Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Ordon! Să treceți Prutul!

- Ordon! Să treceți Prutul, căci Patria vă cheamă,
Să re-ntregiți o Țară, ce-i leagăn de la Daci,
Râvnită de milenii, cei Mari doresc să piară,
S-o aibă sub călcâie, un Pașalâc de „Raci”.

- Trompeta dă semnalul, fiorul mă cuprinde,
Când vocea bărbătească, a unui brav Ostaș,
Ce-i comandantul nostru. El strigă: - Înainteee!
Credința este sfântă, să-nfrângem pe vrăjmaș.

Cu strigătul de: Uraaa! Totul părea sinistru,
Când am sărit din șanțuri, pe un plai pârjolit,
In salturi lungi sau scurte, râvnind să trecem Nistru
Mulți au pierit sub gloanțe, iar eu… Am fost rănit.

Nu pot uita urgia, trăiesc și azi momentul,
Din clipele de groază, prin care am trecut,
Nici vocea tremurân-dă, când mă ruga sergentul,
Să-i duc vestea, Acasă, să-i spun… Cum a căzut.

Dar Soarta mi-a fost crudă, să lupt pe mai departe,
La Kursk, Orel, Odesa, sau cotul unui Don,
Ce spumega de ură și sângera a moarte,
Parcă-mi vestea sfârșitul, căci…Nu sunt rusofon

Și După multe chinuri, Donul avertizează:
- Nu-mi încercați adâncul, nici malurile moi,
Căci Iadul vă așteaptă! Chiar pe această oază
O să aveți sfârșitul, înecul în mocirlă și duhul, în noroi.

Pe-aicea nu se trece! Ținutul nu-i al vostru,
Sunteți dușmani de moarte. Dacă doriți război?
Întoarceți baioneta, plecați la Prut, la Nistru,
Acolo-i țara voastră, un leagăn de eroi.

- Da! Poate ai dreptate. Dar ați uitat cutuma,
Ce-o folosiți de veacuri, fără temei legal?
Cum ne-ați ciuntit Moldova și toată Bucovina?
Dacă sunteți puternici! Credeți că e normal?

Voi ne-ați împins la luptă să reîntregim o țară
Făcând atâtea jertfe și morți nevinovați.
Blestemul vă cuprindă, mereu să fiți ocară,
Mormintelor din oase, a celor bravi soldați.

- O lacrimă-am scăpat, de fiecare dată,
Când am citit sau scris un vers despre eroi,
Cei ce-au murit în chinuri, să apere o vatră,
Ce-i binecuvântată de-a pururi… Pentru noi.

Un fir de iarbă verde, din lutul lor să crească,
Urmașii să nu-i uite, le cer sub jurământ.
Ei ne-au lăsat credința, în Țara Românească,
Un leagăn de milenii, acest Pământ ce-i Sfânt.

Corneliu l2.06.2008

poezie de din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (intern) (12 iunie 2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-NireșeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Odă… Eroilor neamului

„Un fir de iarbă verde, din lutul lor să crească,
Pe dâmburi de morminte, un crin înflorească.
La crucea lor urmașii, lase-un jurământ:
Decât umili în lanțuri, mai bine… În mormânt”
Corneliu

Cu vuietul pe buze și sânge prin tranșei,
Ei au murit la Oarba, pe Someș, la Carei,
Să-și apere menirea și scumpa noastră glie,
Să-și re-întrejească țara. «O… Dulce Românie!»
Ai fost mereu râvnită de Est și din Apus,
De marile imperii ce biruri ți-au impus.

La buciumul ce sună și astăzi din Carpați,
Români-și iau aminte de marii lor bărbați,
De Mircea și de Ștefan, de marele Mihai,
De cei ce dorm în pace pe românescul plai.

Înfrânt-au cu credință, puhoi de tăvăluce,
Potop trimis din ceruri, pedepse mai năluce,
Dar n-au trecut urgia și ura omenească,
Nici chinurile aprigi sub flacăra cerească,
Iar pentru toate acestea să ne cinstim eroii,
Așa cum am jurat, prin fapte și prin glorii,
ducem mai departe făclia veșnic vie,
Aprinsă de milenii și scrisă-n “Liturghie”.
Și… veșnic s-avem grijă de tainice mormânturi
«Pe care sfânta cruce se leagănă de vânturi».

Sosi-va oare timpul, un drum mai mlădios,
S-avem stindard în față, cuvântul lui Cristos?
S-apară printre oameni, iubirea, armonia,
Si dispară veșnic, ura și dușmănia?

O, Doamne… Fie-ți milă șidin noapte zi
Și scutură-i din ceruri, până se vor trezi
Pe cei bolnavi la minte că nu mai simt ce doare.
Dreptate! Libertate! Fă pace-intre popoare!

«Tu! Taină a Providenței! »... Unealtă de urgii,
Ce-ai îngrășat pământul cu oseminte, mii.
Din moarte fă viață, din negură un soare,
Iar pe morminte crească, în loc de spini, o floare.

Istoria ne-e “mam㔠și munții ne sunt “tați”,
Iar Mureșul si Oltul ne vor rămâne frați.
Trecutul ne e leagăn, prezentul o “Cetate”,
Ce s-a născut, trăiește, prosperă-n LIBERTATE.-

De ziua Eroilor neamului

Corneliu 05.06.2008

poezie de din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (intern) (5 iunie 2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-NireșeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ruga cea din urmă

Viața mea? Un bun pierdut
Căci n-am trăit-o cum am vrut.
Nevoile, anii mai grei,
Săraci au fost părinții mei,
Iar eu... Apoi copiii mei,
De toate n-au avut.

De-aceea gândul m-a-ndemnat
Să mă-nrolez și... Înarmat,
Să lupt pe frontul din Irak,
In țara unui fost « Prusak »,
Ce n-a fost înger, doar un drac,
Dar.... Rău m-am înșelat.

Știam că nu va fi ușor
Pe acest pământ pustiitor.
Cu dune de nisip hoinar,
Un soare arzător, un jar,
Dușmani ce peste tot apar
Că, doar... E țara lor.

Deși eram bine feriți,
Cu « zale » dure poleiți,
Capcanele veneau din vânt,
Din aer și chiar din pământ,
Iar vorba lor era un cânt:
Alah!... Alah!... Să-i nimiciți!

Blestemul, iată ne-a cuprins,
« Tancheta » noastră s-a aprins,
Când sângele-mi curgea, părău,
Am ars de viu, îmi pare rău,
Că n-am murit în « patul » meu,
-Si.... Astfel el s-a stins.

Eu nu mai am nimic de spus,
Căci gândurile mi-au apus.
Acum... Puterea este-n voi
Să-mi duceți trupul înapoi
În țara mea. Nu vreau fiu printre eroi,
Pe acest pământ « distrus ».

Dar... Spune-ți-le ălor mici,
o să-i plâng, de sus, de-aici.
Iar soaței, un mic jurământ,
Să aibă grijă de mormânt
Si de « bătrâna » mea... plângând....
Să crească trei voinici.

O lacrimă fierbinte pentru cei ce s-au gerfit pe fronturile « nedreptății »
în: Irak, Afganistan, Angola, Kosovo etc. Pentru ce?
Pentru triumful unor politici bolnave și a ideilor celor ce le promovează.

poezie de (18 octombrie 2007)
Adăugat de Corneliu Zegrean-NireșeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Omagiile mele …”Omule” (Mentorului meu…..)

Doar vocea Ta pierdută a delirat în noapte
Când ai plecat pe drumul ce-i fără căpătâi,
Cu plecăciunea sacră eu ți-am rostit în șoapte:
- Mi-ai fost stindardul vieții și-așa o să-mi rămâi.

Mi-ai fost viața-ntreagă, o stea strălucitoare,
Un idol printre oameni, un nume, un ecou,
Indemnul la iubire, petale dintr-o floare,
Exemplul dăruirii, în toate, un erou.

Bagheta Ta ce-i vie și astăzi mai străluce,
De-apururi va rămâne și pentru cei ce vin,
Cât vor trăi pe terra, apoi când se vor duce
O vor cinsti urmașii, sunt sigur, pe deplin.

Învățătura-ți sacră, ce-i sevă roditoare,
Recunoscută-aievea, ca tot ce este sfânt,
Să ne cinstească neamul, fim între popoare
Un nume de legendă. Eroi au fort și sunt.

Omagiu-i o șuviță din meritele tale.
Un chip sau o statuie? Și aste-as prea puțin.
Ce pot? -ți scriu ca amintire, acest poem de jale,
Iar la mormântu-ți sacru, mereu o să mă închin.

Corneliu 27.07.2008

poezie de din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (intern) (27 iulie 2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-NireșeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

La mormântul eroilor revoluției din 1989

Un singur semn mi-a fost de-ajuns
Căci rana-n piept mi-a și pătruns.
De uiți ușos, ce ești, ce-ai fost,
Laș trăiești? Nu are rost,
Viața pe ascuns.

Un zbucium rănile-mi deschid,
Ce dor, de-a purururea și-n vid.
Gândul îmi zboară dragi eroi,
Era fiu și eu cu voi,
Dar pieptul mi-a fost zid.

Fie- dorul din mormânt,
Pentru cei vii un legământ.
poarte stegul triumfal,
-ndeplinească-un ideal
Căci ați murit cântând.

Cu pieptul gol printre vrăjmași,
Marșul acelor bravi ostași,
Ce-au respectat un jurământ
Să-și apere pământul sfânt,
Să nu moar㠓 ocnași”.

Si gândul vostru-a triumfat…
Mă-nchin plângând și cu-n oftat…
O rugă, Doamne-ți adresez,
Căci nopți de-a rândul îi visez,
De ce ni i-ai luat?

Apoi…. Mă plec la crucea lor,
Trei lacrimi curg pe obrăjor.
Eu n-am uitat cum ați căzut,
Vă las piosul meu salut,
In glastră…. Un bujor.

poezie de
Adăugat de Corneliu Zegrean - NireșeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mușcând din mărul… „Acru”

Te-am văzut încântătoare
Și cu tine am vrut zbor,
Dar… Aripile mi-ai fost frânte,
Doamne! Astăzi… Rău dor.
Corneliu

Te-am cunoscut demult, întâmplător,
Intr-un sfârșit de iarnă friguroasă,
Când mi-ai cerut direct și… Rugător,
Spunându-mi: - Vrei merg cu tine acasă?

Eu te-am privit, surprins, chiar rușinat,
Văzându-ți ochi mari și fața-mbujorată,
Am stat puțin pe gânduri, apoi, cu un oftat
Am spus un “Da”, dar... pentru altădată.

Ai insistat din nou, cu multă gingășie,
Spunându-mi vorbe mari, mereu îmbietoare,
-ncerc și, dacă timpul, spre bine o să fie,
Vom fi numai alături, ”petale” dintr-o floare.

Acesta e-nceputul unui destin nescris,
Ce și-a urmat cărarea mereu mai urcătoare,
Crezând peste timpuri, vom împlini un vis
Pe care mi-l doream, în… “Era” viitoare.

Și timpul a trecut, cum numai el o știe,
Mi-a alertat îndemnul fac ce mi-ai propus,
Deși eram nesigur pe vorba: Ce-o să fie?
Mușcând din "mărul" acru, viața mi-am distrus.

De aceea-ți spun adio! Rămâi ce-ai fost, o… „floare”,
Iar pentru mine leacul: „Un șarpe veninos”,
Chiar dacă rana, din pieptul ce mă doare
Va dăinui în veacuri, nu pot să-ți fiu „Prinos”

Mai bine ard pe rugul, a unui timp ce trece,
Blestemul mă cuprindă! De nu am fost un… „sfânt”
Iar Tu! Petala sumbră, de pe pământul rece,
Strivită precum meriți, sub un călcâi ce-i frânt.

Corneliu 10.05.2008

poezie de din Freamăt de dor- Antologie (10 mai 2005)
Adăugat de Corneliu Zegrean-NireșeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Voi n-ați fost cu noi în celule

Voi n-ați fost cu noi în celule
știți ce e viața de bezne,
sub ghiare de fiară, cu guri nesătule,
voi nu știti ce-i omul când prinde urle,
strivit de cătușe la glezne.

Voi n-ați plâns în palme, fierbinte,
străpunși de cuțitul trădării.
Sub cer fără stele, în drum spre morminte,
voi n-ați dus povara durerilor sfinte
spre slava si binele țării.

În cântec cu noi laolaltă
trecând printre umbre pereții,
voi n-ați cunoscut frumusețea înaltă
cum dorul irumpe, cum inima saltă
gonind dupa harpele vieții.

Ce-i munca de brațe plăpânde,
ce-i jugul, ce-i rânjet de monstru,
cum scârțâie osul când frigul pătrunde,
ce-i foamea, ce-i setea, voi n-aveți de unde
spuneți aproapelui vostru.

Voi nu știți în crunta-nchisoare
cum minte speranța și visul,
când ușile grele se-nchid în zăvoare,
și-n teama de groaznica lui încleștare
pe sine se vinde învinsul.

Ați stat la ospețe-ncărcate
gonind după fast și orgoliu,
nici milă de noi și nici dor, nici dreptate,
nici candel-aprinsă și nici libertate,
doar ghimpii imensului doliu.

Așa sunteți toți cei ce credeți
pumnul e singura faimă.
Fățarnici la cuget, pe-alături ne treceți,
când noi cu obrajii ca pământul de vineți,
gustăm din osânda și spaimă.

Când porțile sparge-se-or toate
și morții vor prinde urle,
când lanțuri și ziduri cădea-vor sfărmate,
voi nu știți ce-nseamnă-nvierea din moarte,
căci n-ați fost cu noi în celule.

poezie clasică de
Adăugat de Ionuț PopaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Țară

Se poate? M-am îndrăgostit de țară,
căci mă calcă timpul cu pământ din genele de-ai mei
și-o simt așa de mult de aproape, eu brazda întoarsă să-i cresc cald, să-i fiu o veșnic vară,
așa cum o visez, să aibă mereu soare, să-i fi trecut eu anii grei,
s-o cresc cu palmele, ce-o țin, ca niciodată să nu piară, s-o sărut pe imn și să-i închin și eu o odă,
făcută de la ciocârliile ce-i cântă razele ce-o scaldă
și îmi răsună în pădurile ce le respir, plămâni, plini de elixirul ce mi s-a transmis de la ei, curajoșii "vodă",
donatori de sânge, ce-i am și eu pe undeva, sunt sigur, o globulă, încă atât de caldă...
cum marea, ce în veci nu îngheață, îmi udă gândurile în valuri, valuri,
face lanuri, îi fac buchet cu buze pline, maci
și să mă întind de bine în poalele-i ce-i simt, îmbietoare maluri...
nu mă mai satur s-o mănânc, de drag... și s-o întreb în fiecare zi... Ești fericită, țara mea? Ce faci?
Sunt din buchetul tău de astăzi, ziua ta, numai un fir să-ți dea aromele-parfum de romani, daci...

poezie de (30 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Atins de duhul sfânt

A fost luceafăr pe pământ,
Copil de țară, la-nceput,
A fost atins de duhul sfânt,
În țara mea când s-a născut.

A fost frumos, în versuri blând,
Le-a scris cu suflet, ca pe-un cânt,
Iubind, sau pe mișei călcând,
A fost luceafăr pe pământ.

Trăind în lumea de povești
A codrilor de netrecut,
A fost, acolo-n Ipotești,
Copil de țară, la-nceput.

Și, poate, în copilăria sa,
Voios și liber alergând
Cu alți copii de seama sa,
A fost atins de duhul sfânt.

Iar versul lui mai e cântat,
Chiar dacă vremea a trecut,
Căci a fost binecuvântat
În țara mea când s-a născut.

În țara mea când s-a născut,
A fost atins de duhul sfânt,
Copil de țară, la-nceput,
A fost luceafăr pe pământ.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Atins de duhul sfânt

- glossă madrigal -

A fost luceafăr pe pământ,
Copil de țară, la-nceput,
A fost atins de duhul sfânt,
În țara mea când s-a născut.

A fost frumos, în versuri blând,
Le-a scris cu suflet, ca pe-un cânt,
Iubind, sau pe mișei călcând,
A fost luceafăr pe pământ.

Trăind în lumea de povești
A codrilor de netrecut,
A fost, acolo-n Ipotești,
Copil de țară, la-nceput.

Și, poate, în copilăria sa,
Voios și liber alergând
Cu alți copii de seama sa,
A fost atins de duhul sfânt.

Iar versul lui mai e cântat,
Chiar dacă vremea a trecut,
Căci a fost binecuvântat
În țara mea când s-a născut.

În țara mea când s-a născut,
A fost atins de duhul sfânt,
Copil de țară, la-nceput,
A fost luceafăr pe pământ.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Jur să fiu ceea ce sunt...

"Împrăștie dorul semințele-n gânduri
Cu pași nevăzuți, prin strunga tăcerii"
Înșiră viața-n coloane și rânduri
simtă urmașii "puhoiul" durerii

Ce-apasă în suflet o rană ce doare,
dorința, izvorul, spre tot ce-i curat,
dreptatea nu piere, e nemuritoare,
izbânda e leacul, pentru cei ce-au luptat...

Izvorul nu seacă, el curge mereu,
căci vine din stâncă, argilă și lut,
-ți spună cărarea, îi este mai greu,
lansează doar vestea, un vis ce e... "mut".

Nu fi enigmatic, fii ceea ce ești,
un rob printre stele, dar și pe pământ,
aicea ți-e soarta, aicea trăiești,
-ți lași printre semeni, acest jurământ.

poezie de din Freamăt de gânduri (noiembrie 2009)
Adăugat de Corneliu Zegrean-NireșeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
George Coșbuc

Noi vrem pământ!

Flămând și gol, făr-adăpost,
Mi-ai pus pe umeri cât ai vrut,
Și m-ai scuipat și m-ai bătut
Și câine eu ți-am fost!
Ciocoi pribeag, adus de vânt,
De ai cu iadul legământ
-ți fim toți câini, lovește-n noi!
Răbdăm poveri, răbdăm nevoi
Și ham de cai, și jug de boi
Dar vrem pământ!

O coajă de mălai de ieri
De-o vezi la noi tu ne-o apuci.
Băieții tu-n război ni-i duci,
Pe fete ni le ceri.
Înjuri ce-avem noi drag și sfânt:
Nici milă n-ai, nici crezământ!
Flămânzi copiii-n drum ne mor
Și ne sfârșim de mila lor -
Dar toate le-am trăi ușor
De-ar fi pământ!

De-avem un cimitir în sat
Ni-l faceți lan, noi, boi în jug.
Și-n urma lacomului plug
Ies oase și-i păcat!
Sunt oase dintr-al nostru os:
Dar ce vă pasă! Voi ne-ați scos
Din case goi, în ger și-n vânt,
Ne-ați scos și morții din mormânt; -
O, pentru morți și-al lor prinos
Noi vrem pământ!

Și-am vrea și noi, și noi să știm
Că ni-or sta oasele-ntr-un loc,
nu-și vor bate-ai voștri joc
De noi, dacă murim.
Orfani și cei ce dragi ne sunt
De-ar vrea plângă pe-un mormânt,
Ei n-or ști-n care șanț zăcem,
Căci nici pentr-un mormânt n-avem
Pământ - și noi creștini suntem!
Și vrem pământ!

N-avem nici vreme de-nchinat.
Căci vremea ni-e în mâni la voi;
Avem un suflet încă-n noi
Și parcă l-ați uitat!
Ați pus cu toții jurământ
n-avem drepturi și cuvânt;
Bătăi și chinuri, când țipăm,
Obezi și lanț când ne mișcăm,
Și plumb când istoviți strigăm
Că vrem pământ!

Voi ce-aveți îngropat aici?
Voi grâu? Dar noi strămoși și tați
Noi mame și surori și frați!
În lături, venetici!
Pământul nostru-i scump și sfânt,
Că el ni-e leagăn și mormânt;
Cu sânge cald l-am apărat,
Și câte ape l-au udat
Sunt numai lacrimi ce-am vărsat -
Noi vrem pământ!

N-avem puteri și chip de-acum
Să mai trăim cerșind mereu,
Că prea ne schingiuiesc cum vreu
Stăpâni luați din drum!
Să nu dea Dumnezeu cel sfânt,
vrem noi sânge, nu pământ!
Când nu vom mai putea răbda,
Când foamea ne va răscula,
Hristoși să fiți, nu veți scăpa
Nici în mormânt!

poezie celebră de
Adăugat de Doina BumbuțSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

distincțieAceastă poezie a fost selectată Poezia zilei pe 14 martie 2016.
Distribuie
cumpărăturiCartea "Balade si idile" de George Coșbuc este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -9.90- 4.99 lei.

Gheorghe, eroul de pe Someș

- De ce plângi mamă?
- Nu știu fiule, gândeam așa….
la adevăr și libertate, și…. la prea multă nedreptate.
Sunt fiică de erou, am fost soția unui erou, sunt
mama unui… erou.
Urmez eu. Este bine?
Corneliu


…. Pacea nu era departe,
Tunurile-au încetat
Iar “Imperiul Habzburgic”
Pentru veci s-a destrămat.

“Bucovina” și “Ardealul”,
Din Sighet pân-la Ilia
Au trecut la țara mamă,
Mândra noastră,“România”.

Mulți cântau de bucurie,
Alții, erau supărați,
C-au pierit loviți de gloanțe
Milioane de bărbați.

Printre ei, era și tata,
Despre care am aflat
Că murise lâng㠓Bălgrad”
Într-o gară, bombardat.

Conducea locomotiva
Ce trăgea un tren - spital,
Tata era bun mecanic
Și-avea grad de caporal.

Ruga lui cea de pe urmă
Am aflat-o la-ntâmplare
Ascultând povestea tristă
A unui schilod la picioare,

El era la vremea aceea,
Sentinelă la vagoane,
Când au fost loviți năprasnic
Cu bombe din avioane.

Unii au murit în chinuri
Arși de vii sau sfârtecați,
Pe alții i-a dres norocul,
Prin minuni au fost salvați.

Spune-mi omule de tata,
Povestește-mi cum a fost?
Să mai sper într-un miracol?
Sau, nu are nici-un rost.

- De ești tu, fată bălaie
Și ai numele “Bojoc”,
Te caut de multă vreme,
Te-am găsit și, am noroc,

-ți destăinui jurământul
Ce l-am dat tatălui tău,
Când zăceam pe niște “țoale”
În gară la... Nușfalău.

Aveam gambele zdrobite,
El cu pieptul spintecat
Și ținându-i capu-n brațe,
Jeluind, mult m-a rugat:

- Camarade! Sunt pe “ducă”,
N-am puteri, toate lasă,
Jură-mi că-mi vei duce vestea
In “Ardeal”, la noi acasă.

Acolo... mai am o fată,
Nevasta m-a părăsit,
Povestește-i despre mine
In ce chinuri am murit.

Du-i "zălog" această cruce
Și inelul meu marcat,
Să le poarte amintire
De la cel ce-a “răposat”.

- După acest cuvânt de groază,
Bietul “om” s-a prăpădit,
I-am închis ochii cu palma
Apoi, noi ne-am despărțit.

El a fost luat cu "targa",
Dus la margine de sat
Și-ntr-o groapă colectivă
Fără popă, înhumat.

Eu am fost trimis în zonă,
La spitalul din Banat
Și de-atunci caut într-una
respect ce i-am jurat.

Inelul și cruciulița,
Ia-le, că sunt ale tale,
Eu sunt Gheorghe, zis EROUL,
Din “Sasnireșul” pe vale.

Am scăpat de iadul morții
Și i-am spus un legământ:
- O s-o caut camarade,
De o fi… chiar și…În mormânt….

Și, te-am găsit!
- Viitoarea lui soție.
Demnitate, adevăr zguduitor.

Din ciclul: Prea multe lacrimi mamă.

poezie de din Zalmoxes gratia, ab Romania condita (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-NireșeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Nu ne-ați înfrânt ( După Noi vrem pământ de George Coșbuc)

Creduli, deși erați din foști,
Ce-i drept, prin cap nu ne-a trecut
Că tot furați. N-am conceput
ne luați de proști.
Lacomi ciocoi, v-ați luat avânt
Călcând pe sacrul jurământ.
Și-atunci când ați lovit în noi,
Cu taxe și-alte dări purcoi
Și jug ne-ați pus, precum la boi,
Nu ne-ați înfrânt.

Astăzi, de-n fruntea țării stați,
Cu-apucături ca de satrap,
Vrem să vă intre bine-n cap
Că-n funcții cocoțați,
Sunteți că noi un vot v-am dat,
Iar voi lipseați, ori ne-ați sfidat.
Și-ntr-un așa solemn decor,
Văzând plenu-i dormitor,
În noi, sărman român popor,
Ceva s-a frânt.

Dreptate pentru potentați
Doriți, unul nu-i mai breaz;
Altă schimbare de macaz
Doar pentru-ai voștri "frați".
Cum să vă dăm noi crezământ
Când nu aveți nimica sfânt?!
Vă zbateți pentru voi și-atât.
Speranța-n noi ați omorât.
Tot natul e posomorât,
Dar nu și-nfrânt.

Am vrea știm ai cui suntem?!
Principiile-s vorbe-n vânt?!
De n-avem dreptul la cuvânt,
Ce drepturi mai avem?!
Au emigrat mame și tați.
Copiii noștri-au fost lăsați
La rubedenii, prin vecini;
Cuprinși de-nchipuite vini,
Privesc în zări cu ochi străini
Și suflet frânt.

În plen, cu greu adunați,
Să treceți aberante legi,
Al căror sens nu-l întelegi,
Când pentru noi votați.
În schimb, dacă primiți un pont
Ce vă mai varsă bani în cont,
Dați toți năvală-n parlament
Visând doar bani prin virament;
Elanul vostru-i iminent,
De neînfrânt.

Naziști, voi ne-ați catalogat,
Ne-ați insultat și umilit
Și prin noroi ne-ați tăvălit,
Că păsul ne-am clamat.
Vreți amnistii și grațieri,
Ce-s explicate în doi peri.
Cum de cei mulți doare-n cot,
Știm că în joc e-un mare pot;
Doar pușcăria-i antidot,
De neînfrânt.

Nu mai putem să mai răbdăm
Cum găști avide de șnapani,
Fură sub nasul nostru bani!
Cât să mai așteptăm?!
De mult ulciorul s-a vărsat,
ne-ați mințit și ignorat.
Până-n alegeri sunteți miei,
Ca mai apoi să vă dați zmei.
Nici de-ați fi neam de dumnezei,
Nu ne-ați înfrânt.

poezie de din Din volumul Pași peste margine de timp (2017)
Adăugat de Mihaela BanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ruga unui erou

Nu știu plâng chiar dacă rana-i mare,
Dar știu -ndur ca cei ce-s… În război,
Și n-am să cer, nicicând o îndurare,
Căci sunt călit în „mlaștini si noroi”.

Pictați-, căci inima-mi mai bate
Și simt un puls mai rar și sacadat,
Am fost și încă sunt, cât lumea socoate
Un suflet nepereche și Marele Soldat.

poezie de din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (intern) (2005)
Adăugat de Corneliu Zegrean-NireșeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Dorințe

Aș vrea fiu cum sunt și cum am fost!
Cumva, din fiecare, partea bună,
Sau, poate, amândouă împreună,
De s-ar putea și nu s-ar cere cost,

Căci tot ce-a fost... a fost din plin plătit
Cu anii ce-au trecut sau cu schimbarea
La trup, la suflet, chiar cu renunțarea
La tot ce niciodat' n-aș fi gândit.

Dar, ce-aș putea iau de-atunci, demult?
Dorința de-a avea mereu mai mult,
Sau de-a spera în ce va fi vină?

Și ce-aș păstra din viața de adult,
Când nu mai știu ce-i bob și ce-i neghină?
Nu știu ce vreau. Pe cine consult?

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

An ce vii ce-o să ne-aduci?

După anii grei de criză, cu potop și vijelie,
Ce-au trecut de-a lung și-n latul peste biata Românie,
Tu an nou ce vii la iarnă, spune! Ce-o să ne aduci?
Eu aștept cu nerăbdare, o răsplată pe măsură,
Pace-n suflet, fericire, dacă Domnul se îndură,
Fără lacrimi, fără jerbe și cât mai puține cruci.

Din adânca veșnicie vii ca sol de bună stare?
Sau ca semn al morții lente și cu multă nepăsare
Ne sfidezi și nu ții seama de-ale noastre rugăminți?
Te-aș dori loial și prieten, nu făptaș numai la rele,
Vreau văd cununi de lauri peste vatra tării mele,
Ea să aibă strălucirea, pentru noi, pentru părinți.

Ei așteaptă de decenii, chiar cu prea multă răbdare,
O schimbare radicală, asta și-o doresc mai tare,
Vorbe goale și minciuna prea ne bântuie pe toți.
Poate vii cu legi mai aspre și cu minți mai luminate,
fim demni în ochii lumii, eu socot că se mai poate
-nvingem netrebnicia și să mai scăpăm de hoți.
Dar… Oricare-ți este gândul, bucuroși te așteptăm.
Soarta noastră este una: - Doar luptând să mai sperăm
La un trai și-o viață demnă, între nații pe pământ.
Chiar de unii au veninul și ne-proașcă cu noroi,
Sunt convins, avem puterea, ea se află doar la noi,
Să ne apărăm menirea până vom intra-n mormânt.

De aceia Tu! An ferice, să ne vii cu tot ce-i bun,
Pentru acest popor ce-i vrednic, pentru neamul meu străbun,
Ce trăiește de milenii pe meleaguri strămoșești,
Răbdător, tare ca stânca, înfruntând atâta greu,
Când cu brațul, când cu mintea sau mila lui Dumnezeu
Fiind-că de la Daci ne tragem și din ramuri românești.

poezie de din Dragoste, patimă și blestem (20 august 2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-NireșeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adrian Păunescu

Doamne, ocrotește-i pe Români!

Noi în cel dintâi război
am ajuns prin moarte noi,
Doamne, ocrotește-i pe Români,
am dat sânge și sudoare
pentru România mare,
Doamne, ocrotește-i pe Români!
Am dat viață și soldați,
pentru-o patrie de frați,
am dat fapta, am dat zisa
de la Nistru pân-la Tisa.
Dar pe urmă-n patruzeci,
anul marii făr-delegi,
două fiare ne-au mușcat
Ultimatum și Diktat.
Biata lume nu știa
-ntr-o zi la Moscova
au semnat un pact neghiob
Molotov și Ribbentrop.
Iar fascismul mondial
ne-a luat parte din Ardeal,
și lui Horthy i l-a dat,
fi-le-ar numele spurcat.
Stalin cu teroarea sa
ne-a luat Basarabia
și cu Hitler în acord
Bucovina de la nord.
Cei mai răi tâlhari ne-au frânt,
ne-au luat țară și pământ,
nimenea n-a auzit
plânsul nostru răstignit.
Astfel am intrat și noi
în al doilea război,
haideți, dom-ne Mareșal
în Moldova și-n Ardeal.
Noi de dor de noi luptam
pentru țară, pentru neam,
pentru vechile hotare,
pentru România Mare.
Și-am pierdut și-am fost răpuși
și-am fost ocupați de ruși,
aliații au tăcut,
Stalin a făcut ce-a vrut.
Și-am murit de mii de ori
s-avem iarăși Trei Culori,
și-am plătit cât nu se poate
sfânta noastră libertate.
Țara-i mică vremea grea,
ce-o mai fi om mai vedea,
Doamne, ocrotește-i pe Români,
de uitat nu vom uita
țara noastră cum e ea,
Doamne, ocrotește-i pe Români!
Cât o fi român – român,
pruncul va primi la sân
adevăru-adevărat
despre tot ce s-a-ntâmplat.
Ține minte fiul meu,
există Dumnezeu,
uite cum a fost și cum va fi,
și un jurământ te leagă,
țara noastră nu-i întreagă
însă asta doar până-ntr-o zi.
Când vei fi și tu bărbat,
te simți mereu soldat,
Doamne, ocrotește-i pe Români,
pentru vechile hotare,
pentru România Mare,
Doamne, ocrotește-i pe Români!

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Iubiti-va pe tunuri" de Adrian Păunescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -19.17- 10.99 lei.

Dialog cosmic

Nu-ți dau adresa mea din univers.
Sunt pe net, printre încă cei vii,
care știu că nu știu.
Dacă însumez defectele mele, sunt om.
Nu mă întreb de ce trăiesc,
dar îmi place din când în când.
Am și momente când sunt fericit,
dacă știi ce-i fericirea!?
La voi cum este?
Am înțeles, ești un fel de robot
fără iubire în programare
și nu te enervează țânțarii.
Nu am fost pe alte planete,
dar pot visa orice.
Nu știi ce-i aia vis?
Mi-e milă de tine!
Nici milă nu știi ce-nseamnă?
Deci, nu aveți nici Dumnezeu?
Păcat! A, nici păcat
nu știi ce înseamnă?
Totuși, de ce exiști?

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

O... Tu an ce vii la iarnă

După anii grei de criză, cu potop și vijelie,
Ce-au trecut de-a lung și-n latul peste biata Românie,
Tu an nou ce vii la iarnă, spune! Ce-o să ne aduci?
Eu aștept cu nerăbdare, o răsplată pe măsură,
Pace-n suflet, fericire, dacă Domnul se îndură,
Fără lacrimi, fără jerbe și cât mai puține cruci.

Din adânca veșnicie vii ca sol de bună stare?
Sau ca semn al morții lente și cu multă nepăsare
Ne sfidezi și nu ții seama de-ale noastre rugăminți?
Te-aș dori loial și prieten, nu făptaș numai la rele,
Vreau văd cununi de lauri peste vatra tării mele,
Ea să aibă strălucirea, pentru noi, pentru părinți.

Ei așteaptă de decenii, chiar cu prea multă răbdare,
O schimbare radicală, asta și-o doresc mai tare,
Vorbe goale și minciuna prea ne bântuie pe toți.
Poate vii cu legi mai aspre și cu minți mai luminate,
fim demni în ochii lumii, eu socot că se mai poate
-nvingem netrebnicia și să mai scăpăm de hoți.
Dar... Oricare-ți este gândul, bucuroși te așteptăm.
Soarta noastră este una: - Doar luptând să mai sperăm
La un trai și-o viață demnă, între nații pe pământ.
Chiar de unii au veninul și ne-proașcă cu noroi,
Sunt convins, avem puterea, ea se află doar la noi,
Să ne apărăm menirea până vom intra-n mormânt.

De aceia Tu! An ferice, să ne vii cu tot ce-i bun,
Pentru acest popor ce-i vrednic, pentru neamul meu străbun,
Ce trăiește de milenii pe meleaguri strămoșești,
Răbdător, tare ca stânca, înfruntând atâta greu,
Când cu brațul, când cu mintea sau mila lui Dumnezeu
Fiind-că de la Daci ne tragem și din ramuri românești.

poezie de din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (20 august 2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-NireșeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Alexandru Macedonski

Către viitorime

Voi, care vă veți naște de-aci-într-un veac sau doi,
Voind s-aveți știință de cine-am fost și noi,
Luând spre deslușire istoria, — îndată
Simțirea noastră-ntreagă, de fală îmbătată,
Striga-va:,, Ca străbunii fim de glorioși,
Pe când am fost cu toții mișei sau ticăloși."

Mai mult decât minciuna nimica nu răpune...
E aspru adevărul, dar trebuie a-l spune
Da, țara noastră toată, din cap pân' la sfârșit
În zilele de astăzi e stârvul otrăvit,
Din care sântu soare cu flacăra-i suavă
Nu poate să mai scoată nimic decât otravă.

Și mișuie asupra-i un șir de viermi grețoși
Ce-l sug până la oase sătui dar lipicioși,
Blestem care desigur își are începutul,
Își are și prezentul, își are și trecutul,
Pe când sfârșitul, — zilnic chemat și nesosit,
Se pierde printre veacuri, rămâne neghicit.

Dar cum? Din timpul nostru nimic nu va rămâne
Ca moaște respectate a zilelor bătrâne?
Ce? Zidurile Plevnei de sine au căzut
Și moartă ne-a fost țara soldați când am avut?
Ce? Poate să existe mai mare bărbăție
Decât -ți dai sfârșitul pe câmp de bătălie?

Ei! Da. Prin vânt, pe zloată, flămânzi și dezbrăcați,
Martirii ce avurăm rămân necontestați...
Zburară, se luptară, muriră; foarte bine
E drept că au fost ieftini cu sângele din vine,
E drept că fiecare a fost un semizeu,
Dar pentru ce, și cine, nu știu nici ei, nici eu.

Urmași, oricât de mare veți crede-a noastră fală,
Feriți-vă de-a trece sub poarta triumfală
Prin care-această țară de-un veac a defilat,
Căci dacă avem astăzi și rege și regat,
Putem de azi pe mâine s-avem și-mpărăție,
Dar fără libertate și fără Românie.

poezie clasică de din Excelsior (1895)
Adăugat de Dan CostinașSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Excelsior" de Alexandru Macedonski este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -13.39- 6.99 lei.

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info
Direcționează
3,5%
către Asociația Culturală Citatepedia!

Citește detalii »

Fani pe Facebook

 
Poți promova cultura română în lume: Intră pe www.intercogito.ro și distribuie o cugetare românească într-o altă limbă!