Când eram copilă, tata îmi asculta visul

Nu mai era alt cer pentru el decât lumina
Din ochii mei uimiţi de strânsoarea lui puternică,
Încât îmi lovea colţurile inimii
Când îşi rotea buzele în părul meu încurcat.

Orizontul pierdut stă să cadă pe mormintele
Uscate de soare.
În amintirea lui aştept căderea unui cuvânt;
Eu să stau la marginea visului,
El să vină până la marginea acestei lumi.
Visez ori nu visez,
Cuvintele lui veneau înainte şi înapoi ca un vârtej nevăzut:

Am răbdat, copilă,
Ca să-ţi dau ceasuri din zilele mele
Să-ţi întinzi aripile peste lume.

Când îţi puneam daruri sub pom,
Treceai din vis în vis
Şi mi se umpleau zilele rămase cu tine.

M-am prefăcut aripă nedefinită de lumină
Într-un ţipăt nestrigat,
În care timpul s-a oprit
Într-o disperare care n-a mai avut loc.

De atunci urc...
Urc,
Urc...
Şi nu ştiu ce va fi dinaintea acestui suflet fără trup.

Mă uit încă o dată către voi,
Copiii mei cu soarele înlănţuit de lacrimi.
Trec primul inel de lumină
Şi golul abisal din interiorul lui mă arde...

Doamne!
Ce dor mi-e de viaţă...

Am răbdat pentru speranţa ta,
Să cântăreşti cât un vis, copilă,
Dar nu ţi-am spus că Dumnezeu ne-a strecurat
Moartea în fiinţă
Şi neantul este doar o împăcare temporară a sufletului.

Nu ştiu ce va fi dinaintea acestui suflet care mi-a fost,
Mi-e dor să cobor o noapte
Până în visul tău să-l cântărim împreună,
Dar mă tulbură nespus sunetul suspinelor tale.
Nu mai văd,
Nu mai ştiu,
Doar simt...
Mi-e dor.
N-am ştiut că părinţii sunt devoraţi şi după moarte.

poezie de Camelia Opriţa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am spus

Am spus mi-e dor când mi-a fost dor
Şi-am spus te rog când am dorit,
Am spus nu vreau şi-am vrut să mor,
Atunci când nu m-ai mai iubit.

Am spus că ştiu când n-am ştiut
Şi-atunci când n-am avut am dat,
Am plâns atunci când m-a durut
Şi-am spus nu pot, dar am răbdat.

Am spus că am când n-am avut
Şi nu ţi-am spus cât te doream,
M-am întristat când te-am pierdut
Şi-am spus sunt prost, fiindcă eram.

Am spus că pot când n-am putut
Şi că-i uşor când mi-a fost greu,
M-am supărat, dar mi-a trecut
Şi-am fost întotdeauna eu.

Am spus mereu ce-aveam de spus
Şi-am scris să ştii că te iubesc
Şi-atuncea când voi fi apus
Şi n-o să pot să mai vorbesc.

Doar un cuvânt am să mai spun
La modul cel mai serios,
Mi-e drag de tine cea de-acum
Şi tot ce-am spus e de prisos.

poezie de Ovidiu Vasile din Damen-Tango
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare

Pe-o masă veche din odaie
Sub stinsa lumânării vâlvătaie
Stă tristă o scrisoare în Ajun
Ce i-am trimis bătrânului Crăciun.

REFREN:
Aş vrea să fiu cu tine
Şi să-mi acoperi rană
Mi-e dor de tine, soră
Mi-e dor de tine, mamă!

Aş vrea să fiu cu tine
Şi să-mi acoperi rană
Mi-e dor de tine, soră
Mi-e dor de tine, mamă!

Tăicuţul meu cu părul nins
Îngerul meu de pe Pământ
Care a plecat şi-apoi s-a stins
Fără să-mi lase al său cuvânt.

REFREN:
Aş vrea să fiu cu tine
Să fim ca altădată
Mi-e dor de tine, frate
Mi-e dor de tine, tată!

Aş vrea să fiu cu tine
Să fim ca altădată
Mi-e dor de tine, frate
Mi-e dor de tine, tată!

Mi-e dor de voi, părinţii mei
De casa noastră cea mai sfântă
De clopoţei, de zurgălii
De oamenii care colindă.

Mi-e dor de tine, mamă
Mi-e dor de tine, tată!
Cât aş voi, ah, Doamne
Să mai colind o dată.

Mi-e dor de tine, mamă
Mi-e dor de tine, tată!
Cât aş voi, ah, Doamne
Să mai colind o dată.

Mi-e dor de tine, mamă
Mi-e dor de tine, tată!
Cât aş voi, ah, Doamne
Să mai colind o dată.

Mi-e dor de tine, mamă
Mi-e dor de tine, tată!
Cât aş voi, ah, Doamne
Să vă mai colind o dată!

cântec interpretat de Fuego, versuri de Adrian Artene (1 decembrie 2018)
Adăugat de Alesia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi se văd diamantele pe obraji după furtună...

Sunt umbra care stă lipită de tine şi aud
soarele cum îmi bate în inimă după furtună,
sunt melancolia vie în care doarme
îngerul născut din ploi.
Albastru de izvor ţi-e numele,
tremură ca aerul bătut de vânt când îl şoptesc,
întorcându-se în ecouri
cu floare ninsă din aripile îngerului adormit.

Mă priveşti şi mă descânţi ca pe o floare
să rămân până îmi alunecă dorul din ochi
pe buzele albite, să mă pierd, să nu mai ştiu ce sunt.
Dacă sunt sau nu pasăre scăpată din moarte,
s-a umplut cu viaţa ta pentru că n-a mai încăput
în somnul îngerului.

Întorcându-mă pe pământ fără tine,
mi se văd diamantele pe obraji după furtună:
sunetul unui cântec îndepărtat al acestui suflet
care nu mai e el însuşi suflet.
I-au crescut braţele precum fulgerului să te lumineze,
Dragoste.
Adorm copilă în somnul tău şi încolţesc în tine ramuri.

camelia opriţa

poezie de Camelia Opriţa din poetii-nostri.ro
Adăugat de Elena Maria
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă lasă să urc...

astăzi mi-a fost cu mult mai rău,
picioarele se lupta să mă ţină,
mi-e gândul doar la părul tău,
ochii-mi închid şi văd lumină

îmi dă târcoale moartea mea
şi-un dor de tine mă încearcă,
aş vrea să dorm şi tu o stea,
pe raze să mă porţi, încearcă

încearcă, poate îmi zâmbeşti
în drumul meu cel către ceruri,
să nu te plângi, să nu rosteşti,
vreo rugăciune în careuri

mă lasă ca să urc, să urc,
nu mă opri de astă dată,
de-acolo, sus nu mai încurc,
să-mi car pe umeri viaţa toată

acolo sus am să încerc
cu liniştea sa fac o pace,
cu ochii-mi căutători în cerc
am să-ţi şoptesc doar ce îţi place

am să cobor în visul tău
din când în când nu totdeauna,
în el părerile de rău
ne-or părăsi una şi una

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clar de lună

mi-e frică de raza de lumină ce arde...,
mi-e dor de primul cuvânt ce l-am citit în prima carte...
mi-e dor de cuvântul ce l-am rostit la început,
mi-e dor de prima fată ce mie mi-a plăcut

mi-e dor de nopţile sub clar de lună...
mi-e dor de clipele petrecute împreună,
mi-e dor de prima zi când vocea-mi era răguşită
atunci încercam să-ţi mărturisesc...
cu vocea răguşită ţi-am spus că TE IUBESC...

sub stelele ce strălucesc uşor
mă aşez acum de unul singur...
îţi simt parfumul puternic plutitor,
ce ameţeşte ale mele gânduri

dar văd ceva ce mă orbeşte
sunt ochişorii tăi...
sunt mici dar sunt plini de lumină
a mea linişte sunt... EI...

poezie de Marius Ionuţ Păscălin
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor

Mi-e dor de ea, mi-e dor nebun de ochii ei
Mi-e dor s-alerg cu fata mea prin munţi, în văi
Dor ca să stau cu ea lungit pe ţărm de mare
Dor s-o dansez, dor s-o iubesc, dor de uitare

Mi-e dor să dorm şi s-o visez, iar la trezire
Mi-e dor să văd că este încă lângă mine
Dor mi-e s-aud doar vocea ei catifelată
Dor s-o ating, dor să o gust, dor s-o am toată

Mi-e dor să ştiu că e a mea pentru vecie
Mi-e dor să fac mereu cu ea o nebunie
Dor să o muşc şi să o simt cu-nfrigurare
Dor să o văd, dor de-un surâs, şi dorul... doare!

poezie de Dan Mitrache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina

azi nu mai urc şi n-am să cobor
sunt doar un pescăruş în zbor
zbor lung, prelung, amăgitor
în taina ultimului dor
mă smulg din valuri spre noaptea neştiută
sunt stea însângerată şi timpul e opac
aprind luminile în palmă la ultimul popas
în drumul sorţii către moarte
renasc din ape când tremură luna
sunt sete nestinsă rătăcită în uitare
se sparge cerul şi curg întrebări
sunt încă departe nemărginirea să o cunosc
mă arde depărtarea
foşnesc printre şoapte
în zbor peste ape
mă trag cărările şi trupul mi-e catarg
trec dintr-o întrebare în tainică chemare
voi sparge bolta cu o vorbă
înmugurind în zori
şi la răscruci voi pune dans de nuferi
să lumineze tăcuţii mei paşi
plutesc către lumină lucind între spini
mă sting tragic în noapte
mă voi întoarce în zori
să urc, să urc
nu mai cobor
mă apropii de cer
sub taina sfântă a primei împărtăşiri
să fiu o flacără în zbor
mă cheamă lumina
sunt taină şi spirit
cuvântul mi-e zbor
eu am venit să împletesc fântâni
aici, în infinit
să aprind lumini
vestind cuvântul Lui, în zorii zilei noi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra lui Eminescu

Picură din cer o noapte senină
în mine răsună setea de lumină
Şi-mi conturează acelaşi vis din nemurire
Vibrez o clipă, tânjesc după iubire,
Mă zbat în nesupunere ori ascultare
Şi cui să strig eu toate astea oare?
Când orizontul mi s-a limpezit cu tine,
Iar paşii-mi rătăcesc la porţile străine?
Mi-e atât de rece şi-un tremurat în piept
Îmi tulbură liniştea şi uit să mai aştept
Trăiesc adesea altfel şi mă simt
Prizoniera acestui ceas, la fel de prigonit,
Cum tu priveai spre constelaţii fără sens
Tăcut şi tirst, şi mult prea neînţeles,
Mi-e greu şi nu mai ştiu nimic de mine
E-aşa pustiu în astă lume fără tine!

poezie de Lusiana Drăguşin (15 ianuarie 2013)
Adăugat de Lusiana Drăguşin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce greu îmi e fără voi...

Cândva... demult, am trăit drama,
Când i-am pierdut pe-ai mei, pe rând.
Au decedat tata şi mama...
E greu fără ei, pe pământ.

Când a murit, n-a ştiut tata
Să spună că el va pleca.
Într-un minut el a fost gata
Şi am rămas numai cu mama.

De rude, timpul ne desparte.
Eu, astăzi, sunt la casa mea.
De necazuri avem parte
Ne înnoptează liniştea.

Era-ntr-o vineri, dimineaţa,
Când soţul meu a deceat.
Eu am rămas doar cu speranţa,
Iar el va fi de neuitat!

Am mai trăit încă o dramă,
Când am pierdut pe biata mamă.
Vreau să vorbesc cu ei, pe rând,
Dar, le şoptesc numele-n gând...

Mi-e dor de cei răpiţi de moarte,
Şi-n rugăciuni, eu îi cuvânt.
Deşi ştiu că-s plecaţi departe,
Oricând eu am să-i port în gând.

Aş vrea să ştiu de le e bine...
Ce n-aş da, de-ar fi cu mine!
În vis, eu, lor mă adresez?
Sunt cu ei, măcar, când îi visez!

Spun rugăciuni la întâmplare,
Şi-ntreb pe Dumnezeu de ei,
Dar îmi răspunde:,, Cel ce moare,
Nu se întoarce înapoi!"

Îmi este tare dor de tata!
Cât mi-aş dori să-şi vadă fata,
Că-n viaţă, ea s-a descurcat,
Să ştie că nu l-a uitat!

Vă plâng de când m-aţi părăsit,
Şi v-am iubit atât de mult!
Mereu aduc flori la mormânt
Şi nicicând nu am să vă uit!

Ştiu că ne-om întâlni o dată
Şi-atuncea fericiţi vom fi!
Astăzi rostesc cu-ai mei copii:
"Doamne, te rog, pe ei îi iartă!"

poezie de Georgeta Nedelcu din Cenuşa unui suflet! (2 noiembrie 2003)
Adăugat de Georgeta Nedelcu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor...

Mi-e dor...
Mi-e dor de tot ce ar fi putut să fie
Mi-e dor de viaţă, ca de bucurie.
Mi-e dor de tine, vis neîmplinit
Mi-e dor de clipa fără de sfârşit.

Mi-e dor de vise care-s împlinite
Mi-e dor de taine nedescoperite.
Mi-e dor de tot ce e frumos pe lume
Mi-e dor de mine şi mi-e dor de... Tine.

Putea să fie, dar păcat, n-a fost
Acum, când îmi doream mai mult un rost
Unde am greşit şi ce-am cerut eu oare?!
Lasă-mi măcar speranţă-n inima ce doare.

Rămâne doar o amintire dragă
E trist, dar pentru o viaţă-ntreagă...
Iubire veşnică de tu vei dărui,
Dragoste nemărginită vei găsi.

poezie de Mariana Simionescu (10 septembrie 2011)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce mi-e dor...

De ce mi-e dor de tine, când doar ce te-am avut,
Şi-am descântat cu bobii deasupra pielii tale,
Din noapte până-n ziuă, şi ce de of şi jale
Ţi-am semănat pe buze, atunci când m-am pierdut?

De ce mi-e dor de tine, când nici nu am ştiut
Cum să-ţi despic în minte toţi nasturii la vale,
Şi pieptu-n zona stângă şi-n zone tropicale,
Pe unde-şi sorb pigmeii cafeaua cu năut?

De vină-or fi şampanii din care n-am băut,
Sau poate-or fi toţi sfinţii ieşiţi din calendare;
Ori gerul bobotezii în care te-ai născut

Ţi-a pus o vorbă bună, demult, la ursitoare?
Că, de eşti tu acela, ce zace-n aşternut,
De ce mi-e dor de tine, când doar ce te-am avut?

sonet de Sanda Nicucie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de tine

Mă duc la gară în orice zi
Să te aştept, pân-ai să vii,
Dar trece tren, coboară lume,
Îşi strigă toţi amor pe nume
Şi pleacă, tandru se lipind,
Din ochii lucii se sorbind,
Doar eu rămân, înec suspine...
Ce dor, ce dor îmi e de tine.

Trec de cu zori unde-ai lucrat,
M-ascund de toţi, îngrijorat
Să nu fiu luat în râs că-s trist,
Neştiind să joc, nu-s vreun artist.
Am pleoapele şi gât uscate,
Nici inima nu simt de bate
Şi tremur, cât serviciul ţine...
Te aştept, mă prăpădesc de tine.

Privesc din colţ de ochi, la bloc,
Când trec, sperând să am noroc
Să te văd dacă ieşi pe scară,
Să-mi mai zâmbeşti o dată, iară,
Ori poate în geamul de balcon
Să te văd umbră, în pas molcom,
Dar mă feresc de ai tăi, de oricine...
Somn tu mi-eşti vis, mi-e dor de tine.

Alerg pe aleile păşite
Ce tot treceai şi-s părăsite,
Nu-ţi mai aud pasul ştiut,
Asud uscat, sunt orb, sunt mut,
Doar minte am frazele şoptite
De buze în roşu împletite
Şi m-anin tot cu ce sunt mine...
Mi-e un dor nebun, mi-e dor de tine!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorul meu sunt eu

Mi-e dor de tine, mi-e dor de un cuvânt
E dorul care vine, se scurge în pământ.
Şi dorul meu e foc, e foc nestăvilit
Şi mă opresc în loc, am lacrimi în privit.

M-am săturat de dor, de el nu scap nicicum
M-am săturat să mor, să lăcrimez pe drum.
Voi coborî la vale, mergând îngândurat
Voi coborî agale, de dor să fiu scăpat.

Văd peisaj frumos, ajuns-am la izvor
Sunt foarte secetos, de apă mi-este dor.
Izvorul s-a oprit, probabil nici n-a fost
Dar, dorul n-a pierit – mă simt un mare prost!

Mi-e dor de tine, apă, de ce ai dispărut?
Setea în mine crapă, mai vreau al tău sărut.
Mi-e dor, şi ţi-am greşit, mă iartă, nu am vrut
Am lacrimă-n privit, spune-mi, ce ţi-am făcut?

Mi-e dor... mi-e dor-mi-e dor, şi simt un pic de vânt
Vreau apă de izvor, ţâşnească din pământ.
Şi iată ce minune, izvorul izvoreşte
Apa să se adune, un semn... că mă iubeşte.

Beau apă de izvor, e limpede şi rece
Şi mi-a trecut de dor, acum... poate să sece!
Mi-e dor acum de ducă, aş vrea să mă opresc
Şi dorul mă usucă, chiar simt... că-nebunesc.

Of, dorule... doruţule, de tine n-am scăpare
Of... dorule, drăguţule, doresc o alinare.
Mi-e dor acum de... mine, aş vrea să mai trăiesc
Să mă-ntâlnesc cu tine, şi mult să te iubesc.

Mi-e dor de-al tău cuvânt, sunt foarte întristat
Trăiesc pe-acest pământ, de doruri sărutat.
M-ai vreau al tău sărut, mai vreau înc-o dorinţă
Spune-mi, ce ţi-am făcut, de nu mai ai putinţă?

Şi dorul îmi arată, mi-arată un izvor
Fiinţă însetată, şi lângă ea un dor.
Şi dorul, sunt chiar eu, cel care dă să plece
Fiinţa,-i Dumnezeu, izvorul să nu sece.

Fiinţa, se preface, în chipul tău frumos
Iar dorul, plânge, zace, cu sufletul milos.
De ce i-am spus să sece... o, Domne, am greşit!
Simt o durere rece, şi dorul a pierit.

M-avânt către izvor, nimic nu mai contează
De mine mi-este dor, şi dorul meu visează.
Viseaz'-a ta fiinţă, fiinţă însetată
Având a mea dorinţă, să fie sărutată.

Şi te sărut cu dor, căci mă sărut pe mine:
Fiinţă la izvor, când mă gândesc la tine.
Cu dor mi te sărut, te mai doresc precis
Şi dorul, mi-a trecut, a fost, numai, un vis.

poezie de Paul Preda Păvălache (16 februarie 2012)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă infernal în suflet

Nu ştiu daca merită să sufăr atât în viaţa asta,
Dar pentru poezie merită să sufăr.,
Aşteptat un semn, aştept iarba să crească
Dar plouă infernal în suflet şi mi-e dor
Mi-e dor de mine şi de soarele din mine
O energie ce mi-a fost lumină.
Am întâlnit iubirea şi am sperat
Că acea frumoasă clipă se va continua
Plouă şi plouă abisal. Eu plec...
Timpul a păstrat amintirea
Eu plec cu senzaţiile şi percepţiile mele
Într-un alt episod din viaţă
Frumos îmi voi rearanja coafura
Noul look spune că sunt liberă şi-n suflet am uitat să plâng.
Din suferinţa aceea va fi un solemn sentiment pus pe hârtie
Fie ca-ntreaga omenire să spună ce simte şi să se elibereze.
Poeme scurse din albul iubirii,
Ce-n singurătate vor dăinui.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor

Mi-e dor de zilele fierbinţi de vară
Când ne ţineam de mână sub castani,
Mi-e dor să te sărut ca prima oară,
Să simt din nou magia acelor ani.

Mi-e dor de noaptea cea cu lună plină
Când ne plimbam pe plajă îmbrăţişaţi,
Mi-e dor de chipul tău, de pielea fină,
De ochii tăi adânci şi minunaţi.

Mi-e dor de iarba verde, înrourată
Pe care alergai necontenit,
Mi-e dor să simt răcoarea ei curată
Şi să-ţi admir făptura ca vrăjit.

Mi-e dor să-ţi spun iar vrute şi nevrute,
Să simt că-s tânăr şi că te doresc,
Însă acestea-s lucruri dispărute,
Dar eu n-am încetat să te iubesc.

poezie de Octavian Cocoş (19 aprilie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor de viaţă

Mi-e dor de viaţă ca pământului de ploaie.
Mi-e dor de viaţă ca cerului de soare.
Mi-e dor de viaţă ca poetului de poezie.
Mi-e dor de viaţă ca sufletului de o frumoasă melodie.
Dar nu îmi este dor de ceaţa care se lasă peste noi.
Nu îmi este dor de omul care îmi vorbeşte de pace,
Dar în suflet poartă un război.
Nu îmi este dor de străinul care mă numeşte frate,
Dar în gând plănuieşte să mă lovească pe la spate.
Nu îmi este dor de tot ce pare frumos, dar este fals.
Nu îmi este dor de lumânarea care a ars.
Îmi este dor de o lumină lină care vine,
Dintr-o inimă de om bună şi creştină.
îmi este dor de tot ce trebuie să aibă omul mai sfânt,
De viaţă, limbă şi de al său pământ.

poezie de Vladimir Potlog (15 martie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor ...

Mi-e dor de tine soare,
Mi-e dor de strălucirea ta,
De stoluri de cocoare,
Când vine primăvara.

Mi-e dor de luna plină
Din nopţile de vară.
Mi-e dor de-o zi senină
Sub nucul de la ţară.

Mi-e dor de toamna ruginie
Când îşi revarsă rodul.
De strugurele copt în vie,
De grâul care umple podul.

Şi de iarnă-mi este dor,
Când arde focu-în vatră,
Când fierbe oala pe cuptor
Şi-i cald în casa toată.

Mi-e dor de anu-întreg, se pare,
Şi nu de unul, de mai mulţi.
Aş vrea să mai trăiesc sub soare,
Cât vieţuiesc munţii cărunţi.

Nicicând din viaţă n-aş pleca,
Dar e lăsat de Dumnezeu,
Când la ceruri voi urca,
Cu drag sărut pământul meu.

poezie de Dumitru Delcă (11 martie 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintire

Icoană vie-a bunilor mei dragi
La tine îngenunchi... Te-ntreb ce faci
Bunico, pe tărâmurile sfinte,
De mine dacă-ţi mai aduci aminte.

Te văd plângând în vis... Mi-e dor de tine!
De nopţile de iarnă, de câmpii,
De clipe de miraj şi fericire,
De sat şi de alei, de caişi, de vii...

Mi-e dor de anii de copilărie,
De toamna cu miresme de gutui,
Mi-e dor bunico şi de pâinea coaptă
În sânul cald al anilor târzii.

Mi-e dor de focul sobei, de ilicul
Şi ia ta cu flori ţesute-n poale,
De sărbători mi-e dor... Şi de bunicul!
De zilele cu iz de sărbătoare...

Mi-e dor de moş Crăciun şi de zăpadă!
De brazi mi-e dor, de cumpăna fântânii,
Mi-e dor bunico, să mai ies la poartă
Şi să mai stau de vorbă cu românii!

Mirosul de gutui mă-mbie iară
Şi arămie-i pâinea din cuptor,
Mi-e dor de voi în fiecare seară
Şi de românii mei îmi este dor!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi te visez...

Mi-e dor de tine, mamă... şi ce dor.
Mă prind trecuturi... şi uitări se-adună,
Poveşti, cu bunătatea ta, să-mi spună,
Şi pâinea frământată, din cuptor.

Poveşti, din înserări, cu mere coapte,
Cu mângâieri din somnul liniştit,
Pe care mâna ta l-a învelit
De-atâtea ori, în clipele din noapte.

Cu timpul care azi, neiertător,
Îmi scrie peste zile, cu regrete,
Cu amintiri pierdute pe-ndelete
Şi gânduri rătăcind, de-atâta dor.

Când ai plecat eram prea mic, să ştiu,
Că drumul tău... ierta atunci păcate.
Am răscolit prin gândurile toate,
Alături, o secundă... să-ţi mai fiu.

Mai am în mine doar o umbră grea,
Un gând strivit, de vreme şi uitare.
Copacul, care-atunci era prea mare,
E azi nimic, pierdut în mintea mea.

Azi te visez... cu visul de copil,
În care, lăcrimând, îmi pui pe rană,
Din vorba ta, cuvânt de sfântă hrană,
Unui plecat, departe... în exil.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor...

Mi-e dor să nu mai ştiu nimic
Şi să iubesc în nopţile târzii
Acei ochi verzi, poemul meu demonic
Ce gândul mi-au furat în clipele pustii.

Mi-e dor să vii în nopţile cu Lună
Să ne iubim ca doi nebuni râzând
Dacă ţi-aş fi a inimii nebună
Ai mai fugi de mine suspinând?

Mi-e dor de noi în clipele lui Marte
Când ne plimbam prin ploaie liniştit
Tu mi-ai rămas, cu un parfum aparte
Şi te păstrez în tâmple, ca pe-un mit.

Mi-e dor să vii cu primăvara la rever
În păr să-mi prinzi un ghiocel plăpând
De vei pleca în tine am să pier
Un strigăt mut, un înger lăcrimând.

Mi-e dor să nu-mi mai fie dor
De tine şi ochii tăi cei verzi
Mi-e dor, şi-n tine vreau să mor
Iubindu-te, de ce nu vrei să crezi?

Ţie îţi este dor vreodată
De mine şi doru-mi de copilă?
Îţi mai aduci aminte că odată
Ţi-am fost păcatul fără vină?

Nu îmi răspunde căci mă porţi
În piept de când au înflorit castanii
Eşti tu pribeagul ce la porţi
Mai baţi şi-acum deşi trecut-au anii?

Voi înflori şi eu precum salcâmii
În fiecare an în gândurile tale
Să-ţi aminteşti că noi am fost nebunii
Ce inima şi-au îngropat-o-n mare.

poezie de Mirela Crâşmaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!