La Anderseni nu e nimeni acasă

am învăţat să-mi ţin povestea la piept
ca o bombă artizanală ascunsă sub mishlahul brodat
pe care îl numesc piele
e de ajuns un singur străin să mă facă viu
şi-i arăt tot ce sunt de parcă
m-aş arunca în aer la oră de vârf

m-am hotărât ca-ntr-o zi să urmez exemplul tovarăşului ulianov
îmi voi crea un pseudonim din numele unui râu care curge anapoda
voi creşte o piatră pe care lumea o va striga nadejda
şi voi fonda o nouă doctrină

în care iubesc obsesiv vânzătoarea de la magazinul albastru
care deschide întotdeauna la şase
pentru că fiica ei merge la grădi iar tatăl samsar de maşini
îşi încearcă norocul prin bradford
în care iubesc toate croitoresele din centrul oraşului
ce se trezesc dimineaţa pentru salariul minim şi bonuri de masă
prin termopanul ferestrelor le văd doar când se-ngână noaptea cu ziua
aplecate deasupra maşinilor de cusut
câte una mai netezeşte tweedul cu palma
de parcă şi-ar încleşta degetele în omoplaţii unui bărbat
care-şi pleacă împăcat capul între coapsele ei
cum resemnat stauffenberg îşi lăsa capul în spânzurătoarea
de fier

am învăţat să-mi ţin povestea la piept
ca pe-un bănuţ pentru o femeie cu picioarele roz-vineţii
care de teamă să n-o bată bărbatul
ghemuită visează în timp aprinde de-un zid în neştire
cutii de chibrituri

poezie de Emilian Valeriu Pal
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!