Supravieţuind

noaptea venea ca de obicei
ca o ascunzătoare... ca o cursă
intuiam mirosul de acasă aparenta linişte
acceptam... făceam cu rândul la pajiştea de zmei
unde subtil fără de ştire ne lăsaserăm sufletul

lapte era de ajuns... iarbă
.... chiar dacă uscată
cer cât să acopere
lipsa lamentabilă
din podul palmelor

rufele noastre translucide
se acomodau inimilor permeabile
greoaie trupurile produceau urme
un fel de boală ucigaşă a pământului
peste toate se aşeza ninsoarea... alte vietăţi darnice

ne măsuram timpul
în rana unei vrăbii... într-o invazie
ajunseserăm chiar să ne spunem pe numele noastre mici
tăcute frumoase adevărate

privirea continua să delimiteze orizontul
spaţiul acela fantastic în care iubirea se elibera din moarte

existam
întotdeauna făcuserăm asta!

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din O Leoaică îmi traversează centrul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

(pseudo)imunizare

atinseserăm probabil
punctul acela paroxistic
al suportabilităţii durerii
în ordine umană
de aceea poate ne permiteam
să existem firesc, ba chiar cu urmele
unei fericiri tâmpe incrustate
în felul de a aşeza o gutuie
rufele pe culme

undeva

acelaşi lup sta la pândă
aceeaşi pasăre îşi reprima negaţia
simulând şi ea marea normalitate
văzut din afară tabloul era banal
cu nonşalanţă distribuindu-se
în rândul produselor în serie
se prognoza fenomenul globalizării
acea uniformizare plictisitoare de moarte

dar cartofii înfloriseră din nou
purtau aceiaşi gândaci insistenţi de Colorado
numai ochii le crescuseră suspect de mult
pâine era suficientă
pentru o euharistie

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu se-ntâmplă nimic

oamenii arătau
de parc-ar fi uitat

împăturiţi în aşteptări
trădând marea însingurare
trăgeau de porţi... trăgeau
priveau mai apoi lacul
golul extinzându-se-n ei

capetele creşteau deposedate
un fel de prelungiri ale infirmităţii telurice
ferestrele purtau chipul pândit
de implacabila moarte

începuse un crivăţ
fără de ninsori trupurile noastre erau nămeţii
în care ni se împotmolea fantomatica viaţă

ne era foame!
riscam demineralizări
intrarea definitivă în neutralitate

şoseaua se decolora văzând cu ochii
specii necunoscute ambiguizau ansamblul

drumul se desfăşura în continuare
la fel de mecanic de insidios de inutil
această bandă electrică de alergat
crescută din înseşi tălpile noastre
ca dintr-o convingere
dintr-o neputinţă
din nepăsare?!

unde erau copacii?
unde podgoriile?
unde oraşul aprinzându-se-n noapte
de la sufletul viu?

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără iubire

chiar şi florile vor învăţa să trăiască
atunci când vor fi sigure că sentimentul acela
le-ar fi pervertit sufletul
[asta să însemne că despre altceva era vorba?!]

cvasiascetice se vor plânge poetic unei păsări
ea însăşi însingurată în nestatornicia făţărnicită a oamenilor

vor tăcea discret aproape estetic
îşi vor elibera cuiburile de moloz
cum eu prezentul acesta de toate detaliile

în dimineaţa ce va să vină în faţa ta voi fi
năluca parfumată în sandale galbene fără crizanteme
împrumutându-mi nuanţele unui cer rămas
anemic / prin surprindere luat fiind
de lipsa omului

se vor ţine după mine câteva vrăbii
şi ele printr-o bună întâmplare evadate
din strânsura pumnului celui care – spun unii
ar fi împărtăşit înclinaţii nobile

vei lua tramvaiul de la prima
omiţând că nu pe acolo drumul se cuvenea a trece
nu te va simţi nimeni... nici măcar tu
totul se va derula cu o normalitate bolnavă

între timp

îmi voi umple jumătatea de umbră
cu miracolul florilor-păsări

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un fel sau altul trebuia să fie duminică!

începeam şi azi cu aceeaşi oboseală
aceeaşi teamă estompa contururile
trecerile noastre spre un capăt cu sens al zilei
plânsul era la fel de sugrumat nu ştiu
dacă ne ruşinam dacă ne încăpăţânam
să intrăm... să rămânem într-o imagine:
"eroii fără de riduri", "micii zei", "invincibilii"?

încet încet ne pierdeam
abilităţile de actori
o pală intempestivă şi rolul nostru...

am zis că e bine
la fel ca altădată
că totul era cel mai probabil
o deraiere uşoară o "variaţie"

se lăsa amiaza se bătea de noapte
n-ai fi ştiut să-mi răspunzi dacă te-aş fi întrebat
care era punctul acela de unde continuaseşi
n-aş fi ştiut să-ţi răspund dacă m-ai fi întrebat...

poate vrusesem cu orice preţ să fim originali... alţii
fără prea mult pe gânduri să stăm... o luasem de la zero...?!

de undeva se cernea o tristeţe vanilată
prelungi umbre tainice dezveleau timpul
şi feţele noastre palide s-au oprit din tăcere:

ni s-a făcut dor!

dintr-un instinct am apăsat butonul acela
pe care-l acopereau praful nimicul fricile

ne-am trezit
de noi amintindu-ne

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Injectabil

nu avea timpul timp
de smiorcăielile noastre
şi cât de mute trebuie să fi fost ţipetele
cât de invizibile zdrenţele de mucoşi

o fâşie din noi se desprinsese
asemenea unei falii urmându-şi rătăcirea
era poate porţiunea aceea
mult prea importantă din inimă
darul primit cândva ca semn distinctiv

i-am urmărit de deasupra
ciocnirile martirajul îngenuncherea
de-abia stăpânindu-ne moartea
durerea peste putinţele lutului

amintirea de noi ne-a târât ne-a somat
fragmentul acela făcut una
cu nepăsarea pământului
glasul sângelui glasul nostru
al celor rămaşi încă vii

vecinătăţile musteau de istorii familiale
un miros anume... mirosul casei de odinioară
oferea probabil cosmosului pretextul ieftin
de divertisment răsucit

până când

cineva descuiase lacătul
cu mână uşoară de infirmieră
îndelung aşteptată... deodată găsită...

ne injectase otrava
fără ca noi să simţim

nimic altceva

decât

destin.

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericiţii

colţul acela
în care iarna ajungea mai greu
găseai constant câte o creangă înflorită
câte o ceaşcă rozalie cu aburi

lumina îşi depăşea complexul depărtării
umilă se aşeza la masa încropită de noi
într-o deschizătură de salcie
într-o inimă

ne tot adunam
veşmintele noastre lăsau se se vadă
mersul albastru în burta noroiului

parc-am fi fost fraţi
şi moartea...

spectacolul se derula diafan
pe îndelete se aşeza bruma
tot aşa se desprindeau frunze
ca într-o lume veşnic pe cale
de a se naşte

eram bucuroşi asemenea unor copii
care tocmai îşi ridicaseră sălaşul
în braţele uriaşe ale stejarului

ne obişnuisem cu micul noroc
învăţasem altfel să trăim frica
nu ne feream ne mângâiam rana
durerea cobora din sângele nostru
în Dumnezeul darnic

fericiţi rămâneau
cei care nu văzuseră
dar!

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În absenţa noastră

îndepărtarea se instaura
într-o complicitate stranie
traversam pe sens interzis
cu ochii închişi
nevăzându-ne moartea

nu ştiu dacă asta se numea curaj
făcea parte din codul genetic de eroi
anonimizaţi de istorie deodată scoşi de la naftalină
asemenea unor fluturi somaţi să iasă din crisalidă
de întâmplarea mult prea personală

?! era pur teribilism
o sfidare a sorţii
o punere voită cu faţa la ţintă:

trage dracului odată, trage!

era nepăsare!?

în lumea cu ochii închişi imaginam
câmpii cu zombi şi păsări intrate
în adâncul oamenilor
în zona aceea cu bulină
susceptibilă de reeditare

traversam...
în absenţa noastră
explodau obuze
se ciocneau meteoriţi
se disociau rase şi specii
în faliile desprinzându-se
de pe faţa pământului
bucăţi vii de carne
din trupurile noastre
repudiate

era curiozitate:
până unde avea să meargă impertinenţa destinului?

şi-apoi
cine ar fi băgat mâna în foc pentru noi
că nu ne vom trezi împreună
în faţa supermarketului cu de toate?!

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi rănile ştiu să râdă

Da, eşti ploaia ce cade în mine,
jucăuşă ca un copil desculţ în iarbă
care înalţă zmei,
hohot de dumnezeire
şi laptele dulce din sânul poemului.
Îmi înfloreşte urechea când îmi şopteşti
că ai vrea să-mi mângâi macii din sânge,
că aşteptarea din trupul tău
nu mai are spaţiu pentru a-şi întinde braţele,
doar sărutul dornic să ni se lipească pe buze
ca aripa de cer,
când noaptea se va încolăci pe trupurile noastre,
fără să ne pese că jarul stelelor
ne va lăsa urme adânci
cât degetul unui înger.
Apoi ne vom spune
că si rănile ştiu să râdă frumos...

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pseudolexical

necunoscutul se strecurase
în noi asemenea unei umbre
ne culcam cu el ne trezeam
era numai un fel de a da
un nume eufemistic fricii
care ne încleşta venele

coborâţi

în prima copilărie

am căutat

antonimul cuvântului iarbă
n-am găsit decât lipsa ei
cum antonimul iubirii
nu era nicidecum ura
ci marea absenţă
a celei dintâi

acest univers fatal structurat

cu plusuri

mai ales cu minusuri.

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bolnav de naivă

nu ştiu dacă azi o să plouă
dacă am uitat rufe întinse pe frânghie
o rană deschisă... doar gândul meu
spânzurat către tine

[buburuză înnegrită cu orange testează trupurile noastre ca pe aer; nimeni n-o mai strigă pe nume!]

o iau de la capăt
şcolar conştiincios
încercând să descopăr locul acela
unde s-a strecurat greşeala
păcatul în miniatură al strămoşilor vajnici

paginile se acoperă de straniu

*
oameni goi intră în septembrie
ca de insectă îşi scutură văzul
îşi murdăresc mersul în moartea căzută
dintr-un vârf de copac sau de înger
se încuie între teancuri de haos
sufletul!
locul acela unde se petrec risipiri iremediabile
terenul minat...
o bombă nedezamorsabilă la fiece secundă

*
atâta vreme cât nicio stare nu poate fi aprofundată
iubirea va rămâne ca de obicei la stadiul de proiect
teoriile majore ale umanităţii vor converge spre altceva
punând în încurcătură... în transă Divinităţile

*
docili simulăm încăpăţânarea
purtăm pământ... obstinându-ne-n roşu
duminica încearcă o minimă variaţiune sinestezică
făcând abstracţie de principiul discontinuităţii

ne dezbrăcăm
aruncăm cât colo aripile
convinşi fiind că am eliminat
toţi prădătorii
idioţi aşteptăm
vindecarea de nimic

*
azi mă rog
cu imaginaţia femeii preistorice
instinctuală, bolnav de naivă şi rea
în apucăturile mele
poetice

*
a fost o vreme
când eram irezistibilă
şi pe timp de invazie

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De o parte şi de alta

distanţa asta dintre mine şi tine
trecută cu vederea de restul
atât de bine simţită de noi
fără a fi fost măsurată vreodată
nici măcar comparată cu ceva
într-o noapte târzie de anotimp straniu când mucul de lumânare a suplinit lipsa de prezenţă a lunii şi toate maşinile cosmice au oprit în faţa liniei ferate.

să fi trecut o veşnicie!

şi Dumnezeu era liniştit
nu se îndoia că n-am avea fiecare
pe cineva suficient de aproape

*
eu atât de aproape de viaţă
tu atât de aproape de opusul ei

eu atât de aproape de moarte
tu atât de aproape de opusul ei

sufletul tău/ meu ca un firicel traversând clandestin să ajungă la mine/ tine
zdruncinătura!
oameni cu priviri novice
spunându-şi că timpul nimerise
în şoseaua ciuruită
pe care odată şi odată
avea s-o astupe cineva

**
nimic nu ne-ar fi putut apropia mai mult
decât felul acesta subtil de-a te face părtaş vieţii
decât felul acela cutremurător de-a mă face părtaşă morţii
[sau invers... ce mai contează?!]
într-o simbioză aparte
numită iubire

dovadă
floarea de cireş incapabilă
de acte discriminatorii.

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

să sculptez absenţa ta
liniştea care coboară din liniile palmei
ovalul cuminţeniei
înlătur timpul neantul
mirosul de fără tine
de peste tine
nu ai pierdut nimic
ceva frunze stinse în aer
alte ceva
câteva
litere albe
scârţâind şi suflând sub cerul greu

anul acela cireşii nu au mai curs la vale
păsările au înflorit în albe zăgazuri
apele
s-au stins într-un foc îngheţat

un cal de iarbă bătea din copită haotic
era murdar
şi prelung
după primăvara care nu mai venea

doar noi am mai crescut
anul acela
mamă

poezie de Simion Cozmescu din Poememailungidecâtnumeletău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joc de iarnă

Dacă ning şi vezi că tac, cu sufletul te strig,
ia aminte!
(şi pune-n vatră lemne,
în jocul nostrum, în care nu eşti, se face frig...)
în agonia iernii ni-s trupurile sfinte
nu ştiu de ce-ntorc luna pe toate părţile
(de ce cuvintele
cu care scriu sunt ace de brad
ce scrijelesc în piele!
din a noastră poveste nu se iese ca din alte poveşti...)
focul naşte-n zăpadă culori nepământene...
ştiu şi când umbli peste tot în mine
şi cum în lacrimă nu mă gaseşti,
cu sufletul te strig
noi vom sfârşi sugrumaţi de troiene!
De-aceea ard în fereastră un bob de tămâie
nu ştiu cât din mine îţi mai curge prin vene...
în palmele noastre văd urme de cuie
aşa mă provoc, eu! rănindu-ne
şi stând agăţaţi cu sufletul de stele
cine-mi mai hrăneşte sângele? strig...
(aprinzi sau stingi un foc, lasă semne...)

poezie de Daniela Pârvu Dorin din Poezie si pandemie, Amprente (7 ianuarie 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea este aici

n-a umblat nimeni la ea
cum?! nici frigul de aseară?
nici indiferenţa de azi-dimineaţă?!
amnezia aruncată fără de scrupule
de miile de voci venite dintr-un afară
de pardesiele largi ale trecătorilor
nonşalant trăind / exultând / separând
fără nicio vină/ fără minima incriminare

[un ceas care ticăie – spectator discret al neînţelegerilor tale
o lună rece adusă din urletul lupilor rătăciţi de ei înşişi... ieşiţi din istorie
tu – martor neputincios al conştiinciozităţii de mecanism neprevăzut cu anima...]

fereastra asta oarbă se naşte întruna din mâinile noastre retezate
împrumutând filosofia satârului una pe alta amputându-se
eu... bunăoară tu... în miez de iarnă desăvârşită

şi ne-am spune pe nume...

în ceaţă
pasăre-înjumătăţită creşte
din mimicile invadate de molime
din zăpada ce nu conteneşte să cadă
peste datele noastre identitare
peste destine

dragostea este aici

noi

unde?!

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semnatari

aşa a fost scris să fie
şi ne-am întâlnit
pe timp de război
cuvintele ne transformau
fără să ne dea de ştire
insidios făceau din noi
purtătorii cu acte în regulă
ai focurilor imprevizibile
ai pământurilor moarte

nu puteam fi
decât experţii
crestăturii fatale
în inimă vie

câmpul se colora roşu-vineţiu
o pasăre trudea să acopere
iluzorii ne păstram
în veşmintele falşilor eroi

se chircea vremea să capteze
o precară senzaţie umană
îşi lipea simţurile abdica:
un dram de feminitate
camuflat inefabil în tremurul baionetei
zăngătul ierbii intrate în cantonament
la atingerea fostei femei

omiteam
că eu aş fi putut fi
partea-lipsă din tine
că tu
partea-lipsă din mine
androginul era o poveste de demuuult
depănată în seară târzie de toamnă
drept compensaţie pentru
derizoria realitate

războinici... utilitari
simulam firescul într-o lume
adoptând privirea de ansamblu

altcineva
avea să semneze
istoria afectivă
pe timp de pace

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pajiştea fierbinte a tinereţii

ne rostogoleam într-o adiere caldă
pe nişte câmpuri necosite
luminate tandru de o Lună
pe jumătate dezgolită de inhibiţii,
fremăta grâul în spic sub trupurile arzând
descătuşate de zalele întunericului,
şuşotelile nopţii
şi tremurul pământului îl simţeam în artere
pulsând viaţă şi moarte.

în noi se trezeau instinctiv
toate păcatele trupului
de la facerea lumii,
stăteam dezbrăcaţi de conştiinţă
şi de sfială în faţa naturii
şi a lui Dumnezeu,

noaptea părea o pasăre gigantică
planând cosmic
peste câmpurile nesecerate
şi peste pajiştea fierbinte
a tinereţii.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vieţile noastre vor fi întotdeauna pline dacă inimile noastre sunt întotdeauna darnice.

autor necunoscut/anonim
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea

Ne spunem cuvinte frumoase în fiecare zi
Şi ne minţim duios în noapte
Până în ziua în care ne vom ridica privirea
Spre alte zări şi mări în care ne vom pierde
Şi vom visa un vis al unui copil prea devreme dus la şcoală
E seara în care vom simţi să îngheţăm timpul
Când aripile de îngeri ne stau pe umerii împovăraţi de griji
Lumină din lumină....
Foc din cer se deschide asemenea unei călimări nefolosite
Ce se grăbeşte să aştearnă pe hârtie iubirea....

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Restanţe

ploaia sau vântul...
sentimentele cuiva
scuturau florile de cireş
la o masă a timpului
nu aveam noi vreme!

! tramvaiul 12 îşi schimbase radical traseul

tu rămâneai

undeva la graniţa aceea
imperceptibilă uman
dintre văz şi irealitate
nu ştiu dacă voiam cu orice preţ
să te caut... să te identific
în dreptul inimii mele vreo 2-3 vrăbii
suficient de muzicale cât să acopere
eventuale trădări ale aproapelui

nu mai ştiu...
o doamnă în vârstă îşi făcea loc printre copaci
de nu vor fi fost oameni!?
nicio bancă liberă!

vietăţi preistorice revendicau simţurile când

caruselul a început să împrăştie cu amintiri
toate aceste memorii atemporale ale cosmosului nenăscut încă
neputincios nutrind nostalgia lui pentru iubirea care avea să-l germineze imperfect

chipul meu îţi rămânea

într-o lumină plină de irealitate
şi ziua de azi nu începea cu stol de porumbei
nici nu se încheia în dreptul intenţiei de continuitate

între noi

se consuma supermarket de inutilităţi
bonsai din plastic cu livrare en gros
lalele de Grecia învelite din indiferenţă
cu mâini grăbite de femeie ancorată... nu aici
până şi chipul copilului de viu împăiat într-o vitrină...

numai un destin care ne excludea

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea întâlnire

liliac de ianuarie

suntem aici
în plin necunoscut
privim la noi ca la spectacolul straniu şi timpul...
timpul pare infinit
infinite micimile noastre de oameni
pielea peste care s-au aşezat brumele
licuriciul de vineri/ ploaia mironosiţelor
un ultim început?!

mâna ta se-ntinde peste prăpăstii
fără de busole traversează
increatul meu/ scâncetul/ nevoia de mamă
mă vezi: fetiţă cu metabolism de pasăre
în rochie de pădure căutându-şi soarele
prietenul de joacă... tovarăşul de sfârşit

! n-au mai înflorit sânziene
podul casei invadat de păianjeni!

prigonită poteca îngustează o fântână
cui să ţipi: ţine-mă de inimă!?

pe uliţa cosmică
glasuri aproape-necunoscute/ câte un lătrat
strânsura zăpezilor intrate până la tine

gheaţă de stele
liliac înflorit în ianuarie
suflete intuind/ mai mult cerşind
marea întâlnire/ big-bang-ul acela
responsabil cu nefrica de moarte

nesigură de cuvinte
de toate culorile camuflând înţelesuri
doar pe sfert lăsate ochiului omului

! păşesc

asemenea ţie
asemenea tutoror jivinelor acestea
trudind să-şi creeze habitate
intimitatea care le va permite
să existe Acasă
în mijlocul oceanului/ pe marginile lumii
oricât ar fi de triste/ oricât de împăcate

casa noastră
în pântece de abis!

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!