Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Ruga "Stejarului" (Prietenului meu, Dr. Cezar Neguț)

Mai întoarce-te "Luceafăr", din cel drum rătăcitor,
Cu-o șuviță de lumină liniștește-mi al meu dor,
Schimbă-mi "calea" și destinul, cu-ale tale raze lungi,
Încă n-am fugit departe, încă poți să mă ajungi.
Vino! Cât trăiesc speranța zilelor ce le mai am,
Luminează-mi calea neagră, altfel simt că mă destram.
Dacă n-ai puteri depline, cere-i "Lunii" ajutor
Și sub bolta ei gălbuie să mă faci nemuritor.
Vino! Bate-mi la fereastră, ori când vrei, ușa e largă,
Ia în brațe o"Steluță", care rănile să-mi șteargă
Și rămâi măcar o "vreme", pe acest pământ de stele,
Unde moșii mei visează, în "coșciuguri" de nuiele,
Și aicea ai un leagăn, și-amintiri nemuritoare,
Rădăcini ce-și mai trag seva, vremilor necruțătoare.
Te cunosc luceafăr falnic, mai bine ca orice-n lume,
Dacă vrei, și-aci e locul, unde-ți poți forma un"nume".
Timpul trece, timpul vine, pe pământ sau sus în cer,
Nu-l poate opri vreodată, nici cel mai năstrușnic "ger".
Ce-a trecut nu se întoarce, ce va fi, sperăm mai bine,
Dacă "tu" și a ta "lună" veți mai poposi cu mine.
"Trunchiul" meu îmbătrânește, crengile mi se îndoaie,
De atâta "vânt" ce bate, de zăpadă și de ploaie.
Iarna-i grea, sigur va trece, cu ale sale geruri multe,
Sper ca ruga pân-la ceruri, în sfârșit o să m-asculte,
Să-mi redea din nou căldura sufletului, ce-o doresc,
Să-mi aducă "primăvara", anotimpul ce-l iubesc.

- "Tu"! Stejar cu crengi stufoase și cu trunchiul scorțuros,
Când ai răsărit din ghindă, pe pământ era frumos,
Ai crescut în "Lazul Mare", vremile te-au înălțat
Și sub ale tale umbre, trecătorii au visat,
Dar de-un timp, "natura" moare, totul este în vibrații
Și de-aceea, eu "Luceafăr", mă simt bine-n constelații,
Am să vin totuși, la vară, când pe cer n-o fi furtună,
Pe o rază fără "dâmburi", însoțit de sfânta lună.
"Drumul Robilor" vecinul, îmi va da și două stele,
Din puzderia de "Aștrii", leagănul vieții mele,
Să-nvețe și ele drumul, razelor ce rar coboară,
Încercând să liniștească rănile, să nu mai doară.
Apoi.. După câtva vreme să se-ntoarcă în "Lactee"
Și să zburde mai departe, pe știuta lor alee.
Eu să-mi răscolesc în suflet, amintirile-mi plăcute,
Lunii să-i arăt pe Tera, cele vrute și nevrute,
Să-i arăt râul și ramul ce mi-a răcorit căldura,
Casa, școala și "Zăvoiul" unde mă jucam "de-a dura",
Poienița cu stejarul, cel cu frunzele-ncrestate,
Ceasul din "Piața mare" ce din oră-n oră bate,
Cu al său pas de cronometru, ce mulțimea o "deșteaptă",
Rădăcina prinsă-n brazdă, ce de ani și ani m-așteaptă.

poezie de din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (intern) (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-NireșeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Singurătate

Între patru ziduri groase,
Din beton turnate-n rame,
Este camera ce-ascunde
Ale sufletului drame.

Pe peretele din față,
Orologiul bate-ntruna,
Cu el dorm, el trezește
Singuratec precum luna.

Răvășit dar cu speranțe,
Gândul meu zboară în zare,
Încercând să-l țin în brațe
Cum vine așa dispare.

Vreau să-l prind să-l iau cu mine,
În luntrea ce mai plutește,
Dar nu pot că e vremelnic
Și din nou mă părăsește.

Peste timp apare iarăși
Cu speranțe mult mai sumbre
Că voi reuși vreodată
ies din conul de umbre.

Dar în dreapta, de pe rafturi,
Niște cărți mai învechite
Îmi inspiră alte gânduri,
Mai bune, mai limpezite.

Ce mă fac uit o vreme,
Un trecut îndepărtat
Și să văd ceea ce vine
Dar, rămân cu un oftat.

Mă întorc și văd prin geamul
Așezat spre miazăzi,
Luminița și speranța
Timpului ce va sosi.

Răul din trecut se iartă,
Dar se uită rareori,
Când îți răscolește-n suflet
Zeci și sute de fiori.

Doar nucul potolește,
Ce-a crescut sub geamul meu
Și adesea trezește
Când îl bate vântul greu.

Trece o zi și altă noapte,
Gânduri și speranțe vin,
Să-mi duc crucea pân-la capăt,
Cum mi-e dat al meu destin,

Dacă adesea ori mă bucur
C-am purtat „tone” de greu,
Ce va fi? Este-o enigmă,
Știută doar de Dumnezeu.

poezie de din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (intern) (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-NireșeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Tu ești “Zeul” vieții mele

O, tu Zeu al vieții mele,
Ce mă farmeci de-o vecie,
Vino liniștește-mi dorul
Și mă scapă de robie.

Osândit am fost în viață
Să mă zbat ca frunza-n valuri,
Vino! liniștește-mi dorul
Și mă scoate iar la maluri,

Fă-mi viața fără lacrimi,
Fă- fericit o clipă,
Liniștește-mi clocotirea
Și în mine te-n firipă.

Să te simt o veșnicie
Scufundată-n trupul meu,
fii veșnic lângă mine
Și la bine și la rău.

Vino, oprește-mi durerea
Și focul dezlănțuit,
Vino, îți vreau mângâierea,
E timpul s-o faci, în sfârșit.

Ori, dacă inima ți-e crudă
Și la rele te îndeamnă,
din mine o epavă
Și-n morminte condamnă.

Osândește- pieirii,
Scapă-mă de tiranie,
Să nu simt arzând în suflet
Focul, veșnica făclie.

Ai și leacul și otrava,
Ai puterile în mână,
Spulberă-mi cenușa-n ceruri
Sau trimite-mi-o pe lună.

Și când dorul te-o cuprinde,
În văzduhuri te avântă,
Fă-mi statuia nemuririi,
Tu, miracol, Maică Sfântă.

din mine o păpușă,
Un breloc, o jucărie,
Să mă poți purta cu tine,
În sânu-ți o veșnicie.

Ca un simbol al iubirii,
Să mă ai mereu aproape
Și în lacrimi să-mi vezi chipul
Blând, și legănat de ape.

Fie-ți dorul meu puterea,
Rănile să ți-le-aline,
Veșnic să-ți rămân în suflet
Eu, și... tot ce am în mine.

Fericirea să te poarte,
Cum dorești, în lumea mare,
Peste tot, în rai sau iaduri
Mândră, zveltă, ca o floare.

poezie de din Freamăt de dor- Antologie (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-NireșeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Tu ești, Doamne...

M-am slujit de stele-ntotdeauna
Când am vrut la Tine ajung
M-a vegheat din înălțime luna
Luminându-mi noaptea drumul lung.
Toate, Doamne, toate-s ale Tale
Tu le-ai pus acolo sus în cer
Ele doar însoțesc pe cale
Dar la semnul Tău se sting și pier.

Din Lumina Ta, în ele, Tată
Ai lăsat picure un pic
Și mă rog dar, Doamne, niciodată
Nu vor fi mai mult decât nimic.

Sunt frumoase, le-ai creat anume
Pentru mine să le văd ca sunt
Dar și ele-s, Doamne, tot din lume
Și-s și ele, Doamne, din pământ.

Pot moară orișicând și ele
Dar Lumina sufletului meu
Nu e nici din lună, nici din stele
Ci e de la Tine, Dumnezeu.

Sigur ca dorința-mi încolțește
Când le văd și când în cer Te știu
Dorul meu când înspre Tine crește
Ele-mi stau de martori ești viu.

Toate-s de folos și-s toate bune
De m-ajută, Doamne să mai cresc
Lumea asta toată-i o minune
Și mai mult prin lume Te iubesc.

Ai lăsat un semn în fiecare
Și în toate strălucești la fel
Muntele veghează lângă mare
Tot pământu-i, Doamne, un Betel.

Loc de taină și odihnă sfântă,
Locul unde singur îmi vorbești
Stele, îngeri, lună, ceruri cântă
Tu ești Doamne veșnic Cel ce ești!...

poezie de (19 octombrie 2003)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Elena! Nu pleca... Rămâi...

Ai dispărut odată cu iarna cea lungă.
Poate ți-a fost frig și...
Nu mai poți privi
fulgii reci de nea ce plutesc
în sufletul meu.

Am plâns...
Nu mai am lacrimi,
Apoi… am tresărit când ai
reapărut pe razele
vesele ale soarelui strălucitor,
în inima mea.

A venit primăvara.
Au apărut ghioceii iar
irișii mei te-au fixat
pe retină pentru totdeauna.

Aș vrea să rămâi,
chiar dacă arșița verii
care vine te va îndemna la o
plutire mai romantică
pe "Aripile Vântului".

Izvorul lacrimilor, pe
care mi le-ai făcut reci,
te va răcori în piscina
sufletului meu.

Nu pleca... Rămâi...

Toamna argintie cu
mireasma roadelor,
nu este departe,
ne cheamă pregătim hambarele,
adunăm boabele,
depozităm amintirile,
reîncărcăm bateriile
și să ne asigurăm căldura
sufletului pentru
lunga iarnă a dorului.

Nu pleca... Rămâi...
Rămâi... Te iubesc.

Dar... Drumul ei
Are un singur sens…
Nu se mai întoarce...

poezie de din Freamăt de gânduri, Lacrimi de dor (21 mai 2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-NireșeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Și totuși. . . . . Destinul

Te văd și-acum frumoasă, ești chiar încântătoare,
Deși trecut-au anii, ești mândră ca o floare.
De când te știu fetiță, ți-am urmărit cărarea,
Mersul ca o cadână, tristețea sau durerea,
Viața-ți tumultoasă de multe doruri plină,
Mândria-ți mai aparte și izul de regină.

Din frunza ta roșcată emani tumult de lavă
Iar cu petala-ți albă ești tot mereu suavă.
Cu zelul de femeie tu ți-ai clădit o faimă,
Trezind dorul din mine să te iubesc în taină,
Fără să-ți cer vreodată măcar o sărutare,
Lăsând treacă anii și timpul la-ntâmplare.

Dar iată că destinul revine din neanturi
Și adunând iubirea în diferite salturi
O face mai solidă și trainică o face
Și-mi dă floarea în brațe, el știe că îmi place.
Eu nu mai stau pe gânduri, o-mbrățișez agale
Și o sărut cu patos petale cu petale.

Îi simt dulceața-n suflet și dorul plin de lavă,
Aud apoi în șoapte: -Mă dau toată pe tavă.
-Demult aștept o clipă și un semnal din scenă
Să-mi spui direct în față și fără nici o genă
iubești și sincer, vrei dragoste curată,
Să-ți fiu mereu aproape, mai mult ca niciodată.

Acesta-i un miracol, ca după atâta vreme
ne unim iubirea iar dorul ne cheme,
In ceruri printre aștrii sau poate în Bermude,
Dar. . . Suntem prea departe și. . .Nimeni nu ne-aude.
Corneliu 15.01.2007

poezie de
Adăugat de Corneliu Zegrean-NireșeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Spune-mi odată? Te implor

Iubita mea o știi demult,
Cât vreau o vorbă să-ți ascult,
De mângăiere și alin,
-ndepărteze atâta chin,
Ce mă păzește peste tot
De-atâta dor nici că mai pot,
Puterile să-mi țin.

Nu mă lăsa" rătăcitor"
pribegesc fără amor,
Fă-mă luceafăr străveziu,
O stea, strălucesc pe viu,
Mai dă-mi iubirea înapoi
Și amintirea din "zăvoi",
Că mâine-i.. prea târziu.

Nu-ți vinde "duhul" prea ușor,
Unui "cretin" și impostor,
Ce-i drept, un alt "soi,"dar parșiv,
Ce semare detectiv,
Dar care-i mic în tot ce vrei
Mai altfel ca niște mișei,
Din fire"agresiv".

Iubirea mea, dacă nu-ți plac,
Spune-mi cum vrei așa-m să fac,
Mă voi retrage-ncetișor,
Ca doina veche din folclor,
In codru dulce de stejar,
uit de toate, de amar
Și-apoi... și-apoi mor.

Când amintirea din trecut,
Te va-ndemna la un sărut
strângi în brațe un "bibelou",
S-auzi prin vis al meu ecou,
Ce te-a chemat de-atâtea ori,
La "școala" cu grădini și flori,
Acolo pe..." platou".

vezi în el sclipirea mea,
In suflet să-mi simți dragostea
Iar dorul să-ți fie părtaș,
Măcar o zi-n al tău lăcaș,
Așa cum mie mi-a fost dat
sufăr ani, înlăcrimat,
Mai rău ca un "ocnaș".

Iubita mea nu-i un blestem,
Ci o chemare, un îndemn
Să faci așa cum o dorești,
Cu vorbe reci copleșești,
Spune-mi odată, că-i târziu,
In ochii tăi sunt un "pustiu",
Acolo, în... "Dudești".-

Mă voi retrage-ndurerat,
Din drumul strâmb și blestemat,
Cu ochii plin de duioșie
Și inima-mi arzând "făclie".
Iți jur pe sfânta "Născătoare,"
Nicicând să nu-ți mai ies în cale,
Iubita mea... "Mărie".

poezie de
Adăugat de Corneliu Zegrean-NireșeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ce greu mai trece timpul

„Când eram tânăr fecior
Eram fala munților,
Umblam tânăr la vânat
Ziua sau pe înnoptat.

Pușca și cureaua lată,
Ce bărbat eram odată.
Când vânam prin mulți și văi
Cu ortacii mei

Mereu îmi zboară gândul, așa…. la întâmplare,
uitându-, aiurea, sub razele de soare
ce strălucesc și zâmbesc sfidător,
umbra unui singuratec, un fost luptător,
cu totul și cu toate din jurul lui și nu numai.

Iar acum? Un scrijelit de ridurile vieții,
un simplu și rătăcit muritor.

Oare ce spun unul și altele, ce se ghiontesc
văzându-mi fața zbârcită și lacrimile
ca stropii de rouă, topindu-se pe
barba aurie?
Oare ce mai gândesc?
Oare ce mai pun la cale?
- Ăsta? Cine este ăsta? Cine a fost?

E treaba lor, dar și a mea.
Pentru mine, rădăcinile s-au scurtat,
nu mai au seva hrănitoare.
Crengile se usucă de arșița necruțătoare,
frunzele sunt măcinate de stropii ploilor acide,
iar bulbii ofilesc sub privirile neputincioase
ale ochiului ce lăcrimează dintr-un izvor
aproape secat și de… Vremile aride.

A rămas doar speranța și dorința care mai sunt active.
Nu știu și nu am credința că o să le mai pot stăpâni.
Totul este otrăvit, de sub pământ până peste ceruri,
totul este bulversat, totul este ștrangulat,
totul este destrămat.
Ura, lăcomia și disprețul,
mândria, sfidarea, minciuna și dezmățul,
ne-au cuprins și a cuprins acest pământ singuratec,
ce se cheamă: România.

- Eu? Eu…. Mai trăiesc „singur în lume”, părăsit,
până când și de cele mai apropiate firimituri din întregul meu.
Să nu greșesc și să nu mint, mai am ceva:
Inima care mai bate și credința care totuși mai rezistă,
În rest….. Pace în suflet și speranță mai vie.

Corneliu 19.07.2008

poezie de din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (19 iulie 2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-NireșeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Wystan Hugh Auden

Cel care iubește mai mult

Privind pe cer la stele, știu că o fac degeaba,
Din partea lor, eu pot să mă deplasez la naiba,
Dar, pe pământ indiferența e-o altă socoteală,
Trebuie ne ferim atât de om cât și de fiară.

N-ar fi aiurea ca aștrii să se consume pentru noi
Din dragoste, când noi nu le-o putem întoarce înapoi?
două inimi nu iubesc la fel – s'a spus demult,
Prefer atunci, din doi, eu să iubesc mai mult.

Admirator de stele, cum cred, și care
Stele nu dau pe mine-o para nefolositoare,
Nu pot, acum când le văd sus să spun ar fi
Din ele una ce mi-a lipsit pe timp de zi.

De-ar fi să dispară toți aștrii sau să moară,
Aș învăța să mă holbez la bolta goală
Și să simt că bezna de catran e minunată,
Deși, s-ar putea, să nu simt chiar de prima dată.

poezie clasică de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Eu te-am iubit... Femeie!

Rămâi mereu o floare, din lunile de mai,
Cu gura-ți zâmbitoare și vorba-ți după grai,
Să te privesc și-n vise, când somnul mi-o fi greu,
Pe cât ești de suavă înflorești mereu.
Puține știi de mine, dar... nu mă știu nici eu,
Zadarnică mi-e ruga. La sânu-ți nu mă ai.

Eu te-am iubit femeie! Te voi iubi oricând,
Căci mi-ai intrat în suflet și-mi rătăcești prin gând.
La ce și amintirea părerilor de rău
Când vorba ta se duce ca apa din părău?
Ai comportarea sumbră iar egoismul tău
Intrece orice noimă. Eu... Mai trăiesc sperând.

Și... Dacă azi sau mâine, de jale o să mor,
Să îmi citești terțina în văzul tuturor.
Ție să nu-ți mai pese, cum nici nu ți-a păsat
De jurământul sacru pe care mi l-ai dat.
Nu vrei să-l știi? Sau poate l-ai uitat,
Cum ai uitat și ruga sărutului de dor.

Când soarta v-a duce pe drumul cel de veci,
vii totuș cu mine, sicriul să-mi petreci.
O lacrimă fierbinte să-mi laș la căpătâi,
Să-ți răscolească-n sufle iubirea cea dintâi.
Apoi... Să-ți cer iertare. Cu asta să rămâi.
Eu să-mi continui somnul între pereții reci.

poezie de (20 martie 2007)
Adăugat de Corneliu Zegrean-NireșeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Nu vreau să mor sperând

Încă o toamnă a trecut
Și toate frunzele-au căzut,
Iar anii trec, se scurg mereu,
Cu ei odat㠄trec” și eu,
Îmbătrânesc și-mi pare rău
nu mai cunoscut.

De sărbători eu ași fi vrut
vii să-mi dărui un sărut,
vii, un: „La mulți ani” să-mi spui,
Că sunt „orfan” al nimănui,
Să nu mai rătăcești „haihui”,
Dar „Tu”, n-ai vrut.

Nu vrei în suflet să-mi revii,
Deși de zeci de ani o știi,
te-am iubit și te iubesc,
Să-mi fii aproape o doresc,
Speranțele mereu îmi cresc,
De ce nu vii, de ce nu vii ?

Vino iar iubirea mea,
Te-aștept și te voi aștepta,
Să mă privești și zâmbitor,
Să-mi spui cuvântul: - „Te ador”,
Nu pot scăpa de al tău dor
Și nu te pot uita „.

Dar în zadar aștept plângând
Și rugă-n „ceruri” adresând,
Destinul meu nu are „Zel”,
Nu are milă, e „mișel”,
Are în schimb un singur „Țel”,
El vrea mor sperând.

poezie de
Adăugat de Corneliu Zegrean-NireșeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Colț de stea

De unde ai venit la mine?
Din care colț ceresc ascuns?
Tu mi-ai adus stele cu tine,
Să-mi strălucească când sunt plâns.

Pe drum cules-ai curcubee,
Ca să le văd eu peste tot,
Să-mi curgă rimă din condeie,
Atunci când nu mai simt că pot.

Din care altă galaxie
Te-ai înălțat ca să îmi zbori?
Să-mi pui în suflet poezie
Și infinituri de culori?

Doar te privesc și simt o pace
Din care nu mai vreau plec,
Acolo dragostea nu-mi tace
Și-n ea vreau timpul să-mi petrec.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Speranța

Îmi zâmbește într-o doară și se uită-n ochii mei,
Apoi vine lângă mine, din priviri îi ies scântei,
Se așează, cuprinde și mă mângâie ușor, Buzele-i subțiri și calde i le simt pe obrăjor,
Fața-i rece se-ncălzește, se aprinde parcă-i foc,
Mă cuprinde peste umeri, eu o strâng pe la mijloc,
Gura-i dulce sărută, dorurile -nfioară,
Buimăcit nu văd lumina de și-i zi și nu e seară,
Simt doar clocotul din mine, cum sângele mi pulsează,
- Te iubesc! Aud în șoapte:- Inima mea te visează.

E un vis? Ori… Sunt reale, clipele necugetate?
Sau e doar o joacă-n sine, de moment, apoi uitate?
Adevărul e la mijloc, numai luna-l poate spune,
Ea încearcă câte-odată, tainele să le adune.
Dumnezeu ia dat puterea privească și să știe,
Câtă dragoste dispare sau câtă rămâne vie.
Omul este un luceafăr sau un monstru, altă dată,
El aleargă și se zbate, n-are inima-mpăcată
Până când înghite mărul, altuia, care-i mai dulce,
El se-nșeală și înșeală, până popa-i face-o cruce
Și un parastas la moarte, Domnu-l ierte de păcate,
a fost un crai năstrușnic și iubit în zece sate.

Aglaia! ești o femeie, mândră ca stropul de rouă,
De-ai fi sinceră cu mine nu te-ași da nici pentru nouă.
Dar năravul mi te poartă alergi precum o Zână,
Poate-i rău sau poate-i bine, vrei să fii numai stăpână.
Tu să fii mereu privită, ca un idol printre stele,
Ca icoana unei “Sfinte”, ca rubinul din mărgele.
Chipul tău, privirea-ți blândă, te înșeală mai mereu,
Pe moment îți pare bine, să te-ntorci, îți este greu,
Amintirea te alină și te-ndeamnă revii,
Nu știu pentru a câta oară, asta, numai Tu o știi.

Lună plină ce de veacuri ești arbitru pe pământ,
Iartă-i tu nelegiuirea, n-o lăsa dusă de vânt,
Ea visează, ea aleargă, cu prea multă pasiune,
Încercând să-ș ducă trena, fără multă rațiune.
Rațiunea ei e una, -nvingă cu orice preț,
N-o privește dacă mâine intră-n a lumii dispreț.

O…Revino-ți iar în fire, să mă uit în ochii tăi,
Să-ți văd trupul, să-ți simt gura și al inimii bătăi.
Vino și arată-mi-te, în cămașa de mătase,
Să te văd și pe-ntuneric, când perdelele sunt trase.
Vino… Să te am aproape, de ești caldă, de ești rece,
Dorurile doboară, niciodată nu vor trece.
Lasă-ți lumea ta șireată, are mai multe fețe,
Ea te vinde, ori te-nșeală, ca „șnapanul” din piețe.
Cu mine vei fi ferice, cu ardoare te iubesc,
Bucurii și sănătate, din suflet ți le doresc.

Dacă Tu vei fi loială, cum ai fost de-atâtea ori,
Îți voi dăruii din mine, ale inimii comori.
Speranța mai este vie, și-mi zâmbește ca o floare,
De se duce, ea revine. Este ultima ce moare.

poezie de din Freamăt de dor- Antologie (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-NireșeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Lumini și nelumini

Nu știu dacă trebuie să mai spunem ceva
poate ar trebui tăcem ani infiniți începând de astăzi
infinitul, știi. încape și într-o ghindă.
Molecular
și mai
jos
de atom
În rații multiple.
Apoi, cum să nu-l țină în apa în care mă joc acum cu picioarele, nepăsătoare și liberă
infinituri sunt peste tot, îmi spui tu
și al tău este foarte frumos și adânc sub un ochi de demult care încă privește
dintr-o religie veche
probabil acel ochi să mă păzească și pe mine - îți zic
și mă întorc fericită în mare, să mă joc din nou, cu picioarele obosite în ea.

E o mare frumoasă,
bate soarele cu mâinile lui pline de afini și de afine în ea.
Și nimic nu
pare să mă doară mai tare văzându-mă de jos sau de sus
odată cu păsările care trec pe deasupra ca niște evantaie
ale Domnului.
Doamne, de departe se iscă furtuna de noapte și cu carul cel mare să mă ia la dânsu-n lumină, și n-o să te mai găsesc nicăieri... dinspre o chilie care pe nicăieri nu pare existe
pe care doar am visat-o
plină
de ceară și ceruri, unde bat încă stele, dacă trupul meu nu e de fapt decât o statuie frumoasă, de lemn.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Gelozie și blestem

Ce greu mi-a fost când am visat
Dar și mai greu când am aflat
Cu cât dispreț m-ai înșelat
Deși din suflet te-am rugat
Să n-o faci, "blestemato".

În timpul scurt ce-ți dăruiam
Un sfat, îndemn sau ce “aveam”,
Mi-ai spus minciuni, de le știam
Nici bună ziua, nu-ți dădeam
Mândrețe-ntruchipată.

Dar rana se va vindeca,
Poate curând, când voi uita
Și când din suflet vei pleca
Cum ai venit în calea mea
Otravă muribundă.

Pământul nu-mi este dator
Și nici eu lui, chiar dacă mor,
Mai sunt un “om”, nu impostor
Cu două fețe, nici “topor”
De-aceea vei plăti-o.

Viața nu-țiși nici nu-ți ia,
Iși scrie drumul, cum vrea ea,
Dar și tu faci parte din ea
Deci, vei plăti durerea mea
De cinci ori îndoită.

poezie de din Dragoste, patimă și blestem (intern) (1994)
Adăugat de Corneliu Zegrean-NireșeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Floarea vieții

Un mic boboc a mai crescut
Și azi frumos a înflorit,
După un prim an ce a trecut
De când pe lume a răsărit.
Azi prima floare-ți înflorește
Din marele buchet al vieții,
Care pe an ce trece va crește
Și numărul de flori și-l mărește.
Chiar primăvara ai răsărit,
Când și natura se trezește
Și viața din nou și-o pornește
După iarna cea lungă, grea,
Cu zăpadă, frig, vreme rea,
Care pe loc o amorțește,
Dar primăvara o gonește;
Și natura toată se-nveselește,
Căci Soarele iar o-ncălzește.
Tu, floare scumpă a vieții mele,
Ai răsărit parcă dintre stele,
Cu mult dor am să te ocrotesc
Și cu drag am să te-ngrijesc.
Cu dragoste te-am îngrijit
Și cu iubire te-am ocrotit
Și ai parcurs un an acum
Din lungul vieții tale drum;
Ai răsărit din viața mea,
Ție ți-am dat ceva din ea,
Ai apărut în zorii vieții,
Care sunt anii tinereții.

poezie de din Tăcere... (2006)
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Te pețesc femeie

Să nu pleci așa departe,
Nu știu cum fac, să-ți spun?
Îți pot dărui o carte,
Dar nu pot același drum.

Am de dăruit cuvinte,
Poate par a fii puține,
Dar, te rog, tu, ține minte
E cam tot ce am la mine.

Nu pot ca să îți promit,
Luna, stele de pe cer,
Aș minți, nu vreau mint
Și apoi iertări să-mi cer.

Aș putea spun nevrute
Și apoi fug cu tine,
Nici cuvinte n-am prea multe,
Și tu știi c-așa-i mai bine.

Pot îți dau mii de flori
Să-ți pun lumea la picioare
Și să te ridic la nori,
Dar să nu-ți iau ce te doare.

Nici măcar o veșnicie
N-am să pot îți ofer
Dacă tot îmi e să-mi fie,
Să nu-ți dau, dar îți cer.

Îți pot da a' mele mâini
Să te mângâie în noapte,
Capul să mi-l culci pe sâni
Și să te dezmierd în șoapte.

Să m-abandonez cu totul
Tu, să faci ce vrei cu mine,
Să-mi plimb inima cu cortul,
Să o-adăpostesc în tine.

Mai pot face-o nebunie,
Numai eu aș fii in stare,
Să te cer, să-mi fii tu mie,
Uite așa, o să vrei oare?

Vreau să te pețesc femeie
Cu ce am și ce-mi rămâne,
Pune-mi inima sub cheie,
Nu pot astăzi, vreau de mâine.

Astăzi încă sunt hoinar,
Și mă simt așa de bine,
Port o zi în buzunar,
Și-o petrec în ochi la tine.

Mă inundă a ta privire,
Nu știu ce să mă mai fac,
Lasă lumea, dă-mi de știre,
Dacă ai liber un pat.

Nu cred c-ai inima rece,
Să mă lași dorm afară,
Nu știi cine poate trece,
Și mă fura, a câta oară?

Nu te las pleci departe
Poate n-am să te găsesc,
Vreau să-ți dăruiesc o parte,
Din preamultul te iubesc!

poezie de (12 octombrie 2016)
Adăugat de dory58Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dor de vatră

După atâția zeci de ani,
Printre prieteni și dușmani
M-a cuprins un dor nebun
Să-mi revăd satul străbun,
Casa, prunii de sub feți,
Livada cu mărul creț,
Ulicioara cu noroi
Și otava din zăvoi,
Unde adesea mă jucam,
Când pe “Mojar” o pășteam,
O hrăneam ne dea lapte,
S-avem ce mânca cei șapte,
Cinci orfani, moșu și mama,
Ce-aveau înfrunte drama
Trecerii în neființă,
Celui ce ne-a dat credință,
Tata... Vorba creștinească
S-a dus pe calea “cerească”,
Sus în “Rai” odihnească.

Tată! Nu te-am cunoscut,
Eram mic, nepriceput,
Dar destinul m-a crescut.

M-a purtat în lung și-n lat,
Țara-ntreagă am colindat,
Dar de tine n-am uitat.

De-aceea tu, lună plină,
Ieși de seară fă-mi lumină,
văd drumul care duce,
La căsuța de la cruce,
Și de-acolo... mai spre grui,
La mormântul tatălui.
Să mă-nchin, să-i las o floare,
Și-un stejar mic la picioare,
crească, să-l bată vântul,
Să-i păzească-n veci mormântul.

Tată! De ce m-ai părăsit înainte de a te cunoaște?
-"Ăsta mi-a fost destinul, fiule."

poezie de din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (intern) (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-NireșeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Când amintirea din trecut

“Când amintirile-n trecut
Încearcă să mă cheme,
Pe drumul vechi și cunoscut
Mă-ntorc din vreme-n vreme”

Cu gândul că mă vei primi
Cu aceleași dragi cuvinte,
Acum, la început de zi
Încerc, ca mai-nainte.

Să-ți amintesc de un trecut,
Ce-i unicat în sine,
Ce sufletul mi l-a făcut
bată pentru tine,

Dar, în zadar aștept pios,
Să îmi alini durerea,
Ca o furtună te-ai întors
Necunoscându-ți vrerea.

Din tot ce mi-ai mărturisit,
Cu atâta bunătate,
Convins am fost , în sfârșit
Vom merge mai departe.

Dar te-ai schimbat întâmplător,
Ca norii printre stele
Și mă sfidezi necruțător
Făcându-mi nopțile mai grele.

Dac-ai simți foarte puțin
Din rana ce mă doare,
Eu aș scăpa de-atâta chin,
De dor și de vâltoare.

Dar ești cum nu mă așteptam,
Nepăsătoare-n toate,
Mă lași de viu să mă destram,
Și-o faci pe mai departe.

poezie de din Freamăt de dor- Antologie (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-NireșeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cum Trece Viata

trec anii grei și viața-mi trece
ca un pasager
eu mă grăbesc s-ajung departe
chiar dacă trec prin ger
și rog Stăpânul Timpului
să-mi ea bonus, un an din cer
dar ce mai pot sper
un an în minus sau în plus
oare pot eu să fac
din tinerețea mea un scut de fier
când văd frunzele vieții mele
în dansul vântului cum pier
și nu mai am putere
nici măcar să sper
-ntorc și socotesc mereu
câți ani din viața mea
pierdut-am în eter

poezie de
Adăugat de Monica TrifSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pot porni din nou la drum

Azi nu mai mă doare nimica.
Inima îmi bate tica-tica.
Simt sunt sănătos tun.
Pot porni din nou la drum.
Drumul vieții este lung.
Eu sunt gata să-l parcurg.
Tu, suflete, însoțești?
Mai vrei să călătorești?
Dacă da, vino cu mine
-împlinim ce-am început.
trecem prin astă lume
optzeci de ani și mai mult.

poezie de (iunie 2018)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Cineva are nevoie de răspunsul tău: De unde bate crivățul? Fii primul care răspunde!

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Votează pagina

Dacă îți place această pagină, o poți vota cu un clic, pentru a-i ajuta pe alții să o găsească mai ușor.

Fani pe Facebook

 
Poți promova cultura română în lume: Intră pe www.intercogito.ro și distribuie o cugetare românească într-o altă limbă!