Care dintre noi
zăpezile își lăsau tristețea să curgă
asemenea unei ape cu nume necunoscut asemenea unei vremi
bolnăvicioase haotice ample contravenind mai tuturor pronosticurilor
într-o zi în care a venit soarele acela neprevăzut
și oamenii!
contrariați doar acceptându-și oboseala
peste-puterile-lor-chinul-de-moarte-cu-magnolii
târau sănii cu tălpi ruginindu-se-n mers
nu se găsise nimeni să vadă să desemneze
anomalia exista ca un cod genetic legislativ
viermele fără niciun complex
adjudecându-și locul într-un scenariu
în care oricum nu binele era dat să triumfe
rămăsese totuși o alee cumva ascunsă
acolo se revărsase o parte neștiută din mine
... poate din noi
de vreme ce fără de voie te făcusem părtaș
sălciilor mele înalte cu capete dezvelind
multe dintre secretele îngerului
focurilor de artificii mai mereu în stare
să încălzească zăpada fără s-o topească în sfârșit
temelor la istorie confundate cu suprema lecție de supraviețuire
așa mirajul asigura continuitatea
încă o oră încă un minut...
până la o altă virtuală
revelație salutară
nu știam
care dintre noi avea să plece primul
pentru orice eventualitate
aranjam floarea în felul meu atât de specific
întârziam estetic asupra detaliilor dintr-un geam
îmi făceam simțită prezența
muzical tăcut
pentru totdeauna.
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zăpadă
- poezii despre timp
- poezii despre înălțime
- poezii despre îngeri
- poezii despre viermi
- poezii despre tăcere
- poezii despre tristețe
- poezii despre săniuș
- poezii despre supraviețuire
- lecții de engleză
Citate similare
De o parte și de alta
distanța asta dintre mine și tine
trecută cu vederea de restul
atât de bine simțită de noi
fără a fi fost măsurată vreodată
nici măcar comparată cu ceva
într-o noapte târzie de anotimp straniu când mucul de lumânare a suplinit lipsa de prezență a lunii și toate mașinile cosmice au oprit în fața liniei ferate.
să fi trecut o veșnicie!
și Dumnezeu era liniștit
nu se îndoia că n-am avea fiecare
pe cineva suficient de aproape
*
eu atât de aproape de viață
tu atât de aproape de opusul ei
eu atât de aproape de moarte
tu atât de aproape de opusul ei
sufletul tău/ meu ca un firicel traversând clandestin să ajungă la mine/ tine
zdruncinătura!
oameni cu priviri novice
spunându-și că timpul nimerise
în șoseaua ciuruită
pe care odată și odată
avea s-o astupe cineva
**
nimic nu ne-ar fi putut apropia mai mult
decât felul acesta subtil de-a te face părtaș vieții
decât felul acela cutremurător de-a mă face părtașă morții
[sau invers... ce mai contează?!]
într-o simbioză aparte
numită iubire
dovadă
floarea de cireș incapabilă
de acte discriminatorii.
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre moarte
- poezii despre șosele
- poezii despre trecut
- poezii despre suflet
- poezii despre religie
- poezii despre noapte
- poezii despre lumânări
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Încă!
foarte probabil nu din egoism
resimțeam eu senzația aceea
într-un fel sau altul
era primăvară!
îmi plăcea nebunește noaptea să contemplu
când străini oamenii se băgau înfrigurați sub așternuturi
neștiind dacă aveau să repete și mâine gestul acela
până la insomnie până la ridicarea subtilă din patul fantomatic
îmi plăcea
legănarea albă-catifelată a florilor de cireș ca niște soldați
pe timp de pace când liniștea împrăștie miros de scutec
și mângâie geamuri într-o desființare aparte a separării
era povestea fostului copil... poate!
și ziua!
ziua-n amiaza mare!
hainele mele colorate făcând pe plac vântului
mai ales foamei personale de irealitate
tărâmul acela în care nicio trecere nu e definitivă
și asta nu încurcă nicidecum planurile vreunui dumnezeu
știam: purtam parfumat părul și pulover cu mărgele
o eșarfă păstrată în creanga ascunsă a unui copac
stările mele ieșeau dintre clișee asemenea rădăcinilor ample
îndelungă-vreme captive în conținutul atrofiat
undeva la un capăt praful tramvaielor secetoase
figurine mergând la voia întâmplării
lăsându-se murite
nici măcar până la proba contrarie
nu din egoism resimțeam eu senzația aceea
eram sigură!
o dragoste anume încă era capabilă
să țină desfășurat pământul
deasupra nimicului
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre vestimentație, poezii despre vânt, poezii despre viitor, poezii despre tramvaie, poezii despre păr, poezii despre primăvară sau poezii despre pace
M-am gândit
M-am gândit într-o zi
la ce aș fi eu fără zâmbetul tău,
eu fără mângâierea ta.
Nemăsurați, pașii vorbei m-au
dus uneori către tine și ți-am spus ce nu era.
Din vorbe
îmi făcusem regat și eu,
pierdută prin el, nu mai știam
să spun ce era cu mine.
Gândurile mele vechi mă cuprindeau și mă făceau noapte.
Fără să văd lumea,
fără să-mi pese ce era cu ea și cu mine,
credeam că trăiesc.
Și s-a făcut toamnă peste aleile
pe care fugeam. Și nu mai știam dacă era
toamnă afară sau doar în mine.
Nu vedeam, nu simțeam penele
vântului zburând peste nori...
M-am gândit că eu
am venit la tine în suflet
ca într-o casă dărâmată
din temelii de cuvânt.
Până în zori
am să mă nasc
din nou rază
și cuvântul meu poate
o să ajungă la tine
ca un pescăruș străin
ce ne împarte de azi
cerul în bucăți
egale cu noi.
M-am gândit la o zi în care
vorbele nu ar mai fi, în care
pașii ar bate doar pe loc,
urmele ar păși înainte și
umbrele ar merge alături de
oameni pe stradă,
la braț cu zâmbetul lor.
M-am gândit că
asta ar fi
de n-am fi.
Dar tu, tu te-ai gândit
ca într-o zi
să dai de pomană cerneală
pentru sufletul meu?
poezie de Daniela Slapciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre cuvinte, poezii despre zâmbet, poezii despre toamnă, poezii despre prezent sau poezii despre nori
Psiho-genealogie
ziua pe care o începi
fără nicio amintire concretă
fără de cunoscuți
doar codul genetic
frica aceasta imensă
cu strășnicie moștenită
din preistorie
când ai tăi
își aprindeau felinarele irisului
în jungla burdușită cu explozibil
stăteau la pândă
gesticulând
își suportau carnea / declanșau atacul
optima defensivă
onomatopeic chemau lucruri
sufletul din ele
confecționau iluzii
iluzii și poeme
adevărate religii:
în felul lor iubeau...
găseau resurse
pentru încă un mâine
peste umerii dezgoliți s-au așezat cicatrice
mersul unui timp dizolvat pe alocuri
continuitatea este lanțul acesta invizibil
pe care dacă îl desfășori
te va întoarce la tine
gesticulând
te temi
încerci marea revoltă
minima dimineață
într-un azi
fără nicio amintire particulară
fără de nume
dai la o parte țărână
scuturi cer
cad păsări
se înalță oameni
te înseninezi
în felul tău iubești
și
asta
e bine.
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre frică, poezii despre revoltă, poezii despre păsări sau poezii despre poezie
Cineva parcă
nimeni nu ar fi putut calcula
distanța exactă
până la primul înger
cât de mult ne apropiaserăm
cât de încăpătoare se făcuse depărtarea
către propria inimă
și cine știe dacă el ar fi fost
duhul însărcinat încă o vreme
cu nașterea vie lângă înflorirea cireșilor
la pronosticuri renunțaserăm de mult
mai vedeai ici-colo câte un doctor de suflete
prezentându-și obiectul muncii ca pe vietate
somată ineluctabil de preistorie
făceam haz probabil
încercam mai multe piste deodată
statisticile aveau desigur să ne includă și pe noi
hainele existau silențios în șifoniere mute
într-o armonie suspectă era poate
felul lor de a-și manifesta gratitudinea
pentru momentul de renunțare la sine
de încredințare exteriorului
eram noi altfel!
ipostaza anterioară ca o tentativă a subconștientului
de a face suportabil necunoscutul
monștrii letali din interiorul lui mâine
așteptarea se desfășura oarecum poetic
asemenea unei câmpii arse nesfârșite în fața căreia
proba supremă era să reziști cât mai mult
până la înghițirea definitivă
ca pe ultimă țigară consumam un gând
ne mișcam invizibil imaginația
țintind păstrarea dreptului elementar la intimitate
pragul acela dincolo de care oricând
ar fi putut surveni... nu viața
cineva parcă repara acoperișul unei case
mieii scoteau cornițe și verdele ar fi început
să se acopere de aurul coborât fantastic
sub forma bănuților galbeni
bunica parcă trebăluia
dintr-o altă stare se ridicau
aburii fragezi ai supei
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre început, poezii despre verde, poezii despre umor sau poezii despre subconștient
O parte dintre oameni fugiseră pe facebook
te făcuseși nevăzut
nu știam
în care dintre realități să te caut
era o senzație sau o stare... poate chiar un sentiment
știam că sunt unică și indivizibilă
în deplinătatea facultăților afective exclusesem
toate fericirile suspecte precum și luxul
reactualizării tragismului antic
băgasem mâna în foc:
în ruptul capului nu mă mai stârnea
densitatea fotonilor tăi pe cap de locuitor în beznă
și totuși
nu știam în care dintre realități să te caut!
o parte dintre oameni fugiseră pe facebook
își făcuseră case supraetajate cu termopan translucid aproape opac
orice atingere de lumină era decretată pătrundere prin efracție
oameni persoane indivizi se complăceau într-un fel de bal-mascat
purtau atitudini policrome barbar își somau cuvintele
să se înțeleagă ALTFEL
altă parte fugise de pe facebook
nu se știe dacă în Realitate
cert este că
un al 6-lea simț trimitea semnale
ca orice minciună
orice ascunzătoare era menită în cele din urmă
a fi demascată
te-am ghicit
partizan infiltrat sub acoperire
în virtualitate blindată
excludeam în continuare
orice stare de fericire suspectă
luxul reactualizării tragismului antic...
mi-am zis:
o să te pun
în textele mele
nu conteză dacă
mai ești au ba
poezie de Daniela Luminița Teleoacă din Iubire cu lămâie și sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre realitate, poezii despre fericire, poezii despre semnale, poezii despre mâini, poezii despre minciună, poezii despre lux, poezii despre lumină, poezii despre foc sau poezii despre demascare
Dumnezeu în cu totul altă parte este!
îmi spui că timpul se scurge în neant
că degeaba întâlnirea noastră virtuală
dacă ea nu lasă dâre în realitate
și violetul se sparge de primul zid
crezând orbește în neconcretitudine
de nu cumva or fi convingerile mele personale
de nedestin îți este spaimă
de filele acestea nescrise ca și cum
"doar în felul acela" am putea intra în istorie:
ditamai anonimatul!
trăiești cu lumini de avarie
în grote rupestre te lași disecat de fantasme:
acești zei fără personalitate intrați la apă
în neputința lor de a săvârși miracole
o prezență străină însemnează locul
respirația sacadată ce nu-ți mai aparține
în această vale a plângerii niciun peregrin
nu sesizează inutilitatea smochinului prea-puțin-rodnic
toate sunt luate ca atare
miza: fericirea îngustându-se
prăbușindu-se asupra ta ca o capcană
îmi bruschez amnezia cu gesturi hotărâte:
cu certitudine... Dumnezeu nu aici este!
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre văi, poezii despre spaimă, poezii despre smochine sau poezii despre plâns
Este foarte important să știm care sunt efectele muzicii clasice și ale studierii unui instrument muzical asupra unei ființe umane. Știm că nicio altă activitate nu conectează arii cerebrale diferite așa cum o face studiul unui instrument muzical. Știm că e mai improbabil ca un copil care a urmat cursurile unei școli de muzică să încalce legea. Știm că mai multe școli de muzică clasică într-o regiune reduc criminalitatea. Știm, de asemenea, că cea mai mare bancă din UK caută absolvenți ai universităților cu profil muzical dispuși să descopere noi cariere și, dacă întrebi bancherii de ce absolvenți de Conservator, explică faptul că abilitatea de a te concentra profund ore în șir asupra unei singure sarcini (studierea unui instrument muzical) este cheia succesului în orice ai alege să faci. Mai știm că a avea acces la adevărata frumusețe în viață te face mai fericit. Și, per ansamblu, un om mai bun.
Eduard Kunz în revista Dilema Veche, interviu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre muzică, citate despre bănci, citate despre școală, citate despre viață, citate despre universitate, citate despre timp, citate despre superlative, citate despre succes sau citate despre ore
Acolo, unde...
Am soarele pe frunte, deși e marți întreagă
Și mă îmbracă august în galbenul din flori,
Întinde brațul tandru, Romeo să culeagă
Pentru-a lui Julietă, mirajul din culori.
Și eu privesc povestea, cu inima-mpăcată,
Am amintirea vie a toamnelor din noi,
Și de nu ești cu mine, rămâne suspendată
Dorința unei clipe, cu pașii înapoi,
Când înfloreau poeme în puf de păpădie,
Dansând pe macii tineri ai unei dimineți.
Erai atât de verde și eu atât de vie,
Că se plimbau prin sânge atât de multe vieți!
Azi amurgesc poeme la țărmul mării mele,
Cu liniștea în brațe m-apropii de sfârșit.
Și chiar de-mi port amurgul fără sclipiri de stele
Mai am un loc albastru în care te-am iubit.
Voi recita din tine, să te aduc aproape,
Privește-mă din locul în care te-ai ascuns!
Și doar un gând trimite, să ți-l așez sub pleoape,
Acolo unde-n lacrimi, doar toamne au pătruns.
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tinerețe, poezii despre sânge, poezii despre stele sau poezii despre sfârșit
Statistici
noaptea aceea cu ceață
în care crescuserăm deodată
nu că așa am fi vrut... că ni se năzărise
și am fost... aveam să rămânem
copiii cu copii din care alți copii cu copii aveau să se ivească
pe coridoare la fel de înguste... de întortocheate
cărându-și păpușa interioară în sforțarea uriașă
de-a o ține-n viață
se murea!
pe un front necunoscut
în granițele căruia copacii învățau
să fie cu vârful în jos și cu oameni-lipsă
drumurile se alungeau asemenea
unui obraz desfigurat de spaimă
în monologul repetat al vocii
așteptându-și interlocutorul
această experiență colectivă
în care fiecare pleca
atât de singur atât de intempestiv
în alunecarea aceea care nu
nu mai era faza nevinovată
de dinaintea somnului
nu veneau îngeri
nu băteau clopote
nimeni nu apuca
să facă semnul minor
al sângelui
plânsul era înăbușit
într-un șal într-o mască într-o lovitură de grație
aplicată în propria inimă
între noi și noi
se insinua
înstrăinarea aceea
pe care glasul impersonal o pomenea în statistici
fără drept de apel intram în cronicile
unor cândva-contemporani
prin forța împrejurărilor goliți de suflet
umpluți cu cifre
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre voce, poezii despre statistică, poezii despre somn sau poezii despre păpuși
Știam că o să vină
și zilele acelea în care o să trec
pe lângă cireș fără să-l suspectez
de posibilitatea florii
de trecerea ei de o parte și de alta
ca un ștreang oblăduitor al rănilor mele
într-un gest reflex o să mângâi
locul pe unde au plecat atâția înainte-mi
cu irisul întors spre ceva... cine știe?!... poate spre pajiștea de păpădii
miraculos răsărită de sub șinele tramvaiului
am să-mi amintesc într-o doară de tine
ca și cum niciodată nu te-aș fi cunoscut altfel
decât printr-o sticlă groasă monocromă
păstrând gâtuit sufletul... distanțele ireconciliabile
în tentativa grotescă a păsării albe
născute subit din marea barieră afectivă
temerară deasupra nimicului
și inima mea avea să staționeze
în turla cu ecou și mireasmă de mărgăritare
într-o seară înnoptându-se luminat
când porțile s-au deschis în iluzie
și oamenii
s-au îmbrățișat
în sfârșit!
fără de măști
fără de teama
că insidios
își vor da
moarte.
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zile, poezii despre vinovăție, poezii despre seară sau poezii despre posibilitate
Cât mai ales
o vreme am spus
n-o să mai vorbesc despre mine
nici măcar n-o să tac despre
! dar nu avem încotro
atâta vreme
cât cireștii care nu-și aduseseră încă
florile pe lume erau
cu ochii pe mine
fără să pretindă ceva în schimb
îmi împrumutau uitătura
retragerea grabnică spre alt habitat
gesturile speciei pe cale de a se sălbătici
într-o lume scufundându-și contururile
și poate nu atât cireșii
nici florile lipsă
mult prea puțin
transferul acela cromatic
de incertitudine de spaimă
nici răsfrângerile vegetale
în ultimele rămășite
de constituție umană
nici atât
pocnetul sufletului
ca un furuncul mult prea timp
păstrat sub pielea adâncită
asemenea crimei primordiale
cât mai ales
nesupunerea întâmplării
în fața deciziei personale
de-a nu mai fi niciodată
eu.
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vorbire, poezii despre schimbare, poezii despre ochi, poezii despre flori sau poezii despre cireșe
Incompatibilități
! felul meu de a fi
cu totul de neînțeles pentru tine!
roșu-cu-mov asemenea reținerii acesteia
de a traversa noaptea prin locuri interzise
chit că între timp vor fi scoase de la promoție
toate fructele prohibite
cosmos ieftin! univers derizoriu!
și această economie exhibiționistă
mercantil etalându-și produsele în serie
și ar mai fi...
frumusețea mea de femeie rară
dată exteriorului după reguli proprii
care cu certitudine pe altul l-ar doborî
această vietate cu adn suspect
contravenind lotului
normelor sociale
această trecere așa de puțin reală prin lumea
mușcătoare feroce din concretitudinea mărului
și din pere... din dude... și din corcodușe... din toți pomii existenți încă
în stadiul de imaginație și care musai trebuie să apară
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre spațiul cosmic, poezii despre mere, poezii despre interdicții, poezii despre imaginație, poezii despre genetică, poezii despre frumusețe sau poezii despre fructe
Dar eu rămăsesem aici!
să ud în continuare floarea
de care tu trebuiseși să te desparți
așa pe nepusă masă cum vine un fulger
într-un cer fără urme de ploaie... de nimic
să-ți pun cuvintele mele rămăsesem
felul meu de a fi... rostul... nerostul
cu mine să mă cert să mă iert... să îți răspund
să te fac să mă întrebi să te nedumerești să mă aprobi
iară și iară s-o iau de la capăt
să-ți simt glasul pașii
să-i fac și pe ceilalți să creadă
fericiți să fie fără să fi văzut
să te aștept!
să ud în continuare floarea...
în văzul nepriceput al celor prea de afară
bătând în zid și-n gol bătând să piară să piară năluca
să-i dau la o parte grele straturile de uitare
pe ea însăși de ea să o salvez
doar să o privesc
să-i aud zilele
de singurătate veacurile
timpul meu ce avea odată și odată să piară
și atunci voi fi rămas într-un cântec
de cine recunoscut?!
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre uitare, poezii despre singurătate, poezii despre salvare, poezii despre ploaie, poezii despre muzică sau poezii despre iertare
Dincolo de ușa interzisă clocotește viața morală a fiecăruia dintre noi. În odaia aceasta, în care nimeni nu poate pătrunde fără voia noastră și a cărei ușă rămâne pentru ceilalți cel mai adesea închisă, se desfășoara drama fiecărei vieți. Acolo au loc complezentele noastre cu noi, acolo își au sălașul duplicitățile noastre, de acolo ne procurăm scuzele pentru tot ceea ce facem. Însă tot de acolo apare și crește dezgustul de noi, acolo cad măștile pe care îndeobște le purtam, acolo are loc suplicierea noastră, judecata noastră și, în sfârșit, tot de acolo obținem un nou termen de grație pentru a putea parcurge o altă bucată din drumul pe care-l mai avem în față.
Gabriel Liiceanu în Ușa interzisă (2002)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe citate de Gabriel Liiceanu despre viață, citate de Gabriel Liiceanu despre superlative, citate despre sfârșit, citate de Gabriel Liiceanu despre sfârșit, citate despre măști, citate despre moralitate, citate despre interdicții sau citate despre creștere
Dragostea este aici
n-a umblat nimeni la ea
cum?! nici frigul de aseară?
nici indiferența de azi-dimineață?!
amnezia aruncată fără de scrupule
de miile de voci venite dintr-un afară
de pardesiele largi ale trecătorilor
nonșalant trăind / exultând / separând
fără nicio vină/ fără minima incriminare
[un ceas care ticăie spectator discret al neînțelegerilor tale
o lună rece adusă din urletul lupilor rătăciți de ei înșiși... ieșiți din istorie
tu martor neputincios al conștiinciozității de mecanism neprevăzut cu anima...]
fereastra asta oarbă se naște întruna din mâinile noastre retezate
împrumutând filosofia satârului una pe alta amputându-se
eu... bunăoară tu... în miez de iarnă desăvârșită
și ne-am spune pe nume...
în ceață
pasăre-înjumătățită crește
din mimicile invadate de molime
din zăpada ce nu contenește să cadă
peste datele noastre identitare
peste destine
dragostea este aici
noi
unde?!
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre perfecțiune, poezii despre naștere, poezii despre lupi sau poezii despre iubire
Îndatorire
o vreme o să treci tu
în locul meu!
vei pune crinul regal la fereastra înaltă
crizantemele aproape de nostalgii
acolo unde se coc metaforele
nu uita cele câteva boabe aurite
și menta... neapărat pătrunjelul cu levănțică
îmi vei spăla părul în miez de noapte
și-mi vei schimba hainele ca la nou-născuți
vei ține în brațe pisica... făcând un tur-două de forță
nu de alta... dar nu-i place staționatul
te vei așeza ca o linie oblică
pendulându-ți centrul de echilibru
în secunda în care ai fi gata să cazi
te-ai gândi deodată la mine
cel mai greu o să fie îmi imaginez
cu frazele mele imposibile pline de ascunzișuri și păsări simulând noaptea
pe Dumnezeu însuși năucindu-l măcar uneori
dar ce spun eu?!
cum o să te pui TU în locul meu
atunci când EU mă gândesc la tine?!
ar trebui pentru orice eventualitate să-ți iei
o vestă antiglonț
un paratrăsnet
numai aerul acela drăguț și bleg
al martirului cu personalitate
de bună voie și nesilit de nimeni
săvârșindu-și supliciul
pentru dragostea noastră
poezie de Daniela Luminița Teleoacă din Iubire cu lămâie și sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre superlative sau poezii despre secunde
Amintirea e probabil o casă de zăpadă
A venit iarăși toamna iar eu am inima descoperită și dreaptă
îmi spuneai
că sunt băietul unchilor mei
și nu cad pe
genunchi
decât atunci când picioarele mele se înmoaie
pentru cea pe care o așteptam de foarte de mult timp
să vie
să steie
descoprit este umărul ei, căci taina nu este a nimicului,
căci toate, odată, se află,
și pentru că toate se află,
ai mei întârzie mult, nu mai îmi cumpără ceaiuri și ierburi,
și mereu este brumă în lume, toamnele nu se sfârșesc niciodată,
dar nici via nu cade la pământ;
semințele nu se sfârșesc niciodată, pentru că anii curg astfel,
pentru sănătatea ierburilor
și pentru cerbi;
și
atunci
... apari dumneata și îmi spui că toamna vine oricum,
pentru că
toamna e o catedrală
a vinului bun, și a bărbaților care își dau viața fără să cunoască regret,
poate doar frică și alte spaime mai mari. ca la oricare.
Deși sfârșitul trage frunzele după el, deși năucește toate frunzele,
vai, oda mea, îndrăgostită de iarnă,
îți spun:
pădurea de brazi e nesfârșit de frumoasă,
cetina e nemuritoare și îl vestește pe Domnul meu.
Sunt supt de teamă, tresar, căci pentru ea nu vor plânge stelele în noaptea aceasta,
dar ea va înmărmuri pentru fiecare stea nemuritoare, iar eu
cumva am așteptat-o
s-o văd
până târziu, să apară pe cer.
În toate lucrurile subzistă câte o taină ascunsă,
oamenii ajung, după ce mor, undeva dedesubt de stele
dar
undeva deasupra tuturor brazilor...
În curând se va lăsa o iarnă frumoasă,
nemaipomenita ninsoare se va umple de stele
- ca întreg cerul -
steluțele cad, dar nu mor,
ninisoarea și steaua ei albă
e taina nemorții.
Renii și câinii de pază vor rămânea unde este cel mai rece, anul acesta,
îmi e frică de stranietatea răspunsurilor mele
pentru că stelele pământului 'nost
sunt doar o imitație, iarna, a cerului viu.
Îmi pare, acum, cred că cunosc toate tainele și ele mă cunosc, pe deplin, pe mine, cum sunt -
dar pe ea, doar a trecut pe lângă mine, era toamnă și frig, ca acum -
toamna cred să fi trecut foarte repede,
am tras-o înspre mine și ea a început să surâdă,
cu îmbobociri de zăpadă.
Pentru că toate sunt ale noastre
zăpezile
hornurile murdare
casele
și zăpezile care cad peste noi;
și cad peste noi; amintirea este o casă de zăpadă.
iar acela cer viu,
e plin de tot felul de îndepărtări necunoscute,
acolo sus sunt, încă, stelele care m-au privit, curioase, într-o zi
căci pe ea am iubit-o altfel.
Ne cuprinde o frică foarte firească de tot, până când norii,
le acoperă pe toate, și peste noi cad zăpezi.
Nu ne e frică de zăpada care cade peste noi...
Să îmi construiți o mansardă frumoasă
imi este frig și o să treacă peste mine licori calde neîngăduite
să mă lase în viață și să mă vindec!
la iarnă
nu o să tai bradul din pădure prea repede, dar nici prea târziu,
vine EA?
poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre brazi, poezii despre păduri, poezii despre iarnă sau poezii despre cunoaștere
Pentru mine, nu există imagine mai inspirațională și înălțătoare decât imaginea omului doborât, pe care nimeni nu ar paria nici 2 bani și care, în ciuda tuturor părerilor, pronosticurilor și aparențelor, se ridică la înălțimi nebănuite din mocirla în care se târâie. Acești oameni dovedesc din nou și din nou, că în fiecare dintre noi se află un întreg univers de resurse nebănuite care odată descoperite și accesate, chiar și într-o măsură mică, pot depăși în realizări orice imaginație. Dacă ar fi să existe un singur lucru la care să nu renunți niciodată, acela ar fi să cauți permanent în tine până când găsești miezul tău de stea. Și să nu uiți să te și distrezi în proces.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre imagine, citate despre existență, citate despre înălțime, citate despre imaginație, citate despre depășire sau citate despre bani
Pentru totdeauna?!
venise primavara și eu
aveam să o ratez aproape sigur și de data aceasta
așa cum ratezi cam toate chestiile esențiale
care te-ar putea duce spre infinit
minusculă încercasem minima revanșă
aprofundarea cerului
într-o oglindă retrovizoare clipa exactă
în care un gest accidental sfârșește
prin a deveni iubirea cu premeditare
surâsul meu rămăsese suspendat
într-un buchet orange de stânjenei
toată dragostea mea către
printr-un ciob străvezit
norii erau albi și greoi
capete de vată îmbibată cărora în zadar
se zbătea câte-un înger să le vestească
fantomatice glasurile... cântecul acela
pierzându-se înainte de a se fi născut
și poate că totuși.... cândva
Primavara mea aveai să fii tu...
chiar și numai prin acea fracțiune de secundă
când ai intrat pe ușă... m-ai identificat... m-ai pironit în văzul tuturor
și ne-am despărțit... pentru totdeauna?!
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre infinit sau poezii despre devenire