Priveşte: lumina e albă ca pieptul păsărilor de mare, în corpore pitpalacii îşi chiuie limbile, ecoul umple gurile văzduhului şi clopotele de aer. Eu sunt mai înalt decât tine cu o vrabie.

citat clasic din Stephan Roll
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceas ocolit

Pecete e sărutul de sânge ars pe buze,
cu şoapte fugărite în noapte ca jivine,
în loc de nuferi marea se joacă cu meduze
şi atât spaţiu rătăcit în timp se întinde pân' la tine.

Drumul gâfâie în praf neştiind tu de unde vii
în paiete iarba tresare aprinzându-şi licurici,
numai pe unde au mai trecut paşii tăi cei mici
din care a rămas doar ecoul cu rezonanţe arămii.

poezie clasică de Stephan Roll
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecoul

Sunt ecoul
a două inimi
cuibărite
în pieptul tău...

Fă-mi loc în inima ta
în a mea nu mai am loc
de tine...

poezie de Mirela Crâşmaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veghe

La culcare, mâinile
le-am pus în glastre,
ca să vegheze
visul gesturilor
pe care nu am îndrăznit
să le schiţăm.

poezie clasică de Stephan Roll din Statuile de fum (1984)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Profesorului Gh. Vrabie

Când Vrabie trei cărţi semnă-ntr-un an,
Un bun coleg s-a şi grăbit să zică:
-E foarte bun de-academician!
Dar o spunea cu aer de... pisică.

epigramă de Aurel Iordache din Epigramişti români de ieri şi de azi (1975)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

În decolteul verii

Aici pieptul îl desfaci şi-l sprijini cu muntele în aer
cerul ciufulit de păsări e cu frunzele prin pomi
presărate în iarbă stelele margheritelor sunt
iar pietrele tari trec desculţe gârlele.

Îţi iubeşti, ca fiecare, logodnica blondă din visul treaz
noaptea în havuze schimbă ceasul în cleştare
pădurea e cu copacii ei, luna intră ca un cneaz
îmi plac în minutul acesta de frunze, cuvintele
tale verzi
fuga mâinilor albe
ca rândunică ochiul în azur îl pierzi
şi la un pas lângă tine, excursioniştii cu frânghii
cad fără niciun folos în prăpăstii

Câmpul înnoptează în botul cu pluş ud al vitelor
cangurii ne privesc din punctul lor de vedere
stelele se cern prin tremurarea-n aer a sitelor
vântul s-a zburlit în brazi ca un ied
şi pădurea se întoarce zornăindu-şi plopii în amurg

Dealurile ne-au primit
cu reverenţa umbrelor până la pământ
e albă, e rotundă colina lunei pe umerii tăi
vocea trenului farmecă munţii, şi controlorul
ne salută de pe scară
Armăsarul aerului verde se înspumează în frunzare

Ca în peşteră gândul te adună, te arde, te întunecă
în catifea sângele, inima, înveleşte-le
luna rotundă cu plopii de gât alunecă
pădurea-şi pipăie în muselină coastele, deştele;
pe aici cântau dorul şi flinta pasărea haiducului
se prelungea în cer cu viscole foamea lupilor
zimbrii se decapitau pentru stemele moldovei
ardea în pământ jarul fragilor, comorilor
iar la hanurile, neluminate, de carpen
mureau ca păpuşi viorile.

poezie clasică de Stephan Roll din Poeme în aer liber (1929)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umerii cuvintelor

Unde sunt florile panicei?
Din mâinile tale n-a rămas decât
fantoma lor
şi în păr reptila subterană a aromelor,
lamele săbiilor şi câte femei goale
măcelărite de lună pe nuferi?

Apoi vine asfinţitul pe panoplia lui de pluş
cu trifoiul umed al paşilor
cu apele îmbrăţişându-se în întuneric,
apele de zăbranic ale nopţii.

Pe acoperişele orelor
vântul joacă zarurile
din pietrişul clipelor.

poezie clasică de Stephan Roll din Ospăţul de aur (1986)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Abisele

Dacă între oameni e întotdeauna o punte,
e, fiindcă, sub ei, se cască abisele
cu ochii închişi. Zilele-s strivite
de caii negri ai nopţilor crunte.
Zilele! Ferestrele voastre le acoperă visele.

poezie clasică de Stephan Roll din Statuile de fum (1984)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu aceleaşi ale omului de pe şes, trebuie totuşi alpinist să fii, ca să ştii să culegi florile neghinei. Un parfum îl simţim filtrat şi zvelt în noi şi ne ridicăm pe el ca pe o a doua coloană vertebrală, care îngroapă capul în azur să vedem cerbii bând sticla izvoarelor, să auzim cornul magic care înşiră pe puşca vânătorului mărgelele păsărilor. Cu pleoapa ca o seră de iarnă şi ca un ierbar viu al primăverii, ne-am îmbarcat în corabia cu pânze şi am pornit fără lopeţi pe hazardul unui ocean, să cucerim insula de fum a poemului. Neavând nimica de făgăduit şi nimica de împlinit, apelul nostru e adresat nimănui.

Stephan Roll în Lampa lui Aladin (1929)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-mi ajunge urletul de lup şi nici puşca încărcată

renunţ
mai bine pulbere de polen
se auresc mâinile noastre
ochii
şi buzele
care nu mai rostesc decât o tăcere
înaltă
până când clopotele îşi scutură limbile
în aerul plin de licurici
dragostea e călătoare prin psalm
Dumnezeu ne ţine de mână
noi întoarcem privirea ruşinaţi
se plăteşte neîncrederea
cu un sărut
fruntea noastră plină de lumină

poezie de Ana Sofian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt o relicvă

Cincizeci de ani de amintiri,
de loialitate, de cinste, de prietenie,
de iubire.
Sunt propriul meu requiem,
cu mâinile la piept,
cuminţite în clocotul lor
fără urlete.
Aşa s-au născut, poate,
să mângâie, să mă mângâi singur,
să mă întorc în zilele mele
ca pe coridoare, orbecăind
cu atâtea statui,
în care sunt mereu eu, mereu voi
şi să mă iubesc mereu în vacarmul meu
care-mi tot vorbeşte de unul singur.

poezie clasică de Stephan Roll din Statuile de fum (1984)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fluturi în zori

vezi
fluturii sunt liberi
mi-i arătai cu o frunză
deasupra unei iluzii de-o vară

trăiesc o zi cât o iubire
fără sfârşit

vezi
fluturii sunt mai vii decât noi
îmi arătai purpura unor maci
pe o câmpie târzie

îmbrăţişarea lor este ca sângele
în aer

vezi
fluturii zboară mai înalt
decât visele dezlănţuite
în arşiţa nopţii

îmi arătai coapsele
şi nişte trepte pe cer

vezi tu
fluturii se iubesc mai acut
decât oamenii
atunci când îşi leapădă aripile
în zori

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Graurul meu

Zâmbea o vrabie.
Zâmbea!
Din sucituri zâmbea o vrabie cu zimţi de ochi
cu mijloc de sirop şi zbierătură
zâmbea o vrabie cu ciocul ei în gură
zâmbea
şi-n coaste-mi tremura
o vrabie
ce aripi pe şendrilă duceau aur
în gura drumului
un simplu
mestecat între copaci
un graur!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi se va lumina de ziuă

te baricadezi înlăuntrul tău
singură cu idolii tăi de-ntuneric
cu anotimpul din care mereu pleacă cineva
demult nu mai simţi naşterea dimineţilor
aroma cafelei
frigul priveşte prin tine ca printr-o fereastră
de cealaltă parte cerul
ţipătul unui pescăruş
şi chipul tău în oglinda unei ape
din care creşte o linişte albă

toate umbrele tale stau aliniate în şir indian
aşteptând să te intorci
toate femeile care au locuit în tine
îşi revendică dreptul la fericire

într-o zi va veni cineva şi va arde pe rug
cerul lor îndărătnic
şi se va lumina de ziuă
în mijlocul unei nopţi

poezie de Nuţa Crăciun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

up, down

atât de proaspăt colţul dimineţii,
Doamne,
respir, respir fără
să mai expir, creşte cât cerul
pieptul meu

albă străbătând neaşteptată
ca o minune
lumina nouă pune asediu frunţii
de ruşine sau teamă privirea-mi coboară
astfel aflu că nu mai am umbra
aliniindu-se cu trupul nu se arată

timpul este o contracţie
ca o uşă deschisă, rămâne
să ştiu de care parte sunt…
până atunci, pieptul meu creşte
privirea caută umbre

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

1 cerneala tăcută

Ecoul vorbelor tale vibrează şi azi în gurile multora
Şi mă întreb cum de pot zice că nu mai vorbeşti
Ce clar te aud când citesc
Cerneala nu scoate o vorbă,
lemnul s-a transformat tăcut în foaie
Pomu' a murit
La-u îngropat sub rădăcinile din lut.
Descifrând cu ochii convenţia de semne
Încifrată pe scoarţa albă
Constat că încă îţi mai aud glasul.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vrabia, dacă îmbătrâneşte, se face cu totul albă. Vrabiei, la 50 de ani mai întâi, îi creşte o peniţă albă pe spate, pe urmă îi tot cresc până la 100 de ani; atunci e albă cu totul. O vrabie din acelea când se arată, are să fie anul bun. Dacă o vezi, să n-o ucizi, căci acela ţi-e norocul.

citat din Elena Niculiţa-Voronca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flux

Ca înspre peşti hipnotici, întind, prin apă,
În somn, o mână de fum spre tine
Când sângeră grădinile în vis, o pleoapă
Şi când se furişează pomii toamna înspre mine.

În grotele de aramă ale vântului
Întinzi, din sânge, arcul inimii spre ereţi
Deschide ferestrele de pâine ale pământului
În lună hodorogeau dulăii, ca prin castele fără pereţi.

Printre paşii de asasin ai nopţii
Aşteptarea este o floare de oţel
Dacă te sfâşii în perdele şi dantela
Se aşează ca o promoroacă pe tine
Rimele dispar toate
În rănile deschise zăngănesc ţipetele de metal
Şi o grindină loveşte panoplia de sărutări
Cu care am vânat cândva
Bestia albă, ascunsă în subţiori:
Ţi-aduci aminte?
Era în noaptea de 3 februarie şi viscolul
Ne-aştepta afară să ne sugrume.
Dar cineva a suflat în inimi ca în jar
Şi rimele toate s-au aşezat pe mâinile tale, iar.

poezie clasică de Stephan Roll din Ospăţul de aur (1986)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

La ancoră noaptea pe fluviu

Puţin somn şi multă mâhnire – călătorul
Se trezeşte la miezul nopţii şi priveşte înapoi spre casa lui.
Nisipurile sunt strălucitoare-n lumina lunii;
Vela e albă, umedă de la roua care-acoperă barca.

Apropiindu-se de mare, fluviul devine din ce în ce mai lat:
Se-apropie toamna – nopţile-s tot mai lungi.
De treizeci de ori am dormit în mijlocul ceţurilor şi-al valurilor,
Şi n-am ajuns încă la Hang-chow!

poezie de Bai Juyi din Flori de peste şapte mări şi de pe şase continente, Despre mare şi oamenii apelor, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă

Lasă, Doamne, ploile să curgă
Peste lumea plină de păcate,
Cu gângănii mici şi îngâmfate
Gurile să-şi umple, şi să smulgă
Iarba rea din inimi, şi s-ajungă
Să redea lumina ce răzbate
Către om dinspre divinitate!

rugăciune de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clopotele

Sună clopotele...
Sună clopotele-n depărtare.
Clopotele!... Clopotele!...
Câte clopote să fie?
Câte voci nedesluşite mor în zori, iar noaptea-nvie?
Câte voci blesteamă foamea
Zilelor din postul mare?...
Clopotele, clopotele...
Tac şi-n urmă sună iară.
Sunt trei clopote de-aramă, sau trei clopote de-argint?
Şi ce Crist vorbeşte-n glasul clopotelor ce ne mint
De atâţia ani de-a rândul
Şi la fel ca-n prima seară?...
Ce nebun profet mai vine să ne spună că-i trimisul
Celui ce făcu pământul din nimic?
Şi ce minciună
Iar schimba-va faţa lumii?...
Sună clopotele,
Sună
Ca şi-n noaptea când surâse pentru prima oară Sfinxul!...

Sunaţi, clopote de-aramă!
Sunaţi, clopote de-argint...
Vântul să vă-nalţe cântul tot mai sus,
Tot mai departe –
Să vă spulbere-n albastrul mângâierilor deşarte
Şi să vă sugrume glasul profeţiilor ce mint.

poezie celebră de Ion Minulescu din Convorbiri critice, nr. 8-10 (15 mai 1907)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!