Tu ești, Doamne...
M-am slujit de stele-ntotdeauna
Când am vrut la Tine să ajung
M-a vegheat din înălțime luna
Luminându-mi noaptea drumul lung.
Toate, Doamne, toate-s ale Tale
Tu le-ai pus acolo sus în cer
Ele doar mă însoțesc pe cale
Dar la semnul Tău se sting și pier.
Din Lumina Ta, în ele, Tată
Ai lăsat să picure un pic
Și mă rog dar, Doamne, niciodată
Nu vor fi mai mult decât nimic.
Sunt frumoase, le-ai creat anume
Pentru mine să le văd ca sunt
Dar și ele-s, Doamne, tot din lume
Și-s și ele, Doamne, din pământ.
Pot să moară orișicând și ele
Dar Lumina sufletului meu
Nu e nici din lună, nici din stele
Ci e de la Tine, Dumnezeu.
Sigur ca dorința-mi încolțește
Când le văd și când în cer Te știu
Dorul meu când înspre Tine crește
Ele-mi stau de martori că ești viu.
Toate-s de folos și-s toate bune
De m-ajută, Doamne să mai cresc
Lumea asta toată-i o minune
Și mai mult prin lume Te iubesc.
Ai lăsat un semn în fiecare
Și în toate strălucești la fel
Muntele veghează lângă mare
Tot pământu-i, Doamne, un Betel.
Loc de taină și odihnă sfântă,
Locul unde singur îmi vorbești
Stele, îngeri, lună, ceruri cântă
Tu ești Doamne veșnic Cel ce ești!...
poezie de Adriana Cristea (19 octombrie 2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre lumină
- poezii despre creștere
- poezii despre înălțime
- poezii despre îngeri
- poezii despre vorbire
- poezii despre tată
- poezii despre suflet
- poezii despre stele
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Tu, Doamne, ești totul
Tu, Doamne, ești totul în inima mea
Pe Tine Te laud, te chem cu credință
Din tot ce am astăzi nimic n-aș avea
De n-ai fi Tu, Doamne, să-mi dai biruință.
Și viața din mine și sufletul meu,
Lumina din rugul ce-mi arde-nainte,
În toate acestea ești Tu, Dumnezeu
În toate acestea ești Tu, Doamne Sfinte.
Și-atât ești de mare și-atunci când mă cerți
Când stau cu durerea și vina în pleoape
Și-atâta mă mângâi și-atâta mă ierți
Și-atâta-n necazuri Te simt de aproape.
Și-atâta ești Doamne în sufletul meu
Că nu mai încape nimica în mine
Tu, Doamne, Tu, Sfinte ce ești Dumnezeu
Ajuta-mă, ia-mă și du-mă la Tine!...
Amin!
poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi poezii despre vinovăție, poezii despre viață, poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie, poezii despre religie, poezii despre prezent sau poezii despre laudă
Doamne, Tu ești totul...
Fără margini mi-este dragostea de Tine
Orișiunde-aș merge Tu ești Domnul meu
Mă-nfior și tremur când Te simt în mine
Unde ești Tu, Doamne, vreau să fiu și eu.
Nu mai pot departe să Te știu, mi-e teamă -
Viața fără Tine-i ca și cum n-ar fi -
Stele mii să moară, nu le bag în seamă
Tu ești ceru-n care iar le vei zidi.
Ce ești, Doamne sfinte, de rămân pierdută
Când Te văd pe gânduri și-n tăcere stai,
Ochii plâng cu ceață, vorba mi-este mută,
Mâinile-s întinse după Tine-n rai.
Și mă sui pe-o rază gingașă de lună
Să Te văd când, Doamne, mă aștepți în prag,
Pentru Tine, Doamne, mi-am dorit cunună
Mi-e și frică, Doamne, cât îmi ești de drag.
Doamne, Tu ești totul până peste moarte
Ai crescut în mine veșnic Dumnezeu,
Îngerii din ceruri vin și-o să mă poarte
Și cu Tine-n slavă am să fiu și eu...
Amin!
poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre moarte, poezii despre frică sau poezii despre tăcere
O, Doamne... (cântare)
Se stinge lumina afară
Adie o boare de vânt
Cu lacrimi de dragoste iară
Mă rog și Te laud și-Ți cânt.
Te rog pentru cel ce mai plânge
Te rog pentru cel ce-a căzut
Făptura mea toată se frânge
O mână sunt, Doamne, de lut.
Mă pierd fără Tine, sunt mică
Frânturi de cuvinte-ecou
Se-ntorc din tăcere, mi-e frică
Ajuta-mă, Doamne din nou.
O, Doamne, o, Doamne, o, Doamne Domnul meu
O, Doamne rămâi lângă mine,
O, Doamne, o, Doamne, mărite Dumnezeu
Speranța mea toata e-n Tine.
cântec, versuri de Adriana Cristea (13 martie 2004)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vânt, poezii despre plâns, poezii despre lut sau poezii despre iubire
Tu ești Domnul meu
Ești ruga purtată pe aripi de vânt
Ești soare în ceruri și jos pe pământ
Ești pâinea vieții, ești pâinea de sus
Ce Tatăl ne-a dat-o prin Tine, Isus.
Când sufletul plânge zdrobit și înfrânt
O rugă se-nalță și zboară pe vânt
Tu vii lângă mine mă treci peste hău
Durerea mi-o poartă doar umărul Tău.
Ești inima toată, ești viața din ea
Tu, Doamne Isuse, ești dragostea mea,
Mă du lângă Tine în cerul Tău sfânt
Acolo mi-e casa, nu jos pe pământ.
Tu ești Domnul meu
Tu ești Dumnezeu
Cu Tine să zbor spre cer e ușor
Îmi dai mâna Ta
Mă sprijini cu ea
De veghe mereu
Ești Tu, Domnul meu.
Tu ești Doamne sfânt
Stăpân pe pământ
La Tatăl ceresc
Cu Tine-ndrăznesc
Pe drumul cel lung
Cu Tine ajung
Ești Tu, Domnul meu
Isus Dumnezeu...
poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre înfrângere sau poezii despre pâine
La Tine Doamne...
Ești tot ce am, la Tine Doamne
toate ideile adun, să înțeleg viață și moarte,
să nu ajung un mic nebun, care le știe el pe toate;
ești tot ce am, la Tine Doamne
lacrimi în glob colecționez, văzute doar de Tine, poate,
mă vor ruga să evadez... se dă o filă dintr-o carte,
iar eu înaintez...
ești tot ce am, la Tine Doamne
ridic și frământări și basme,
când mierea este o amară și focul rază boreală,
te regăsesc să mă înalți mai sus de brazii din Carpați;
și cald are să-mi fie... peste lacrimi uscate
așez o poezie și picturi abstracte;
ești tot ce am, la Tine Doamne
îmi văd Sfârșitul și Începutul,
când nu întrezăresc trecutul
mi-arăți o lume viitoare să-mi uit durerea cântătoare...
să mă unesc în Univers între lumini ascunse-n vers
la Tine Doamne poposesc;
ești tot ce am, ce am primit...
un plus și minus Infinit,
un Început și un Sfârșit...
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (noiembrie 2007)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre început, poezii despre sfârșit, poezii despre poezie, poezii despre versuri, poezii despre trecut, poezii despre pictură sau poezii despre nebunie
Nu știu
Nu știu, Doamne, să mă rog mai bine,
Nu știu, Doamne, să Te chem mai mult,
Nu știu, Doamne, dacă ești cu mine,
Nici nu știu de știu să Te ascult.
Știu atât: să Te privesc întruna,
Să mă cânt la cer de dorul Tău,
Să Te-aștept când licărește luna
Și să strig când bântuie cel rău.
Nu știu să mă-nchin cu voce tare,
Nici nu știu să plâng dacă mai pot
Ți-am cerut doar milă și iertare
Și-am venit cu sufletul cu tot...
poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre voce, poezii despre iertare, poezii despre dor sau poezii despre bine și rău
Din Cuvântul Tău
Doamne, știu că dincolo de toate
Dincolo de ceruri și pământ
Dincolo de tot ce nu se poate
Ești acolo, Doamne, în Cuvânt.
Dincolo de ce-aș putea eu crede
Dincolo de ce-aș putea eu ști
Dincolo de tot ce nu se vede
Ești doar Cuvântul și a fi.
Din Cuvânt ni s-a născut iubirea
Din iubire s-a născut Isus
Prin Isus s-a săvârșit zidirea
Și prin el la Tine ne-ai adus.
Astfel ai creat o-ntreagă lume
Din Cuvântul Tău de la-nceput
N-a fost chip și nici n-a fost un nume
Dar L-ai pus în noi când ne-ai născut.
Doamne, știu că dincolo de toate
Dincolo de ceruri și de hău
Dincolo de tot ce nu se poate
Este un Cuvânt, Cuvântul Tău...
poezie de Adriana Cristea (27 decembrie 2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cuvinte, poezii despre prăpăstii, poezii despre naștere, poezii despre creștinism, poezii despre Iisus Hristos sau poezii despre Crăciun
Mi-e frică, Doamne...
Ajută, Doamne, neputinței mele,
Ajută, Doamne, sufletului meu,
Când ruga mea se-nalță către stele
Te-aștept să-i ieși în cale, Dumnezeu...
Adună-mi, Doamne, lacrimile plânse,
Ajuta-mă când vezi că nu mai pot...
Mi-e trupul greu și degetele strânse,
Mi-e frică, Doamne, să nu mor de tot.
Apleacă-Ți, Doamne, dragostea spre mine
Și ține-mă în brațe, Sfântul meu
M-aș ridica și-aș îndrăzni la Tine
Chiar dacă-s om și Tu ești Dumnezeu...
poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trup și suflet
Ești acolo, Doamne?...
Ești acolo, Doamne, mă auzi,
Ești cu mine Domnul meu acum
Crengile se sparg și arbori uzi
S-au pornit să bântuie pe drum.
Ești acolo, Doamne, mă asculți?...
Mi-a rămas pe buze un cuvânt
Ti l-aș duce, pașii mi-s desculți
Ti l-aș spune, mă lovesc de vânt.
Ești acolo, Doamne, mă privești? -
Sub o floare m-am ascuns să plâng
Și mă duc cu zânele-n povești
Că mi-e ploaie și zăpadă-n crâng.
Ești acolo, Doamne, mă visezi?-
Am ajuns la stelele de sus
Și Te văd pe Tine, Tu mă vezi?...
Sunt la Tine, Doamne, sunt sau nu-s?...
poezie de Adriana Cristea (11 aprilie 2004)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre visare, poezii despre ploaie, poezii despre flori, poezii despre crengi sau poezii despre copaci
Vino, Tu, Doamne
Vino, Tu, Doamne ceresc,
Vino, ce mult Te doresc
Vino când stelele pier
Vino și du-mă în cer.
Cânt pentru Tine mereu
Sfânt, minunat Dumnezeu
Cânt pentru dragostea Ta
Ține-mă, Doamne, în ea.
Vino, Tu, Doamne al meu
Vino să vezi că mi-e greu
Vino, Tu, Domnul meu sfânt
Că-i tare greu pe pământ.
Stau în lumină din zori
Vino, Tu, Doamne pe nori
Haina subțire de in
Fie-mi veștmântul divin.
poezie de Adriana Cristea (8 iunie 2004)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vestimentație, poezii despre nori sau poezii despre dorințe
Doamne, tot ce știu
Doamne, asta-i tot ce știu
Să privesc mereu la Tine
Sunt născută doi să fiu
Eu și Tu ce ești în mine.
Eu sunt Tu și Tu ești eu
Sunt copilul Tău cuminte
Fața Ta de Dumnezeu
Și oglinda dinainte.
Sunt zidire de pământ
Martoră-i și-acum țărâna
Dar mi-ai dat din Duhul Sfânt
Și m-ai legănat cu mâna.
Doamne, asta-i tot ce știu
Să doresc să vin la Tine
Sunt născuta doi să fiu
Eu și Tu ce ești în mine...
poezie de Adriana Cristea (10 februarie 2004)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre mâini, poezii despre copilărie, poezii despre Sfântul Duh sau poezii despre Dumnezeu
Doamne, mai fă o minune!
Eu credeam că-s cel mai tare
Că eu sunt cel mai vestit...
Dar în fața ta o doamne...
Mi-am dat seama că sunt mic.
Adunata-m lucruri multe,
Averi... multe am vrut să am.
Dar mi-am dat seama o doamne
Că de fapt... eu gol eram.
Mă-n'brăcam cu haine scumpe,
Cine mai era ca mine.
Dar mi-ai arătat o doamne...
Că de fapt eram un nimeni.
N-ascultam nici o povață
Rele multe am făcut.
Tu... o doamne... mi-ai dat viață
Ce am strâns tot am pierdut.
Cunoscuta-m vitejia,
Mândru tare am mai fost.
Dar pierduta-m bătălia,
Fără a crede în Hristos.
Am primit botezul doamne...
Ca să-mi fie de folos.
Prin puterea ta ce-a mare
Ai salvat un păcătos.
Eu... l-as tot în astă lume
Că de fapt... nu i-au nimic.
Doamne te rog... fă minune
Și salvează- mă un pic.
Ia- mă în împărăția... care
Sus în cer o stăpânești.
Știu doamne că ai răbdare
Eu aștept... vin când dorești.
poezie de Ioan Cojocariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre superlative, poezii despre sfaturi, poezii despre salvare, poezii despre război sau poezii despre mândrie
Te chem
Mă-ntorc să te aflu în visele mele
În somn mângâiată de tine să fiu
Din margini de ceruri sub ploaia de stele
Din margini de lume mă-ntorc să Te știu.
Te chem pentru omul ce nu vrea să-audă
Cu mâinile-ntinse și sufletul treaz
Și-atunci când purta-vei povara cu trudă
O lacrimă caldă să-Ți fiu pe obraz.
Te chem pentru mine, atinsă de vină
Cu luna în pleoape și-o sta căpătâi
Te chem îmbrăcată în cer și lumină
Învață-mă, Doamne, cuvântul dintâi!
Primește-mă, Doamne, primește și pune
Cununa-nflorită pe creștetul meu
Când cerul va-ncepe prin stele să sune
Să stau printre ele să-Ți cânt, Dumnezeu...
poezie de Adriana Cristea (6 iunie 2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre stele căzătoare sau poezii despre somn
Nu voi fi eu
M-ai întrebat dar n-am putut răspunde,
M-ai adunat apoi la pieptul Tău
Cum stau aici n-o să mai stau niciunde
Și nicidecum n-o să-mi mai pară rău.
Când văd cum dintre ceruri se coboară
Lumina Ta și arde-n ochiul meu
Nici nu mai știu ce-ar mai putea să doară
Când Te-ai atins de mine, Dumnezeu...
M-am închinat și m-am rugat cu frică
Să nu mă lași aicea pe pământ
Întinde-ți, Doamne, mână și ridică
Atinge-mă din nou cu Duhul Sfânt.
Și-am să înțeleg ce nu se poate spune
Ce-i presimțit în mintea mea de-abia,
Fă, Doamne-Dumnezeule-o minune
Și-ajută-mă să nu mai ies din ea...
Desfă-Te, Doamne sfinte din înaltul
Acestui cer ce stă acolo sus
Nu voi fi eu să Te primesc, ci altul
Nu voi fi eu, va fi numai Isus...
poezie de Adriana Cristea (16 iulie 2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ochi
Sunt sigur
Doamne, cât pot să fiu de singur!...
(Îmi începusem poezia)
Dar Dumnezeu, rupând hârtia
Mi-a spus: Ești singur că ești sigur?
Ce să-i răspund lui Dumnezeu
Care-i mai singur decât mine?
(M-am întrebat în gândul meu)
Sunt sigur, Doamne, doar de Tine!
poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre hârtie sau poezii despre gânduri
Adu-mi razele și luna, dragostea, apoi și tihna...
Doamne, nu știu cum se face de ai pus atâtea ace
pe-a mea inimă ce bate, numai supărări în noapte,
numai gânduri nourate, învechite, neuitate,
Doamne, nu știu cum se face de n-am liniște și pace.
Doamne, când pășesc spășit plin de gânduri aiurit,
nu îți cer să mă iubești, nu îți cer clipe cerești,
nu-ți cer razele Domnești, să mă ierți, să mă-nsoțești,
nu-ți cer timpul aurit, tinerețea ce-a fugit...
Doamne, locul meu de tihnă îl doresc, îl vreau să vină,
să-mi găsească liniștea furișată într-o stea,
îmi doresc pe calea mea dor puțin și dragostea
s-o mai simt cum mă alină cu lumina ei divină.
Doamne, când aprind lumina într-o candelă prea plină
mă gândesc atât de mult doar la timpul din trecut,
stau, mă rog, te tot ascult să îmi spui ce m-a durut,
Doamne, mă tot rog într-una să-mi lași razele și luna.
Doamne, razele și luna, dragostea, apoi și tihna,
te rog Doamne, să le-aduci, să nu uiți, să te încurci,
să scap Doamne, de năluci, să se piardă printre nuci.
Doamne, lasă și lumina, să le văd de-acum într-una!
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tinerețe, poezii despre supărare, poezii despre pace sau poezii despre noapte
Pentru cine oare...
Pentru cine oare, oare, pentru cine
Ți-ai lăsat Tu, slava, și-ai venit în lume?
Pentru mine, Doamne, și pentru oricine,
Pentru-oricine crede în slăvitu-Ți Nume!
Însă și credința vine de la Tine,
Prin Cuvântu-Ți Sfânt și un har anume,
Harul de-a pricepe Legile-Ți divine.
Pentru cine oare, oare, pentru cine
Te-ai jertfit pe cruce, Miel ispășitor?
Pentru mine, Doamne, și pentru oricine,
Pentru-oricine caută și-azi un Salvator!
Dar lumina 'ceasta e tot de la Tine
Prin Cuvântu-Ți plin de har mântuitor,
Un har sfânt ce umple tot golul din mine.
Pentru cine oare, oare, pentru cine
Ești Tu Mare Preot, în Locul Preasfânt?
Pentru mine, Doamne, și pentru oricine,
Intră prin credință, în Noul Legământ!
Dar și-aceasta-i Taină Sfântă, care vine
De la Tine, Doamne, prin Duhul Tău Sfânt
Care L-ai trimis, să domnească-n mine.
Pentru cine oare, oare, pentru cine
Mi-oi trăi eu viața în această lume?
Pentru Tine, Doamne, nu pentru oricine!
Biruind ispita și-n Sfântul Tău Nume
Voi trudi la plugul Slăvilor divine,
Prin Mărețul Har, acordat anume,
Celor ce iau jugul cel bun, de la Tine!
poezie de Ioan Hapca din volumul de versuri Din Comorile de har (7 ianuarie 2018)
Adăugat de Sara
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre oi, poezii despre mântuire, poezii despre jertfă sau poezii despre crucificare
Cu cât Doamne
Cu cât Doamne eu mă vreau
Să fiu Isus lângă Tine
Cu atât ființa-ți dau
Doar cu Tine eu să stau
Prinț al slăvilor divine
Cu cât Isus eu doresc
Tu în brațe să mă prinzi
Cu atât eu te slăvesc
Căci Ființa îți iubesc
Și în Duhul mă cuprinzi
Cu cât Doamne pe cărare
Umblu numai după Tine
Eu prin har și îndurare
Îți slăvesc Numele-ți mare
Onorat să fii de mine
Căci îți cânt a Ta Ființă
Și te laud te cinstesc
În a Ta făgăduință
Vreau să umblu prin credință
Veșnic dar să te slăvesc
Cu cât Doamne Tu îmi ești
Azi și țintă și izvor
Cu atât mă însoțești
Mila Ta îmi dăruiești
Chiar și-n vecul viitor
Cu cât Doamne eu ascult
Mai profund Cuvântul Tău
Eu Isuse nevăzut
Cu atât sunt mai pierdut
De fire și sunt al Tău
Cu cât eu fac azi din cer
O fereastră către Tine
Cu atât de Lucifer
Sunt pierdut Doamne-n etern
Că-s păzit și-s tot mai bine
Cu atâta Tu mă ții
Doar în jertfa milei Tale
Cu atât spre veșnicii
Zbor spre țara celor vii
Căci Isuse îmi ești cale
07-11-2021 Bet.
poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre țări sau poezii despre viitor
Doamne, ai venit la mine
Curiozitatea mea e mare
când la Tine eu privesc.
Nu-ți cer apă, nici mâncare.
lasă-mă să-ți povestesc:
Am adunat atâtea-n viață
și m-am bucurat de stele.
Dar s-a rupt firul de ață,
nu mai sunt legat de ele.
Am cunoscut ce este răul,
am cunoscut și ce e bine.
Într-o noapte am văzut hăul,
cel pregătit pentru mine.
Despre el, mi-a spus destinul
că mă-înghite fără apă.
Speriat precum copilul,
chiar am căzut într-o groapă.
De-acolo, privind la Tine
m-am închinat și m-am rugat.
Ai venit Doamne la mine
și din groapă m-ai salvat.
Știam că-ți pasă de mine.
Când mi-e greu, Tu îmi dai bine.
Lângă mine stai oricând,
ești Tatăl meu, ești Tatăl Sfânt.
poezie de Dumitru Delcă (aprilie 2023)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sperieturi sau poezii despre mâncare
Rămâi lângă mine...
Rămâi lângă mine, Isuse
Mi-e toamnă cu frunzele-n crâng
La Tine se-nchină supuse
Cuvintele mele și plâng.
Povara de lacrimi mi-e vina
Când ochii spre Tine-i îndrept
Din Tine să vină lumina
Să-mi prindă o salbă la piept.
Cu frică și tremur 'nainte
Mă plec și Te rog, Dumnezeu
Atinge-mi cu mâinile sfinte
Durerea din sufletul meu.
Și du-mi-o la cruce, o pune
Pe lemn răstignită să stea
Când luna din cer va apune
Să moară odată cu ea.
Rămâi lângă mine, o, Doamne,
În ruga fierbinte Te chem
Și plângă o mie de toamne
În suflet eu nu mă mai tem...
Ajută-mă, stai și veghează
De-acolo din ceruri de sus
Cu mintea și inima trează
Să cânt pentru Tine, Isus.
Întinde-Ți cu dragoste mana,
Atinge-mă, Doamne, cu ea
Cu picuri de aur fântâna
Să umple și inima mea...
poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre toamnă