Orașul cu geamuri late
strada surâde sub globurile sparte,
incendiul major revărsat ca un lapte
din plămânii unui oraș cu traiectorii
înscrise în palmele ce țin prizonieră odiseea,
urbea îndreptă ziua unui copil rătăcit
hotărât să fugă în lume
are cu el iluziile și răzvrătirea
știe ce alții doar silabisesc,
regăsește în firul de iarbă viața,
va fi al ierbii, al cerului,
ziduri între care trupuri supuse
au renunțat la vis,
cărămizi ce se vor spulbera
de parcă nici nu au fost
vor lăsa pământul să respire,
orașul s-a încărcat de ciment,
blocuri obeze
primesc realitatea într-o cană cu apă
de băut pe stomacul gol, copilul crește este tânărul căruia
îi ia mai mult efort să-și pună picioarele în papuci
și să cântărească lumina prin geamul cu solzi de ceață
decât să respire în libertate,
ziua îl va înobila ca pe un soldat
întors de pe frontul ce i-a mușcat trupul
și l-a încărunțit
se va sustrage de la rigorile jocului ca și când ele l-ar veghea,
speranțele îl țin trez
știe că nu va accepta să piardă din stele va fura focul.
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre oraș
- poezii despre lumină
- poezii despre copilărie
- poezii despre visare
- poezii despre viață
- poezii despre tinerețe
- poezii despre stele
- poezii despre realitate
- poezii despre păr cărunt
Citate similare
Steaua polară
respiră o lacrimă
aprinde dureri
geamul e spart și timpul plecat
o masă, un om și o pană
zgârâi hârtia cu gândurile
printre vise, himere născute
suspină stele, cad și ele în hâul materiei nenăscute
va veni într-o zi tăcerea
când stele se vor stinge
e trist un drum rătăcit printre ele
eu căutam nemurirea
dar visul nu a fost decât un foc
lăsând în galaxie un loc în clipa inocentă a unui zbor
atunci am înțeles ce este murirea
atâtea stele azi și toate reci
mă apasă umbra unui gând
în hăurile unei lumi ce a plecat
vroiam să vin și nu mai vin
tu ieși în zori din faldurile unei clipe de amor
fugind pe ușa unui vis trecut și destrămat
în urmă doar un pat nedesfăcut
atât de rece și de gol
o noapte a trecut, a fost
eu am rămas pribeag și gol în humă și nămol
și te-am iubit femeie pe o plajă
sub stele mii,
de ce nu vii
un val te-a mângâiat ușor
sunt eu sau totul este ireal și trecător
într-un început ce nu s-a mai sfârșit
da, ai fugit
tu stea polară
eu am rămas tăcut și gol
un visător în cer
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zbor
- poezii despre tăcere
- poezii despre gânduri
- poezii despre început
- poezii despre tristețe
- poezii despre trecut
- poezii despre timp
- poezii despre sfârșit
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Răceala
viermele ce adânc sapă în trupul captiv
când vrea trece prin fața ochilor mei
disprețuitor și rece,
îi întorc spatele tușind
cu patima unui fumător ratat,
revolta simțurilor amorțite de veghea
nopților nedormite tulbură lumina.
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre revoltă, poezii despre viermi, poezii despre simțuri, poezii despre ochi, poezii despre noapte sau poezii despre fumat
Iubirea este un lup fămând
aș putea să învăț să visez
dacă nu mi-aș înghesui
singurătatea în cochilia unui melc,
am uneori cu mine sufletul
când nu-l las într-o carte
precum aș păstra o floare
un zâmbet sau chiar un fluture,
în timp ce le sărut,
femeile mele ce-și pierd cerceii în iarbă
spun că iubirea este o iluzie,
strada va păstra
exponate de la sfârșitul lumii
în care iubirea neîmplinită
va fi ca de lup flămând
știu că suferind
îmbrățișările reci
îmi vor pregăti așternutul iernilor ce vor veni.
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre învățătură, poezii despre zâmbet, poezii despre sărut, poezii despre suflet, poezii despre singurătate sau poezii despre sfârșitul lumii
Omul inutil
Primăvara este zarvă mare,
Păsările migratoare acasă s-au întors,
Mieii zburdă pe cărare,
Câinii latră cu folos. nu mă conving
cuvintele tale,
ele compun inutilul,
strică ordinea lucrurilor,
năruie cerul,
pretutindeni
orizontul este pângărit
cu flăcări,
privirea acoperită
de diagrame
fabricate în cuvinte
ce strâng respirația,
fură zborul
nu poți sa le ți la piept
fără să te arzi,
mută-ți strigarea
din casa jocului pleacă,
nu ne îngropa
sub tăcere,
viata respiră și prin
firul de iarbă.
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre câini, poezii despre cuvinte, poezii despre păsările călătoare, poezii despre păsări, poezii despre primăvară, poezii despre oi sau poezii despre jocuri
Om de cuvânt
Cuvântul meu
dacă se face țăndări în drum spre Dumnezeu
nu-i nimic, va căpăta mii de traiectorii...
o silabă va ajunge totuși fie «am»
sau «in»
El știe
că am rămas legat țărânii și-n încercarea
de a zbura n-am reușit să mă țin
strâns agățat de cuvânt
repetiția pe oricare din glasuri e inutilă
la unul din capetele călătoriilor mele
voi fi gol
toate cuvintele se vor rătăci
mustind de iubire inima mea nu o va da
unui cocor, nici unei gărgărițe, tot unui OM
și aș fi mulțumit
măcar de ar avea altfel
unghiile
poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Valeriu Barbu despre cuvinte, poezii despre religie, citate de Valeriu Barbu despre religie, poezii despre mulțumire, poezii despre iubire, citate de Valeriu Barbu despre iubire, poezii despre inimă, citate de Valeriu Barbu despre inimă, poezii despre Dumnezeu sau citate de Valeriu Barbu despre Dumnezeu
Ciocolata
în salonul de spital mușcând din ciocolată
nu voi fi lăsat să trec
cei ce mă stiu diabetic
vor argumenta
ca într-o pandemie nevrotică
poate mă vor găsi între coperțile unei cărți
în care proaspetele mele vise
capătă dimensiunea poemelor
eu hrănesc iluzii în nașterea mea vegheată de ursitoare
într-o lume glaciară în care bufonii devin baroni
viața îmi dă gustul amar
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ciocolată, poezii despre poezie, poezii despre pandemie, poezii despre naștere, poezii despre medicină, poezii despre diabet sau poezii despre devenire
Cărămizi de suflet
Ziditorii unei lumi noi,
Sunt calfe în fața lui Dumnezeu.
Se sfarmă lumina sub apăsarea urii-liant.
Ca o Ană, suflete pure au fost zidite.
Mistria durerii le-a acoperit sentimente și lacrimă...
Luați aminte!
Se strânge ca iedera în jurul trupului cast
Ura ce-a mai rămas...
Setea Anelor care plâng,
E potolită doar de mângâierea palmelor de copii.
Până-ntr-o zi,
Când prăbușite la picioarele lor,
Anele vor evada din tăcere,
Oferind mângâiere.
Zidurilor li s-au dat anticoagulante
Cianură de vise
Croind către moarte ziduri nescrise
De dorinți. Ați uitat
Că zidirea Anelor noastre, se face în cer...
Ce păcat!
Suntem cărămizi de suflete sculptate între ziduri,
Suntem carne de mituri...
Anele noastre etern vor trăi,
Vor țese cămăși și vor face copii,
Îi vor lăia în postavă, să spele cenușa
Și praful din ochiul lor viu,
De plâns și otravă.
Ziditorii de moarte îi vor trimite-n pustiu.
Vor coace-n cuptor
Lume nouă și bună și un alt viitor.
Pe pieptul ilicului vor sădi tricolorul...
Unit, cu gând de libertate și pace
Va învinge poporul.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre plâns, poezii despre trup și suflet, poezii despre viitor sau poezii despre victorie
Creație
din cutia albastră desenată cu nori
a scos munții
pe care i-a așezat pe piedestal
să le soarbă răcoarea
din pahare a deșertat marea
ca și când din râuri
peștii emigrau
poiana a desprins-o dintr-o carte
încă nescrisă
cu tot verdele ei nefiresc
privind de la distanță
s-a lămurit asupra culorilor
în care vor zbura păsările
când toate lucrurile erau aproape gata
s-a oprit din creație
să-și vadă oamenii
ce începuseră să strice decorul
lunâd pe cont propriu apele
iar din păduri scoteau animalele
pe care le ucideau între
cuvintele pe care tot el
le dăduse într-o duminică
în care se plictisise să creadă
că opera sa este perfectă.
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zoologie, poezii despre verde, poezii despre râuri, poezii despre păduri, poezii despre pești, poezii despre perfecțiune sau poezii despre nori
Creație
din cutia albastră desenată cu nori
a scos munții
pe care i-a așezat pe piedestal
să le soarbă răcoarea,
din pahare a deșertat marea
ca și când din râuri
peștii emigrau,
poiana a desprins-o dintr-o carte
încă nescrisă
cu tot verdele ei nefiresc,
privind de la distanță
s-a lămurit asupra culorilor
în care vor zbura păsările,
când toate lucrurile erau aproape gata
s-a oprit din creație
să-și vadă oamenii,
începuseră să strice decorul
lunâd pe cont propriu apele
iar din păduri scoteau animalele
pe care le ucideau între
cuvintele pe care tot el
le dăduse într-o duminică
în care se plictisise să creadă
că opera sa este perfectă.
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pribeagule
pentru că nu te-ai gândit
la moarte
când ți-ai făcut casa în vârf de deal
vei fi bănuit de nesăbuință
că dintre zidurile strânse
greu te vor scoate
între scânduri fiind
vei auzi glasuri ce acuză
că ai fost visător între stele,
îți vor afla datorii și pricini
copiii rătăciți și pe cei nenăscuți,
câinii pe lanț vor tăcea
dar ei nu vor avea liniște
până nu vor spune că ai fost de pripas
cu iubiri pierdute sub colbul de lună,
faptele bune se vor șterge,
nu vei fi singur te vor însoți
norii din priviri mohorâte,
bocitoarele în cuvinte sărace te vor spăla,
ca niște
becațe la marginea drumului
ce scormonesc iarba,
ei vor da de pomană straiele tale
să nu te uite satul,
peste pânza albă când te vor trece
vor ca tu cuminte
să mergi în constelații
unde nici răsărit nici noapte
nu vei cunoaște.
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sărăcie, poezii despre sat sau poezii despre moarte
Crucea
sunt lacrima unui suflet
într-o lume trecătoare și rece
sunt tristețea unui gând rătăcit pe pământ
sunt pământul uscat și gol
mă lovesc de spațiul îngust al luminii
fereastra vieții captează umbre neliniștite
pocnesc alte gânduri pe ziduri
zăvoarele lumii au închis inimi
în noaptea asta, am desenat cearcăne sub ochii vieții
pe țărm, un om veghează sfârșitul
înfășurat în ceață caut lumina
privesc în jur și mă cutremur
mai bine beat într-o lume murdară
viața mi-a întins paharul morții
într-o seară, pe o stradă
am băut paharul cu cucută pînă la fund
ce a urmat apoi, nu știu
prietene, să așezi la colțul vieții, o cruce
pentru lumea ce trece, se duce
pentru mine, să pui în pământ un grăunte de adevăr
poate voi încolți într-o zi, pentru voi...
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cruce, poezii despre seară sau poezii despre promisiuni
Aripile noastre
Sânul tău gust al piersicii plânge
în epava unui vis răstignit
expus zborului neterminat
nu-ți fie frică,
norii poartă chipul nostru
vom avea aripi
din tencuială trupurile captive
se vor desface în lumină
ușile deschise
vor lăsa iarna în toamnă
este timpul
să abdicăm
din visul care decora altădată cerul
în căutarea primăverii.
Nu-ți alunga zâmbetul
vreau să-l păstrez
în ființa care se zămislește
din foc și cuvinte
în liniștea așternută
vom avea aripi
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre aripi, poezii despre toamnă sau poezii despre piersici
Democrația nu are vârf, tovarăși
ar fi bine să lăsați bălăngăneala asta imposibilă
de-a lungul și de-a latul istoriei
ce dracu nu ați mai jucat lapte gros niciodată
săriți cât mai aproape de veriga slabă
puneți presiune pe poeți
nu-i mai lăsați să umble singuri ziua
dați-le câte o muză sub acoperire
să le știe sărutul
să le măsoare visele dimineața
altfel să nu vă mirați că vor ieși din transă
și vor mai face o revoluție
democrația nu e niciodată scuzabilă
cum să vă fac să nu vă mai cereți inutil scuze
loviți cu realitatea crudă în fiecare vis
impozitați infinit tăcerile poeților
ele nu fac altceva decât să caute un dictator
acel gen de tiran al bunului simț
al frumosului
al iubirii
într-un fel tovarăși
poeții ăștia îl vor crede pe un viitor messia
tot așa cum l-au ridicat la cer pe isus
îi vor trage cuiele din răstignirea oficială
i se vor închina în șoaptă
ca unei flori albe
apoi vor scrie scripturi peste scripturi
așa că nu-i mai lăsați să umble ziua pe stradă
nu mai asfaltați piețele
că de acolo se adresează mașinilor din trafic
cheamă taximetrele la măsurat
propun autobuzele la votul universal
și nestingheriți de gloanțe
vor muri fericiți
pentru libertate
libertatea aceea pe care ar fi bine
să nu o mai lăsați alături de ei pe stradă
alo tovarăși
să nu vă pună dracu să-i lăsați să cânte
că ăștia nu știu decât deșteaptă-te române
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre libertate, poezii despre draci, poezii despre creștinism, poezii despre votare sau poezii despre taxi
Va veni o zi în care
"Răbdare însă, vine o zi
Când legăturile s-or frânge
Când sufletul nu va mai plânge
Ci înălțat va întrezări
Lăcașul veșnic ce-i va fi
Lumina care nu se stinge!"
(Iulia Hașdeu)
Va veni o zi în care porțile vor fi deschise
Va fi ziua împlinirii milioanelor de vise
Acea zi ea schimbă toate, forțe noi vor fi trimise
Ca să scoată la lumină câte-n lume-au fost comise.
N-o mai fi ură pe lume și nici fapte neadmise
Răii ei umple-vor locul, milioane de abise
Va veni o zi în care porțile vor fi deschise
Va fi ziua împlinirii milioanelor de vise.
Va fi ziua întâlnirii, fericiri ce nu-s descrise
Leul cu mielul va paște, câmpii multe cu narcise
Pământul el dă rodire din noile învelișe
Lumina ce nu se stinge, luminează paradise
Va veni o zi în care porțile vor fi deschise.
poezie de Toma Adrian Frențiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre schimbare, poezii despre narcise, poezii despre lei sau poezii despre forță
La Anderseni nu e nimeni acasă
am învățat să-mi țin povestea la piept
ca o bombă artizanală ascunsă sub mishlahul brodat
pe care îl numesc piele
e de ajuns un singur străin să mă facă viu
și-i arăt tot ce sunt de parcă
m-aș arunca în aer la oră de vârf
m-am hotărât ca-ntr-o zi să urmez exemplul tovarășului ulianov
îmi voi crea un pseudonim din numele unui râu care curge anapoda
voi crește o piatră pe care lumea o va striga nadejda
și voi fonda o nouă doctrină
în care iubesc obsesiv vânzătoarea de la magazinul albastru
care deschide întotdeauna la șase
pentru că fiica ei merge la grădi iar tatăl samsar de mașini
își încearcă norocul prin bradford
în care iubesc toate croitoresele din centrul orașului
ce se trezesc dimineața pentru salariul minim și bonuri de masă
prin termopanul ferestrelor le văd doar când se-ngână noaptea cu ziua
aplecate deasupra mașinilor de cusut
câte una mai netezește tweedul cu palma
de parcă și-ar încleșta degetele în omoplații unui bărbat
care-și pleacă împăcat capul între coapsele ei
cum resemnat stauffenberg își lăsa capul în spânzurătoarea
de fier
am învățat să-mi țin povestea la piept
ca pe-un bănuț pentru o femeie cu picioarele roz-vineții
care de teamă să n-o bată bărbatul
ghemuită visează în timp aprinde de-un zid în neștire
cutii de chibrituri
poezie de Emilian Valeriu Pal
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre comerț, poezii despre bărbați, poezii despre femei și bărbați, poezii despre salariu sau poezii despre picioare
Câinele eu ca o roată
după ce a mușcat raza lunii
câinelui eu
i-a rămas între dinți întuneric
și ca o roată se rostogolea
de la castelul de apă
până la remiza de pompieri
țopăind nevrotic
moartea i se prelingea pe trup
îi aluneca ușor înspre coapse
câinelui eu
apoi roata s-a lovit
de singurul pompier din oraș
și a murit
după ce a fost mușcat de lună
câinelui eu
i se vedea lumină între dinți
la școala generală din centru
s-a oprit curentul electric din senin
dinspre turnul de apă
o sirenă sfâșia cerul cumplit
doi preoți traversau strada grăbiți
era iarnă
îți voi cânta iubito despre orașul uitat
pe o creangă subțire de prun
și cum au înflorit într-o duminică
ochii tăi pe străzi
și cum se aude de atunci lătrând
sfâșietor câinele meu
poezie de Petre Ioan Crețu din Recviem pentru o roată bolnavă mintal
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre pompieri, poezii despre întuneric, poezii despre școală sau poezii despre muzică
Da,eu
pot spune sunt visător,
umblu cu nasturii descheiați,
calc pe iarbă,
inversez coordonatele pământului
să-mi găsesc locul
și totuși nu mă înțeleg,
descopăr uimit libertăți inedite
cum ar fi să zbor cu gândurile deschise ca și cum
ar crește aripi
din trunchiul ispitit de adevăr,
sunt supus democrației originale
ea să străduiește să mă facă să uit că sunt ceea ce sunt,
mă adresez unui timp fară imunități, fară cuvinte,
huiduielile sunt mai prezente decât speranțele,
însă niciodată nu voi fi suficient de absent să uit că aparțin lumii
ridicole în fapte din care
soarele s-a retras și râde.
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre râs, poezii despre imunitate sau poezii despre democrație
Emoțiile neexprimate nu vor muri niciodată. Ele sunt trupuri îngropate de vii și vor reveni cândva la suprafață mult mai urâte decât în ziua în care le-ai îngropat.
citat celebru din Sigmund Freud
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre moarte sau citate de Sigmund Freud despre moarte
Măgărița bătrână
E bătrână măgărița care ne-a arat ogorul atâția ani.
Am înțeles asta-n ziua când s-a poticnit în genunchi pe picioarele din față,
iar cotiga a fost împinsă la deal de Tata,
folosindu-se de toată puterea lui.
În seara aceea, Tata i-a îmbrățișat picioarele subțiri,
ca un om care își trece brațul peste umerii unui vechi prieten.
A spus: "Suntem bătrâni, și tu, și eu."
De-acum, măgărița-și dea seama că nu ne mai era de nici un folos
și și-a pierdut interesul pentru apă și fân.
Blana, numai zdrențe, pe care o purtase toată viața
avea o cicatrice, de pe care căzuse părul, de mărimea unei palme.
I-am cerut tatei să o ducă la iarmaroc,
dar, înspre seară, s-au întors împreună,
asemeni unei tinere perechi, forțate de părinți să divorțeze,
părăsind casa în zori și revenind, timizi, în amurg.
În ziua următoare, am ieșit afară
și am văzut măgărița cu bărbia sprijinită de gard;
m-a chemat cu o voce tremurată, atât de îndepărtată și de tristă
dar Tata a spus că el știe ce-a intenționat să spună.
poezie de Niu Qingguo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tată, poezii despre bătrânețe, poezii despre voce sau poezii despre păr
Poetul
poetul un copil mare
rătăcit între manuscrisele
pe care se află
într-o dezordine absolută
litere din alfabetul
creat
dintr-un alt alfabet
al unei limbii
cunoscute doar lui
niciodată liniștea
nu-l învinge
astfel încât
poate auzi rostogolirea
lucrurilor grave
în cer
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre alfabet