-au minunat ochii, privind vântoasa pădure de aur a flăcărilor din sobă potolindu-se, prefăcută în toamnă arămie, moțăind scuturată în rodii de rubin și adormind în cenușă.

în Ulița copilăriei
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "La Medeleni Vol. 3" de Ionel Teodoreanu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -13.39- 5.99 lei.

Un asteroid fără umbră

Yvonne își strecoară
mâinile în mănușile moi.
Știe că totul e despre iubire.

Un nodúl ca o perlă în pieptul ei
o va omorî. Nimic
nu spune Primăvara e aici

cu la fel de multă încredere ca o constelație a cancerului
ce împânzește cerul din fața ei când se cațără pe pervaz
și umblă prin somn, pășind pe un covor stacojiu.

Spatele ei lipsit de aripi îi împinge sufletul înainte
sedus de un val de șoapte nerăbdătoare,
trei etaje de-a dreptul în jos.

N-a mai făcut asta până acum. Își
desface aripile. Planează ușor.
Trupul ei e făcut pentru asta.

Primăvara e-aici.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Anotimpuri

Trec anotimpuri terne, ireale,
secunde răsucite înapoi,
pe buze reci rostogolind, din ploi,
blesteme vechi din țărmuri boreale.

O primăvară urcă, în frisoane,
un psalm evanescent, spre zodiac,
din lutul viu, dar ceasurile tac
cu limbi încremenite pe cadrane,

căci nu mai sunt în stare să cuprindă
hiatusul, iar ritmul e ucis.
Azi, vara nemișcată-i o oglindă

pe bolta monocromă, într-un vis
din somnul lui decembrie, o grindă
pe cerul unui viitor închis.

sonet de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Important e sa te faci nevazut" de Radu Ștefănescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -18.00- 17.10 lei.
Gheorghe Gurău

Logică în pustiu...

Petale de-aș avea
o floare-aș vrea
să fiu
într-un pustiu
de s-ar putea
să cresc
din când în când
să înfloresc
pe rând
să-ncânt prin colorit
un neavenit
s-aștept supus
un strop de sus
nu tu potop
nimic în plus
decât polen
și oxigen
nisip încins
și soare-aprins
să fiu curtat
de-un scorpion
să fiu purtat
medalion
iar într-o zi
fără a ști
cules să fiu
de-o trecătoare
într-un pustiu
de-aș fi
o floare!

poezie de din Zâmbete rimelate (aprilie 2008)
Adăugat de Gheorghe GurăuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Daniel Vișan-Dimitriu

Cafeaua cu vis și fum

Privirea mea, pierdută prin aburi de cafea,
e tristă, abătută, și caută ceva
prin timpul interzis: întoacerea la vis,
la noaptea cea din urmă, în care ai venit
când umbrele își curmă conturul alungit
și se petrec, în taină, spre lumea de mister,
îmbrac-o nouă haină, un dar trimis din cer,
și-apar din nou, ca vis, și totul e permis.

Sunt, încă, într-o stare în care n-am habar
de-a fost ca, din uitare, să mi te-apropii, iar,
sau te-ai crezut, prin timp, în vechiul anotimp,
în care ritualul din nopțile târzii
era iraționalul atâtor nebunii
în care, cu plăcere, adânc ne-am cufundat,
iubire și tăcere, atât cât ni s-a dat,
și nu a fost un vis, iar noi ni l-am permis.

Privesc, tăcut, cafeaua ce, sigur, s-a răcit,
și fumul de țigară ce urcă... rătăcit.

poezie de din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Valeriu Barbu

O piatră pe suflet

își spăla mâinile prea des
ca și cum ar vrea să înlăture
o vinovăție
mătura de trei ori pe zi în fața ușii
iar foșnetul măturii îi părea cântatul
cocoșilor lui petru
ștergea cu spirt tocurile ferestrelor
sticla lor lăsând-o
cu pete bătrâne de praf și grăsime
la înălțimea anume
urma unui nas lipit
mereu în același punct
poarta între lumi neîndeajuns de paralele
în copacul din fața casei
atârnau o mulțime de prăștii
semn că trecuse pe acolo o copilărie
plină de păsări
motivul pentru care
orice speranță știe acum zborul doar static
și toate astea
până astăzi
când
s-a oprit apa
s-a oprit aerul
s-a oprit mușchiul feței într-o expresie
ca atunci când se moare de râs
mâinile începu să dea din aripi și
să zboare de-adevăratelea
ca din praștie țâșni
piatra de pe suflet
izbi cu putere direct
în geamul lui Dumnezeu

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Charles Baudelaire

Apusul soarelui romantic

O, soarele, pe boltă, ce mândru-i când răsare,
Țâșnind ca o văpaie, în semn de bun-venit!
- Ce fericit e omul când poate, mulțumit,
Să-i vadă și apusul, frumos ca o visare.

Îmi amintesc!... Departe, flori, holde și izvoare
Palpită și oftează sub ochiul lui vrăjit...
- Se-ntunecă. Să mergem grăbiți spre asfințit,
Să mai vedem o rază piezișă, trecătoare!

Zadarnic vrem să prindem pe zeul care pleacă;
Deasupra noastră noaptea imperiul și-l apleacă,
Plin de fiori, trist, umed, cu ochii lui sticloși;

Plutește-n întuneric duhoare de morminte,
Când trec pe lângă mlaștini, cu teamă, înainte,
Călcând pe melci de gheață și pe broscoi râioși.

sonet de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba franceză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Fr.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "Florile raului" de Charles Baudelaire este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -14.99- 14.24 lei.

Clipe din urmă

Peste cetăț de slavă, prin văi patriarhale,
Pe unde-au fost ogoare și vesele sălașe,
Vor crește-n zări ghețarii, fantasme uriașe,
Dezvăluind la lună scheletele lor pale.

Bătuți de valul vremii ce sfarmă tot și roade,
Bâtrân cu fața suptă și cu stufoase gene,
Dormi-vor înțelepții sub cumpeni și troiene,
Rupând de-a pururi firul străvechilor izvoade.

Cuaripi de aur, duhuri, pleca-vor în șirag
Pe albe povârnișuri, cu fruntea spre genună,
Din brațele lor strânse, făcând sub cer cunună,
Surâzător pieri-vor alături, drag cu drag.

O clipă, dogorită de ultimul sărut,
Ce va cuprinde zareac-o mreajă de văpăi,
Natura va renaște, rostogolind prin văi,
Cascadele-i spumoase pe brazde noi de lut.

O clipă iar văzduhul va sângera pe ape,
Străfulgerat puternic de-a dorului lumini.
Apoi, frângând tiparul celor din urmă crini,
Tot cerul își va strânge azurul sub pleoape.

Și demonul pierzării va sta mereu la pândă;
Prin larguri stăpânite de-a morții dezolare,
Vor luneca doar norii, cu-ncolăciri fugare,
Iar soarele-și va stinge, lin, torța-i fumegândă.

Îmbrățișând cenușa rămasă pe altare,
Pe-oglinzi de gheață visul pierdutei lumi va trece;
Va tresări-n adâncuri sub el pământul rece
Și-asupră-i se vor cerne cununile stelare.

Un singur om pe lume, din adormita ceată,
Vărsându-și umbra neagră pe-ntunecatul sloi,
Va măsura deșertul cu gândul înapoi
Și ochiu-i fulgera-va tăios ca o săgeată.

Zăresc prin colb de secoli făptura lui semeață;
Înalta-i frunte pare de boltă răstignită,
Iar viforosu-i suflet ce-n aspre zări palpită,
Rotește ca un vultur pe crestele de gheață.

Cad blocuri sfărâmate sub pieptu-i de titan;
Sorb ochii tot adâncul și clarul din tării;
Iar miile-i de gânduri în zbor de herghelii,
Zburdalnice s-alungă pe recele morman.

Pe-ncremenite valuri stă discul de jăratic –
E-un templu gol natura, cu albe propilee,
Pe care raza lunii, sfielnică scânteie,
Visând un ram în floare, sub cer primăvăratic.

Nici-un suspin nu curmă oceanul de tăcere,
Pe-nvinețite buze dorm sacrele cuvinte;
Jos, groaznică se-ntinde tăcerea din morminte,
Iar sus, imensitatea tăcerilor din sfere.

Prin cugetu-i din haos, atâtea lumi se-ncheagă;
Stă țintă călătorul cu fața spre destin
Și-așteaptă veșnicia, haotic și divin,
Pe umerii atletici purtând zidirea-ntreagă.

De piscuri se agață, suind fără răgaz,
Tăcuta lui durere și-o poartă către slavă;
Nădejdea-i mai plutește fluturătoare navă,
Ce luptă-n vijelie cu aprigul talaz.

E ultima verigă din lanțul ce se frânge;
Roiesc în jur luceferi; iar trupu-i cadaveric,
O clipă mai desparte lumina de-ntuneric,
Pe tâmple-i în șiroaie cad stropi aprinși de sânge.

Simțirea-i sugrumată se zbate ca-ntr-un clește;
Ar vrea să frângă sloiul cu brațe de văpaie,
I-alunecă piciorul, suflarea i se taie,
Iar fruntea-i uriașă cu neguri se-nvelește.

Și, totuși, înc-odată, el se ridică drept;
Și-nfige-n toate gândul – dumnezeiască dalt㠖
Visând o lume nouă și-o zare mai înaltă,
Când inima-i se frânge de bărbătescu-i piept.

Îmbălsămând pământul cu-n vis fără de margini,
Suflarea-i înghețată se pierde spre-nălțimi;
De sus zbucnește jalnic un cor de heruvimi,
Și-n zvârcoliri de șarpe, trec nori peste paragini.

Fulgerătoare săbii de creste viu se sparg;
Pe axa lor toți sorii se poticnesc o clipă,
Iar moartea-și desfășoară năpraznica-i aripă,
Pe cea din urmă frunte, rostogolită-n larg.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Sorina Rîndașu

Poem

poemul se descompune pe umerii mei
ca lemnul putred
căci moartea e aproape și o simt respirând;
florile de tei curg în cana cu apă
iar peste cinci minute vine ora când va trebui
să mă împingi
de pe turnul fără ceas
către masa de biliard care strălucește ca o stea
de data asta am de gând să închid ochii
căci prin văzduh trec pelerini
iar vârful spre care tind nu are culoare
ci doar gust;
întunericul e o lămâie putredă cu degete
iar eu sunt aceeași bolnavă mintal
căci am iarăși
praf stelar pe buze și sub unghii.
medicamentele au rămas lângă Adolescentul lui Dostoievski
și mă vor aștepta până când îmi voi mima căderea
de jos

în sus
în sus
în sus

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook

 
Citatepedia se îmbunătățește și prin votare. Nu uita să dai cel puțin un vot/zi. Durează doar câteva secunde!