Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Clipe din urmă

Peste cetăț de slavă, prin văi patriarhale,
Pe unde-au fost ogoare și vesele sălașe,
Vor crește-n zări ghețarii, fantasme uriașe,
Dezvăluind la lună scheletele lor pale.

Bătuți de valul vremii ce sfarmă tot și roade,
Bâtrân cu fața suptă și cu stufoase gene,
Dormi-vor înțelepții sub cumpeni și troiene,
Rupând de-a pururi firul străvechilor izvoade.

Cuaripi de aur, duhuri, pleca-vor în șirag
Pe albe povârnișuri, cu fruntea spre genună,
Din brațele lor strânse, făcând sub cer cunună,
Surâzător pieri-vor alături, drag cu drag.

O clipă, dogorită de ultimul sărut,
Ce va cuprinde zareac-o mreajă de văpăi,
Natura va renaște, rostogolind prin văi,
Cascadele-i spumoase pe brazde noi de lut.

O clipă iar văzduhul va sângera pe ape,
Străfulgerat puternic de-a dorului lumini.
Apoi, frângând tiparul celor din urmă crini,
Tot cerul își va strânge azurul sub pleoape.

Și demonul pierzării va sta mereu la pândă;
Prin larguri stăpânite de-a morții dezolare,
Vor luneca doar norii, cu-ncolăciri fugare,
Iar soarele-și va stinge, lin, torța-i fumegândă.

Îmbrățișând cenușa rămasă pe altare,
Pe-oglinzi de gheață visul pierdutei lumi va trece;
Va tresări-n adâncuri sub el pământul rece
Și-asupră-i se vor cerne cununile stelare.

Un singur om pe lume, din adormita ceată,
Vărsându-și umbra neagră pe-ntunecatul sloi,
Va măsura deșertul cu gândul înapoi
Și ochiu-i fulgera-va tăios ca o săgeată.

Zăresc prin colb de secoli făptura lui semeață;
Înalta-i frunte pare de boltă răstignită,
Iar viforosu-i suflet ce-n aspre zări palpită,
Rotește ca un vultur pe crestele de gheață.

Cad blocuri sfărâmate sub pieptu-i de titan;
Sorb ochii tot adâncul și clarul din tării;
Iar miile-i de gânduri în zbor de herghelii,
Zburdalnice s-alungă pe recele morman.

Pe-ncremenite valuri stă discul de jăratic –
E-un templu gol natura, cu albe propilee,
Pe care raza lunii, sfielnică scânteie,
Visând un ram în floare, sub cer primăvăratic.

Nici-un suspin nu curmă oceanul de tăcere,
Pe-nvinețite buze dorm sacrele cuvinte;
Jos, groaznică se-ntinde tăcerea din morminte,
Iar sus, imensitatea tăcerilor din sfere.

Prin cugetu-i din haos, atâtea lumi se-ncheagă;
Stă țintă călătorul cu fața spre destin
Și-așteaptă veșnicia, haotic și divin,
Pe umerii atletici purtând zidirea-ntreagă.

De piscuri se agață, suind fără răgaz,
Tăcuta lui durere și-o poartă către slavă;
Nădejdea-i mai plutește fluturătoare navă,
Ce luptă-n vijelie cu aprigul talaz.

E ultima verigă din lanțul ce se frânge;
Roiesc în jur luceferi; iar trupu-i cadaveric,
O clipă mai desparte lumina de-ntuneric,
Pe tâmple-i în șiroaie cad stropi aprinși de sânge.

Simțirea-i sugrumată se zbate ca-ntr-un clește;
Ar vrea să frângă sloiul cu brațe de văpaie,
I-alunecă piciorul, suflarea i se taie,
Iar fruntea-i uriașă cu neguri se-nvelește.

Și, totuși, înc-odată, el se ridică drept;
Și-nfige-n toate gândul – dumnezeiască dalt㠖
Visând o lume nouă și-o zare mai înaltă,
Când inima-i se frânge de bărbătescu-i piept.

Îmbălsămând pământul cu-n vis fără de margini,
Suflarea-i înghețată se pierde spre-nălțimi;
De sus zbucnește jalnic un cor de heruvimi,
Și-n zvârcoliri de șarpe, trec nori peste paragini.

Fulgerătoare săbii de creste viu se sparg;
Pe axa lor toți sorii se poticnesc o clipă,
Iar moartea-și desfășoară năpraznica-i aripă,
Pe cea din urmă frunte, rostogolită-n larg.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Daniel Vișan-Dimitriu

Gânduri rebele

Îmi vii dintre gânduri ca valul din mare
ce mângâie plaja-n șiraguri de spume,
trezindu-mi în suflet fiori fără nume,
iar inima-n piept mi se zbate mai tare.

Te leg cu privirea de gânduri țesute
în vasta rețea de dorințe nebune
închise, vremelnic, din rostul de-a spune
vor să te ducă în lumi neștiute.

E blândă privirea-ți ce-n mine se pierde
și-n voia iubirii se lasă purtată,
e-o dulce lumină prin ea strecurată,
ce gânduri rebele ar vrea să dezmierde.

Te pierzi, pentr-o vreme, în dulce visare,
rețeaua-i cuprinsă în nori de furtună,
apar năluciri dintr-o lume străbună,
iar tu, vii din gânduri ca valul din mare.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniela Tiger

Vis de iarnă

Când totul e alb și cenușă,
Iar soarele-n doliu plutește,
Doar iarna – eterna mătuș㠖
Din colțul de gheață privește.

Pe creste, sclipiri de zăpadă,
Prin ace de brad suflă vântul,
Rebeli, câțiva fulgi vor să cadă
În gerul ce-mbracă pământul.

Sălbatica fiară se-ascunde
La umbră de timp și uitare,
Își cerne ecoul în unde,
Din văi și poteci solitare.

E liniște iar și e bine,
În suflet, lumini mă inundă,
Nu știu de ce, care sau cine
Pașii prin stele i-afundă...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Martinescu

Slavă întru cei de sus

Vuiește văzduhul, în noapte, de glasuri
Și nori argintii ca și spuma de mare,
Pe umeri plutind îngerașii din ceruri
Pornit-au în mici legănări coboare.

Sub clarul de lună, pe aripi de vânt,
Se lasă cerescul și dulcele cor,
Și lângă-adormitul--în ceață--pământ
Cu glas lin ca unda, el cântă ușor:

Cântați cu toți slavă întru cei de sus,
Voi ceruri, dați slavă cerescului zeu,
Ce-n haos iubire, iubind a adus!
Voi, munți, pietre, râuri, cântați-i mereu!

Sunați și voi cedri cu fruntea semeață
Acelui ce sfarmă blestemul șerbiei,
Și face fie și-n iad dimineață,
Viață-aducându-i din nou veșnicie!

Zâmbește din buza-i de purpură fină
În somnu-i din iesle, copilul Iisus
Iar pacea din ceruri se cerne virgină,
Cu albe petale de neauă, de sus.

poezie clasică de din Brevi finietur... (1926)
Adăugat de Gabriela Gențiana GrozaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Violetta Petre

Mai pleacă un an...

Mai pleacă un an, cu povara de vise-
Le-aruncă pe drum îngrașe pământul,
Îmi șchioapătă astăzi pe buze cuvântul
Și ultima oră se zbate și mi se

Agață de poale secunda murinda-
Agonică clipă frizând efemerul,
Un pas se oprește și-njunghie gerul,
Eu car după mine un cer ca oglinda,

Albastru și rece, închis în tăcere
(Nu-i aripă albă -l poată atinge)
Și ultima oră din an mă împinge
Spre sârma ghimpată duhnind a plăcere.

Mai am un bilet de adio sub pleoape,
Să-l dau pe sub mână, când ultima clipă
Își frânge spasmodic un rest de aripă.
Sfârșitul îi este și-mi este aproape.

Mai pleacă un an din zăpezi spre zăpadă,
Același ceasornic îmi bate-n ureche,
Se scurg pe cadrane povești nepereche
Și mișună lupii flămânzi, iar, pe stradă.

Curg fluvii de sânge din anul ce trece
În marea de sânge ce vrea să mă-nece.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihai Eminescu

Eterna pace

Viața noastră e viața spumei
Și totuși, de-ar seca din fundu-i marea,
O altă mare-ar face lacrimi lumei.

Precum uitarea-i a durerii moarte
Astfel și moartea e uitarea vieții
Spre-a răsăsri din nou la altă soarte.

Da, e-o dorință mare, fără nume,
Pe care-n tot adâncul o cuprinde
Bătrânul haos, născător de lume.

Atâtea lumi care rotesc în haos
Cu zborul lor măsurător de vreme,
În veci pe cale, neaflând repaos.

Astfel tot trec, ca și un roi ce trece,
Și-n a lor fugă fierb și se-nfierbântă,
Plutind în veci prin universul rece.

Astfel e timpul, care lung străbate
Prin mii de veacuri, stăpânind în silă,
Născând și ucizând în lume toate.

Astfel e spațiul fără fund și fine,
Iar din încrucișarea - amundurora,
Născând mișcare, s-au născut lumine.

Căci timpu-i tatăl, iar genunea-i muma,
Iar fiul e mișcarea, e amorul,
E foc aprins ce arde pân-acuma.

Astfel rotind se-nvârt în jur de soare,
Pe când el însuși cu ele împreună
O altă clină-n veci o să coboare.

Din trei mișcări mișcarea lor se-adună,
Cu toți în jos, toți împrejur de sine,
Toți împrejurul altor fac cunună.

Și-astfel din noapte s-a-nchegat lumine,
Căci prin mișcare s-au aprins cu toate,
Prin neodihnă ceru-ntreg se ține.

Și cine știi când ceasul lor va bate
Și cele trei inele s-or desface
Din a mișcării sfântă trinitate.

Și peste toți s-o-ntinde – eterna pace.

poezie celebră de (1882)
Adăugat de Maria HadârcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Calin" de Mihai Eminescu este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la doar -38.44- 15.99 lei.
Rodica Constantinescu

Zbor spre alte lumi

Ascult în noapte cum lună-și strigă dorul
La margine de boltă printre luceferi-fluturi,
Își uită pentr-o clipă, voința, rostul, zborul
Și caută prin iarbă, urma la dulci săruturi.

Ea urmărește ciuta și cerbul când se-adapă
Învăluiți de-un abur născut dintr-o iubire,
Atuncea tulburată zărește-n ochi de apă
Cât este de stingheră, cu soarta-n rătăcire.

Și pleacă fără vlagă, zburând peste pământ
Să-și caute perechea prin alte lumi astrale,
Dar către miezul nopții se-abate strașnic vânt,
Ce-i răscolește fața ascunsă-n nori și jale.

Încet și peste mine se-așează un văl de somn,
Iar timpul meu se-oprește la margine de vis,
Mai simt pentru o clipă că luna-mi face semn,
Apoi, trudită adorm și mă transform în ibis.

Mă-nalț spre cer uimită, căci nu zăresc hotare
Și trec o punte-albastră ce pare o rădăcină,
Din când în când m-așez pe un ecou din zare
Sădind grăunți de pace și lotuși de lumină.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniela Fărtăiș

Altfel de mamă

Noi cu toții avem 3 mame:
una-i mamă pe Pământ,
una este Mamă-n Ceruri,
iar a treia e Natura,
ce ne-nvață ce-i frumosul
prin miros de albi nuferi
și-n dulce zbor de fluturi..

Dar, noi fii nerecunoscători
uităm că ochii noștri
se vor oglindi mereu
în văi, munți și ape limpezi,
căci, Natura este mama...
Mama noastră... a tuturor.

Azi distrugem tot ce este mai frumos...
Florile și iarba verde
se vor stinge fără rost,
căci, noi oameni
fără suflet
otrăvim natura vie,
negândindu-ne vreodată
cât de greu o să ne fie...

Fără roua dimineții,
fără roze cu parfum îmbietor...
Doar izvoarele secate
și copacii fără frunze,
ne vor aminti mereu
natura a fost prezentă
și a fost Mamă peste tot...
Tot ce-a fost viu și frumos!

Lacrimi reci, de sânge, parcă
se preling acum din ramuri
și Natura ne șoptește,
printr-un suspin dureros..
o lăsăm trăiască,
căci, de n-am mai avea Mamă....
Vom fi simpli muritori
într-un haos monoton..
Fără dulce aer proaspăt,
fără iarbă de mătase..
Și cât vei vedea cu ochii
câmpiile vor fi pustii,
doar cu pâclă peste vii...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
George Topîrceanu

Noapte de iarnă

Cad din cer mărgăritare
Pe orașul adormit...

Plopii, umbre solitare
În văzduhul neclintit,
Visători ca amorezii
Stau de veghe la fereastră,
Și pe marmura zăpezii
Culcă umbra lor albastră.

Iarna!... Iarna tristă-mbracă
Streșinile somnoroase,
Pune văl de promoroacă
Peste pomi și peste case.
Scoate-o lume ca din basme
În lumini de felinare -
Umple noaptea de fantasme
Neclintite și bizare.
Din ogeagul de cărbune
Face albă colonadă
Și pe trunchiuri negre pune
Capiteluri de zăpadă,
Iar prin crengile cochete
Flori de marmură anină, -
O ghirlandă de buchete
Care tremură-n lumină.
Reci podoabe-n ramuri goale
Plouă fără să le scuturi,
Ici, risipă de petale,
Colo, roi ușor de fluturi...

*

Și din valul de zăpadă,
Ca o mută arătare
Legănându-se pe stradă,
Un drumeț ciudat răsare...
Vine cu popasuri multe,
Face-n calea lui mătănii.
Câte-odată stă s-asculte
Clopoțeii de la sănii.
Alteori uimit tresare,
din mâini șoptind grăbit -
Parcă spune-o taină mare
Unui soț închipuit...
Ca o umbră din poveste
Se strecoară-ncet, și iar
Stă deodată fără veste
Rezemat de-un felinar.

Fața lui se lămurește, -
Pare-nduioșat acum...
Visător și lung privește
Casele de peste drum:
Poartă mică... pomi în floare...
O fereastră luminată...
Streșini albe de ninsoare...
Toate-i par ca altădată!

Și păreri de rău trecute
Cad pe inima-i trudită,
Ca un stol de păsări mute
Pe-o grădină părăsită:
"Bulgăraș de gheață rece,
Iarna vine, vara trece
Și n-am cu cine-mi petrece...
Bulgăraș topit în foc,
Dacă n-am avut noroc!
Dacă n-am avut noroc..."

Glasul, înecat, se curmă.
Omul, șovăind în stradă,
Pleacă iar, lăsând în urmă
Pete negre pe zăpadă.

poezie celebră de
Adăugat de SagittariusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Balade vesele si triste. Parodii originale. Migdale amare" de George Topîrceanu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -13.99- 9.99 lei.

Vorbitor

Ar fi timpul stăm lângă foc, iubim
câte-o fată de grâu, cu privirea albastră,
scriem poeme sau cărți citim
la lumina ce scade treptat în fereastră.

Pe masă, paharul cu ceai sau țigara
să-și urce spirala căldurii am vrea.
târzie pe dealuri fumege seara,
luceafărul palid licăre abia.

Dar întinsele noastre câmpii dobrogene
ne ard peste față cu plesnet de bici
pe când visul mustește amar printre gene:
Cumplitul Danubiu va trece pe-aici.

Va trece cândva, peste ani, peste vreme,
cu apele tulburi de crâncen tumult,
iar undele sure vor sparge blesteme
din guri astupate cu pumnul demult.

Străvechi amintiri vor ieși din morminte
și-o clipă vor arde pe-o creastă de val.
Acolo, sub mâl, vor rămâne-oseminte –
toți morții de-acum, risipiți pe Canal.

Și umbre de mame, venindu-le-aproape,
pe malul înalt, se vor frânge de dor.
Vor izbi milițienii cu cizma-n pleoape:
Banditule, scoală că ai vorbitor!

Și-adâncă va crește tăcerea din ape –
Din ape – sau poate din sângele lor.

poezie clasică de
Adăugat de Mishu57Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Poveste de iarnă

Presară iarna lacrimi dalbe peste pământul înghețat,
Acoperă cu flori de gheață ferestrele și-ntregul sat.
Pe dealuri ea așterne neaua cu străluciri ca de mărgea,
Copacii îi îmbracă-ndată în mantie de catifea.

Iar vântul intră-n jocul iernii și viscolește fulgii toți,
Cu veselie îi adună pe toți copiii pe la porți.
Ei vântul îl aleargă-n vale și fulgii-i prind din zborul lor,
Apoi se tăvălesc râzând, pe-al iernii drag și alb covor.

Iar iarna se înveselește și-n jocul lor cu drag se prinde,
Din ceruri cerne iar ninsoare, ce lumea-ntreagă o cuprinde.
Din râsul pruncilor ea face pentru văzduhuri zurgălăi,
Ce-n nopțile de vifor pline suna-vor vesel peste văi.

În jocul iernii intră seara ca o măicuță obosită,
Ea liniștește copilașii și-n case-ndată îi trimite...
Iar iarna ca s-o pedepsească trimite crivățul hapsân,
I-acoperă pe boltă luna cu norii ei ce-aduc furtuni.

În case-acum e cald și bine, copiii s-au culcat de mult,
Afară singur vântul bate, cu inima-mi eu îl ascult...
Mă ninge-n suflet cu fantasme, iar vântul vieții mă îngheață,
Doar inima-mi e încă jună și desenează flori de gheață.

Presară iarna lacrimi dalbe peste-al bunicilor mormânt...
Mi-e dor de –a lor sfântă poveste, mi-e dor de-al lor blând, drag cuvânt...
Pe dealuri se așterne neaua și ninge-n suflet cu povești,
Curând la noi va veni Moșu... colindători pe la ferești....

poezie de (8 decembrie 2016)
Adăugat de dory58Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Destin împlinit

Un cer senin, o inimă ce bate îmi poartă dorul spre zări îndepărtate,
Acolo unde vulturii își fac casă, iar îngerii din ceruri ne veghează.
Aud chemarea unui zeu păgân, cu glas de tunet și sceptru de Neptun
Și îmi pare că acesta mi-e străbun.

Poți fi și pasăre, și om, cu sufletul arzându-ți în altar,
Prin brațe te ridici de la pământ și prin efortul tău de muritor.
Sclipești precum o stea lăsând în urmă adevăruri,
În gândurile tale se zămislesc idei,
Iar prin a tale visuri te apropii mult de zei.

Dacă privești în urmă vezi secole de-a rândul,
Ce au trecut îndată, uitând povestești
Că ai fost cândva acolo, un personaj din lume,
Ducând o viață simplă sau bătălii regești.

Oricare zi lumină este o zi regală,
Iar noaptea e stăpâna cu stele mii lucind,
În zi sclipește raza prin ani călătorind,
Iar noaptea este sfetnic al multor galaxii.

Doar gândul se desprinde de mantia terestră,
Purtând cu sine viața, ca pe un sol trimis,
Să ducă mai departe în sferele înalte,
Amprenta lumii noastre, eon din univers.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Decembrie

Decembrie cu iz de fericire și umblet peste umbre de cer stins
Șovăitor și tainic de pe-o rază, te-ai pogorât în cel mai dulce vis
Și amândoi cu strașnică simțire, trăindu-ne amploarea de senin
Ne-am cufundat din suflet până-n suflet, plutind aievea, neoprit și lin.
Decembrie cu zbucium și lumină, ți-e plină rugăciunea de surâs
Miroși a muguri de iubire și pieptu-i nins de-atâta dor nespus.
Mă înfioară timpul azi și-o clipă, îmi treci ca o săgeată prin destin
Și îngerii te poartă pe-o aripă departe, dincolo de rană și venin.
Decembrie mi-ai pus pe creștet, cunună fragedă de primăveri
nu mă las pierdută în ispită, sub streașina tăcerilor de ieri.
Mă mângâi cu ardoare, lent și tandru ca și cum nu ne-am fost nicicând străini.
Tu mă izbești de mine, mă apropii, mă ierți și fără grabă mă alini.
Decembrie nu pot uit de tine, te-aștept când se înalță peste nopți
Un falnic dor și-o răsuflare, la margine de Rai cu grele porți.
Mi-ai spus că iar trece Crăciunul, prea repede, fără nici un răgaz
Și luna-și infiripă strălucirea lăsându-ne iar goi, flămânzi de visuri... un singur ceas.
Decembrie te rog chiar înainte -ți pleci iar fruntea de supus
Ia-mă cu tine, -ți fiu sprijin, toiag sau gând nespus
Și uite, am în buzunar magie!
Aripi de fluturi, zâne și pitici
Poate s-o îndupleca Părintele din Ceruri fim de-a pururi inocenți și mici.

poezie de
Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Oază în lumină

Acolo, sus, e-o oază de lumină,
Pe scena ninsă-n flori de reflectoare,
Și-n umbra nopții unui vis de soare
Răsare în splendoare o regină.

Ea-i sus, de tot, iubire și instanță...
Aplaudată-n lumea ei de-o clipă,
Iar inima-i cortina-i o ridică
Pe munți de trudă, visuri și speranță.

... Artistă, dansatoare și femeie,
Parfum, sinceritate, frumusețe,
Candoare, bogăție și noblețe
Dar, mai presus de toate, o Idee.

Firavă, ca un fum de lumânare,
Ea suie Everestul din iubire
Și sparge-n ghețuri clipa de uimire
Ce-aduce-n viață stropul de-ncântare.

Pe scenă-i o persoană specială,
Ce crește-n noi frumosul din cuvinte
Și duce gândul lumii înainte
Pe-aleile cu vise lungi de-o seară.

Dar și pe stradă-i tot strălucitoare,
Căci lumea tot acolo, sus, o știe
Și nu-i acceptă șansa ca să fie
Un simplu om, o simplă trecătoare.

Respectul, dorul, frica, răzbunarea...
Prin ea se leagă cerul cu pământul,
Și gândul, cu păcatul și cuvântul,
Iar ura cu-mpăcarea și uitarea.

Ea poate fi de toate, dintr-odată,
Prințesă, cerșetoare sau vedetă,
Vulgară, arțăgoasă sau cochetă...
Și-n toate astea-i, Doamne, minunată.

Dar orice-ar fi, acolo, sus, pe scenă,
Ea-i totdeauna-n lume o aleasă,
Prin ea ne facem zarea mai frumoasă,
Uitând o clipă viața noastră ternă.

Ea-i, poate, forma pură de femeie...
Acolo, sus, în arca-nțelepciunii,
In rostul ei de-a fi, în văzul lumii,
O viață, o speranță, o Idee.

Ea-i totdeauna-n scenă o regină,
Ucisă și-înviată-n reflectoare,
O clipă dintr-o veșnică-înălțare
Din dorul nostru sacru de lumină.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cerul

De îmi e greu, de îmi e ușor,
Mă îndrept cu ochii sus la cer,
Un mesaj de acolo, din azur,
De la acei îngeri nevăzuți,
Am primit mai deunăzi
Că mi-s prieteni, păzitori
În viața ce o duc, aici pe pământ.

Când o rugă eu înalț, rostesc,
Mâinile le-mpreunez și îngenunchez,
Capul îl ridic spre cer și multumesc,
Celor ce au darul ruga de a o asculta
Și ale lor semne subtile de le primesc
Eu le pot înțelege și să le tălmăcesc.

Cerul legământ cu pământul a făcut,
În frăție s-au născut și dăinuie de la început,
Prin legi universale, nescrise, dar a lor valoare
Este de necontestat și de urmat neîncetat.

Dimineața –n zori de zi mă scald
În lumini de-o beteală argintie,
Un spectru larg mai apoi izvorăște,
Din podoabă galbenă ce strălucește
Și un talisman se dovedește a fi
Pentru tot ce-n lume este creator și viu,
Fără de care nici noi, oamenii, nu am fi.

Pe piedestal soarele se ridică sus, trufaș,
Ca un stindard triumfător, biruitor
Ce cucerește o eternă redută
Și strălucirea lui de veșnică stea,
Ne energizează acum, mereu și pururea.

De zăduf, vara, adesea cerul de safir,
Dintr-odat se-aburește și umbrele se sting
Și nori albi, pufoși se adună-n mare grabă,
La un sfat de taină și câteodat anunță alarmant,
Că vine ploaia și lacrimi calde slobozesc
Peste tot, iar natura și oamenii zâmbesc.

Universul distinse salutări trimite
Și semne multe ce-și au a lor sorginte-n
Jocul lor, al contrastelor și al echilibrelor,
La coada muntelui, după o creastă,
Din două surse de apă, se adapă
Un curcubeu în straie viu colorate,
Semn vrea să ne dea că ploaia va înceta.

Mai apoi, pe cer, storul bozafer se trage
Și natura îi o mireasă cu năframa trasă pe față
Și o trenă spumoasă din fulgi de nea,
Pân ce norii se destramă și fac loc
Razelor calde ce topesc omătul pe loc.

Cerul găzduiește-n romantica noapte,
Scânteierea lunii tandre și a salbei de astre
A lui feerie în sclipiri de licurici
Inspiră până și pe acei oameni mai triști
Și viața devine o poveste de vis.

Spre cer ne înălțăm în cel din urmă drum
Și devenim partași din umbră pentru cei
Ce pe pământ rămân, ca viața să și-o ducă,
Cât le este dat prin a Lui poruncă.

poezie de (2 noiembrie 2020)
Adăugat de Georgeta GaneaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
George Coșbuc

Zece mai

În ziua cea sfântă și mare
La zece-ale lunii lui mai
Se vede-o ciudat-arătare
Pe-un deal de la Plevna, pe-un plai!

Când zorile-ncep să s-arete
Acolo-n tăcutele văi,
Din groapă ies moartele cete,
De-a pururi jeliții flăcăi.

Ei vin de prin locuri pe care
Ca vechile răni le cunoști,
Pe unde-au stat șanțuri odată,
Redute, și taberi, și oști.

Striviți și cu mâinile rupte
Și galbeni ca-n jalnicul loc
În ziua sălbatecei lupte
Când bieții pieriseră-n foc.

Fac roată, și-o rugă murmură
Iar Valter și șonțu, și toți
Mai-marii ce-n frunte căzură
Stau jalnici acolo-ntre soți.

Și stau cum stă omul ce-ascultă
Și nici o mișcare nu fac;
Așteaptă cu grijă și spaimă
Un semn de departe și tac.

Deodată ei capul ridică,
Dau chiot și-n zare privesc
Spre țara din care ieșiră,
Spre scumpul pământ românesc

Și-ascultă, căci tunul azi cântă
Departe-n iubitul pământ,
Puternic că-n ziua luptării,
Dar alt fel de cântec, mai sfânt.

Vi-e teamă că n-o să mai cânte,
moartea vă fuse-nzadar
Dar țara trăiește! Iar tunul
Ce limpede-o spune și rar!

Și-ascultă... iar țara-i departe,
Sunt dealuri la mijloc și văi,
Și râul cel mare-i desparte
De mame pe bieții flăcăi.

Și moartea cea veșnică-nchise
Pe urmă-le tristele-i porți,
Dăr moartea lor viață ne dete:
Ferice de-asemenea morți!

Iar ce-or fi șoptind ei pe vremea
Ce-ascultă cântarea de tun
Eu nu știu, căci nimeni nu poate
Pe morți să-i audă ce spun.

Dar cred că se roagă, sărmanii:
Noi liberi pe voi v-am facut
Iar Tatăl din cer să vă aibă
De-a pururi sub sfântul său scut!

poezie celebră de
Adăugat de SagittariusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Balade si idile" de George Coșbuc este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -9.90- 4.99 lei.
George Coșbuc

Pe Tâmpa

Un nor ivit de cătr-apus
Se urcă-n sus
Plutind încet spre miazănoapte
Iar umbra lui prin văi căzând
Acum întunecă pe rând
Livezi și vii și grâne coapte.

Văd drumuri albe-n zări senine,
La margini munți, mai jos coline
Și, ca pe-o pânză zugrăvit,
Orașu-n vale-adânc sub mine.
E pace-n cer și pe pământ;
Abia nestătătorul vânt
Venit de peste munți, de-aiurea,
Tot spune ce din veci a spus—
Și până-n văi, de-aici de sus,
Se zbate-ncet doinind pădurea.

poezie celebră de
Adăugat de SagittariusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Când îngerul...

Când îngerul va bate cu aripa-i în
cer
iubirea ce o simți va fi cu mult
mai mare,
visurile- ți sterpe și gândul
efemer
vor fi corabii bete ce se îneaca-n
mare.
Aripa-i divină e doar un clopot
vechi
ce- anunță în cadență cu glasul
ragușit
dezintegrarea vieți-n atomi și
molecule
și incadescența stinsă-n infinit.
Stelele atuncea hora lor vor rupe
vor naște din milenii aștri ce s-au
stins
și vor roti aiura. Luminile lor
frante
vor izvorâ legende intr-un
mileniu-ncins.
Pământul, preafrumosul va arde
în ură
iar flăcări topite din pături astrale
în mări năvăli-vor fără măsură,
turna-vor, în fine, în inimi
metale.
Sânge va curge din umedul
soare.
Scheletici și lași și răi vom fugi
spre Marea Absurdă.
Transfigurare
a speciei noastre pierdută-n
Tării.
Luminile albe vor plânge în ceață
iar ceața va curge-n nămol
clocotit ;
scuipa-vom funingini și flăcări
de gheață,
ochi-mpietriți ne vor plânge
distinct.
În spumele vremii se va-neca
pamântul.
Atunci din alte valuri vor apărea
alți zori,
clipa va renaște cum spune
Cuvântul
într-un vis frumos de Cântec și
Culori.

poezie de (2008)
Adăugat de Alin MercasiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Trandafirul negru

fragment

În Țările de Jos, într-un vechi burg
încins cu holde arse de pelagră,
un grădinar visă într-un amurg
un straniu trandafir cu floare neagră.
Și ani de-a rândul visul lui rămase
deasupra casei, ca un cer închis;
iar păsările, când veneau sfioase,
zburau cu aripi fragede prin vis.
Dar ochii lui și mâinile în friguri
păliră lent sub zări verzui, iar el
mereu se aplecă pe nalte diguri
ținând holbat al apelor inel.
În mări, epave cu catarge moi
dădură rădăcini, în timp ce bradul
de șapte ori se scutură de foi
și zeci de fluvii își schimbară vadul.
Altoiuri albe, muguri sângeroși
în van își împleteau pe rând nuanța.
Și într-o zi, când trâmbițau cocoși,
pieri sub cerul de rubin speranța:
căci fata grădinarului hrănind
la sânul ei trei luni un șarpe harnic,
îi îngropă cenușa sus, pe grind,
sub trandafiri, – dar totul fu zadarnic.
Chemați din țări străine, magi de seamă
se-ntoarseră-n ținuturile lor,
vorbind de-a lungul drumului cu teamă,
de lucrul fermecat și fără spor.
Iar grădinarul putrezi în mlaștini,
sub zborul păsărilor care trec
în unghi prelung spre țările de baștini
pierind în ceruri ca-ntr-un alb înec...
....

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Moartea condorului

Atât de falnic condorul își unduiește zborul pe creste
Iar vântul îl duce adesea spre alte zări de mult căutate,
Uitând ca acasă înseamnă acolo unde perechea lui este
Iar frumusețea din alte zări înseamnă pericol de moarte.

Scrutând zarea albastră mai trece ușor peste un munte
Și-o sete cumplită-l cuprinde zărind luciul apei chemându-l.
Avântul în jos e o joacă peste crestele atâta de ciunte
Dar nu toate, mai rămase doar una pe pieptul lui falnic tăindu-l.

Din rana-n durere cădeau stropi de sânge în ploaie
Condorul zbura în neștire viața lui ducând-o-nspre moarte,
In cuib perechea lui privește cum o pană aiurea se-ndoaie
E semn că ceva se întâmplă cu condorul ei plecat prea departe.

Cu ochii spre cer ea-ndurare pentru condor domnului cere
Mai lasă-l în viață doamne să-și vadă fiul la primul lui zbor,
Ia-mi mie viața și las-o pe-a lui, aibă atâta putere
Câtă mai este nevoie pentru a-și conduce fiul prin viață ușor.

Dar domnul din ceruri alese deja a cui viață necesara va fi
Și rupse cerul în doua cu ultimul strigăt al condorului mort,
Ea smulse și pana-ndoită ca semn și-o puse la creștetul lui
Și alte pene mai smulse îmbrăcând coșciugul condorului tot.

poezie de (aprilie 2009)
Adăugat de Florentina Crăciun FabyolaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nichifor Crainic

Scrisoare

Pe unde-au fost cocorii se revărsară corbii.
Eu tot mai știu poteca bătută de-amândoi;
Scântei de amintire mocnesc în spuza vorbii —
Un pom își lăcrimează cele din urmă foi.

Cu noi pe nesimțite s-au prăbușit frunzare,
Și e o destrămare și un deznodământ
visul, o nălucă de ceață, piere-n zare
Și sufletul, cu ploaia, s-absoabe în pământ.

Sunt pânză de paianjen pe depărtări deșarte.
Surpările din lume cu zburături m-ating
Cărbuni aprinși prin neguri, ce cad în ape moarte,
Cad stelele din urmă și-n gândul greu se sting.

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Cursurile de mistica: I. Teologie mistica II. Mistica germana" de Nichifor Crainic este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la -65.00- 51.99 lei.

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook