Marea întâlnire

liliac de ianuarie

suntem aici
în plin necunoscut
privim la noi ca la spectacolul straniu şi timpul...
timpul pare infinit
infinite micimile noastre de oameni
pielea peste care s-au aşezat brumele
licuriciul de vineri/ ploaia mironosiţelor
un ultim început?!

mâna ta se-ntinde peste prăpăstii
fără de busole traversează
increatul meu/ scâncetul/ nevoia de mamă
mă vezi: fetiţă cu metabolism de pasăre
în rochie de pădure căutându-şi soarele
prietenul de joacă... tovarăşul de sfârşit

! n-au mai înflorit sânziene
podul casei invadat de păianjeni!

prigonită poteca îngustează o fântână
cui să ţipi: ţine-mă de inimă!?

pe uliţa cosmică
glasuri aproape-necunoscute/ câte un lătrat
strânsura zăpezilor intrate până la tine

gheaţă de stele
liliac înflorit în ianuarie
suflete intuind/ mai mult cerşind
marea întâlnire/ big-bang-ul acela
responsabil cu nefrica de moarte

nesigură de cuvinte
de toate culorile camuflând înţelesuri
doar pe sfert lăsate ochiului omului

! păşesc

asemenea ţie
asemenea tutoror jivinelor acestea
trudind să-şi creeze habitate
intimitatea care le va permite
să existe Acasă
în mijlocul oceanului/ pe marginile lumii
oricât ar fi de triste/ oricât de împăcate

casa noastră
în pântece de abis!

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neiubire

ziua în care ploaia nu s-a mai oprit
şi noi am continuat să ne amintim
ca şi cum alţii ar fi făcut-o
dar ce ne păsa nouă?
noi continuam! noi vroiam!

printr-un geam sentimentele se scurgeau
asemenea ţurţurilor lichefiindu-şi înţelesul
sub apăsarea indiferenţei

! pervertiţi nămeţii se insinuau sub oase

măduva noastră închipuia
câinele întunericului alimentându-şi angoasele
cu himerele din zorii fantasmagorici ai omului
căzut dintr-un sine

oameni înfăşuraţi în placente
trudeau să-şi apuce un destin
! nicio mamă să-i trezească la adevăr

ei mergeau cu feţe acoperite
asemenea nou-născuţilor
cu sensurile strangulate
în jurul identităţilor

apariţii SF
aceste răbufniri în realitate
ale unor zei de carton

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea Mădălinei

Pe crucea de piatră au fost încrustate,
cuvinte cu care tu pleci din cetate.

Pentru tine, Mădălina,
nu mai înfrunzesc gorunii.
Pentru tine, Mădălina,
nu mai înfloresc salcâmii.
Pentru tine, Mădălina,
nu mai zboară nici lăstunii.
Pentru tine, Mădălina,
a venit sfârşitul lumii.

Pentru tine, Mădălina,
florile n-au înflorit.
Pentru tine, Mădălina,
timpul în loc s-a oprit.
Pentru tine, Mădălina,
soarele în zori s-a stins.
Pentu tine, Mădălina,
doar lumânări s-au aprins.

Pentru tine, Mădălina,
cerul senin s-a deschis.
Pentru tine, Mădălina,
viaţa a fost doar un vis.

Fără tine, Mădălina,
cetatea e mult mai tristă.
Flori ca tine, Mădălina,
pe pământ nu mai există.

Noaptea, cerul îşi aprinde candelambrul plin cu stele,
"Fata cu părul de foc" străluceşte printre ele.

poezie de Dumitru Delcă (21 iunie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârtecându-mă

acolo am simţit
un fel de pădure
şi păsările erau
cu cântecul în jos
trupuri îngrămădite
închipuiau o unică boală:
să fi fost spaima de viaţă?!

fetiţă încă am vrut să ajut iarba
să-şi intre în memorie
visul meu de femeie măreaţă
o vreme să-l mai ţină pe loc:
cât de mare eram când eram mică
şi cum habar n-am avut!

– pe schele nişte poeţi –

ignorând legile gravitaţiei... alte legi grave
prin sternul lor heruvimi cu degete mari înroşite în frică

şi decorul acesta straniu – rodul imaginaţiei ahtiatului după rating
fără de scrupule violându-mi intimitatea / în văzul lumilor aşezându-mi nudul
rochia de la 5 ani/ copacul de la 7/ nesăbuinţa constantă de a călca-n gol
peste toate mormintele acestea de nimeni vreodată reperate/ în fapt
secretul înţelesurilor mele desuete/ parola infailibilă către sine
în sfârşit ciobul oglinzii confundat cu o jucărie
prin care în glumă am păşit
nu m-am mai întors niciodată

până în ziua în care

pe o scenă m-ai adus tu cu promisiuni şi confetti
nu mai conta nimic/ nici măcar moartea!
unui cosmos întreg i-am ţinut singurătăţile
câte oceane! cât albastru-spre-verde!

câtă ingenuitate!

.... un fel de pădure / păsări anxioase cu ţipăt spre jos
toată aglomeraţia aceasta în măruntaiele mele făcându-şi loc / revendicându-mă
pierzându-mi obişnuinţele/ jumătate de mână / un sfert din copac.../ mai-toată-viaţa

... aproape-o-pădure / păsări demente ieşinde din tine...

sfârtecându-mă

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec rotund

ploaia cade peste mine, peste pietre, pe asfalt.
orizontul e o dungă. tocul meu mult mai înalt
decât limba unui clopot, decât ritmul cardiac.
noaptea rece mă trezeşte ca un zbor de liliac.

ploaia cade peste mine, peste iarbă, pe pământ.
orizontul e o sfoară, zarea lumii un veşmânt.
gândurile mele cercuri pe a lacului oglindă,
ostenite în privire păsările se perindă.

ploaia cade peste oameni. cerul este un bijoi.
e duminică, e vineri sau o altă zi de joi.
orizontul? puncte... puncte... zarea lumii un popas.
gândurile cercuri-cercuri. eu sunt vârful de compas!

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La început...

Cândva, demult, demult,
Mai pe când lumea era încă la început,
In Universul mare, dar prea plin cu stele,
Multe stele n-au mai încăput,
Aşa că s-au apucat
Să-si construiască o planetă primitoare
Şi Gingaşă şi Albastră
Cu o inimă mare, ca de foc
Pe care si stelele să poată avea câte un loc
Şi un pic mai mult noroc.
S-au îmbrăcat apoi cu haine noi, de lut
Devenind oameni, miliarde,
Dar sufletul lor de stele
mai departe străluceşte
Şi cândva se vor intoarce
Intr-un Univers acum mult mai mare
In care loc vor avea şi stele şi suflete...

poezie de Anamaria Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

să sculptez absenţa ta
liniştea care coboară din liniile palmei
ovalul cuminţeniei
înlătur timpul neantul
mirosul de fără tine
de peste tine
nu ai pierdut nimic
ceva frunze stinse în aer
alte ceva
câteva
litere albe
scârţâind şi suflând sub cerul greu

anul acela cireşii nu au mai curs la vale
păsările au înflorit în albe zăgazuri
apele
s-au stins într-un foc îngheţat

un cal de iarbă bătea din copită haotic
era murdar
şi prelung
după primăvara care nu mai venea

doar noi am mai crescut
anul acela
mamă

poezie de Simion Cozmescu din Poememailungidecâtnumeletău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Intermezzo

în această singurătate numită lume
cu greu păsările mai înfloresc oamenii

la capătul cerului ca-ntr-un capăt de 117 bucureştean
creşte vegetaţie sălbatică: pulsul meu alb rătăcit
în tricoul tău galben

! oamenii

s-au oprit
de mult n-au mai străbătut
Habitatul Copacului
nici sensul celui din urmă glonţ
ţinta perfectă: sternul anodinului

pentru că trup
pentru că NuDumnezeu!

prinşi de câte un rest căutăm
suntem aşa de influenţabili
nimic original cu alură cosmică

ne aranjăm gândul similar cu cea mai recentă imagine
dintr-un album/ din plină irealitate

zidul avea dungi intrate în carne
drumul hoardelor neobosite de termite invadându-ne deciziile
această uriaşă neputinţă de a ne desprinde de destin

aşteptăm
sufleori la scenă deschisă
nu suntem siguri
nu deţinem propriile cuvinte
nici măcar apocalipsa individuală

în această continuă lipsă de viaţă şi de moarte
timpul nostru este momentul acesta de respiro
între 2 puseuri acute de Alzheimer
suficient de puţin cât o femeie să-şi conştientizeze
posibilitatea de fericire/ gândul tragic
devenit aproape firesc al neatingerii ei

iată Pasărea!

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Injectabil

nu avea timpul timp
de smiorcăielile noastre
şi cât de mute trebuie să fi fost ţipetele
cât de invizibile zdrenţele de mucoşi

o fâşie din noi se desprinsese
asemenea unei falii urmându-şi rătăcirea
era poate porţiunea aceea
mult prea importantă din inimă
darul primit cândva ca semn distinctiv

i-am urmărit de deasupra
ciocnirile martirajul îngenuncherea
de-abia stăpânindu-ne moartea
durerea peste putinţele lutului

amintirea de noi ne-a târât ne-a somat
fragmentul acela făcut una
cu nepăsarea pământului
glasul sângelui glasul nostru
al celor rămaşi încă vii

vecinătăţile musteau de istorii familiale
un miros anume... mirosul casei de odinioară
oferea probabil cosmosului pretextul ieftin
de divertisment răsucit

până când

cineva descuiase lacătul
cu mână uşoară de infirmieră
îndelung aşteptată... deodată găsită...

ne injectase otrava
fără ca noi să simţim

nimic altceva

decât

destin.

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Piersicul înflorit - îl vezi şi-nchizi ochii fiindcă ai avut, cu o bătaie de inimă, icoana întâii sărutări: buzele roşii care-au zâmbit, obrajii copilăreşti care s-au înroşit. E trist un piersic înflorit, fiindcă alături de el, oricât ai fi de tânăr, eşti bătrân.

Ionel Teodoreanu în La Medeleni
Adăugat de Alina Rizea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te primesc aici

ia în primire
pământul acesta
gura lui amuţită de invazii subterane
cârtiţa-cu-ochi-de-femeie-nedevenită
cântecul răguşit al orbului
adunându-şi luminile
din imaginaţie

ia şi
jumătatea-mi de cuvânt
neputinţa într-ale rostului
toate sensurile acestea
aşteptându-şi învierea
dincolo de grota
neinspiraţilor sorţii

ceartă-te înţelept
cu seceta din mine
prelungindu-se indecent
peste fraged-trup-albastru-de-ploaie
... cu crăpăturile acestea
prin care schiloade privesc
ierburile ce n-au mai fost în stare
să crească din canalele morţii

te primesc aici:
comportă-te ca la tine!

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Supravieţuind

noaptea venea ca de obicei
ca o ascunzătoare... ca o cursă
intuiam mirosul de acasă aparenta linişte
acceptam... făceam cu rândul la pajiştea de zmei
unde subtil fără de ştire ne lăsaserăm sufletul

lapte era de ajuns... iarbă
.... chiar dacă uscată
cer cât să acopere
lipsa lamentabilă
din podul palmelor

rufele noastre translucide
se acomodau inimilor permeabile
greoaie trupurile produceau urme
un fel de boală ucigaşă a pământului
peste toate se aşeza ninsoarea... alte vietăţi darnice

ne măsuram timpul
în rana unei vrăbii... într-o invazie
ajunseserăm chiar să ne spunem pe numele noastre mici
tăcute frumoase adevărate

privirea continua să delimiteze orizontul
spaţiul acela fantastic în care iubirea se elibera din moarte

existam
întotdeauna făcuserăm asta!

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din O Leoaică îmi traversează centrul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Declic

viaţa care începe
în dreptul unui vals
asemenea sufletului conceput
să nu aibă loc într-un trup
străbate zidurile acestea
bunăoară închisoarea din tine
toate cântecele strangulate fără de ţipăt
printre molecule de nisip de metal şi din carne
pune ape morţilor mult-prea-însetaţi-săracii
şi e bine!

dar, tu, pescăruşule, când ai de gând să (mă) recunoşti?

poate în dimineaţa aceea de iunie cu mireasmă de iasomie atârnată de tălpi
care se va întoarce ea odată şi odată...

eram mici... eram aşa de copii
casa îşi avea misterele ei... de nu vor fi fost miracole...
în pământ răscolit cioburi de smarald... câte-o coropişniţă
nefrica noastră de a scormoni în străbuni fără să ne ardă... fără să ne doară
leagănul ne-a purtat universali fără nicio distincţie de gen... de specii...
când ne-am trezit crescuserăm suficient de mult
cât să avem valsul propriu

ne-am avântat
şi rusalcele au argintat lacurile
pe frunze uriaşe de brusturi câte o memorie ancestrală
locul acela unde Dumnezeu zămisleşte troiţe

fără să ne pese am alergat desculţi şi goi
mărăcinii ne împrospătau sângele
pregăteau existenţa noastră aristocrată

suficient de sus la debarcader
umbreluţe şi gesturi
gentilomi purtând pe chip
surâsul interminabil al domniţelor roz
acest amestec de enigmă şi corali
la asfinţirea aurie a timpului peste noapte

un vapor cu franjuri multicolore
a încurajat curcubeul să răsară
în fapt viaţa aceasta
declanşându-se cu un vals

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Face to face

[show must go one]

o să se aşeze exact în unghiul acela
care îi permite să se vadă
într-o lumină unică
fără a risca să se risipească
în altă femeie sau în altă iluzie
la urma urmei viaţa este
despre perpetua căutare
de sine

o să-şi atingă pielea
pielea ei cu cruste litere şi baloane
cu denivelări şi abdicări de poziţie
pe alocuri amorţită într-un cântec desfrânat
al ursitoarelor duşmănoase

frica asta deşucheată o să-şi atingă
o să insiste aşa cum zăboveşti asupra ariei problematice
o să-şi treacă buricele degetelor peste fauna amuţită intempestiv
o să dea să se oprească
într-un oftat-cu-sânge
o să continue

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A înflorit cireşul

Cireşul tău
a înflorit
o explozie de alb
mi-a invadat
purpurul retinian
amintindu-mi de trenul
care iese din mine şi intră
trup călător
cărând în bagaje
suvenirurile copilăriei
şi în primăvara aceasta
de dragul tău
cireşul a înflorit
fără tine mamă…

poezie de Iulian Lorincz
Adăugat de Iulian Lorincz
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şcolăriţa

ea îşi luase un carneţel
unul galben cu irizaţii de fluture
îşi aranjase rochia înainte de a se aşeza
reţinuse perspectiva de ansamblu
nu omisese nici "detaliul acela"

oamenii veneau cârduri-cârduri
cu privirile înfipte în câte ceva
ca la armată ca la înmormântare ca la nuntă

erau oameni vechi trudind să mascheze
mucegaiul dâra de vopsea prelingându-se
odată cu ploaia mocănească de toamnă
resemnându-se! lăsându-se dezveliţi

erau oameni noi
mirosind a scutece. a biscuiţi cu mere
a proaspăt cumpărat sau a proaspăt tipărit
trudeau să-şi mascheze inocenţa
amestecul acela subtil de iarbă cu lapte
adn-ul trufaş care odată şi-odată
avea el să-i coboare
în vizuina oamenilor vechi

literele se înmuiau în sânge
purtau la eliberare ţipăt de nou-născut
în traiectoria lor prin eter ca printr-un suflet
când lină când izbindu-se de zidurile vii
învăţau să se maturizeze repede
asemenea unor copii ai junglei
care musai trebuiau
să supravieţuiască

o vreme.

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Care dintre noi

zăpezile îşi lăsau tristeţea să curgă
asemenea unei ape cu nume necunoscut asemenea unei vremi
bolnăvicioase haotice ample contravenind mai tuturor pronosticurilor
într-o zi în care a venit soarele acela neprevăzut

şi oamenii!

contrariaţi doar acceptându-şi oboseala
peste-puterile-lor-chinul-de-moarte-cu-magnolii
târau sănii cu tălpi ruginindu-se-n mers
nu se găsise nimeni să vadă să desemneze
anomalia exista ca un cod genetic legislativ
viermele fără niciun complex
adjudecându-şi locul într-un scenariu
în care oricum nu binele era dat să triumfe

rămăsese totuşi o alee cumva ascunsă
acolo se revărsase o parte neştiută din mine
... poate din noi
de vreme ce fără de voie te făcusem părtaş
sălciilor mele înalte cu capete dezvelind
multe dintre secretele îngerului
focurilor de artificii mai mereu în stare
să încălzească zăpada fără s-o topească în sfârşit
temelor la istorie confundate cu suprema lecţie de supravieţuire

aşa mirajul asigura continuitatea
încă o oră încă un minut...
până la o altă virtuală
revelaţie salutară

nu ştiam
care dintre noi avea să plece primul

pentru orice eventualitate
aranjam floarea în felul meu atât de specific
întârziam estetic asupra detaliilor dintr-un geam

îmi făceam simţită prezenţa

muzical tăcut

pentru totdeauna.

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Liber-arbitru

[file de jurnal afectiv]

ziua de azi nu poate fi
decât despre pescăruşi
despre felul în care
într-o grabă... într-o copilărie
mi-am luat libertatea
de a mă ocupa
nu de priorităţi
am rupt pânza aceea densă
întreţinând iluzia continuităţii... a iubirii
n-am ignorat timpul... controversele....
nici concurenţele dintre oameni... trădările
toate maldărele acelea concrete
purtând greutatea neantului
vraful de somaţii

mi-am spus:

spaima poate să mai aştepte
eventuale germinaţii estetice
într-un spaţiu virgin
în care s-au conservat
nepervertite culorile... în fapt
amintirea fiecăruia de celălalt

am deprins intuitiv înţelesurile
trudind să le umplu cu fericire
în oglindă mi-am dat cuvântul de onoare:
nu sunt asemenea celor mulţi!
nu mă tem de însingurare!
am învăţat să port albastru-cu-bleu
frumoasă inutilitate într-o lume fantastă!

subtilă... adică Femeie
am răscolit aparenţele acestea
fotonii demiurgici populând
profundul cromatic

orice lucru se cuvine
a fi scos din anonimat
rostind nuanţele adecvate
altfel degeaba pasăre!
altfel degeaba om!

ziua de azi nu poate fi decât despre pescăruşi
această trezire la realitate când înţeleg
că orice moarte se declanşează
cu anihilarea centrilor durerii
în deplină cunoştinţă de cauză optez

să mă doară

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericiţii

colţul acela
în care iarna ajungea mai greu
găseai constant câte o creangă înflorită
câte o ceaşcă rozalie cu aburi

lumina îşi depăşea complexul depărtării
umilă se aşeza la masa încropită de noi
într-o deschizătură de salcie
într-o inimă

ne tot adunam
veşmintele noastre lăsau se se vadă
mersul albastru în burta noroiului

parc-am fi fost fraţi
şi moartea...

spectacolul se derula diafan
pe îndelete se aşeza bruma
tot aşa se desprindeau frunze
ca într-o lume veşnic pe cale
de a se naşte

eram bucuroşi asemenea unor copii
care tocmai îşi ridicaseră sălaşul
în braţele uriaşe ale stejarului

ne obişnuisem cu micul noroc
învăţasem altfel să trăim frica
nu ne feream ne mângâiam rana
durerea cobora din sângele nostru
în Dumnezeul darnic

fericiţi rămâneau
cei care nu văzuseră
dar!

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu face Dragoste, nu sex

intru în dimineaţa aceasta întârziată
fără de scrupule îmi spun:
de mâine o să desfiinţez noaptea
nimeni n-o să mai aibă nevoie de vreun păcat!

aşadar

să mergem să epuizăm toate plăcerile-acestea
habar să nu avem de (i)moralitate
că gestul nostru de viu ar putea îngropa un copac... şi Copacul...
pe noi înşine ne-ar face stane de piatră
s-ar opri timpul / ca un măscărici s-ar strâmba
şi pe noi... pe noi undeva ne-ar durea

! în spate ditamai grădina
de moarte

ar veni pictorul
cu veac de iluzie artistică
înainte ne-ar îngenunchea
de bună-credinţă închipuindu-şi
o dramă/ subiectul acela care
îl va scoate din anonimat

cu ochi netragici de manechini ne vom uita
ca-ntr-o uitare înlemnirea va opri iarba
până la următoarele interdicţii:
intrarea în Nimic!

*
se va scurge o apă
poate numai modul firesc al timpului de a trece...
scena aceasta absconsă pe care se desăvârşesc înţelesuri
asemenea nesfârşirii genezelor

în faţa ta voi sta ca pe marginea unei prăpăstii
în faţa mea vei sta ca pe marginea unui cer
ni se va face curaj în ultima clipă
cum altădată spaimă albă

o pasăre cu frunză va vesti început
ca dintr-o placentă din cârpe ne vom aduna
urma de divinitate încrustată în adn
cu mâna găsită voi aranja sentimente
ţipătul sufletului după ceva-ul pierdut
lupi argintii la noi se vor da
lucizi ne vom încredinţa muşcăturii
nu şarpelui

din sângele propriu se va naşte habitat
poate o biblie / cosmosul acesta inundat cu heruvimi neaipăcatului
orfani ne vom descoperi fraţi şi dragostea noastră
în afara oricărui incest

ca la o fereastră ne vom aşeza unul lângă celălalt
clarvăzători vom simţi cum se înnoptează de dimineaţă
cum Dumnezeu este îndrăgostit

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singuri, de asemenea, cu orizontul. Valurile vin dinspre răsăritul nevăzut unul câte unul, cu răbdare; ajung la noi şi, cu răbdare, pornesc mai departe spre apusul necunoscut, unul câte unul. Înaintare îndelungată, fără început, fără sfârşit... Râul şi fluviul trec, marea trece şi rămâne. Aşa ar trebui să fie şi iubirea, credincioasă şi fugară. Eu mă cunun cu marea.

Albert Camus în Eseuri
Adăugat de EVA
Comentează! | Votează! | Copiază!