Câinele eu ca o roată
după ce a mușcat raza lunii
câinelui eu
i-a rămas între dinți întuneric
și ca o roată se rostogolea
de la castelul de apă
până la remiza de pompieri
țopăind nevrotic
moartea i se prelingea pe trup
îi aluneca ușor înspre coapse
câinelui eu
apoi roata s-a lovit
de singurul pompier din oraș
și a murit
după ce a fost mușcat de lună
câinelui eu
i se vedea lumină între dinți
la școala generală din centru
s-a oprit curentul electric din senin
dinspre turnul de apă
o sirenă sfâșia cerul cumplit
doi preoți traversau strada grăbiți
era iarnă
îți voi cânta iubito despre orașul uitat
pe o creangă subțire de prun
și cum au înflorit într-o duminică
ochii tăi pe străzi
și cum se aude de atunci lătrând
sfâșietor câinele meu
poezie de Petre Ioan Crețu din Recviem pentru o roată bolnavă mintal
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre pompieri
- poezii despre oraș
- poezii despre întuneric
- poezii despre școală
- poezii despre religie
- poezii despre ochi
- poezii despre muzică
- poezii despre moarte
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.