Cină la câmp

Se înfăşoară ziua în straie dantelate,
Ţesute-n faptul serii pe plaiuri semănate
Cu bobul plin de seva pământului mănos
Crescut pe pieptul gliei sub soare luminos.
Uşor i se prelinge broboană de sudoare
Pe fruntea obosită de trudă şi dogoare.
E clipa de zăbavă, momentul e de cină,
Chemaţi sunt şi strămoşii alăturea să vină.
Şi face semnul crucii deasupra pâinii coapte
Bătrâna înţeleaptă rostind o rugă-n şoapte.
Aşterne o femeie pe câmp ştergarul care
Îşi schimbă faţa albă primind pe el mâncare,
În mijlocul naturii. Se simte-n aer zborul
Clipitelor fugare. E ceasul, lucrătorul
Ce fără îndurare întoarce şi pământul
Cu magica lui cheie. În adiere, vântul
Ţesală coamă albă de cal cu pieptul lat,
În ţarina străveche. Prieten devotat
Stă câinele alături să-i pice de la masă
Fărâma lui de hrană curată şi gustoasă.
Se înfăşoară vremea în straie ca să vină
Cu sfântă bucurie pe câmp, aici la cină.

poezie de Gabriela Groza din Rondul scriitorilor în dialog cu lucrări din patrimoniul Muzeului de Artă Cluj-Napoca, Editura Mega (2020)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urme pe omăt -
o porumbiţă albă
ciugulind paşii
în adiere de vânt
şoapte de iubire

tanka de Gabriela Genţiana Groza (15 ianuarie 2019)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

cină la ţară
mămăliga pe masă –
porumbul pe câmp

haiku de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eternităţi în straie de-aşteptare

Au înflorit pe gene tuberoze,
Ca într-un vis de vară-amăgitoare,
Ce picură tăcerea în mimoze
Cu ploi de mângâieri tulburătoare.

Şi trec prin mine herghelii de fluturi
Într-un galop, ca sevele pădurii,
Te simt în mine şi de nopţi mă scuturi,
Eu îţi aştept sărutu-n colţul gurii.

Să nu mă cerţi că încă vreau iubire,
Chiar de mi-s anii grei ca piatra morii!
Şi de mai plâng la ceas de despărţire,
Ştiu că te-ntorci, precum se-ntorc cocorii.

De moare luna mai de întristare,
Eu o s-aştept septembire să vină,
Cu mere coapte ies la drumul mare
Să te invit în toamna mea, la cină.

De se-auresc gutuii fără tine
Şi mustul de va curge singuratic,
Te-oi aştepta-n colindele creştine,
Chemându-te, prin ceruri, telepatic.

Şi nici atunci, de n-ai să vii, iubite,
Voi inventa un anotimp în care
Secundele sunt tot mai infinite,
Eternităţi în straie de-aşteptare.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sta lângă mormânt, nu plânge ore-n şir

Nu sta lângă mormânt, nu plânge ore-n şir:
Eu nu-s acolo, eu nu dorm în cimitir.
Sunt briza serii adiind pe câmp cu nalbă,
Sunt diamantul scânteind în neaua albă,
Sunt soarele-auriu în lanurile coapte,
Sunt ploaia blândă împărţind cu toamna şoapte.
Când te trezeşti în calmul dimineţii clar,
Sunt zborul izbucnit spre mările-de opal
Al stolului de păsări, urcând spre cerul pur.
Sunt înaltul înstelat al nopţii de velur.
Nu sta lângă mormântu-mi, amar plângând,
Eu nu-s acolo; eu n-am murit nicicând.

poezie de Mary Elisabeth Frye, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Piramidonul

Te-am îngropat în becul de pe hol
ce stă aprins de când ne-am închiriat fiecare partea
lui de vină
îţi citesc jurnalul şi pâlpâie ferestrele dintr-un singur oblon
îmi face din ochi moartea
a carantină
din când în când mâna ta mi se înfăşoară pe frunte
Incinerată în înghiţitura unui piramidon

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul pâinii

Dospită, afânată-i coca în covată,
Încinsă-i vatra de a focului dogoare,
Se coace pâinea în cuptorul din polată,
Îşi şterge mama fruntea plină de sudoare.

În miezul pâinii rumenite se arată
Destinul bobului de grâu hrănit de soare,
Dospită, afânată-i coca în covată,
Încinsă-i vatra de a focului dogoare.

Cu mângâierile-i de mâini nemuritoare
Rupe din ea coltuce mari să ne împartă,
O coajă mai păstrează mama, că o doare
De cei plecaţi demult în lumea-îndepărtată,
Dospită, afânată-i coca în covată.

rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbor uşor de umbre, chipul tău, femeie

în mine se-firipă viesparul poftei hâde
când murmură izvorul si soarele-ţi surâde,
şi razele lui dulci încearcă să te plouă,
calcând ca o madonă pe picături de rouă.

îmbălsămezi pământul cu alba ta minune
când muzica naturii se-aude-ncet pe strune
şi-apari aşa deodată cu trupul sibilin,
cu aere suave într-un decor divin.

un zâmbet de femeie din vraja ta născut,
făcând din al meu suflet un ne-ndoielnic scut,
din ura milenară a strâmbelor pisanii,
când se încrucişară doi ochi atăt de stranii

şi-au coborât văzduhul în straie de safir
ca un tăiş de fildeş din ţara lui Ofir,
lumina nevisată în care s-au scăldat
mi-a fost noroc pe viaţă atunci când mi s-au dat.

privesc nemărginirea şi stau mereu la pândă
ca ieri se naşte astăzi din ziua de osândă,
şi te aştept, iubito, în luna lui april
să-ţi dau în dar pe viaţă- un roşu trandafir.

zbor uşor de umbre, chipul tău, femeie,
peste câmp de vise, dor de elizee
se-afundă-n întuneric ca umbra unui mort,
ca vasul ce se rupe de malul unui port.

te-ai stins şi ai rămas lumina fără nume
şi te-ai pierdut haotic în neştiuta lume
pe ceruri de argint degeaba te mai caut
e ca un cântec trist, un îngânat de flaut...

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (6 aprilie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spirit rătăcit

Îl văd... după morminte se ascunde
Mă priveşte cu frică, curios,
Coronile de plastic aprinde
În faţa crucii, devine furios.

S-a rătăcit între lumi... spirit tâmp
Acum îi ţine nopţii de urât
E ca un mărăcine pe un câmp,
Înconjurat de flori şi omorât.

În piatra funerară de vreme bătută
I se ascunde trecutul bonlav
Va mai rămâne o vreme tăcută
Până-i va rosti, numele de sclav.

Dac-ar putea să povestească luna,
De cate ori s-a speriat de chipul lui
De ochii aceia ce căutau întruna,
Să prindă un suflet, sa fie doar al lui.

Cavoul lui e cufundat ca o ruină
O fi strigoi, o fi vre-un prinţ din iad?
Aşteaptă mereu ca cineva sa vină,
Alături de întuneric, al lui camarad.

poezie de Alin Ojog
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciodată, parcă, nu dorise mai mult o femeie. Iar ea, înălţată în braţele lui, îi zări scânteierea ochilor dilataţi. Îi strângea cu furie trupul la pieptul lui. Şi ea îşi spunea: "Da! Am să-i cedez! Da! Am să-i cedez!"

D.H. Lawrence în Amantul doamnei Chatterley (1928)
Adăugat de Magia Feminina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ea nu ştie

Din cei doisprezece ochi, ceasul mă priveşte
însetat, cu limba scoasă...
Din unul clipeşte! Eu mă aşez la masă
ei sar şi se aşază la stânga
şi la dreapta şi clipesc
şi îmi fac semne că am doi ochi
şi că pe unul îl iubesc
dar că pe altul îl vom bea fără nici o vină
cu toţii la Cină...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stea palidă a serii

Stea palidă a serii, tu sol trimis din zare,
Ce din amurguri fruntea sclipindă îţi desprinzi,
Cu ochii-ţi, din palatul de-azur au ce cuprinzi?
Ce vrei să vezi în depărtare?

S-a potolit furtuna şi vântul a-ncetat;
Cu freamăt blând pădurea îşi lăcrimează dorul;
Un fluture de aur, lin, prin livadă, zborul
Printre miresme şi-a luat.

Ce cauţi peste lumea ce doarme în stihie?
Parcă spre munţi acuma cobori în pas uşor;
Pleci surâzând, prieten plin de melancolie,
Iar ochiul tău clipeşte în zări tremurător.

Stea ce cobori în noapte spre verzile coline,
Tu, ce din mantia nopţii ca lacrimă-ai descins,
Şi vezi în depărtare păstorul care vine
Cu turma lui, pe drumul de-ntunecimi cuprins,

Spre ce tărâm mergi, astru, în nesfârşita noapte?
Vrei un culcuş, prin trestii, pe tărmul solitar?
Sau, chip frumos în ceasul tăcerii, fără şoapte,
Cobori adânc în mare, ca scump mărgăritar?

De e să mori, luceafăr, şi dacă-n marea-adâncă
Vrei pletele bălaie să le scufunzi, îţi cer:
Întârzie-ţi plecarea! Mai stai o clipă încă!
Stea dulce a iubirii, nu coborî din cer!

poezie clasică de Alfred de Musset (1835)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa era mama mea

Mama se scula de noapte,
Ne cosea hăinuţe rupte,
Ne fierbea în oală lapte,
Treburi termina prin curte.

Apoi, lua la umăr sapa,
Bocceluţa cu mâncare,
În cofă îşi punea apa
Şi pleca în câmp să are.

Îşi purta paşii pe brazdă,
Prin pământul răscolit,
Avea grijă să nu cadă
Până dă în asfinţit.

În miezul zilei se-odihnea.
Ştergea fruntea de sudoare.
Mânca acolo, ce avea.
În câmp. Sub arşiţa de soare.

Ducea calul să-l adape.
Să-i răcorească sufletul.
Apoi începea să sape,
Potolindu-şi umbletul.

Tot aşa muncea în viaţă.
Alerga pe câmpuri vara,
De cum da în dimineaţă.
De cu zori şi până seara.

Cu truda câmpului în spate,
În curte, calul dehăma.
Ne lua pe fiecare-n parte
Şi cu grijă ne-ntreba:

- Oare, v-a ajuns lăpticul?
Era prima grijă a ei.
Îşi lua din cap baticul,
Ne săruta oe toţi trei.

Apoi, ne băga în casă,
Ne pregătea mâncare bună,
Ne-aşeza cu drag la masă
Şi ne spunea:-Poftă bună!

Când ne aşeza în pat
Ne închina perna întâi.
Uita mama de oftat
Când ne veghea la căpătâi.

Aşa era mama mea.
Ea făcea din noapte zi.
Prea puţin se odihnea.
Muncea mult pentru copii.

poezie de Dumitru Delcă (29 decembrie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Priveşte: lumina e albă ca pieptul păsărilor de mare, în corpore pitpalacii îşi chiuie limbile, ecoul umple gurile văzduhului şi clopotele de aer. Eu sunt mai înalt decât tine cu o vrabie.

citat clasic din Stephan Roll
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Părinte ( ** )

... firul de aur al timpului
frământă bulzul în care cuvântul,
prin sunetul, culoarea,
vibraţia lui,
atinge sufletul în plin zbor...

în cuptorul de argint,
firul creşte,
se înalţă,
ca o mână albă
a anotimpurilor trăite
şi netrăite...

agaţă uşor tâmplele
anilor pământeni...

şi trupul...

covrig al necunoaşterii,
aşteaptă azima răsuflării Tale...

Părinte,

ce e teama?

o umbră a răsadului în care seminţele...
... nu rodesc?

o culoare a pământului,
combinaţie nereuşită a iluziilor?

Părinte...

sunt teama acum...

alungă-mă
şi prinde-mă
în buchetul înţelepciunii Tale,
să prind în gând
particula şi aroma
a ceea ce sunt...

Copilă,

răspunsul va veni
în bobul de muştar
de la poalele muntelui de întrebări...
caută la rădăcina stejarului,
în miezul ghindei risipite rod,
necunoaşterii,
bobul de muştar...

în ploaie,
timpul l-a rătăcit...

vântul
i-a aprins culoarea

iar păsările...

i-au dăruit
trilul bucuriei zborului...

absoarbe-l în pulsul
inimii tale...

trăieşte în floarea vieţii
strângând uşor,
în palmă,
bucuria focului
în plin zâmbet...
al inimii...

poezie de Anne Marie Bejliu din Gânduri, rânduri (3 august 2010)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pană în plin câmp

O şoferiţă, tare bună,
Privind la roata ei stricată,
În van îşi face ochii roată,
Că n-are cine să i-o pună.

epigramă de Alexandru Hanganu din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

DRUMUL GREU AL PÂINII E STROPIT CU PLOAIE DE SUDOARE
Drumul greu al pâinii e stropit cu ploaie de sudoare.
Ştie asta macul care-n holda verde este-n floare,
Iar rodirea prin trudirea gliei este dobândită
Şi prin voia cea divină a luminii de la soare.

rubaiat de Ioan Friciu (2021)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În luna lui mai
Miresmele iubirii
Lucesc la lună
Pe plaiuri nostalgice
În straie de mătase

tanka de David Boia (11 octombrie 2014)
Adăugat de anca petru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Faţa pâinii (apoteoza spicelor)

Cu tot negrele ţărânii
Preacurată-i faţa pâinii
Şi cu risipa fărâmii
Preacurată-i faţa pâinii
Şi cu sarea grea din spate
Preacurată-i faţa pâinii
Şi-mpărţită-n jumătate
Preacurată-i faţa pâinii
Maică-Ea de dimineaţă
Preacurată-i faţa pâinii
A purtărilor de-o viaţă
Preacurată-i faţa pâinii
Şi când mirii se sărută
Preacurată-i faţa pâinii
Cu dinţi umezi de-alăută
Preacurată-i faţa pâinii
Căci în trupul de secară
Preacurată-i faţa pâinii
Urcă dragostea de ţară
Preacurată-i faţa pâinii
Şi-n prosoape ne desface
Preacurată-i faţa pâinii
Ani de muncă ani de pace
Preacurată-i faţa pâinii.

poezie de Ion Hadârcă din Lut ars (1982)
Adăugat de Maria Hadârcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără poftă

Spune-mi unde eşti fată!
Umbra mea în pustiu e plecată,
Oraşul înveninat mă aşteaptă
Să-mi adâncească plaga infectată.

Vocea lor, vocea lui mă îngână
Şi-ncearcă să mă ţină de mână,
Dar acum mă aflu într-o comună
În care evoluează neputinţa comună.

Aştept dimineaţa să vină,
Să-mi plesnească ochii grei de lumină,
Să văd mierla străină
Care de-o vreme nu vrea să mai vină.

De cărţi, camera mi-e plină.
La cât scriu, hârtia se-nchină,
Creionul este lipsit de mină
Şi nu ştiu cât o să mai ţină.

Tristă, privesc la o antă
Ce stă de ani să cadă,
Ce trebuie reparată,
Dar nu ştiu, nu-s aptă.

La cină este urdă,
Mâncare este fadă.
Voiesc să cânt la vioară,
Dar mi s-a rupt o coardă.

poezie de Maria Neski (18 octombrie 2021)
Adăugat de Maria Neski
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea care mă înfăşoară

Îmi trec multe gânduri prin minte,
puţine sunt cele care-mi dau repere imediate
şi doresc să le reţin.

Mă îmbrac în poezia lor şi aştept,
să înţeleg sensul pentru care mă lupt,
să capăt bucuria fiecărei zile şi nopţi
pe care timpul mi-o împrumută.

Dragostea care mă înfăşoară în fibre nevăzute
mă face să cânt ori să sufăr,
mă întoarce pe toate părţile cu gura arsă,
vine vara cireşelor amare şi a vişinelor acrişoare
şi alerg să le strâng
astfel contopesc vorbele în gesturi fără cuvinte
în dulcea iubire
pictată pe zidurile inimii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!