Cărămizi de suflet

Ziditorii unei lumi noi,
Sunt calfe în faţa lui Dumnezeu.
Se sfarmă lumina sub apăsarea urii-liant.
Ca o Ană, suflete pure au fost zidite.
Mistria durerii le-a acoperit sentimente şi lacrimă...
Luaţi aminte!
Se strânge ca iedera în jurul trupului cast
Ura ce-a mai rămas...
Setea Anelor care plâng,
E potolită doar de mângâierea palmelor de copii.
Până-ntr-o zi,
Când prăbuşite la picioarele lor,
Anele vor evada din tăcere,
Oferind mângâiere.
Zidurilor li s-au dat anticoagulante –
Cianură de vise
Croind către moarte ziduri nescrise
De dorinţi. Aţi uitat
Că zidirea Anelor noastre, se face în cer...
Ce păcat!
Suntem cărămizi de suflete sculptate între ziduri,
Suntem carne de mituri...
Anele noastre etern vor trăi,
Vor ţese cămăşi şi vor face copii,
Îi vor lăia în postavă, să spele cenuşa
Şi praful din ochiul lor viu,
De plâns şi otravă.
Ziditorii de moarte îi vor trimite-n pustiu.
Vor coace-n cuptor
Lume nouă şi bună şi un alt viitor.
Pe pieptul ilicului vor sădi tricolorul...
Unit, cu gând de libertate şi pace
Va învinge poporul.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Harta Ucrainei

Un câmp de luptă-i a Ucrainei hartă
Şi lacrima din suflet se deşteaptă...
Iisus coboară iar s-aducă pace
Şi linişte în lumea noastră face.

Şi clocotesc istorii iar şi clopotele-alungă
Liniştea strânsă la altar. Războiul ne repugnă.
Sunt răni ce-n suflete ne dor, obuzele se-mbină
Cu prunci ce plâng, cer ajutor... cu... carnea de lumină.
Şi curge sânge pe pământ şi paşi grăbiţi spre moarte.
Copii şi mame,-n rugi şi plâns, cer pace, libertate.
Cascada morţii şi-a deschis, spre iad, din nou, cărare.
În lume... şi la mine-n vis, adeseori se moare.
Şi calcă tancuri peste tot! Pe carne şi pe arme.
Războiul este un complot, crud şi rapace, Doamne.
Şi trupuri noi din trup zidesc – o nouă libertate
Şi trupul ţării îl hrănesc cu sânge şi cu moarte.
Că pruncii plâng când jocul lor s-a irosit... ce pasă?!
Atacatorii ştiu că vor o ţară mai frumoasă.
Şi mai bogată... cu petrol şi gaze naturale.
Nu au credinţă-n Dumnezeu. Nu plâng dacă se moare?!
Ei vor să fie dumnezei, să calce fraţi pe fraţi,
Vor să dicteze numai ei, vor oameni subjugaţi.
De lanţul morţii-i tot mai greu, voi, oameni, vă rugaţi!
Primiţi în case prunci flămânzi, pe ei îi ajutaţi!
Sunt trup din trupul lui Iisus, sunt sângele Lui sfânt,
Ce-a coborât, spre a sfârşi durerea pe pământ.
Iisus va coborî din nou, durerea s-o sfârşească.
Nu vă lăsaţi îngenunchiaţi nicicând în ţara voastră!
Sub semnul crucii de-aţi sfârşi, vi-i crucea adăpost
Şi Domnul vă va mântui, căci sunteţi cu Cristos.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Contrabandă cu vise

după noi vor sosi alţii
vor continua
de la firul roşu
desprins din rochia mea
de duminici
din scâncetul nou-născutei
la întâlnirea cu tine

îşi vor întinde corturi
din întunericul împrejurimilor vor aprinde
cel mai înalt dintre focuri
vor scoate capete rozalii îngeri
Dumnezeului îi vor da de ştire

îşi vor apropia mâinile
punte peste trecere vor face
din străfundurile cosmosului
ca dintr-un străfund de sine
vor plămădi faţa nouă a iubirii

de la falsa ezitare a păsării de a-şi îndrăgosti pe veci zborul
vor învăţa bir cu fugiţii să nu dea vreodată

neputincioşi
manechini în uniforme
vor ridica din umeri
la următoarea tură
ei înşişi se vor îmbarca

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul către fericire

Departe-i drumul către fericire
Cât nu ne naştem rază de iubire...
De semeni, cât invidia desparte
Lumina, de fireasca libertate.

Cât ura ne va înveli tăcerea
În nori de plumb adesea-nfriguraţi,
De vântul depărtării, de tristeţe,
Nu va mai fi iubire între fraţi.

Nici prunci cu mame nu se vor iubi,
Înstrăinaţi de ne-nţelese verbe,
Lumina lor nu va mai străluci
Şi luptele vor fi tot mai acerbe.

Uniţi de sentimente la-nceput,
Un el şi-o ea nu se vor mai iubi,
Fiindcă iubirea lor s-a şi pierdut
După o noapte lungă-n zori de zi.

Iubirea este-n taină şi firesc
Aşa cum fericirea e în toate,
În pace, în lumină,-n univers,
Dar ura şi prostia le desparte.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veniţi de luaţi cuvinte

Îngerii ne vor conduce
înainte de sfârşitul lumii, în hrube,
condamnaţi la moarte prin uitare
vom aştepta înghesuiţi în placentă
lumea viitoare.

Lumina îngheţată
ni se va lipi de buze, cleioasă,
bucăţi de argilă spongioasă
ni se vor des-prinde de oase.

Copiii de spumă
ne vor construi din humă,
când vor bate prelung clopotele
ne vor boteza a doua oară preoţii.

Oare ne vom mai aduce aminte
ce a fost mai înainte?

Veniţi, veniţi de luaţi cuvinte!

poezie de Florentin Palaghia din DIMPREUNĂ TIMPUL IAŞI
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce?!

De ce să-i lăsăm pe părinţi să ne moară?!
Cu ce drept să ucidem?! Căci odată cu ei
Vom muri jumătate, vom muri-ntâia oară
Vom simţi paşii lor ca pe-o dulce povară -
Paşi pierduţi în neant, lacrimi grele sub geană.
Vânt de vieţi răvăşite, paşii singuri şi grei.
Ei vor fi doar o umbră, noi o stea căzătoare,
Noi vom fi doar iluzii, tot iluzii şi ei.

Cu ce drept să lăsăm noi părinţii să plângă?!
Ei au plâns viaţa toată şi-n genunchi au luptat,
La copii, tot ce au, înc-o zi să le-ajungă,
Dintr-un prunc să se facă puiul mamei bărbat.
Cu ce drept judecata?! Ce-a greşit un părinte?
Ce-a greşit mama, tata? Vă aduceţi aminte?!
Cu ce drept, pentr-o palmă, doar durere să laşi
Şi să pleci la cafea şi ţigări în oraş?!

Cu ce drept să-i lăsăm condamnaţi la tristeţe?
Au făcut sacrificii şi de ei au uitat...
Cu ce drept le semnaţi condamnarea la moarte?
Ei de mult dintre voi, ca un vis au plecat.
Că sunt trişti sau sunt singuri, nici chiar lor nu le pasă,
Nu le pasă că n-au ce să pună la masă...
Luminează, căci au drumul vieţii-nainte
Şi durere şi plâns, dar şi griji de părinte.

Nu le pasă de ei, pe ce drumuri apucă,
Nici nu ştiu ce poveri au sau pot să mai ducă,
Doar de voi le mai pasă, cât rămâneţi copii,
Cât aveţi un părinte, până-n ultima zi.
Cât e Soare pe cer şi în ei Dumnezeu,
Vor lupta pentru voi şi vor plânge mereu,
Vor trudi în genunchi, vor muri repetat,
Vor muri zi de zi, că aşa le e dat.

Cu ce drept să-i lăsăm condamnaţi la uitare?!
Da, ne sunt o povară, paranoici sau răi,
Ei au râs când pe voi a uitat să vă doară
Şi-au vegheat zi şi noapte printre sute de ploi.
Cu speranţe şi rugă s-au lăsat în uitare,
Dar pe voi nici acum de părinţi nu vă doare.
Un blestem repetabil cu părinţi şi copii,
Lacrimi, suflete goale, până-n ultima zi...

P. S.
Deci cu ce drept vă condamnaţi părinţii,
Când chiar şi ei, pe ei s-au condamnat?!
Rugaţi mai bine îngerii şi sfinţii
Să le lumine drumul întinat!
Întindeţi-le mâna cu iubire
Şi daţi putere! Paşii obosiţi,
Să îşi găsească forţă-n paşii voştri.
Doar asta îi va face fericiţi.
Părinţii-s doar o lacrimă de-a voastră
În care ca-n oglindă se privesc,
Ei vor rămâne veşnic pronie cerească...
Şi dincolo de moarte vă iubesc.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub ziduri...

Între zidurile de ciment,
Sunt cărămizi îngropate, anunţând tăcerea
Unei noi lumi.
În cochilia lor, dorm
Sufletele de piatră,
Într-o tăcere asiduă, vinovată...
Fotoni de lumină
Mângâie plângerea nopţilor reci
Căci sufletele de piatră
Dorm în tăcerea
De pereţi îngropată.
Trebuie să devenim stânci,
Cu suflet non-invaziv,
Să nu plângem din orice motiv...
Roboţi visând la expansiune,
Nu capăt de lume.
La containere s-au aruncat sentimentele,
Nu mai există umanitate,
Doar un creier mecanic...
Nu există adevăr, nici dreptate.
Sub ziduri de carne şi oase,
Dumnezeu sapă...
Mai este o singură groapă
Şi-o singură cruce
Ce stă aplecată
Spre lumea cealaltă.
S-a strecurat în cer cenuşa de suflete
Şi cerul plânge cu zgură.
Într-o balta de ură
Un chip distorsionat,
Lipsit de viaţă şi strigăt,
Lipsit de ploaie şi vise,
Se scufundă-n păcat.
Se înalţă-n afară, ziduri... de... lacrimă.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă tem

Privindu-te, mă tem
Că lacrimi vor curge în cascadă
Şi se vor risipi în neant.
Vor alerga după lacrima-mamă,
Ascunzându-se de viforul arzător al durerii.
Chihlimbare vor dansa în irisul lepădat de satană,
Căci curcubeul de dincolo de cerul meu gri,
Caută să umbrească deşertul.
Nu pot plânge!
Nu am voie să evadez
Din sufletul meu...
Lumina îmi aparţine!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când calea măreaţă va pieri, va fi moralitate şi datorie. Când isteţimea şi cunoaşterea se vor înălţa, marile minciuni vor înflori. Când rudele nu se vor mai înţelege între ele, vor apărea dragostea şi datoria filială. Când statele vor fi în derută, vor fi slujitori credincioşi.

citat din Lao Tse
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iisus Hristos: Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este împărăţia cerurilor. Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia. Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul. Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetează de dreptate, că aceia se vor sătura. Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui. Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu. Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema. Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a lor este împărăţia cerurilor. Fericiţi veţi fi voi când vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind din pricina Mea. Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este în ceruri, că aşa au prigonit pe proorocii cei dinainte de voi.

replică din Sfânta Evanghelie după Matei, Predica de pe munte. Fericirile. Adevărata împlinire a Legii. - 5:3-12 de Sfântul Matei
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zboruri

De vor veni acele vremuri crunte
când nu vei fi şi totul s-ar sfârşi,
din pieptul meu, un geamăt ca din munte
cutremurat profund, s-ar auzi.

Cu aripi sprijinindu-se de ceţuri,
cuvinte, doruri, gânduri, vor zbura
prin lumea nesfârşitelor îngheţuri
în care, nesperând, vor mai spera.

Vor mai pieri, vor mai cădea în valuri,
vor fi rănite-n marile furtuni,
ori se vor regăsi în idealuri
de dincolo de tainice genuni.

Vor fi şi-acelea pentru care zborul
va fi întăritor şi vor putea
să-şi fie, ele singure,-ajutorul
când altă colonie vor crea.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plaja

aşteptării noastre e mai mult goală
copii şi-au îngropat lopăţelele
în nisip
s-au jucat dintotdeauna acolo
cu acelaşi nisip udat de mare
castelele au fost luate de val
în timp vor fi re
făcute iar
şi iar
cât vor mai fi copii pe acest pământ
ei vor înălţa castele cu lopăţele

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să călătorim într-o casă americană nou-nouţă

Sunt uşi
care se vor eliberate
din balamale pentru
a zbura împreuna cu norii.

Sunt geamuri
care se vor
scoase din ramele lor
pentru a alerga
împreună cu căprioarele prin
iarba unor imaşuri fără hotar.

Sunt ziduri
care vor să se înalţe
cu munţii
prin crepusculul străveziu
al zorilor.

Sunt pardosele
care vor să să-şi transfere
substanţa în
flori sau în copaci.

Sunt acoperişuri
care vor să călătorească,
graţioase,
cu stelele pe
orbite de întuneric.

poezie de Richard Brautigan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hărnicie

Când zorii se vor risipi,
Când soarele va răsări,
Nimeni nu va mai dormi.
Toată lumea va munci.

La prânz se vor odihni
Şi iar la muncă vor porni.
Când ziua se va sfârşi,
Mai multe roadele vor fi.

Pentru efortul de-a trudi,
Câmpul îi va răsplăti.
O noapte se vor odihni,
În zori iarăşi vor porni.

Încă o zi vor trudi.
Bunăstarea vor spori.
Domnului vor mulţumi,
Că prin muncă pot trăi.

poezie de Dumitru Delcă (3 octombrie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâi te vor înjura. Pe urmă vor râde de tine. Apoi, te vor declara nebun. După aceea vor încerca să te compromită. Într-un târziu, vor face tot posibilul să te lichideze. Dacă scapi cu viaţă din toate acestea, vei fi un om mare.

atribuit lui Mahatma Gandhi
Adăugat de Mihai Rusu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Măsura

se ia măsura de destin
pentru copii, pentru nepoţi.
cămăşi nu vor mai fi, de in,
ci de nuiele şipci ori roţi.

sunt înfieraţi câte puţin
de pe acum ca nişte hoţi,
căci la trecutul în declin
e bun un viitor cu hăţ.

desigur, haine tot vărgate
ei vor purta pe trupul stors,
dar vor fi noi şi-adevărate:
dungile-s date la întors.

părinţii, înghiţindu-şi ura,
laudă metrul şi măsura.

poezie celebră de Marin Sorescu din "Poezii alese de cenzură" editura Roza Vânturilor - 1991
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vor veni alţi barbari

Vor veni alţi barbari.
Soţia împăratului va fi răpită.
Tobele vor răsuna asurzitor.
Tobele vor răsuna, iar caii
vor sări peste trupurile oamenilor
de la Marea Egee până la Dardanele.
Dar noi de ce ne-am îngrijora?
Ce au de-a face soţiile noastre cu cursele de cai?
Soţia împăratului va fi răpită.
Tobele vor răsuna asurzitor şi vor veni
alţi barbari. Barbarii vor umple vacuumul oraşelor,
un pic mai sus decât nivelul mării,
mai ameninţători decât sabia-n vremuri de nebunie.
Dar noi de ce ne-am îngrijora?
Ce au de-a face copii noştri
Cu copii acestei indecenţe?
Tobele vor răsuna asurzitor
şi vor veni alţi barbari.
Împăratului îi va fi luată soţia
din dormitor. Din acel dormitor
el va lansa un atac armat
pentru a-şi readuce soţia-n patul conjugal.
Dar noi de ce ne-am îngrijora?
Ce au de-a face cincizeci de mii de victime
cu acest scurt mariaj?
Se mai poate naşte iarăşi Homer
pentru ca miturile să-şi deschidă uşile spre mulţime?

poezie de Mahmoud Darwish, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Liber-cugetătorii cred că "stilul Tozgrec" nu va putea funcţiona veşnic, căci oamenii vor comite crime chiar ştiind că vor fi descoperiţi, astfel că se va instala o anume indiferenţă. Vor fi atâţia criminali că justiţia va fi mai lentă în a lua măsuri împotriva lor. Aceasta va fi omenirea post-Tozgrec, în care fiecare va face ce va voi şi mulţi vor continua să facă ce nu vor voi.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci când albele treziri

îţi vor măcina infinitul
şi nici un cântec durerea mea nu va fi
atunci să mă cauţi
acum
numai furie înăuntrul ideii
ce vulcanic erupe
din sămânţa târzie
a rămânerii într-o carne deja cunoscută
atunci când negrele strigăte
vor îngenunchea soldaţii
şi gloanţele vor pătrunde adânc
în cuvinte
atunci sub cenuşa gândurilor
va încolţi povestea de care te-ai lepădat
uitând că nu carnea şi nici sângele
femeii de dincolo te vor împlini
atunci când vei rupe lanţurile imaginare
din jurul inimii
îţi voi scrie povestea
pe ziduri
pe braţe
pe vise
cum obişnuiesc
de când ne cunoaştem
acum
cresc pădurile tăcerii între noi
şi ne vom lipsi
mai mult
şi mai mult
cu fiecare secundă
poezia mea

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem răspunzători de ceea ce suntem şi avem puterea de a face din noi înşine tot ce dorim să fim. Gândurile, cuvintele şi faptele noastre sunt firele ţesăturii pe care o ţesem singuri în jurul nostru. Când gândurile bune ne vor înconjura în mod constant, înclinaţia spre bine va creşte atât de mult în noi, încât nu ne vom mai putea purta rău. Atunci când optăm pentru acţiuni ce le aduc celor din jur fericire şi succes, fructele naturale ale karmei noastre vor fi fericirea şi succesul.

citat din Swami Vivekananda
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Fericiţi cei ce-s cutezători
Că a lor este victoria
În plaiurile cele sfinte.
Fericiţi cei ce plâng, că aceia
În dalbe ceruri se vor mângâia.
Fericiţi cei blânzi, că aceia
Vor moşteni întreg pământul.
Fericiţi cei care flămânzesc
Şi însetează după ştiinţă,
Că aceia se vor sătura
Şi niciodată n-or mai răbda.
Fericiţi care muncesc,
Pământul făcându-l grădină,
Căci vor culege roadele
În Grădinile Cerurilor.
Fericiţi vor fi şi cei milostivi
Că aceia se vor mântui.
Fericiţi cei curaţi în suflet
Că s-or hrăni doar cu lumină.
Fericiţi făcătorii de pace,
Că Fii cerului se vor chema.
Fericiţi cei prigoniţi pentru
Dreptate, că al lor este Raiul.

poezie de Herto Valus din Textul Belaginelor (Cartea Secretă)
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!