Curajul le-a fost reazem...

A lor dragoste sfântă de patria străbună
Au dovedit-o-n luptă, pe câmpul de război,
Şi de-a fost ceru-n lacrimi împrăştiind furtună,
Au stat cu pieptu-n faţă, sfârşind ca bravi eroi.

Jertfitu-s-au nevolnici prin arşiţe şi geruri
Pentru a noastră limbă şi-al nostru drag pământ,
Vărsat-au al lor sânge urcând măreţ la ceruri,
Curajul le-a fost reazem şi ne-nfricat avânt.

Să veşnicim de-a pururi, să moştenim în pace
O strămoşească vatră şi-un mioritic plai,
Au apărat destoinic bătrâne ţarini dace,
Izvoare, munţi şi codri din vechiul colţ de rai.

Plătit-au scump cu viaţa, scriind viteji istorii,
Iar datoria noastră e să-i cinstim oricând,
Să le-nchinăm o rugă pentru-ale lor victorii
Şi-o floare pe mormânt, măcar din când în când.

poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De când ne ştim pe acest pământ am fost

De când ne ştim pe acest pământ am fost
Fii demni din neamuri de români şi daci
Legaţi ca şi-o pădure de copaci,
Leagăn măreţ şi vatră şi-adăpost.

Noi împlinim în lumea noastră-un rost
Şi-n ceasuri grele avut-am buni cârmaci,
Străbunii au dat în timp nedrept haraci,
Dar niciodată îngenuncheaţi n-au fost.

Ni-i glia gând şi vatra noastră bună
De mii de ani doar vatră strămoşească
E muma noastră, muma cea străbună,

Cu munţii şi câmpia părintească
La pieptul ei ca pe copii ne-adună
Cu grija ei tot demni ca să ne crească.

sonet de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub stindardul tricolor

Sub stindardul tricolor marea zbuciumă în valuri,
Sfânt, eroii odihnesc printre crucile din dealuri,
Cu cinstire îi slăvim, ei sunt cei ce-au scris istorii
Vitejind în grele lupte şi sfârşind în mari victorii.

Limba, straiul şi balada le-am primit ca moştenire
Şi le-om duce mai departe sufleţind într-o unire
Preaslăvind ce-naintaşii cu-a-lor piept le-au apărat,
Secerând orice duşman ce le-a vrut a fi furat.

Munţi, păduri, câmpii şi ape, toate-s bogăţii de preţ,
Stau aici de mii de ani în hotarul demn, semeţ,
Înfrăţite cu poporul au răzbit neîntinate,
Iar sub flamuri au mărit cu aleasă demnitate.

Ne revine datoria s-apărăm cei strămoşesc,
Trei culori iubim pe lume şi pământul românesc!

sonet de Sibiana Mirela Antoche din Tangoul dragostei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am fost eroi şi vom fi încă

Dacă peste ţara sfântă,
Norii-întunecă pământul,
Ne ridicăm ca o stâncă.
Ăsta ne e jurământul.

Am fost eroi şi vom fi încă.
Iar viţa noastră e română.
Suntem mai tari decât o stâncă.
Vântoasele nu ne dărâmă.

Ne mândrim cu naţia română.
Cu-acest popor de neclintit.
Vom apăra ţara străbună
Şi toate câte-am moştenit.

Vrem pace cu popoarele.
Le acordăm prietenie.
Dar apărăm hotarele
Când ne vorbesc cu duşmănie.

Chiar dacă murim în luptă
Pentru ţara noastră sfântă,
Suntem clădiţi din tare stâncă,
Am fost eroi şi suntem încă.

Am fost eroi, şi suntem încă
Ostaşi în armata română.
Noi de la viaţă-avem poruncă
Să apărăm glia străbună.

Să apărăm limba şi neamul,
Să ţinem mai sus tricolorul,
Să apărăm pâinea şi ramul,
Stăpân să fie doar poporul.

Ţarina-n care străbunii
Au semănat oase şi grâu,
E ţara-n care românii
Se-adapă din acelaşi râu.

Coaptă-n vatră românescă,
Aici pâinea e mai bună.
Setea să ne-o potolească
Dunărea noastră bătrână.

Dumnezeu ne-a dat grădina,
Noi trebuie s-o apărăm.
România e lumina
Ce cu credinţă o urmăm.

Am fost eroi şi vom fi încă.
Ne vom lupta să dăinuim.
Noi suntem rupţi din tare stâncă.
Noi niciodată nu pierim.

poezie de Dumitru Delcă (30 iulie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eroilor, slavă!

Ne cheamă duhurile lor
Şi ne-or chema şi- viitor
Ca împreună să venim
Şi amintirea s-o cinstim.

Bărbaţi viteji, ei pentru noi
De-a pururi s-or numi eroi
Pe-altarul ţării încercaţi
De Domnul Sfânt predestinaţi.

Iertare fraţilor acum
Să cerem, fie şi postum,
Că ne-am mândrit cu jertfa lor,
Cu faptele eroilor

Şi-am cam slăbit al forţei tun
Cu gândul la un trai mai bun.
Să aninăm astăzi cu toţi
Al sufletului crin la porţi,

O jerbă sacră să-mpletim
Şi-un vers de slavă să rostim.
Iisus din cer s-o bucura
Iar crucea lor se va-nălţa.

poezie de Gabriela Genţiana Groza din Irundel şi Irundica (2008)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

La Crucea Iancului, în munţi

Cu gând curat am poposit
La Crucea Iancului vestit,
La Mărişel, în vârf de munţi,
Cu brazi semeţi cu a lor frunţi
Scrutând de veacuri depărtări,
Cu minunatele-aşezări.

Cuprinşi de dor mistuitor
În fruntea lor cu Crăişor,
În aprige-încleştări flăcăi
Vărsară sânge. În văpăi
Au dobândit ca bravi oşteni
Pământul Sfânt din Apuseni.

Pelaghia, c-un cuget drept
Şi-o flacără aprinsă-n piept,
A strâns o mână de femei
Cu care-a alungat mişei.
Pământul apărat de moţi
Şi moştenit azi de nepoţi

Păstrează aerul străbun
Din vremea moţului tribun,
Cu forţa unui uragan
Îngrozitor pentru duşman.
Un nume dăltuit în piatră,
O jertfă sacră pentru vatră

E semn sublim de vitejie
Şi de iubire pentru glie,
Nestinsă pildă pentru moţi,
Imbold de-a pururi pentru toţi!
La Crucea lui, în vârf de munte,
Mi-am aplecat şi a mea frunte.

poezie de Gabriela Genţiana Groza (22 decembrie 2016)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Van Haeren e impresionat de amărăciunea dovedită de Luino ori de câte ori vine vorba despre soarta indienilor şi ajunge la concluzia că soarta lor e ca a noastră, fiindcă au fost alungaţi de pe pământurile lor şi vor fi de-a pururi în exil (in ballingschap) şi chiar că nu vor exista defel profeţi şi patriarhi care să-i readucă acasă, pentru că patria lor e acolo unde nu mai e (omdat hunne Vaderland is daar zvaar zy niet meer is).

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unica fiinţă

Ce fiinţă-adună-n suflet toate grijile din zi
Nelăsându-le confuze cu-al ei tainic fel de-a fi
Şi cu-aleasă rânduire le sfârşeşte cu silinţă
Şi cu drag de cei din jur şi de sfânta sa credinţă?

Ce fiinţă-şi plânge-n pleoape nelipsitele nevoi
Şi pe viscol şi pe vânturi şi pe umedele ploi
Şi nimic n-o-nfricoşează, ba din contră o-ntăreşte
Dărâmând şi munţi şi văi pentru cei ce îi iubeşte?

Ce fiinţă-şi creşte pruncii învăţându-i tot ce ştie
Insuflându-le destoinic ce e dreapta omenie
Şi respectul şi curajul şi dorinţa de-a lupta
Şi-orice piedică-ncolţită, demni s-o poată înfrunta?

Ce fiinţă-n orice clipă şi-ar da viaţa pentru-a noastră
Şi-ar deschide orice lacăt ruginit la vreo fereastră
Şi cu blânda-nţelepciune de greşeli ne-ar mai ierta
Şi plecat ne ţine capul cât duioasă ne-o certa?

Ce fiinţă duce dorul celor ce prin lume-i are
Şi doar visu-i mai rămâne dulcea-trista alinare
Şi n-ar spune nimănui ce durere-n piept o arde
Şi ce pact făcut-a timpul cu tristeţea ce o roade?

Nu vă cer răspuns la cele ce v-am întrebat fireşte
Doar să-mi spuneţi ce toţi ştim şi-i deja ceva lumeşte,
S-o iubim ca pe-o icoană şi-al ei prag să-l trecem des,
Mâna să i-o sărutăm... pentru-atât cât ne-a-nţeles!

poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi vorbim o limbă sfântă

Noi suntem pe acest pământ stăpâni
Şi vorbim o limbă sfântă.
Şi nu-i ascultăm pe acei păgâni care spun,
Că limba noastră, e o limbă frântă.

Limba noastră e dulce ca mierea de albină,
E gingaşă şi frumoasă ca floarea din grădină.
Limba noastră, e limbă veche, e de pe timpul lui Traian.
Ea s-a născut atunci când s-a înfrăţit poporul dac cu cel roman!

Limba noastră, e o limbă divină.
Aşa a fost şi va fi mereu,
Căci limba noastră cea română
E vorbită chiar şi de bunul Dumnezeu.

poezie de Vladimir Potlog (30 august 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floare de lumină

Într-o floare de lumină Doamne Tu ne-ai aşezat
Să trăim neprihănirea să avem un duh curat
Pe cărarea mântuirii o Isuse ne-ai zidit
Să trăim viaţa sfântă într-un duh neprihănit
Numai Tu o scump Păstor a Ta mână ne-ai întins
Să trăim o nouă viaţă păşind Doamne ca în vis
Ne-ai spălat prin al Tău sânge — sângele de pe Calvar
Ca întreaga noastră viaţă să trăim numai prin har

Evanghelia Ta Sfântă fiinţa să ne lumineze
Şi pe palmele-ţi Divine o Isus să ne aşeze
Vrem iubirea ta curată să ne-mbrace azi pe toţi
Căci suntem Isuse Doamne ca şi înviaţi din morţi
De când Tu în viaţa noastră o Isuse ai venit
Suntem o altă făptură cu un duh neprihănit
Dacă ţinta noastră era firea când noi nu te cunoşteam
Astăzi tu ne eşti dar ţintă ca părintelui Avraam

Noi Isus te vrem pe Tine în noi veşnic să rămâi
Să trăim viaţa sfântă ca în dragostea dintâi
Fii-ne dar Tu măsura veşnic dar să te slăvim
Ca ai Tăi Doamne Isuse cu ai noştrii toţi să fim
Şi cântarea biruinţei pururi Doamne s-o cântăm
O Isus Hristos Mesia Numele să-ţi lăudăm
Glorie cinste şi slavă fii de-a pururi onorat
Căci Isus prin al Tău sânge viaţa veşnică ne-ai dat
17-09-2020 mănăştur Cluj-Napoca

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sus inima

Avem o mândră ţară -
Prin timpi de jale-amară
Strămoşii se luptară
S-o scape de stăpâni.
Azi singur noi, românii
Suntem în ea stăpânii,
Sus inima, români!

O lege-avem străbună -
Prin veacuri de furtună
Ea n-a putut s-apună
Strivită de păgâni.
Ne-a fost Cel-Sfânt tărie
Şi-n veci o să ne fie:
Sus inima, români!

În ţara românească
De-a pururi să trăiască
Credinţa strămoşească
Şi graiul din bătrâni.
Spre Domnul ţării gândul
De-a pururi noi avându-l,
Sus inima, români!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ordon! Să treceţi Prutul!

- Ordon! Să treceţi Prutul, căci Patria vă cheamă,
Să re-ntregiţi o Ţară, ce-i leagăn de la Daci,
Râvnită de milenii, cei Mari doresc să piară,
S-o aibă sub călcâie, un Paşalâc de „Raci”.

- Trompeta dă semnalul, fiorul mă cuprinde,
Când vocea bărbătească, a unui brav Ostaş,
Ce-i comandantul nostru. El strigă: - Înainteee!
Credinţa este sfântă, să-nfrângem pe vrăjmaş.

Cu strigătul de: Uraaa! Totul părea sinistru,
Când am sărit din şanţuri, pe un plai pârjolit,
In salturi lungi sau scurte, râvnind să trecem Nistru
Mulţi au pierit sub gloanţe, iar eu… Am fost rănit.

Nu pot uita urgia, trăiesc şi azi momentul,
Din clipele de groază, prin care am trecut,
Nici vocea tremurân-dă, când mă ruga sergentul,
Să-i duc vestea, Acasă, să-i spun… Cum a căzut.

Dar Soarta mi-a fost crudă, să lupt pe mai departe,
La Kursk, Orel, Odesa, sau cotul unui Don,
Ce spumega de ură şi sângera a moarte,
Parcă-mi vestea sfârşitul, căci…Nu sunt rusofon

Şi După multe chinuri, Donul avertizează:
- Nu-mi încercaţi adâncul, nici malurile moi,
Căci Iadul vă aşteaptă! Chiar pe această oază
O să aveţi sfârşitul, înecul în mocirlă şi duhul, în noroi.

Pe-aicea nu se trece! Ţinutul nu-i al vostru,
Sunteţi duşmani de moarte. Dacă doriţi război?
Întoarceţi baioneta, plecaţi la Prut, la Nistru,
Acolo-i ţara voastră, un leagăn de eroi.

- Da! Poate ai dreptate. Dar aţi uitat cutuma,
Ce-o folosiţi de veacuri, fără temei legal?
Cum ne-aţi ciuntit Moldova şi toată Bucovina?
Dacă sunteţi puternici! Credeţi că e normal?

Voi ne-aţi împins la luptă să reîntregim o ţară
Făcând atâtea jertfe şi morţi nevinovaţi.
Blestemul vă cuprindă, mereu să fiţi ocară,
Mormintelor din oase, a celor bravi soldaţi.

- O lacrimă-am scăpat, de fiecare dată,
Când am citit sau scris un vers despre eroi,
Cei ce-au murit în chinuri, să apere o vatră,
Ce-i binecuvântată de-a pururi… Pentru noi.

Un fir de iarbă verde, din lutul lor să crească,
Urmaşii să nu-i uite, le cer sub jurământ.
Ei ne-au lăsat credinţa, în Ţara Românească,
Un leagăn de milenii, acest Pământ ce-i Sfânt.

Corneliu l2.06.2008

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (intern) (12 iunie 2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Românul e poet

Din tată-n fiu românul e poet
Având în sânge seva de cuvinte,
De-a scrie versuri nu mai e secret,
Prin taina lor destinul şi-l dezminte.

De-ar fi şi ţara cum e stihul său
Aici tot raiu-ar strânge laolaltă,
S-ar separa tot binele de rău,
Iar din condei ar face-o mică daltă.

De-i străluceşte slova ca un nimb
Va veşnici-ntre pagini poezia,
Lumină va primi la moarte-n schimb
Acel ce-a ars cu pana, duşmănia.

Urmaşii-l vor citi şi-l vor mări,
Iar cartea le va fi lucrare sfântă,
Emoţii sufleteşti vor tresări
Pe ritmul dulce-al strofei care cântă.

poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pui de lei

Eroi au fost, eroi sunt încă
Şi-or fi în neamul românesc!
Căci rupţi sunt ca din tare stâncă
Românii orişiunde cresc.

E viţa noastră făurită
De doi bărbaţi cu braţe tari
Şi cu voinţa oţelită,
Cu minţi deştepte, inimi mari.

Şi unu-i Decebal cel harnic
Iar celălalt Traian cel drept
Ei, pentru vatra lor amarnic
Au dat cu-atâţia duşmani piept.

Şi din aşa părinţi de seamă
În veci s-or naşte luptători,
Ce pentru patria lor mamă
Vor sta ca vrednici următori,

Au fost eroi, şi-or să mai fie,
Ce-or frânge duşmanii cei răi,
Din coasta Daciei şi-a Romei
În veci s-or naşte pui de lei.

poezie de Ioan Neniţescu (1891)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La mormântul eroilor revoluţiei din 1989

Un singur semn mi-a fost de-ajuns
Căci rana-n piept mi-a şi pătruns.
De uiţi uşos, ce eşti, ce-ai fost,
Laş să trăieşti? Nu are rost,
Viaţa pe ascuns.

Un zbucium rănile-mi deschid,
Ce dor, de-a purururea şi-n vid.
Gândul îmi zboară dragi eroi,
Era să fiu şi eu cu voi,
Dar pieptul mi-a fost zid.

Fie-vă dorul din mormânt,
Pentru cei vii un legământ.
Să poarte stegul triumfal,
Să-ndeplinească-un ideal
Căci aţi murit cântând.

Cu pieptul gol printre vrăjmaşi,
Marşul acelor bravi ostaşi,
Ce-au respectat un jurământ
Să-şi apere pământul sfânt,
Să nu moară “ ocnaşi”.

Si gândul vostru-a triumfat…
Mă-nchin plângând şi cu-n oftat…
O rugă, Doamne-ţi adresez,
Căci nopţi de-a rândul îi visez,
De ce ni i-ai luat?

Apoi…. Mă plec la crucea lor,
Trei lacrimi curg pe obrăjor.
Eu n-am uitat cum aţi căzut,
Vă las piosul meu salut,
In glastră…. Un bujor.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Adăugat de Corneliu Zegrean - Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă pentru albine

Te rugăm, Doamne, să nu dai
Şi-o pandemie in albine,
Căci ele fac din pământ, rai
Şi-n lipsa lor n-am duce-o bine.

Când pere dulci din peri nu cad,
Nici din alţi pomi, altfel de poame,
Pământul nost' ar fi un iad
În care am muri de foame.

O floare n-ar rodi în pom
În lipsă de polenizare,
Va dispărea şi-ultimul om,
Când nu va fi cultura mare.

Te rugăm, Doamne, să nu dai
O pandemie în albine,
Că ele din pământ fac rai
Şi-n lipsa lor ne-am duce... Bine?

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fi român

Acelaşi neam, aceeaşi grea povară
Plângându-şi soarta ca pe-un recviem,
Aceleaşi patimi nu mai vor să piară,
Rămân ca un viclean şi rău blestem.

A obosit, dar nu-şi trădează glia,
Răzbate lunecând printre poveri,
Îşi curmă ne-mplinirea cu tăria
Unui popor secat de mari averi.

E timpul de-a-şi uni în pace crezul,
De-a-şi apăra ce-naintaşii-au câştigat,
Esenţa volniciei strânsă-n miezul
Unei măreţi istorii ce nu s-a uitat.

Prin vene-i zbat nevolnice păcate
Şi nu se şterg vreodată şi nu pier,
Doar sapă-adânc în rănile uscate
Storcând de rău şi ultimul mister.

Mai este vreme încă de speranţă,
Mai este timp destul pentru iertat,
Dar nu mai este loc de cutezanţă
Şi nici de-ntors trecutul frământat.

Acelaşi neam, aceeaşi suferinţă
Ce-l arde-n piept şi-i vântură trăirea,
Aceeaşi veche, aprigă dorinţă
Îi macină prezentul şi doinirea.

Popor de bravi viteji, popor eroic,
Trezit ades din somnul cel de veci,
Învinge orice-obstacol demn şi stoic
Şi stoarce mierea pietrelor chiar seci.

E luptă-n pieptul lui, e mare luptă
Între voinţa libertăţii şi putinţă,
Cât în ţărâna lui nedrept coruptă
Se cern dureri în pace şi credinţă.

Sărman pământ de-o veşnicie gazdă,
A fost şi mamă-a fost şi sfânt alean,
Aici şi-a semănat iubirea-n brazdă,
Aici a curs mult sânge de oştean.

Aceeaşi munţi, aceleaşi repezi ape
I-au dat acestui neam doar bucuria
De-a fi român şi-a fi mereu aproape
De sfântul loc ce poartă-un nume... România!

poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de fraţi

Dinspre Prut un vânt adie şi se zbenguie uşor
Cu o rază de lumină ce zăpada o topeşte,
Lin mă mângâie pe frunte şi îmi spune-ncetişor:
-"Scoală-te, deschide ochii şi din somnu-ţi te trezeşte!

Ia ascultă-ţi sora, fraţii... cum suspină şi cum plâng!
Spune, nu te răscoleşte plânsul lor de dor şi jale?
Doina noastră cea străbună se aude-ades prin crâng
Că şi râul se-nfioară şi o duce-ncet la vale.

După-atâţia ani de plânset, vor şi ei să vadă-un semn
De la voi, o mână-ntinsă, un alint să-i mai împace.
Nu mai staţi în nepăsare, nu mai fiţi aşa... de lemn,
Căci se zvârcoleşte Stefan în mormânt şi n-are pace.

Aţi uitat că au în vine tot un sânge de român?
Le e dor şi lor de Putna, Ipoteşti şi de Ardeal...
Si-n Moldova lor, acasă, ei se află la stăpân
Care-i minte că li-i frate, căci muscalu-i tot muscal!

"Hai să dăm mână cu mână" -a zis bardul din Mirceşti-
N-aşteptaţi, că n-are nimeni interes să vă unească:
Numai voi, de vreţi unire -Chişinău şi Bucureşti-
Bateţi palma şi încingeţi hora noastră strămoşească".

poezie de Liviu Sergiu Manolache din Flori de mătrăgună (2003)
Adăugat de Liviu Sergiu Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imn lui Zamolxe

Aprindem rugul sacru, vorbim cu Dumnezeu.
La focul lui Zamolxe, s-or aduna mereu,
în nemurirea lor, străbunii daci eroi,
îşi vor găsi sălaşuri de suflete în noi.

(Refren 1) Zamolxe-i Domnul nostru, cu El o să renască
Ardealul, Moldova şi Ţara Românească.

Stăpâne Doamne, stăpâne, noi ne gândim la tine,
punând la cruce soare, scăpat-am de suspine.
Şi falnic stirpea noastră, aşa o să rodească,
din rug sacru ne-ntoarcem la legea strămoşească.

(Refren 1) Zamolxe-i Domnul nostru, cu El o să renască
Ardealul, Moldova şi Ţara Românească.

Când soarele răsare pe creste în Carpaţi,
nemuritorii daci în noi sunt întrupaţi.
Avem inimi de foc căci stirpea strămoşească,
a înviat acuma în stirpea românească.

(Refren 1) Zamolxe-i Domnul nostru, cu El o să renască
Ardealul, Moldova şi Ţara Românească.

Duşmanii să se teamă de focul din cuvinte.
Cine suntem? Le spunem să ia acum aminte
că lunga asuprire de-acuma s-a-ncheiat,
străbunii daco-geţi în noi au înviat.

(Refren 1) Zamolxe-i Domnul nostru, cu El o să renască
Ardealul, Moldova şi Ţara Românească.

Vom înălţa altare şi temple, sanctuare,
în cele patru colţuri, din munte pân-la mare.
Aşa Îl vom cunoaşte din nou pe Dumnezeu,
din ceruri ne-o privi bătrânul Deceneu.

(Refren 2) Zamolxe-i Domnul nostru, aşa a înviat
suflarea românească, din daci s-a întrupat.

Poporul nostru-i mândru, suntem un neam de soi,
cu toţii luaţi aminte, e stirpe de eroi.
Zamolxe ţine treaz al zeilor popor,
nemuritor ne este scutul Carpaţilor.

(Refren 2) Zamolxe-i Domnul nostru, aşa a înviat
suflarea românească, din daci s-a întrupat.

(Refren 1) Zamolxe-i Domnul nostru, cu El o să renască
Ardealul, Moldova şi Ţara Românească.

(Refren 3) Zamolxe-i Domnul nostru, de-a pururi să renască
Ardealul, Moldova şi Ţara Românească.

(Refren 3) Zamolxe-i Domnul nostru, de-a pururi să renască
Ardealul, Moldova şi Ţara Românească.

Ardealul, Moldova şi Ţara Românească.

Ardealul, Moldova şi Ţara Românească.

cântec, versuri de Octavian Sărbătoare (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imnul studenţilor

Cântăm libertatea şi numele sfânt
Al ţării străvechi şi-al acestui pământ!
Iubirii de neam, ce de-a pururi ne-a fost
O pavăză-n lupte şi-n pace-adăpost
Cântămu-i supremul ei cântec.

Cu vesele glasuri de tinere firi,
Cuprinşi de-amintirea străbunei măriri,
Spre soare ni-e gândul şi mergem spre el,
Lumina ni-e ţintă şi binele ţel
Trăiască-ne ţara şi neamul!

Cu dreapta-nălţată spre Tatăl de sus
Jurat-am tot ce strămoşii ne-au spus:
Unire-ntre fraţi, şi pe Domn să-l iubim
Şi-altarul de jertf-al naţiunii să fim
Şi sufletul neamului nostru.

Iar dacă protivnicii numelui tău
Cu oşti ar veni ca să-ţi facă vrun rău,
Ridică-te mândră şi nu te-ngrija,
Căci inima noastră e inima ta;
Tu-ncrede-te-n fiii tăi, mamă.

lar dac-ar pieri de pe-ntregul pământ
Iubirea de neam şi-al credinţei avânt:
Azilul lor vecinic găsindu-l în noi
Le-am creşte, ca iar să le dăm înapoi
Mai tari şi mai trainice lumii.

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub braţe de salcâmi

Smintite zdrenţe alintate vâslesc prin aer semănând
Covor de albe candelabre, întreaga zare parfumând,
Petale mici, îmbietoare trezesc toţi îngerii din rai
Sfidând risipa, ameţind-o în armonia lunii mai.

Duioase umbre descălţate dansează magic pe pământ
Suind la ceruri desfătarea în zbateri proaspete de vânt
Stârnind miresmele în ramuri, îmbălsămându-le plăcut,
Trăind al clipelor dezmăţul de-a respira în absolut.

Ciorchini se rup şi cad aievea într-un balsam ameţitor,
Inundă-ntregul univers în finul, dulce, scump odor,
Sub braţe-ntinse de salcâmi se zbat fantastice arome,
Sunt cavalerii primăverii, nu-s năluciri şi nici fantome.

poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!